-1.9 C
București
joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 860

Sindicatul „Solidaritatea” cere expertiză tehnică pentru Termocentrala Mintia

Foto: preluare Mesagerul de Hunedoara

Sindicatul „Solidaritatea” din Hune­doara trage un nou semnal de alarmă. Conform declarațiilor reprezentaților acestuia, grupurile ener­getice de la Termocentrala Mintia, închise de curând, nu ar fi în siguranță. Cristian Iștoc, șeful sindicatului mai devreme amintit, atrage atenția că firma care trebuie să se ocupe de conservarea instalațiilor nu își face datoria, astfel că respectivele instalații riscă să se deterioreze. Mai mult, se cere expertiză tehnică, în ceea ce privește Termocentrala Mintia.

Sindicatul „Solidaritatea” acuză: „Au negociat cu o firmă de casă”

Reamintim că în data de 27 iulie, Termocentrala Mintia și-a închis definitiv porțile. La momentul respectiv, foștii angajați au protestat aprinzând candele care să marcheze sfârșitul unei ere. Pe de altă parte, autoritățile susțin că acest „colos” trebuia închis demult, întrucât produce pierderi mult mai mari decât profiturile, astfel că ar aduce statul român în pagubă, întreținerea Mintia fiind extrem de costisitoare.

Citește și: Ministerul Energiei a cheltuit 63 de milioane de lei pentru a le închide gura angajaților de la Complexul Energetic Hunedoara

Comunicatul oficial al sindicatului „Solidaritatea”

„Este un asasinat energetic, închiderea unui colos industrial de 1.275 Megawati pu­tere instalată, singurul mare produ­că­tor de energie electrică din zona de nord-vest a României, odată cu închiderea aces­tui obiectiv au fost trimişi acasă 700 de angajaţi. Judeţul Hunedoara s-a îm­bogăţit cu 1.500 de şomeri pentru că pe lângă cei 700 de angajaţi disponibilizaţi de la Termocentrala Mintia mai sunt încă apro­ximativ 700 disponibilizaţi în Valea Jiu­lui.Aceste concedieri au fost făcute şi gi­rate de ministrul Energiei Virgil Popes­cu, de prefectul de Hunedoara care au negociat cu o firmă de casă să aducă 50 de angajaţi înapoi care să mimeze con­ser­varea instalaţiilor. Colegii mei pot con­firma că au fost scoase de sub tensiunei instalaţiile turbinelor, cazanelor. Vrem să le spunem devenilor că nu mai au alter­nativă pentru iarna viitoare, nu se va reuşi pornirea instalaţiilor. Vom fi singurul mu­nicipiu reşedinţă de judeţ care va avea şcolile închise nu din cauza pandemiei, ci din cauza frigului”, a declarat recent Cristian Iştoc, preşedintele Sindicatului ”Solidaritatea” din judeţul Hunedoara, potrivit publicației locale, Mesagerul de Hunedoara.

Citește și: Termocentrala Mintia și-a închis porțile noaptea trecută. Angajații au aprins candele, în semn de protest

Rafila semnalează sincopele campaniei de vaccinare, la nivel mondial

Alexandru Rafila (captură video)

Reprezentantul României la OMS, totodată deputat în Parlamentul României, Alexandru Rafila, este de părere că, în ceea ce privește administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid, situația nu este, în acest moment, foarte clară. Motivul este unul simplu: de vreme ce în unele țări s-a început deja administrarea celei de-a treia doze, în altele ritmul vaccinării este unul extrem de lent, astfel că, în cazul celor mai mulți cetățeni, nu putem vorbi nici măcar despre administrarea primei doze de vaccin. „Eu sper că producătorii de vaccin au în vedere dezvoltarea unui produs care să fie adaptat unei tulpini dominante, aşa cum se face şi pentru vaccinul gripal în fiecare an”, a spus Rafila, sugerând că variantele actuale de vaccin s-ar putea dovedi ineficiente în fața noilor tulpini.

Imunizarea trebuie să se producă la nivel global, insistă profesorul Rafila

„În ceea ce priveşte partea medicală, sigur că s-au făcut studii, s-a observat că potenţează răspunsul imun a treia doză, însă în mod evident, acest vaccin care a fost construit pentru varianta iniţială a virusului nu produce neapărat cei mai neutralizanţi sau cei mai perfecţi anticorpi pentru varianta Delta. Şi eu sper că producătorii de vaccin au în vedere dezvoltarea unui produs care să fie adaptat unei tulpini dominante, aşa cum se face şi pentru vaccinul gripal în fiecare an”, a declarat Alexandru Rafila, aseară, la Digi24.

În ceea ce privește situația de la noi din țară, campania de vaccinare pare să înregistreze, de asemenea, o stagnare. Dacă în primăvara trecută, numărul celor vaccinați era destul de mare, nu același lucru se poate spune și despre cei care optează să se vaccineze acum.

Potrivit specialiștilor, vaccinurile actuale rămân, totuși, eficiente, într-o proporție destul mare. Se presupune că, deși virusul poate fi contactat, varianta bolii ar fi una mult mai blândă în cazul vaccinaților, comparativ cu cei nevaccinați, în ciuda vaccinului neadaptat noilor tulpini.

Citește și: Ministrul cercetării a ațipit lângă Cioloș, la o conferință de presă. „Este un rezultat al oboselii și tracasării din ultimele luni

Peste 100 de hectare de teren otrăvit în județul Călărași. Groapa ilegală de gunoi de la Ulmeni, „trecută cu vederea de autorități”

Foto: Iulia KELT

Localitatea Ulmeni din județul Călărași a devenit groapă de gunoi, sute de locuitori ai acesteia suferind consecințele corupției, însă și a neputinței instituțiilor statului român. Zeci de tone de gunoaie vin să-și „doarmă somnul de veci” în Ulmeni, sub pretextul unei operațiuni de sortare. În realitate, gunoaiele sunt arse în această zonă, spre nefericirea localnicilor care trebuie să suporte consecințele poluării. „Vinovat” de această catastrofă ar fi un grup infracțional operat de Nelu Iordache.

Cel mai mare dezastru ecologic se întâmplă la Ulmeni

În fața unui asemenea dezastru, Agenția Națională pentru Protecția Mediului pare să aibă mâinile legate, ba mai mult, să ridice din umeri. Grupul de interese condus de celebrul om de afeceri Nelu Iordache a reușit să se infiltreze astfel încât oamenii potriviți să fie numiți în funcțiile potrivite.

„Autorizarea directă a societății Zero Waste Bucharest, societate de apartament înființată la începutul acestui an și deținută de Nelu Iordache prin interpuși, de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului, semnată și ștampilată de Florin Gârbacea imediat după instalarea în funcție a acestuia, cât și reautorizarea ilegală a gropii de gunoi de la Ulmeni Călărași, închisă în urmă cu opt luni, arată catastrofa spre care se îndreaptă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, instituția statului care are misiunea să protejeze cetățenii și populația de efectele nocive ale factorilor de mediu dăunători, informează Comisarul.ro.

Peste 100 de hectare de teren otrăvit

Așadar, gropa de gunoi de la Ulmeni a devenit, fără niciun dubiu, cea mai mare groapă ilegală de gunoi din Europa. În urma aducerii tonelor de gunoi din București, de jurul împrejurul gropii au apărut șobolani uriași, însă și specii de gândaci care le-au invadat oamenilor din localitate casele, acestea înmulțindu-se până peste măsură.

Zeama gunoaielor a otrăvit terenul iar fertilitatea solului este pusă în pericol. Ca să nu mai vorbim despre mirosul pestilențial emanat de tonele de deșeuri menajere aduse din București, în cel mai sărac județ din țară, devenit sat fără câini.

Se întâmplă în Câmpia Dunării. într-o zonă naturală protejată, înscrisă pe listele ariilor protejate Natura 2000.

Incendii provocate intenționat

Conform sursei citate anterior, societatea Cassano Metal ar fi incendiat, în data de 2 august, gunoaiele de la Ulmeni, tocmai pentru a se pierde urma volumului acestora, evaziunea fiscală, însă și fraudarea banului public. Toate acestea ar fi putut să fie dezvăluite prin cântărirea gunoiului – situație rezolvată de incendiu, de altfel.

De aici a rezultat, așa cum e de înțeles, un alt dezastru. Reziduurile gunoaielor arse vor continua să existe în atmosferă mult după ce incendiul a fost stins.

„Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași arată dezastrul în care trăiesc oamenii iar rezultatele studiului de sănătate publică demonstrează contaminarea populației din cadrul comunităților locale cu mercur, care are o toxicitate extrem de mare și poate produce leziuni cerebrale, renale şi ale căilor respiratorii, cu plumb, care poate duce la îmbolnăvirea cu cancer”, a mai notat sursa citată anterior.

Citește și: Nazare: „Observ ca premierul Florin Citu a revenit cu marota întârzierilor”

Nazare: „Observ ca premierul Florin Citu a revenit cu marota întârzierilor”

Alexandru Nazare (Facebook)

Fostul ministru de Finanțe, demis de Florin Cîțu, Alexandru Nazare, a comentat ultimele evenimente politice și administrative ale momentului, punând accentul pe numirea lui Dan Vîlceanu în fruntea ministerului pe care, odinioară, îl conducea chiar acesta. Așa cum era de așteptat, Nazare nu l-a „iertat” nici pe Cîțu. „Observ ca premierul Florin Citu a revenit cu marota intarzierilor din prima parte a anului referindu-se la mandatul meu in conferinta de presa de la Ministerul Finantelor”, a spus Alexandru Nazare.

Nazare: „Nu este vorba despre întârzieri, ci diferențe de viziune asupra implementarii anumitor proiecte cu care eu nu am fost de acord din motive intemeiate”

Alexandru Nazare i-a urat succes înlocuitorului său, Dan Vîlceanu, considerând că ar avea mare nevoie, întrucât are o misiune „onoranta, dar si dificila din multe puncte de vedere, respectiv in privinta scaderii deficitului”.

Ulterior, Nazare și-a amintit din nou de premierul Florin Cîțu. „Aceasta este prima sarcina primita astăzi chiar de la premier, cel care a prezentat in calitate de ministru interimar de finante o propunere de rectificare in care deficitul nominal nu mai este 80 miliarde lei asa cum era prevazut, ci 83,7 miliarde lei. Așadar, deficitul in termeni nominali creste cu 3.7 miliarde lei (aprox 755 mil EUR), 0.3% PIB, in ciuda faptului ca prognoza anuala de creștere economica a fost revizuita la 7%. Aceasta suma va trebui împrumutata suplimentar in aceasta toamna in ipostaza in care propunerea de rectificare este aprobata in forma actuala”, a mai spus Alexandru Nazare.

Alexandru Nazare a fost demis din fruntea Ministerului Finanțelor de premierul Florin Cîțu, în urmă cu aproximativ o lună și jumătate. La momentul respectiv, voci din partid vehiculau că demiterea acestuia ar avea legătură cu susținerea pe care Nazare i-ar fi acordat-o lui Ludovic Orban pentru șefia partidului.

PNL își va stabili noul lider în data de 25 septembrie. Ambii candidați și-au depus, în mod oficial, „hârtiile” pentru a intra în cursa oficială: Ludovic Orban ieri, iar Florin Cîțu astăzi.

Citește și: AUR se revoltă și insistă că bugetarii nevaccinați nu ar trebui să fie discriminați

Ministrul cercetării a ațipit lângă Cioloș, la o conferință de presă. „Este un rezultat al oboselii și tracasării din ultimele luni”

Sursa: Captură Video

Ciprian Sergiu Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a fost ieri alături de Dacian Cioloș la o conferință de presă în Sibiu, însă toată atenția s-a îndreptat spre el, nu înspre cel care a înființat PLUS.

Nu pentru că ar fi făcut vreo declarație controversată, ci din cauză că, în timp ce Cioloș se afla în plin discurs, Teleman a dat semne vizibile de oboseală, ba chiar a ațipit la un moment dat.

Astăzi, Teleman, care probabil a căpătat o notorietate nesperată, a explicat contextul și și-a cerut scuze. Totodată, acesta a ținut să precizeze că nu a fost vorba despre lipsă de respect față de cel care l-a propulsat până la urmă în politică. În vârstă de 52 de ani, Teleman a fost susținut pentru funcția de ministru de Alianța 2020 USR-PLUS, însă anterior a candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Ilfov din partea PLUS, județ unde conducea filiala.

Regret situația apărută la conferința de presă de la Sibiu, unde, din cauza oboselii acumulate, am avut câteva momente de somnolență. Le cer scuze colegilor cu care eram la respectiva conferință și le cer scuze și colegilor de partid care au citit în presă relatarea incidentului. Consider că este cel puțin normal să adresez aceste scuze și publicului pentru o situație neplăcută care n-ar fi trebuit să se petreacă. Înțeleg dorința de a pune în centrul atenției acel incident, îl consider lipsit de importanța care i se dă, dar cine simte nevoia de a-l considera relevant are, desigur, această libertate.

În ceea ce mă privește, știu că este un rezultat al oboselii și tracasării din ultimele luni și consider că responsabilitatea îmi revine întru totul. Din acest motiv, sper ca situația să fie înțeleasă și din perspectiva umană și nu-mi rămâne decât să le mulțumesc celor care înțeleg ce s-a întâmplat, după cum îmi prezint încă o dată scuze față de cei care au considerat situația ca o lipsă de respect din partea mea. Vă asigur că nu este nici pe departe așa. Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a scris ministrul pe Facebook.

Ieri, Cioloș explica că la conferința de presă de la Sibiu, a vorbit „despre provocările pe care le avem la guvernare și despre competiția internă din cadrul USR PLUS”.

AUR se revoltă și insistă că bugetarii nevaccinați nu ar trebui să fie discriminați

Foto: preluare Digi24

În urma veștii că angajaților de la stat care nu s-au vaccinat ar putea să le fie interzis dreptul de a mai veni la muncă, cei din AUR s-au revoltat. „Am luat act cu indignare de declarațiile prim-ministrului Florin Cîțu și ale miniștrilor săi, Sorin Cîmpeanu și Ioana Mihăilă, potrivit cărora personalul bugetar din România va trebui, de acum încolo, ori să se vaccineze, ori să se testeze, iar medicii nevaccinați vor rămâne fără sporuri”, a spus co-președintele AUR, Claudiu Târziu.

AUR: „Sunt declarații nu doar amenințătoare, ci făcute cu o aroganță ieșită din comun. În primul rând, drepturile și libertățile românilor sunt nenegociabile”

Potrivit co-președintelui AUR, Claudiu Târziu, vaccinarea ar fi un drept, nu o obligație. Referitor la teste, AUR susțin, de asemenea, că acestea nu ar putea fi impuse. „În al doilea rând, sindicatele din sistemul bugetar nu au fost consultate cu privire la aceste măsuri, iar reacția lor va fi, cu siguranță, una negativă. Dacă, anul trecut, Guvernul scotea la propriu tancurile pe străzi împotriva românilor, ce face acum este același lucru, însă cu alte mijloace de intimidare”, a mai declarat senatorul Claudiu Târziu.

La rândul lui, George Simion, a susținut că vaccinarea este voluntară și așa trebuie să rămână. „Tentativele de amenințare și intimidare la adresa românilor care lucrează în mediul bugetar sunt inacceptabile și AUR va face toate demersurile pentru ca ele să fie curmate. Suntem alături de medicii și profesorii din România, precum și alături de funcționarii care își câștigă decent o pâine, și îi asigurăm pe toți că AUR va lupta până la capăt în Parlamentul României pentru libertatea lor”.

AUR nu este la prima revoltă de acest fel. În trecut, partidul a participat la protestele anti-restricții, organizate în București, însă și în alte orașe ale țării.

Citește și: AUR, speriați că ministrul Educației ar putea să fie de acord cu educația sexuală

Teodorovici îl „ia peste picior” pe premierul „23665”

Eugen Teodorovici Foto: Facebook

Fostul ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, îl „ia peste picior” pe Florin Cîțu, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, după ce o fotografie a acestuia din evidențele poliției americane a fost făcută publică. De menționat că respectiva fotografie este de acum 21 ani, din perioada în care premierul a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice, în Statele Unite ale Americii. Presa din România a cerut autorităților americane o dovadă foto a arestării premierului, iar acestea s-au conformat, trimițând imaginea de mai jos.

Eugen Teodorovici: „Tocmai s-au simplificat lucrurile pentru #EchipaCâștigătoare: trebuie să-l voteze pe 23665”

„Nu știu însă cum vor arăta lucrurile la următoarea întâlnire la nivel înalt SUA-România… Oare ce va scrie pe plăcuța din fața premierului României, numele sau numărul!? #RomaniiTrebuieSaStie. Și ce ”prestanță” va mai avea în orice negocieri cu partenerul strategic și cu partenerii NATO”, a mai spus Eugen Orlando Teodorovici, pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, în 2020, scandalul dintre Florin Cîțu, pe vremea aceea ministru al Finanțelor, și Eugen Teodorovici, proaspăt înlocuit de Cîțu de la minister, abia începea. Cu toate că, între timp, conflictul părea să se fi domolit, de vreme ce Florin Cîțu nu mai ocupă de ceva timp fotoliul de ministru, cel mult regretat de Teodorovici, cel din urmă pare să fi găsit un nou motiv de „glumițe” pe Facebook.

Citește și: Cîțu a intrat, în mod oficial, în cursa pentru șefia PNL

Cîțu a intrat, în mod oficial, în cursa pentru șefia PNL

Florin Cîțu (Foto: Facebook)

Dacă ieri, președintele PNL, Ludovic Orban, și-a depus candidatura pentru continuarea în fruntea PNL, astăzi a fost rândul lui Florin Cîțu, adversarul său în această cursă. De remarcat că, aproape pe tot parcursul evenimentului ce a presupus depunerea oficială a candidaturii, Florin Cîțu a fost înconjurat de liberalii săi loiali, Rareș Bogdan și Emil Boc.

Florin Cîțu, încrezător în propriile forțe: „Vreau să vă spus că după 25 septembrie, altfel se vor lua deciziile în PNL”

Repetând ce a spus acum câteva zile, Florin Cîțu a insistat că are gând că construiască echipe și să se înconjoare de oameni care au făcut performanță. „Avem nevoie de toți, am spus că vreau să construim România liberală, dar vreau să vă spun tuturor că nu pot face acest lucru singur. Nu vorbesc foarte mult, sunt mai mult omul faptelor: acestă candidatură, acestă competiție nu este despre mine, nu este despre contracandidatul meu, este depre viitorul PNL în politica dinRomânia, dar și despre viitorul României”, a declarat Florin Cîțu astăzi, la depunerea candidaturii.

„Este oficial acum. Mi-am depus candidatura pentru preşedinţia PNL în urmă cu zece minute”

Conform lui Florin Cîțu, 32 de filiale ar fi de partea lui, până în acest moment. „Le mulţumesc tuturor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici pentru că am intrat în această cursă să unesc PNL şi vom încerca până în 25 septembrie să îi avem pe toţi lângă noi, dar cu siguranţă după 25 septembrie vom avea întreg PNL în jurul acestei moţiuni”, a mai spus Cîțu.

„Sunt un liberal convins şi cred că acest lucru e deja evident pentru toată lumea. Mi-am trăit, îmi trăiesc şi îmi voi trăi viaţa doar după principii liberale. Indiferent alături de cine vom guverna în următorii 8 ani de zile, nu voi abdica niciodată de la principiile mele liberale”, a conchis premierul.

În data de 25 septembrie 2021, liberalii își vor alege noul lider.

Citește și: PSD ar vrea la guvernare, însă numai cu propriul premier. Se anunță și posibilitatea unei noi moțiuni de cenzură

Acuzații explozive la Inspectoratul Școlar Vrancea. Abuz în serviciu și numiri scandaloase

sursă foto: Facebook

Polițiștii au deschis o anchetă cu privire la repartizarea posturilor de profesori(disciplina religie și muzică) după ce un profesor de Vrancea a sesizat că i-a fost ocupat postul de un candidat cu notă mai mică decât el.

Totul s-a întâmplat la examenul de titularizare, când Daniel Belu a obținut nota 7, suficientă pentru a deveni profesor titular de religie. Cu toate acestea, a rămas stupefiat, când în urma repartizării finale, posturile cu fracțiune de normă au fost ocupate de un candidat, despre care surse din interiorul ISJ Vrancea spun că a fost cu mult sub cea a candidatului Daniel Belu.

La toate petițiile formulate către instituțiile statului, profesorul Belu a primit înșiruiri seci ale unor acte normative, susceptibile, iată, de a fi încălcate de ISJ Vrancea.

Acuzații explozive la Inspectoratul Școlar Vrancea. Abuz în serviciu și numiri scandaloase

„ Eram următorul legal pe lista fără post, a intrat o colega în concediu de creștere copil și aveam prioritate, ei au angajat un fin de preot cu nota 2 la titularizare și ma chemau pe mine la concurs în școală, sa dau iar examen!

Anul acesta școlar, 2020 – 2021 , la examenul de titularizare de anul trecut am obținut nota 7. Și tot asa am rămas eu următorul pe lista legal, metodologic fără post și au apărut 12 ore la Dumitresti și 6 ore la Gura Calitei,   ei au angajat un candidat cu nota 5, nota luatăanul trecut și un fiu de preot.   Am fost în audienta la prefect mi-a promis că se rezolvă și nimic” , a explicat Daniel Belu, pentru Ziarul de Investigații.

Abia după doi ani se fac cercetări penale

Cercetările Poliției sunt cu privire la fapta de abuz în serviciu, iar Belu a fost anunțat că se poate consitui parte civilă în procesul penal.

,,Am să cer daune materiale, pentru anul în care am stat în șomaj, probabil că și morale, ne-a precizat profesorul debutant.

Scandal cu iz sexual la ISJ Vrancea

Zilele acestea, Vrancea mai este zguduită de un scandal, de data această cu iz sexual. Conducerea ISJ Vrancea a numit-o inspector de arte pe Rozalia Tăicuțu, sancționată disciplinar în urmă cu patru ani, deoarece a pozat nud alături de un elev.

Oficialii ISJ Vrancea spun că s-a purtat exemplar după sancțiunea disciplinară, iar alți profesori nu s-ar fi arătat interesați de acest post.

,,Referitor la propunerea de detașare în interesul învățământului pe funcția de Inspector școlar pentru Arte a doamnei Diana Rozalia Tăicuțu, profesor în specialitatea „Pictură” la Liceul de Artă  „Gheorghe Tattarescu” Focșani, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea precizează că doamna profesor este expert în Corpul Național al Experților în Management Educațional (cerință obligatorie pentru numirea în funcția de inspector școlar) și nu s-au înregistrat alte acorduri de detașare în interesul învățământului pentru această funcție depuse la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. De asemenea, doamna profesor are referințe profesionale foarte bune de la actuala conducere  a Liceului de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani, pe care le anexăm prezentului comunicat:





„Prin prezenta, vă comunicăm că în ultimii 3 ani școlari dna profesor Tăicuțu Diana Rozalia a dat dovadă de profesionalism la catedră pregătind elevii pentru multiple activități artistice și examene de profil la care aceștia au obținut rezultate deosebite. Dna profesor a răspuns prompt la toate solicitările legate de actul educațional și s-a implicat activ în promovarea ofertei școlare. În ceea ce privește deontologia profesională în relația cu elevii, dna profesor a manifestat o atitudine exemplară de la emiterea sancțiunii disciplinare și până în prezent”, a transmis ISJ Vrancea, potrivit monitoruldevrancea.ro

Reprezentanții ISJ Vrancea nu au putut fi contactați până la postarea acestei informații, iar cei ai Ministerului Educației nu au terminat concluziile raportului solicitat de Ziarul de Investigații nici după 30 de zile.

PSD ar vrea la guvernare, însă numai cu propriul premier. Se anunță și posibilitatea unei noi moțiuni de cenzură

datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

PSD pare să aibă intenția de a intra la guvernare, în viitorul relativ apropiat. Declarațiile au fost făcute de deputatul de Bistriţa-Năsăud, Daniel Suciu. Cu toate astea, social democrații nu vor să facă compromisuri în acest sens, evidențiind că singura variantă de a intra la guvernare este cu premier propriu, din partea PSD.

Deputat PSD: „Partidul Social Democrat va intra la guvernare cu premier din rândurile sale, orice altă variantă nu poate fi luată în considerare”

Deputatul PSD susține că țara s-ar fi „ars” cu Ludovic Orban ca premier, astfel că „a doua oară nu se va întâmpla acest lucru. Cum să susţinem un guvern cu Ralucuţa Turcan, cu Cîţu, cu Vîlceanu, cu Doamne iartă-mă ce au ăştia acolo? Nicio şansă, nu se va mai întâmpla acest lucru. Varianta PSD este: participăm la guvernare cu premier PSD, punct”, a spus deputatul PSD.

Social democrații se gândesc și la o nouă moțiune de cenzură

Daniel Suciu a mărturisit că, în momentul de față, PSD ia în calcul o nouă moțiune de cenzură îndreptată împotriva premierului Florin Cîțu. Reamintim că ultima moțiune a picat în Parlament. Primele demersuri ar urma să fie făcute săptămâna viitoare, odată cu reluarea activității parlamentare. „Dacă mă întrebaţi pe mine, este o părere pur personală, acest guvern nu ar trebui să stea nici măcar un minut la Palatul Victoria, nu doar pentru că este Cîţu un infractor şi un penal internaţional, nu pentru că Orban, înaintea lui, – tot liberalii spun – a condus şedinţele de guvern cu ţuică (…). Performanţele lor economice şi care se văd în nivelul de trai sunt catastrofale”, a afirmat deputatul bistriţean.

Citește și: Nicio surpriză: Alin Tișe, de partea lui Florin Cîțu

Nicio surpriză: Alin Tișe, de partea lui Florin Cîțu

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe

Într-adevăr, nu este nicio supriză faptul că liberalul Alin Tișe e de partea premierului Florin Cîțu, atunci când vorbim despre campania internă a partidului, cea care va stabili noul (sau vechiul) șef al PNL. Chiar și așa, Alin Tișe a ținut să reamintească motivele pentru care a ales tabăra lui Florin Cîțu, în detrimentul celei a lui Ludovic Orban.

Alin Tișe: „A sosit momentul de răscruce al deciziei de susținere pentru unul dintre cei doi candidați la președinția PNL: Ludovic Orban, actualul președinte, vs. Florin Cîțu, premierul României”

Mai mult, Alin Tișe a ținut să puncteze faptul că, în trecut, l-ar fi criticat pe Ludovic Orban, însă nu s-ar fi oprit numai la acesta, ci i-ar fi luat în „colimator” și pe câțiva dintre miniștrii actualului guvern, judecându-le, deopotrivă, performanța. „Mi-am exprimat rezervele față de coruperea competiției electorale prin abdicarea de la principii, obediență servilă, lupta meschină pentru putere și privilegii”, a mai spus Tișe.

„Am anticipat erodarea în percepția publică a imaginii PNL”

Președintele Consiliului Județean Cluj este de părere că luptele și certurile din interiorul partidului trebuie să înceteze, tocmai pentru că acestea ar fi dus la erodarea imaginii partidului din care face parte, efortul trebuind să se concentreze pe rezolvarea problemelor țării. „Romanii au așteptări mari de la noi, iar în ultimele luni i-am dezamăgit profund. Am așteptat să văd cele două moțiuni propuse pentru a-mi exprima susținerea”, a mai spus Tișe, adăugând că opțiunea sa se îndreaptă spre „moțiunea viitorul”.

„Îmi exprim susținerea fermă pentru candidatura premierului Florin Cîțu și a moțiunii sale, România Liberală. Aceasta aduce suflul nou, necesar pentru însănătoșirea economiei și creșterea responsabilității guvernării față de cetățeni. Și cel mai mult, creează premisele pentru reformarea PNL, partid care pentru a exista este obligatoriu a se reforma!”, a conchis Alin Tișe.

Citește și: Turismul din Italia dă semne de revenire la normal

Preotul Francis Doboș: ”Nu mai fumați iarba hipsterismului ideologic”

Sursă foto: Facebook

Ironii, controverse, glume pe seama premierului Cîțu și subiectul sensibil de august, dezbătut de preotul Francisc Doboș: extremismul religios, talibanii și talibanismul ideologic.

După ce a împărțit internetul în două tabere, mai ceva ca Moise în momentul în care trena subiectul „GEN vs. SEX” din noile buletine, Doboș ironizează iar, de data aceasta, ceea ce se întâmplă dincolo de granițele unui stat absolut laic.

Preotul Francisc Doboș și extremismul nociv, indiferent de religie

Extremismul este nociv, religia trebui să fie o alegere personală, iar libertatea se definește prin lipsa constrângerilor. Prin compasiune. Prin ajutor. Prin absența armelor. Și, totuși, cuvântul ”taliban” este asociat, instinctiv, cu arme și cu o religie deloc a păcii.

Etimologic, cuvântul „taliban”, în limba paștună, înseamnă „student” sau „cercetător”. Este o mișcare născută la începutul anilor ’90, în școlile islamice din Pakistan. Și tocmai acești studenți cercetători au purtat de zeci de ani o campanie teroristo-militară împotriva democratei Republici Islamice Afganistan.

”Ajung unii să vorbească pe la noi de extremismul religios; evident, cel din România. Aș fi primul care să-i susțin, dacă respectivii nu ar face parte din alt extremism sau talibanism ideologic”, a precizat preotul, pe contul de socializare.

Libertatea pumnilor: mișcarea care dezumanizează și distruge în numele lui Dumnezeu

De asemenea, Doboș a precizat și că libertatea pumnilor ambelor tabere extremiste se termină unde întâlnește libertatea obrajilor bunului-simț și al naturii nebotoxată de extreme.

”Cei mai mulți suntem echilibrați atât în umanitatea, cât și în religiozitatea noastră. Nu mai săriț’ măgaru’ intrării în Ierusalim și nu mai fumaț’ iarba hipsterismului ideologic/antropologic! PS. Și extremiștii cred că sunt echilibrați. Așa cred ei :)))”, a adăugat Francisc Doboș pe contul de socializare.

Într-un stat laic (prin definiția din Constituție, nu prin impresiile extremiștilor neaoși), cu o majoritate ortodoxă pusă pe harță, Francisc Doboș face notă discordantă. E preot, dar glumește. E catolic, dar nu e habotnic. E omniprezent în societate, pentru c-a înțeles că ”mai aproape de Dumnezeu” înseamnă doar mai aproape de oameni.

Și nu pierde nicio ocazie pentru a lăuda, sau a taxa, în funcție de situație. Iar extremismul îl subliniază, de fiecare dată când apare în societate. Și nu rare sunt ocaziile.

Dacă ne-am limita la a crede/practica ce religie/ideologie alegem, fără a încerca să le-o impunem și celorlalți, tare pașnice ar mai fi și discuțiile, și regiunile aflate acum în război. Și dacă nu ne-am mai lupta care Dumnezeu e mai bun, în funcție de cum îl cheamă sau cât de restrictiv și punitiv este, poate n-am fi catalogați, de nimeni, niciodată, drept ”extremiști”.

Dar se pare că e destul de greu să înveți din istorie. Fie ea și contemporană.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-1.9 ° C
-1.1 °
-2.3 °
75 %
12.4kmh
100 %
J
-1 °
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
2 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...