Cîțu a intrat, în mod oficial, în cursa pentru șefia PNL

Premierul a declarat că ar fi susținut de 32 de filiale PNL, în acest moment, sugerând că numărul lor ar putea să crească până în 25 septembrie

Florin Cîțu (Foto: Facebook)

Dacă ieri, președintele PNL, Ludovic Orban, și-a depus candidatura pentru continuarea în fruntea PNL, astăzi a fost rândul lui Florin Cîțu, adversarul său în această cursă. De remarcat că, aproape pe tot parcursul evenimentului ce a presupus depunerea oficială a candidaturii, Florin Cîțu a fost înconjurat de liberalii săi loiali, Rareș Bogdan și Emil Boc.

Florin Cîțu, încrezător în propriile forțe: „Vreau să vă spus că după 25 septembrie, altfel se vor lua deciziile în PNL”

Repetând ce a spus acum câteva zile, Florin Cîțu a insistat că are gând că construiască echipe și să se înconjoare de oameni care au făcut performanță. „Avem nevoie de toți, am spus că vreau să construim România liberală, dar vreau să vă spun tuturor că nu pot face acest lucru singur. Nu vorbesc foarte mult, sunt mai mult omul faptelor: acestă candidatură, acestă competiție nu este despre mine, nu este despre contracandidatul meu, este depre viitorul PNL în politica dinRomânia, dar și despre viitorul României”, a declarat Florin Cîțu astăzi, la depunerea candidaturii.

„Este oficial acum. Mi-am depus candidatura pentru preşedinţia PNL în urmă cu zece minute”

Conform lui Florin Cîțu, 32 de filiale ar fi de partea lui, până în acest moment. „Le mulţumesc tuturor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici pentru că am intrat în această cursă să unesc PNL şi vom încerca până în 25 septembrie să îi avem pe toţi lângă noi, dar cu siguranţă după 25 septembrie vom avea întreg PNL în jurul acestei moţiuni”, a mai spus Cîțu.

„Sunt un liberal convins şi cred că acest lucru e deja evident pentru toată lumea. Mi-am trăit, îmi trăiesc şi îmi voi trăi viaţa doar după principii liberale. Indiferent alături de cine vom guverna în următorii 8 ani de zile, nu voi abdica niciodată de la principiile mele liberale”, a conchis premierul.

În data de 25 septembrie 2021, liberalii își vor alege noul lider.

Citește și: PSD ar vrea la guvernare, însă numai cu propriul premier. Se anunță și posibilitatea unei noi moțiuni de cenzură

Articolul precedentAcuzații explozive la Inspectoratul Școlar Vrancea. Abuz în serviciu și numiri scandaloase
Articolul următorTeodorovici îl „ia peste picior” pe premierul „23665”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.