-1.3 C
București
sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 832

ANRE vine în sprijinul consumatorilor de energie electrică și gaze

Contori (foto zin.ro)

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere două proiecte care vin în sprijinul consumatorilor de energie electrică și gaz. Concret, furnizorii de electricitate și gaze naturale vor fi obligați să citească la timp contoarele abonaților, astfel încât să fie eliminatate acele estimări ce numai în ultima vreme au dus la situații deloc plăcute pentru consumatori, cu facturi halucinante la regularizare. Mai mult, în cazul în care furnizorii nu se vor conforma, consumatorii vor fi despăgubiți.

„În cazul standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice,  principalele modificări se referă la includerea unor prevederi explicite privind obligația operatorilor de distribuție referitoare la periodicitatea citirii indexurilor grupurilor de măsurare în cazul clienților finali și ai prosumatorilor (n.r. clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială), respectiv în cazul asigurării accesului utilizatorilor integrați în sisteme de măsurare inteligentă la datele istorice de consum (date de măsurare), precum și prevederi privind acordarea de compensații utilizatorilor în cazul depășirii perioadei de citire/lipsei accesului la datele istorice de consum”, au transmis reprezentanții ANRE.

Potrivit Electrica Furnizare, una dintre firmele la care au fost o serie de nereguli cu privire la facturile nefirești, intervalul de citire a indexului grupului de măsurare de către OR, în vederea emiterii facturii pe baza consumului de energie electrică efectiv realizat, poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depășească 6 luni, în timp ce în cazul prosumatorilor, periodicitatea de citire a indexului contorului în vederea facturării pe baza consumului de energie electrică măsurat este o lună calendaristică.

Ce obligații au furnizorii de gaze naturale

În cazul furnizorilor de gaze naturale, standardului de performanță pentru serviciul de distribuție al acestora, principalele modificări se referă la modificarea/redefinirea unor indicatori de performanță pentru activitățile relevante ale operatorului de distribuție a gazelor naturale cu privire la măsurarea gazelor naturale, periodicitatea citirii indexului echipamentului de măsurare, regularizarea diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze distribuite, racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, precum și la modificări ale compensațiilor pe care operatorul are obligația de a le plăti pentru neîndeplinirea indicatorilor specifici, cu precizarea situațiilor în care acesta nu are obligația acordării compensațiilor.

„A fost introdusă obligația operatorului de distribuție de a transmite utilizatorului o informare cu privire la dreptul acestuia de a primi compensații pentru nerespectarea prevederilor din prezentul standard și cu privire la situațiile în care operatorul sistemului de distribuție este obligat să acorde compensații, valorile compensațiilor, modul de solicitare/acordare, precum și termenul și modalitatea de plată ale acestora”, se arată în comunicatul de presă al ANRE. La furnizorii de gaze naturale, citirea contoarelor și regularizarea se face la maximum trei luni.

Reamintim că abonații la energie electrică și gaze naturale au mai multe canale (internet, telefon, aplicație) prin care pot transmite, lunar, indexul de pe contoare, astfel încât să fie plătit exact ceea ce s-a consumat.

Consumurile estimate la energie fac gaură în bugetul românilor

Dacian Cioloș „taie” șansele de negociere pentru refacerea coaliției

Dacian Cioloș

Co-președintele USR PLUS Dacian Cioloș a afirmat, la Cluj, că formațiunea sa vrea să revină la guvernare, și dacă inițial era vorba ca viitorul premier să fie un liberal, de data asta forțează nota și are în intenție să propună celorlalte două partide din coaliție ca propunerea de prim-ministru să vină dintre USR PLUS. O propunere catalogată „neserioasă” de către Florin Cîțu, care a și precizat că „nu are niciun sens” să se mai facă negocieri cu aceștia.

„Cred că cea mai bună modalitate prin care să ne asigurăm că dacă intrăm din nou la guvernare putem să facem reforme este să propunem celor de la PNL și UDMR să facem o propunere de premier care să își asume aceste reforme în numele Guvernului. Este putere de împărțit. Parlamentul, și Senat și Camera Deputaților sunt structuri cu putere și poate să existe un echilibru. Dar dacă noi nu vom avea garanția că putem face reforme, decât să fim un partid umbră al PNL-ului care face cu noi ce vrea, atunci mai bine ne gândim și la opoziție”, a declarat Dacian Cioloș, aflat și el într-o cursă internă a formațiunii pe care o co-prezidează.

De partea cealată, premierul Florin Cîțu, ce se află în luptă strânsă cu actualul lider la liberalilor, consideră că propunerea lui Dacian Cioloș este una neserioasă. „PNL e cel mai mare partid de dreapta din România, va fi cel mai mare. Nu poți să îi impui premierul. Dacă în direcția asta merg negocierile, deja le consider neserioase și nu are niciun sens”, a explicat Florin Cîțu.

De precizat că la alegerile parlamentare din decembrie 2020, PNL a luat 25,19% (la Camera Deputaților) și 25,58% (Senat), USR-PLUS a câștigat 15,37% și 15,86%, iar UDMR, al treilea partid al coaliției guvernamentale obținuse 5,74% și 5,89%. Cele mai multe voturi au fost câștigate de PSD, cu 28,90% (Camera Deputaților) și 29,32% (Senat), iar AUR, partidul surpriză al scrutinului, a obținut 9,08% (Camera Deputaților) și 9,17% (Senat).

Orban are soluții pentru depășirea crizei politice

Mită la Urgențe: un șofer i-a promis unui polițist 1.000 de euro dacă „îl scapă” de alcoolemie

Pixabay

Un bărbat din județul Bacău a fost plasat sub control judiciar și este cercetat pentru dare de mită, după ce a încercat să își negocieze alcoolemia cu bani.

Acesta fusese oprit în trafic ieri, 9 septembrie, de un polițist din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian – Postul de Poliție Secuieni, și, pentru că a fost depistat cu o alcoolemie peste limita legală, a considerat că își poate încerca norocul pentru a scăpa mai ușor.

Oferta șoferului băut a fost făcută chiar la Urgențe, unde fusese dus pentru recoltarea probelor de sânge. Se pare că acesta avea și motive să se teamă de un dosar penal, dat fiind că are deja la activ o condamnare pentru o faptă similară.

Și, pentru că a tot insistat cu „mica” atenție, polițistul i-a alertat pe colegii săi de la Direcția Generală Anticorupție, în final fiind organizat un flagrant.

Agentul de poliție a semnalat faptul că, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic pe conducătorul unui autoturism și, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1.14 la mie alcool pur în aerul expirat. Ca urmare a celor constatate, șoferul în cauză a fost condus la Secția UPU a Spitalulului Județean de Urgență Bacău, în vederea recoltării probelor biologice. Aici, conducătorul autoturismului a insistat și a promis polițistului suma de 1.000 de euro, dacă îl ajută să scape de consecințele legale.

Cu toate că agentul de poliție a refuzat categoric oferta, șoferul a insistat în demersul său, drept pentru care polițistul a sesizat Direcția Generală Anticorupție. Echipa operativă constitută la nivel D.G.A. – S.J.A. Bacău a constatat infracțiunea flagrantă când inculpatul i-a oferit agentului de poliție suma de 1.000 de euro în scopul menționat, iar documentele întocmite și denunțul polițistului au fost înaintate de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

În prezent cercetările sunt continuate de către procurorul de caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, fiind dispusă cercetarea sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Conducătorul autoturismului primise anterior o condamnare, cu amânarea aplicării pedepsei, tot pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, în prezent aflându-se în termenul de încercare de 2 ani ce expiră în data de 10.12.2021”, a detaliat DGA.

Nelu Tătaru: „Această pandemie este foarte greu de controlat”

Nelu Tătaru (Digi 24)

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, care a revenit în funcția de consilier onorific, a afirmat în cadrul unui eveniment al liberalilor, că este nevoie de o regândire a campaniei de vaccinare, în situația în care dorința de imunizare a românilor se află la un nivel destul de scăzut, dar mai ales în contextul în care România se află în plin val 4 al pandemiei, cu a patra zi consecutivă cu peste 2.000 de cazuri noi de infectare. Totodată, Tătaru a atras atenția și cu privire la utilizarea certificatelor false de vaccinare, precum și a testelor negative false, care în opinia sa fac ca pandemia să devină tot mai greu de gestionat.

„Avem 4.298 de cazuri internate în spital, din care 543 în Terapie Intensivă. Dacă ne uităm la ultimele studii, vedem că 92% la sută din decese sunt din nevaccinaţi, 3% sunt din cei vaccinaţi incomplet. Cred că dacă ne mai furăm şi căciula cu nişte green-pass-uri sau certificate false, atunci putem spune că această pandemie este foarte greu de controlat. Suntem într-un moment în care se aşteaptă un vârf al acestui val spre începutul lunii octombrie, cred că doar de noi depinde ca într-o toamnă bogată să putem să gestionăm atât prin evenimente, cât şi printr-o campanie de vaccinare mai atentă şi mai intens mediatizată”, declarat Nelu Tătaru.

Abia în 2023 ne putem aștepta la „un an normal”

Fostul ministru, cel care a fost în prima linie a pandemiei, anul trecut, consideră că este momentul reaşezării comunicarea pe tot ce înseamnă vaccinare. „Să ne gândim că dacă nu noi suntem problema care nu suntem vaccinaţi atunci putem fi o problemă pentru cei la care mergem în diferite structuri publice sau în spitale alături de alţii care au venit pentru altă patologie”, a mai afirmat Tătaru.

Consilierul onorific al lui Cseke Attila, cel care a preluat interimatul Sănătății, este pesimist în privința ieșirii din pandemie, mai mult, a afirmat că se așteaptă ca aceasta să fie transformată, în următorii ani, „într-o boală sezonieră, un vaccin anual, la fel ca şi gripa, şi să o putem gestiona. Încă suntem într-un an pandemic, 2022 va fi un an de ieşire din pandemie şi de abia din 2023 să ne aşteptăm la un an normal”, a afirmat Nelu Tătaru.

Potrivit raportării de vineri, a CNCAV, de la începutul campaniei naționale de vaccinare, au fost imunizate cu schemă completă aproape 5,2 milioane de persoane. Cu mult sub cifrele pe care autoritățile le vroiau pentru 1 septembrie.

Tătaru revine la Sănătate, în funcția de consilier onorific

Orban are soluții pentru depășirea crizei politice

Ludovic Orban și Florin Cîțu

Liderul PNL, Ludovic Orban a declarat, vineri, la Giurgiu, că singura soluție de a trece de actuala criză politică este refacerea coaliției de guvernare, așa cum a fost aceasta stabilită în decembrie 2020. Mai mult, că asta înseamnă un nou premier în locul lui Florin Cîțu, cel considerat vinovat de ruptura coaliției, Orban respingând orice colaborare cu PSD, așa cum pe diverse „canale” se lasă de înțeles.

De altfel, liderul liberalilor consideră că refacerea coaliției este singura variantă „onorabilă” în acest moment. „Trebuie rezolvată criza cu orice preţ. Nu cred că este mai importantă persoana şi soarta unui om decât România şi decât PNL. Cu cât terminăm mai repede această criză, cu atât lucrurile vor merge mai bine. Ştiţi foarte bine că există trei variante, nu e complicat. Avem varianta să refacem coaliţia existentă, avem varianta să facem o înţelegere cu PSD şi varianta de a trece în opoziţie. Astea sunt cele trei variante, nu există alte variante. Personal, vă spun că nu voi accepta nicio înţelegere cu PSD. Orice înţelegere pe care a făcut-o de-a lungul timpului PNL cu PSD s-a terminat în gravul dezavantaj al PNL şi în câştigul PSD”, a spus Ludovic Orban.

USR PLUS nu îl mai vrea pe Cîțu

Condiția pusă de USR PLUS pentru refacerea coaliției de guvernare este prezența în funcția de premier a unui alt liberal, Florin Cîțu fiind de neacceptat pentru Dan Barna și Dacian Cioloș.

Cât privește un guvern minoritar, susținut de PSD, sau trecerea în opoziție, acestea nu sunt variante care să îl mulțumească pe Orban. „Nu putem accepta nici să rămânem agăţaţi ca guvern minoritar de mila PSD care în mod evident că ne va arunca de la putere exact atunci când o să le convină lor cel mai mult, după ce ne vom compromite şi după ce nu vom avea capacitatea de a guverna. Opoziţie nu-mi doresc. PNL are vocaţia guvernării. Toate eforturile pe care le-am făcut de-a lungul carierei mele au fost în direcţia de a câştiga alegerile şi de a duce PNL la guvernare”, a mai susținut Ludovic Orban.

Liderul liberalilor consideră că strategic, singura soluţie onorabilă, din punctul de vedere al electoratului, cu o susșinere destul de mare, este refacerea coaliției, însă acest lucru are un preț, pe care toată lumea îl cunoaște, dar rămâne de văzut dacă îl va și accepta. Aceasta fiind clar o „săgeată” spre contracandidatul său la alegerile interne de peste două săptămâni. „Refacem coaliţia. Nu e complicat, ştim foarte bine care-i preţul refacerii coaliţiei. Că acest preţ va fi plătit acum, peste două zile, peste o săptămână sau peste 45 de zile, acest preţ va fi plătit, credeţi-mă ce vă spun”, a mai susţinut Ludovic Orban, la Giurgiu, unde și-a prezentat moțiunea cu care speră să câștige cursa liberală.

Reamintim că miniștrii din partea USR PLUS și-au dat demisia în această săptămână, după ce pe 1 septembrie, Florin Cîțu l-a remaniat pe ministrul Justiției, acela fiind momentul în care a fost declașată criza politică și ruptura, pe față, a coaliției de guvernare.

Florin Cîțu, dezamăgit de Barna: „Eu credeam că suntem la masă cu un partid pro-european”

Cîțu îi vrea amendați pe parlamentarii AUR

Captură video

Premierul Florin Cîțu a reacționat după scandalul de joi, din ședința plenului reunit al Parlamentului, în care deputații și senatorii AUR au dat dovadă că nu le pasă de măsurile impuse de autorități în contextul pandemiei. Cîțu cere autorităților statului să își facă treaba și să îi amendeze pe aceștia, și, totodată, speră ca USR PLUS să vadă ce greșeală face prin alierea cu AUR.

„Regulile sunt aceleaşi pentru toţi! Cine crede că e deasupra legii doar pentru că este parlamentar, se înşală! Vreau să văd că autorităţile statului îşi fac treaba şi îi amendează pe parlamentarii AUR care nu au purtat mască ieri în Parlament. Nu există nicio scuză! Circul pe care l-am văzut ieri în Parlament, cu aleşi care nu respectă reguli în plină pandemie şi cred că doar dacă ţipă şi bruschează un alt deputat din Parlament îşi impun punctul de vedere, ar trebui să îi facă pe cei de la USRPLUS să îşi dea seama, în al 12-lea ceas, ce greşeală fac”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.

George Simion despre Florin Roman: „Un golan”

Mai mult, premierul speră ca membrii USR PLUS să se dezică de liderii partidului, tot ca urmare a scandalului din Parlament, unul fără precedent pentru scena politică românească. „Dacă nici lucrurile astea nu îi determină pe membrii USRPLUS să se dezică de liderii partidului, nu ştiu ce ar mai putea să o facă. Le cer să se gândească bine, pentru că nu ne putem permite această criză politică”, a mai scris Florin Cîțu.

Reamintim că joi, în timpul ședinței plenului reunit al celor două Camere, vice-președintele Camerei Deputaților, Florin Roman (căruia Ludovic Orban îi delegase atribuțiile) a fost scos cu forța de la prezidiu, acesta fiindu-i tras, la propriu, scaunul de sub el. Mai mult, chestorul din partea AUR, dar și co-președintele AUR, George Simion au avut un limbaj nedemn pentru un demnitar.

De după intrarea în Parlament, în decembrie 2020, în repetate rânduri, parlamentarii AUR au ignorat obligativitatea purtării măştii în interior, lucru care s-a putut vedea și în ședința de joi, când mai mulți dintre aceștia nu purtau mască.

Avocat, fost membru CSM: „Florin Roman era singurul care avea dreptul să conducă ședința comună a camerelor”

„ Scooby Doo” vrea la plimbare. Fostul șef al IPJ Călărași se plânge din cauza controlului judiciar

Procurorii sunt cu ochii pe fostul șef al IPJ Călărași, Marian Iorga, acuzat de luare de mită și abuz în servciiu. DNA a considerat că este necesar să stea în control judiciar până la încheierea procesului penal, deoarece există riscul să influențeze martorii, să facă presiuni. De altfel, așa cum Zin.ro a relatat, Marian Iorga are interzis să ia legătura cu mai multe persoane din IPJ Călărași. Potrivit surselor noastre autorizate, una dintre ele, trecută pe lista persoanelor interzise, a fost avansată, după ce a întreținut relații intime cu Iorga.

Fostul șef al IPJ Călărași se plânge din cauza controlului judiciar

Judecătorii vor analiza plângerea împotriva controlului judiciar, formulată de Marian Iorga, la data de 16 septembrie ac. Până atunci, trebuie să se prezinte la Poliție ori de câte ori este chemată, nu are voie să părăsească țara, nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar și trebuie să anunțe anchetatorii, dacă își schimbă domiciliul.

Citește și: „ Scooby Doo” făcea sex cu polițistele doar pentru că doreau să fie avansate

Aceste interdicții sunt de nesuportat pentru polițistul Iorga, obișnuit să se ducă în excursii plătite din „șpagă”, potrivit acuzațiilor DNA.

Lăcomia lui Iorga, poreclit „Scooby Doo” de Călărași

Procurorii anticorupție au rămas uluiți de lăcomia lui Iorga. Nu i-a scăpat nimic. A primit mită: lucernă, mâncare excursii, bani, ceas, mașini, servicii sexuale din partea unor polițiste dornice de avansare prin metoda „ușoară”.

Pentru toate aceste lucruri, Iorga făcea presiuni ca anumite dosare penale să aibă un anumit curs, favorabil celor de la care lua mită. Iorga a intrat în conflict cu polițiștii care nu erau de acord cu practicile nelegale, dar și cu unii reprezentanți ai presei care nu s-au lăsat impresionați de „ farmecul său”.

Discuție Iorga -ofițer DGA. ”Bă, voi mă filați pe mine?! Ce dracu?!”

Potrivit unei interceptări, obținută în premieră de Zin.ro, Iorga era neliniștit și simțea că este urmărit.

Iată cum i se adresa în 2015 unui ofițer DGA, pe care îl suspecta că i-a montat tehnică audio-video, pentru a-l prinde în flagrant.

”Bă, mă voi mă filați pe mine?! Ce dracu?! Faceți și voi fără să îmi dau seama”, încerca să impresioneze fostul șef al IPJ Călărași, preocupat să nu îl vadă nimeni ce face în locuința de serviciu cu polițistele avansate nelegal.

Legătură specială cu patroana Aldis. Cum l-a cumpărat pe „Scooby Doo”

Alina Naghi, patroana Aldis, firmă cu datorii imense la bugetul de stat și cu dosare penale de evaziune fiscală, l-a cumpărat pe Marian Iorga cu un televizor, un ceas TISSOT în valoare de aproximativ 1.000 de euro, dar și cu două autorurisme Skoda Superb.

Citește și: Exclusiv. Cine îi plătea chiria fostului șef al IPJ Călărași

Totul a fost pentru a închide un dosar de evaziune fiscală, deschis pe numele ei, dar și pentru a o ajuta să recupereze o sumă de bani de la un furnizor.

Față în față cu procurorii DNA, Alina Naghi a mărturist totul. Însă, primele informații cu privire la comportamentul lui Iorga au ajuns la organele de anchetă încă din 2014, din partea unor polițiști și a unor jurnaliști. Informațiile au fost valorificate de procurori, în procesul de cercetare penală.

Un cadavru fără cap a fost găsit pe plaja Neversea

Foto: preluare Booking

O descoperire cel bizară a fost făcută astăzi pe plaja Neversea din Constanța. Un cadavru fără cap, în stare avansată de descompunere, a fost adus de valurile mării la mal, informează publicația locală CTNews.ro. În momentul de față, nu se știu detalii suplimentare în legătură cu identitatea persoanei, însă nici cum a decedat aceasta. Din imagini se poate, totuși, trage concluzia că vorbim despre un bărbat, cu toate că această ipoteză nu este una sigură, autoritățile declarându-se sceptice în legătură cu acest aspect.

Serviciul Județean de Ambulanță a interveni pe plaja Neversea

La scurt timp, medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță au intervenit la fața locului, unde au constatat decesul, însă și starea degradată a trupului adus de valurile mării pe plaja Nervesea.

În acest moment, polițiștii constănțeni fac cercetări pentru a afla cine este persoana decedată, însă și în legătură cu circumstanțele în care aceasta a decedat.

Un cadavru fără cap a fost găsit pe plaja Neversea
Foto: CTNews.ro

Citește și: Florin Cîțu, dezamăgit de Barna: „Eu credeam că suntem la masă cu un partid pro-european”

Document exploziv. Primarul comunei Moacșa nu știe de ce nu a returnat banii la bugetul de stat

foto: covasnamedia.ro

Un astfel de exemplu este primarul comunei Moacșa, ( județul Covasna) Dezske Janos, care nu știe ce s-a întâmplat suma de 97 000 de lei, primită de la Consiliul Județean(CJ) Covasna rămasă necheltuită pentru asfaltarea DC 36 A.

CJ Covasna a direcționat acestei primării suma totală de 350 000 de lei din defalcarea TVA, pentru modernizarea celui mai circulat drum comunal, iar lucrarea a fost finalizată în anul 2020.

Potrivit datelor obținute de Ziarul de Investigații(zin.ro), în contul ANAF nu a fost returnată această sumă, deși legea fiscală impune acest lucru imediat. Nu poate fi folosită în alt scop, întrucât ar însemna deturnare de fonduri, faptă penală.

Primarul comunei Moacșa: „ Nu știu din cap! Revin eu cu un telefon”

Contactat de Zin.ro, edilul comunei Moacșa, Dezske Janos, a fost surprins că este sunat de un reporter de la București, să-l întrebe unde e suma de 97 000 de lei rămasă de la asfaltarea DC 36 A.

„ Nu știu așa din cap, trebuie să mă uit în contabilitate și revin eu cu telefon!”, a fost declarația primarului comunei Moacșa. Oficialul administrației locale a fost atenționat că solicitarea noastră verbală înseamnă, în fapt, o cerere în baza Legii 544/2001, privind accesul liber la informație.

Primarul s-a speriat și nu a mai răspuns la telefon

Dezske Janos nu doar că nu a mai revenit cu telefon, dar nici măcar nu a mai răspuns la telefon. A fost extrem de surprins să afle că, în fapt, ANAF a răspuns că nu există această sumă virată în contul bugetului de stat, conform normelor în vigoare.

Instituția abilitată să verifice circuitul banilor din acest caz este Curtea de Conturi.

Incompatibilitate sesizată de ANI. Înalta Curte dă termene „mai la toamnă”

Dezske Janos a fost găsit incompatibil de ANI, imediat după ce a câștigat un nou mandat de primar. Inspectorii de integritate spun că a desfășurat activități comerciale simultan cu cele de primar, iar acest lucru nu este permis. Prima instanță a admis că raportul ANI este legal, iar la acest moment se judecă la Înalta Curte recursul formulat de Dezske Janos. Următorul termen în acest dosar este fixat abia la data 28.10. 2022

Talibanii vânează mamele singure: sunt răpiți copiii, mai ales fetele

Foto: The Guardian
Foto: The Guardian

Mamele singure din Afganistan au ajuns victime sigure pentru talibanii care le caută pentru a le cere copiii.

Bărbații înarmați sunt interesați mai ales de fete, precizează un reportaj The Guardian.

O mamă a povestit cum mai mulți oameni înarmați au venit la ușa casei pentru a-i lua fiica în vârstă de șase ani

În cadrul reportajului, jurnaliștii au expus cazul unei femei al cărei nume real nu a fost divulgat, fiind numită Raihana.

Aceasta a povestit experiența pe care a trăit-o a doua zi după ce orașul Mazar-i-Sharif a căzut în mâinile talibanilor, în data de 14 august.

Soțul femeii a fost ucis de talibani, în anul 2020. De atunci, Raihana își crește singură fiica, câștigând custodia acesteia, în fața socrilor. La acel moment, legea afgană dădea dreptul femeilor singure să își păstreze copiii, doar dacă au bani pentru a-i crește.

Fiecare zi reprezintă o luptă pentru supraviețuire a mamelor singure din Afganistan: ”Au vrut să-mi ia fiica. Ne-am ascuns în saci de făină, în remorca unui camion”

A doua zi după căderea Mazar-i-Sharif, cumnatul meu a venit la casa tatălui meu, unde locuiam. Era însoțit de luptători talibani care cereau să le-o dau pe fiica mea. Au vrut să-mi ia fiica. Ne-am ascuns în saci de făină în remorca unui camion și când șoferul ne-a găsit, l-am rugat să ne ducă la Kabul”, a povestit Raihana pentru The Guardian.

Raihana a reușit să fugă cu fata ei, spre Kabul. Ajunsă în capitala afgană, femeia a mers de la o ambasadă la alta, cerând ajutor.

În final, cu ajutorul surorii ei, care locuiește în Marea Britanie, a reușit să prindă un zbor de evacuare, ajungând, în siguranță, în Manchester.

Am reușit să părăsesc Afganistanul după atâtea greutăți. Sunt atât de fericită că fiica mea este cu mine”, a povestit Raihana, mulțumind guvernului britanic pentru ajutor.

Mamele singure din Afganistan duc o viață marginalizată și afectată de sărăcie. În momentul de față, în condițiile în care talibanii se află la putere, nu mai există protecție pentru femei, iar situația lor este din ce în ce mai disperată.

Florin Cîțu, dezamăgit de Barna: „Eu credeam că suntem la masă cu un partid pro-european”

Florin Cîțu (captură video)

În urma incidentelor de ieri, din Parlament, Florin Cîțu s-a arătat deranjat de lipsa de reacție a lui Dan Barna, în contextul evacuării lui Florin Roman, din sala de ședințe. „Eu credeam că suntem la masă cu un partid pro-european, un partid care nu susține violența de niciun fel. Din păcate se pare că m-am înșelat”, a spus Florin Cîțu, citat de Mediafax.

Florin Cîțu îl acuză pe Dan Barna că nu a luat atitudine cât timp parlamentarii AUR „l-au luat pe sus” pe liberalul Florin Roman

Premierul este de părere că ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament nu ar avea legătură cu valorile europene, așadar Dan Barna ar fi vinovat, în opinia acestuia, că nu ar fi intervenit în momentul în care Florin Roman a fost evacuat cu forța de către cei de la AUR. „Eu sunt sigur că între membrii USR, între votanții USR sunt oameni care gândesc și simt ca noi, oameni care au viziuni pro-europene, oameni care nu cred că violența este un mod prin care să-ți impui punctul de vedere, iar acei oameni sunt sigur că se simt dezamăgiți de decizia liderilor Dan Barna și Dacian Cioloș să facă o alianță care ieri a fost foarte clară pentru totă lumea, în Parlamentul României. Nu poate nimeni să nege că ieri acțiunile celor de la AUR nu au fost susținute de conducerea USR”, adaugă Cîțu.

Reamintim că ieri, în Parlament, a avut loc un scandal fără precedent. Florin Roman a preluat atribuțiile președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, însă a fost contestat de AUR și de USR PLUS la scurt timp, cerându-se îndepărtarea acestuia. Cele două formațiuni politice au susținut că ședința ar fi trebuit să fie condusă de președintele Senatului, Anca Dragu.

Citește și: Șoșoacă, în vizorul Parchetului General pentru zădărnicirea combaterii bolilor și tulburarea liniștii publice

Reciclare recompensată: bilete de autobuz gratuite, în schimbul deșeurilor

Foto: Bună Ziua Brașov
Foto: Bună Ziua Brașov

Brașovul reciclează ambalaje de băuturi din aluminiu, plastic sau sticlă cu ajutorul lui Petrică, un automat care oferă bilete de autobuz, în schimbul materialelor reciclate.

Automatul eliberează tichete pe care brașovenii le pot preschimba în bilete pentru mijloacele de transport în comun din municipiul Brașov.

Automatul a colectat 7.242 de recipiente în doar două zile, recompensându-i pe oameni cu bilete de autobuz gratuite

Potrivit managerului companiei de salubritate Brai-Cata, Bogdan Constantinescu, în primele două zile de implementare au fost eliberate persoanelor care au reciclat prin intermediul aparatului 724 de tichete RAT BV. Biletele pot fi folosite pentru două călătorii, managerul axându-se pe sintagma: ”Bine faci, Bine Primești!”.

În cadrul campaniei ”Bine faci, Bine Primești”, atât brașovenii, cât și turiștii care au vizitat orașul, au format cozi cu scopul de a recicla o cantitate impresionantă de deșeuri.

Campania s-a desfășurat în piața Livada Poștei. Companiile Envipco și Brai-Cata, în parteneriat cu Primăria Brașov, au făcut apel la reciclare, evenimentul desfășurându-se cu ocazia Forumului Orașelor Verzi. De asemenea, acțiunea va avea loc până pe 12 septembrie.

Brai-Cata este firma care se ocupă de preluarea ambalajelor colectate și de predarea acestora. Managerul firmei a declarat că, în primele două zile de la punerea în funcțiune a aparatului, au fost contorizate în total 7.242 de ambalaje.

Din acestea, s-au colectat 3.248 de PET-uri, având o greutate medie de 30 g/ bucată. În plus, au fost colectate 1.663 de sticle, cu o greutate medie de 275 g/ bucată. În ceea ce privește aluminiul, au fost adunate 2.331 de doze, în greutate medie de 13 g/bucată.

Toate acestea însumează o cantitate totală de 585 de kilograme, luând în calcul greutatea medie a fiecăruia din tipurile de ambalaje colectate și numărul acestora”, a precizat managerul.

Oameni de toate vârstele s-au alăturat campaniei, formând cozi zilnice: ”Efortul tuturor nu este de neglijat”

E coadă la Petrică! În fiecare zi. Au venit oameni de toate vârstele să aducă ambalaje. S-au declarat încântați că pot recicla în acest mod. Spre exemplu, primii trei clienți au fost un pensionar, o adolescentă și sora mai mică a acesteia, ultimele două pregătind câteva zeci de recipiente, de când au aflat că se va derula campania. Oamenii s-au implicat nu atât pentru biletele de transport, cât pentru ideea de reciclare. Iar efortul tuturor nu este de neglijat”, a declarat Bogdan Constantinescu.

De asemenea, conform calculelor, cantitatea de sticlă colectată ajută la o reducere substanțială a amprentei de CO2 echivalentă cu aprinderea unui bec cu LED de 5W pentru 33.260 de ore.

Mai mult, echivalează cu aprinderea unui bec fluorescent compact pentru 11.641 de ore. Referitor la folosirea unui televizor/calculator, echivalentul este pentru 665 de ore, respectiv 333 de ore.

De asemenea, acesta a adăugat că aparatul va rămâne în Piața Livada Poștei, inclusiv după încheierea Forumului Orașelor Verzi.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1.3 ° C
-1.1 °
-2 °
89 %
4.1kmh
100 %
S
-1 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
1 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...