-1.6 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 806

Rosal cere despăgubiri de 16 milioane de lei de la ADI Deșeuri Prahova

Lovitură de teatru în scandalul gunoaielor din județul Prahova. De câteva luni, ADI Deșeuri Prahova, instituție aflată în patrimoniul Consiliului Județean, și Rosal Ploiești, operatorul de salubritate care asigură colectarea gunoiului din 70% dintre localitățile județului, se joacă de-a șorecele și pisica. Cele două entități își trimit tot felul de notificări, de ultimatumuri, în încercarea de a rezolva problema înainte ca județul Prahova să se transforme în regatul gunoaielor.

Ultima mutare a făcut-o Rosal Ploiești care a acționat în judecată ADI Deșeuri Prahova. Rosal solicită despăgubiri de 16 milioane de lei, contravaloarea tarifelor neactualizate în localitățile în care are contract de colectare a gunoiului menajer.

George Simion și AUR, plângere la DNA împotriva PNL

Foto: Facebook

Co-președintele AUR, George Simion a afirmat, luni, la Parlament că parlamentarii liberali au încercat să îi „mituiască” pe cei de la AUR pentru a absenta de la dezbaterea, dar mai ales de la votul moțiunii de cenzură de marți, 5 octombrie. Motiv pentru care au fost anunțate instituțiile competente. Modul de mituire era prin oferirea de „funcții în deconcentrate” pentru apropiații deputaților și senatorilor AUR.

„Cei de la PNL au încercat să ne cumpere la bucată, au încercat să ne mituiască şi am făcut un drum până la DNA. Prima chestiune pe care o avem de făcut este să anunţăm organele competente şi vreau să facem cunoscut românilor toată schema prin care Florin Cîţu şi-a pus parlamentarii să ne ofere mită: funcţii în deconcentrate pentru apropiaţi. Au încercat, practic, să ne cumpere ca parlamentarii AUR să nu fie prezenţi la votarea moţiunii. Parlamentarii AUR vor fi prezenţi cu toţii la votarea moţiunii. Nu suntem de vânzare, nu trădăm şi nu doar atât, nu facem afirmaţii”, a declarat Simion, la Parlament.

Totodată acesta a precizat că va face publice toate detaliile, menţionând că acestea nu sunt „afirmaţii populiste”.

„Parlamentari ai PNL ne invitau să vorbim personal cu Florin Cîţu. O să facem cunoscute poziţiile, o să facem cunoscut totul, pentru că nu e posibil, corupţie la înalt nivel. Să vedem ce fac procurorii. Avem înregistrări audio-video”, a adăugat George Simion.

De partea cealaltă, senatoarea Monica Anisie a declarat, la Antena 3, ca reacție la acuzațiile lui George Simion că „eu, personal, și colegii mei de la Senat nu am făcut așa ceva. Nu există aceste fapte despre care vorbește dl Simion”.

Pentru ca moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu să treacă este nevoie de 234 de voturi, iar potrivit lui Ionuț Moșteanu (USR PLUS) ar fi chiar peste „necesar”, adică 280 de voturi.  

PSD îi va face plângere penală lui Florin Cîțu

Un urs a fost împușcat, deși echipa de intervenție a fost chemată pentru a-l alunga

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un urs din Comarnic a fost împușcat de către echipa de intervenție, oamenii precizând că animalul ar fi devenit violent la vederea echipajului.

Un cetățean din Comarnic a făcut apel la echipa de intervenție cu scopul de a alunga ursul grădină. Ursul ar fi devenit agresiv, motiv pentru care a fost împușcat.

Ministerul Mediului precizează că este al doilea exemplar recoltat prin împuşcare în baza OUG privind intervenţia în cazul atacurilor urşilor, arată HotNews.

Ministerul Mediului: ”Este al doilea exemplar recoltat prin împuşcare”

Un urs a fost împuşcat, aseară, în intravilanul localităţii Comarnic, judeţul Prahova, în urma atacului asupra echipei de intervenţie care încerca să-l alunge. Este al doilea exemplar recoltat prin împuşcare în baza OUG privind intervenţia în cazul atacurilor urşilor. Primul astfel de caz s-a petrecut în localitarea Rucăr din judeţul Argeş, în urmă cu o săptămână”, a transmis, sâmbătă seară, Ministerul Mediului, potrivit News.ro.

Echipa de intervenţie – formată din reprezentantul Jandarmeriei, poliţiei locale, gestionarului fondului cinegetic, medicul veterinar şi coordonată de primarul localităţii – s-a deplasat la faţa locului şi, conform procedurii, au început demersurile pentru alungarea ursului în afara zonei intravilane.

Ursul avea 4 ani şi 120 kg: s-a luat, pe loc, decizia intervenţiei prin împuşcare

Într-un comunicat, Ministerul Mediului a precizat că exemplarul a fost recunoscut de către membrii echipei. Este vorba despre un urs mascul, de aproximativ 4 ani şi 120 kg. Mai mult, comunicatul precizează că este acelaşi urs care a mai pătruns în localitate în trecut.

Animalul ar fi produs pagube în rândul animalelor domestice şi a mai fost alungat de echipa de intervenţie.

Membrii echipei au relatat că a fost exercitată operațiunea de alungare. Cu toate acestea, la finalul procedurii, exemplarul a revenit brusc.

În jurul orei 21:00, ursul a fost îndepărtat şi părea că nu mai revine. Participanţii întocmeau raportul de eveniment când exemplarul a revenit brusc în apropierea membrilor echipei”.

Conform relatărilor, ursul ar fi manifestat un comportament agresiv. Având în vedere riscul major şi iminent, s-a luat pe loc decizia intervenţiei prin împuşcare, dusă la îndeplinire de paznicul de vânătoare care participa la acţiune.

Ministrul Mediului: ”Îi felicit pe membrii echipei de intervenţie pentru eficienţa cu care au acţionat”

Conform declarațiilor făcute de ministrul Tánczos Barna, ar exista din ce în ce mai multe exemplare care revin în localităţi. De asemenea, ministrul a ținut să felicite echipa de intervenţie pentru eficienţa cu care a acţionat.

În aceeași declarație, Tánczos Barna a adăugat că recomandă tuturor cetăţenilor să anunţe la 112 orice prezenţă a urşilor în intravilan.

Nu ești nici mai uman, nici mai plăcut dacă te fotografiezi cu un câine fără stăpân

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Florin Cîțu s-a fotografiat în biroul de la Guvern cu un câine fără stăpân, cu scopul de a încuraja adopția animalelor din adăposturi. Nimic greșit, nimic senzațional.

Undeva după 2010, a intervenit o reală modă printre politicieni: poza cu animalul (la patruped, ne referim).

Poza cu patrupedul: o cutumă respectată de politicianul modern

Cioloș a ales pisici, Ludovic Orban s-a pozat lângă câini, iar Vadim a devenit o memă virală, pozând cu un pechinez care nu arăta prea viu la acel moment.

Întrebarea care se pune: oricât de umani ar părea politicienii în compania unui patruped, oricât de sinceri și oricât de ”animal lovers”- mai prezintă ei credibilitate? Le urmează cineva exemplul? Mai este impresionabilă acea poză? Acea atitudine blajină? Acel indemn aproape biblic?

Dacă în urmă cu 10 ani, poate, în 2021 răspunsul este unul: nu.

Cîțu s-a fotografiat cu Cuțu și nimeni nu a fost impresionat

Cîțu a postat pe contul de socializare o imagine în care apare în biroul său de la Palatul Victoria alături de un câine fără stăpân. Scopul: adopția animalelor abandonate. Contextul: Ziua Mondială a Animalelor.

De asemenea, premierul a ținut să lanseze un îndemn altor politicieni (primari și președinți ai consiliilor județene): să facă front comun într-o campanie națională, în care să punem accent pe soluții pentru câinii fără stăpân.

Din nou, nimic suspect. Singura parte la care putem obiecta este că problema adăposturilor din țară rămâne nerezolvată și în restul de 364 de zile din an.

Să nu uităm că un cățel ne oferă companie, ne păzește, pot fi folosiți pentru terapie asistată și sunt cei mai buni căutători în misiuni de salvare de vieți omenești sau depistare de mărfuri ilicite. România civilizată pe care dorim să o clădim își protejează cetățenii și totodată își tratează animalele cu empatie și respect”, a precizat premierul.

Nu e de ajuns o poză cu un câine fără stăpân pentru a rezolva problema

Nu intrăm în discuții despre cum poza aceasta n-o să-l facă pe Cîțu mai iubit de populație. Și-a pierdut prea multe procente, pentru a le recupera cu o poză drăguță.

Problema e că îndemnul lui, oricât de nobil ar părea, nu rezolvă nici suprapopularea din adăposturi, nici nu face o magie peste noapte, pentru a educa oamenii să-și sterilizeze animalele. Ca să evite abandonul.

Iar cuvintele lui, cu care rezonez total, n-o să facă impresie. N-o să finanțeze adăposturi. N-o să îndemne la adopții. O să fie fix zero. Hai, poate un zâmbet, că e un câine drăguț.

Năsui: „Pe ultima sută de metri, Florin Cîțu face un cadou de rămas bun bugetarilor”

Fostul ministrul al Economiei, Claudiu Năsui este critic cu premirul Florin Cîțu, despre care spune că încearcă să le ofere un cadou, pe final de mandat, bugetarilor, dar și celor cu pensii speciale, prin creșterea salariului minim pe economie, cel care stă la baza calculului pentru veniturile acestora.

De altfel, USR PLUS avea în programul de guvernare un proiect în privința tăierii taxelor pentru cei care au salariul minim pe economie, fiind vizați peste 1,6 milioane de angajați care sunt plătiți cu 1.386 de lei „în mână”.

„Pe ultima sută de metri, Florin Cîțu face un cadou de rămas bun bugetarilor și celor cu pensii speciale, în loc să aplice programul de guvernare și să mărească real veniturile populației.

În ultimele ședințe de guvern de dinaintea moțiunii, guvernul echipei câștigătoare pune pe ordinea de zi, la repezeală, o hotărâre de guvern prin care crește cu un oarecare procent salariul minim pe economie.

De ce are statul interes să tot crească salariul minim brut în loc să îl crească pe cel net prin neimpozitare?

În primul rând pentru că atunci când crește salariul minim brut, cresc impozitele pe care le ia statul. Din 100 de lei salariu, aproximativ jumătate merg la angajat și jumătate merg la stat. Creșterea salariului minim este o metodă de a crește banii pe care îi ia statul și de a diminua banii întreprinderilor private.

În al doilea rând pentru că atunci când crește salariul minim brut, cresc toate salariile bugetarilor. Toate salariile bugetarilor sunt exprimate în termeni de salariu minim (conform L153/2017). Chiar dacă această lege se referă la personalul angajat în structurile centrale ale statului, cele din local sunt raportate la salariul viceprimarului, care la rândul său depinde de legea 153/2017. În final, toate vor crește”, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.

Totodată, fostul ministru face referire și la nivelul pensiilor speciale, care sunt legate de salariul în plată, în timp ce pensia contribuabililor „de rând” este legată numai de contribuția angajaților. Mai mult, Năsui a făcut o cpmparație între un guvern socialist, care crește salariul minim brut și impozitează masiv, respectiv, un guvern liberal, care alasă mai mulți bani oamenilor care muncesc. „Să crească salariul minim net, cel care contează cu adevărat, prin a elimina din povara fiscală care apasă pe el. Suntem campioni europeni la impozitarea salariului minim. De aceea ne gonim forța de muncă din țara. De aceea avem penurie de forță de muncă. De aceea suntem campioni la sărăcie în muncă. De acolo ni se trag multe rele”, a mai scris Năsui, care a completat că dacă actualul guvern era liberal, nu ar fi mărit salariul minim brut, „ci l-ar fi scutit de taxele enorme pe care tot el le impune. Adică ar fi început să aplice programul de guvernare (n.r. zero taxe pe salariul minim). În felul acesta ar fi crescut salariile tuturor românilor indiferent că sunt bugetari sau în privat și am fi ajutat mediul de afaceri să treacă prin criză”, a mai scris Claudiu Năsui.

Potrivit proiectului ce se află pe ordinea de zi a ședinței guvernului, salariul minim pe economie ar urma să crească de la 2.300 de lei (1.386 net) la 2.550 de lei (1.524 de lei „în mână”) începând de la 1 ianuarie 2022.

PSD îi va face plângere penală lui Florin Cîțu

USR PLUS face ultimele socoteli înainte de moțiunea de cenzură

Ionuț Moșteanu
Ionuț Moșteanu (USR PLUS)

Vicepreședintele USR PLUS, Ionuț Moșteanu a anunțat la RFI că „dacă toate partidele se țin de cuvânt” Cabinetul Cîțu va fi demis, în acest moment având cu mult peste numărul de voturi necesare pentru ca moțiunea de cenzură să treacă.

„Eu estimez că mâine aflăm cu câte voturi a fost demis Florin Cîțu, pentru că în momentul ăsta sunt trei partide care au spus că votează moțiunea: USR PLUS, AUR și PSD. În total, avem 280 de parlamentari, nu mai pun la socoteală câțiva parlamentari neafiliați, poate și de la minorități unu-doi, poate și de la PNL, de ce nu, unu-doi. În momentul ăsta, când e o diferență așa de mare de peste 50 de voturi nu se mai poate face nimic, dacă toate partidele se țin de cuvânt”, a declarat Moșteanu, la RFI.

Acesta a ținut să sublinieze faptul că USR PLUS va vota moțiunea, așa cum declarat în toată această perioadă, că orice moțiune va ajunge prima la vot va fi votată și de USR PLUS. „Orice zi în plus cu premierul Florin Cîțu la Palatul Victoria este o zi pierdută pentru România. Trebuie să repunem pe picioare guvermarea, cât de repede se poate, pentru că vine o iarnă grea”, a mai spus Moșteanu.

În privința perioadei post-moțiune, Moșteanu a mai afirmat că PNL are doar două scenarii, mari și late. „PNL poate continua la guvernare ori cu voturi de la USR PLUS ori cu voturi de la PSD, indiferent de ce scenarii se învârt și se plimbă în spațiul public (…). Dacă ne întoarcem la guvernare, ne vom întoarce pe niște condiții foarte clare, condiții care nu s-au respectat, condiții care vor trebui detaliate foarte-foarte mult”, a mai spus purătorul de cuvânt al USR PLUS.

Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă, iar Cabinetul Cîțu să fie demis este nevoie de votul a 234 de parlamentari, 157 fiind cei care au și semnat demersul făcut de PSD.

Moțiunea urmează să fie dezbătută și votată, marți, începând cu ora 12.00, în plenul reunit al celor două Camere. Pentru Florin Cîțu aceasta este a doua moțiune de cenzură, după cea din iunie, care a a primit 201 voturi „pentru” din cele 202 exprimate.

 Sorin Grindeanu nu este prea sigur că USR PLUS va vota moțiunea PSD

PSD îi va face plângere penală lui Florin Cîțu

datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

PSD îi va face plângere penală premierului Florin Cîțu, pe baza unei declarații făcute de fostul lider al liberalilor, Ludovic Orban, potrivit căruia premierul va da o Ordonanţă de Urgenţă pentru a-i plăti pe primarii liberali care l-au votat la Congresul din 25 septembrie.

„Vom face această plângere. Ştiţi cum? Citând chiar din ce a spus fostul preşedinte PNL, aseară, că prim-ministrul Florin Cîţu dă o ordonanţă de urgenţă, astăzi sau mâine, când au şedinţa de guvern, ca să-i plătească pe cei care l-au votat. Asta spune un membru de vază al partidului, cel care până mai ieri conducea partidul. Păi atunci cum să nu faci plângere cu citat din Ludovic Orban? Nu poţi să împarţi ţara în primarii PNL şi primari ne-PNL. Toate comunităţile din România au nevoie de bani şi trebuie să existe criterii după care împarţi aceşti bani”, a spus Sorin Grindeanu, prim vicepreședintele PSD, în cadrul unei conferințe de presă de luni, de la sediul Partidului Social Democrat.

De altfel, încă de săptămâna trecută, liderul social democraților l-a „amenințat” pe Klaus Iohannis „să intervină rapid pentru a opri o asemenea ticăloșie! Altfel, se va trezi cu aleșii PSD din țară, la un concert/festival/cenaclu sau ce ne va permite legea, în aer liber, la porțile Palatului Cotroceni.

Mai mult, Grindeanu a afirmat că „amenințarea” lui Ciolacu este doar la nivel de discuție, o decizie finală urmând să fie luată în cazul în care premierul își va finaliza intenția față de primarii liberali.

„Haideţi să vedem în ce mod va da HG-ul Cîţu, dacă este astăzi sau mâine, că nu ştim foarte exact şi modul în care va împărţi banii din fondul de rezervă. În momentul acela, oricum vom lua o decizie legată de această plângere penală şi de alte măsuri pe care le vom lua”, a mai afirmat Grindeanu.

PSD: „Pe ultimii metri ai unei guvernări dezastruoase, Cîțu se pregătește să mai facă o mare mârșavie”

Sorin Grindeanu nu este prea sigur că USR PLUS va vota moțiunea PSD

Foto: Facebook

Social democratul Sorin Grindeanu nu pare prea convins că USR PLUS va da curs apelului PSD de a vota moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. Moțiunea va fi votată mâine în Parlament, începând cu orele 12:00. „Toți parlamentarii PSD vor vota moțiunea de cenzură, singurul dubiu este la cei de la USR PLUS, care au refuzat să asiste și la citirea moțiunii de cenzură”, a spus Sorin Grindeanu, astăzi, la sediul PSD.

Sorin Grindeanu: „Ei nu vor să dea jos Guvernul că a guvernat prost pentru români, vor să-l dea jos pentru că s-au certat cu Cîțu, adică pentru orgoliile lor personale”

Acesta a mai spus că, românii ar avea nevoie de un Guvern bun, mai exact un Guvern care să reușească să treacă România de situația grea în care se află, în acest moment.

„O să avem și o cerere către președinții celor două Camere: cei 157 de parlamentari PSD vor vota la vedere. Îi chemăm pe cei de la AUR și USR PLUS să dea un vot de blam Guvernului Cîțu și acoliților lui”, a adăugat Sorin Grindeanu, astăzi.

Politicianul a lansat, de asemenea, și un apel către cei doi președinți de Camere, cerându-le să identifice soluții pentru ca toți parlamentarii să poată să își exercite dreptul de vot. „În cazul în care apar suspiciuni trebuie să existe o variantă legală pentru ca fiecare vot să fie consemnat. PSD are un parlamentar confirmat cu Covid, iar un alt deputat are o problemă de sănătate foarte gravă, dar mâine va veni să voteze la moțiune”, a conchis Sorin Grindeanu.

Citește și: Florin Cîțu, despre USR PLUS: „Trebuia să-i dau afară mai repede”

Florin Cîțu, despre USR PLUS: „Trebuia să-i dau afară mai repede”

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Într-o recentă conferință de presă, premierul Florin Cîțu a vorbit despre USR PLUS și despre marea dezamăgire în ceea ce-i privește pe aceștia. Declarațiile premierului vin cu o zi înaintea moțiunii de cenzură înaintată de PSD, moțiune care, potrivit surselor, se anunță a fi un real succes pentru social democrați, însă nu numai pentru aceștia, de aceeași baricadă situându-se inclusiv USR PLUS și AUR.

Florin Cîțu: „Ce mi se pare foarte interesant este că în moțiunea PSD se spune că este incompetent ministrul Sănătății, este incompetent ministrul Economiei”

Așadar, Florin Cîțu subliniază că USR PLUS va vota inclusiv împotriva unor portofolii deținute de aceștia. „Mie asta îmi arată că am fost foarte indulgent și trebuia să îi dau afară mai repede, dacă ei spun că n-au fost buni la guvernare.”, a spus Florin Cîțu.

Un alt subiect fierbinte despre care a vorbit premierul a fost cel al plafonării prețurilor la energie, în contextul facturilor tot mai mari. „În ședința de guvern vom aproba o reducere a facturilor pentru consumatorul casnic. Din păcate, cei care vin cu moțiunea, nu țin cont că nu mai putem lua o măsură și pentru consumatorul non casnic. Dacă vom vedea că se ia această măsură a plafonării în mai multe țări UE, o vom lua și noi”, a mai spus acesta, în aceeași declarație de presă, susținută de curând.

Citește și: PSD, după ce Bode a refuzat să se prezinte la „Ora Ministrului”: „un mare fricos”

PSD, după ce Bode a refuzat să se prezinte la „Ora Ministrului”: „un mare fricos”

Sursa Foto: Facebook

PSD i-a cerut ministrului de Interne, Lucian Bode, să se prezinte în Parlament la „Ora Ministrului”. În urma refuzului acestuia de a veni, social democrații au reacționat de urgență, declarând că „Bode este un mare fricos”, plusând, de asemenea, pe faptul că ar fi fost de datoria lui să dea explicații.

PSD: „Trebuia sa explice unei țări întregi de ce a făcut congresul PNL cu 5.000 de oameni care nu au respectat nicio regulă”

Social democrații ar fi vrut ca ministrul de Interne să explice, în fața întregului Parlament, cum de a fost posibil ca în plin val patru, Congresul PNL să strângă 5.000 de oameni în aceeași încăpere, considerând că acest lucru reprezintă o sfidare la adresa cetățeanului de rând. „Și asta în timp ce introduce alte și alte restricții și tine oamenii în casă. Și le dă amenzi. Ce ascunde Bode? De ce nu vine să explice?”, au mai declarat cei de la PSD.

În urma congresului PNL, partidul a fost amendat cu suma maximă de 10.000 lei. Dacă urmărim traseul banilor, vom observa că acești bani sunt plătiți, până la urmă, din taxele și impozitele cetățenilor.

Întrebat despre congresul PNL, Lucian Bode s-a delimitat de atribuțiile sale de ministru de Interne, declarând că la congres a participat în calitate de membru de partid, nicidecum în calitate de ministru.

Citește și: Lui Ionel Dancă îi e rușine de PNL-ul lui Cîțu

Lui Ionel Dancă îi e rușine de PNL-ul lui Cîțu

Foto: Facebook Ionel Dancă

Ionel Dancă, apropiat al lui Ludovic Orban, a criticat modul în care PNL gestionează situația curentă, sub conducerea lui Florin Cîțu. „Dragi colegi, la nici o săptămână după Congresul PNL, sunteți mulțumiți de alegerea făcută?! Ce vă spun oamenii? Sunteți mândri sau vă este rușine de situația în care noul PNL a adus țara? Vă spun sincer, mie îmi este rușine cu noul PNL!”, scrie Ionel Dancă, pe Facebook.

„Din păcate, indiferent de alegerea făcută la Congres, libera sau la ordin, acum cu toții trebuie să răspundem în fața oamenilor pentru continuarea unei crize guvernamentale absurde, pentru lipsa de soluții în fața noului val al pandemiei, scăpat de sub control, pentru lipsa de implicare în susținerea sistemului sanitar in fața noului val de supralicitare, pentru lipsa de soluții la criza economică generată de explozia prețurilor la energie, pentru abandonarea programelor de investiții locale promise pentru apă-canalizare, drumuri și gaze naturale…”, a mai scris Ionel Dancă, pe rețeaua de socializare.

Ionel Dancă a declarat că îi este rușine cu noul PNL și, mai mult, că nu ar fi singurul cu o astfel de părere. „Ce facem?? Încotro ne îndreptăm, mă întreabă zeci și sute de liberali. Răspunsul meu poate fi subiectiv dar nu pot să fiu altfel în condițiile în care cunosc toate opțiunile din interior și știu ca noul PNL nu are nicio soluție de ieșire din criză. Ludovic Orban este liderul politic de care are nevoie România pentru că am văzut că are puterea, priceperea și determinarea să muncească zi și noapte pentru a face bine țara noastră! În continuare, cred că Ludovic Orban este soluția pentru că are capacitatea de a reface rapid coaliția de guvernare și să redea Guvernului puterea și autoritatea de a face ceea ce așteaptă românii. Toată lumea politică știe acest adevăr. Și parternerii de la USR-PLUS și de la UDMR, ba chiar și o parte din electoratul PSD, știu că Ludovic Orban este soluția de guvernare de care are nevoie acum România. Și nu înțeleg, de ce unii vor in continuare să arunce țara în haos și refuză soluția care poate să ofere României o guvernare stabilă și responsabilă?! Sper ca în ultimul ceas, vocea rațiunii să învingă”, concluzionează politicianul.

Citește și: Orban nu exclude posibilitatea înființării unui „PNL 2”

Imediat după tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, un alt lider de seamă al fostului PNL, Violeta Alexandru, a criticat modul în care administrația Florin Cîțu face față crizei sanitare curente.

Avocatul Poporului, despre noile măsuri restrictive: „Avem poziții care ne singularizează în ansamblul statelor Uniunii Europene”

Sursa: Facebook

Renate Weber, Avocatul Poporului, avertizează că în România s-a dat liber din nou la discriminare în momentul în care a fost eliminată posibilitatea testării ca modalitate de obținere a certificatului verde.

Discuția a avut loc în contextul în care noile reglementări în contextul creșterii ratei de incidență la nivelul întregii țări prespun că persoanelor nevaccinate li se interzice accesul în anumite spații, dar și circulația pe timp de noapte – cu anumite excepții motivate de o declarație pe proprie răspundere.

Avocatul Poporului a punctat că atât timp cât certificatul digital Covid poate fi obținut de persoanele vaccinate, de cele care au trecut prin boală, precum și de cele care au dovada că nu sunt purtătoare ale virusului – respectiv un test negativ, inclusiv această ultimă opțiune ar trebui luată în seamă.

Cel mai evident lucru care iarăși ne face unicat în toată Uniunea Europeană este faptul că certificatul verde, practic, în România nu mai există. Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare, că până la acest moment, câtă vreme lumea se putea testa, aveai de ales între cele trei opțiuni.

De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European, de aia au negociat cu toate statele membre și ăsta este certificatul verde european. Cum numai în România el nu mai este în ordine? Așa cum internările alea obligatorii numai la noi au fost…

Este incredibil că la un an și opt luni de când s-a declanșat pandemia asta noi continuăm să avem poziții care ne singularizează în ansamblul statelor Uniunii Europene”, a subliniat Renate Weber la Antena 3.

De altfel, zilele trecute Avocatul Poporului a reacționat și vizavi de proiectul de lege prin care se vrea a se institui, pentru personalul sanitar, obligația de a se prezenta la locul de muncă doar cu în baza unui certificat Covid. Potrivit unui comunicat de presă al instituției condusă de Renate Weber, condiţionarea dreptului la muncă al personalului din cadrul unităţilor sanitare şi al centrelor rezidenţiale prin vaccinare ori prezentarea unui test plătit de salariați încalcă mai multe drepturi ale acestora.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1.6 ° C
-0.6 °
-4 °
74 %
3.1kmh
100 %
mie
-0 °
J
1 °
vin
3 °
S
4 °
D
6 °

Ultimul articol

Un primar din Covasna vrea un referendum pentru stabilirea valorii impozitelor

Luni, peste 100 de persoane au protestat în fața Primăriei Sfântu Gheorghe, județul Covasna, față de majorarea taxelor și impozitelor locale. Așa că primarul a...

Un nou sondaj, la început de an; cum ar vota românii la parlamentare

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminică, românii ar vota masiv AUR, formațiune care se menține în topul preferințelor. Acestea sunt datele prezentate recent de...

Un bărbat din Bacău a fost înștiințat că a murit: „Dacă mă vedeți pe...

Un bărbat din județul Bacău a avut surpriza vieții sale anul acesta, când a aflat că este… mort. Băcăuanul a primit un document din partea...