USR PLUS face ultimele socoteli înainte de moțiunea de cenzură

Sunt estimate 280 de voturi, cu aproape 50 peste necesarul ca Guvernul Cîțu să „pice”

Vicepreședintele USR PLUS, Ionuț Moșteanu a anunțat la RFI că „dacă toate partidele se țin de cuvânt” Cabinetul Cîțu va fi demis, în acest moment având cu mult peste numărul de voturi necesare pentru ca moțiunea de cenzură să treacă.

„Eu estimez că mâine aflăm cu câte voturi a fost demis Florin Cîțu, pentru că în momentul ăsta sunt trei partide care au spus că votează moțiunea: USR PLUS, AUR și PSD. În total, avem 280 de parlamentari, nu mai pun la socoteală câțiva parlamentari neafiliați, poate și de la minorități unu-doi, poate și de la PNL, de ce nu, unu-doi. În momentul ăsta, când e o diferență așa de mare de peste 50 de voturi nu se mai poate face nimic, dacă toate partidele se țin de cuvânt”, a declarat Moșteanu, la RFI.

Acesta a ținut să sublinieze faptul că USR PLUS va vota moțiunea, așa cum declarat în toată această perioadă, că orice moțiune va ajunge prima la vot va fi votată și de USR PLUS. „Orice zi în plus cu premierul Florin Cîțu la Palatul Victoria este o zi pierdută pentru România. Trebuie să repunem pe picioare guvermarea, cât de repede se poate, pentru că vine o iarnă grea”, a mai spus Moșteanu.

În privința perioadei post-moțiune, Moșteanu a mai afirmat că PNL are doar două scenarii, mari și late. „PNL poate continua la guvernare ori cu voturi de la USR PLUS ori cu voturi de la PSD, indiferent de ce scenarii se învârt și se plimbă în spațiul public (…). Dacă ne întoarcem la guvernare, ne vom întoarce pe niște condiții foarte clare, condiții care nu s-au respectat, condiții care vor trebui detaliate foarte-foarte mult”, a mai spus purătorul de cuvânt al USR PLUS.

Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă, iar Cabinetul Cîțu să fie demis este nevoie de votul a 234 de parlamentari, 157 fiind cei care au și semnat demersul făcut de PSD.

Moțiunea urmează să fie dezbătută și votată, marți, începând cu ora 12.00, în plenul reunit al celor două Camere. Pentru Florin Cîțu aceasta este a doua moțiune de cenzură, după cea din iunie, care a a primit 201 voturi „pentru” din cele 202 exprimate.

 Sorin Grindeanu nu este prea sigur că USR PLUS va vota moțiunea PSD

Articolul precedentPSD îi va face plângere penală lui Florin Cîțu
Articolul următorNăsui: „Pe ultima sută de metri, Florin Cîțu face un cadou de rămas bun bugetarilor”