-0.8 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 779

PMP solicită măsuri urgente: „La fiecare 3 minute moare un om din cauza Coronavirus”

Foto preluare Antena 3

Partidul Mișcarea Populară este atent la ceea ce se întâmplă în țară și cum evoluează pandemia, astfel că are la rândul său solicitări legat de modul în care ar trebui gestionată situația.

Chiar dacă nu mai are reprezentare în Parlament, implicit nici „voce” sau pârghii, PMP face o solicitare către Klaus Iohannis, considerând că deciziile cele mai bune pot fi luate doar în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Spre deosebire de alte discuții sterile și dincolo de critici, PMP arată prin intermediul unui comunicat de presă că există soluții pentru depășirea noii crize sanitare, la mai bine de un an și jumătate de când România se află sub imperiul coronavirusului.

Concret, pe lângă convocarea CSAT, PMP subliniază că ar fi totuși înțelept ca autoritățile să stabilească anumite priorități, să ceară ajutor din afară pentru suplimentarea numărului de cadre medicale, dar și să se pună serios pe treabă în ceea ce privește campania de vaccinare.

Partidul Mișcarea Populară solicită Președintelui României convocarea de urgență a CSAT pentru situația critică în care a ajuns criza sanitară. Este nevoie cât mai rapid de un Plan de Urgență pe care să îl implementeze un Comitet format în principal din medici.

Guvernul a demonstrat deja că nu face față gestionării acestei crize, iar acum acest guvern interimar are și mai puține pârghii constituționale de acțiune.

Totodată, considerăm o soluție ca România să solicite ajutor din alte state pentru personal medical specializat pe secții ATI. Suplimentar, e obligatorie reluarea campaniei de vaccinare, implicit intensificarea caravanelor de vaccinare, cu o mai mare atenție a autorităților pentru combaterea propagandei anti – pandemie și anti – vaccin.

Este limpede că suntem într-un punct mai mult decât critic când la fiecare 3 minute moare un om din cauza Coronavirus, medicii luptă fără resurse în iadul din spitale, morgile sunt pline, spitalele au cedat sub presiunea pandemiei. România a cerut sprijin NATO și a fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, e nevoie urgent de măsuri ferme care să ajute sistemul de sănătate”, avertizează PMP.

Biroul Executiv al PNL, ședință înaintea întâlnirii cu premierul desemnat

Sursa: Facebook

Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal se reuneşte în şedinţă vineri, la ora 11,00, în sistem videoconferinţă, transmite Agerpres. Potrivit unor surse Digi 24, este vorba de propunerea liberalilor pentru funcția de premier, altul decât Florin Cîțu

Şedinţa de astăzi are loc în contextul în care este aşteptată o decizie privind formarea noului guvern, după o primă discuţie avută miercuri după-amiaza de premierul desemnat, Dacian Cioloş, Florin Cîțu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian (grupul parlamentar al minorităţilor naţionale).

De altfel, liderul PNL, premierul interimar Florin Cîţu, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu Cioloş, că trebuie să prezinte în interiorul formaţiunii politice pe care o conduce ce s-a discutat în prealabil între liderii partidelor, cu alte cuvinte să fie stabilit mandatul cu care se va prezenta la cea de-a doua întâlnire cu premierul desemnat. „Eu nu iau decizii de unul singur. Voi merge în PNL, vom discuta, voi spune ce am discutat aici şi vom vedea după aceea care sunt discuţiile”, afirma Florin Cîţu.

Dacian Cioloş, premierul desemnat de Klaus Iohannis, a anunţat că, în cursul zilei de vineri, va avea o nouă întâlnire cu liderii PNL şi UDMR, precizând că le-a transmis acestora intenţia lui de a forma cât mai repede un guvern.

„Prioritatea pentru formarea unui guvern este refacerea coaliţiei. Am spus că acesta este obiectivul în jurul unui program de guvernare care să cuprindă măsuri prioritare, atât pentru gestionarea pandemiei, cât şi pentru gestionarea creşterii preţurilor la energie şi a implementării PNRR. (…) Obiectivul meu este să dăm un guvern cât mai repede, să mergem cu o soluţie în Parlament cât mai rapid. (…) Colegii, preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, au spus că au nevoie de o discuţie în partid, ca să ia un mandat pentru o astfel de negociere şi că în următoarele zile, vineri, vom avea o întâlnire să vedem care sunt deciziile conducerilor celor două partide”, a afirmat Cioloş.

De altfel, purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a precizat că o a doua întâlnire a liderilor ar urma să aibă loc vineri, în jurul orei 14.00.

Cioloș susține necesitatea formării cât mai rapide a unui guvern, iar într-un interviu acordat TVR, a prciat că acesta este testul de fapt adevărat al unui politician sau al oricărui om care îşi propune un proiect. „Nu guvernezi doar când e soare, când e vară, când totul merge bine, când recoltele sunt abundente, când toată lumea e mulţumită, guvernezi şi în situaţii dificile şi tocmai în situaţii dificile oamenii au nevoie să te simtă aproape, să simtă empatia, să simtă că le vezi problemele şi cauţi soluţii, chiar dacă nu întotdeauna le găseşte pe cele mai bune”, a declarat Dacian Cioloș.

Cioloș: „Partidul care își asumă guvernarea în următoarele luni oricum face un sacrificiu, pentru că va fi o perioadă foarte grea”

Clotilde Armand, bună de plată în contul Romprest

Clotilde Armand Foto: Facebook

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand a cerut o rectificare bugetară pentru a plăti, printre altele, și penalitățile către Romprest, stabilite în urma unor hotărâri judecătorești. Însă consilierii locali au sefuzat să voteze, motivând că edilul este „sursa crizei gunoiului din Sectorul 1”, relatează Antena3.

„Am niște cheltuieli,pe partea de funcționare, am plătit niște sume fantastice din facturi din anul 2020, am fost obligată să le plătesc chiar dacă contractele sunt acum sub anchetă. Aceste cheltuieli trebuie să le fac”, și-a justificat Clotilde Armand solicitarea privind rectificarea bugetară.

Armand a solicitat această rectificare după ce Primăria Sectorului 1 a cumulat penalizări de 23 de milioane de lei, cu 11 milioane în plus față de momentul în care companiei Romprest i-a fost admisă de către Judecătoria Sectorului 1 „cererea de încuviințare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 10.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, după cum se arată în minuta instanței, potrivit HotNews.

Captură Romprest, 15.10.2021

Revenind la momentul actual, în cadrul ședinței de îndată din 11 octombrie, Clotilde Armand a cerut votul consilierilor, însă aceştia au refuzat să voteze, mai mult, aceștia i-a cerut edilului să plătească din banii proprii penalizările, având în vedere că Armand a fost cea care a decis să nu respecte contractul.

„În ședința din 11.10.2021, intervenția mea și cea a colegului meu, Dinu Gheorghe (n.r. consilier PNL), referitor la neplata facturilor restante către firma de salubritate. Eu am precizat că există, din cauza întârzierilor la plată, penalități de 23 de milioane de lei. Acest segment al ședinței este dovada clară că Primarul Clotilde Armand cunoștea situația și nu a vrut să plătească facturile la timp. În consecință, trebuie să își asume integral plata tuturor penalităților, fiind singurul vinovat pentru acest prejudiciu. Primarul Clotilde Armand este, deci, prin propriile sale vorbe și fapte recunoscute, sursa crizei gunoiului din Sectorul 1”, a scris consilierul liberal, Dan Podaru în descrierea clipului video postat pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că la finalul anului trecut, Clotilde Armand a cerut prestatorului de servicii de salubritate stornarea facturilor deja emise și refacturarea „prestări efective a serviciilor”, solicitarea venind ca urmare a neregulilor constatate  în Nota de raport nr. 37031/04.12.2020 a Poliției Locale Sector 1.

Daniela Popa, pentru Clotilde Armand: „Ocupați-vă să faceți treabă în sector”

Garda de Mediu „escaladează” ridicolul. Blochează barjele pe Dunăre pentru 1% „impurități”

Reprezentanții Gărzii de Mediu spun că au blocat mai multe barje care transportau deșeuri din fier și aveau destinația Turcia deoarece au fost catalogate „periculoase”. Într-o adresă transmisă la solicitarea noastră, cifrele avansate de Garda de Mediu escaladează ridicolul: din 1400 de tone de deșeuri blocate, aproape 1% din această cantitate ar fi reprezentat deșeuri periculoase.

Barjele cu fier vechi supuse controlului au fost reanalizate și expertizate suplimentar de către societatea Alfred H Knight România SRL. S-a constatat, astfel, și alte deșeuri cu un volum al impurităților de 1%”, se arată în adresa transmisă către noi.

Cu ale cuvinte, transportatorii s-au ales cu dosar penal și cu blocarea barjelor pentru 1% impurități, deși Garda de Mediu nu a întocmit de prima dată acest raport de constatare, ci abia după întocmirea dosarului penal.

Garda de Mediu „peste” legislația europeană

Într-un final, barjele au fost deblocate, deoarece procurorii au ajuns la concluzia că nu afectează urmărirea penală. Transportatorii au sarcina de a sorta corespunzător deșeurile. Însă, „sarcina” trasată de Garda de Mediu vine în contradicție cu normele europene.

Noi nu mai știm cum să procedăm pe viitor. În legislația europeană nu sunt încadrate la deșeuri toxice. Unii comisari de mediu ne spun că suntem în regulă, alții nu, nu e normal așa ceva”, spun transportatorii.

Și operatorii de deșeuri medicale, incluse la categoria periculoase, au sesizat același aspect. Spre exemplu, compania Stericycle România a depus observații la raportul Consiliul Concurenței.

Oficialii firmei de gestionare a deșeurilor periculoase spun că instituțiile de control fac note de control contradictorii, iar statul nu definește principiul proxmității, cel care stă la baza organizării unor licitații publice privind colectarea deșeurilor periculoase

Ministerul Mediului și al Sănătății au opinii diferite prinvind deșeurile periculoase și ar trebui să cadă de comun acord privind interpretarea legislației în domeniu. De altfel, inspectorii Concurenței i-au somat pe oficialii celor două ministere să ajungă la un acord și să emită ordine clare privind deșeurile periculoase, inclusiv cele medicale.

Blocarea barjelor cu „deșeuri periculoase” a fost dispusă în urmă cu doar două luni, când comisar șef la Garda de Mediu era Octavian Berceanu.

O pacientă COVID în stare critică a murit pe drumul spre Ungaria

Ungaria s-a oferit să ajute România prin preluarea a 50 de pacienți infectați cu COVID-19 ce au nevoie de terapie intensivă, în contextul în care, la nivel național nu mai există niciun pat de ATI liber. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a precizat că pacienții vor ajunge în centrele universitare din Szeged și Debrecen.

„„Mulțumim vecinilor noștri pentru colaborare și sprijin. Este un gest absolut firesc, de solidaritate europeană, de care  trebuie să ne bucurăm. Și noi, la rândul nostru am acordat sprijin altor state atunci când am avut posibilitatea”, a precizat Cseke Attila.

Conform MapN, primii cinci pacienți au fost transportați pe cale aeriană cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române pe ruta București-Oradea. Din nefericire, una dintre pacientele care a plecat cu ambulanța din Timișoara spre Ungaria a suferit un stop cardio-respirator pe drum. „Una dintre paciente, din păcate, a devenit instabilă și am decis să se întoarcă în Timișoara. Erau în UPU și erau transportabile în măsura în care un pacient intubat și ventilat poate fi transportat. Una dintre paciente era din 12 la spital, cealaltă din data de 13. Nu cred că au ajuns să urce pe autostradă”, a declarat Mihai Grecu, șeful UPU-SMURD Timiș, relatează Libertatea.ro. De asemenea, medicul mai precizat că nu se știe dacă cele două paciente din Timișoara au fost vacccinate anti-covid.

50 de pacienți cu COVID-19 vor fi transferați în Ungaria

După ora 20.00, pe aeroportul din Timișoara au ajuns alți trei pacienți de la București. Ei vor fi preluați de o ambulanță și un echipaj SMURD, fiind trimiși în Ungaria. Reamintim că pacienții vor fi monitorizați pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe. Totodată, în unitățile din cele două centre universitare au fost trimiși medici pentru a asigura sprijinul necesar în tratarea bolnavilor de COVID-19.

Ungaria nu este singurul stat care a intervenit cu ajutoare pentru unitățile medicale din România. După ce țara noastră a activat Mecanismul de Protecție Civilă al UE, Italia a trimis peste 5.000 de doze de anticorpi monoclonali. De asemenea, Polonia și Olanda au trimis 250 de concentratoare de oxigen.

Astăzi, 14 octombrie, numărul celor internați la ATI a ajuns la 1.727. Conform Grupului de Comunicare Strategică nu mai există niciun pat liber la terapie intensivă.

Primii pacienți cu COVID-19 aflați în stare gravă au fost transferați în Ungaria

Peste 300 de participanți sunt așteptați la cea de-a IV-a ediție a StressCongress

Astăzi, 14 octombrie, a început cea de-a IV-a ediție a StressCongress 2021, având ca temă : „Stres și Longevitate în era post COVID-19″. Evenimentul are o durată de 3 zile unde peste peste 50 de lectori din diverse specialități și domenii de expertiză vor lua cuvântul. Organizat anual, StressCongress este un eveniment național cu participare internațională și este destinat psihologilor, farmaciștilor, asistenților medicali și tuturor persoanelor interesate.

Simbolul ales de StressCongres pentru anul 2021 este passiflora, un simbol al frumuseții și al vieții eterne, dar e văzut și ca un remediu împotriva stresului și anxietății. În cadrul evenimentului vor fi dezbătute subiecte precum stresul în perioada infectării cu Covid 19, stresul pandemiei, anxietatea și depresia. Totodată, organizatorii evenimentului vor încerca să asigure prezentarea de noutăți și soluții naționale și internaționale în beneficiul profesioniștilor din sănătate și al pacienților.

Cea de a IV-a ediție a StressCongress este sub egida Anului Internațional al Lucrătorilor în Sănătate și al Îngrijitorilor

Cu peste 26 de ore dedicate analizei stresului, cei 300 de participanți de diferite specialități vor avea posibilitatea să asculte prezentări de înalt nivel științific și universitar. De asemenea, în premieră în cadrul StressCongress este inclusă o sesiune dedicată cercetării științifice. Altfel spus, vor fi prezentate dificultățile și propuneri de îmbunătățire a procedurilor și bunelor practici din programele de cercetare aflate în derulare.

Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru a vorbit la deschiderea StressCongress 2021 despre cum pandemia de COVID-19 ne-a afectat viața.

„Am avut și avem încă, cu toții, cel puțin un cunoscut, un om drag care a fost afectat direct de virusul Covid-19 sau chiar noi înșine am trecut prin această boală. Pacienții trebuie: fie să fie tratați de Covid, fie de alte afecțiuni, dar și de stresul generat de pandemie”, a explicat Dr. Luiza Spiru.

Totodată, Dr. Luiza Spiru a explicat cum Medicina Longevității trebuie folosită de către specialiști pentru a readuce speranța unei vieți cu sănătate pacienților.

 „Toți trecem prin această Eră și menirea profesioniștilor din sănătate este ca, dincolo de îngrijirile și terapiile aplicate, să readucă tuturor speranța unei vieți cu sănătate și să învețe pacienții cum să treacă prin această perioadă, folosindu-se de Arta care este Medicina Longevității și gestionării inteligente a stresului, precum și de cele mai bune produse și servicii, de cercetarea științifică, de inovare, de digitalizare”, a conchis Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru.

Cea de-a IV-a ediție a StressCongress 2021 se va desfășura în perioada 14-16 octombrie, în Sala de Consiliu a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Cioloş: „Cel mai greu lucru de făcut în România e să fii un om normal”

Dacian Cioloș (captură video)

Dacian Cioloș, fiind prezent la inaugurarea Spitalului Orășenesc „Victoria”, în județul Brașov, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, vorbind despre situația actuală din societatea românească. Liderul USR a precizat că valorile normale au fost înlocuite cu cele impuse de o minoritate ce are la bază „combinațiile și bătutul din buze”. Totodată, liderul USR a precizat că a venit la Brașov pentru a celebra „normalitatea”.

„E de neexplicat de ce câştigă şi stau în lumina reflectoarelor frecvent aceiaşi oameni toxici şi indiferenţi la suferinţa celor de la care cer voturi”, a precizat Cioloş în mesajul său. Mai mult, premierul desemnat de Iohannis e de părere că „cel mai greu lucru de făcut în România e să fii normal”. „Îmi este ruşine că stăm fără să le replicăm acestor oameni şi îmi este şi mai mare ruşine când asist la inaugurarea unui spital la care primăriţa a muncit cu mâinile ei”, a mai scris Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Cioloș: „ Sunt mii de locuri minunate în țara asta”

În continuarea mesajului său, Cioloș nu a ezitat să laude românii „normali”, ce reflectă munca și sufletul acestei națiuni. „Pe ei nu îi vedem, pentru că discuţia publică e mereu despre orgolii şi combinaţii (…) Ce vreau să spun este că normalitatea e la o întindere de mână. Nu suntem blestemaţi şi neputincioşi. Suntem timoraţi şi neîncrezători. Una dintre misiunile urgente ale liderilor ţării este să redea încrederea cetăţenilor. România e plină de oameni normali și muncitori, iar noi trebuie doar să deschidem ochii.”, a conchis Cioloș.

Joi, 14 octombrie, Spitalul Orășenesc „Victoria” a fost redeschis după 10 ani de inactivitate. Redeschiderea spitalului a fost posibilă datorită donațiilor localnicilor, românilor din diaspora și firmelor din oraș. Primăria Brașov a reușit să strângă peste 90.000 de euro pentru renovarea spitalului.

Premierul desemnat de Klaus Iohannis a precizat că va urma o nouă rundă de negocieri cu Florin Cîțu și Kelemen Hunor. Liderul USR a prezentat două variante liderilor politici: refacerea coaliției PNL-USR-UDMR și guvern minoritar USR. Cu toate acestea, președintele PNL Florin Cîțu a declarat că așteaptă din partea USR să recunoască că a greșit când s-a aliat cu AUR și PSD pentru a da jos Guvernul.

Cioloș: „Partidul care își asumă guvernarea în următoarele luni oricum face un sacrificiu, pentru că va fi o perioadă foarte grea”

Dominic Fritz: „Este inacceptabil ca Timișoara să fie asociată cu fenomenul de corupție politică”

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, sursa foto: Mediafax

Dominic Fritz, într-o postare pe pagina sa de Facebook, a cerut demisiile celor doi politicieni urmăriți de DNA pentru mită. Mai mult, primarul Timișoarei a făcut apel la Alin Nica, președintele Partidului Național Liberal ( PNL) cu privire la funcțiile pe care cei doi politicieni le ofereau contra voturilor împotriva moțiunii de cenzură.

„Îi cer lui Alin Nica să spună public dacă avea cunoștință de tranzacționarea de funcții din deconcentrate contra voturi, in condițiile în care a cerut personal și public menținerea dlui Bitea în funcția de director al STPT, iar soția dlui Șandru este consiliera personală a domniei sale”, a scris Fritz pe Facebook.

Edilul de la Timișoara a precizat că astfel de fenomene de corupție politică funcționează de ani de zile în toate administrațiile din țară. Mai mult, el susține că „este inacceptabil ca Timișoara să fie asociată cu fenomenul de corupție politică din cauza acțiunilor în care sunt implicați cei doi membri ai PNL”.

Funcții în instituții pentru absentarea de la votul moțiunii de cenzură

Chiar dacă Cosmin Șandru s-a autosuspendat din funcție, Fritz e de părere că e nevoie de o asumare politică și o delimitare clară față de astfel de practici ce atrag asupra orașului pe care îl conduce o reputație nedorită.  Totodată, primarul Timișoarei a luat legătura cu Consiliul de Administrație STPT pentru a afla dacă au fost sau nu tranzacționate posturi în societatea de transport timișoreană.

„Nici primarul și nici consiliul de administrație nu au dreptul, potrivit legilor României, să demită un director de companie publică locală pentru activități care nu au legătură cu compania. De aceea este necesară o verificare în cadrul STPT pentru a afla dacă, în această companie publică locală, s-au oferit poziții contra altor beneficii politice”, a conchis Dominic Fritz, în postarea sa pe Facebook.

Deputatul PNL Cosmin Șandru și Nicolae Bitea, directorul general al Societății de Transport Timișoara sunt acuzați de dare de mită de către Direcția Națională Anticorupție ( DNA). Anchetatorii susțin că cei doi i-au promis unui deputat numirea apropiaților săi în posturi cheie de conducere a unor instituții publice dacă nu vor vota moțiunea de cenzură anti-Cîțu. Parlamentarii AUR au depus o plângere penală împotriva lui Cosmin Șandru pentru propunerea făcută deputatului Ciprian Titi Stoica. Pe lângă aceasta, partidul AUR a depus și o înregistrare audio.

Un deputat PNL este urmărit penal de DNA pentru dare de mită

Iohannis, contact cu o persoană pozitivă Covid. Testul său a ieșit bine, dar și-a amânat o vizită

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis rămâne în țară în acest weekend, în condițiile în care avea de făcut o vizită de câteva zile în Letonia.

Motivul, absolut „lumesc”: Iohannis a intrat în contact în cadrul unei alte întâlniri cu Egils Levits, președintele Republicii Letonia, iar acesta ulterior a fost testat pozitiv Covid.

Potrivit informațiilor oficiale, președintele Iohannis a fost testat astăzi, iar testul a ieșit negativ. Însă, dată fiind situația omologului său, pe care trebuia să îl viziteze, programul de sfârșit de săptămână i-a fost anulat.

Conform Digi24, Klaus Iohannis urma să petreacă doar două zile în Republica Letonia, în perioada 15 – 16 octombrie. Dar nu a fost să fie.

Sursa citată arată că Iohannis a intrat în contact cu președintele Levitis chiar ieri, în Suedia, unde a avut loc un Forum dedicat Comemorării Holocaustului și Combaterii Antisemitismului, cei doi urmând a se vedea și în cadrul unei întâlniri oficiale în Republica Letonia.

Aseară însă, preşedintele Egils Levits a fost testat cu un test rapid antigen imediat după ce a revenit din Suedia și a ieşit pozitiv. Ulterior, infecția cu SARS-CoV-2 a fost confirmată și de testul PCR, așa că toate întâlnirile acestuia au fost amânate. Aparent, preşedintele leton l-ar fi sunat personal pe Iohannis pentru a-i explica situaţia şi pentru a amâna vizita.

Vasile Dîncu ( PSD), despre votul electronic: „O opţiune frumoasă, un vis”

Foto: Facebook

Invitat la dezbaterea organizată de Expert Forum „Ce ne facem cu reforma electorală?”, Vasile Dîncu e convins că introducerea unui Cod electoral în țara noastră trebuie diferențiat pentru alegerile generale și locale. Vicepreședintele Senatului consideră că cultura politică din țara noastră e de tip patriarhal.

„Dacă vrem să facem un sistem extraordinar, galactic, valabil pentru ţările nordice, de exemplu, pe noi nu cred că ne ajută. Din studiile pe care le fac, găsesc câteva dimensiuni ale culturii politice care arată că suntem o cultură politică de tip patriarhal destul de primitivă”, a afirmat Dîncu, relatează Agerpres. De asemenea, social-democratul a explicat că 30 % dintre cei care votează sunt informați despre ce se întâmplă pe scena politică, iar 13 % dintre votanți se decid în ultima zi pe cine să voteze.

Vasile Dîncu: „ Volatilitatea electorală este foarte mare”

Dîncu a mai adăugat că într-un deceniu, mai bine de 60 % dintre votanți și-au schimbat partidul. „De ceea ce mi se pare că trebuie să ţinem cont (…) este volatilitatea electorală foarte mare. În ultimii 10 ani, 60% dintre cei pe care i-am studiat declară că s-au mutat de la un partid la altul, adică au migrat, s-au mişcat între partidele mari – PDL înainte, PNL şi PSD”, a mai precizat Dîncu, relatează sursa citată.

Vicepreședintele Senatului a mai precizat că introducerea votului electronic este „un vis” frumos, iar acest lucru este puțin probabil să fie implementat în țara noastră. El a precizat că România se situează pe locul 27 în Europa privind experiența digitală.

„Dacă ne uităm la vârsta tânără, avem peste 50% experienţă digitală, dar cei de peste 55 ani, care sunt cea mai mare parte a votanţilor, aceştia au competenţe în jur de 20%. Este o opţiune frumoasă, aşa un vis al nostru, dar este foarte greu de realizat”, a conchis Vasile Dîncu.

Potrivit unui sondaj intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a III-a, 60 % dintre români preferă valorile tradiționale în locul drepturilor și libertăților moderne. Mai mult decât atât, aproape 70 % dintre votanți ar vota un partid naționalist ce ar promova valorile creștine și familia tradițională.

Orban, despre posibilele legături ale lui Dîncu cu serviciile secrete: „Mi se părea foarte straniu”

Primii pacienți cu COVID-19 aflați în stare gravă au fost transferați în Ungaria

Sursa foto: Digi24

Într-un comunicat oficial, ministrul interimar al Sănătății Cseke Attila a declarat că 10 bolnavi de COVID aflați în stare gravă vor fi transferați în spitalele din Szeged și Debrecen. De asemenea, 8 dintre aceștia au fost internați în UPU în spitalele din București și 2 din Timișoara. Bolnavii de COVID-19 necesită, în regim de urgență, asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

Mai mult, 5 dintre aceștia vor ajunge în centrul universitar Szeged, iar ceilalți 5 în centrul universitar Debrecen. Cseke Attila a mai precizat că transferul pacienților din Timișoara se face pe cale terestră, iar pacienții din București vor fi transportați și pe cale aeriană. Pe tot parcursul drumului, ei vor fi monitorizați de un grup de echipe medicale.

10 pacienți cu COVID-19, primii care ajung să fie transferați în Ungaria

De asemenea, personalul din România a fost trimis în cele două centre universitate pentru a asigura sprijinul acestor operațiuni.

„Mulțumim vecinilor noștri pentru colaborare și sprijin. Este un gest absolut firesc, de solidaritate europeană, de care trebuie să ne bucurăm. Și noi, la rândul nostru am acordat sprijin altor state atunci când am avut posibilitatea. În Ungaria vom transfera 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrecen”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, citat în comunicat, relatează Digi24.

Conform Reuters, Ungaria va ajuta România în tratarea a 50 de pacienți infectați cu COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă. Ministrul de Externe Peter Szijjarto a declarat că menține contactul cu liderul UDMR Kelemen Hunor și ministrul interimar al Sănătății  Cseke Attila privind transferul bolnavilor de COVID-19.

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat încă de săptămâna trecută că există discuții cu Ungaria pentru transferul pacienților în stare gravă infectați cu COVID-19.

„Se ştie deja că sunt discuţii cu Ungaria. Se perfectează un mecanism prin care este posibil să folosim facilităţi în zona transfrontalieră. Şi acest lucru aşteptăm să fie perfectat. Nu se poate perfecta într-o zi, două. Sunt discuţii şi aşteptăm şi de la colegii noştri să vină să ne spună cam care este soluţia lor finală”, a precizat Raed Arafat în acea perioadă.

Raed Arafat: „Trebuie luate măsuri rapid”

Premierul desemnat nu a ratat tăierea panglicii unui spital, despre care chiar colega sa de partid afirmă că a fost uitat de guvern

Sursa: Captură Video

Astăzi, mai multe oficialități au participat la redeschiderea unui spital din județul Brașov, printre aceștia fiind inclusiv premierul desemnat, Dacian Cioloș.

Totodată și lider al USR PLUS, Cioloș ar trebui să fie preocupat să își strângă o majoritate pentru formarea unui nou guvern, însă momentan a lăsat totul la o parte pentru câteva ore și a vizitat localitatea brașoveană Victoria, acolo unde a fost redeschis Spitalul orășenesc.

Alături de acesta, la evenimentul de tăiere a panglicii a participat și ex-ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, în condițiile în care cei doi fac parte din același partid cu primarul din Victoria. Însă primarul Camelia Bertea a punctat – dincolo de orice declarații – că guvernul nu a alocat niciun ban pentru a redeschide unitatea sanitară.

Într-adevăr, în vara acestui an a fost publicată o Hotărâre de Guvern pentru redeschiderea spitalului, însă acesta se pare că a fost tot efortul pentru unitatea care fusese închisă în urmă cu 10 ani. La acel moment, toți s-au îngrămădit să semneze actul publicat în Monitorul Oficial, de la premierul Florin Cîțu, viceprim-miniștrii Kelemen Hunor și Dan Barna, pentru Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației – Marin Țole secretar de stat, și chiar Ioana Mihăilă, în calitate de ministru al Sănătății.

De altfel, chiar Cioloș a subliniat că meritul pentru redeschiderea spitalului din Victoria aparține primarului din acest oraș, care a reușit să obțină sponsorizări, pe lângă banii pe care și i-a permis să îi aloce prin Consiliul Local.

Redeschiderea spitalului este posibilă datorită eforturilor primarului USR Camelia Bertea, care a reușit să adune 90.000 de euro din donații făcute de localnici și de românii din diaspora și să mobilizeze comunitatea locală în diferite proiecte de voluntariat. Spitalul își va desfășura activitatea în subordinea Consiliului Local, Primăria și Consiliul Local alocând 152.000 euro pentru investiții și funcționare.

Aproximativ 20.000 de oameni din Victoria și din zonele limitrofe vor avea acum un spital unde să se trateze, cel mai apropiat spital fiind în prezent la mai bine de 30 de kilometri distanță”, a anunțat Cioloș pe Facebook.

Potrivit informațiilor oficiale, spitalul orășenesc Victoria a luat ființă în 1974, în urma unui ordin al Ministerului Sănătății, iar în 1980 a fost dată în folosință o clădire nouă pentru serviciile medicale de care beneficiau locuitorii din zonă, clădire cu demisol, parter și 4 etaje. Aceasta în condițiile în care orașul Victoria se află între Sibiu și Brașov, două municipii reședință de județ, iar cea mai apropiată unitate sanitară cu paturi este în Făgăraș, la aproximativ 35 de kilometri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – la o distanță de aproximativ 55 km sau Spitalul Cronic de Boli Profesionale din Avrig, la 35 km.

Capacitatea în anii 80 era de 200 de paturi, ceea ce vrea să se continue. Din 2006 în acest spital îngrijirile medicale s-au axat mai mult pe tratarea cazurilor cronice, astfel că denumirea a fost de de Spitalul de Boli Cronice Victoria. În 2011 spitalul a fost însă desființat prin Hotărâre de Guvern, iar în clădire a funcționat o unitate medicală publică-privată, în baza unui contract de asociere între CL Victoria și o societate din Sibiu, care a încetat pe 30 mai anul acesta.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.8 ° C
-0.1 °
-1.7 °
69 %
4.6kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...