-0.1 C
București
miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 752

Peste 7 milioane de români s-au vaccinat cu prima doză împotriva COVID-19

Foto: preluare Digi24

Țara noastră a depășit pragul de șapte milioane de persoane vaccinate cu prima doză împotriva COVID-19. Potrivit CNCAV, vaccinarea rămâne cea mai bună soluție de protecție împotriva virusului. Medicii recomandă imunizarea deoarece se reduce considerabil riscul de spitalizare și riscul de deces.

Sâmbătă s-au vaccinat aproape 89 de mii de români, dintre care 57.547 cu prima doză, 13.239 cu doza a doua și 18.095 cu doza a treia. Totodată, astăzi, 31 octombrie, s-au înregistrat peste 7.000 de noi cazuri de infectare cu Sars-Cov-2.

România a depășit pragul de șapte milioane de persoane vaccinate cu prima doză

De asemenea, au fost raportate 427 decese dintre care 33 anterioare. Pe teritoriul țării noastre s-au înregistrat 1.648.031 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Totodată, s-au vindecat 1.405.694. De la debutul pandemiei și până astăzi, 31 octombrie, peste 41 de mii de români și-au pierdut viața din cauza COVID-19.

Scepticismul românilor cu privire la vaccinare

Românii au început, din nou, să se vaccineze în număr mare după ce, pe perioada verii, multe centre de vaccinare au fost goale cu zilele. Scepticismul românilor cu privire la imunizarea împotriva COVID-19 are mai mulți vinovați. Pe de-o parte, guvernul care a început relaxarea prea devreme și nu a investit în promovarea vaccinului. Pe de altă parte, televiziunile ce au promovat antivacciniști chiar înainte să apară pandemia. Mai mult, medicii ce au refuzat să se vaccineze și biserica au contribuit la denaturarea adevărului privind imunizarea.

Cu toate acestea, multe persoane publice din țară au încercat să convingă masele că vaccinul reprezintă un lucru bun și că reprezintă singura soluție de a scăpa de COVID-19. Poate printre cele mai neinspirate decizii a fost ridicare restricțiilor în vară. Mai bine de jumătate din populația țării a fost convinsă că virusul ce a luat viațile a milioane de oameni nu mai există și nu are cum să revină. Mai mult, spitalele nu au fost pregătite corespunzător pentru valul patru al pandemiei, motiv pentru care sute de persoane sunt nevoite să aștepte pentru un loc la ATI.

Frica de boală și restricțiile impuse de autorități au convins un număr mare de români să se vaccineze, într-un final.

Peste 100 de butelii de oxigen, împrumutate pentru spitalele din Iași

Peste 100 de butelii de oxigen, împrumutate pentru spitalele din Iași

Unitățile medicale din Iași au primit 50 de butelii de oxigen de la Spitalul Județean din Succeava pentru a acoperi necesarul până luni. Conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași a precizat că alte 80 de butelii au fost livrate din Galați și Roman.DSP Iași a mai precizat că încă de săptămâna trecută s-au înregistrat mai multe probleme în ceea ce privește aprovizionare cu oxigen la nivelul cerințelor.

„Pentru luni avem asigurat oxigenul necesar.(…) Mulţumim conducerii Spitalului Judeţean Suceava şi domnilor Prefecţi ai celor două judeţe, Iaşi şi Suceava, pentru implicarea în rezolvarea acestei crize”, a transmis DSP Iași, relatează spotmedia.ro.

Problema oxigenului în spitale, confirmată de Raed Arafat

Totodată,  în comunicatul transmis de DSP Iași e specificat faptul că oxigenul este autorizat de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. De altfel, oxigenul reprezintă singura soluție viabilă ce poate să facă diferența între viață și moarte.

Conform spuselor acestora, soluția propusă de Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) de a împrumuta mai multe butelii de oxigen „reprezintă singura alternativă pentru situațiile în care toate rezervele vor fi epuizate”, se mai arată în comunicat. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași folosesc aceeași sursă de oxigen.

Spitalele din Iași au rămas fără butelii de oxigen

Reprezentanții Spitaului Clinic de Boli Infecțioase din Iași au anunțat că oxigenul medicinal o să mai ajungă doar pentru câteva ore. Mai mult, medicii vor fi nevoiți să administreze pacienților oxigen tehnic până la rezolvarea acestei probleme cu care se confruntă unitatea spitalicească.

Șeful DSU, Raed Arafat, a susținut că e conștient de criza de butelii de oxigen. El a precizat că s-a ajuns în această situație din cauza cererii foarte mare, iar cele două firme ce livrează oxigen nu au mai făcut față. „Există o criză pentru că sunt doar două firme mari care livrează oxigen în țară și una mai mică. Toate au avut probleme în livrarea de oxigen din cauza cererii mari.

Încercăm să aducem butelii de oxigen pre-umplute, din afara României, dacă vom reuși. În același timp, încercăm să găsim soluții interne.”, a declarat Raed Arafat pentru Antena 3.

Studiu: Câți urși se află în Munții Făgăraș?

Foto: Descoperă.ro
Foto: Descoperă.ro

Un nou studiu, realizat cu sprijin financiar din partea Fundației OAK, respectiv din partea Comisiei Europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare – Axa Biodiversitate, demonstrează că numărul de urși care se află în Munții Făgăraș nu corespunde numărătorilor efectuate de Ministerul Mediului.


Fundația Conservation Carpathia a identificat urșii de pe o suprafață de 1.200 kilometri pătrați. Numărătoarea a fost efectuată în Munții Făgăraș și împrejurimi. În plus, studiul reprezintă primul de acest gen, efectuat în ţara noastră.


Cea mai nouă numărătoare: au fost identificați 283 de urși: 137 femele și 146 masculi


Evaluarea cantitativă a populației de urs cu metode moderne, precum genetica, este primul pas în gestionarea responsabilă a urșilor din țara noastră, precizează publicaţia Descoperă.ro.


Astfel, au fost recoltate 1.426 de probe de ADN cu o rată de succes a analizelor de laborator de 63%. Au fost identificați 283 de urși, 137 de femele și 146 de masculi, iar prin modelare statistică a fost estimată densitatea populației la 17-18 urși pe 100 de kilometri pătrați, mai arată sursa citată.


Conform specialistului în faună de la Fundația Conservation Carpathia, metoda genetică de monitorizare a populațiilor de animale sălbatice este una dintre cele mai relevante și precise metode. Aceasta estimează numărul de indivizi de pe o anumită suprafață. Mai mult, poate analiza dinamica populației în timp și spațiu.


Fundația Conservation Carpathia a finalizat primul studiu genetic de evaluare a numărului de urși în estul Munților Făgăraș, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa și Munții Leaota


Spre deosebire de metoda clasică ce se bazează pe măsurarea incertă a urmelor sau pe observații directe, genetica oferă o imagine clară asupra indivizilor eliminând posibilitatea de a număra un exemplar de mai multe ori pe diferite fonduri cinegetice. Practic, sunt colectate probe non-invazive de ADN, excremente sau păr, care sunt analizate în laboratoare de specialitate. Astfel de studii obiective reprezintă pași importanți în procesul de monitorizare a populației de urși. Datele științifice trebuie să stea la baza deciziilor noastre de management, atât pentru a ne asigura că nu pierdem această specie cât și pentru a înțelege conflictele și a întări coexistența cu oamenii”, a declarat, Ruben Iosif, specialist în faună.

Lia Olguţa Vasilescu:„Toate pensiile vor scădea”

Lia Olguța Vasilescu, actualul primar al Craiovei, a venit cu vești nu prea îmbucurătoare pentru pensionari. Ea a precizat că potrivit angajamentelor luate de Guvernul Cîțu prin PNRR, bugetul sistemului de pensii va scădea. Nicidecum nu va crește. Majorările fiind posibile doar în anumite condiții.  

Anunțul a venit la scurt timp după ce actualul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că pensionarii vor primi mai mulți bani din 2022. „Cea mai proastă veste este că prin PNRR şi-au asumat să facă nişte modificări la sistemul de pensii. Fiind pe fonduri europene, când ţi-ai asumat obiective şi nu le atingi, pierzi toţi banii”, a mai precizat Lia Olguța Vasilescu, relatează Antena3.

Lia Olguța Vasilescu: „PNRR nu a fost supus dezbaterii”

De asemenea, primarul Craiovei a mai menționat că legea ce a fost aprobată în 2019 prevede că bugetul de pensii trebuie să fie de 11,7 % din PIB. Cu toate acestea, în PNRR scrie clar că nu trebuie să se depășească 9,4 % din PIB. „Asta înseamnă că toate pensiile vor scădea!”, susține Lia Olguța Vasilescu.

Mai mult, Vasilescu a mai spus că nu se va mai putea permite nici indexarea cu rata inflației a pensiilor prin introducerea unui „sistem de frânare”. Fostul ministru al Muncii a mai declarat că pensiile speciale vor fi simplificate, iar pensionarea anticipată modificată.

„Noua lege va modifica în mod semnificativ posibilitatea de pensionare anticipată. Acum te poți pensiona ca bărbat la 60 de ani. Cu o penalizare până la 65 de ani. Speranța de viață a unui bărbat este de 71 de ani în România”, a mai spus primarul Craiovei, relatează sursa citată.

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a precizat că mulți dintre pensionari nu vor primi niciun leu în plus după marea recalculare. De asemenea, cei mai norocoși dintre ei se vor putea bucura cu o creștere maximă de până la 250 de lei. Majoritatea primind tot aceeași pensie. Totodată, șeful Casei Naționale de Pensii a avertizat că nu va exista un procent fix de creștere la toți pensionarii.

Raluca Turcan a anunțat că până la sfârșitul anului viitor vor fi digitalizate toate dosarele de pensii din România.

Şeful Casei de Pensii, despre marea recalculare: „Vor fi creșteri și de doi lei”

Nicuşor Dan şi-a vaccinat copilul: „Sunt un om de ştiinţă, nu sunt antivaccinist”

Foto Digi24
Foto Digi24

A fost întrebat dacă ar fi antivaccinist, a stârnit numeroase controverse, dar continuă să insiste că ştiinţa primează.

Aflat în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune Prima TV, primarul oraşului Bucureşti a recunoscut că nu ar fi antivaccinist, ba chiar va alege vaccinul, iar decizia sa va fi făcută publică, în viitor.

Nicidecum! După cum știți, sunt om de știință. Mi-am vaccinat fetița. Nu m-am vaccinat pentru că am trecut prin COVID-19. Mă voi vaccina și în momentul acela veți afla„, a declarat Nicuşor Dan în cadrul emisiunii.

Deşi a recunoscut, în nenumărate rânduri, că nu s-a vaccinat anti-COVID, primarul Capitalei a ţinut să precizeze că în urmă cu aproximativ jumătate de an a fost infectat cu noul coronavirus. Conform declaraţiilor oferite, primarul ar fi contractat virusul după ce fetiţa sa s-a infectat venind de la grădiniţă.

În data de 19 aprilie, anul curent, Nicușor Dan a intrat în izolare, după ce fiica sa a fost testată pozitiv cu Covid-19

Edilul susţine că, fiind un om care vine din mediul academic, are încredere în ştiinţă şi se va vaccina. Întrebat în emisiunea Insider Politic dacă este antivaccinist, Nicuşor Dan a negat vehement, arată G4 media.

Nicidecum, nicidecum! După cum ştiţi, sunt un om de ştiinţă. Sunt un om care vine din mediul academic, care citeşte, se informează şi ascultă de vocea ştiinţei. Mi-am vaccinat fetiţa„, a ţinut să adauge Nicuşor Dan.
De asemenea, edilul a ţinut să confirme şi faptul că au trecut aproximativ cinci-şase luni din momentul în care a fost infectat cu coronavirus.

În aprilie, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că va intra în carantină după ce fiica sa s-a îmbolnăvit de COVID-19. Edilul a precizat că va continua să-și îndeplinească obligațiile de primar lucrând de acasă.
Conform declaraţiilor oferite la acel moment, fetița sa, Aheea, a ieșit pozitivă la testul COVID-19.

Nu are simptome. Nu sunt motive de îngrijorare. Eu am ieșit negativ la testare dar, fiind contact direct, trebuie să stau în izolare 14 zile (de la testul ei), până vineri, 30 aprilie„, a anunţat Nicușor Dan, la acel moment.

Vaccinări anti-COVID-19 pe muzică de club

Vaccinuri sursa foto: Digi 24

Peste 100 de tineri s-au imunizat împotriva COVID-19 în cadrul unei acțiuni nocturne denumite „Clubul vaccinaților”. Evenimentul s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii în Alba Iulia, unde muzica a fost asigurată de un MC local.

Alexandru Sinea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, a precizat că la „Clubul vaccinaților” s-au prezentat 134 de tineri în intervalul 20.00-03.00. Vaccinarea a avut loc la centrul amenajat la Sala de Sport a Liceului „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, vineri şi sâmbătă, relatează Agerpres.

Peste 100 de persoane s-au vaccinat pe muzică de club

De altfel, Alexandru Sinea a mai precizat că în prima zi s-au vaccinat 70 de persoane. Iar sâmbătă 64 de persoane. De asemenea, în timpul zilei s-au vaccinat aproape 300 de persoane la centrul menționat. Cel care a rupt monotonia timpului de așteptare la centrul de vaccinare a fost MC Kotto prin muzică și jocuri de lumini.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 7 mii de noi cazuri de infectare cu coronavirus. De asemenea, alte 427 de decese au fost raportate de autorități, iar în stare gravă, în secțiile de ATI se află 1.874 de pacienți. De la debutul pandemiei până acum s-au înregistrat 1.648.031 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Totodată, 1.405.694 de pacienți au fost declarați vindecați. La secția de terapie intensivă se află 31 de copii. La nivel național s-au prelucrat până acum 10.307.196 de teste RT-PCR și 4.446.278 de teste rapide antigenice.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a precizat că numărul persoanelor vaccinate este într-o scădere ușoară. Medicul susține că România nu va putea ajunge la o rată de vaccinare de 70 % până la sfârșitul anului. Mai mult, Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre legea privind introducerea certificatului verde pentru unele categorii profesionale pică la votul Parlamentului.

În ultimele zile, numărul persoanelor vaccinate a scăzut de la aproape 111.000 la 82 de mii. Mai mult, Gheorghiță a reamintit că e nevoie de cel puțin 80 de mii de persoane zilnic să se vaccineze pentru a atinge rata de vaccinare de 70 % până la sfârșitul lunii decembrie.

Valeriu Gheorghiță: „Populația noastră nu e o populație care în mod normal se vaccinează”

Klaus Iohannis va participa la summit-ul climatic COP26 de la Glasgow

Klaus Iohannis va participa la Summitul liderilor mondiali (World Leaders’ Summit) care va avea loc în cadrul Conferinței Părților Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), la Glasgow. Summitul se va desfășura în perioada1-2 noiembrie și vor participa 120 de șefi de stat și de guvern.

Confom comunicatului de presă al Administrației Prezidențiale, președintele României se va implica activ pentru a sprijini efortul global de combatere a schimbărilor climatice. Mai mult, președintele României va transmite la Summitul de la Glasgow poziția țării noastre cu privire la schimbările climatice. În Declarația Națioanală, șeful statului va vorbi despre tehnologiile verzi ce ar reduce considerabil emisiile din sectorul energetiv și industrial.

Încălzirea globală și măsurile pe care liderii lumii le discută

„Totodată, Președintele Klaus Iohannis va participa la evenimente în format multilateral și bilateral pe tema soluțiilor bazate pe natură la problema schimbărilor climatice și reducerea emisiilor din sistemul energetic”, mai transmite Palatul Cotroceni.

Șefii statului se întâlnesc la reuniunea COP26 pentru îmbunătățirea implementării Acordului de la Paris și limitarea încălzirii  globale la 1,5 grade Celsius. De asemenea, se are în vedere semnarea unui angajament global pentru zero emisii până în 2050.  Mai mult decât atât, statele lumii vor fi obligate să finanțeze substanțial proiectele ce prevăd o atenuare a schimbărilor climatice. Pentru o „planetă verde” e nevoie de o colaborare între toate statele lumii și o implicare continuă. De asemenea, soluțiile bazate pe natură, precum împăduririle, joacă un rol important în combaterea schimbărilor climatice.

Uniunea Europeană s-a angajat ca până în 2030 să reducă cu aproape 55 % emisiile de gaze cu efect de seră. „Contribuția fiecărei țări este esențială pentru consolidarea răspunsului global la amenințarea schimbărilor climatice și atingerea obiectivelor Acordului de la Paris”, mai precizează Administrația Prezidențială.

Potrivit UN Environment Programme (UNEP), țările nu vor reuși să mențină creșterea temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius. Mai exact, planeta va urma să se încălzescă cu 2,7 grade Celsius, ceea ce va avea efecte devastatuare asupra umanității.

Cu toate acestea, dacă se vor reduce emisiile de gaze, temperaturile pot fi reduse semnficativ. În ciuda pandemiei, gazele cu efect de seră au atins un nou maxim istoric, relatează World Meterological Organization.Raportul UNEP analizează contribuțiile determinate la nivel național sau planurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pe care țările le-au prezentat la ONU înainte de COP.

Poluare redusă în Capitală: probabil cel mai curat aer înregistrat în ultimii ani

Marcel Ciolacu, despre guvernul minoritar PNL-UDMR: „Taie, fără milă, din veniturile românilor”

Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Marcel Ciolacu a precizat că programul de guvernare propus de Ciucă „taie” din veniturile românilor. Mai mult, liderul Partidului Social Democrat a anunțat că votul pentru un asemenea program de guvernare ar îngreuna viața românilor.

De asemenea, social-democratul e nemulțumit că cele 10 propuneri pe care le-a trimis premierului desemenat nu se află în programul de guvernare. Marcel Ciolacu a amintit că „PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR cu un program de guvernare care taie în continuare, fără milă, din veniturile românilor”.  Mai mult, liderul PSD a amintit că nu va crește nici salariul minim și nici alocațiile copiilor, măsuri propuse de Florin Cîțu și uitate de a fi puse în aplicare.

Marcel Ciolacu: „Nu mai majorează deloc pensii”

În continuarea mesajului său, Ciolacu a mai precizat că nici pensionarii nu se vor putea bucura de o creștere a pensiilor. Demnitarul a precizat că guvernul are de gând să introduă taxe noi pentru românii plecați în străinătate. „Exact acele taxe eliminate de PSD când a fost la guvernare!”, susţine Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Sâmbătă, 30 octombrie, premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus lista miniștrilor și programul de guvernare în Parlament. Audierile miniștrilor sunt programate marți, 2 noiembrie, iar miercuri se va organiza votul în plen.

Pentru ca Guvernul Ciucă să fie învestit e nevoie de 234 de voturi. Atât PSD, cât și USR au anunțat că nu vor vota un guvern minoritar format din PNL și UDMR. Cu toate acestea, Florin Cîțu se arată încrezător și a susținut, zilele trecute, că liderii politici trebuie să găsească o soluție pentru ieșirea din criza în care se află România. Premierul demis a făcut apel la „responsabilitate” , într-o perioadă unde mai nimeni din clasa politică nu-și asumă acest lucru.

Matematic, șansele Guvernului Ciucă de a trece sunt imposibile. Partidului Național Liberal (PNL) îi lipsesc 63 de voturi din cele 234 de care au nevoie pentru a învesti guvernul. PNL are 124 senatori şi deputaţi, UDMR 29 senatori şi deputaţi iar minoritățile 18. În total 171 de voturi, mult prea puține pentru ca guvernul lui Nicolae Ciucă să fie învestit.

Ciolacu discută, chiar și neoficial, cu premierul desemnat

Copiii din România, cei mai supuşi riscului de sărăcie

sursă foto: Salvați Copiii

Conform Oficiului European de Statistică (Eurostat) cei mai supuși riscului de sărăcie și excluziune socială la nivelul Uniunii Europene sunt copiii din țara noastră. Mai exact, 41,5 % dintre ei sunt în acest pericol. Dublu față de media europeană de 24,2%. 

Mai mult, potrivit datelor oferite de Eurostat, un sfert dintre copiii din statele membre ale Uniunii Europene sunt supuși riscului de sărăcie. La adulți, procentajul se situează la 21,7%. Totodată, procentul e de 20,4% în rândul persoanelor de peste 65 de ani. România se află pe primul loc în acest clasament. Următorul loc fiind ocupat de Bulgaria cu 36,2%, Spania-31,8% și Grecia-31,5%.

Pandemia de coronavirus și sărăcia din România

La polul opus se află Slovenia, Cehia, Danemarca și Finlanda. Riscul de sărăcie în rândul copiilor se situează sub 15 %, relatează Digi24. Printre factorii care influențează riscul de sărăcie și excluziune socială se numără nivelul de educație și intensitatea de lucru. Copiii în întreținere sunt supuși riscului de sărăcie unde intensitatea de lucru în gospodărie e foarte scăzută. Referitor la educație, rata analfabetismului funcțional din România din ultimul deceniu s-a situat între 40 și 45%.

Mai mult, migrația părinților în alte state pentru a aduce un venit suplimentar reprezintă alt factor ridicat de sărăcie și excluziune socială. De asemenea, gospodăriile compuse dintr-o singură persoană cu copii în întreținere sunt defavorizate din punct de vedere social și material.

Excluziune socială și pierderea locului de muncă pe timpul pandemiei

Conform estimările UNICEF, sărăcia din rândul copiilor va rămâne peste nivelurile de dinaintea pandemiei pentru încă cinci ani în statele dezvoltate. Mai mult decât atât, guvernele țărilor au destinat susținerii copiilor și familiilor doar 2%  pentru a ușura povara financiară provocată de COVID-19.

De la debutul pandemiei și până acum, mii de copii din România au ajuns să se afle într-o situație de risc. Pierderea locului de muncă determinând o creștere a familiilor cu venit redus sau deloc, se mai arată în raportul realizat de UNICEF.

Totodată, categoriile de copii cele mai afectate de pandemia COVID-19 sunt reprezentate de copiii provenind din familii care trăiesc în sărăcie. Copiii de etnie romă și copiii care locuiesc în locuințe supraaglomerate.

Oamenii contemporani cu dinozaurii clar erau daci liberi

Un preot român, despre vaccinare: „A refuza vaccinul este ca și cum am refuza vesta antiglonț”

Sursa foto: Youtube

Patriciu Vlaicu, preot în Bruxelles, a devenit viral după ce a comparat vaccinul cu o vestă antiglonț. Conferențiar doctor în Drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj Napoca, preotul a transmis mai multe mesaje de încurajare privind vaccinarea, singura soluție prin care putem să revenim la normal.

Îndemnul său a fost publicat pe Youtube și vine într-o perioadă unde mai multe voci bisericești se arată ferm împotriva imunizării. Mai mult, preotul condamnă replicile halucinante a unui preot ce susține că vaccinul este echivalent cu moartea.

Patriciu Vlaicu: „S-a înlocuit frica de virus cu frica de vaccin”

Preotul spune, în videoclipul postat, că preoții s-au abținut, în această perioadă, să-și exprime punctul de vedere cu privire la vaccinare. Dar acum, privind la situația dezastruoasă din țara noastră, e de datoria lor să-i întărească „pe credincioși”.

„Dumnezeu a îngăduit medicilor să descopere vaccinul (…)A refuza din principiu vaccinul este ca și cum am refuza să purtăm vesta antiglonț, în locurile unde este pericol să fim răniți, doar pentru că și cu ea putem să suferim și chiar să ni se rupă coastele în cazul în care calibrul glonțului care o lovește este mai mare”, a mai precizat preotul în videoclipul său de pe Youtube.

Biserica Ortodoxă Română și vaccinarea

Mai mult, Patriciu Vlaicu e de părere că refuzul vaccinării e asemănător cu refuzul medicamentul pe front, în timpul războiului. „Am refuza medicamente care ne ameliorează vederea după ce ochii ne-au fost afectați de gaze și astfel am intra, ca nevăzătorii, direct în bătaia tirului inamic”, a mai precizat preotul ortodox.

Patriciu Vlaicu este căsătorit și are trei copii. De asemenea, el este consilier special în cadrul Delegației Patriarhiei Române la Sfântul și Marele Sinod și membru în Comisia internaţională de dialog teologic ortodox-catolic.

Mesajul de încurajare pentru vaccinare din partea preotului vine într-o perioadă unde mai multe voci din Biserica Ortodoxă Română susțin că vaccinarea reprezintă ceva rău. ÎPS Teodosie, chiar dacă a fost amendat pentru declarațiile aberante pe care le-a spus, el continuă să trimită în spațiul public mesaje denaturate. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxă Române a precizat că biserica nu susține un astfel de comportament și îndeamnă credincioșii să aibă grijă de sănătatea lor.

ÎPS Teodosie ignoră CNA-ul și face noi declarații controversate

Liderii G20 au aprobat taxarea multinaţionalelor cu minimum 15 la sută

Sâmbătă, liderii din G20 au aprobat acordul internațional cu privire la impozitarea companiilor multinaționale cu minim 15% și redistribuirea unei părți din profit din 2023. Întâlnirea liderilor statelor puternic dezvoltate a avut la Roma, Italia.

Conform The Washington Post, planul a fost aprobat de majoritatea miniștrilor de Finanțe din fiecare țară. Prin aprobarea oficială la G20 se va începe implementarea acestei decizii în fiecare țară. Altfel spus, prin noua cotă minimă de impozitare de 15%, statele ar putea aduna mai multe venituri pentur finanțarea programelor sociale. Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a tras un semnal de alarmă privind subimpozitarea marilor companii.

Decizii la nivel înalt cu privire la viitorul umanității

Companiile multinaționale au reușit, de-a lungul anilor, să reducă contribuțiile prin transferarea activităților și mutarea sediilor. În proiectul Declarației concluziilor summitului de la Roma, noile reguli vor intra în vigoare din 2023. Acordul este susținut de 136 de țări și jurisdicții, ceea ce reprezintă peste 90% din valoarea PIB-ului mondial.

„Noul sistem prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri”, a precizat OECD, relatează Digi24.

Conform acordului, în prima fază se are în vedere redistribuirea anuală a profiturilor multinaţionalelor în valoare de 125 de miliarde de dolari în toate jurisdicţiile internaţionale. Altfel spus, fiecare țară va avea posibilitatea de a accesa fondurile respective în vederea implementării de măsuri pentru protejarea mediului înconjurător, spre exemplu.

A doua fază constă în introducerea impozitului corporativ mondial de 15%. Impozit ce va fi aplicat multinaționalelor ce au venituri de peste 750 de milioane de dolari. Impozitul mondial ar genera aproape 150 de miliarde de dolari anual la nivel internațional.

Primul summit al liderilor G20 a avut loc la Washington D.C, Statele Unite ale Americii ( SUA) după criza financiară din 2008. Membrii reprezintă 80% din comerțul mondial și două treimi din populația lumii și circa 80 % din comerțul mondial cu produse agricole.

Impozit global de minimum 15% pentru marile corporații

Cât de eficientă este cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19

sursă foto: dw.com

Conform unei analize a Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) din SUA, a treia doză de la Pfizer are o eficiență de 95,6% împotriva COVID-19. Mai mult, persoanele care optează pentru doza booster vor avea imunitatea la cote înalte față de o viitoare infecție cu COVID-19. De asemenea, booster-ul de la Moderna crește de 17 ori numărul de anticorpi împotriva variantei Delta.

Studiul clinic Pfizer a fost realizat în rândul a 10 mii de persoane cu vârste peste 16 ani. Vârsta medie a participanţilor la studiu a fost de aproximativ 53 de ani.

Doza booster de la Moderna va fi făcută și în România

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a precizat că în țara noastră, doza 3 de la Moderna se va face cu o cantitate înjumătățită de ser. Altfel spus, medicul a precizat că răspunsul imun este la fel ca la doza întreagă, dar că frecvența și intensitatea reacțiilor adverse sunt mai reduse. De asemenea, reprezentanții CDC au informat că administrarea unui booster la jumătate de doză crește de 13 ori numărul anticorpilor față de varianta originală de coronavirus. Totodată, față de cazul tulpinei Delta, anticorpii ajung să fie de 17 ori mai mare.

Mai mult, în raportul CDC se mai arată că serul produs de Moderna are o eficiență de 93,2% împotriva infecțiilor și de aproape 100% împotriva formelor grave de COVID-19. Conform Politico, vaccinul Moderna este cel mai eficient în prevenirea unei forme grave de COVID-19.

Reamintim că în țara noastră s-a început imunizarea cu doza 3 din 28 septembrie. Cei care vreau să se imunizeze cu doza booster trebuie să aibă mai mult de șase luni de la vaccinarea anti-COVID, schema completă.

Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite au aprobat recomandarea pentru aprobarea vaccinului anti-coronavirus Pfizer/BioNTech la copii cu vârste între 5 și 11 ani. Altfel spus, după aprobare urmează ca vaccinul să fie administrat celor aproape 30 de milioane de copii din SUA, în câteva săptămâni. Încă din septembrie, reprezentanții Pfizer/BioNTech au susținut că vaccinul este sigur și eficient pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

Valeriu Gheorghiță: „Populația noastră nu e o populație care în mod normal se vaccinează”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.1 ° C
1.1 °
-1.1 °
51 %
5.7kmh
0 %
mie
2 °
J
1 °
vin
4 °
S
9 °
D
9 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...