5.2 C
București
miercuri, 28 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 537

Zeci de jurnaliști își riscă viața în Ucraina  

Sursa foto: Pixibay.com

Invazia rusească asupra Ucrainei durează de 20 de zile, iar numărul persoanelor nevinovate care cad sub gloanțele războiului creștere de la o zi la alta. De la debutul conflictului ruso-ucrainean și până acum, marile agenții de presă au suferit, de asemenea, pierderi omenești.

Mai exact trei jurnaliști au fost uciși și peste 30 au fost răniți în Ucraina, a informat Liudmila Denisova, comisarul pentru drepturile omului al Parlamentului ucrainean.

În urmă cu două zile, un jurnalist american a fost împușcat la periferia de nord-vest a Kievului. Brent Renaud, în vârstă de 50 de ani, lucra pentru The New York Times, iar acesta filma povestea oamenilor care încercau să fugă din calea bombelor rusești.

Jurnalistul de război, în căutarea adevărului. Putin și cenzurarea presei din Rusia

Renaud este primul jurnalist străin care își pierde viața în timpul războiului dun Ucraina, acesta fiind împușcat în zona gâtului. Alături de el s-a aflat un alt jurnalist, Juan Arredondo, un prieten apropiat. Acesta a fost la rândul său rănit și dus de urgență la spital.

Acesta a mărturisit că în timp ce filmau pe refugiații ce încercau să fugă din calea rușilor, după ce au trecut un punct de control, rușii au început să tragă în ei.

„Șoferul a întors mașina, dar ei au continuat să tragă. Eram doi în mașină, eu și prietenul meu Brent Renaud. El a fost împușcat și a rămas în urmă”, a mărturisit Arredondo, potrivit Digi24.

Totodată, în timpul bombardamentului asupra turnului de televiziune din Kiev, jurnalistul ucrainean Evgheni Sakun și-a pierdut viața, iar altul, Viktor Dudar, a fost ucis în schimbul de focuri de lângă orașul Mikolaiev.

Mai mult, luni, cameramanul de la Fox News Pierre Zakrzewski a fost ucis, fiind împușcat într-o mașină. Alături de acesta călătorea jurnalistul Benjamin Hall care a fost și el grav rănit în urma atacului rusesc.

Comisarul pentru drepturile omului al Parlamentului ucrainean a mai precizat că restul jurnaliștilor au fost răniți „în mod deliberat” de soldații ruși, precizând că unii dintre ei provin din Elveția, Marea Britanie, Cehia și Danemarca.

Reamintim că nouă persoane au fost ucise după ce armata rusă a atacat, luni, un turn de televiziune în apropierea orașului Rivne.

Citește și articolul: Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Vaccinarea împotriva Covid-19 în România nu a fost un succes. Rafila: „Discutăm despre o campanie care practic este încheiată”

Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat la RFI că peste 8 milioane de români s-au imunizat complet împotriva coronavirusului, precizând totodată că un sfert dintre concetățeni au optat și pentru doza trei.

„Cel puțin 50% din populația totală a României a fost vaccinată”, a declarat la ministrul Sănătății.

Rafila a menționat faptul că după „debutul furtunos” de la începutul lui 2021, când zilnic peste 100.000 de români se vaccinau împotriva coronavirusului, lucrurile s-au schimbat radical, în special după primele relaxări din vara anului trecut.

Starea de alertă în România nu a mai fost prelungită

„Interesul pentru vaccinare a scăzut, probabil și datorită unor erori în modul de comunicare, de apreciere a situației, de stimulare a oamenilor să se vaccineze. Acum discutăm despre o campanie care practic este încheiată”, a spus Rafila.

Totodată, ministrul Sănătății a declarat că a început „faza de tranziție”, în care nu-și mai au rostul centrele de vaccinare unde optează, zilnic, doar câteva sute de oameni pentru imunizare.

„O să trecem în cursul anului acesta vaccinarea împotriva infecției cu noul coronavirus să se facă de rutină în cabinetele medicilor de familie”, a spus Rafila.

De asemenea, ministrul Sănătății a anunțat că până acum s-au produs jumătate din cele 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu, precizând că acestea vor ajunge la fiecare direcţie de sănătate publică din ţară, primărie și la medicii de familie. Cu toate acestea, oficialul a avertizat că utilizarea excesivă a iodului duce la afecțiuni ale tiroidei.

„Trebuie să înţeleagă toată lumea că nu e vorba despre o medicaţie care se ia fără recomandare şi e bine să limităm administrarea la copii, la tineri, eventual femei gravide şi să nu administrăm decât pe baza protocolului care se regăseşte, de altfel, şi la nivelul Institutului de Sănătate Publică, cantităţi limitate”, a declarat ministrul Sănătății.

Reamintim că Rafila a precizat că pandemia de coronavirus nu a trecut, chiar dacă Guvernul a decis ridicarea tuturor restricțiilor. Acesta e de părere că un posibil val șase va lovi România în toamnă, afirmând că sunt monitorizate lucrurile „îndeaproape.”

Alexandru Rafila, anunț despre un eventual val șase al pandemiei de COVID

75 de refugiaţi uncraineni se află în unitățile medicale din țara noastră

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Ministerul Sănătății a precizat că, până în prezent, există 75 de ucraineni internați în spitalele din România.

Dintre aceştia, 13 beneficiază de tratamente în urma infecţiei cu Covid, iar 7 sunt răniţi.

Ministrul Sănătăţii a declarat că respectivele 75 de internări au fost făcute în intervalul 9 -15 martie

În prezent, 75 de cetățeni ucraineni sunt internați în spitalele din România, dintre care 13 cu COVID. Până acum, șapte răniți au ajuns în unitățile medicale din țara noastră”, a explicat Alexandru Rafila.

De asemenea, în cadrul conferinţei de presă, ministrul Sănătății a specificat că persoanele internate se află în stare stabilă, multe dintre acestea deplasându-se cu mijloace proprii la unităţile sanitare.

Este o situaţie din ultima săptămână, în intervalul 9 -15 martie. Numărul de persoane internate în spital nu depăşeşte 100. Deci 75 de persoane sunt internate în spital astăzi. În ceea ce priveşte solicitările de asistenţă medicală către staţiile judeţene de ambulanţă şi ele sunt în aceeaşi limită, în jur de 100 de solicitări înregistrate zilnic. O parte dintre persoane s-au deplasat şi cu mijloace proprii la unităţile sanitare, dar cifrele nu pun niciun fel de problemă în ceea ce priveşte acordarea de asistenţă medicală”, a afirmat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.

Rafila, despre numărul de infectări cu coronavirus: “Un val șase presupune o altă tulpină care circulă și care se transmite susținut în comunitate”

În ceea ce priveşte pandemia cu coronavirus din România, Alexandru Rafila a făcut un anunț despre un eventual val șase.

Insistând pe faptul că pandemia de coronavirus nu s-a terminat, ministrul Sănătății a estimat că noul val ar putea începe din toamnă.

Acesta ar fi consecinţa apariţiei unei noi mutaţii suferite de virus.

Astăzi, 15 martie, s-au înregistrat 4.854 de cazuri noi și 60 de decese, la care se adaugă 9 decese anterioare. La ATI sunt internați 542 de pacienți, cu 9 mai puțini decât ieri.

Guvernul ia în calcul reducerea accizei la carburanți și TVA zero la alimente

Sursa foto: Facebook/ Florin Spătaru

Ministrul Economiei Florin Spătaru a declarat, marți, că Executivul a început discuțiile cu privire la reducerea accizei la carburanți și TVA zero la alimente, acesta menționând că trebuie văzut care va fi impactul bugetar și dacă acest lucru ar afecta investițiile.

Oficialul a participat, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă, la la ceremonia de semnare a acordului de joint-venture între Uzina Mecanică Bucureşti (UMB) şi General Dynamics European Land Systems România (GDELS).

Întrebat când se va pronunța Guvernul cu privire la măsurile discutate, ministrul Economiei a spus că nu poate da un răspuns în acest moment.

Prețurile cresc din cauza războiului ruso-ucrainean

Trebuie să vedem care este impactul bugetar. România şi-a propus investiţii majore în economie de care vrem să ne ţinem, toate aceste măsuri trebuie analizate în balanţă. Cu siguranţă vom veni cu o propunere care să fie acceptată de toată lumea”, a declarat Florin Spătaru, potrivit Digi24.

De asemenea, acesta a menționat faptul că miercuri, 16 martie, Executivul va aproba ordonanța de urgență privind măsurile care vor fi luate pe piaţa energiei de la 1 aprilie.

„Nu vă pot da detalii, pentru că această ordonanţă este în acest moment în formă draft şi urmează să fie finalizată. Mâine va fi aprobată, dar până mâine mai sunt destule de făcut. Lucrăm intens toate ministerele pentru a finaliza”, a spus ministrul Economiei.

Totodată, acesta a fost întrebat dacă există discuții despre TVA zero la alimente, Spătaru a precizat că nu poate da detalii, afirmând că ministrul Agriculturii este cel care trebuie să iasă în fața poporului și să aducă la cunoștință deciziile luate.

„Monitorizăm tot ce se întâmplă şi vreau să dăm din nou asigurări că avem toate stocurile de care avem nevoie, astfel încât să nu existe un deficit de produse agricole. Îi încurajez pe oameni să nu reacţioneze la mesajele care apar că există raţionalizare sau că nu se vor găsi produse. În acest moment nu se pune problema reducerii exporturilor, pentru că există stocuri suficiente”, a concluzionat ministrul Economiei Florin Spătaru.

Citește și articolul: Cum sunt umiliți producătorii agroalimentari. Coaliția de guvernare „i-a luat în brațe” pe reprezentanții hypermarketurilor

Peste 200 de refugiați ucraineni s-au angajat în România

Sursa foto:Facebook/UNHCR, Agenția de Refugiați ONU

Ieri, 14 martie, într-un anunţ făcut public, minstrul Muncii precizează că mai mult de 200 de refugiați ucraineni au găsit un loc de muncă în ţara noastră.

Minstrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, luni, că 233 de cetăţeni ucraineni care au ajuns în România după ce au fugit de războiul din Ucraina s-au angajat.

în ceea ce priveşte sfera de activitate, oamenii au ales să lucreze în domenii precum servicii şi producţie.

Din cei peste 200 de refugiaţi, 47 s-au angajat prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea forței de Muncă

Potrivit ministrului, din totalul refugiaților angajați, 47 au obținut un loc de muncă prin ANOFM, în timp ce restul persoanelor au optat pentru relația directă angajator-angajat, precizează Libertatea.

La zi, 223 de persoane, 47 de persoane prin ANOFM, restul de persoane prin relaţia directă angajator, angajat, dar cu înregistrarea contractului de muncă la Inspectoratele Teritoriale de Muncă”, a spus ministrul Muncii, despre numărul cetăţenilor din Ucraina care şi-au găsit locuri de muncă în ţara noastră, conform sursei citate.

Peste 13.000 de refugiaţi ucraineni au intrat luni în România, numărul lor ajungând la 425.000, de la începutul crizei

Poliţia de Frontieră informează că, luni, prin punctele de frontieră, au intrat în România 66.345 de persoane, dintre care 13.769 cetăţeni ucraineni.

Numărul este în scădere cu 4,8%, faţă de ziua precedentă, relatează Agerpres.

Opinia ori apartenența politică – discriminare sau cenzură?

Sursă foto: pixabay.com
Sursă foto: pixabay.com

Este vorba despre opinia ori apartenența politică care ar duce la discriminare.

Sau, ca să fim mai exacți:

Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte criterii de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Acesta este amendamentul introdus de deputat Laura Vicol, conform Raportului Comun al Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

A se observa criteriul ”opinie ori apartenenţă politică”, pentru că vom discuta despre el, mai încolo.

Reacțiile nu au întârziat să apară

La nivel de societate, dar și la nivel politic.

Deputatul USR Mihai Badea a acuzat că o astfel de lege ar putea duce la apariția cenzurii.

Practic, orice critică mai substanțială pe care un cetățean obișnuit sau un jurnalist o va aduce unui politician sau unui partid politic va putea fi considerată infracțiune și pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, a declarat Mihai Badea.

În replică, PSD-ul a afirmat că amendamentul cu pricina ar fi fost introdus de însuși USR, care acum mint cu nerușinare.

Hai să vedem, totuși, cum arăta și amendamentul propus de USR, amendament respins, de altfel.

Art. 369. – Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Autor: Grupul parlamentar USR”.

Eu, una, nu văd nicio referire la ”opinia și apartenența politică”. Ce putem înțelege de aici? Fiecare ce vrea, bineînțeles.

De ce ”opinie ori apartenență politică” poate duce la cenzură?

În primul rând, Codul Penal nu conține o definiție pentru aceasta. Ar rămâne la latitudinea judecătorului ce consideră discriminare pe aceste criterii.

Este o linie foarte subțire pe care se poate marșa, aici.

Pesedistule” sau ”useristule” ar putea deveni, foarte ușor, motiv de caz penal. În funcție de cheful unuia sau al altuia.

Critica adusă unui politician ar putea reprezenta incitare la ură, în funcție de partidul din care face parte. O anchetă amănunțită – motiv de discriminare.

S-ar restrânge libertatea de exprimare, libertatea de opinie și, hai să fim serioși, libertatea, în general.

Și mai există o problemă: această sintagmă este atât de subiectivă, încât nu prea poți pune limite clare. Neavând o limită clară, cum poți decide dacă e discriminare/incitare la violență sau nu?

Cât despre discriminare, în sine, încă ceva:

Nu cred că a fost întrebat cineva, la angajare, despre opiniile politice, nu a fost angajat din această cauză și s-a simțit discriminat.

Nici nu a fost oprit să intre într-un spațiu public, din cauza opiniilor politice. Nici nu i s-a refuzat acces la servicii medicale. Sociale. Refuz în biserică. Refuz la acte. Și lista poate continua.

Deci, de unde acest criteriu de discriminare, introdus în Codul Penal? Și, mai ales, cui i-ar servi, cu adevărat?

Ucraina în flăcări. Viața copiilor, distrusă din cauza războiului. UNICEF trage un semnal de alarmă

Sursa foto: Facebook/ Володимир Зеленський

De la declanșarea invaziei rusești asupra Ucrainei, milioane de cetățeni ucraineni au fugit din calea războiului în țările vecine pentru a-și salva viețile.

Potrivit UNICEF, din 24 februarie și până acum, 1,4 milioane de copii au fost nevoiți să fugă din Ucraina, adică 55 pe minut, practic un copil pe secundă.

James Elder, purtător de cuvânt al UNICEF, a precizat că această criză cu care se confruntă Europa este fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, acesta a avertizat că mulți dintre copiii care ajung în țările vecine fără părinți riscă să fie exploatați sexual de către traficanții de persoane.

Copiii războiului sunt supuși unui risc mare de violență și separare

Svenja Schulze, ministra germană pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, a precizat în urmă cu o zi că războiul pornit de Putin provoacă suferințe femeilor, bunicilor, dar în special copiilor, aceștia suferind în mod special din cauza conflictului ruso-ucrainean.

Oficialul german a fost în vizită la Sighetu Marmației, pentru a evalua situația la fața locului. În fiecare zi, la Sighet traversează granița spre România peste 1.000 de refugiați, dintre care majoritatea sunt copii.

Reamintim că ieri, 14 martie, în țara noastră au intrat peste 66 de mii de persoane, dintre aceștia aproape 14 mii au fost cetățeni ucraineni ce au fugit din calea războiului. Față de duminică, numărul ucrainenilor a fost într-o scădere ușoară, cu 4,8%, informează Poliția de Frontieră.

De la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina, în România au intrat peste 425.000 de persoane, potrivit IGPF.

Războiul și foametea

Oleg Ustenko, consilierul economic al președintelui Zelenski, a avertizat că Europa se va confrunta cu o criză alimentară serioasă dacă războiul nu se va încheia.

„Mai avem cel mult o săptămână pentru însămânțări. Dacă războiul nu se termină până atunci, lumea va avea în consecință o problemă alimentară”, a spus acesta.

Ucraina și Rusia sunt printre primele țări din lume la exportul de grâu, războiul afectând serios deja piața mondială a cerealelor. Și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că multe țări va fi lovită de „un uragan al foametei” dacă acest conflict nu se va încheia.

Oficialul a mai precizat că din cauza blocajului producției agricole din cele două țări, foametea ar urma să lovescă „cel mai tare pe cei mai săraci şi să semene seminţele instabilităţii politice şi ale tulburărilor în întreaga lume.”

„45 de ţări africane şi ţări mai puţin dezvoltate importă cel puţin o treime din grâul lor din Ucraina sau Rusia – 18 dintre aceste ţări importă cel puţin 50%. Acestea includ ţări precum Burkina Faso, Egipt, Republica Democrată Congo, Liban, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen”, a spus şeful ONU, potrivit Digi24.

Volodimir Zelenski, apel către soldații ruși: Predați-va forțelor noastre!

Românii au devenit, în ultimii 14 ani, mult mai implicaţi în protejarea mediului înconjurător

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Românii au devenit mai atenţi în ceea ce priveşte problemele legate de mediul înconjurător.

Conform datelor publicate de Raportul anual privind starea mediului, citat de Asociaţia Respo DEEE, cantitatea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) colectate pe piaţa din România a crescut de cinci ori din 2008 până în 2019, ajungând la aproximativ 100.000 de tone.

Deşi volumul deşeurilor colectate a crescut de 5 ori, specialiştii spun că încă nu suficient pentru a atinge normele impuse de Comunitatea Europeană

Asociaţia Respo DEEE consideră că educaţia de mediu produce efecte considerabile în societate într-o perioadă cuprinsă între 10-20 de ani. Este nevoie astfel de un schimb de generaţii pentru ca practica colectării şi reciclării responsabile să devină un lucru uzual”, susţin reprezentanţii organizaţiei de mediu.

În anul 2019, la nivelul Uniunii Europene rata impusă de reciclare era de 45%, iar România a ajunsese în aceeaşi perioadă la 35%, se mai arată în raport.

Ulterior, această rată de reciclare impusă a crescut la 65%. Vestea bună este că nici statele mai dezvoltate nu ating baremul impus de UE”, precizează datele, citate de Radio Eco Natura.

Foarte multe deşeuri electrice şi electronice sunt încă abandonate în mediul înconjurător sau arse

Datele centralizate de Global Waste Monitor, relevă faptul că, la nivel internaţional, în 2021, omenirea a generat o cantitate-record de DEEE, respectiv de peste 57,4 milioane de tone, dintre care doar 17% au fost reciclate.

Specialiştii Respo DEE avertizează asupra faptul că 75% dintre electronicele vechi, nefolosite, se află încă în locuinţele oamenilor, precum şi că acestea conţin substanţe periculoase (plumb, mercur, crom şi cadmiu, metale grele şi substanţe toxice inflamabile), ce pot deveni un mare pericol pentru sănătatea oamenilor, şi a mediului înconjurător dacă sunt aruncate necorespunzător în natură.

Conform statisticilor, doar 20% dintre deşeurile electrice şi electronice sunt reciclate corect la nivel global, restul de 80% fiind abandonate în mediul înconjurător sau arse, acţiuni care duc la afectarea solului, aerului şi apei şi, implicit, a sănătăţii oamenilor.

Eugen Tomac: „Populismul și dezinformarea nu se combat prin îngrădiri”

Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac
Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac

Președintele PMP Eugen Tomac a declarat că populismul nu se combate prin cenzură, ci prin bună guvernare, cerându-i lui Iohannis să nu promulge legea privind incriminarea instigării la ură pe motiv de apartenență politică.

Acesta susține că inițiativa legislativă votată de Camera Deputaților este scandaloasă, precizând că libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită, acest lucru reprezentând un „derapaj de la principiile pe care ni le-am asumat.”

„Populismul și dezinformarea nu se combat prin îngrădiri, cenzură sau închisoare, ci prin puterea exemplului, prin bună guvernare, prin apărarea drepturilor și libertăților cetățenești”, se arată în scrisoarea trimisă președintelui României de PMP.

Proiect de lege controversat

De asemenea, Tomac i-a cerut șefului statului să retrimită în Parlament proiectul de lege, afirmând că poporul este mai puternic atunci când nu îi este frică de cei care vor să „deturneze sensul democrației și să sufoce libertatea de exprimare prin dezinformare.”

„Suntem puternici atunci când suntem mai buni decât ei și luăm măsuri în beneficiul cetățenilor. Pentru toate aceste motive, vă solicităm să retrimiteți la Parlament proiectul de lege adoptat care incriminează delictul de opinie pe motiv de apartenență politică și îl pedepsește cu închisoare până la 3 ani”, a concluzionat liderul PMP.

Reamintim că luni, 14 martie, Camera Deputaților a votat proiectul de lege care incriminează instigarea la ură împotriva unei persoane sau a unui grup pe motiv de apartenență politică. Deputatul USR Mihai Badea, membru în Comisia Juridică, a anunțat că PSD-PNL-UDMR adoptă o lege „care ne apropie de Rusia”, în timp ce în țară vecină „se luptă și se moare pentru libertate și democrație.”

De asemenea, Badea a mai precizat că va urma un alt proiect similar: reincriminarea ofensei aduse statului și însemnelor naționale.

„În loc să rămână o contravenție pasibilă de amendă, vor să fie infracțiune pasibilă de închisoare. Contrar evoluției dreptului din țările civilizate, care dau câștig de cauză libertății de exprimare. Iar de la asta până la ofensa adusă conducătorilor iubiți nu mai ramâne decât un pas”, a concluzionat deputatul USR.

Eugen Tomac, mesaj tranșant pentru Cristian Diaconescu: „Crede în AUR? Să-şi ia lucrurile şi să se ducă în AUR, nu este nici o tragedie”

Tancurile militare din SUA ar putea reveni în România

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

În contextul în care Rusia nu opreşte invazia din Ucraina, brigăzile de tancuri militare americane ar putea reveni în Europa.

Conform declaraţiilor oferite de un expert militar american și profesor la Colegiul de Război al SUA, aceste brigăzi ar urma să fie amplasate în România și Polonia.

Dacă războiul Rusiei împotriva Ucrainei determină Pentagonul să trimită brigăzi de tancuri înapoi în Europa, acestea ar putea ajunge în România și Polonia, scrie stripes.com, citând expertul militar John R. Deni, profesor la Colegiul de Război al Armatei din SUA.

În timpul Războiului Rece, tancurile militare care aparţineau Statelor Unite erau staționate în Germania

Este dificil să punem brigăzi într-o singură locație, în Germania, în acest moment. Nu sunt sigur că avem capacitatea acolo să facem asta”, a spus John R. Deni.

Trebuie să începem să ne gândim la locuri din Polonia sau România, unde sunt și zone bune de antrenament”, a continuat expertul militar.

Pentagonul a recunoscut că atacul Rusiei asupra Ucrainei ar putea schimba modul în care armata își aranjează forțele în Europa pe termen lung.

Vom veni opțiuni și cred că vor fi dezvoltări în timp”, a declarat șeful de stat major al armatei, generalul James McConville, în timpul unei întâlniri găzduite de Asociația Armatei SUA la Washington.

Alexandru Rafila, anunț despre un eventual val șase al pandemiei de COVID

Alexandru Rafila (captură video)

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat că este posibil ca pandemia de coronavirus să nu se fi terminat. Ministrul Sănătății a declarat că un posibil val șase de infectări cu Covid-19 ar putea fi luat în calcul doar începând din toamnă, acest lucru presupunând existența unei alte tulpini care să se transmită susținut în comunitate.

„Un eventual val șase, după opinia noastră, poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puțîn în această primăvară, credem noi, dar monitorizăm lucrurile îndeaproape, încât să vedem ce se întâmplă. Dar nu putem discuta de un val șase, putem discuta cel mult de o stabilizare a numărului de cazuri din valul cinci, nu discutăm despre un val șase. Un val șase presupune o altă tulpină care circulă și care se transmite susținut în comunitate, iar lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă, poate nici în toamnă nu se va întâmpla, așa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populația în mod inutil”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Alexandru Rafila a explicat și motivele pentru care starea de alertă nu a mai fost prelungită, lucru care a condus la ridicarea bruscă a tuturor restricțiilor El a declarat că a propus o renunțare etapizată la aceste restricții, dar s-a considerat că nu mai este cazul.

„Nu este nici un fel de problemă (…). Probabil s-a bazat pe o analiză, nu știu să vă spun mai multe detalii, dar asta este situația, ne-o asumăm cu toții”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății a subliniat că recomandările ministerului sunt folosirea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, evitarea aglomerațiilor, igiena individuală.

„Chiar dacă numărul de cazuri a scăzut, observăm totuși câteva mii de cazuri înregistrate zilnic, nu sunt puține și până această transmitere comunitară nu încetează, atunci, în mod evident, recomandările noastre sunt în continuare aceleași, respectiv utilizarea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, evitarea aglomerațiilor, igiena individuală”, a declarat Alexandru Rafila.

Rafila: “Nimeni din România nu trebuie să ia pastile de iod”

Mesajul cutremurător al unui jurnalist: Această familie nu mai există. Rușii au luat viața unei întregi familii

Familia ucisa
Familia ucisa. Sursa foto: observatornews.ro

Doi tineri soți ucraineni și băiețelul lor de 2 ani au fost omorâți în timp ce se aflau în mașină de către un tanc rusesc, în urma unui bombardament al armatei ruse. Tragedia a fost dezvăluită de către Myroslava Petsa, jurnalist al filialei ucrainene a BBC News.

„Această familie frumoasă nu mai există. Mihail Soloșenko, soția sa Inna și fiul lui Efrem au fost uciși când un tanc rus a tras în mașina lor. Mihail a fost absolvent al Universității Sumî, care a confirmat decesul și au publicat această fotografie”, a scris Myroslava Petsa pe Twitter. Jurnalistul a postat o fotografie a familiei ucise.

După postarea jurnalistului, sute de persoane au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare. Printre ei s-au aflat și profesorii universității unde a urmat cursurile Mihail Soloșenko, tânărul care și-a pierdut viața împreună cu soția și copilul lui.

„Profesorii și studenții Universității Naționale Agricole Sumy exprimă sincere condoleanțe familiei și prietenilor absolventului Facultății de Inginerie și Tehnologie, Mihail Soloșenko, soției sale Inna și fiului Efrem, care au fost uciși de rușii invadatori”, este mesajul postat pe profilul universității ucrainene.

Cineva a relatat că pe data de 8 martie, acum un an, l-a cunoscut pe Mihail Soloșenko.

„Soția lui și soția mea au crescut împreună. Racheta rusă nu le-a dat nicio șansă. Asta a rămas din glonțul tras de tanc”, a scris persoana, sub postarea jurnalistului BBC.

Alina Bodnar a transmis un mesaj emoționant pe Facebook, în care a povestit cum cei doi soți au murit în urma atacului armatei ruse.

„Această familie nu mai există. A fost împușcată de ruși. Nimeni nu a supraviețuit. Mihail Soloșenko, soția sa Inna și fiul lor Efrem au fost uciși când un tanc rusesc le-a atacat mașina în regiunea Sumî. Mihail a fost absolvent al Facultății de Inginerie și Tehnologie a SNAU. Muncitor, amabil, sincer, un elev bun și un prieten extraordinar. Vreau să ne amintim de Misha cu cele mai frumoase cuvinte și gânduri. Vreau să ne amintim de un băiat simplu și muncitor. Rușii au luat viața unei întregi familii. Micuțul Efrem nu a avea nici 2 ani…”, a scris Alina Bodnar pe Facebook.

Primarul Kievului: “Reședințele civililor sunt distruse, vieți nevinovate sunt pierdute”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
5.2 ° C
5.5 °
5 °
97 %
3.6kmh
20 %
mie
7 °
J
9 °
vin
5 °
S
1 °
D
-2 °

Ultimul articol

Parcare parcul Carol

Reforma parcărilor, pe genunchi: jurnaliștii și persoanele cu dizabilități sunt problema, mașinile PMB –...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a explicat recent că sistemul de parcări al Bucureștiului este un „non-sens”. Că pierde bani. Că e plin...

Contre între un fost și un actual ministru, pe tema fondurilor europene: „S-a făcut...

Contre între fostul ministrul PSD al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, și actualul deținător al protofoliului, după ce acesta din urmă a declarat...

Bolojan, despre suspiciunile de plagiat la adresa ministrului Justiției: „Aștept ca o comisie calificată...

Suspiciunile de plagiat care planează asupra ministrului Justiției vor fi analizate de o Comisie de Etică a Universității unde Radu Marinescu și-a obținut doctoratul,...