27.6 C
București
marți, 26 mai 2026
Acasă Blog Pagina 506

S-a inaugurat prima legătură aeriană între Tel Aviv și Sharm el-Sheikh

Vești bune pentru cei care își doresc să petreacă câteva zile la stațiunea balneară la Marea Roșie.

Campania națională israeliană El Al a anunțat că duminică a fost inaugurată prima legătură aeriană între Tel Aviv și Sharm el-Sheikh, informează Agerpres.

„Primul zbor 5193 al companiei Sun Dor care face parte din grupul El Al, zbor cu destinaţia Sharm el-Sheikh, a decolat în această dimineaţă la orele locale 10:15 (07:15 GMT) de pe aeroportul Ben Gurion, acesta fiind primul zbor al unei companii aeriene israeliene spre Sharm el-Sheikh”, a anunţat El Al într-un comunicat.

De asemenea, Egiptul este prima țară arabă ce a semnat, în 1979, un acord de pace cu Israelul, existând zboruri directe de pe aeroportul israelian Ben Gurion din Tel Aviv și capitala Egiptului, Cairo.

Un avion al companiei naţionale egiptene Egypt Air a aterizat în Israel, o premieră

Reamintim că anul trecut, la începutul lunii octombrie, în Israel a aterizat, în premieră, un avion al companiei egiptene Egypt Air, până atunci fiind operațională o filială a Egypt Air, Sinai Air- avioanele nearborând draptelul egiptean.

Venirea la putere a lui Naftali Bennet a întărit relațiile cu Egiptul: premierul israelian făcând două vizite în Egipt la sfârșitul anului trecut. Totodată, acesta a a participat la un summit la care au fost prezenți reprezentanți ai Emiratelor Arabe Unite și liderul țării, Mohammed bin Zayed.

După ce, în 2020, Israelul şi-a normalizat relaţiile cu Emiratele, Bahrainul şi Marocul, el a inaugurat zboruri directe cu aceste ţări.

La nivel național, din România pleacă zilnic de pe trei aeroporturi importante 20 de curse spre Tel Aviv, durata de zbor fiind de 2 ore și 30 de minute.  Totodată, spre Egipt există zboruri cu o escală de pe cinci aeroporturi, durata fiind între 4 și 6 ore.

Românii preferă să își petreacă vacanța de Paști la plajă, motiv pentru care Egiptul este destinația aleasă de majoritatea. Din acest motiv s-au organizat  zboruri charter București – Hurghada (curse în 21, 22 și 23 aprilie), Cluj-Napoca – Hurghada (23 aprilie), Timișoara – Hurghada (23 aprilie), Iași – Hurghada (22 aprilie) și București – Sharm el Sheikh (din 23 aprilie).

O vacanță de șapte zile costă 617 euro/persoană, cu reducere de 15%, în funcți de hotelul pe care românii îl aleg.

Citește și: Turismul din Delta Dunării s-a revitalizat! Primele vase de croazieră au ajuns la Tulcea

Mii de oameni s-au adunat la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Sursa foto: Observatorul Prahovean

Tradiționala slujbă de Paște de duminică dimineață a fost oficiată de Pierbattista Pizzaballa, arhiepiscopul latin al Ierusalimului, în locul unde se spune că ar fi murit și apoi înviat Iisus.

După aproape trei ani, turiști și pelerini s-au adunat în această zonă pentru a putea participa la slujba de Paștele Catolic, asta în contextul în care Israelul și-a închis granițele pentru turiști din cauza pandemiei de coronavirus.

Autoritățile au anunțat că peste 30 de mii de turiști sunt așteptați în următoarea perioadă să ajungă în Țara Sfântă, în condițiile în care se sărbătorește și Paștele evreiesc, iar musulmanii marchează luna sfântă a Ramadanului.

Ministerul israelian al Turismului a anunţat că se aşteaptă la sosirea a 30.000 de turişti străini numai în această săptămână, în condiţiile în care se sărbătoreşte şi Paştele evreiesc, în timp ce musulmanii marchează luna sfântă a Ramadanului.

 „Să nu uităm de toate situaţiile de moarte care ne înconjoară”

Pierbattista Pizzaballa a declarat că în această perioadă critică în care se află omenirea nu trebuie să uităm de aproapele nostru.

„Să ne gândim la condiţiile groaznice în care mulţi oameni din întreaga lume se află astăzi, fie în Ţara Sfântă, fie în Ucraina, în Yemen, în unele ţări din Africa şi Asia”, a declarat acesta, potrivit G4media.

De asemenea, Pizzaballa a mai spus că învierea reprezintă anunțul unei noi bucurii ce „trebuie să ajungă astăzi la toată lumea, peste tot în lume, în fiecare colţ al pământului.”

Din populația de aproape 10 milioane de oameni ai Israelului, minoritatea creștină reprezintă doar 2%.

Reamintim că ieri, la Vatican, a avut loc slujba de Înviere, Papa Francisc vorbind despre „orurile războiului.” Acesta a spus, la finalul discursului său, „Hristos a Înviat” în ucraineană.

„În acest întuneric provocat de război, provocat de cruzime, cu toții ne rugăm. Ne rugăm pentru voi și alături de voi în această seară. Ne rugăm pentru toată suferința voastră. Putem doar să vă oferim apropierea noastră și rugăciunea noastră și să vă spunem să aveți curaj și că suntem alături de voi. Celebrăm cel mai important lucru: Hristos a Înviat!”, a spus Papa Francisc.

Citește și: Iohannis a celebrat Paștele în Biserica ”Sfânta Treime” din Sibiu

Drulă este nemulțumit de măsurile anunțate de Guvern

Sursa foto: Facebook/ Cătălin Drulă

Președintele interimar al USR Cătălin Drulă a declarat, duminică, la Prima TV, că pachetul „Sprijin pentru România” este prea „puțin și prea târziu.” Mai mult, acesta e de părere că a fost „prost croit și mai e și mincinos pe alocuri.”

 „Deci este un pachet prin care Ciolacu – care cumva văd că ia şi faţa Guvernului, domnul Ciucă stă acolo, mai în dreapta – să spună «am dat»”, a spus Drulă.

Totodată, Drulă a spus că Guvernul primește bani suplimentari, iar în loc să scadă taxele pe carburant și pe energie, ei aleg să arunce „înapoi firimituri” din banii extra pe intră în buget.

Guvernul ia mai mulţi bani decât lua acum un an

„La fel pe carburant. Acuma Guvernul primeşte foarte mulţi bani suplimentari, dar în loc să scadă taxele pe carburant şi pe energie, TVA-ul de la 19 la 5%, cum a propus USR prin proiect de lege, formal, aleg din toţi aceşti bani extra pe care-i primesc la buget să arunce înapoi firimituri”, a declarat Cătălin Drulă.

De asemenea, lideru USR a spus că modelul pe care PSD l-a ales este cel în care „ia cu zece mâini de la populație și aruncă câte ceva înapoi.”

Drulă a reamintit faptul că partidul pe care îl conduce nu a scăzut în sondaje precum a spus toată lumea, acesta declarând că este la același nivel la care se afla în momentul în care a intrat pentru a doua oară în Parlament, la alegerile din 2020.

El vorbește despre „acel mit” în care USR a scăzut în sondaje, precizând că AUR este cel care este abandonat de tot mai mulți votanți.

  „Din cercetările pe care le avem şi noi şi informaţiile culese, e şi o latură de mit în această cădere (a USR în sondajele de opinie – n.r.). Zona generală de intenţie de vot în care ne aflăm este cea care ne-a adus în Parlament, de la ultimele alegeri mă refer. În zona asta generală de reprezentare a votului (15% – n.r.) şi foarte aproape de PNL. Îi respect foarte mult pe aceste milioane de oameni, pentru că sunt undeva între un milion şi două milioane de oameni care îşi regăsesc opţiunea între noi şi vrem să-i convingem pe mai  mulţi să ne voteze. Sunt alegeri în 2024, nu sunt astăzi”, a mai spus Cătălin Drulă.  

De asemenea, liderul USR a spus că formațiunea politică pe care o conduce este o echipă în curs de „sudare”, precizând că în USR ai dreptul să fii în dezacord cu celălalt.

(…) într-un loc în care este linişte mormântală şi toată lumea execută, bate din călcâie şi execută ordinul, nu mai e partid, e unitate militară. Şi asta deja o vedem în cele două partide mari ale sistemului cu epoleţi, care acum se reunesc, în sfârşit, în marele partid de sistem care vrea ca România să rămână aşa cum e, nu vrea ca România să se modernizeze”, a concluzionat Cătălin Drulă.

Citește și: Se rupe USR? Care este planul lui Cătălin Drulă pentru a salva partidul 

Iohannis a celebrat Paștele în Biserica ”Sfânta Treime” din Sibiu

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis sărbătorește, astăzi, Paștele.

Șeful statului a fost prezent, în această dimineața, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, la slujba de Paşte de la Biserica „Sfânta Treime” din Piaţa Mare a Sibiului.

Cu ocazia Învierii, președintele a ținut să transmită, pe contul de Facebook, sănătate și iubire tuturor credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici.

Klaus Iohannis a transmis urări, atât pentru catolici, cât și pentru credincioșii ortodocși

Reamintind de drama poporului ucrinean, președintele României a făcut, din nou, apel la solidaritate.

De asemenea, în mesajul transmis, președintele a transmis urări de Paște în limba română, maghiară și germană.

Totodată, îi salut călduros pe credincioșii care celebrează duminică Floriile, o sărbătoare a bucuriei pentru întreaga creștinătate. De Sfintele Paști înțelegem mai profund mesajul Jertfei și suntem pătrunși de Lumina Învierii. Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noștri greu încercați din Ucraina. Prin solidaritatea noastră, le putem oferi alinare și speranță celor care caută refugiu din calea războiului.

Învierea Domnului să vă aducă tuturor pace, oriunde ați fi, în țară sau în comunitățile diasporei, iar iubirea aproapelui să triumfe pretutindeni în lume!

Cristos a înviat! Kellemes Húsvéti Ünnepeket! Frohe Ostern!”, se arată în mesajul publicat pe contul de socializare.

Șeful statului a mers, duminică dimineaţa, la biserică. Cu toate acestea, nu a ținut să facă declaraţii

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis au mers și sâmbătă seara la slujba de Înviere de la biserica din centrul Sibiului.

Klaus Iohannis a transmis și un un mesaj reprezentanţilor mass-media aflaţi la biserică, declarând că ”este bine să ne rugăm pentru cei care, din păcate, suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace”.

Sursă foto

Agent Green: ”Tanczos Barna a avut nesimțirea să afirme că nu au existat tăieri ilegale pe durata mandatului său”

Captură video Youtube/Agent Green
Captură video Youtube/Agent Green

Agent Green a publicat un raport care eveidențiază tăierile ilegale de păduri din ariile protejate Natura 2000.

De asemenea, într-un text publicat pe contul de Facebook, membrii organizației au acuzat afirmațiile făcute de Tanczos Barna.

Acesta a precizat că, de când este ministru, nu mai există tăieri ilegale.

Agent Green: ”Tăierile ilegale de păduri din ariile protejate Natura 2000 din România s-au întețit, în ciuda riscului iminent de a ajunge la Curtea Europeană de Justiție”

Lăsând la o parte amputarea SUMAL și secretizarea datelor despre tăierile ilegale din IFN, am publicat recent acest raport care arată masacrul  din ariile protejate Natura 2000 desfășurat pe mandatul de ministru al lui Tanczos Barna și al predecesorului său”, au scris membrii Agent Green, pe contul de socializare.

Conform raportului, cele mai recente informații arată că distrugerea ultimelor păduri primare și seculare de mari dimensiuni ale Europei din România, continuă nestingherită.

Datele prezentate arată că, în realitate, tăierile ilegale s-au intensificat, în ultimii doi ani, în unele dintre cele mai vechi și prețioase păduri ale Europei din România, în ciuda acțiunilor legale întreprinse de Comisia Europeană împotriva statului român pentru a le combate, sa mai arată în comunicat.

Raportul lansat de ONG-urile Agent Green, ClientEarth și EuroNatur evidențiază evidențiază că că zonele cele mai afectate de aceste activități ilegale sunt cele mai valoroase păduri din Munții Făgăraș.

Gabriel Păun, președintele Agent Green: ”Investigațiile noastre din teren susținute de analize ale datelor arată, că în numeroase păduri native, tăierile au crescut masiv comparativ cu perioada premergătoare acțiunilor UE. Am depus dovezile la Comisa Europeană și ne așteptăm la o evoluție mai serioasă a acestui infringement în sensul sancționării lipsei de acțiune a statului român”

Numărul autorizațiilor de exploatare forestieră din aceste zone au crescut drastic în perioada 2020-2021, ceea ce a dus la o deteriorarea semnificativă a ecosistemelor forestiere cu valoare ridicată de conservare.

În urma unei serii de plângeri depuse de organizațiile de mediu, Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva statului român, în februarie 2020.

Cozi interminabile la poştă pentru un timbru care înfățișează nava scufundată Moskva

Sursa foto: Moskva/Wikipedia
Sursa foto: Moskva/Wikipedia

Mai mulți locuitori ai orașului Kiev intenționează să achiziționeze un timbru poștal care înfățișează nava rusă de război, Moskva.

Ucraina a declarat că nava a fost lovită de rachetele sale. Totuși, în urmă cu o zi, Rusia a ținut să precizeze că echipajul de pe crucișătorul scufundat Moskva a fost salvat.

Prin urmare, autoritățile ruse au publicat un videoclip care dovedește supraviețiuirea.

Ministerul rus al Apărării a publicat dovada în cursul zilei de sâmbătă. În videoclip ar apărea echipajul salvat al crucișătorului Moskva, scufundat, joi seară, în Marea Neagră.

Ucraina a susținut că echipajul de pe Moskva nu a putut fi salvat

La principalul oficiu poștal s-au format cozi pentru a cumpăra timbre comemorative. Acestea îl înfățișează pe polițistul de frontieră ucrainean Roman Gribov stând sfidător în fața navei rusești, relatează BBC, citat de Mediafax.

Gribov făcea parte dintr-un grup de grăniceri aflați pe Insula Șerpilor, din Marea Neagră. Soldații au sfidat nava de război rusă atunci când aceasta le-a cerut să se predea.

Evenimentul a avut loc începutul invaziei în Ucraina, în februarie.

Un politician rus a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre scufundarea crucișătorului

Regizorului și producătorul de film rus, Vladimir Bortko, fost membru al Dumei de Stat, a izbucnit în lacrimi în momentul în care a vorbit despre scufundarea navei.  

Prezent la o emisiune a postului public de televiziune Rusia-1, acesta a declarat că scufundarea navei amiral Moskva reprezintă un adevărat motiv de război.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a fotografiat recent cu timbrul poștal comemorativ, pe Instagram

Moskva, inițial numit Slava, a fost un crucișător cu rachete dirijate al Marinei Ruse. Moskva a fost nava principală a clasei Project 1164 Atlant, numită după orașul Moscova.

Fiind nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, ea a condus asaltul naval în timpul invaziei rusești a Ucrainei din 2022.

Crucișătorul a participat, anterior, în mai multe conflicte militare, inclusiv în Georgia (2008), Crimeea (2014) și Siria (2015).

Zelenski avertizează din nou: Putin ar putea folosi armele sale nucleare

Captură video: Facebook/Volodimir Zelenski
Captură video: Facebook/Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski a transmis țărilor libere că e nevoie de „pregătiri” din cauza pericolului iminent venit din partea Federației Ruse. Acesta a spus că Putin ar putea folosi oricând armele sale nucleare, în contextul în care armata rusească nu a reușit să cucerească Ucraina în 50 de zile de război.

„Nu ar trebui să aşteptăm momentul în care Rusia decide să-şi folosească armele nucleare. Trebuie să ne pregătim pentru asta”, a spus președintele Zelenski.

Acesta a cerut Occidentului medicamente împotriva radiațiilor și semnarea de tratate pentru a putea cere ajutor economic în cazul unui dezastru nuclear.

Cu doar o zi înainte, Zelenski a spus la CNN că e nevoie ca țările occidentale să se pregătească pentru ce este mai rău

Totodată, liderul de la Kiev a vorbit și despre proiectul de reconstrucție a Ucrainei, precizând că sarcina esențială nu este doar de a reconstrui casele, podurile și drumurile distruse de ruși, ci și de a da înapoi oamenilor ce au pierdut din cauza acestui război.

„Acum este un moment istoric. Momentul în care putem rezolva o dată pentru totdeauna multe probleme vechi ale întregului mediu al vieţii noastre. Când putem face urbanism de calitate acolo unde nu a existat. Putem lua în considerare fluxurile reale de trafic. Economie de energie garantată, materiale ecologice, incluziune. Acesta este momentul când vine vorba de organizarea spaţiului de locuit şi de calitatea reconstrucţiei”, a declarat Zelenski, potrivit News.ro.

De asemenea, președintele Ucrainei a anunțat că va oferi locuințe temporare celor care au fost nevoiți să își părăsească locul unde au trăit înaintea începerii războiului.

„Cei a căror casă a fost distrusă de război. Locuinţe temporare până le vom reconstrui casele. Sau până când oamenii primesc despăgubiri în metri pătraţi sau bani”, a mai declarat liderul de la Kiev.

Citește și: Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Sărbătorile Pascale, umbrite de războiul din Ucraina. Papa Francisc: „Ne rugăm pentru toată suferința voastră”

Sursa foto: Youtube

Astăzi, 17 aprilie, catolicii și protestanții din lumea întreagă sărbătoresc Învierea Domnului, prima sărbătoare pascală care se desfășoară fără restricții, după ce în urmă cu doi ani, ceremonia religioasă a fost restrânsă din cauza pandemiei de Covid-19.

Din nefericire, anul acesta, marea sărbătoare este umbrită de conflictul ruso-ucrainean ce durează de mai bine de 50 de zile. Paștele pe care îl celebrează astăzi credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici va fi urmat, duminica viitoare, de sărbătoarea similară a creștinilor ortodocși.

Sâmbătă seara a avut loc, la Vatican, slujba de Înviere, Suveranul Pontif vorbind mulțimii adunate despre „ororurile războiului”. Alături de el s-a aflat și primarul orașului ucrainean Melitopol, Ivan Fedorov, ce a fost răpit de ruși, dar eliberat.

„Ne rugăm pentru voi și alături de voi în această seară”

 „În acest întuneric provocat de război, provocat de cruzime, cu toții ne rugăm. Ne rugăm pentru voi și alături de voi în această seară. Ne rugăm pentru toată suferința voastră. Putem doar să vă oferim apropierea noastră și rugăciunea noastră și să vă spunem să aveți curaj și că suntem alături de voi. Celebrăm cel mai important lucru: Hristos a Înviat!”, a spus Papa Francisc.

El și-a încheiat mesajul spunând în limba ucraineană „Hristos a Înviat.” Prelatul a participat la slujba de veghe, dar nu a prezidat-o din cauza unor problemel la picior ce l-au forțat să își reducă din activități, informează Digi24. Giovanni Battista Re l-a înlocuit pe Papa la conducerea slujbei, el fiind așezat în fața bazilicii, pe un scaun alb.

Și președintele României Klaus Iohannis a participat, sâmbătă seară, la slujba de Înviere de la Biserica Catolică din Piața Mare a Sibiului. Acesta  a fost însoțit de soția sa.

„Vă doresc tuturor sărbători fericite. Celor care în această zile sărbătoresc Învierea Domnului, le doresc sărbători pascale binecuvântate, iar celor care mâine vor sărbători Floriile, le urez Florii frumoase. Tuturor, liniște, pace, zile frumoase. Cred că trebuie să subliniez, vă doresc tuturor pace. Cred că este bine să ne rugăm pentru cei care, din păcate, suportă ororile războiului și încă așteaptă pace”, a spus președintele Iohannis înainte de slujbă.

Citește și: Papa: ”Lăsaţi armele jos. Opriți cruzimea. Să înceapă un armistiţiu de Paşte”

Solidaritate cu poporul ucrainean. Un sat din Spania și-a schimbat numele în Ucraina

Foto: Pixabay - Sammy-Sander
Foto: Pixabay - Sammy-Sander

Chiar dacă se află la peste 4.000 de kilometri distanță, administrația locală a unui sat din Spania a decis să-i schimbe numele în Ucraina.

Astfel, pe o plăcuță indicatoare aflată în sensul giratoriu de la intrarea în sat, vechiul nume „Fuentes de Andalucia” a devenit Ucraina, alături fiind pictat și un steag în albastru și galben.

Totodată, s-au redenumit și unele străzi cu numele orașelor bombardate de către armata rusească: Kiev, Odesa și Mariupol.

Solidaritate față de poporul ucrainean

Micuțul sat din Spania este situat într-un loc liniștit la est de Sevilla, acesta având peste 7 mii de locuitori.

„Obiectivul principal este acela de a creşte gradul de conştientizare despre conflictul din Ucraina, dar şi despre locurile în care ţările sunt în război în vremurile actuale”, a declarat primarul Francisco Martinez, potrivit Reuters, citat de Digi24.

Acesta a mai precizat că pe lângă schimbarea numelui, sătenii au reușit să strângă peste 3 mii de euro în doar două zile pentru un centru ce va primi refugiați ucraineni. Mai mult, administrația locală a anunțat că va putea primi până la 25 de refugiați în acest centru sau în cadrul unor familii.

Un pensionar a declarat că își va deschide ușa pentru o familie de ucraineni.

„Oamenii din Fuentes sunt foarte mândri de ceea ce facem. Deoarece locuiesc singur şi am o casă mare, m-am gândit să iau un cuplu ucrainean pentru o vreme”, a spus acesta.

Reamintim că Ucraina a fost ținta unor bombardamente puternice, rușii atacând și civili, orașul Harkov fiind cel mai afectat. De asemenea, armata rusească a atacat și o uzină militară de la periferia capitalei Ucrainei, dar și Liov.

ONU a anunțat că de la începutul războiului și până acum, peste 2 mii de civili au fost uciși, 162 dintre ei fiind copii. Mai mult, aproape 3 mii de persoane au fost rănite, precizând că numărul victimelor este mult mai mare în realitate.

Ministerul rus al Apărării a dat un ultimatum celor din Mariupol, afirmând că ori depun armele până duminică dimineață, ori vor fi uciși. În replică, Volodimir Zelenski a transmis că dacă soldații ucraineni din Mariupol sunt „eliminați”, negocierile cu Rusia se opresc. 

Citește și: Înalți oficiali ucraineni, în vizită la Biden. Ce vor discuta cu președintele SUA

Înalți oficiali ucraineni, în vizită la Biden. Ce vor discuta cu președintele SUA

Sursa foto: Facebook/ Joe Biden

Săptămâna viitoare, prim-ministrul Ucrainei Denys Shmyhal și alți oficiali ucraineni din domeniul finanțelor vor face o vizită în capitala Statelor Unite.

Potrivit Reuters, oficialii din Ucraina se vor întâlni cu Fondul Monetar Internațional.

De asemenea, ministrul ucrainean de Finanțe și guvernatorul Băncii Centrale vor avea o întâlnire cu oficiali din domeniul finanţelor din Grupul celor Şapte şi din alte ţări.

Ucraina are nevoie de bani pentru a continua războiul

Reprezentanții Ucrainei vor avea posibilitatea de a vorbi despre devastarea fizică și consecințele economice ale războiului cu Rusia. Mai mult, aceștia vor încerca să obțină mai multe împrumuturi pentru a putea salva economia puternic afectată de acest conflict.

„Fără sprijin acum, nu va exista reconstrucţie în viitor”, a declarat una dintre surse.

David Malpass, președintele Băncii Mondiale, a precizat că Ucraina va primi un sprijin de 1,5 miliarde de dolari. De asemenea, FMI a aprobat în urmă cu câteva zile crearea unui cont în care donatorii au o modalitate sigură de a trimite resurse financiare Ucrainei.

Reamintim că astăzi, 16 aprilie, au avut loc noi bombardamente în Harkov, armata rusească atacând și zone civile. Autoritățile au precizat că până la această oră nu există un bilanț al victimelor.

De asemenea, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că persoanele care vreau să se întoarcă în capitala Ucrainei să nu o facă deoarece este prea periculos.

„Fac din nou un apel la toată lumea: vă rog să nu ignorați alarmele aeriene. Iar pe cei care vor să se întoarcă în capitală îi rog să nu facă asta și să rămână în locuri mai sigure”, a spus Kliciko.

Totodată, potrivit Procurorului General al Ucrainei, de la debutul războiului și până astăzi au murit 200 de copii, iar peste 360 au fost răniți. În atacul ce a avut loc în urmă cu zi în Harkov au murit cinci copii, dintre care unul era un bebeluș de doar șapte luni.

Citește și: În urma violurilor și a abuzurilor sexuale monstruoase, mai multe fete și femei din Ucraina sunt însărcinate

Când va fi modificat programul de lucru la patru zile pe săptămână

Sursa: Facebook

Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat, sâmbătă, că programul de lucru de patru zile pe săptămână este posibil, dar înainte de implementarea unui astfel de proiect e nevoie de o analiză mai amplă și nu doar de o lege trimisă în Parlament.

Mai mult, acesta a spus că va lua legătura cu specialiști din diverse domenii pentru a găsi cea mai bună soluție cu privire la noul program pentru săptămâna de lucru.

„Există posibilităţi, dar eu cred că e nevoie de o analiză mai amplă, inclusiv cu specialişti din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inclusiv cu mediul privat, pentru că nu putem da o decizie, din punctul meu de vedere, aşa, pentru toată lumea, începând de mâine cu toţii să mergem la serviciu patru zile pe săptămână”, a afirmat Marius Budăi, potrivit news.ro.

Angajații sunt mult mai motivați la un program de patru zile pe săptămână

Cu toate acestea, Budăi a mai spus că ar exista o posibilitate de implementare a celor 4 zile de lucru pe săptămână „pe alocori”, dar nu va fi obligatoriu la toate locurile de muncă.

„O posibilitate, pe alocuri, cred că s-ar putea, dar ca să fie obligativitate, exclus. Şi repet: până nu există o dezbatere amplă cu specialişti în domeniu dar şi cu partenerii sociali, şi mă refer aici la sindicate şi patronate, eu, personal, cât conduc Ministerul Muncii nu o să dau un punct de vedere”, a mai declarat Budăi.

De asemenea, ministrul Muncii a amintit de Belgia, ce a adoptat legi în acest sens, programul de lucru fiind de patru zile pe săptămână, zece ore pe zi, acesta nefiind obligatoriu.

Reamintim că mai mulți parlamentari propun un proiect de lege prin care cer modificarea Codului Muncii, astfel săptămâna de lucru să fie redusă la patru zile pe săptămână/ 10 ore pe zi.

În momentul de față, timpul de lucru este de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, cu două zile de rapaus.

Citește și: Ministrul Marius Budăi anunță sprijin pentru firmele românești ale căror afaceri cu Rusia sunt afectate

O navă ce se îndrepta spre Malta, cu tone de combustibil, s-a scufundat

La 11 kilometri de coasta Tunisiană, în dreptul orașului Gabes, o navă comercială care transporta o mie de tone de combustibil s-a scufundat, informează Reuters.

Nava se îndrepta spre Malta, iar la bordul acesteia s-au aflat șapte persoane. Ei au cerut ajutor din partea marinei tunisiene, toți fiind salvați înainte ca nava să se scufunde.

Potrivit Ministerului Mediului, cauza acestei tragedii este legată de vremea nefavorabilă din acestă perioadă în acea zonă. Apa a reușit să se infiltreze în navă, ajungând la o înălțime de aproape doi metri.

Dezastrul ecologic din cauza vremii nefavorabile

Autoritățile din Tunisia au anunțat că lucrează pentru a evita un dezastru ecologic și de a reduce efectele dramatice ale scurgerii de combustibil în mare.

Nava se afla în drum spre Rhode Island din Statele Unite din portul german Emden atunci când a izbucnit incendiul, informează Observator. Toți membrii echipajului au fost evacuați în momentul izbucnirii incendiului.

Reamintim că în urmă cu o lună, o navă ce transporta mașini de lux a luat foc, aceasta fiind în drum spre America. Incendiul ar fi izbucnit în cala de marfă, cei 22 de membri ai echipajului fiind forțați să abandoneze nava. Marina Portugheză a reușit să îi preia în siguranță, aceștia fiind cazați la un hotel local.

Incendiul a durat zile întregi, iar nava a fost abandonată să plutească în derivă. Felicity Ace, aflată sub pavilion Panama, transporta circa 4.000 de mașini de lux, inclusiv Porsche, Audi, Lamborghini și Bentley. Printre vehicule erau inclusiv mașini electrice, cu baterii de litiu-ion, informează stiridiaspora.ro.

Compania germană de mașini Volkswagen a spus că daunele aduse vehiculelor au fost acoperite de asigurare care ar putea costa aproximativ 155 de milioane de dolari.

Incendiul ce a avut loc în Atlantic este unul dintre primele la bordul unui mare transportator de vehicule.

Citește și articolul: Comisarul european pentru mediu, despre defrișările din România: ”Este o activitate infracţională”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
27.6 ° C
28.1 °
27 °
45 %
6.7kmh
0 %
mar
29 °
mie
29 °
J
18 °
vin
23 °
S
24 °

Ultimul articol

Șeful Romarm acuză că ministrul Apărării a lansat un „atac la siguranța națională”

Contre între șeful Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, și ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, după ce acesta din urmă a lansat o serie de acuzații...

Kelemen Hunor, după plecarea ministrului Culturii, căruia îi ceruse demisia: „O manipulare ordinară”

Ieri, Demeter Andras Istvan și-a dat demisia din funcția de ministru al Culturii, în urma unui scandal legat de limbajul vulgar pe care îl...

Arafat, despre acuzațiile aduse de procurori: „Se bazează pe o comunicare smulsă de la...

Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), este în continuare ușor dezamăgit de acuzațiile pe care i...