Reprezentanții companiei germane de transport aerian Lufthansa au anunțat că vor reduce considerabil oferta de mâncare servită la bord pe mai multe rute din cauza lipsei de personal de la firma de catering Gate Gourmet, informează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al companiei a precizat că oferta va lipsi cu precădere la clasa economică, iar oferta la business class pe distanțe lungi nu va fi afectată.

„Aceasta înseamnă că oferta noastră (de catering) nu este disponibilă în prezent în clasa economică pentru aceste zboruri efectuate de Lufthansa către şi dinspre Frankfurt. Oferta la clasa business şi pentru zborurile pe distanţe lungi nu este afectată”, a declarat un purtător de cuvânt.

Probleme cu personalul. Ce soluții se pot găsi

De asemenea, un reprezentant al Gate Gourmet a anunțat că aceste probleme sunt limitate la un număr mic de zboruri ce pleacă din Frankfurt, motivul principal fiind lipsa de șoferi din Germania.

Firma de catering a încercat să găsească soluții pentru a atrage șoferi să lucreze pentru ei. Una dintre măsurile propuse se numără oferirea de un bonus de 250 de euro pentru angajații care nu și-au luat mai mult de o zi de boală în aprilie.

Firma-mamă GateGroup are peste 300 de clienți din 60 de țări, iar un purtător de cuvânt a firmei a precizat că firma și-a îndeplinit comenzile în proporție de 99% în perioada aglomerată de Paște.  Ambele companii au declarat că sunt în strânsă legătură şi lucrează pentru a îmbunătăţi situaţia.

Reamintim că Lufthansa a efectuat în iarna aceasta peste 18 mii de zboruri care în mod normal ar fi fost anulate din cauza lipsei de pasageri. Cu toate acestea, zborurile au fost afectuate cu avioanele goale sau aproape goale pentru a nu pierde dreptul  de aterizare și decolare pe mai multe aeroporturi importante. De asemenea, compania aeriană germană a anulat mii de zboruri până la finalul lunii martie din cauza anulărilor rezervărilor.

Citește și articolul: Companiile aeriene din Marea Britanie anulează sute de zboruri

Articolul precedentMesajul lui Biden, cu ocazia Sărbătorilor Pascale Ortodoxe: ”Plângem alături de toți cei care au pierdut pe cei dragi”
Articolul următorGarry Kasparov va vizita Bucureștiul, la începutul lunii mai
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.