17.5 C
București
luni, 6 iulie 2026
Acasă Blog Pagina 489

Zelenski, despre sutele de copii uciși în război: ”Pentru ce? Cu ce au ameninţat aceşti copii statul rus?”

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

În ultimul mesaj video postat pe rețelele de socializare, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut referire la băiatul de 14 ani mort în urma atacurilor de la Odesa.

De asemenea, în urma acestui atac, o fată de 17 ani a fost rănită.

Volodimir Zelenski: ”Pentru ce? Cu ce au ameninţat aceşti copii statul rus?”

Președintele condamnă atacurile asupra civililor, precizând că, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, 220 de copii au fost uciși.

Astăzi, trupele ruseşti au lansat un alt atac cu rachete la Odesa. Un băiat de 14 ani a fost ucis. O fată de 17 ani a fost rănită. Pentru ce? Cu ce au ameninţat aceşti copii statul rus? Uite aşa se luptă. Asta e tot”, a transmis preşedintele în ultimul mesaj video, conform news.ro, citat de Știri pe Surse.

În același mesaj, președintele Ucrainei a anunţat că, în regiunea Lugansk, din cauza bombardamentelor ruseşti, ”un gimnaziu înfiinţat acum mai bine de o sută de ani a ars”.

A rezistat la două războaie mondiale. Dar, după cum vedem, acest gimnaziu s-a dovedit a fi o ameninţare teribilă pentru Rusia modernă”, a mai afirmat preşedintele.

220 de copii ucraineni au fost ucişi de armata rusă începând cu 24 februarie

Şi încă nu ştim despre toţi, pentru că nu avem acces la zonele ocupate temporar ale statului nostru. 1.570 de instituţii de învăţământ au fost distruse sau avariate de bombardamente. Asta în puţin peste două luni! Iată de ce întreaga lume liberă s-a unit pentru ca nimeni să nu justifice nazismul, să ucidă copii sau să distrugă oraşe paşnice, aşa cum face Rusia”, a mai declarat Zelenski.

Doi soți din Brașov au fost arestați după ce și-au agresat sexual copilul timp de doi ani

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Doi brașoveni, soţ şi soţie, au fost arestaţi preventiv, ei fiind acuzați de către procurori că şi-ar fi agresat sexual  de mai multe ori copilul, încă de când acesta împlinise un an. Cei doi au devenit părinţi în urmă cu trei ani. După ce copilul lor a împlinit vârsta de un an, părinţii au început să abuzeze sexual de el. Mama era cea care agresa sexual copilul, în timp ce tatăl filma tot ceea ce se petrecea, cu ajutorul telefonului mobil.

Bărbatul și-a reclamat soţia la Poliție

Ororile au avut loc timp de doi ani, totul  ajungând în atenţia oamenilor legii după ce tatăl  s-a dus la Poliție ca să arate imaginile în care se vedea modul în care mama îl abuza pe copil.  Bărbatul dorea să divorţeze de femeie. Bărbatul a dorit să o compromită pe soţia lui, dar nu planul nu i-a reușit. Procurorii au cerut arestarea celor doi soți,  pe care îi consideră la fel de vinovaţi. Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov a cerut decăderea lor din drepturile părinteşti.  Băiatul în vârstă de 3 ani a ajuns în plasament la un asistent maternal profesionist.

 Potrivit psihologilor, cei doi părinți suferă de deviaţii psihice şi comportamente sexuale aberante

„Nu putem vorbi despre o plăcere fiziologică, vorbim despre o plăcere bolnavă în care părintele închide în mintea lui satisfacţii sexuale într-o intimitate deplină. Ei se şi filmau. Aici deja discutăm despre imaginaţie, creativitate, fetish-urile care pot apărea şi probabil vorbim despre deviaţie psihică aici”,  este de părere psihologul Gabriel Bibire.

Specialiştii cred că băiatul nu va avea un comportament deviant în viitor, acest lucru datorită vârstei mici la care a fost supus agresiunilor sexuale.

Studiu: Tinerii din Iași sunt cei mai fericiți din România

 Studiu: Tinerii din Iași sunt cei mai fericiți din România

Tineri
Tineri. Sursa foto: pixabay.com

Media nivelului de fericire a tinerilor din România este de 6,69, pe o scară de la 1 la 10, arată un studiu de specialitate publicat cu ocazia Zilei Tineretului. Sondajul a măsurat câteva aspectele esenţiale ale vieţii tinerilor, respectiv cât de fericiţi sunt, care este gradul de siguranţă pe care îl au în oraşul în care trăiesc şi care sunt lucrurile care pot fi îmbunătăţite. Nivelul cel mai ridicat de fericire a tinerilor români este înregistrat în Iaşi, în timp ce valoarea cea mai redusă este în Constanţa, potrivit studiului. Dacă cel mai ridicat nivel de fericire a tinerilor este înregistrat în Iaşi, Cluj-Napoca este considerat cel mai curat şi unit oraş, Iaşiul fiind cel mai accesibil. Studiul „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite” a fost realizat pe un eşantion de peste 5.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, din cele şase capitale ale tineretului din România: Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Timişoara, Bacău, Constanţa, Baia Mare şi Iaşi.

Lipsa unei locuinţe, o problemă pentru foarte mulţi tineri

Tinerii care au participat cercetare au punctat nivelul de fericire din oraşele lor cu 5,99 (din 10 puncte posibile), gradul de siguranţă resimţit fiind peste medie (6,63/10), iar pentru proactivitate oraşele au primit un punctaj de 6,25/10. Analiza realizată de Consiliul Tineretului din România arată faptul că majoritatea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani locuiesc împreună cu părinţii (57,8%, faţă de 49,4% în medie în UE-27, conform Eurostat). Vârsta medie la care aceştia pleacă de la locuinţa părintească este de 27,9 ani. 8,4% dintre tinerii români, cu vârste între 15 şi 29 ani, trăiesc în gospodării care utilizează mai mult de 40% din venit pentru cheltuielile cu locuinţa, 64,7% dintre tineri locuiesc în gospodării supraaglomerate (raportat la 27,5%, media UE), iar 21,9% suferă de lipsa sau precaritatea severă a locuinţei (6,5% media UE). Analiza de specialitate arată că, din 2015 până în 2020, costul închirierii unei locuințe a crescut cu 10,1%. 6 din 10 tineri consideră că oraşele lor s-au adaptat eficient contextului pandemic, două din şase persoane dorind să se implice în viitor în acţiuni de voluntariat pentru a contribui la dezvoltarea oraşului lor.

Guvernanţa programului „Capitala Tineretului din România” – în cadrul căruia a fost făcută această cercetare – este formată din Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, Grupul PONT şi Banca Comercială Română.

Jill Biden vine în România

Virgil Popescu: România nu are probleme în privința aprovizionării cu gaze naturale

Virgil Popescu (Foto: Calea Europeană)

Situaţia în România este una stabilă în privința aprovizionării cu gaze naturale, fiind identificate deja surse şi rute alternative de aprovizionare cu gaz pentru a reduce dependenţa de importurile din Rusia, spune ministrul Virgil Popescu. Nu există contracte directe încheiate cu Gazprom, a mai declarat ministrul Energiei.

„Am participat astăzi la reuniunea Extraordinară a Consiliului Energiei convocată de urgenţă, la Bruxelles, pe subiectul asigurării securităţii energetice la nivel european în contextul acţiunilor recente ale Gazprom de sistare a alimentării cu gaze naturale în Polonia şi Bulgaria. Situaţia în România este una stabilă, ţara noastră neavând contracte directe încheiate cu Gazprom. Este necesar însă să demarăm din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarnă viitoare. În acest context, am salut iniţiativa Comisiei Europene de a înfiinţa Platforma Energetică Europeană pentru achiziţia în comun a gazelor naturale, care va avea rolul de a agrega cererea din statele membre şi încheia contracte de furnizare cu state terţe, altele decât Rusia. Pe 5 mai voi participa la Sofia la o primă întâlnire a grupului de lucru regional dedicat operaţionalizării platformei în regiunea de sud-est a Europei, alături de omologii mei din ţările vecine”, a mai scris ministrul, luni seară, pe pagina de Facebook.

Virgil Popescu: Avem nevoie de reducerea dependenţei de importuri

El a subliniat că este necesară accelerarea proiectelor în domeniul nuclear prin construirea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă şi retehnologizarea Unităţii 1, dezvoltarea în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni, construirea de noi capacităţi de producţie energie electrică pe bază de gaz natural şi dezvoltarea infrastructurii aferente. Virgil Popescu a mai declarat că este necesar să fie demarate din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarna viitoare.

„Pe termen mediu şi lung, România este ferm angajată în demersurile de decarbonizare prin investiţii semnificative în surse regenerabile şi hidrogen, în paralel cu asigurarea independenţei energetice prin menţinerea unui mix energetic diversificat. În acest sens, este necesară accelerarea proiectelor în domeniul nuclear prin construirea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă şi retehnologizarea Unităţii 1, dezvoltarea în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni, construirea de noi capacităţi de producţie energie electrică pe bază de gaz natural şi dezvoltarea infrastructurii aferente, precum şi prelungirea utilizării cărbunelui pentru o perioadă de tranziţie scurtă, aferentă depăşirii actualei crize energetice. Avem nevoie de valorificarea potenţialului indigen, crearea de locuri de muncă prin noi proiecte în domeniul energetic şi reducerea dependenţei de importuri. Asigurarea unui preţ accesibil pentru consumatori şi menţinerea competitivităţii industriilor naţionale sunt deosebit de importante pentru relansarea economică a României şi a UE”, a mai scris Virgil Popescu.

El a subliniat importanţa Coridorului Vertical de Gaze şi a Coridorului Trans-Balcanic de aprovizionare cu gaze pentru a asigura fluxul de gaze din terminale de tip LNG, precum şi din Azerbaidjan.

„România a identificat deja surse şi rute alternative de aprovizionare cu gaz pentru a reduce dependenţa de importurile din Rusia. Din această perspectivă, am transmis Comisiei Europene că pentru România este importantă operaţionalizarea şi funcţionarea la capacitate maximă a Coridorului Vertical de Gaze şi a Coridorului Trans-Balcanic de aprovizionare cu gaze. Aceste coridoare sunt deosebit de importante pentru a asigura fluxul de gaze din terminale de tip LNG, precum şi din Azerbaidjan, având în acest sens discuţii cu autorităţile azere pentru identificarea unor volume de gaze disponibile”, a menţionat Virgil Popescu.

Ministru german, avertisment către populație: Preţurile la energie vor rămâne mari pe termen lung

Băile Felix: Primul traseu educativ marcat cu coduri QR într-o pădure, din România

 Primul traseu educativ din ţară a fost inaugurat în pădurea din Băile Felix de către Direcţia Silvică Bihor. Traseul a fost marcat cu zece staţii cu coduri QR pe o lungime de trei kilometri, fiind accesibil copiilor, dar şi persoanelor în vârstă. Zona de pădure din Băile Felix are o suprafaţă de 132 hectare, având mai multe specii de arbori , stejar, cer, carpen, fag, cireş, pin, jugastru. Zona este brăzdată de multe linii parcelare care asigură un acces facil în pădure. Pădurea este gospodărită prin aplicarea tratamentelor de conservare, din cuprinsul ei fiind scoşi doar arborii la care declinul fiziologic este puternic.

Directorul Direcţiei Silvice Bihor: „A fost o idee de-a mea, de a face pădurea să vorbească”

„Din câte ştim noi, este cu siguranţă singurul traseu educativ din ţară marcat cu coduri QR în pădure. A fost o idee de-a mea, de a face pădurea să vorbească, să zic aşa, şi într-un mod inedit. L-am inaugurat vineri mai ales cu gândul la copii, cărora ne adresăm cu prioritate şi având în vedere şi apetitul tinerilor pentru utilizarea device-urilor mobile. Traseul este configurat pe locul liniilor parcelare care brăzdează trupul de pădure din Băile Felix, loc apreciat de plimbare. Este o pădure foarte accesibilă, cu grad redus de dificultate. Vă împărtăşesc faptul că eu sunt foarte încântat de staţia 9 unde, după scanare, pe lângă descrierea speciilor faunistice ce pot fi întâlnite în pădure, se pot asculta şi înregistrări audio cu diferite triluri ale păsărilor”, a declarat luni, directorul Direcţiei Silvice Bihor, inginer Teodor Suciu.

Cele zece staţii amplasate pe traseu oferă informaţii diferenţiate, în trei limbi, română, maghiară şi engleză. Prima staţie, situată chiar lângă cantonul silvic, informează despre economia forestieră. Prin accesarea codului QR,  persoana interesată poate afla informaţii despre Romsilva, care este administrator al fondului forestier şi despre preocupările cotidiene în gospodărirea pădurilor. Staţiile următoare, 3, 4, 5 oferă  informaţii despre arbori (despre cer, gorun, carpen, alun, în staţia 3), iar în celelalte staţii se pot afla date despre animale şi păsări, dar şi despre speciile însoţitoare din pădure.

Premieră în transportul feroviar din România: trenuri pe hidrogen

Ministru german, avertisment către populație: Preţurile la energie vor rămâne mari pe termen lung

Energie electrica - Foto pexels.com -
Energie electrica - Foto pexels.com -

Consumatorii din Germania trebuie să se pregătească pentru existența unor preţuri mari la energie pe termen lung, este avertismentul transmis luni de către ministrul Economiei, Robert Habeck. Acesta a avut o întâlnire la Berlin cu asociaţiile ale întreprinderilor mici şi mijlocii.”

„Vom continuă să luăm în calcul preţuri mai mari. Acesta este adevărul amar şi dur’” a subliniat ministrul Economiei, Robert Habeck  Oficialul german a precizat că statul nu poate absorbi toate creşterile de preţuri la energie, nici pentru companii, nici pentru consumatorii casnici. Guvernul federal a elaborat diferite programe de ajutor pentru a asigura lichidităţi şi a menţine furnizorii de energie pe piaţă, a mai precizat ministrul Economiei.

„Însă acestea nu pot – nu pot cruţa pe nimeni de acest mesaj dur – împiedica preţurile să crească”, a adăugat ministrul Economiei.

Majoritatea companiilor au contracte pe termen lung cu preţuri fixe, ceea ce înseamnă că numeroase firme vor resimţi consecinţele de-abia în 2023. Un pachet de asistenţă din partea guvernului german include un program de credite prin banca de dezvoltare KfW a statului, dar şi subvenţii la costurile cu energia pentru companii.

Ministrul Economiei. a subliniat că subvenţiile directe sunt legate de condiţii foarte stricte. Robert Habeck a mai atenţionat că economia se află în prezent sub o presiune enormă. Pe lângă turbulenţele de pe pieţele energetice, există şi un deficit mare de lucrători calificaţi, lanţurile de aprovizionare devenind fragile din cauza războiului din Ucraina şi a pandemiei de COVID-19.

Exporturile ruseşti de combustibili fosili subminează sancţiunile impuse Kremlinului în legătură cu invadarea Ucrainei. Germania şi UE rămân cei mai mari cumpărători de energie rusească, relevă un studiu al grupului independent de cercetare CREA, potrivit Deutsche Welle. Numai Germania a plătit aproximativ 9,1 miliarde de euro pentru astfel de livrări în decurs de două luni după izbucnirea războiului.

Pensia minimă ar putea fi dublată

Videochatistele au „îngenuncheat” statul român. Cum rămân „la negru” 250 de milioane de euro din culpa parlamentarilor

foto: captură ecran, zin.ro

Statul român a rămas cu o pagubă de 250 de milioane de euro. Este vorba despre prejudiciul adus bugetului național de firmele care închiriază diverse locații în țară, recrutează fete care să se dezbrace(sau nu) în fața unei camere și să poarte conversații cu conținut sexual explicit contra unor sume de bani, plătite de utilizatorii site-urilor de profil. Generic, activitatea se numește „videochat”(n.r. deoarece conversațiile presupun interacțiune video), însă, așa cum instanțele din România s-au pronunțat, activitatea nu este reglementată în Codul Ocupațiilor din România(COR) Prin urmare, ce taxe să pretinzi legal când activitatea nu este legală?

Ziarul de Investigații s-a infiltrat, însă, în luna august 2021 și a arătat cum sunt ocolite taxele la stat. Fetele care vor să se dezbrace pentru bani în fața unei camere video și să discute pornografic cu bărbați necunoscuți din toată lumea, sunt numite în procesul de recrutare „modele”.

Când ajung la încheierea contractului, sunt încadrate ca operator PC sau „artiste ” care, cedează drepturi de autor. În investigația noastră, am întâlnit și firme care încheiau, în mod aparent, contracte de comision. Pentru firmele care recrutează „modele de videochat” de acasă, încadrarea nu există, de cele mai multe ori, sub nicio formă. Pentru pretinsa plată, se cere buletinul, un cont bancar. Unii spun că trimit banii și prin Western Union.

Cum rămân „la negru” 250 de milioane de euro din culpa parlamentarilor. Evaziunea fiscală din videochat nu se pedepsește

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(PÎCCJ) a demarat, în 2014, o anchetă de proporții în care a strâns date concrete despre spălarea de bani și evaziunea fiscală din „videochat”. Au fost audiate și percheziționate sute de „modele”, unele au fost prinse exact în timpul „programului de lucru”. În timpul anchetei penale, s-a pus sechestru asigurator pe bunuri, prejudiciul estimat fiind colosal: 250 de milioane de euro.

Recent, o societate de avocatură din Capitală a declarat, în premieră, pentru economica.net, că dosarul penal privind această evaziune fiscală a fost clasat, pe motiv că fapta nu există. Concret, s-a stabilit că activitatea nu este încadrată legal, prin urmare, videochatistele nu sunt obligate să aibă contract de muncă.

Prin apărările efectuate pe parcursul fazei de urmărire penală am demonstrat, în premieră națională, că în cazul activității prestate de modelele de videochat, specificul activității nu impune încheierea unor contracte de muncă între acestea și studiouri”, s-a exprimat avocatul George Avram, senior partner al societății de avocatură Zamfirescu Racoti Vasile & Partners.

Astfel, statul român a rămas cu o pagubă imensă, doar pentru că „a uitat” să încadreze activitatea în Codul Ocupațiilor. Din momentul în care aceasta va deveni oficială, atunci videochatistele ar trebui să fie angajate cu acte în regulă.

Chiar dacă ele știu că li se plătesc contribuții sociale la stat, acestea nu sunt, sub nicio formă, la nivelul veniturilor reale. Mai mult decât atât, a declara în fals o activitate și a presta în realitate altă activitate înseamnă și alte riscuri.

În ceea ce privește relația de muncă, evaziunea fiscală, juriștii spun că anunțul este mai mult decât dubios. Nu garantează nimeni că primești un comision negociat verbal, dacă în contract scrie că ești operator pc pentru suma de 2300 de lei”, au explicat juriștii consultați de Ziarul de Investigații. Mai mult decât atât, activitatea de videochat nefiind reglementată la acest moment, nici măcar nu este delimitată de pornografia infantilă, așa cum tot noi am arătat, la sesizarea unei cititoare, că practica un fotograf profesionist. El recruta și minore pe care le mințea că practică „videochat”, însă, ulterior, le-a cerut să întrețină relații intime și să se și filmeze cu această ocazie, urmând ca filmele să ajungă la „bărbații din Orient”.

Prin urmare, prin neglijența celor care au abilitatea să emită legi în România, se „scapă” prejudicii la bugetul de stat imense.

Citește și: Ce se ascunde în spatele celui mai „bine plătit” job. Reportaj experiment

Un „fotograf profesionist” căuta minore pentru prostituție. A anunțat totul pe OLX

Românii vor afla direct în magazin dacă mănâncă sănătos

Foto: Cotidianul.ro
Foto: Cotidianul.ro

Un nou mod de etichetare a alimentelor aplicat în mai multe state europene ar putea fi introdus și în România. Parlamentarii dezbat un proiect de lege privitor la acest lucru, respectiv în ce măsură ar putea fi implementate în România. Scopul etichetelor colorate este să-i ajute pe oameni să mănânce mai sănătos, dar și să îi determine pe producători să fie mai atenți la calitatea produselor și a ingredientelor.

Cum vor fi etichetate produsele alimentare

Șase nuanțe s-ar putea regăsi pe etichetele produselor alimentare: de la verde la roșu, în funcție de cât de sănătoase sunt. Conținutul de zaharuri, grăsimi, sare, fibre alimentare și proteine va determina culoarea de pe ambalaj, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere. Cele mai dietetice alimente sunt marcate cu A, pe fond verde închis, iar cele cu mai multe grăsimi saturate, zaharuri și sare, sunt marcate cu E pe fond roșu. Pe fiecare produs, consumatorul va putea observa o litera aferentă care este evidențiată și care are o anumită semnificație. Astfel, produsele marcate cu culoarea verde (A, B) sunt produse importante în alimentație, care ar trebui consumate mai des. Aceste produse au cea mai bună valoarea nutrițională. Produsele marcate cu galben (C) ar trebui consumate cu moderație, în timp ce produsele marcate cu portocaliu și roșu (D, E) trebuie consumate în cantitate mai mică, deoarece conțin o cantitate mai mare de grăsimi, zahăr și sare.

„Nu stim exact ce înseamnă 13 grame zaharuri libere, 10 grame la suta de grăsimi. E foarte greu pentru foarte mulți dintre noi să ne dam seama. Cele cu roșu nu sunt neapărat rele, nu stigmatizăm în niciun fel produse. Însă alimentele care poartă, să zic, eticheta cromatică roșu ar trebui să fie mai puține decât cele care poartă eticheta cromatică verde”, a precizat Adrian Wiener, inițiatorul proiectului.

Etichetele vor evidenţia valoarea nutritivă a produsului pentru 100 g sau 100 ml, putând există valori diferite chiar în cadrul aceleiași categorii de produse, din cauza rețetelor diferite. Sistemul este utilizat în Franța încă din 2017, fiind însă opțional momentan. Mulți retaileri cât și producători l-au aplicat deja în țări precum Franța, Belgia, Spania, Germania și Olanda.

Jill Biden vine în România

 Record şocant. 56 de maşini au fost vandalizate de un brașovean beat

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un braşovean în vârstă  de 44 de ani a fost reţinut de Poliţia Braşov după ce a distrus 56 de mașini parcate pe străzile municipiului Brașov. Bărbatul se afla sub influenţa alcoolului, au transmis polițiștii.

De la petrecere, la distrus maşini

 Brașoveanul a petrecut până la ora 4 dimineaţa în club, iar în drum spre casă, beat fiind, a început să lovească toate autoturismele întâlnite în cale. El a lovit cu pumnii şi picioarele oglinzile laterale, stopurile şi chiar portierele maşinilor le-a îndoit. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către oamenii legii, el fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Braşoveanul este anchetat pentru distrugere în cadrul dosarului penal constituit,  care este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Potrivit datelor transmise de către Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, duminică dimineaţa, printr-un apel la 112, a fost sesizat faptul că un bărbat ar provoca distrugeri mai multor autovehicule situate pe strada Zizinului din municipiul Braşov. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Braşov – Secția 1 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere”.

„Din cercetările efectuate în cauză a reieşit faptul că bărbatul, s-ar fi deplasat pe raza mai multor străzi din municipiul Braşov, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi provocat distrugeri la nivelul a 56 de autovehicule, parcate pe traseul parcurs”, a comunicat, luni, IPJ Braşov.

A început construcția unui nou parc în București, situat în Sectorul 6

A început construcția unui nou parc în București, situat în Sectorul 6

Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu
Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Astăzi, 2 mai, au fost demarate lucrările pentru amenajarea unui nou parc în Sectorul 6 din București.

Prezent a fost și primarul Ciprian Ciucu.

Noul parc, amenajat de la zero, ar putea fi gata într-un an

Edilul a ținut să precizeze că au început lucrările pentru Parcul Liniei, din Cartierul Militari, din zona Lujerului.

Deși a durat foarte mult până la obținerea acestui teren fost industrial, Ciucu a menționat că aria va fi redată comunității sub forma unui parc.

Locuitorii din Militari nu au, efectiv, parcuri. Este o zonă extrem de poluată, știți că este principala poartă de intrare în București, și oamenii nu au unde să meargă. Copiii stau cu părinții sau cu bunicii la bulevard, ceea ce nu este normal”, a precizat, luni, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Potrivit edilului, parcul va avea 42 de mii de metri pătrați și va costa 15,5 milioane de lei.

Este un parc de la zero, pe o fostă zonă industrială. Valoarea investiției este de 15,5 milioane de lei, iar durata lucrărilor este de un an”, a mai declarat Ciprian Ciucu.

De asemenea, noul parc va avea pistă de biciclete. În plus, zone de relaxare vor fi dotate cu hamace și fotolii de tip puf. Vor exista și terenuri de baschet, locuri de joacă pentru copii și câini, dar și o zonă de skatepark.

Arborii, arbuștii și plantele perene vor fi plantați pe o porțiune de 5.000 mp din suprafața parcului. Lucrările se vor termina în 12 luni, iar perioada de garanție este 48 de luni

Parcul va fi unul longitudinal și nu va încurca viitorul proiect privind Trenul Metropolitan, chiar dacă edilul din Sectorul 6 nu vede proiectul lui Nicușor Dan ca fiind unul eficient.

Terenul pe care se amenajează Parcul Liniei se află între Cora Militari și Plaza România.

Acum ma voi concentra pe obținerea unor terenuri în Prelungirea Ghencea (fostele Sere militare) și în Giulesti, zona extinsă a Lacului Morii. Am nevoie de sprijinul Guvernului si sunt sigur ca îl voi primi, pentru ca acele terenuri îi aparțin. Da, tot verde, tot parcuri. Ca să avem și noi, cei din Sectorul 6 locuri unde sa petrecem timp liber de calitate, sa nu mai ne trambalăm prin alte sectoare”, a mai explicat edilul, în urmă cu 2 ore.

Salvamont: ”Obligația recuperării persoanelor blocate în instalațiile de transport pe cablu aparține, în totalitate, deținătorului instalației”

Foto: Facebook/Vlad Oprea
Foto: Facebook/Vlad Oprea

Echipele Salvamont din România au precizat, prin intermediul unei postări publicate pe contul de Facebook, că există din ce în ce mai multe persoane rămase blocate în instalațiile de transport pe cablu.

Prin urmare, sunt desfășurate foarte multe acțiuni de salvare și recuperere pentru siguranța acestor turiști.

Totuși, conform reprezentanților, aceste salvări nu intră în atribuțiile Salvamont.

Intervenția salvamontiștilor constă doar în recuperarea persoanelor, după ce acestea au fost coborâte la sol. Această recuperare poate fi din râpe sau din alte locuri accesibile

Echipele vor acorda primul prim ajutor și vor transporta turiștii până la locul unde aceștia pot fi preluați de alte mijloace de transport.

Din păcate vedem că aceștia nu își pregătesc personalul pentru astfel de situații. Se bazează pe alte instituții care, pentru imagine, vin și fac câte un exercițiu, dau impresia că sunt salvatori și că pot fi de folos, dar după ce își fac fotografiile necesare și își câștigă secundă de aur în media, dispar definitiv”, se arată în comunicatul publicat de salvamontiști.

Aceștia au mai precizat că un accident, într-o astfel de situație, ar atrage o cercetare din partea instituțiilor statului. Prin urmare, Salvamont nu are de ce interveni.

Acest lucru poate atrage răspunderea penală a celui care a coordonat echipa de salvatori.

Precizările Salvamont vin în urma declarațiilor oferite de Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia

Este pentru a nu știu câta oară când salvamontiștii noștri trebuie să coboare turiștii din telescaunul vechi din Valea Dorului, care nu are nici un fel de variantă de evacuare în caz de avarie. Sper sa fie ultima oară! Anul viitor va fi gata și Noul telescaun Valea Dorului care aparține Orașului Sinaia. Rușine celor ce dețin astfel de instalații perimate!”, a scris primarul pe contul de Facebook.

Pensia minimă ar putea fi dublată

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, duminică, la România TV, că pensia minimă în România ar putea ar putea ajunge la 2.500 de lei.

În acest mod, pensionarii ar putea considera că primesc o pensie decentă, este de părere ministrul.

Marius Budăi, despre majorarea pensiei minime din România: ”O pensie decentă ar trebui să fie, probabil, undeva la 2.500 de lei”

De acolo în sus să putem discuta de alt sistem de pensii, dar asta se va putea rezolva când vom implementa noua lege a pensiilor. Până atunci, sigur că ne gândim ce mai putem să facem până la sfârşit de an pentru că inflaţia în Europa şi în lume are un avans considerabil!”, a adăugat acesta, conform Știri pe Surse.

De asemenea, ministrul Muncii a precizat că, la momentul actual, sunt căutate soluţii pentru ca această majorare să aibă loc în anul 2022. Totuși, Marius Budăi a pus accent pe faptul că nu vrea să ofere nicio speranță pe care, ulterior, Guvernul nu o poată îndeplini.

Ministrul Muncii, despre pensia minimă care a fost deja majorată: ”Nu este suficient”

Conform declarațiilor oferite, pensiile au fost majorate, anul acesta, cu 10% şi cele minime, cu 25%.

Nu este suficient. Suntem conştienţi că nu este suficient. Nici nu le lăudăm cu faptul că le-am majorat.

Suntem conştienţi că necesităţile sunt mari şi că problemele în acestă perioadă sunt mult accentuate faţă de cum erau înainte de apariţia acestor crize, vorbim de criza pandemică, de criza preţurilor la energie, la alimente şi iată acum a mai venit şi acest război nedrept şi ne îndreptăm spre o altă criză”, a precizat ministrul Muncii, la România TV.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
17.5 ° C
18.3 °
15.6 °
84 %
4kmh
7 %
lun
29 °
mar
30 °
mie
30 °
J
27 °
vin
26 °

Ultimul articol

„Copiuțele” s-au transformat la Bacalaureatul din 2026 în ochelari cu camere video și inteligență...

A trecut de mult timp vremea „copiuțelor”, iar acum și copiatul a intrat în era tehnologiei. Dacă tot a fost deschis un dosar penal privind...

Premierul Republicii Moldova și-a dat demisia

Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova, și-a anunțat astăzi demisia din funcție. Învestit ca premier în urmă cu 8 luni, acesta a explicat faptul că pleacă...

Percheziții într-un dosar legat de suspiciuni de fraudă la Bacalaureat

Percheziții în această dimineață, în zeci de locații, într-un dosar penal care are legătură cu divulgarea subiectelor de examenul de Bacalaureat. Procurorii Parchetului de pe...