24.6 C
București
luni, 13 iulie 2026
Acasă Blog Pagina 463

Numărul amenzilor aplicate pentru tăierile ilegale de arbori, în creștere

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

”Peste 4.000 de contravenţii au fost constatate în domeniul silvic în primul trimestru al anului 2022, la nivel naţional, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a comunicat Ministerul Mediului. Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la peste 7,3 milioane de lei, mai mult cu 120% faţă de anul precedent, când au fost date amenzi însumând 3.267.430 lei. Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru controlul circulaţiei materialelor lemnoase, controlul instalaţiilor, depozitelor de materiale lemnoase şi pentru controlul exploatării masei lemnoase.

Peste 1900 de amenzi pentru controlul circulaţiei materialelor lemnoase

”Peste 4.000 de contravenţii au fost constatate în domeniul silvic în primul trimestru al anului 2022, la nivel naţional. Numărul este dublu comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 2022 de contravenţii, în urma activităţii de control şi pază a instituţiilor de profil. Cele mai multe contravenţii au avut ca obiect controlul circulaţiei materialelor lemnoase (peste 1900), urmate de contravenţiile pentru controlul exploatării masei lemnoase (peste 1000). Alte contravenţii au vizat controlul instalaţiilor şi depozitelor de materiale lemnoase”, a transmis Ministerul Mediului.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru controlul circulaţiei materialelor lemnoase, controlul instalaţiilor, depozitelor de materiale lemnoase şi pentru controlul exploatării masei lemnoase. Scăderea valorii prejudiciului din tăieri, fără drept, de arbori, dar şi dublarea numărului de contravenţii şi a valorii amenzilor aplicate demonstrează interesul crescut al cetăţenilor pentru combaterea şi descurajarea transportului ilegal de lemn, a declarat ministrul Tánczos Barna.

”Aceste cifre ne indică faptul că, pe de-o parte, instrumentele pe care le avem la îndemână în combaterea tăierilor ilegale, respectiv SUMAL 2.0, funcţionează conform aşteptărilor şi, pe de altă parte, că avem o creştere semnificativă a eficienţei actului de control. Rolul SUMAL-ului şi a activităţii de pază şi control este să reducem la minim ilegalităţile din sectorul silvic şi riscurile care trebuie asumate de cineva care nu respectă legea să fie din ce în ce mai mari, astfel încât sistemul să fie mai curat şi legea să fie respectată”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi pădurilor, Tánczos Barna.

Câți bani cheltuie românii într-o vacanță în Germania

Maia Sandu, model de președinte pentru Iohannis. Cu ce a ajuns la Paris

Sursa foto: Facebook/ Maia Sandu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a plecat la Paris cu trenul pentru a se întâlni cu președintele francez Emmanuel Macron. Aceasta a călătorit, de asemenea, la Parlamentul European de la Bruxelles cu o cursă de avion low-cost.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu a anunțat că o Europă unită funcționează fără opriri sau controale.

„Fără opriri la vamă sau control de pașapoarte – așa funcționează Europa unită, a cărei parte ne dorim să fim și noi. Într-o oră și jumătate, trenul rapid mă va aduce în capitala franceză, unde voi avea o întrevedere cu Președintele Emmanuel Macron”, a scris președinta Moldovei.

Totodată, aceasta a precizat că va vorbi, cu președintele Macron, despre integrarea europeană a Republicii Moldova.

Maia Sandu, discurs memorabil în Bruxelles

Voi pleda, și la Paris, pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Vrem să le oferim cetățenilor noștri aceleași oportunități pe care le au cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene. Moldova se poate dezvolta în siguranță în familia statelor europene.”, a mai precizat Maia Sandu.

Reamintim că Maia Sandu a susținut, în urmă cu o zi, un discurs memorabil în Parlamentul European, unde a cerut ca țării sale să-i fie acordat statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.

Aceasta a mai precizat că valorile Uniunii Europene sunt valorile Moldovei, precizând că aderarea la blocul comunitar reprezintă un drum spre libertate, prosperitate și pace.

„Este un drum pentru care va fi nevoie de multă muncă, dar pe care merită să facem fiecare pas. Cu toții am lucrat din greu, pentru că noi credem în UE. UE este principalul nostru partener de investiții. UE reprezintă pentru noi un proiect de pace”, a spus Maia Sandu în urmă cu o zi.

Citește și articolul: Maia Sandu, în Parlamentul European: ”Moldova e hotărâtă să rămână o parte a lumii libere. Acest război trebuie oprit rapid”

Planul premierului pentru tinerii din România. Ciucă: „Vrem să participe la dezvoltarea națională”

Sursă foto: Facebook/ Partidul Național Liberal

Nicolae Ciucă a fost astăzi la Cluj, unde a vorbit despre rolul tinerilor în societate. Acesta a precizat că este necesar ca aceștia să se implice activ în viața socială, să contribuie la dezvoltarea locală, națională, dar și europeană.

Totodată, premierul României a mai spus că tinerii din țara noastră sunt parte „nemijlocită” în promovarea valorilor europene, cum ar fi libertatea și democrația.

Mai mult,  Ciucă a amintit că aceste valori sunt disputate „prin forța armelor”, făcând referire la războiul ce a izbucnit pe 24 februarie dintre Rusia și Ucraina.

Nicolae Ciucă, optimist. Viitorul acestei țări stă în mâinile tinerilor de astăzi. Anul 2022 și importanța tineretului european

Vrem ca tinerii să se gândească şi să poată să participe la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea locală, dezvoltarea naţională, dezvoltarea europeană în libertate şi siguranţă”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit news.ro.

Totodată, premierul a mai precizat că este nevoie de o analiză a instrumentelor prin care se pot crea mecanismele optime ce vor oferi tinerilor posibilitatea de a interacționa direct cu autoritățile.

„Tebuie să analizăm acest ansamblu de instrumente, să facem în aşa fel încât să creăm acele mecanismele prin care aceste instrumente la nivel local, naţional şi european să funcţioneze astfel încât să poată să ofere tinerilor, cetăţenilor, posibilitatea de a interacţiona direct cu autorităţile şi în felul acesta să putem să avem acel consens, acel liant între cetăţean şi autoritate, pentru a îndeplini obiectivele şi aşteptările pe care cetăţenii şi tinerii le au de la noi”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Reamintim că anul 2022 este Anul European al Tineretului, motiv pentru care președintele Ursula von der Leyen a anunțat că Europa trebuie să-și asculte cu atenție tinerii pentru ca UE să fie modelată potrivit perspectivelor acestora.

Astfel, Comisia Europeană a lansat o nouă platformă digitală 3D –  „Exprimă-ți viziunea” – drept componentă centrală a Anului European al Tineretului: o platformă interactivă în care tinerii europeni își pot înregistra mesajul pentru ca vocea lor să fie luată în considerare. 

Citește și articolul: Nicolae Ciucă: Legea offshore va fi adoptată azi, în cinci ani vom deveni independenți din punct de vedere energetic

Un pui de pisică a fost salvat și adoptat de un pompier din Focșani

Sursa foto: Facebook/ ISU Vrancea
Sursa foto: Facebook/ ISU Vrancea

Într-un anunț publicat pe contul de Facebook, ISU Vrancea a precizat că, în data de 19 mai, o pisică a fost salvată de către pompieri.

Conform anunțului distribuit în dimineața zilei de azi, o echipă de pompieri a salvat o pisicuță aflată în pericol.

Locuitorii unui bloc situat pe bulevardul Unirii din municipiul Focșani au sunat în această dimineață la numărul unic de urgență 112, îngrijorați de mieunatul unei pisicuțe rămasă captivă într-un loc inaccesibil”, au transmis, joi, reprezentanții ISU Vrancea.

Pompierul salvator a decis să păstreze puiul pe pisică

Potrivit sursei citate, pompierii au eliberat puiul de pisică cu ajutorul accesoriilor din dotare. De asemenea, puiul de pisică a fost adoptat de un pompier care a decis, imediat, să îl păstreze.

Micuța felină este pe mâini bune, un coleg de-al nostru a fost bucuros să o adopte. Cele două fetițe ale sale vor avea de acum înainte un nou partener de joacă”, mai transmit reprezentanții ISU Vrancea.

Postarea este însoțită de două imagini, mai mulți utilizatori de Facebook transmitând felicitări pentru gestul pompierului.

Tot în cursul zilei de azi, a avut loc o intervenție a pompierilor din Focșani pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna vrânceană Garoafa

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervinenit astăzi, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Intervenția s-a desfășurat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Garoafa. În plus, intervenția a fost una dificilă, existând posibilitatea extinderii acestuia la o altă locuință din imediată vecinătate.

În urmă incendiului, au ars o anexă și acoperișul locuinței pe o suprafață totală de aproximativ 80 mp. Conform declarațiilor, nu au existat victime.

Ministrul Muncii a anunțat că au fost recalculate jumătate din pensiile românilor

Marius Budăi (captură video)

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat, joi, că au fost evaluate 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare. Oficialul a declarat că o posibilă creștere a pensiilor mai mici „este o discuție neconstituţională.”

„Noi vorbim de contributivitate şi vorbim de o valoare a punctului de pensie. Se majorează valoarea punctului de pensie, noi acceptăm această discuţie cu majorarea pensiilor în procent, dar pensia se majorează prin valoarea punctului de pensie”, a declarat Budăi.

Acesta a amintit că Executivul a luat câteva măsuri pentru pensionarii din România, în contextul scumpirilor alimentelor și a prețului la gaze.

Budăi: „Putem face în schimb altceva pentru pensiile mici”

„(…) Ceea ce am făcut în primul pachet social, de la 1.600 până la 2.200 (de lei – n. r.) şi ceea ce facem acum cu acest voucher de 50 de euro o dată la două luni, dar să creştem discreţionar numai pensiile mici nu se poate”, a spus Marius Budăi, la o conferinţă organizată de Blocul Naţional Sindical (BNS), împreună cu reţeaua Faire Mobilitaet, confederaţia sindicală DGB şi Friedrich Ebert Stiftung.

De asemenea, ministrul Muncii a amintit de voucherele ce vor fi acordate din 1 iulie persoanelor vulnerabile. Budăi a precizat că aceste vouchere vor fi distribuite până la sfârșitul anului.

„Este o activitate care este în dinamică şi în continuitate şi se va desfăşura până la sfârşitul anului, 31 decembrie. Dacă va fi o singură persoană în România care nu va primi cardul acasă în luna iunie şi îl va primi pe 1 sau pe 2 iulie nu înseamnă ca banii aferenţi lunii iunie vor fi pierduţi”, a concluzionat ministrul Muncii.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, Budăi a declarat că PNNR, în ceea ce privește pensiile, va fi modificat.

„Eu nu o să încetez nicio clipă să mă bat şi PNRR, vă garantez că va fi modificat, într-un sens sau altul. Nu modificat, haideţi să clarificăm, modificare poate înseamnă prea mult”, a spus ministrul Marius Budăi.

Citește și articolul: Ministrul Marius Budăi: Fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să aibă o anumită independenţă în a decide politica de pensii

Asistent medical din Maramureș, reținut după ce a fost prins că falsifica buletine de analiză toxicologică

Sursa: Gazeta de Sud

Mai multe persoane sunt cercetate într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în legătură cu falsificarea buletinelor de analiză toxicologică pentru stabilirea alcoolemiilor șoferilor prinși băuți la volan.

Printre acestea, inclusiv un asistent medical de la Medicina Legală, care a și fost reținut de procurori.

Potrivit unor informații furnizate de Direcția Generală Anticorupție, ultimele percheziții în cauză au fost efectuate ieri – la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș – Compartimentul Toxicologie și la două autoturisme. În cauză, pe lângă asistentul medical, este anchetat și un biolog.

Asistentul medical este cercetat pentru luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri în formă continuată (10 acte materiale), fals intelectual în formă continuată( 10 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată( 10 acte materiale).

Potrivit unui comunicat al DGA, asistentul medical falsifica buletine de analiză încă din anul 2016, în dosar fiind cercetați nu mai puțin de 20 suspecți, pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență , fals intelectual, favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.

Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, înregistrată la unitatea de parchet sus-menționată în baza sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2016-2021, asistentul medical a primit de la o persoană, cercetată în stare de arest preventiv în cauză, în 10 situații, sume de bani având cuantumuri situate între 1.000 lei și 5.000 lei, provenind de la mai multe persoane (suspecți în cauză), în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică, eliberate la nivelul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș, a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii (depistați anterior în timp ce conduceau autoturisme pe drumuri publice sub influența băuturilor alcoolice) să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele comise.

Activitățile de cercetare penală au relevat faptul că asistentul medical este direct implicat în pretinderea și primirea (prin intermediul unei persoane fără calitate specială, aflată în stare de arest preventiv în aceeași cauză) sumei totale de aproximativ 33.000 lei și 800 euro, de la un număr de 10 persoane, suspecți în cauză, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică (vizând pe cei din urmă) eliberate la Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, în vederea evitării răspunderii penale.

În lunile martie și aprilie 2022, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au efectuat 2 percheziţii domiciliare și 2 percheziții auto, vizând o persoană, fără calitate specială, cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență și o altă persoană, de asemenea fără calitate specială (cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată și trafic de influență în formă continuată) și au pus în executare mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru continuarea cercetărilor.

Persoana cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență a fost ulterior reținută pe o perioadă de 24 de ore și prezentată Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, admisă de instanța de judecată. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș au ridicat de la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș unele eșantioane conținând probe biologice de sânge, în vederea expertizării, precum și documente, înscrisuri și date informatice stocate în memoria unui calculator conectat la un aparat tip “Gazcromatograf“, atestând prelucrarea unor probe de sânge, în cursul perioadei 2016 – 2021”, se arată în sursa citată.

Variola maimuţei a ajuns în mai multe state

Captură video Youtube
Captură video Youtube

În momentul de față, în România nu există niciun caz şi nici măcar o suspiciune de variolă a maimuţei.

Această boală a fost depistată în Europa şi America de Nord.

Potrivit declarațiilor oferite de managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Sfânta Parascheva Iaşi”, medicul Florin Roşu, boala nu se transmite uşor. Poate fi, totuși, prevenită prin vaccinarea împotriva variolei umane.

Florin Roşu, medic de boli infecţioase, arată că virusul variolei care este responsabil pentru boala denumită variola maimuţei, provoacă o boală uşoară care se vindecă spontan în câteva săptămâni, informează News.ro, citat de Știri pe Surse.

Nu există un vaccin împotriva acestei afecțiuni

În declarațiile făcute, mediul a adugat că nu există vaccin sau tratament special destinat acestei patologii. Prin urmare, prevenţia poate fi realizată prin vaccinarea împotriva variolei umane, metodă care şi-a verificat eficacitatea chiar în anul 2003, când s-a stopat răspândirea acesteia în Statele Unite ale Americii.

În momentul de faţă, în România, nu există niciun caz sau nici măcar o suspiciune a acestei patologii”, a declarat, joi, managerul unităţii sanitare ieşene.

Care sunt simptomele variolei maimuței

Este un virus asociat, de obicei, călătoriilor în Africa de Vest. Semnele clinice sunt reprezentate de erupţie. Aceasta este asemănătoare rujeolei, herpesului uneori chiar şi sifilisului. Sunt prezente febra, cefaleea, dureri de spate ganglioni limfatici umflaţi. Un semn foarte important – frisoane, oboseală accentuată. Cum se transmite? Prin contact cu fluidele corporale sau picături de salivă de la persoanele sau animalele infectate, dar nu se transmite uşor”, mai afirmă medicul de boli infecţioase.

Mintea românului de pe urmă. De ce unii parlamentari s-au opus de-a lungul timpului Legii offshore

Președintele Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, Pavel Popescu, a declarat în cadrul dezbaterii „Energia României în noua economie”, organizată de România Durabilă şi EM 360, că cele mai mari probleme ale țării noastre sunt lipsa de responsabilitate și lipsa de a plăti pentru ceea ce s-a făcut în detrimentul țării.

Acesta a amintit că în urmă cu ceva ani, Legea offshore a „deranjat”, motiv pentru care parlamentarii nu au dezbătut-o.

„Este foarte simplu să batem din palme astăzi că a trecut Legea offshore. Suntem în preajma unui conflict deschis şi trebuie să ne uităm în urmă să vedem cine au fost parlamentarii României care au blocat acest proiect de lege. Ţara perpetuează dialogul uitării, dar eu cred că trebuie să vedem cine au fost aceşti oameni care au blocat aceste proiecte, cu subiect şi predicat”, a declarat acesta, potrivit stiripersurse.ro.

România poate deveni în următorii ani un furnizor de energie în regiune

De asemenea, Popescu este de părere că parlamentarii ar trebui să coboare din „turnul lor de fildeș” și să se concentreze pe proiectul Cernavodă, în valoare de șapte miliarde de dolari.

„Cred că independenţa energetică a României trebuie accentuată din toate punctele de vedere, pentru că există interese comune mai mult ca oricând”, a mai spus Popescu.

Reamintim că miercuri, Camera Deputaților a adoptat proiectul legii offshore cu 248 de voturi „pentru” şi 34 de voturi „împotrivă.”

Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat că odată cu începerea investițiilor în Marea Neagră, țara noastră va deveni indepedentă energetic și va produce gaze naturale mai mult decât consumă.

„Practic putem spune că odată cu începerea investițiilor în Marea Neagră, România va deveni independentă energetic, vom produce gaze naturale mai „Legea aduce stabilitate și predictibilitate, un regim fiscal prietenos și sunt convins că va ajuta investitorii să ia decizia de investiție. Mai mult, protejează interesele naționale ale României, în caz de criză energetică putem interveni și redirecționa gaze către consumul intern și, de asemenea, putem impune un control asupra contractelor bilaterale în sensul că Autoritatea Rezervelor Statului poate interveni și poate cumpăra gaze naturale la același preț pe care îl cumpără operatorii în contractele bilaterale”, a spus ministrul Virgil Popescu în urmă cu o zi.

Citește și articolul: Nicolae Ciucă: Legea offshore va fi adoptată azi, în cinci ani vom deveni independenți din punct de vedere energetic

Românii pot sta liniștiți. Nu cresc impozitele în situații de criză

Sursa foto: Observator
Sursa foto: Observator

Marcel Ciolacu a declarat, astăzi, că nu vor fi introduse noi taxe și impozite, în contextul în care România se confruntă cu o creștere a prețurilor atât la alimente, cât și la gaze și electricitate.

„Niciodată în situaţii de criză nu se majorează impozitele, deci nu se vor majora nici în România şi nici nu vor fi introduse alte impozite”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

De asemenea, liderul social-democrat a anunțat că ministrul Finanțelor va prezenta, în cel mai scurt timp, o analiză care are drept scop „o optimizare fiscală.”

Românii, tot mai săraci de la o lună la alta. Scumpirile în lanț afectează milioane de oameni

„O optimizare fiscală înseamnă că laşi de undeva, unde s-a creat o discrepanţă, şi vii cu o anumită impozitare, dar reduci în altă parte. (…) La proprietăţi există (discrepanţe – n.r.) şi nu din analizele mele, ci din analizele auditurilor financiare. Haideţi să aşteptăm peste două săptămâni”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Totodată, întrebat dacă va fi introdus impozitul progresiv, iar cei cu salarii mari vor fi taxați mai mult, președintele Camerei Deputaților a spus că ministrul Finanțelor urmează să vină cu informații cu privire la acest lucru.

 „Cine a spus acest lucru? Aţi văzut la ştiri, la televiziune sau am spus eu acest lucru? Eu nu am ce să vă explic ceva ce nu am spus eu şi nimeni din coaliţie. Eu vă pot explica după ce ministrul de Finanţe vine şi ne face o prezentare. Ce mă deranjează pe mine, dar nu în ceea ce vă priveşte pe dumneavoastră, este că nu încercăm să intrăm într-o normalitate şi să înţelegem că aşa este normal – să vorbim în spaţiul public de aceste lucruri, nu în birouri, ascunşi”, a spus Ciolacu.

În încheierea mesajului său, liderul PSD a spus că visul românilor este de a avea o țară ca afară, dar pentru ca acest lucru să devină realitate este nevoie de modificări la sistemul fiscal.

„(…) Trebuie să ne comparăm cu sistemul fiscal din Europa. Nu mergem să ne comparăm totuşi cu o ţară foarte dezvoltată economic, cum sunt Germania sau Franţa, dar încercăm să ne comparăm cu ţări cum ar fi de exemplu Polonia, ţări care au avut cam acelaşi istoric ca şi România”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

Citește și articolul: Ciolacu, despre creșterea economică: ”Ne-a ajutat Dumnezeu și a plouat două zile”

Pedepsele pentru cruzimea împotriva animalelor vor fi dublate sau triplate

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Astăzi, 19 mai, au intrat în vigoare noile prevederi legale privind protecţia animalelor. Aceste prevederi stabilesc sancţiuni mult mai dure pentru persoanele care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra necuvântătoarelor.

Prevederile dublează şi chiar triplează cuantumul amenzilor contravenţionale şi limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea

Noul act normativ a introdus ca infracţiune zoofilia. Printre faptele incriminate se numără şi intervenţiile chirurgicale pentru modificarea aspectului fizic al animalelor – codotomia sau cuparea urechilor – pentru care se face închisoare până la trei ani, se arată în comunicatul publicat de G4 Media.

Potrivit comunicatului, astăzi intră în vigoare Legea nr. 138 din 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, care prevede majorarea limitelor speciale ale pedepselor şi ale amenzilor contravenţionale prevăzute în forma de bază a actului normativ, anunţă Poliţia Română. Actul normativ a fost publicat la data de 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României.

Elementul de noutate adus de Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 este zoofilia, care a fost reglementată în dreptul naţional, reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”, informează, joi, într-un comunicat de presă, Poliţia Română.

În baza noii legi, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor, mai arată comunicatul.

Despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă

De asemenea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

În ceea ce privește animalele sălbatice, folosirea celor care aparţin subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare se pedepdeşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă.

Folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora este pedepsită cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă

Aceleaşi limite de pedeapsă, respectiv închisoare de la un an la 5 ani sau amendă se aplică şi pentru practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive şi rănirea cu intenţie a animalelor. De asemenea, în cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute de textul de lege, instanţa poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicţia de a deţine animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani”, mai arată sursa citată.

Iohannis, discuții cu prim-ministrul portughez: „România și Portugalia sunt țări prietene”

Sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă și prim-ministrul portughez Antonio Costa au vizitat, joi, Batalionul 1 Instrucție Caracal.

Liderul de la Cotroceni a declarat că apreciează solidaritatea de care Portugalia a dat dovadă prin angajamentul de a trimite militari portughezi în țara noastră, afirmând că ambele țări au ca interese comune de securitate pacea și prosperitatea.

„(…) Domnule Prim-Ministru, vă adresez mulțumiri pentru prezența militarilor portughezi în România! Dragi militari, bine ați venit! Românii apreciază solidaritatea de care dați dovadă prin angajamentul de a vă alătura militarilor noștri și celorlalți aliați din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est”, a declarat Klaus Iohannis.

„România și Portugalia se coordonează, de asemenea, cu succes, pentru consolidarea apărării și pe Flancul Sudic”

De asemenea, șeful statului a mai spus că războiul dintre Rusia și Ucraina „ne-a pus în fața unei realități strategice”, precizând că ambele state vor continua să reacționeze „curajos și unitar” în cadrul Alianței Nord-Altantice pentru întărirea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în special în regiunea Mării Negre.

„Deciziile și acțiunile noastre comune în cadrul Alianței Nord-Atlantice, inclusiv prezența dumneavoastră aici, dovedesc hotărârea și operativitatea care definesc NATO și pe noi, ca Aliați”, a spus președintele Iohannis.

Totodată, Iohannis a amintit că încă din 2014 s-au pus bazele unei prezențe robuste a NATO pe Flancul Estic, din cauza anexării ilegale a Peninsule Crimeea de către Rusia.

„În urma acelor decizii, au fost înființate și operaționalizate pe teritoriul României o serie de structuri NATO, inclusiv Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, căreia i s-au alăturat militarii portughezi. Realitatea actuală, mult mai brutală decât cea din anul 2014, ne determină să mergem mai departe în eforturile noastre comune de consolidare a apărării NATO în regiunea Mării Negre”, a mai spus liderul de la Cotroceni.

Acesta a afirmat că la Summitul NATO de la Madrid, ce va avea loc în iunie, se vor decide noi direcții și angajamente pentru „resetarea consistentă a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic pe termen mediu și lung.”

În încheierea mesajului său, Klaus Iohannis a afirmat că Portugalia oferă un exemplu, lăudând excelenta cooperare în ceea ce privește modernizarea Forțelor Aeriene ale României.

„Suntem, totodată, deschiși și interesați de contribuția Portugaliei la misiuni de poliție aeriană în România și pe Flancul Estic. Domnule Prim-ministru Costa, vă mulțumesc încă o dată pentru contribuția importantă a militarilor portughezi care s-au aflat și care se află pe teritoriul României și care consolidează prietenia dintre națiunile noastre”, a concluzionat președintele României.

Citește și articolul: Iohannis știe cine este vinovat pentru inflația record din țara noastră

Firmele și instituțiile publice vor fi obligate să investească în panouri fotovoltaice

Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

Comisia Europeană va obliga firmele și instituțiile publice să investească în panouri fotovoltaice.

Președintele executivului european Ursula von der Leyen a prezentat o schemă complexă de măsuri care ar trebui să reducă cât mai repede dependența de importurile de energie din Rusia, dar și să mărească la 45% ponderea consumului de energie regenerabilă, la finalul deceniului, arată Radio Eco Natura.

Programul implică o dublare a capacității de producție de energie fotovoltaică în următorii cinci ani, toate clădirile firmelor și instituțiilor publice (inclusiv cele existente) fiind obligate să își monteze panouri solare pe acoperiș

Din calculele Comisiei, până în 2027, va fi înlocuit consumul a nouă miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Din 2029, obligativitatea va fi extinsă și pentru clădirile rezidențiale private. Totuși, este vorba numai despre cele nou construite, nu și despre cele vechi, mai precizează sursa citată.

Ursula von der Leyen: ”Mobilizăm aproape 300 de miliarde de euro”

Toate acestea vor necesita, desigur, investiții și reforme masive. Mobilizăm aproape 300 de miliarde de euro. Aproximativ 72 de miliarde de euro sub formă de granturi și 225 de miliarde de euro în împrumuturi rambursabile. O finanțare de până la 10 miliarde de euro va fi alocată pentru construirea legăturilor în rețelele de gaze naturale și gaze lichefiate dintre statele membre,. În acest mod, niciun stat membru UE nu va rămâne în frig. Alte 2 miliarde de euro vor fi pentru infrastructura petrolieră, în vederea opririi importurilor de petrol rusesc. Tot restul finanțării va fi folosit pentru accelerarea și extinderea tranziției către energie curată”, a spus Ursula von der Leyen.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie moderată
24.6 ° C
25.5 °
23.8 °
52 %
3.1kmh
19 %
lun
26 °
mar
30 °
mie
33 °
J
32 °
vin
33 °

Ultimul articol

Sursă foto: Pixabay

Amenzi de 64.500 de lei la adăposturile de câini din țară; ANSVSA a controlat...

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) asigură că este cu „ochii” pe adăposturile de câini din țară și că orice neregulă...

Liderii fostei coaliții de guvernare, din nou la Cotroceni

Liderii fostei coaliții de guvernare se află în această dimineață la Palatul Cotroceni. Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Kelemen Hunor și liderul Grupului parlamentar...

Republica Moldova are premier desemnat; Vasile Tofan, dorit în locul lui Eugeniu Osmochescu

Mandatul interimarului Eugeniu Osmochescu ca premier al Republicii Moldova ar putea fi unul extrem de scurt. Astăzi, Maia Sandu a anunțat că îl desemnează pe...