3.4 C
București
vineri, 30 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 422

Cristi Dănileț, exclus pentru a doua oară din magistratură

Sursa foto: Adevarul

Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis pentru a doua oară că magistratul Cristi Vasilică Dănileț trebuie să fie „out” din sistem.

După ce în decembrie votul majoritar al Secției a fost pentru excluderea lui Dănileț, astăzi opinia a fost aceeași, dar pentru alte abateri.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a analizat dacă acțiunile disciplinare ale Inspecției Judiciare sunt întemeiate, fiind exprimate două soluții distincte. În primul rând, a fost vorba despre fapte „constând în încălcarea interdicției de a desfășura activități economice și de a-și exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs” (articolul 99 litera b) din Legea nr.303/2004), opinia, în unanimitate, fiind pentru respingerea acțiunii disciplinare a Inspecţiei Judiciare „ca neîntemeiată”.

Pe de altă parte, altă opinie a fost în ceea ce privește a doua acțiune formulată de Inspecția Judiciară. „Cu majoritate, admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată constând în încălcarea interdicției de a face parte din formațiuni politice și pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

În baza art. 100 lit. e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) și d) din acelaşi act normativ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu opinie separată în sensul respingerii în totalitate a acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) și d) din Legea nr. nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ca neîntemeiate”, se arată în soluția Secției.

Opinie separată a existat și în decembrie, când împotriva lui Dănileț a fost decisă sancțiunea excluderii, la acea dată pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.

După soluția de astăzi, Dănileț a explicat pe larg despre ce este vorba în „propoziție”: „Azi CSM a decis să mă sancționeze cu excluderea din magistratură (a doua, după cea din decembrie pentru filmulețele pe tiktok) pentru că:

– fac parte dintr-o formațiune politică, lucru interzis magistraților, întrucât eu sunt membru în două ONG-uri care au dat comunicate prin care criticau activitatea partidelor de guvernământ, deși m-am abținut de la vot în cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat și cu toate că am arătat că nu CSM e competent să stabilească ce este o formațiune politică, ci legea, care pune în această categorie doar „partidele politice” , „alianțele electorale”, „alianțele politice” și „ONG-urile care reprezintă minorități și candidează la alegeri”, ceea ce nu este cazul în speță;
– am participat la acțiuni politice, lucru interzis magistraților, prin faptul că am scris un articol științific despre educație publicat de unul dintre cele două ONG-uri și pentru că am participat la o întâlnire nepublică a membrilor unuia dintre cele două ONG-uri declarat „formațiune politică” de către CSM.

Pentru cine nu știe: cele două ONG-uri sunt înființate legal, de către un judecator, ca asociații neguvernamentale, apolitice și nonprofit. Unul se ocupa de educația juridică, celălalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desființarea lor vreodată pentru că și-ar fi încălcat statutul propriu”.

Ministrul Transporturilor anunță măsuri pentru reducerea numărului de accidente rutiere

Sorin Grindeanu (captură video)

Peste 617 milioane de euro vor fi alocate în următorii 7 ani, pentru reducerea cu 50% a numărului de decese și de răniri grave cauzate de accidentele rutiere. Anunțul a fost făcut de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a declarat că a fost aprobată, miercuri, în ședința de Guvern, Strategia Naţională Pentru Siguranţă Rutieră (2022-2030).

Într-o postare pe pagina de Facebook, Sorin Grindeanu a prezentat proiectele majore care fac parte din Strategia Națională pentru Siguranță Rutieră precum și sumele alocate fiecăruia.

Cea mai mare sumă, de 447,5 milioane de euro, va fi folosită pentru separarea căilor de trafic auto și pietonal prin denivelarea acestora.

„617 milioane de euro vor fi alocate pentru siguranța rutieră în următorii 7 ani! Am aprobat, în ședința de Guvern, Strategia Naţională Pentru Siguranţă Rutieră (2022-2030), jalon din PNRR îndeplinit cu o lună mai devreme față de termenul asumat. Prin această Strategie, dorim să reducem cu 50% numărul de decese și de răniri grave cauzate de accidentele rutiere. Finanțarea Finanțarea măsurilor va fi asigurată prin PNRR și POT și se va ridica la o valoare totală de 617,6 milioane de euro. Suma prin PNRR este de 219 milioane euro”, scrie Sorin Grindeanu. Proiectele majore incluse în Strategia Națională pentru Siguranță Rutieră sunt separarea căilor de trafic auto și pietonal prin denivelarea acestora (447,5 milioane de euro), semnalizare, marcaje și amenajări rutiere ( 50,45 milioane de euro), iluminat pe timp de noapte și dispoztive luminoase și reflectorizante ( 10,2 milioane de euro).

De asemenea, vor fi luate măsuri pentru utilizarea drumurilor în condiții de siguranță, inclusiv prin reducerea limitelor de viteză în anumite zone sau pe anumite drumuri, în funcţie de datele privind accidentele, analiza riscurilor şi de cele mai bune practici de la nivelul Uniuni Europene, precum și revizuirea normelor de circulaţie, inclusiv asigurarea priorităţii pentru utilizatorii vulnerabili. Vor fi realizate inspecţii şi verificări sporite în materie de siguranţă rutieră și se vor face campanii de informare și conștientizare destinate publicului general.

Europa caută soluții pentru continuarea importurilor de cereale din Ucraina

Șefii Primăriei și ai CSM Ploiești continuă să ”îl țină în brațe” pe adjunctul Rădulescu, cel care își plătește datoriile personale din banii instituției! 

Autoritățile din Ploiești refuză să reacționeze la noul scandal apărut la Clubul Sportiv Municipal. Am încercat să discutăm telefonic atât cu Daniel Nicodim, viceprimarul care are în atribuții Clubul Sportiv, cât și cu Donald Constantin, directorul CSM, și cu Lucian Rădulescu, directorul adjunct. 
Niciunul dintre cei trei nu au găsit răgazul necesar nici pentru a răspunde la telefon, dar nici la mesajele primite pe whatsapp. Probabil sunt prea ocupați să gestioneze situația. 

În schimb, directorul interimar a găsit de cuviință să ne acuze de fake news pe un site obscur, fiind probabil prieten cu cel sau cei care îl gestionează. Îi invităm pe toți cei interesați să reacționeze măcar în scris la adresa de e-mail office_at_zin.ro dacă telefonic nu au avut timp, și îi asigurăm că le vom publica integral punctul de vedere!

Domnia sa neagă decizia instanței Tribunalului Prahova și vorbește despre faptul că sumele respective vor fi reținute din salariul directorului adjunct. Probabil că nu a citit motivarea instanței în dosarul respectiv în care se spune clar că reprezentanții CSM Ploiești au acționat ca apărători ai debitorului Lucian Rădulescu și au refuzat timp de vreo trei ani să pună în aplicare o poprire. 

Întrebările pe care doream să le adresăm celor trei reprezentanți ai Primăriei Ploiești și CSM Ploiești (toți plătiți din bani publici) sunt:

Pentru Daniel Nicodim, viceprimar al Ploieștiului:

– Cum comentați situația apărută la CSM Ploiești? 

– Cine este responsabil pentru procesele pierdute de CSM în ultimii ani și pentru sumele virate din conturile clubului către diverse persoane?

– Vor exista sancțiuni în acest caz în care se vorbește despre refuzul CSM de a pune în aplicare decizii ale instanțelor de judecată? 

Pentru Donald Constantin:

– Cum va fi afectat bugetul CSM Ploiești de această execuție? 

– Există vinovați pentru pierderea acestui proces? 

– Veți solicita demisia directorului adjunct pentru că a pus instituția într-o astfel de situație? 

Pentru Lucian Rădulescu

– Veți demisiona din funcția de director adjunct al CSM Ploiești?

– Este normal ca o instituție publică să fie obligată să plătească datoriile personale ale angajaților? 

Așteptăm răspunsurile celor trei, în scris pe adresa redacției, cât despre acuzațiile de fake news le transmitem că deciziile instanțelor de judecată nu se discută ci se pun în aplicare. 

Europa caută soluții pentru continuarea importurilor de cereale din Ucraina

Griu
Cereale. Sursa foto: expresul.md

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat că Europa caută soluții pentru a continua importurile de cereale din Ucraina, un procent de 12% din producția mondială de grâu fiind asigurată în această țară.

Strategia Comisiei Europene

Comisia Europeană ia în calcul crearea unor coridoare terestre către alte porturi de pe continent, pentru asigurarea unui flux continuu de marfă către toate statele membre. Importurile au fost realizate cu dificultate, din cauza conflictului declanșat de Rusia acum trei luni. Ucraina, prin porturile sale la Marea Neagră, exportă normal o cantitate de 5 milioane de tone pe lună de cereale.

„În aprilie, exporturile ucrainene au puaut fi la 1,2 milioane de tone, în mai probabil 1,5 milioane de tone. Noi sperăm ca prin măsurile pe care le luăm la nivel european să putem crește această cifră către 3 – 4 milioane de tone pe lună. Dacă ne uităm numai la grâu, 12% din producția mondială e în Ucraina. 50% din producția de ulei de floarea soarelui e în Ucraina. Este clar că aceste produse, care în mod natural sunt exportate din Ucraina către diverse locuri din lume, imposibilitatea exportului lor ar creea un deficit în piață. SUA, Canada, Marea Britanie, cu toții încearcă să lucreze împreună cu noi pentru a găsi soluții cât mai bune pentru a diminua pe cât posibil acest impact negativ al războiului din Ucraina”, a declarat Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.

Uniunea Europeană caută rapid o soluție pentru  continuarea importurilor de cereale din Ucraina

Ucraina este unul dintre principalii furnizori de produse agricole pentru statele europene. Ucraina a asigurat anul trecut peste 3% din producția mondială de cereale, fiind pe locul 7 la nivel mondial. În 2021, Ucraina a exportat alimente în valoare totală de aproape 28 de miliarde de dolari, inclusiv de 7 miliarde de euro către Uniunea Europeană. Ucraina are în silozuri 25 de milioane de tone de cereale destinate exportului, care trebuie transportate înainte de a începe următoarea recoltă.

Tragedie la Buzău: Un paraşutist militar a murit în timpul antrenamentelor

Lege: Vânătorii vor putea împușca, zilnic, un număr mai mare de păsări

Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

Lege în favoarea vânătorilor: Comisia de Mediu a dat aviz favorabil legii care permite vânătorilor să împuște zilnic un număr mai mare de păsări, anunță stirileprotv.ro, citat de Radio Eco Natura.

Organizațiile de mediu și președintele Klaus Iohannis au emis mai multe avertismente, precizând că, în urma adoptării acestei legi, mai multe specii vor fi puse în pericol.

Lege împotriva naturii: vânătorii vor putea împușca, în voie, iar această acțiune va duce la decimarea și extincția mai multor specii de păsări

Normativul contestat este o modificare a legii vânătorii, care înlocuiește cotele anuale de recoltare la 25 de specii de păsări cu un număr zilnic de exemplare pe care orice vânător le poate împușca, mai arată sursa citată.

Organizațiile de mediu au contestat această lege în instanță. Prin urmare, au reușit să obțină o anulare pentru sezonul 2021-2022.

Potrivit estimărilor Alianței pentru Combaterea Abuzurilor, cotele zilnice aprobate anul trecut de Ministerul Mediului ar fi permis ca un singur vânător să poată împușca, teoretic, într-un sezon, toată populația unor specii de păsări, în special din Delta Dunării

Vânătorii se apără, afirmând că asemenea cote zilnice există și în alte țări din Uniunea Europeană, iar păsările nu au fost stârpite.

Președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii, precizând că noile cote de vânătoare pot afecta diversitatea fondului biologic al faunei din țara noastră.

Ieri, 24 mai, la cererea Președintelui, deputații din comisiile de Mediu și Agricultură ar fi trebuit să reexamineze și legea care ar permite intervenția de urgență împotriva urșilor și în extravilan, pe lângă stâne și cabane. Cu toate acestea, discuțiile au fost amânate.

Tragedie la Buzău: Un paraşutist militar a murit în timpul antrenamentelor

Foto: Facebook/Vasile Dîncu
Foto: Facebook/Vasile Dîncu

Un parașutist militar a murit astăzi, 25 mai, la Buzău.

Bărbatul avea 38 de ani și se numea Cosmin Constantin Scorțea.

Un militar a murit după ce s-a prăbuşit în gol de la câteva sute de metri altitudine

Ministrul Apărării a anunțat că accidentul a avut loc în jur de ora 14.00. În acest caz a fost sesizat Parchetul Militar.

Tragedia a avut loc la Baza Aeriană de la Boboc.

Potrivit unui comunicat publicat de Ministrul Apărării pe pagina de Facebook, Căpitanul Cosmin Constantin Scorțea, din Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, și-a pierdut viața miercuri, 25 mai, în urma unui accident survenit pe timpul unui exerciţiu de paraşutare pe Aerodromul din Boboc.

Ministrul Apărării: ”Am aflat cu mare tristețe faptul că unul dintre îmblânzitorii aerului din Armata Română a decedat, astăzi”

Vasile Dîncu a ținut să precizeze că accidentul a survenit în jurul orei 14.00, pe timpul executării manevrelor de aterizare. Ofițerului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, dar cu toate eforturile medicilor, a fost constatat decesul militarului.

Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă.

Căpitanul Cosmin Constantin Scorțea, în vârstă de 38 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 2007, avea la activ 67 de salturi, fiind atestat pe tipul de parașută BG-7M. Era căsătorit și avea un copil. Joi, 26 mai, la ora 8.30, vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a ofițerului.

Dumnezeu să îl odihnească și să îl aibă în paza sa!

Transmit condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut. Le sunt și le voi fi alături”, a spus Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, pe pagina lui de Facebook.

 Avertismentul ministrului Finanțelor: Avem un deficit de 1,23% din PIB

Adrian Câciu (captură video)

România înregistrează un deficit de 1,23% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele patru luni ale luni, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Potrivit ministrului Finanțelor, deficitul este în scădere cu 0,5 puncte procentuale față de anul trecut, înregistrând o scădere nominală cu 4,2 miliarde lei.

Ministrul Adrian Câciu: Colectarea veniturilor a crescut

„Am anunțat în cadrul Guvernului și rezultatele execuției bugetare la 4 luni, execuție care va fi publicată astăzi, cel târziu mâine dimineață, pe site-ul Ministerului de Finanțe. Avem un deficit de 1,23% din PIB, în scădere cu 0,5 puncte procentuale față de anul trecut și într-o scădere nominală cu 4,2 miliarde de lei”, a declarat Adrian Câciu, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a afirmat că a existat o consolidare fiscală datorită creșterii colectării veniturilor. Colectarea a crescut cu 22% comparativ cu anul trecut, fiind înregistrată o creștere a veniturilor fiscale cu 23% față de anul trecut. De asemenea, a existat  o gestionare mai bună a cheltuielilor bugetare, care au un trend de creștere mai mic decât cel programat.

Ministrul Finanțelor a subliniat că își menține angajamentul privind deficitul bugetar la finalul anului.

Ministrul Virgil Popescu a anunțat că poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră

Un american s-a plimbat pe străzi îmbrăcat într-un costum făcut din 30 de kilograme de gunoi

Foto: Facebook/Rob Greenfield
Foto: Facebook/Rob Greenfield

Producem aproximativ 30 de kilograme de gunoi, în fiecare lună, fără să conștientizăm impactul acestuia asupra mediului înconjurător.

Rob Greenfield este un activist pentru protecția mediului și a ales o metodă inedită de a atrage atenția asupra cantității de gunoi pe care oamenii o produc, timp de o lună.

Activistul a colectat tot gunoiul produs în patru săptămâni și a creat un costum format doar din deșeuri și resturi alimentare.

Rob s-a plimbat, acoperit în gunoi, pe străzile din Los Angeles și orașele din jur

Costumul său a special conceput a acumulat toate gunoaiele, deșeurile și vechiturile pe care bărbatul le-a produs și strâns în ultimele săptămâni.

Pe contul de socializare, americanul a publicat mai multe poze și filmulețe în care poartă mai mult de 28 de kilograme de gunoi. Toate acestea sunt generate din băuturile, gustările și mesele pe care americanul le-a consumat.

Vreau să creez o imagine care să-i ajute pe oameni să vadă cu adevărat cât de mult se adună gunoiul nostru”, a spus Rob.

Foto: Facebook/Rob Greenfield

”Unii oameni m-au ignorat când am trecut pe lângă ei, dar mii de persoane au îmbrățișat mesajul meu”

Am venit la Hollywood cu un mesaj pentru regenerarea Pământului. Unii oameni m-au ignorat când am trecut pe lângă ei, dar mii de oameni au îmbrățișat mesajul ”Omului de gunoi” și l-au văzut ca un semnal de alarmă. Trebuie să fim prieteni cu Planeta și trebuie să ne eliberăm de consumerism. Am fost întâmpinat cu curiozitate și intrigă, aproape oriunde am fost. Am fost fotografiat și de paparazzi, pe una dintre cele mai fanteziste scene de la Hollywood”, a scris activistul american pe pagina de Facebook.

Președintele Agent Green: ”Începem să ne pierdem încrederea în justiția din România”

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Asociația pentru protecția mediului a abordat din nou rolul justiției din România în ceea ce privește tăierile ilegale de păduri.

Conform textului distribuit astăzi, 25 mai, pe pagina de Facebook, Agent Green a precizat că, în prezent, există peste 200 de procese cu autoritățile românești pe tema tăierilor ilegale, deliberate și planificate.

În fiecare oră, în România sunt defrișate șase hectare

Agent Green a publicat un articol redactat de Euronews care arată că pădurile României dispar în ritm alarmant.

În fiecare oră, sunt defrișate șase hectare, însumând, într-un an, 20 de milioane de metri cubi de lemn tăiate ilegal în țara noastră. ONG-urile au tras, an de an, semnale de alarmă.

Începem să ne pierdem încrederea parțial în justiția din România. Din fericire, mai există o justiție corectă pentru că avem deja peste 200 de procese cu autoritățile din România pe tăierile ilegale, deliberate și planificate. Și le câștigăm, ceea ce înseamnă că autoritățile din România sunt în eroare și a trebuit să-i corectăm, a trebuit să escaladăm și la Comisia Europeană”, a transmis Gabriel Păun, președintele Asociației Agent Green.

O delegaţie a Ministerului Mediului, condusă de Tanczos Barna a participat miercuri şi joi, la Bruxelles, la o serie de întâlniri cu membrii Parlamentului European, pentru a soluţiona procedurile de infringement din domeniul mediului

În plus, Gabriel Păun a adăugat că, în aceste zile, reprezentanți ai autorităților din țara noastră sunt la Bruxelles pentru a le spune că lucrurile sunt sub control.

În același timp, Agent Green poartă discuții cu Comisia Europeană, oferind dovezi pertinente cu privire la defrișările pădurilor virgine și distrugerea ariilor protejate.

Ministrul Virgil Popescu a anunțat că poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră

Virgil Popescu (Foto: Calea Europeană)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că România poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră, preşedintele Klaus Iohannis promulgând Legea offshore. Legea prevede eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), fiind menţinută grila de impozitare pentru aplicarea unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh.


„Oficial poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 262/11.05.2022). Potrivit legii, a fost aprobată creşterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investiţiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar, eliminarea limitării deducerii investiţiilor pentru calculul impozitului pe profit ”, a scris Virgil Popescu, miercuri pe Facebook.

A fost reglementat regimul fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime mai mari de 3000 m, fiind eliminată utilizarea preţului de referinţă în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentareLegea a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, care a fost for decizional.

Băsescu nu s-a mutat din vila de protocol: „Nu am terminat de semnat contractele”

Evaluarea miniştrilor cabinetului Ciucă, amânată pentru sfârşitul lunii iunie

Sursă foto: Facebook/Nicolae Ciucă
Sursă foto: Facebook/Nicolae Ciucă

Evaluarea miniştrilor se va realiza la sfârşitul lunii iunie. Analiza va ține cont de modul în care vor fi finalizate cele 58 de apeluri din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Miercuri se împlinesc şase luni de când Executivul a preluat guvernarea, bilanţul fiind amânat deoarece ministerele nu au finalizat jaloanele şi ţintele asumate pentru trimestrul al doilea.

Nicolae Ciucă: Este un prilej să putem să privim cu optimism către obiectivele pe care ni le-am asuma

„Nu o să facem un bilanţ astăzi, pentru că am convenit ca această activitate să aibă loc la sfârşitul lunii iunie, din motive şi argumente cât se poate de obiective. Ne aflăm în plin proces de finalizare a jaloanelor şi ţintelor asumate pentru trimestrul al doilea şi, practic, primul semestru al acestui an şi am convenit la nivelul coaliţiei că procesul de evaluare pe care îl asumasem pentru primele şase luni de guvernare să fie prelungit până la sfârşitul lunii iunie, când fiecare dintre ministerele coordonatoare de reforme vor trebui să îşi îndeplinească obiectivele asumate, exact aşa cum sunt ele prevăzute în documentele formale”, a spus Nicolae Ciucă.

La ora actuală sunt în derulare demersurile necesare pentru ca la sfârşitul acestei luni să poată fi înaintată prima cerere de finanţare. Săptămâna viitoare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va transmite cererea către Bruxelless, până la sfârşitul lunii iunie trebuind finalizate cele 58 de apeluri din 69. 

„Ca atare, este foarte important – şi de aceea am amânat această evaluare pentru finele lunii iunie – pentru că evaluarea va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv, de finalizarea celor 58 de apeluri. Este foarte important să transmitem mesajul de concentrare a întregii activităţi a Guvernului pe realizarea şi finalizarea întregului cadru procedural şi a mecanismelor necesare, astfel încât să putem să accesăm fondurile alocate de către Uniunea Europeană, atât prin cadrul financiar multianual, cât şi prin PNRR”, a spus premierul.

Băsescu nu s-a mutat din vila de protocol: „Nu am terminat de semnat contractele”

Situația obezității din România este îngrijorătoare: afecțiunea ar putea fi recunoscută că boală cronică

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

România se confruntă cu cifre din ce în ce mai mari în ceea ce privește obezitatea, 31.4% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani suferind de această afecțiune.

Alături de numărul foarte mare de adulți care se confruntă cu obezitate, se estimează că până în anul 2030, România va avea peste 490.000 de copii cu această afecțiune.

Peste 4 milioane de români se confruntă cu obezitatea

La nivel mondial, evoluția obezității a fost una de creștere accelerată. Prin urmare, 800 de milioane de persoane trăiesc cu obezitate, în întreaga lume.

Mai mult, iar în rândul copiilor se estimează că va crește cu 60% până în 2030, când numărul copiilor cu obezitate va atinge 250 milioane, arată Radio Eco Natura.

Recent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport în care avertizează că o „epidemie” de exces ponderal şi obezitate face ravagii în Europa și este responsabilă pentru peste 1,2 milioane de decese anual, echivalentul a 13% din totalul acestora.

România are 7/10 scor de risc în ceea ce privește creșterea obezității la copii până în 2030 (de la 8.3% în 2016 până la 20.1% în 2030)

Potrivit sursei citate, incidența foarte ridicată a obezității în România este dublată și de o percepție deformată pe care românii o au asupra acesteia, doar 1 din 4 români din mediul urban care se confruntă cu obezitate recunoaște și conștientizează afecțiunea și riscurile asociate acesteia.

Coaliția Națională pentru Combaterea Obezității a fost lansată oficial la Comisia pentru Sănătate din Senatul României, coaliția își propune să crească gradul de conștientizare asupra complicațiilor severe și costurilor ridicate pentru sistemul de sănătate, precum și să promoveze un set de politici publice în domeniul managementului obezității și prevenirii complicațiilor asociate”, se arată în comunicat.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
3.4 ° C
3.9 °
2.8 °
90 %
3.6kmh
20 %
vin
6 °
S
2 °
D
-1 °
lun
-3 °
mar
-1 °

Ultimul articol

Un alt caz șocant în care sunt implicați minori: 3 tineri din Mureș au...

Doi adolescenți din județul Mureș au fost arestați preventiv pentru complicitate la tentativă de omor, după ce au încercat să omoare un taximetrist. Planul era...

De ce nu o cunoaște Ciprian Ciucu pe Adriana Georgescu?

Fotografiile care complică o delimitare simplă Zin.ro a intrat în posesia unor fotografii în care Ciprian Ciucu apare alături de Adriana Georgescu, în contexte publice....

Piedone îl critică pe noul primar general: „Nu poți juca rolul de victimă când...

Cristian Popescu Piedone: „E vremea asumării, nu a scuzelor!” Într-o postare incisivă și plină de substanță, Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Național pentru Reconstrucția României...