Foto: Facebook/Vasile Dîncu
Foto: Facebook/Vasile Dîncu

Un parașutist militar a murit astăzi, 25 mai, la Buzău.

Bărbatul avea 38 de ani și se numea Cosmin Constantin Scorțea.

Un militar a murit după ce s-a prăbuşit în gol de la câteva sute de metri altitudine

Ministrul Apărării a anunțat că accidentul a avut loc în jur de ora 14.00. În acest caz a fost sesizat Parchetul Militar.

Tragedia a avut loc la Baza Aeriană de la Boboc.

Potrivit unui comunicat publicat de Ministrul Apărării pe pagina de Facebook, Căpitanul Cosmin Constantin Scorțea, din Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, și-a pierdut viața miercuri, 25 mai, în urma unui accident survenit pe timpul unui exerciţiu de paraşutare pe Aerodromul din Boboc.

Ministrul Apărării: ”Am aflat cu mare tristețe faptul că unul dintre îmblânzitorii aerului din Armata Română a decedat, astăzi”

Vasile Dîncu a ținut să precizeze că accidentul a survenit în jurul orei 14.00, pe timpul executării manevrelor de aterizare. Ofițerului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, dar cu toate eforturile medicilor, a fost constatat decesul militarului.

Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă.

Căpitanul Cosmin Constantin Scorțea, în vârstă de 38 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 2007, avea la activ 67 de salturi, fiind atestat pe tipul de parașută BG-7M. Era căsătorit și avea un copil. Joi, 26 mai, la ora 8.30, vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a ofițerului.

Dumnezeu să îl odihnească și să îl aibă în paza sa!

Transmit condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut. Le sunt și le voi fi alături”, a spus Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, pe pagina lui de Facebook.

Articolul precedent Avertismentul ministrului Finanțelor: Avem un deficit de 1,23% din PIB
Articolul următorLege: Vânătorii vor putea împușca, zilnic, un număr mai mare de păsări
Jurnalist full-time / Pesimist part-time