Acordul de la Schengen, ce reglementează libera circulație între statele semnatare, a fost semnat la 14 iunie 1985 în localitate luxemburgheză care i-a dat numele. Primele state care au implementat uniunea vamală au fost Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos, care și-au deschis între ele granițele la 26 martie 1995.
Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Nouă state, majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis ulterior granițele, la data de 21 decembrie 2007. Doar România și Bulgaria au primit termen până în 2011 să își securizeze granițele (să îndeplinească cerințele tehnice), cu promisiunea că vor fi primite în spațiul de liberă circulație.
Deși România a îndeplinit aceste cerințe tehnice, aderarea la Schengen s-a lovit de opoziția din rațiuni politice a unor state membre, precum Germania, Finlanda și Austria.
Politicienii români au prezentat noul asalt, din 2022, ca pe o victorie sigură. Eșecul a stârnit însă un val de nemulțumire a opiniei publice din România la adresa statelor occidentale ce nu a mai fost întâlnit în ultimii ani. Țările care s-au opus din nou accederii României în spațiul de liberă circulație, în special Austria și Olanda, au fost acuzate că urmăresc doar propriile lor interese economice. Mai mult decât atât, despre Austria s-a spus că ne discriminează din rațiuni de diferențe culturale și chiar religioase, pentru că românii sunt balcanici, ortodocși, estici, pentru că au mentalitate de iobagi iar austriecii de grofi și așa mai departe.
Totul a culminat cu declarațiile publice legate de boicotul companiilor și băncilor austriece, mai mult decât atât, cu campania publică de naționalizare a Petrom, compania românească vândută austriecilor de la OMV. În ce măsură este justificată furia românilor și în ce măsură este doar Austria vinovată de respingerea cererii noastre de a accede în Spațiul Schengen am încercat să aflăm întrebând mai mulți sociologi respectați din România.
Cunoscutul sociolog Radu Mălureanu a declarat, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații, că nu se pune problema că ar trebui ”să ne iubească cineva”, așa cum s-au plâns unele voci publice din România, că ”nu ne iubesc austriecii”.
”Nimeni nu iubește pe nimeni”
”Motivele respingerii României sunt doar de natură politică, poate și economică, în niciun caz diferențele culturale. Sunt membri în Schengen oameni care s-au urât de milenii. Au fost și alte state, alte națiuni între care există diferențe. În niciun caz nu e vorba deci de diferențe culturale, ce ar putea ține de balcanismul, de provincialismul de la marginea imperiilor. Nu, răspunsul la întrebarea ‘de ce nu am fost primiți în Schengen ține doar de factori de ordin politic și economic.
În ceea ce privește faptul că ‘nu ne iubesc austriecii‘, cred că nimeni nu iubește pe nimeni. Când e vorba de astfel de tratate, agendele nu țin de sentimente, ci doar de calcule, așa cum am zis, politice și economice. Nevoia asta a noastră de a ne simți ‘iubiți‘ este nevoia copilului mereu nebăgat în seamă, de provincial care crede că are și el drepturi. Sau vrea să aibă drepturi mai multe și i se pare că atunci când i se refuză ceva, i s-a refuzat a priori.
Că nu a primit bomboana pentru că ar fi ceva în neregulă cu el. Dar poate nu a primit bomboana pentru că nu mai erau bomboane în pungă.
Noi, cei de la marginea imperiilor, vrem mereu să fim și noi egali cu cei de sus, pe care îi percepem deasupra noastră, dar când apar diferențe credem că este doar o chestiune de discriminare.”, arată Radu Mălureanu.
”Nevoia de a fi băgați în seamă”
”Să ne înțelegem, au mai fost refuzuri, Germania a ținut Austria în afara zonei Schengen o perioadă destul de lungă, după ce au intrat austriecii în Uniunea Europeană. Adică au mai fost chestii de genul ăsta și între alte state. Or, cred că între germani și austrieci sunt altfel de conflicte decât alea pe care ni le imaginăm noi că ar fi între austrieci și români. Poate la nivel simbolic, între niște indivizi oarecare, pot exista aprecieri în sensul stereotipurilor de nație, de etnie, dar în niciun caz nu au avut un rol important în calculul legat de admiterea României în Schengen.
Poate terți, că e vorba despre capitalul politic și voturi, dar este foarte greu de spus că ar fi pierdut actualul cancelar austriac capital politic la următoarele alegeri, pentru că ne-ar fi acceptat pe noi, astea sunt doar niște discuții difuze. Deci în niciun caz nu este vorba despre iubire, iar nevoia noastră este de copil mic, care vrea și el să fie băgat în seamă, ca puiul mic de vrăbiuță, când împarte mama-vrabie râma în cuib. Există o anumită imaturitate, dar nu putem să generalizăm, opinia publică autohtonă este diversă, e o țară eterogenă, cu multe tendințe, unele chiar opuse.
Nu trebuie generalizat că toți românii gândesc la fel. Dacă vorbim de această idee, da, în sine arată o oarecare imaturitate și nevoia de a te plasa emoțional deasupra, fără a face ceva specific în chestia asta, decât de a striga în gura mare că nu ești iubit.”, explică sociologul
”Diferențe uriașe de dezvoltare între Austria și România”
La rândul său, sociologul Marius Pieleanu, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA și director al institutului de sondare Avangarde, spune că românii trebuie să ceară în primul rând respect, nu iubire. Dar nu neagă o anumită aroganță din partea cancelarului austriac la adresa României:
”În mod evident există diferențe uriașe de dezvoltare între Austria și România, așa că eu aș spune că ambele critetrii au contat: și cele politico-economice, pe de-o parte, dar și diferențele culturale. Sunt diferențe mari, din toate punctele de vedere, începând cu cele economice și terminând cu cele culturale, de educație, de omogenitate – lucruri care în mod evident diferențiază cele două popoare.
Austria este, până la urmă, urmașa fostului imperiu habsburgic, iar asta lasă urme: Există în mod evident o atitudine imperială, de superioritate, pe care eu cel puțin am identificat-o la cancelarul austriac de astăzi. Manifestă o oarecare aroganță în a trata lucrurile și a trata poporul român. Pe de altă parte, sigur că formal ei pot avea un pic de dreptate. Migrația încă incomplet controlată, fluxurile de migrație pe care ei le înregistrează în țările occidentale și care vin – nu neapărat prin România – dar și prin țara noastră o mică parte dintre ei.
Toate acestea au dus la concluzia că România nu trebuie să primească dreptul de a adera la Schengen. Sigur că ni s-a făcut o mare nedreptate, din punctul meu de vedere.”, a declarat Marius Pieleanu, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații.
”Austria a umilit poporul român”
”Austria a umilit nu neapărat clasa politică românească, ci a umilit poporul român. Mulți dintre noi ne simțim destul de deranjați de faptul că au avut o atitudine de superioritate. În mod evident, argumente raționale consistente nu ne-au oferit. Doar mici frânturi de idei și de argumente, care până la urmă nu sunt convingătoare. Noi, românii, nu avem nevoie să fim iubiți de alții și, în general, ca națiune, trebuie să ne ferim de asta. Trebuie în schimb să fim respectați.
Dar respectul vine și din atitudinea noastră, din comportamentul nostru de-a lungul anilor. Chiar de-a lungul secolelor, se poate spune. Națiunile sunt respectate pentru ceea ce fac bine. Și putem discuta dacă România a făcut de-a lungul timpului lucruri care să rămână importante, la nivel de percepție publică europeană. Cam asta e.”, a concluzionat directorul Avangarde.
”Ruda săracă de la țară”
Alfred Bulai, doctor în sociologie și fost președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale, spune că românii s-au întrecut pe ei înșiși în a-și crea o imagine negativă, iar acest model cultural a fost perpetuat în primul rând de clasa politică.
”Acuzațiile legate de diferențele culturale au legătură cu realitatea în sensul în care noi ne comportăm, în general, ca fiind ruda săracă de la țară, din provincie. Care e cu menajamente: Dacă invitați la masă pe cineva din familie mai de la țară, vine să nu murdărească, se sperie dacă a spart un pahar și cumpără în schimb un serviciu întreg… Noi avem acest comportament, dar nu de acum, ci de 30 de ani.
Ne-am întrecut în a ne crea singuri o imagine negativă, în același timp fiind rare momentele în care ne-am asumat niște obiective înalte.
Sigur că există și anumite diferențe culturale, dar de fapt totul ține de un anumit gen de atitudine care nu are valențe naționale puternice. Noi avem naționalismul așa, pe interior, mai puțin pe afară.”, a declarat Alfred Bulai, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații.
”Respectul poate fi impus”
”Pot fi date numeroase exemple care sugerează acest gen de victimizare, pe principiul că noi nu putem, nu suntem în stare. Și cel mai bun exemplu este fotbalul: noi nu mergem undeva (când mergeam, că acum nu mai mergem nicăieri) să câștigăm, ci mergem ‘să facem o figură frumoasă’.
La noi, în urma unui insucces total – vezi echipa Națională de fotbal, care a ratat calificarea – nu și-a dat nimeni demisia. Adică ‘asta a fost, trebuie să înțelegem, suntem în reconstrucție‘ etc. La Campionatul Mondial de Fotbal, antrenorii care au pierdut în fazele superioare ale competiției, și-au dat demisia. Deci e semnalul că la ei se vrea mai mult. La noi, în schimb, nu e nicio demisie. Asta e viața, e destinul mioritic al ființei. Deci din punctul ăsta de vedere suntem tratați așa cum NOI impunem respect. Vă dau un exemplu banal: dacă unui om mai în vârstă, să zicem un vecin, i se zice ‘Nea Fane‘, și el răspunde aspru și cere să fie apelat conform formulelor de politețe, cu ‘Domnule… ‘, a doua oară nu va mai fi strigat cu apelativul ‘Nea… ‘.
Respectul, dacă nu există, poate fi și impus. La noi există această problemă de lipsă de respect la adresa noastră nu de acum, ci de ani și ani de zile. Și totul pleacă de la modul cum tratăm noi lucrurile. Nu uitați că reacțiile au fost totuși tardive.”, ne-a declarat sociologul.
”Populația a fost păcălită”
”Și nu vorbesc de populație, populația a fost cea păcălită. Până la urmă, se știa clar că noi nu intrăm în Schengen, aceste lucruri fuseseră deja spuse, nu a fost o surpriză. Să lăsăm Austria. Olanda a arătat că este clar împotriva Bulgariei și că nu discută, iar România este din păcate alături de vecinii de la Sud de Dunăre în povestea asta, pentru că nu pot fi făcute procedural, peste noapte, distincții. Deci se știa, a fost doar o glumă proastă din partea celor care au insistat că o să intrăm în Schengen. Iar reacțiile ulterioare ale politicienilor sunt neimportante.
Era normal ca populația să reacționeze, oamenii de rând nu aveau de unde să știe tot mecanismul legat de aderarea la Schengen. Oamenii au reacționat deci pe drept cuvânt, e frumoasă reacția populației. Politicienii ar fi trebuit să acționeze însă dinainte cu mult timp. Reacția populației este evident că nu este cea mai inteligentă, dar nu este un lucru rău aici. Lasă, să existe o reacție! Problema este că mă aștept ca politicienii să ia decizii care să arate că nu discuți așa, oricum, cu România. Că există și un cost dacă ești împotriva României.
Dar aceste decizii trebuie luate acolo unde contează, la Bruxelles, nu în România, că în plan intern ele nu înseamnă mare brânză, nu lovesc în Austria. Mai ales că reacțiile din România creează o serie de consecințe care în sociologie se numesc ‘efecte perverse‘, adică să ai și o serie de urmări pe care nu le-ai prevăzut și lovitura poate fi primită până la urmă tot de interesele românilor.
De ce nu a fost utilizat dreptul de veto la Bruxelles? Împotriva admiterii în Schengen a Croației, de exemplu. Ulterior, degeaba se face scandal, mai ales că nici nu o să țină mult chestiile astea, la nivel de reacții emoționale. Repet, sunt două lucruri diferite: La nivelul populației este absolut normal să existe, și e bine că există reacție. Mai ales că poporul ăsta a presat de fapt politicienii.”, arată Alfred Bulai.
Simpatii și antipatii
”La nivel politic mă aștept să există însă alt gen de mișcări, politice. În politicile adoptate la Bruxelles trebuie lovit, adică exact acolo unde ai fost lovit și tu – indiferent dacă e vorba de Austria, de Olanda sau de altă țară. Boicotul împotriva OMV este doar emoțional, la nivel de consecințe nu e mare lucru. Chiar dacă nu e prea înțeleaptă, e o reacție sănătoasă, până la urmă, la nivel de populație largă. Mai ales că nu te aștepți de la populație să fie înțeleaptă.
Ar fi trebuit să avem legitime așteptări să fie înțeleaptă clasa politică – pentru că aici se pot lua deciziile. Dar nici în privința politicienilor eu nu am astfel de așteptări pentru că din păcate ăsta este nivelul. Să dea Domnul să mă înșel, dar până una-alta nu cred, am mai văzut minuni din astea care au ținut 3-4 zile. Mai vedem în ianurie, după Sărbătorile de Iarnă, dacă își mai aduce aminte cineva.
Noi românii, nu trebuie să ne așteptăm să fim iubiți. Trebuie să fim respectați. Pe de altă parte, între țări, între toate națiunile, există simpatii și antipatii. Adică nu are cineva ceva doar cu România. Dacă există antipatii, trebuie să analizezi cum s-a ajuns acolo și să apelezi la politici care să remedieze situația.”, spune sociologul.
Exemplul Italiei
”Asta înseamnă specialiști, înseamnă să faci ceva concret, nu să aștepți simpatie de la sine. Și alte țări au trecut prin pase proaste de imagine. De exemplu, în anii ’60, italienii aveau o uriașă problemă în Statele Unite ale Americii: pentru americanul de rând, orice italian era mafiot. Nici nu mai contează cum s-a creat această percepție. Contează că a existat o campanie de diplomație externă de promovare a Italiei, care a ținut timp de vreo 10 ani de zile, și această percepție a dispărut.
Încerc să spun că nu inventăm noi apa caldă, nu e România singura țară care are sau a avut probleme de imagine.
Pe de altă parte, pentru toate țările, națiunile și populațiile care au venit recent într-o alianță (la scară istorică ‘recent‘ înseamnă unul, două decenii, nu un an, doi), există anumite asperități, conflicte culturale, e nevoie de timp pentru integrare.
În Franța, în Anglia, în Spania au fost probleme de genul ăsta. Nu suntem noi primii. Noi avem de suportat încă din anii ’90 imagini cu ‘țara sălbatică numită România‘, copii abandaonați și multe alte falsuri grosolane și tot felul de aiureli. Problema este că noi am extrapolat toate chestiile astea în care am fost prezentați ca o lume primitivă, în care nu se respecta nimic. Noi ne înjuram singuri, în mod sistematic, ne-am cerut scuze acolo unde nu era cazul.
Ăsta este un comportament de provinciali
De exemplu, în cazul Mailat (român de origine romă care a comis o crimă în Italia – n.r.), pe care l-am studiat și analizat îndeaproape, omul încă nu era acuzat oficial, iar Ministerul de Externe, Guvernul și toată lumea de la noi își cerea scuze.
S-au dus românii din Italia și au depus flori pe stradă, că ‘ne-a făcut de râs‘. Omul ăla era cetățean român. Statul român trebuia să îl apere, că până una-alta, un judecător, Justiția stabilește dacă e vinovat. Noi hotărâsem însă ca națiune că Mailat era vinovat. Nu hotărâseră încă italienii, nu era nimic oficial, dar noi hotărâsem. Sigur că suntem călcați în picioare, ca nație, când teoretic pot să îți facă orice.”, declară Alfred Bulai.
Complexul de inferioritate
”De–aia spun că este lăudabilă acțiunea de acum a cetățenilor, care au pornit boicotul împotriva firmelor austriece. Este o raritate. Sigur că nu e o reacție inteligentă, pentru că masele nu reacționează inteligent. Dar e o reacție sănătoasă, decât să fim din nou mioritici și să ne acceptăm soarta. Noi ar trebui să fim cu ochii pe politicienii care sunt datori să aibă alt gen de reacții și de atitudini și să pregătească așa cum trebuie un eveniment de genul ăsta.
Planificarea inițială, din 2007, a fost ca noi să intrăm în Schengen în 2011. Iar din 2011 până în 2022 nu s-a pus acest lucru niciodată pe ordinea de zi. De ce? Pentru că la Bruxelles nu se pun pe ordinea de zi decât actele pentru care s-a obținut deja un acord între toți partenerii.
Fiind vorba de puterea de veto, nu are sens să pui ceva pe ordinea de zi dacă nu există un acord prealabil. Noi de ce am acceptat să fie chestiunea pusă pe ordinea de zi, când știam deja că cel puțin Olanda va fi împotrivă? Cineva ar trebui să cam tragă linie și să analizeze chestiile astea. Doar că niște oameni de la noi au vrut să își facă imagine. Nu poți să dai ca sigură intrarea în Schengen, în condițiile în care știi că nu vei intra.
Au fost spuse multe debilități în ultimele zile, până la urmă uniunea vamală e o asociație care primește sau nu membri noi, nu poți să îi tragi tu pe ei la răspundere că nu ai fost acceptat, e o glumă de prost gust, o aiureală.
România, dacă vrea să reacționeze, trebuie să reacționeze prin acțiuni politice care să conteze pe plan extern, nu prin vorbe.
La fel și pe plan intern, trebuie susținut capitalul românesc. Firmele românești să fie tratate de guvernul de la București măcar pe picior de egalitate cu firmele străine în general, nu doar cu cele austriece. În lumea occidentală, populația se așteaptă să fie favorizate firmele din țara lor. La noi se pune problema ca firmele românești să fie tratate măcar pe picior de egalitate cu cele străine. Vorbeam despre complexul de inferioritate: Aici se manifestă foarte vizibil.”, explică sociologul.
”Marea problemă este la politicieni”
”Repet, marea problemă este la politicieni, nu la populație. Încă un exemplu: Când a fost cazul arbitrului Colțescu, care a fost acuzat de rasism: Federația Română de Fotbal și-a cerut scuze, Ministerul de Externe la fel, deși nu au existat acuzații oficiale, doar reacții la cald ale turcilor. Iar UEFA a venit și a zis că nu este nicio problemă și a închis cazul. Dar, pe aceeași logică, noi ne-am cerut scuze în avans. Un alt exemplu pertinent ține de scuzele cerute de premierul Ciucă în scandalul dintre jurnalista din Italia și senatoarea Șoșoacă.
Domnul Ciucă nu era obligat să facă așa ceva, mai ales că nu e treaba lui să negocieze conflictele personale, dintre două persoane.
E greu să te respecte cineva, când ai un asemenea comportament. Ideea e că, dacă te iei de un român, nu prea contează.
Când au fost probleme cu primul val de imigranți români, imediat după aderare, România își sprijinea proprii cetățeni la modul că trimitea polițiști români să îi ajute pe polițiștii italieni. Pentru ce a fost făcut gestul ăsta? Ca să ne laude occidentalii! Până la urmă, ne-au primit în Uniunea Europeană, trebuiau să accepte că în rândul imigranților se află fel de fel de persoane.
Buni, proști, România trebuia să își protejze cetățenii. Mai ales că prezumția de nevinovăție spune că, fără o condamnare a instanței, ei sunt cinstiți.”, a adăugat Alfred Bulai.
”Un model cultural”
”E un model cultural care din păcate este întărit în special de clasa politică. Lucrurile sunt mult mai generale, nu vorbim doar de situația actuală. Slavă Domnului, putem să dăm foarte multe exemple în acest sens. Un astfel de exemplu ține de faptul că toți președinții României s-au căznit să vorbească la reuniunile oficiale fel de fel de limbi străine. Este un indicator al respectului pentru limba ta națională.
Nu vreau să generalizez, nu sunt toți la fel, dar modelul trebuie dat de clasa politică. Naționaliștii pe care îi avem noi astăzi sunt naționaliști de interior: adică ei doar aici fac spectacol, nu pe plan extern. Pentru a ieși din acest model, avem nevoie de politicieni care să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume. Doar așa își pot face aliați propria populație. Sociologic, sunt foarte puțini politicieni români care apar în sondaje ca modele politice. Iar pentru români, un personaj ca Viktor Orban, premierul de la Budapesta, este o formulă apreciată, pentru că are curajul să spună niște lucruri tranșante. Nu trebuie să fii de acord cu el, dar este vorba despre curajul de a vorbi tranșant niște lucruri.
De exemplu: ‘Ucraina are interesele ei și Ungaria are interesele ei‘. Noi în schimb ne-am aliniat înainte să ne-o ceară lumea, noi am fost acolo, primii. În condițiile în care și ăsta e un spațiu de negociere, nu? Politica este, până la urmă, arta negocierii. Iar ăsta e un lucru banal, chiar și în viața obișnuită: Când dai fără să ceri nimic, nu ai cum să ai după aia pretenții prea mari.
Avem nevoie de politicieni care să patroneze o clasă politică nouă, tânără, cu mai mult curaj. Poate că va veni cândva ziua aia, dar eu, uitându-mă pe scena politică, nu văd acum pe nimeni.”, se declară rezervat sociologul Alfred Bulai.
Autoritățile române, contra populației
În context, cunoscutul analist economic Radu Soviani face un adevărat rechizitoriu al modului în care Guvernul și autoritățile de supraveghere române au apărat de-a lungul anilor interesele companiilor austriece în dauna propriilor cetățeni.
”Vă mai aduceți aminte când Curtea de Conturi a constatat și ICCJ a dat dreptate Curții de Conturi că băncile austriece pentru locuințe (BCR – Banca pentru locuințe și Raiffeisen – Banca pentru locuințe) au fraudat bugetul cu circa 200 de milioane de Euro? Ce au încercat atunci ‘guvernanții’ români?
Să exonereze băncile austriece de plata celor (peste) 200 de milioane de Euro. A încercat-o Orban, în ultima ședință de guvern, noaptea ca hoții. Apoi a făcut-o Parlamentul… Deci, clasa asta politică (…), care fraudează propriul buget în [favoarea – n.r.] acționarilor privați ai băncilor austriece, să fie una pe care Austria să pună bază pentru Schengen?”, a scris Radu Soviani pe Facebook.
Cât timp autoritățile românești ‘supraveghează’ în contra propriei populații atât sectorul bancar, cel al energiei, cel al asigurărilor, al petrolului, al gazelor, al fondului silvic, Austria nu poate avea încredere în România, arată Soviani pe blogul personal:
”Lăsând falsul patriotism la o parte, eu cred că austriecii au toate motivele să se îndoiască de capacitatea unei clase politice de a securiza în mod real frontierele Schengen, atât timp cât această clasă politică:
* a stabilit redevențe pentru petrol și gaze, înghețate, pentru zeci de ani, în favoarea companiilor austriece;
* au vândut pe nimic principala companie petrolieră a țării (împreună cu accesul pe nimic la resursele de petrol și gaze);
* au privatizat băncile românești către companii austriece FĂRĂ reevaluare de active, la prețuri mizerabile;
* au permis, prin BNR, a cărei conducere a fost tot timpul numită politic și subordonată, externalizarea profiturilor din sistemul bancar românesc, externalizare de credite, vânzare pe nimic (la 5% din valoare) a unor portofolii de credit ‘neperformante’ către tot soiul de ‘verișori’ din Austria;
* au permis ca BNR să urmărească interesul acționarilor privați ai băncilor comerciale și să le maximizeze profitul, prin carteluri bancare;
* au permis și permit, prin ASF, inclusiv companiilor austriece să dubleze sau să tripleze peste noapte prețurile asigurărilor, în favoarea acționarilor privați (și austrieci) ai societăților de asigurare;
* au tratat problema reală a tăierilor ilegale de păduri drept o oportunitate de corupție și de afaceri”, comentează situația Soviani.
”Sentiment de frustrare națională”
Nu este deci deloc o surpriză că respingerea aderării României la Schengen a creat un val de frustrare națională. Sociologul Gelu Duminică spune că refuzul primirii țării noastre în uniunea vamală a fost exclusiv o decizie politică a guvernelor din Austria și Olanda.
”Aderarea la Schengen a fost o decizie politică, în niciun caz nu are legătură cu comportamentul cetățeanului român. Guvernele austriac și olandez și-au asumat această decizie politică, deci nu are nicio legătură cu comportamentul cetățeanului român în general.
Este normal însă ca această decizie politică să genereze frustrare în rândul populației. În momentul în care te simți nedreptățit, e normal să apară frustrarea.
Eu nu am văzut că nu ne iubește Austria sau că nu ne iubește mai știu eu cine…, am văzut mai degrabă un sentiment de frustrare națională, generat de o decizie considerată injustă și menționată ca fiind injustă de toți ceilalți mari politicieni din Europa, inclusiv de doamna Metsola (președintele Parlamentului European – n.r.).
Nu putem vorbi de sentimentul ”neiubirii”, pentru că deciziile astea nu se iau dacă te iubește sau nu te iubește cineva, ci se iau în baza unor calcule economice și politice.”, a declarat Gelu Duminică, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații.
”În UE există și interese, nu doar principii și valori”
Fostul europarlamentar Norica Nicolai arată că, în fața intereselor foarte concrete ale țărilor occidentale, politicienii români nu au știut cum să promoveze binele României.
”După părerea mea decizia de a nu primi România în Schengen a fost în primul rând o decizie politică. Pot să spun că eu am urmărit primul nostru asalt la Schengen, cel din 2010-2011 – după părerea mea spațiul germanic a impus atunci acest veto, dar întotdeauna folosește proxi sateliții, adică Olanda, Belgia, Austria.
Ei (germanii – n.r.) au cedat chipurile mai ușor, pentru că au interese economice foarte mari în România. Ulterior, nici guvernele care s-au succedat la noi nu s-au obosit să facă lobby-ul necesar. Noi suntem ”de ziua a 7-a”, adică la hei-rup-uri.
Din 2012, când a fost acel eșec, care până la urmă s-a soldat cu plecarea din funcții a miniștrilor de Externe și de Interne de la acea vreme, Baconschi și Igaș (ei au trebuit să plece, pentru că își asumaseră obiectivul de a fi primiți în Schengen), lecția din 2015 – 2016 i-a cam speriat pe occidentali.
Dacă în prima parte au reușit să absoarbă o mare parte din imigranți, și mă refer la Germania, care avea mare nevoie de forță de muncă, după aceea s-au trezit cu foarte multe persoane care stau pe asistență socială.
Iar pe asistență socială se stă cât economia merge și există resurse, dar în ultima perioadă resursele se dovedesc a fi din ce în ce mai limitate pentru toți, iar crizele actuale îi fac pe toți să fie foarte rezervați la cheltuieli.
A fost deci o decizie politică, dar și economică, pentru că doar naivii cred că Uniunea Europeană nu are interese, ci doar principii și valori.”, a declarat Norica Nicolai, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații.
Realitatea de sub poleială
”În ceea ce privește Olanda, ei au ca unică motivație pierderile pe care le-ar avea pe Rotterdam. În momentul de față, Rotterdam și Hamburg (care, în treacăt fie spus, a fost cumpărat în mare parte de chinezi, destul de recent, acum vreo lună și jumătate) ar pierde din trafic, dacă portul Constanța ar fi în Schengen.
E ceva să pierzi 20-30% din trafic pe Europa de Est, căci ar fi mult mai simplu ca mărfurile să vină prin Constanța pentru Ungaria, Cehia, Austria, Serbia și toată zona asta, decât să le aducă prin Rotterdam, cu costuri mult mai mari.
Așa că există mari rezerve, în fața posibilității de a pierde 20-30 de miliarde de euro anual.
Dar eu cred că președintele Iohannis fusese informat mai dinainte – declarația în care a zis că să nu ne grăbim, poate suntem primiți în Schengen la primăvară… eu cred că el a știut.
Și tot ce au făcut după aceea au făcut fără să își dea seama de amploarea frustrării opiniei publice, care este foarte justificată.
Noi suntem foarte bine primiți în occident la munci relativ prost plătite, pe care până de curând mulți din cei de acolo refuzau să le facă. Românii muncesc mult, se chinuie, nu câștigă spectaculos, dar trăiesc oricum mai bine decât pe cele 18-20 de milioane de lei vechi pe care le-ar fi luat aici.
Opinia publică are o justificare pentru reacția sa: Nouă ne-au fost tot timpul prezentate lucrurile ca fiind echilibrate, bazate pe valori, corectitudine și ne-am trezit că argumentele pe care le-a prezentat Austria nu erau decât pe alături cu drumul, nu erau deloc reale.
Eu mă tem însă de altceva: Că ne vor pune să reluăm procesul de informatizare și de întărire a frontierei, ceea ce înseamnă alți bani. Cred că ne vor primi foarte târziu în spațiul Schengen, pentru că vor să reformeze uniunea vamală.
Să ne amintim că în 2016 foarte multe state au început cu garduri, cu ziduri, cu blocaje și au introdus restricțiile care erau excepție de la acquis-ul Schengen, care sigur, e vechi, din 1985, și nu a mai fost modificat până atunci pentru că nu prea a mai fost nevoie.
Așa că uniunea vamală va fi modificată și vor fi introduse restricții destul de prezente și destul de dure.
În ceea ce ne privește, noi probabil avem o frustrare din istorie, pentru că toate eșecurile noastre le-am pus pe seama străinilor.
Neavând un proiect de țară foarte serios, de întărire a realităților naționale, avem impresia că întotdeauna cineva nu ne iubește și ne face rău. Cred că trebuie să începem să ne facem bine noi de aici.
Românii sunt foarte iubitori de străini, dar după 1990 încoace nu am văzut decât poleiala și ambalajul frumos. În realitate, lucrurile nu sunt chiar așa frumoase.”, a spus, în concluzie, Norica Nicolai.
