-3 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 212

Social democrații, îngrijorați: „România nu își permite să rateze fondurile europene din PNRR din cauza pensiilor speciale”

PSD

Într-un comunicat de presă, PSD anunță că problema pensiilor speciale este cât se poate de serioasă și că se muncește intens pentru ca acestea să nu fie un obstacol în atragerea fondurilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Problema a ajuns din nou un subiect intens dezbătut după ce Banca Mondială a făcut o serie de recomandări României în scopul realizării reformei pensiilor, în special a celor cunoscute drept pensii speciale, una dintre acestea fiind „introducerea impozitării progresive a suplimentului la pensiile de serviciu finanțate de la buget”.

Și, cum Banca Mondială recomandă Guvernului României să ia în considerare revizuirea legislației și adoptarea protocoalelor de schimb de date care să permită o eficiență sporită în gestionarea diferitelor planuri de pensii, social democrații consideră că, deși „decizia finală se va lua la nivelul Coaliției”, primul pas este ca miniștrii să analizeze și să vină cu propuneri concrete.

Din perspectiva PSD, „referitor la reforma pensiilor speciale lucrurile sunt cât se poate de simple”:

Grupul de lucru, format din miniștrii care gestionează pensii speciale, va propune un set de amendamente care să transpună recomandările Băncii Mondiale și ale Comisiei Europene în această chestiune. România nu își permite să rateze fondurile europene din PNRR din cauza pensiilor speciale.

Astfel, miniștrii care gestionează pensii speciale vor veni cu o formulă care să reducă ponderea în PIB a acestor pensii și care să asigure echitatea față de sistemul de contributivitate.

Toate ministerele care au în plată pensii de serviciu vor face propuneri și le vor integra într-un singur set de amendamente, pentru a fi atinse obiectivele convenite cu reprezentanții BM și CE:

Creșterea treptată a vârstei de pensionare a beneficiarilor de pensii de serviciu până la nivelul stabilit în sistemul contributiv;

Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate;

Acordarea pensiei de serviciu doar celor care au îndeplinit cel puțin 20 de ani de activitate în profesiile pentru care e prevăzut acest beneficiu;

Restrângerea condițiilor de pensionare anticipată pentru beneficiarii de pensii de serviciu, astfel încât situațiile de acest gen sa fie cu totul excepționale”, se explică pe Facebook.

Derapaje la şedinţa Parlamentului pentru marcarea unui an de la invazia rusă în Ucraina

Sursa: Captură video

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit ieri în şedinţă comună pentru a marca un an de la invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, evenimentul nefiind lipsit de derapaje din partea unor aleși.

Astfel, în timpul discursurilor s-au auzit strigătele a doi foști membri AUR, care au fost votați deputați pe listele acestei formațiuni, în condițiile la reuniune a participat inclusiv Ihor Prokopchuk – ambasadorul Ucrainei la Bucureşti.

Potrivit Digi 24, derapajele au avut loc în timpul discursului senatorului Radu Mihail, care sublinia că „la Parlament se stă și se ascultă cum mințile luminate de la Kremlin spun că Transnistria e teritoriu rusesc. Se stă și nu se reacționează. Avem în schimb avem o ședință ca aceasta, cu declarații de la microfon”.

Cuvintele acestuia posibil să fi fost factor declanșator pentru foștii membri AUR Ciprian Ciubuc și Mihai Lasca, care, conform sursei citate, i-ar fi strigat senatorului Mihail „Trădătorule!”, „Du-te la război!” și „Cu românii ce facem?”.

Mai temperat a fost senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, care a punctat, printre altele, că „Ucraina este ea însăși victima poftelor expansioniste ale Rusiei. În spiritul valorilor europene, nu putem fi decât de partea Ucrainei. Dar ar fi de așteptat ca Ucraina să prețuiască ajutorul nostru și să ne răspundă simetric. Trebuie să se dovedească un vecin bun, așa cum noi ne dovedim pentru ea. Și poate începe chiar de astăzi”.

Ulterior, pe Facebook, Târziu a explicat că „România se dovedește prietena Ucrainei în momente de foc, este rîndul Ucrainei să se arate și ea prietena României. Pînă acum, a ratat toate ocaziile pentru asta, dar încă nu e prea tîrziu. La un an de la declanșarea războiului ruso-ucrainean, în ședința solemnă a Parlamentului, grupurile AUR au exprimat singura poziție echilibrată și în adevăr”.

Deputat USR despre Legile Educației: „O ciorbă reîncălzită, o frică de a schimba ceva. La ani lumină de o reformă curajoasă”

Sursa: Captură video

După ce ieri ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat într-o conferinţă de presă proiectele noilor Legi ale Educaţiei, USR cataloghează forma acestora ca fiind una retrogadă, „la ani lumină de o reformă curajoasă”.

Citatul îi aparține deputatului USR Ștefan Pălărie, care consideră că educația, prin noul proiect, a fost făcută „praf”, și că totul este „o ciorbă reîncălzită, o frică de a schimba ceva”.

Ieri, după conferința de presă susținută de ministrul Deca, pe pagina Ministerului se anunța că au fost publicate proiectele de legi ale educației – „România Educată” (Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior), cu mențiunea că există deschidere către „orice observație, propunere sau contribuție, cu precizarea importantă că nu este vorba de o nouă dezbatere publică propriu-zisă în sensul prevederilor legale care reglementează procedurile de adoptare a actelor normative, întrucât această procedură deja s-a derulat în perioada iulie – august 2022”.

S-a lămurit. Aceasta nu este România Educată, domnule Iohannis! Legile educației prezentate azi sunt pe logica… „să fie bine ca să nu fie rău” ori „merge și așa”. Ați păcălit 8 ani pe toată lumea. Ce avem azi? Ce ne-a prezentat ministrul Ligia Deca? O ciorbă reîncălzită, o frică de a schimba ceva. La ani lumină de o reformă curajoasă. Un examen pe care l-a picat.

Ați dus de nas și ați păcălit pe toată lumea. Legile prezentate de ministrul educației sunt la ani lumină de o reformă sau de a schimba ceva. Am verificat să văd punctele cheie și iată ce transmit textele dvs:
Părinți și copii,
Începeți să scoateți bani din buzunar pentru meditații – doar cei cu bani ajung la licee bune,
Scoateți bani din buzunar și pentru transport, pentru că ministerul se joacă în continuare ping pong cu primăriile și consiliile județene, fugind de răspundere,
Vă veți trimite copiii în continuare la o școală fără aviz la incendiu, pentru că ministerul pasează răspunderea către alte instituții,
Copiii vor merge la o școală care nu va mai avea profesori pentru că salariile profesorilor rămân de mizerie… gluma cu „salariu mediu” și cu „15% pentru educație” nu mai face pe nimeni să râdă, ci să vă deteste,
Va fi o școală condusă tot de un om de la partid, ajuns acolo pe pile.

Felicitări, tocmai ați făcut praf o așteptare de ani de zile. Ați făcut praf cea mai importantă reformă de care depinde țara asta!”, a opinat deputatul USR pe Facebook.

Fostul primar din Reghiu, acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziționarea a 3.000 litri dezinfectant de mâini

sursă foto: DNA

Maria Precup, fostul primar al municipiului Reghiu – județul Mureș, pentru două mandate, a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș, pentru fapte care au legătură cu evenimente petrecute chiar înaintea alegerilor locale din 2020.

Procurorii anticorupție spun că în pandemie, înainte de a pierde alegerile, Maria Precup ar fi aprobat achitarea în mod nelegal a peste 400.000 de lei pentru mii de litri de dezinfectant pentru mâini, care nu era autorizat la comercializare în România și care ar fi fost achiziționat la un preț cu 545% mai mare decât prețul furnizorului inițial.

Alături de fostul primar social democrat vor mai fi judecate și alte persoane din primărie, precum și administratorul societății care a vândut și livrat dezinfectantul.

În total, în cauza trimisă spre soluționare la Tribunalul Mureș sunt cinci inculpați și, din ce detaliază procurorii DNA, în noiembrie 2022 un alt inculpat, Adrian Ioan Moldovean-Verdeș, a încheiat un acord de recunoaștere pentru patru infracțiuni de fals intelectual, pedeapsa acestuia fiind de un an și patru luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dacă Maria Precup este acuzată de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, secretarul general al primăriei, Mirela Minodora Rădoi, și consilierul primarului, Crina Cristiana Slev, vor fi judecate pentru complicitate la această infracțiune, în vreme ce Natalia Ramona Moldovan, consilier în cadrul Biroului Achiziții Publice, Management de Proiecte – pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la infracțiunea de fals intelectual și uz de fals. În ceea ce privește administratorul societății comerciale, acesta va răspunde la rândul său pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În perioada 02.04 – 26.06.2020, inculpata Precup Maria, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat achitarea în mod nelegal către societatea omului de afaceri, trimis în judecata în prezenta cauză, a sumei totale de 456.960 lei (TVA inclus), ce reprezintă contravaloarea unei cantități de 3.000 litri dezinfectant de mâini, care nu era autorizat la comercializare în România și care ar fi fost achiziționat la un preț cu 545% mai mare decât prețul furnizorului inițial.

De precizat este faptul că nici la momentul emiterii prezentului rechizitoriu nu exista vreun site în limba rămână pe care să figureze dezinfectantul de mâini respectiv cu eticheta în limba română, cu traducerea compoziției chimice și a modului de utilizare.

Concret, pentru a „ocoli” prevederile legale care impuneau instituțiilor publice un prag de 135.060 lei până la care autoritatea contractantă putea achiziționa direct produse și servicii, inculpata ar fi divizat comanda în patru contracte distincte.
În cazul unuia dintre ele ar fi și achitat anticipat comanda, în condițiile în care cantitatea de dezinfectant nici nu fusese achiziționată de societatea comercială a omului de afaceri, trimis în judecata în prezenta cauză.

O parte din documentele (patru referate de necesitate) care ar fi stat la baza achiziției cantității de dezinfectant, menționată mai sus, ar fi fost întocmite și antedatate de către Moldovan-Verdeș Adrian-Ioan, în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protecție Civilă din cadrul primăriei municipiului Reghin, județul Mureș, la instigarea inculpatei Moldovan Natalia-Ramona.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Primăria municipiul Reghin s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată mai sus“, se arată într-un comunicat al DNA.

Sondaj CURS: 6% dintre bucureșteni cred că Nicușor Dan se descurcă foarte bine ca primar

Sursa: Facebook

Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS a publicat datele unui sondaj realizat în perioada 14 – 24 februarie 2023 strict în București, unele dintre întrebări fiind legate și de activitatea edililor, inclusiv a primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, dar și a problemelor cu care se confruntă bucureștenii.

Sondajul a fost realizat față în față, la domiciliul respondenților, fiind chestionate 862 de persoane, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste, marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion fiind apreciată la +/-3,3% la un nivel de încredere de 95%.

Potrivit sondajului, 6% dintre respondenți cred că Nicușor Dan se descurcă foarte bine ca primar, însă activitatea primarului general de când acesta a fost ales a fost apreciată ca fiind proastă de 50% dintre aceștia. Totodată, alți 28% dintre respondenți cred că activitatea acestuia este bună, iar 12% – foarte proastă.

În ceea ce privește activitatea primarilor de sector, aceștia beneficiază momentan de mai multă apreciere, dat fiind că 15% cred că este foarte bună, iar 39% – bună. Critici au fost 38% dintre respondenți, care au catalogat activitatea acestora ca fiind proastă, iar 5% – foarte proastă.

Iar cei care au avut de adus critici au punctat și asupra problemelor principale din București, conform întrebărilor incluse în sondaj. Astfel, 28% dintre respondenți cred că cea mai mare problemă o reprezintă încălzirea/ apa caldă, 21% – traficul, 13% – poluarea, 10% – problema parcărilor, 8% – drumurile, 7% – starea spitalelor, dar și curățenia, în vreme ce alți 5% au considerat că este vorba despre diverse probleme sociale.

Indiferent de cele de mai sus, la întrebarea „credeți că în București lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?”, cei mai mulți dintre respondenți, 65%, au apreciat că „mai degrabă într-o direcție greșită”. Totodată, „mai degrabă într-o direcție bună” a fost răspunsul a 24% dintre cei chestionați, iar restul de 11% s-au încadrat la nu știu/ nu răspund.

Ciucă, despre rotativă: „Decizia este să continuăm coaliția și cu Marcel Ciolacu pe scaunul de premier”

Sursa: Guvernul României

Câteva luni ne mai despart de rotativa guvernamentală, momentul în care ar trebui să aibă loc rocada câtorva ministere și a premierului între PNL și PSD.

Și, din ce asigurări dau liderii celor două partide, totul va merge conform planului inițial anunțat, poate doar cu câteva mici modificări.

Actualul premier care a fost învestit de coaliție, Nicolae Ciucă, arată că este pregătit să renunțe la funcție, pentru a lăsa locul liber unui viitor prim-ministru din partea PSD. Conform unor explicații oferite de acesta la Antena 3, nu vor fi surprize: PNL va prelua portofolii de la PSD, iar această formațiune va conduce Guvernul, prin Marcel Ciolacu.

Singura modificare ar fi data la care se va întâmpla acest lucru, Ciucă având o explicație:

Schimbarea se va produce, toată lumea vorbește de 25 mai, iar 25 mai este ziua Înălțării și Ziua Eroilor. Nu trebuie să rămânem ca o astfel de zi să fie acoperită de un eveniment politic.

Și atunci așa cum am primit mandatul de la domnul președinte, la momentul oportun voi depune mandatul și voi proceda pe acordul pe care l-am avut pe rocada la guvernare (…).

Atunci când am constituit coaliția am luat decizia în partid, decizia în partid este să continuăm coaliția și cu Marcel Ciolacu pe scaunul de premier, PNL va vota Guvernul din care face parte. Nu este vorba nici de Ciucă, nici de Ciolacu, aici este vorba de ce facem pentru țara noastră”.

Și, în contextul datoriei față de țară, pe care liderii celor două formațiuni o tot invocă, Nicolae Ciucă a explicat că actulul Guvern a livrat ce a promis, iar cele două formațiuni au rezistat împreună, aducând stabilitate.

La început, când am preluat guvernarea, se spunea că o să reziste și guvernul ăsta 3-4 luni de zile. Iată că suntem la un an și 3 luni și în continuare ne ținem de angajament (…).

Stabilitatea politică a fost cea care ne-a garantat credibilitatea în fața investitorilor, în fața partenerilor. Este o chestiune de responsabilitate a noastră.

Aici nu e vorba de Ciucă, de Marcel Ciolacu, nu este vorba nici despre PSD, nici despre PNL. Este vorba de Guvernul României. Nu putem să ne permitem să ne jucăm cu stabilitatea țării. (…)

Am avut un acord politic de care ne-am ţinut aşa cum ne-am angajat de la început. Tot la fel se va petrece în momentul în care urmează să se întâmple schimbarea. Schimbarea se va produce”, a mai spus Nicolae Ciucă, pentru sursa citată.

EXCLUSIV zin.ro – Uniunea Europeană ne aduce ”progresul” cu forța: Fără carne, fără căldură și lumină, fără mașini personale, fără drepturi democratice

Multe din țările Uniunii Europene, în special cele din Vestul continentului european, au fost în ultimii doi ani martorele unui val de proteste și revolte sociale fără precedent.

Începând cu pandemia de coronavirus și restricțiile care s-au dorit a fi impuse împotriva drepturilor fundamentale ale cetățenilor și continuând cu revolta europenilor împotriva degradării abrupte a nivelului de trai, sute de mii de oameni au ieșit în stradă în Germania, Franța, Spania, Portugalia și nu numai.

Țările blocului comunitar s-au confruntat în 2022 cu cele mai mari proteste motivate de rațiuni economice din istorie, scrie politico.eu

Europenii și-au strigat nemulțumirile la adresa exploziei costurilor facturilor la utilități și a creșterii fulminante a prețurilor la alimente și combustibili, devenite pur și simplu prohibitive pentru largi categorii de cetățeni.

Dincolo de restricțiile impuse Federației Ruse de Comisia Europeană, cauzele țin în primul rând de implementarea politicilor Bruxellesului privind tranziția la ”economia verde”, în care se renunță la energia, industria și chiar agricultura de tip clasic. 

Liberalizarea pieței de energie, închiderea minelor de cărbuni, renunțarea la combustibilii fosili (inclusiv la gazele naturale, până când, forțată de grava penurie energetică survenită pe fondul răcirii relațiilor cu Rusia, Comisia Europeană a fost forțată să le declare ca sursă ”verde” de energie), mizarea mai mult decât o permit realitățile economice pe surse alternative de energie – toate acestea au condus la mari probleme ale sistemelor energetice din mai multe țări europene încă înainte de conflictul armat din Ucraina. 

Sursa foto Facebook

Fermierii din Olanda, Franța și Germania au protestat în stradă vehement împotriva politicilor Comisiei Europene legate de reducerea emisiilor de carbon în agricultură, care le impun reducerea șeptelului de animale vii.

De asemenea, o reuniune informală a miniștrilor agriculturii din UE care a avut loc la Praga în septembrie 2022 a trezit o uirașă reacție de protest din partea asociațiilor de fermieri din Cehia, care au fost sprijinite de organizații agricole din Slovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croația, Estonia, Lituania și România.

Green Deal, contestat în stradă

Nemulțumirile sunt legate de noua Politică Agricolă Comună a UE: ”Dacă acceptăm noua politică de distribuire a subvențiilor agricole (…) și încercăm cu orice preț să implementăm obiectivele ambițioase ale Pactului Verde pentru Europa într-un timp atât de scurt, până în 2030, alimentele europene vor deveni un lux scump care cu siguranță nu va fi pentru toată lumea”, a spus Martin Pýcha, un reprezentant al fermierilor din Cehia, potrivit euractiv.com.

Țintele pentru reducerea consumului de carne în țările europene și introducerea insectelor și a viermilor ca înlocuitori pentru alimentele tradiționale reprezintă un alt motiv de aprinse dezbateri publice.

Tot mai multe din reformele plănuite de Comisia Europeană în cadrul Pactului verde (Green Deal) sunt contestate în stradă, atât de cetățenii de rând, afectați de scăderea nivelului de trai, cât și de organizațiile profesionale care sunt direct vizate. 

La două săptămâni după ce Regina Maxima a Olandei și-a declarat sprijinul pentru trecerea la o monedă digitală, în cadrul Conferinței Europene ”Un cadru legislativ pentru euro digital adresat cetățenilor”, un număr mare de olandezi a ieșit în stradă pentru a protesta împotriva proiectului CBDC – Central Bank Digital Currency (moneda digitală emisă de băncile centrale).

Orașul de 15 minute” este un alt concept promovat intens de clasa politică vest-europeană care a scos deja oamenii în stradă la Paris, unde primărița Anne Hidalgo dorește să transforme capitala Franței într-un ”oraș de proximitate”.

Tonul a fost dat de orașul Oxford din Anglia, care s-a confruntat cu revolte de stradă, după ce autoritățile locale au încercat un program-pilot de transformare a localității în ”oraș de 15 minute”, scrie euronews.

Orașele de 15 minute reprezintă un concept de planificare urbană în care oamenii locuiesc la distanță de mers pe jos sau cu bicicleta de tot ceea ce au nevoie și nu se mai deplasează cu mașina, pentru a nu mai polua. 

Europenii se văd tot mai des puși  în fața faptului împlinit, prejudiciați grav de niște reforme în legătură cu care nu au fost consultați, fiind cel mult doar informați.

”Cu viziune vine politicianul, nu alegătorul”

Diverși lideri de la cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană sau din țările membre UE au ajuns chiar să spună că o conducere responsabilă este cea care nu urmărește interesele cetățenilor și prin urmare nu trebuie să se țină cont de solicitările și bunăstarea acestora.

Retorica oficială a UE insistă pe conceptul că politicienii responsabili fac reforme, adoptă măsuri nepopulare, acționează împotriva intereselor de moment ale populației, iar cei care se opun perspectivei ca oamenii să aibă mari probleme în a-și asigura hrana, încălzirea locuințelor, în general vorbind, un nivel de trai decent, care să includă și posibilitatea deplasării cu un automobil personal, sunt categorisiți ca fiind populiști, extremiști, iresponsabili, conspiraționiști, eurosceptici, agenți de influență ai Rusiei și așa mai departe. 

Cel mai cunoscut exponent al acestei filosofii a UE în România este chiar președintele Klaus Iohannis, care a declarat în urma cu câțiva ani că politicienii nu trebuie să facă ce le cer alegătorii, pentru că ”alegătorul nu vine cu viziune, cu viziune vine politicianul”.

”Este evident că întreaga populație a Uniunii Europene trebuia consultată în legătură cu aceste reforme structurale, care afectează pe toată lumea. Dar, în buna tradiție, Parlamentul European a devenit un fel de fantoșă a Comisiei Europene, care decide singură, de capul ei.”, a declarat cunoscutul jurnalist Victor Ciutacu, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații.

”Guvernele subvenționează profiturile unor golani”

”Există faimoasele grupuri de lobby, mai mult sau mai puțin ecologiste, care au reușit să își impună punctul de vedere și care au reușit să dea o lume întreagă cu roțile în sus pe tema asta.

Dovada cea mai bună e că unii încep să își revină, spre deosebire de noi, care rămânem proști până la capăt.

După cum vedeți, nemții au început să își redeschidă centralele pe cărbune și chiar să inaugureze unele noi, au lăsat-o mai moale și cu automobilele electrice și probabil se va lăsa din ce în ce mai mult în contextul în care energia electrică a ajuns la niște costuri care vor face ca alimentarea și întreținerea lor să devină mult mai scumpe decât pentru cele pe combustibili clasici, fosili.

Ca să nu mai zic că nici măcar nu sunt mai ecologice, fie vorba între noi, deci nici măcar nu își îndeplinesc scopul teoretic declarat.

Înțeleg însă că trebuie să facă niște băieți deștepți niște bani buni din vânzarea de automobile electrice, așa cum alți băieți deștepți trebuie să facă bani din fotovoltaice, eoliene și alte povești de genul ăsta, cel puțin la fel de poluante ca alea de dinainte.

În schimb suferă toată populația. Peste tot facturile au luat-o razna, peste tot guvernele au fost obligate să intervină, să subvenționeze… până la urmă, să subvenționeze profiturile golanilor ăstora, astfel încât populația să nu ajungă cu apa la gură.

După părerea mea, întoarcerea la tot ce a fost clasic odinioară sau tot ce este clasic în momentul de față este inevitabilă. Nu poate fi sustenabilă toată politica asta.

Ce se întâmplă acum în Uniunea Europeană nu mai are nicio legătură cu democrația. Absolut nicio legătură și din nefericire tot ce se întâmplă în ultima vreme în lume, de la declanșarea unilaterală de războaie până la decizii luate în numele unor națiuni, care nu sunt consultate, nu are nicio legătură cu democrația. Ne întoarcem la ce e mai rău.”, a mai spus Victor Ciutacu.

Comisia Europeană își vede liniștită de planuri

Vicepreședintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans, a declarat în 2022 că Pactul verde european (Green Deal) va fi pus între paranteze, cît timp Uniunea Europeană nu își rezolvă grava criză energetică prin care trece, după sancțiunile impuse Federației Ruse.

În ciuda scăderii fără precedent a nivelului de trai al populației din țările membre UE, pe fondul exploziei prețurilor la energie, executivul de la Bruxelles își vede însă nestingherit de implementarea reformelor asumate în Pactul verde. 

Comisia Europeană a adoptat deja pachetul de măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu, denumit „Fit for 55” şi alcătuit din 13 propuneri ce schiţează arhitectura legală a transformării energetice şi climatice a UE.

Acesta este de altfel contextul în care Parlamentul European a aprobat, la jumătatea lui februarie 2023, printr-un vot final, regulamentul care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035, în ciuda opoziției declarate a marilor producători auto europeni.

Bruxelles-ul grăbește implementarea Green Deal, ba chiar înăsprește așa-zisele ținte de mediu, inițiativă care, o dată cu punerea sa în practică, duce la o scumpire fără precedent a vieții în Europa, respectiv la o scădere drastică a nivelului de trai.

Pactul verde vizează decuplarea creșterii economice de consumul de resurse naturale și axarea pe trei piloni: energia verde, digitalizarea și economia circulară (reciclarea deșeurilor).

Amprenta de carbon

Prin urmare, Uniunea Europeană intenționează să introducă, în cadrul Pactului verde european, obligația entităților economice de a realiza, dincolo de raportările financiare, raportări privind durabilitatea activității.

Aceste raportări au fost inițial numite ”nefinanciare”, dar, pentru a se înlătura confuziile și dat fiind impactul în creștere asupra profitabilității, denumirea a fost schimbată în raportări privind durabilitatea.

Criteriile de durabilitate (ESG) cuprind aspecte de mediu, sociale și de guvernanță corporativă favorabilă incluziunii. Este vorba de fapt despre o amprentă de carbon ce se vrea a fi introdusă pentru toți operatorii economici.

Și lucrurile nu se opresc  aici, persoanele fizice și gospodăriile vin la rând, în condițiile în care Bruxellesul susține sus și tare că ”a trecut epoca în care cei ce poluează nu plătesc”.

Se pregătește în consecință cu pași rapizi introducerea amprentei de carbon pentru gospodării și persoanele fizice.

Deși Comisia Europeană a stabilit că gazele naturale sunt energie verde, alături de energia nucleară, începînd cu 1 ianuarie 2027 posesorii de centrale de apartament vor trebui sa plătească o taxă pe metrul cub de gaz consumat.

Iar instituțiile financiare pregătesc deja, sub atenta îndrumare a organisemlor de reglementare europene, criterii ESG în funcție de care persoanele fizice vor primi sau nu credite.

”Statele nu au fost consultate”

”Politicile publice sunt făcute în general prin delegare. Populația își deleagă o dată la patru sau la cinci ani niște voturi și e guvernată prin reprezentanți.

Green Dealul e o accelerare a societății umane europene și euro-atlantice, cum zice Școala de la Davos, A Cincea Revoluție Industrială. Ce nu este corect este că statele nu au fost consultate, nu neapărat populațiile.”, a declarat Marius Ghilezan, cunoscut jurnalist, editorialist, scriitor și analist de politică internă și internațională, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații.

”În timp ce României i se cere accelerarea reducerii și închiderii mineritului pe bază de cărbuni, Germania redeschide minele tradiționale. Aici e divergența totală și lipsa unei politici-cadru a Uniunii Europene.

Este o accelerare peste nivelul de așteptare al oamenilor și pare a fi mai mult o mișcare ideologică decât una cu valențe economice orientate spre dezvoltarea socială.

Eu am întrebat pe oricare politician: Dați-mi un exemplu de plantă care poate trăi pe planetă fără dioxid de carbon, pentru că așa își face fotosinteza.

”Green Deal, o himeră”

Acest Green Deal este deci mai mult o minciună, o himeră, decât o realitate. Se aplică niște condiții fără a se ține cont de costurile sociale ale acestei noi afaceri dictate de la Bruxelles și nu de guvernul nostru.

România este una din țările europene care produce cel mai puțin dioxid de carbon. Din acordul de la Kyoto ar fi trebuit să luăm bani, nu să tot dăm.

Pe Ursula von der Leyen nu a votat-o în fruntea Comisiei Europene nici Germania, nici Italia, nici Franța. A fost un vot de oportunitate prin înțelegerea celor trei mari partide europene și astfel Europa a ajuns să fie condusă de ‘Doamna Președinte al Americii’, așa cum a zis Politico. Von der Leyen este ‘președinta Americii’, nu a Europei.

Cât privește democrația, depinde ce înțelegem prin asta. Un studiu publicat azi în România Liberă de EFCR, acea instituție europeană finanțată de Soros, arată că lumea crede tot mai puțin în acești parametri democratici, spunând de exemplu în sondajul ăsta că în China se consideră în proporție de 60% că e democrație.

Adică nu mai știi cu ce operează termenul de democrație. Și în comunism se spunea despre ’revoluția democratică’. 

Este un cuvânt atât de lipsit de sens, această democrație deloc participativă, care este condusă prin interesele corpocratice. Mai degrabă putem spune că este o ’corpocrație ’, în care care principalii opt jucători, cele mai bogate firme din lume sunt din domeniul IT.

Și atunci noua revoluție industrială este pentru satisfacerea acestor giganți mondiali, care de fapt impun jocul și regula jocului.

Nu se poate vorbi despre o democrație de tip atenian în acest context în care s-a utilizat prea mult cuvântul și a ajuns să își piardă din esență.”, a spus în concluzie Marius Ghilezan.

România, cal de bătaie pentru ”înverzire”

Trebuie arătat că Protocolul de la Kyoto a fost adoptat la 11 decembrie 1997. Datorită unui proces complex de ratificare, acesta a intrat în vigoare la 16 februarie 2005. În prezent, există 192 de țări care semnează acordul.

Protocolul de la Kyoto pune o povară mai grea pe umerii țărilor dezvoltate, plecând de la principiul ”responsabilității comune, dar diferențiate”, deoarece recunoaște că acestea sunt în mare măsură responsabile pentru nivelurile ridicate actuale de emisii de gaze cu efect de seră în atmosferă.

România, în schimb, în principal din cauza procesului masiv de dezindustrializare de după 1990, a consemnat în perioada 1990 – 2020 cea mai mare reducere procentuală a emisiilor de gaze de seră din Uniunea Europeană, cu excepția Suediei.

Iar în privința emisiilor reduse de gaze de seră/cap de locuitor România se află pe locul doi în UE, după Suedia, mult sub media europeană, potrivit datelor Eurostat

Planul Național de Redresare și Reziliență condiționează însă acordarea de fonduri europene României doar în schimbul unor noi reforme structurale ale economiei autohtone, în scopul ”înverzirii” suplimentare și al digitalizării.

Aceste ”reforme” includ închiderea minelor pe cărbune, ”înverzirea” centralelor pe gaz prin amestecul cu hidrogen, finanțarea preponderentă domeniilor din economie care nu poluează, deci mai puțin sau deloc a industriei și agriculturii clasice.  

”Dar ce se ascunde în planul secund din spatele trâmbițatului Acord în privinţa bugetului multianual şi al Planului de relansare «Viitoarea generaţie UE?». Nimeni nu explică într-un limbaj comun. Cancelarii europeni amețesc lumea cu miliardele, arătate precum Magelan în minunata lume nouă. 

Când nu găsești soluții pentru grijile prezentului, te referi la viitor. O golănie, pe care o știu și băieții când vor să seducă o fată. Îi promit că o vor lua de nevastă, undeva în viitor, numai să rezolve hormonii prezentului.

O maximă excitare observi în rândurile activiștilor și a mașinilor de propagandă când vorbesc despre trilioanele promise (…).

Se știe din istoria popoarelor că atunci când nu poți să faci nimic deschizi fabricile de propagandă. 

Și motoarele turuie. Dacă dinspre Bruxelles auzi bullshit-uri de gen “reziliență,” în număr, bani nenumărați, triliarde, și – în caz – sărăcie mascată, de la București ți se îndeasă în urechi: reformă, reformă de două ori, reformă de trei ori. Și nimeni nu strigă: adjudecat.”, scria Marius Ghilezan într-un editorial publicat în România Liberă.

Fără industrie și agricultură clasice

Mai trebuie arătat că România este între primele cinci țări la nivel mondial în privința decuplării avansului economic de producerea de emisii de gaze cu efect de seră, potirivt unei postări pe Linkedin a lui Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și președinte ANRE.

Altfel spus, în timp ce emisiile de gaze cu efect de seră (producția industrială) scad, economia crește.  

De asemenea, trebuie arătat că mai multe state din UE au început deja să reducă volumul comerțului de produse alimentare de origine animală. Totul a început în urma Acordului Climatic de la Paris, semnat în 2015 de statele europene, prin care statele membre s-au angajat să reducă emisiile de carbon la zero până în anul 2050.

Românii, deși se află pe locul 25 în UE în privința consumului de carne, trebuie să reducă consumul de vită, porc și pui cu 62% până în 2030 și cu 75% până în 2050, potrivit Mediafax. Media europeană este de 82,6 kg, în timp ce în România consumul mediu este de 63,9 kg. 

Consumul de carne în Uniunea Europeană trebuie redus cu 71% până în 2030 și cu 81% până în 2050 pentru a respecta calendarul legii ”Sistemului alimentar durabil”. 

Greenpeace a publicat în data de 13 februarie 2023 un articol în care ”286 de organizații” o îndeamnă pe președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să respecte calendarul implementării acestei legi și să nu țină seama de rezistența celor care se opun, arată sursa citată. 

”Nu există dezbatere publică” 

”Astfel de modificări presupun o consultare publică, astfel încât aceste măsuri să fie acceptate în deplină cunoștință de cauză, dacă e cazul. 

Comisia Europeană vine cu niște principii și după aia fiecare stat le adoptă în legislația lui – de exemplu, la noi s-a făcut un Minister al Digitalizării. Se schimbă legile și în cadrul lor apar capitole legate de digitalizare. Evident că legile schimbate sunt puse în dezbatere publică.

Dar nu cred că există o dezbatere publică la modul general pe astfel de măsuri, ci doar când ele se concretizează în măsuri legislative, clare, la fiecare țară în parte.”, a spus Bogdan Ficeac, cunoscut scriitor, scenarist și jurnalist, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații

”De 10 – 20 de ani există deja o discuție legată de faptul că Executivul Uniunii Europene, mă refer la Comisia Europeană, se depărtează tot mai mult de nevoile reale ale cetățenilor și vine cu tot felul de propuneri și astfel de idei care până la urmă se transformă în declarații programatice, cum e și Green Dealul, care ulterior sunt transpuse în directive europene, care merg la Parlamentul European să fie aprobate: Directiva cu închiderea minelor, directiva cu mașinile electrice, directiva cu mâncatul greierilor și așa mai departe.

Care vin pe urmă la nivel de țări din UE și intră în dezbateri care sunt doar așa, să vezi dacă se mai poate remedia ceva, dacă nu adopți directive europene apar alte probleme, intri in infringement și așa mai departe, te sancționează.”, a adăugat el.

”Democrație” prin directive

”Există într-adevăr un decalaj tot mai mare între procupările de zi cu zi ale cetățenilor și preocupările Comisiei Europene, care tot timpul are alte priorități și ajungem la situații cum a fost aia cu vaccinul.

Da, vaccinarea a fost o necesitate și mare parte din populație a dorit să se vaccineze. Cu totul altceva ar fi fost însă vaccinarea obligatorie, până la urmă nu s-a ajuns acolo. Dar de aici și până la a cumpăra zece vaccinuri de fiecare cetățean și să plătim enorm doar ca să se îmbogățească unii e o chestiune care deja nu mai ține de sănătate, ci de procuratură. Să vedem însă cine se încumetă să lămurească toată chestiunea asta.

Și sunt o mulțime de alte lucruri care merg de la intenții, să le spunem bune și ajung la tot felul de aberații, că te întrebi de unde au apărut. Evident, în spate întotdeauna sunt niște interese economice. 

Cum spunea Winston Churchill, democrația este un sistem prost. Are și punctele ei bune, dar are și puncte slabe. Dar este cel mai bun sistem pe care l-a experimentat omenirea până acum.

Ideea este ca, acolo unde se simt slăbiciuni sau derapaje, ele să fie reglate, remediate, pe cale legislativă, să îi spunem un fel de chirurgie politică, pentru a nu permite derapaje și mai mari. Aici este o responsabilitate a tuturor țărilor din UE.

Pe de altă parte, știm foarte bine că, atunci când responsabilitatea este împărțită, este foarte greu să ai o poziție foarte clară. Este o diferență clară între Uniunea Europeană și Statele Unite al Americii, unde există un guvern federal și fiecare stat în parte are anumite modalități de acțiune.

În UE în schimb e cam greu să vorbești despre o anumită conducere aleasă în mod democratic de toată lumea. Avem Parlamentul, Comisia și Consiliul European, dar e mai dificil de armonizat toate aceste interese într-un interes comun.

Toată birocrația asta este greu de gestionat pentru a nu ajunge la derapaje și la astfel de chestiuni cum am văzut până acum – să ne spună ce să mâncăm, cum să ne educăm copiii de la patru ani în școli, cu tot felul de chestiuni din astea care seamănă foarte mult cu practicile alea de spălare a creierelor de la cea mai fragedă vârstă, să ne schimbăm sistemul de alimentație, să faci tot felul de modificări din astea care până la urmă presupun niște eforturi foarte mari și nu știu dacă se justifică, în numele așa-ziselor idealuri nobile.”, a concluzionat Bogdan Ficeac. 

Cetățeanul european cu drepturi?

În numele Green Deal, europenii sunt puși acum, fără să fie întrebați de nimeni dacă doresc asta, în fața perspectivei din ce în ce mai apropiate de a reduce drastic consumul de carne, de a sta în case neîncălzite, de a face baie cu apă rece, de a renunța la automobilele proprietate personală (în condițiile în care achiziționarea unui automobil electric, dincolo de lipsa de fiabilitate și de autonomia foarte redusă, este o investiție pe care nu mulți și-o permit), de a renunța la spațiul privat și chiar la intimitate, în urma digitalizării totale a societății, și de a fi obligați să trăiască cu o amprentă de carbon atașată în numele căreia pot fi privați de cele mai elementare drepturi cetățenești. 

Reformele adoptate de birocrații care conduc Uniunea Europeană nu prevăd consultarea popoarelor ce fac parte din UE, ci implementarea unilaterală, forțată și arbitrară, dinspre centru spre periferie, a oricăror măsuri gândite de funcționarii europeni.

Iar ”democrația” UE este democrația directivelor și a dictatelor, a băgării pumnului în gura cetățenilor europeni de către niște indivizi care nu au fost aleși de nimeni să conducă, în condițiile în care Comisia Europeană, iar nu Parlamentul European, conduce ostilitățile și implementeză abuziv măsuri legislative care îi prejudiciază grav pe oamenii simpli ce trăiesc în Europa, totul pentru susținerea unor interese economice și politice care nu au nicio legătură cu simplul cetățean. 

Palatul Victoria, iluminat în culorile drapelului Ucrainei, la un an de la declanșarea agresiunii Rusiei

Sursa: gov.ro

Astăzi s-a împlinit un an de când Rusia a declanșat împotriva Ucrainei ceea ce numea inițial a fi o operațiune militară în urma căreia aparent își dorea să impună un „statut neutru” și să elimine „naziștii”.

Agresiunea militară împotriva Ucrainei a pornit în dimineața zilei de 24 februarie 2022 și, în acest context, reprezentanții Guvernului României au anunțat că, „în semn de solidaritate, Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în culorile drapelului ucrainean”.

După cum anunțau la acea dată reprezentanții Kremlinului, operațiunea militară împotriva Ucrainei urma a dura atât timp cât este necesar. „Misiune” care nu a fost finalizată, dat fiind că războiul continuă încă. Aceasta în condițiile în care, potrivit comunicatului Guvernului României, războiul „pune în pericol nu doar integritatea teritorială a unui stat suveran, ci și pacea întregii planete”.

Nimic nu poate justifica sutele de mii de vieți curmate până acum în acest conflict, inclusiv civili, și distrugerile de proporții care au bulversat viața altor câteva milioane de oameni, nevoiți să fugă din calea războiului. Vinovații trebuie să răspundă în fața legii și a istoriei. Acest război este o încercare de deturnare destinului unui popor suveran și o amenințare fără precedent la adresa democrației.

România rămâne solidară cu poporul ucrainean, așa cum a demonstrat din primele zile ale conflictului, prin sprijinul umanitar oferit refugiaților și susținerea acordată la nivel politic, diplomatic și economic pentru efortul de reconstrucție. Ceea ce am făcut până acum – dezvoltarea conectivității cu Ucraina prin intermediul coridoarelor de transport ce traversează România, proiectele de infrastructură de la granița româno-ucraineană pentru a facilita racordarea economiei ucrainene la Piața Unică Europeană, dezvoltarea infrastructurii portului Galați și creșterea capacității de tranzit pe Canalul Sulina – poziționează România drept contributor decisiv la reconstrucția economiei ucrainene.

Atașați valorilor Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice, vom continua să susținem obiectivul de pace și libertate al Ucrainei, care a devenit avanpostul luptei pentru apărarea lumii democratice”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Mită pentru permisele de conducere: lei, euro și parfumuri

Sursa: 123rf.com

Două persoane sunt cercetate pentru dare de mită și, respectiv trafic de influență, după ce au considerat că este mai simplu să dea bani pentru obținerea permisului de conducere.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție (DGA), față de cei doi se efectuează cercetări în două dosare distincte, ca urmare a unor denunțuri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București dispunând pentru aceștia măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Prima speță detaliată de DGA are legătură cu un apel efectuat la Linia Call center anticorupție de către un agent de poliție din cadrul Serviciului regim permise și înmatriculări București, căruia îi fuseseră oferiți câteva sute de euro, însă inculpatului i-a fost organizat un flagrant, astfel că acesta nu doar că nu și-a rezolvat rapid cu permisul de conducere, ba chiar s-a ales cu dosar penal.

Oferta primită de agentul constatator a venit de la inculpat la finalul examinării practice pentru obținerea permisului de conducere, după ce acesta fusese respins, inculpatul sperând ca cei 300 de euro să îi asigure calificativul ”admis” la proba practică.

A doua speță are legătură cu o faptă mai veche, din septembrie 2022, în acest caz ieri fiind pus un mandat de aducere emis pe numele unui suspect, bănuit de trafic de influență, dar și un mandat de percheziție domiciliară la adresa unde locuiește acesta.

În perioada 05-06.09.2022, inculpatul a pretins și primit de la un martor denunțător suma de 3.000 de lei și două parfumuri în schimbul traficării unei presupuse influențe asupra directorului Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări și a polițistului examinator în scopul promovării probei practice pentru obținerea permisului de conducere.

Ulterior, în data de 09.09.2022, inculpatul în cauză a pretins și primit de la același martor denunțător suma de 1.600 de lei pentru a-și trafica presupusa influență asupra funcționarilor din cadrul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, în scopul admiterii contestației referitoare la rezultatul probei practice de obținere a permisului de conducere pentru care aceasta a fost respinsă”, precizează DGA.

Propunere ANRE: facturile de gaze naturale, plătite în rate

Gaze naturale
Gaze naturale. Sursa foto :.uzpbihor.ro.

Autoritatea Națională de Reglementare în domediul Energiei (ANRE) a lansat în dezbatere publică un proiect care ar urma să modifice reglementările legate de informațiile din facturile de gaze naturale, precum și de anumite facilități acordate clienților considerați vulnerabili.

Proiectul a fost publicat miercuri pe site-ul ANRE, instituția anunțând că pot fi transmise observaţii şi propuneri până în data de 06 martie. 2023.

Este vorba despre modificarea și completarea unor acte normative deja existente, precizarea ANRE fiind aceea că va fi îmbunătățit „cadrul de reglementare pentru desfășurarea activității de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienților finali”.

Din cele detaliate într-un comunicat, se propune inclusiv „eşalonarea la plată a facturii pentru clienții vulnerabili, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi”. Totodată, se mai arată și că, „în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura”.

În același timp, ANRE și-ar dori ca informațiile din facturile la gaze naturale să fie mai accesibile consumatorilor, prin „simplificarea conținutului minim al tuturor facturilor de gaze naturale, respectiv a informațiilor obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea”.

Astfel, pentru o mai bună înțelegere de către clientul final a facturii, s-a stabilit că: prima pagină a facturii va cuprinde doar informațiile prioritare esențiale, astfel încât clientul final să știe consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta;

a doua pagină a facturii va cuprinde detaliile facturii, inclusiv defalcarea componentelor din care este format prețul final facturat de către furnizor clientului final;

anexa facturii va cuprinde informaţiile adiţionale care nu se referă la facturare, dar care pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale, precum și informaţiile privind facturarea, care oferă periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum, vor fi trecute de furnizor în anexa la factură;

detalierea modalităților de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluționarea plângerii”, se arată în comunicatul asumat de Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE.

Șefa SAJ Maramureș, trimisă în judecată pentru fapte de corupție, alături de directorul economic, economistul și consilierul juridic al instituției

Sursa: Facebook

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare o acuză pe șefa Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș de mai multe fapte de corupție în legătură cu exercitarea funcției, vizavi de modul în care erau făcute anumite plăți în instituție, dar și de angajări.

Ligia Sanda Marinela Micle este acuzată de uz de fals, abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată și complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.

Însă managerul general al SAJ Maramureș nu este singura persoană trimisă în judecată. Alături de aceasta, procurorii anticorupție o acuză pe Simona Carmen Miclea – directorul economic, și pe Nicoleta Bianca Ploscar – economist – de uz de fals și abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, în timp ce Florin Mihai Dan, consilier juridic, este acuzat de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată și complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.

Faptele descrise de procurori au legătură cu evenimente din anii 2019 – 2022:

În data de 04 februarie 2019, inculpata Micle Ligia-Sanda-Marinela, în calitatea menționată mai sus, împreună cu inculpatele Miclea Simona-Carmen și Ploscar Nicoleta-Bianca, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat plata unei facturi emisă de o unitate hotelieră despre care ar fi cunoscut faptul că este falsificată în modalitatea consemnării prestării unor servicii în favoarea Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș care în fapt nu s-au realizat.

Concret, în factura respectivă erau menționate servicii „închiriere sală de conferințe” deși în realitate ar fi fost vorba de „servicii de cazare” de care ar fi beneficiat doi funcționari din cadrul Ministerului Sănătății, în contextul organizării la Baia Mare a Conferinței „Medicina de Urgență Azi”, ediția a IV-a.

Precizăm că, acea conferință s-a desfășurat în sălile de ședință ale unei alte unități hoteliere, iar pentru utilizarea spațiilor respective nu au fost efectuate plăți, locația fiind pusă la dispoziția organizatorilor în mod gratuit.

În perioada mai 2019 – august 2022, inculpata Micle Ligia-Sanda-Marinela, în aceeași calitate, beneficiind de sprijinul consilierului juridic al instituției, Dan Florin-Mihai, ar fi aprobat mai multe documente în baza cărora soțul său, inginer în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș, ar fi fost angajat în cadrul aceleiași unități medicale, cu contract de muncă cu timp parțial de 4 ore/zi, pe o perioadă determinată, la compartimentele Transport și Audit intern. Ca urmare a acestor demersuri, soțul inculpatei ar fi obținut în perioada iulie 2019 – octombrie 2022, doar de la aceste noi locuri de muncă, venituri salariale în valoare totală de 84.460 lei.

În aceeași manieră ar fi procedat și inculpatul Dan Florin-Mihai care, în perioada iunie 2019 – septembrie 2022, beneficiind de ajutorul managerului Micle Ligia-Sanda-Marinela, ar fi ocupat mai multe funcții temporar vacante, cu timp parțial de 2 sau 4 ore/zi, după cum urmează: economist, inginer IA, auditor intern și o funcție în cadrul Serviciului mișcare și exploatare auto. Pentru activitatea desfășurată la aceste noi locuri de muncă, inculpatul Dan Florin-Mihai ar fi obținut venituri salariale în valoare totală de 62.629 lei”.

Bode, după ce România a fost zguduită de numeroase cutremure: „Consolidarea clădirilor unităților de învățământ constituie prioritatea zero”

Sursa: Facebook

Ministrul de Interne asigură că lucrurile se vor „mișca” după cutremurele recente din țara noastră, ba chiar s-au stabilit priorități.

Ca și cum până în acest moment autoritățile nu au știut că România reprezintă un „punct fierbinte” în ceea ce privește mișcările tectonice, după numeroasele cutremure din ultima perioadă suntem anunțați că există un plan.

Cutremurele de 5,2 şi 5,7 grade pe scara Richter care s-au produs în Gorj pe 13 şi 14 februarie au avut până acum sute de replici i-au întrunit în ședințe pe mai mulți miniștri, pentru a stabili o strategie împreună cu autoritățile locale și județene. Ultima întâlnire – în sistem de videoconferință – a avut loc ieri la sediul Ministerului Afacerilor Interne, prefecții, ministrul Educației, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, președinții de Consilii Județene și, firește, Lucian Bode, discutând despre prioritățile momentului, în contextul mișcărilor seismice tot mai dese și intense.

Iar după videoconferință, Bode a ținut să asigure, într-o postare pe Facebook, că prioritatea Guvernului este „preocuparea pentru siguranța cetățenilor și pentru protecția comunităților”, iar cea mai „specială” grijă, „prioritatea zero”, este consolidarea clădirilor unităților de învățământ.

Aparent, în cadrul videoconferinței s-au pus la punct pașii pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic prin intermediul programului național derulat de către MDLAP, cu finanțare din PNRR și din alte surse, program care ar trebui accelerat. Cum, nu ne-a mai explicat Lucian Bode, ci doar asigură că există preocupare constantă:

Acțiunile noastre în perioada următoare se vor concentra, atât pe zona de protecție civilă (…) cât și pe zona de ordine și siguranță publică unde avem în continuare de gestionat tematici cu greutate și impact major în societate.

Siguranța școlară este una dintre aceste problematici care reclamă o prezență sporită a forțelor de ordine în proximitatea unităților de învățământ, dar și intensificarea acțiunilor informativ-preventive cu rol în conștientizarea și diminuarea riscului implicării sau expunerii elevilor la situații care le pot pune viața în pericol.

Obiectivul comun de creștere a gradului de siguranță al elevilor şi cadrelor didactice – astfel încât procesul educațional să se desfășoare în condiții optime – poate fi atins prin acțiuni în sistem integrat la nivel local, unde trebuie analizate toate situațiile particulare pentru a putea acționa în consecință.

Provocările momentului sunt variate și complexe. Doar împreună, asumat și cu responsabilitate le putem face față, astfel încât să oferim protecția de care au nevoie cetățenii și comunitățile”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-3 ° C
-2.3 °
-4 °
83 %
5.7kmh
92 %
J
5 °
vin
0 °
S
-1 °
D
-3 °
lun
-2 °

Ultimul articol

Nistor, Ciuclea și Stoian. O poză cât o mie de articole - Foto Facebook-

Supercom cere eșalonare de aproape 12 milioane de lei către CJ Hunedoara. Bârcea Mare...

O cerere care depășește un simplu calcul contabil La nivel formal, documentul pare unul banal: o companie solicită eșalonarea unei datorii. În realitate, cererea depusă...

Daniel David părăsește oficial Ministerul Educației

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării. David...
Sursa foto: Facebook - Armata Română

Fost ministru al Apărării reclamă „manevra abjectă de manipulare” a lui Radu Miruță

Cândva ministru al Apărării, acum portavoce a PSD, Mihai Fifor nu a putut să treacă pur și simplu peste declarațiile lui Radu Miruță, referitor...