-4.7 C
București
marți, 13 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 203

Elena Udrea, salvată de prescripție în dosarul Hidroelectrica

Sursă foto: Facebook/Elena Udrea
Sursă foto: Facebook/Elena Udrea

Curtea de Apel București a pronunțat o primă sentință în dosarul Hidrolectrica, în care Elena Udrea era acuzată de spălare de bani și trafic de influență.

Condamnată deja definitiv și închisă în Penitenciarul Târgșor în dosarul Gala Bute, Udrea a fost mai norocoasă în ceea ce privește acuzațiile legate de primirea a milioane de dolari în legătură cu „negocierea” unor contracte la Hidroelectrica. De la data comiterii faptelor imputate de Direcția Națională Anticorupție – anul 2011, timpul s-a scurs în favoarea sa.

Potrivit sentinței CA București, nu se poate spune că Udrea este nevinovată… dar nici vinovată, întrucât a intervenit prescripția. Însă, chiar și în aceste condiții, instanța a dispus confiscarea de la aceasta a 2.500.000 de euro, plus 900.000 de euro, cât reclama DNA că primise Udrea, semn că fapta imputată există și în opinia judecătorilor. Iar același „tratament” a primit și co-inculpatul din dosar, Dan Cătălin Sndronic, judecat pentru mărturie mincinoasă, și în cazul căruia de asemenea fapta s-a prescris:

Încetează procesul penal faţă de inculpata UDREA ELENA-GABRIELA (date), cu privire la infracţiunile de trafic de influență și spălarea banilor, ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale. Dispune confiscarea specială de la inculpata UDREA ELENA-GABRIELA a sumelor de 2.500.000 de euro, respectiv 900.000 de euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR, de la data executării acestei măsuri de siguranță). Menţine măsura asiguratorie a popririi luată faţă de inculpata UDREA ELENA-GABRIELA prin ordonanţa din 15.12.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie şi măsura sechestrului asigurator instituită faţă de aceeaşi inculpată prin încheierea din data de 01.10.2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul nr.9725/2/2017/a1, definitivă prin încheierea nr.902 din 15.11.2018 a unui Complet de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, până la concurenţa sumelor de 2.500.000 de euro, respectiv 900.000 de euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data executării măsurii) în vederea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Încetează procesul penal faţă de inculpatul ANDRONIC DAN-CĂTĂLIN (date), cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă. Cheltuielile judiciare aferente fazelor de urmărire penală, cameră preliminară şi judecată în primă instanţă rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2023, prin punerea hotărârii redactate la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”.

În octombrie 2015, procurorii anticorupție detaliau că sunt efectuate cercetări față de Udrea, la acel moment deputat, pentru fapte comise în perioada în care fusese ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. La acea dată, Udrea era anchetată pentru luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, și fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012).

Concret, se arăta că „în vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și membru la Guvernului şi de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media.

În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa”.

Doi ani mai târziu, procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor doi, Udrea fiind acuzată doar de trafic de influență și spălare a banilor, pe considerentul că „în cursul anului 2011, a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.

Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe”.

În ceea ce îl privea pe Dan Andronic, procurorii arătau că „a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei”, respectiv „că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute”.

Ministrul de Finanțe este chemat la Ora Guvernului, să explice „situaţia îngrijorătoare a deficitului bugetar”

Sursa: Facebook

Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, este așteptat astăzi în plenul Camerei Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, pentru a explica situaţia încasărilor la buget.

Invitația a fost lansată săptămâna trecută de Grupul parlamentar al USR, solicitarea intitulându-se „Dezastrul încasărilor la buget din primele 3 luni ale anului. Situaţia îngrijorătoare a deficitului bugetar”.

Într-un comunicat de presă, USR preciza că în primul rând, când vine vorba de tăieri „din cheltuielile statului”, „PSD și PNL să înceapă cu pensiile speciale, care înghit din buzunarul românilor mai mulți bani de la lună la lună”.

La un calcul făcut de formațiunea politică, „doar pe primele două luni ale anului 2023, din bugetul de stat s-au cheltuit cu pensiile speciale 2,24 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 13% față de aceleași luni ale anului trecut”.

Potrivit programului anunțat, dezbaterile politice cu participarea ministrului finanţelor ar trebui să înceapă la ora 16.00.

Când a venit Coaliția PSD-PNL cu bugetul pe 2023, să fie adoptat de Parlament pe repede-înainte, că numai așa înțeleg PSD, PNL și Klaus Iohannis să conducă România, am avertizat că este un buget inflaționist și mincinos, cu cheltuieli și deficit bugetar subestimate, respectiv venituri supraestimate.

Acum, trei luni mai târziu, când gunoiul nu mai poate fi ascuns sub preș, încep să vorbească de dezastrul la încasări și cheltuielile scăpate de sub control. Tot în spatele ușilor închise, fără explicații și detalii despre ce vor să facă.

Așa că l-am chemat în Parlament pe ministrul Câciu să explice românilor cum va echilibra bugetul, cum oprește aceste deficit enorm care duce la scumpiri. Dar și de ce a venit în decembrie anul trecut cu un buget mincinos”, preciza Cătălin Drulă, președintele USR.

Un alt restaurant din Capitală a fost închis de ANPC

Sursa: Captură video

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pus lacătul, temporar, pe ușile unui alt restaurat din capitală.

Zilele trecute, în cadrul programului „Academia Comisarilor”, inspectorii ANPC au efectuat verificări la Restaurantul Blaze, iar printre măsurile luate se numără inclusiv aceea de oprire temporară a prestării serviciilor.

ANPC a dat și exemple referitoare la deficiențele descoperite în urma verificărilor efectuate la acest restaurant din Sectorul 3, care aparține operatorului economic MHM international Investments SRL, acesta neavând autorizație de funcționare emisă de primărie.

Problemele identificate la restaurantul care se prezintă ca fiind unul internațional cu accent pe bucătăria arăbească au fost legate de depozitarea produselor, igiena din bucătărie sau din alte spații. În plus, ANPC arată că în acest restaurant muștele erau aproape ca la ele acasă.

Și, pe lângă oprirea temporară a prestării de servicii, comisarii ANPC au dispus amendarea cu 12.000 lei, fiind dispusă și oprirea definitivă și retragerea din circuitul consumului uman a 16,45 kg de produse, în valoare de 350 lei.

Sursa: Facebook ANPC

Deficiențele făcute cunoscute constau în folosirea de materii prime (produse din carne și peste), precum și produse lactate feliate fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora, depozitarea legumelor direct pe paviment, colectare reziduală în recipiente neacoperite, utilizarea de ustensile și tigăi neprofesionale, neigenizate cu prezență masivă de arsuri, lipsa informării privind alergenii în lista meniului.

Totodată, în blocul alimentar a fost găsită ca materie primă un produs numit „Cooking Gran Cucina“ – cremă pentru gătit UHT pe bază de uleiuri și grăsimi vegetale, produs care era trecut în meniu ca fiind smântână. În bucătărie, agregatele frigorifice de refrigerare erau neigenizate, cu grătare ce prezentau vopsea exfoliată și rugină, chedere depreciate/ rupte, cu sistemele de ventilație ce prezentau acumulări masive de praf, pavimentul era complet neigenizat cu acumulări masive de impurități, iar tavanul din spațiul de preparare avea zone extinse cu infiltrații, vopsea exfoliată și pete.

Ciucă nu renunță la ideea de comasare a alegerilor: „Am rugat specialiştii din partid să caute soluţii”

Sursa: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă pare destul de legat de ideea de comasare a alegerilor de anul viitor, în condițiile în care românii sunt așteptați la urne în 2024 pentru prezidențiale, europarlamentare, parlamentare și locale.

Chiar dacă nu dă ca sigură încă această variantă, astăzi Ciucă a reluat discuția de săptămâna trecută, când într-o conferință de presă după Biroul Politic Național al PNL punctase că „este o propunere”, decizia fiind de a analiza posibilitatea, deoarece aparent, conform unor sondaje, „cetățenii își doresc comasarea alegerilor sau ca acestea să fie mai puține”.

Astăzi, prezent la manifestările prilejuite de aniversarea a 140 de ani de la înființarea Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” Focșani, premierul Nicolae Ciucă a reitereat că, referitor la subiect, „este o discuţie în momentul de faţă”.

Și, chiar dacă liderul PSD Marcel Ciolacu a fost destul de categoric și a subliniat că nu crede că „pe agenda de lucru sau de priorităţi a românilor este comasarea alegerilor”, Ciucă a afirmat că „am discutat la nivelul coaliţiei”… și mai rămâne de văzut.

În acest moment, fiind vorba despre o analiză, am rugat specialiştii din partid să caute soluţii şi, desigur, să venim cu o abordare legală, constituţională, nu de altă natură. Dacă va exista, atunci o vom discuta. Dacă nu va exista, nu o vom discuta. (…)

Sunt trei rânduri de alegeri, doar trei pot fi discutate într-o asemenea permutare, ca atare nu există acum altă soluţie decât una dintre cele trei. Urmează să discutăm, să vedem ce ne spun specialiştii pe domenii din fiecare partid„, a arătat Ciucă, citat de Agerpres.

Percheziții în județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de braconaj

Sursa: Captură video

Acțiuni realizate simultan, în județele Ilfov și Giurgiu, de polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, într-un dosar de braconaj, în care suspecte sunt 15 persoane.

Nu mai puțin de 17 mandate de percheziție domiciliare sunt puse în aplicare în această dimineață, bănuielile fiind că cele 15 persoane ar fi săvârşit infracțiuni la regimul cinegetic și la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin capturarea vânatului de talie mică și mijlocie, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, prin folosirea câinilor ogari sau metişi ai acestora.

Potrivit Poliției Române, sistemul era bine pus la punct, iar persoanele implicate foloseau inclusiv dispozitive de vedere pe timp de noapte și autoturisme special modificate pentru accesul pe fondurile de vânătoare.

Sursa: Poliția Română

Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor criminaliști, echipelor de intervenție, precum și al polițiștilor structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și de la protecția animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Giurgiu și Teleorman”, se arată într-un comunicat, cu precizarea că în activități sunt implicați inclusiv specialiști din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Consiliului Județean Ilfov și Societății Ornitologice Române, „conform competențelor ce le revin”.

Ministrul Daea le dă dreptate fermierilor care protestează: „Le ajunge cuţitul la os”

Sursă foto: Facebook/Petre Daea
Sursă foto: Facebook/Petre Daea

Petre Daea, Ministrul Agriculturii, le dă dreptate fermierilor care în weekend au demarat acțiuni de protest în mai toate județele țării, nemulțumiți de situația în care se află, inclusiv în ceea ce privește pierderile pe care le au în contextul războiului din Ucraina.

Și, chiar dacă contextul are legătură cu suma pe care România a primit-o de la Comisia Europeană drept despăgubiri pentru fermieri în urma negocierilor duse de ministerul pe care îl conduce, Daea nu a mai făcut promisiuni.

Potrivit B1 TV, ministrul Daea a admis într-o intervenție la Prima News că fermierii se află într-o situație de criză, date fiind evenimentele din ultimii ani, arătând că „aceşti fermieri nu ies în stradă decât când le ajunge cuţitul la os”.

Au trecut printr-o criză covid, prin criza energetică, prin secetă şi iată acum sunt confruntaţi cu situaţii deosebit de grele ca urmare a conflictului armat”, a punctat ministrul Agriculturii, care a spus că este la curent cu ceea ce se întâmplă, și că, renunțându-se la aplicarea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina s-a creat un „avantaj economic i-a afectat pe fermierii români”.

Soluții momentan nu au fost oferite, ministrul Agriculturii doar arătând din nou cum s-a ajuns la suma acordată drept compensații pentru fermierii care au avut de pierdut în urma războiului din Ucraina.

Rezerva de criză la nivelul Uniunii Europene este de 400 de milioane de euro, în momentul în care am solicitat în Consiliul de Ministri punerea în mişcare a rezervelor de criză, şapte state s-au opus, spunând că trebuie să fim rezervaţi vizavi de scoaterea din rezerve a unor sume pentru că sunt şi alte situaţii care vor impacta”, a arătat Petre Daea cum s-a ajuns totuși să fie alocate cele 56 de milioane de euro, care trebuie împărţite la 6 ţări.

Emilia Șercan: „Acuzația de plagiat cu privire la teza lui dr. Ciucă va fi, în sfârșit, analizată”

Sursa: Captură video

La distanță de un an de când Parchetul Genral bloca o posibilă analiză a tezei de doctorat asumată de premierul Nicolae Ciucă, lucrurile sunt pe cale să se schimbe.

Emilia Șercan, jurnalista care a și dezvăluit în ianuarie 2022 că lucrarea de doctorat a premierului are părți întregi copiate din alte lucrări, a precizat că Parchetul General și-a terminat propria investigație, cazul a fost clasat, ceea ce înseamnă că documentele s-au întors la Universitatea Națională de Apărare (UNAP), care poate face propria anchetă în ceea ce privește suspiciunea de plagiat.

Potrivit Emiliei Șercan, „Parchetul General a trimis instituției o adresă de informare prin care a anunțat că dosarul de încălcare a proprietății intelectuale prin plagiat, care îl viza pe premierul Nicolae Ciucă, a fost clasat”. De acum, spune aceasta, totul este doar o chestiune care ține de UNAP.

Dosarul deschis anul trecut la Parchetul General și închis acum circa trei săptămâni, pentru că faptele de care dr. Ciucă a fost acuzat erau prescrise din 2008, nu a făcut altceva decât să împiedice analizarea tezei acestuia de către Comisia de Etică a UNAP și de către CNATDCU.

Acum, Comisia de Etică a UNAP are posibilitatea să se pronunțe pe dovezile de plagiat prezentate de mine acum un an.
Cu alte cuvinte, bebelușelor, dans!
”, scrie Emilia Șercan pe Facebook.


Anterior, ieri, jurnalista arăta că dosarul a fost închis de Parchetul General pe 15 martie 2023, dând inițial câteva detalii legate de dosar tot pe Facebook:

Procurorul care a preluat în decembrie dosarul de la procurorul Dragoș Cojocariu, pensionat în decembrie 2022, a constatat că fapta principală de care Nicolae Ciucă a fost acuzat – încălcare a dreptului de proprietate privată – era prescrisă încă din 2008, lucru pe care l-am semnalat încă din februarie anul trecut.

Singura consecință a deschiderii acestui dosar penal pentru o faptă demult prescrisă a fost că nici CNATDCU și nici Comisia de Etică a UNAP i-au putut analiza teza lui dr. Ciucă întrucât procurorul Dragoș Cojocariu a ridicat de la sediile celor două instituții toate documentele legate de teza premierului, atât în original, cât și în copie.

Dr. Ciucă a fost acuzat de o a doua infracțiune, cea de uz de fals în formă continuată – despre a cărei existență nu s-a știut până astăzi. În acest caz, procurorul a constatat că fapta nu există.
Mingea este acum la UNAP, universitatea care i-a dat lui dr. Ciucă titlul de doctor în 2003
”.

Protest al fermierilor astăzi, în toată țara

Sursa: Captură video Facebook roagri2023

Proteste astăzi în mai multe județe, demarate de fermierii vrânceni și asociațiile reprezentative pentru aceștia, care atrag atenția asupra „soluției identificate de Comisia Europeană la problemele grave și dezechilibrele cu care se confruntă sectorul agroalimentar din țara noastră, pe fondul distorsiunilor pieței cauzate de invazia rusă în Ucraina”.

Astfel, sunt pichetate mai multe instituții din Alba, Cluj, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Covasna, Galați, Iași, Suceava, Neamț, Mureș, Olt, Slatina, Olt, Timiș și Vrancea, proteste fiind anunțate inclusiv în vămi. Totodată, între 10.00 – 15.00 este pichetat și sediul reprezentanței Comisiei Europene din București.

Într-o intervenție la B1 TV, Ionel Arion, președintele Pro Agro, a explicat că, în acest moment, fermierii români sunt „tratați ca investitori de mâna a patra”, iar în schimb importurile din Ucraina intră fără a fi aplicate taxe vamale sau condiții de biosecuritate, ceea ce „este foarte grav pentru consumatorul român”, deoarece „o parte din materia primă care intră din Ucraina și rămâne pe teritoriul României nu are niciun fel de control”.

Din păcate UE, Comisia Europeană, a reușit în câteva luni să arunce în aer ceea ce a creat în 30-40-50 de ani, o piață comună stabilă, o piață unde exista ordine, disciplină, unde exista predictibilitate. Cel mai mare producător de alimente din lume este UE.

Cel mai mare importator de alimente este UE. Din păcate, pentru noi fermierii români, aceste măsuri luate de Comisia Europeană în ultimele câteva luni a reușit să arunce în aer orice fel de predictibilitate pentru fermieri”, a spus Ionel Arion pentru sursa citată.

În același timp, după cum se arată pe site-ul LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România), „eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă. Această măsură nu a ajutat și nu îi va ajuta pe fermierii ucrainieni să își reia ciclul de producție în condițiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piața din România”.

Manifestul organizat în 7 aprilie se fundamentează pe nevoia de stabilitate și predictibilitate a fiecărui fermier din România, pe dorința noastră comună de a continua să ne desfășurăm activitatea în condiții de egalitate cu oricare fermier european, de a fi susținuți și protejați în misiunea noastră de către decidenții europeni și naționali. (…)

Această formă extremă de manifestare este consecința nemulțumirii și dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din țara noastră, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de conflictul armat din Ucraina”, se explică pe site-ul Ligii.


Persoană vândută cu 5.000 de lei în Satu Mare

Sursa: www.coe.int

Un bărbat din Satu Mare a fost reținut și mai apoi arestat, la solicitarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, sub acuzația de trafic de persoane.

Totul a avut loc în urma unui flagrant reușit miercuri, când inculpatul intenționa să vândă o persoană vătămată majoră pentru suma de 5.000 de lei, după ce anterior o exploatase pe aceasta pe teritoriul județului Satu Mare.

Procurorii au detaliat că persoana vătămată a trăit un adevărat coșmar timp de câteva luni, de la începutul acestui an. Astfel, din ianuarie, de când inculpatul a întâlnit-o pe teritoriul Belgiei și convins-o să vină cu el în România aparent pentru a-i găsi de muncă, partea vătămată a fost obligată să practice prostituția.

Inculpatul a adăpostit persoana vătămată într-o localitate din județul Satu Mare și a exploatat-o sexual prin obligarea acesteia să presteze servicii sexuale pentru diferite persoane.

Întrucât a considerat că nu poate obține venituri suficiente, a decis să o transfere contra sumei de 1.000 de euro, persoana vătămată fiind indusă în eroare că urmează să fie dusă înapoi în Belgia”, se arată într-un comunicat DIICOT.

În prezent, după ce inculpatul a fost prins în flagrant și împotriva acestuia Tribunalul Satu Mare a dispus măsura preventivă pentru 30 de zile, persoana vătămată a fost plasată într-un centru de ocrotire.

Marcel Ciolacu: „Nu cred că pe agenda de lucru sau de priorităţi a românilor este comasarea alegerilor”

Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Liderul PSD Marcel Ciolacu a comentat astăzi posibilitatea ca în România alegerile de anul viitor să fie comasate, în condițiile în care românii ar trebui să voteze, în 2024, la alegerile prezidenţiale, alegerile parlamentare, alegerile locale şi alegerile europarlamentare.

Discuția are legătură cu ceva recent, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a explicat că sondajele partidului arată că românii și-ar dori comasarea alegerilor, subiect atins în şedinţa de astăzi a Biroului Politic Naţional al liberalilor.

Însă Ciolacu a ținut să atragă atenția că social democrații nu au în agendă o astfel de măsură și, în opinia acestuia, nici românii nu își bat capul cu așa ceva.

Eu am o problemă. Astăzi este Ziua Internaţională a Sportului şi mi-aş fi dorit ca marii sportivi ai ţării să dezbată acest lucru şi noi politicienii să vorbim despre o eventuală reformă a sportului.

S-a discutat despre posibilitatea comasării alegerilor, nu cred, sincer, că pe agenda de lucru sau de priorităţi a românilor este comasarea alegerilor. Am terminat un scenariu, cel de anticipate şi acum intrăm în altul de comasare a alegerilor.

Cred că mai important ceea ce se întâmplă în spatele meu, autostrada Moldovei, să găsim soluţii pentru reducerea preţurilor la produsele alimentare şi la un moment dat, cum e normal, politic vom lua şi decizii privind comasarea alegerilor, dar cred că în primul rând trebuie să respectăm legea”, a declarat preşedintele PSD, citat de Știri pe Surse.

Declarațiile au fost făcute la la Râmnicu Sărat, ocazie cu care Ciolacu a arătat cam care ar fi de fapt prioritățile. Însă, într-o conferință de presă după BPN, Ciucă a punctat că „este o propunere pe care am discutat-o în ședința de astăzi și am decis ca la nivelul specialiștilo din partid să se analizeze care sunt măsurile legale pentru o astfel de decizie, ținând cont că din sondajele pe care le-am făcut cetățenii își doresc comasarea alegerilor sau ca acestea să fie mai puține, fiindcă anul viitor vom avea patru runde de alegeri. Dacă va exista posibilitatea legală ca numărul acestor alegeri să fie redus, vom veni cu o propunere și vom discuta în coaliție. Dacă nu se va găsi o soluție, vom avea patru runde de alegeri”.

Și, chiar dacă acum Ciolacu a respins ideea, în urmă cu un an, liderul PSD spunea despre comasarea alegerilor locale şi parlamentare din 2024 că poate fi o soluție pentru a face economie.

Sunt, totuşi, patru rânduri de alegeri în 2024, ştim foarte bine că România nu poate interveni pe data alegerilor europarlamentare, pentru că se ţin în aceeaşi dată, la nivel european, şi atunci încercăm să fie un efort bugetar cât mai mic pentru organizarea acestor alegeri”, explica Marcel Ciolacu.

Percheziții în Arad: peste un milion de tone agregate minerale, exploatate fără autorizație

Sursa: Captură video

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au demarat o anchetă care are în prim plan infracţiuni de evaziune fiscală, executare de activități miniere fără permis sau licență de concesiune, executare de lucrări pe ape sau care au legătură cu apele fără avizul de gospodărire, încălcarea obligaţiilor de desfiinţare a lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială.

Dosarul vizează activitățile ilegale pe care reprezentanţii unei societăţi comerciale le-ar fi derulat timp de un an într-o localitate din județul Arad, legate de exploatarea agregatelor minerale, prejudiciul estimat fiind de aproape 4 milioane de lei.

În această dimineață sunt derulate percheziții în mai multe locații, procurorii detaliind că „în perioada 2020-2021 suspecţii au exploatat 1.094.394 tone agregate minerale fără a deţine permis, autorizație de mediu, respectiv aviz sau autorizaţie de gospodărire a apelor, de pe un teren aflat în extravilanul localității Horia, comuna Vladimirescu, județul Arad, agregate minerale care au fost ulterior comercializate, omiţându-se evidenţierea în actele contabile ori în alte documente a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor astfel realizate, creându-se bugetului de stat un prejudiciu de 3.027.638 lei, la care se adaugă un prejudiciu rezultat din neplata redevenţelor, în sumă de 167.995, 958 euro”.

Sursa: Poliția Română

Pe de altă parte, Poliția Română precizează că polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale efectuează 6 percheziții.

Activitățile sunt desfășurate la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și desfășurarea de activități miniere fără permis sau licență”, se arată într-un comunicat, unde se face vorbire de un prejudiciul estimat la aproximativ 4.000.000 de lei.

Fostul președinte al Comisiei Europene va primi titlul Doctor Honoris Causa de la Iohannis

Sursa: Facebook

Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va primi o distincție chiar din mâna președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii organizate de Academia de Studii Economice (ASE).

Potrivit Agerpres, Juncker se află astăzi într-o vizită la Bucureşti, urmând a fi primit de preşedintele Klaus Iohannis şi i se va acorda titlul Doctor Honoris Causa din partea ASE.

Ceremonia are loc în contextul manifestărilor organizate de Academia de Studii Economice cu prilejul împlinirii pe 6 aprilie a 110 ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.

Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, denumirea inițială a primei universități economice a țării, a fost înființată la 6 aprilie 1913 prin Decretul Regal al lui Carol I. Standardelor înalte, stabilite de înaintașii cei mai reprezentativi, precum ctitorul nostru, Nicolae D. Xenopol, prim-ministrul Titu Maiorescu, iluștrii profesori și rectori Stanislas Cihoski, Ion Răducanu, Gheorghe Tașcă, Virgil Madgearu, Nicolae Iorga, Victor Slăvescu, le-au răspuns generații și generații de cadre didactice, la loc de cinste numărându-se Nicolae N. Constantinescu, Emilian Dobrescu, Iulian Văcărel, Vladimir Trebici, Alexandru Gheorghiu, Gheorghe Dolgu, mulți alții. Academia de Studii Economice din București este mândră să fie de 110 ani o prezență de excelență în rândul universităților de profil economic și de administrație publică din România”, explică ASE contextul.

Conform programului anunțat, evenimentul va începe la ora 10.30 și va avea loc în cadrul Ședinței Senatului Festiv al ASE, Aula Magna. Titlul pe care îl va primi Jean-Claude Juncker este unul onorific, acordat unor persoane eminente de către o universitate, o instituție de înalte studii sau de o organizație care le grupează pe cele două. Acest titlu se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice și, de regulă, nu are legătură cu educația urmată de cel în cauză.

În vârstă de 68 de ani, Juncker a fost ministru de finanțe luxemburghez între 1989-1995 și prim-ministru al Luxemburgului între 1995 și 2013. În 2014 Juncker a fost ales de Parlamentul European în funcția de președinte al Comisiei Europene, începându-și mandatul în data de 1 noiembrie 2014, mandat pe care l-a deținut până pe 30 noiembrie 2019.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-4.7 ° C
-3.9 °
-6.1 °
75 %
2.7kmh
0 %
mar
-3 °
mie
-0 °
J
2 °
vin
1 °
S
-0 °

Ultimul articol

Adio „La Măruță”; Pro TV a anunțat încheierea colaborării cu realizatorul emisiunii

Cătălin Măruță nu va mai umple niciun segment orar printre emisiunile difuzate de Pro TV. Anunțul este oficial, fiind făcut ieri chiar de postul TV,...

Ministrul Miruță anunță că se modifică vârsta de pensionare pentru angajații din MApN, MAI...

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a detaliat ieri într-o intervenție la Antena 3, că vârsta de pensionare pentru angajații din ministerul pe care îl conduce,...

Bărbat din Tulcea, trimis în judecată pentru o crimă comisă în 1999

Un bărbat din județul Tulcea a fost trimis în judecată anul acesta, ca principal suspect într-un caz de omor care a avut loc în...