Marcel Ciolacu (captură video)

Marcel Ciolacu a declarat la Antena 3 că anumiți colegi liberali, „din plictiseală”, au început să acuze PSD că își doresc ruperea coaliției, precizând că dacă acest lucru se va întâmpla vor fi organizate alegeri anticipate.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a mai precizat că în momentul de față, cu criza de la energie și un posibil război dintre Ucraina și Rusia, România are nevoie de un guvern stabil care să ia măsuri clare pentru binele cetățenilor.

„Că ne dăm cu părerea că rupem peste un an (…) dar eu vă zic că această coaliție trebuie să reziste trei ani. Eu cu premierul nu am avut niciodată o astfel de discuție, ba din contră, mereu am discutat ce trebuie făcut mai repede pentru români, pentru a asigura stabilitate și predictibilitate”, a spus președintele PSD.

Ciolacu: „Noi trebuie să avem în vedere inflaţia”

De asemenea, liderul social-democrat a anunțat că pensiile și salariile ar trebui să crească de la jumătatea acestui odată cu rata inflației.

„Noi trebuie să avem în vedere inflaţia. Cumva toate veniturile românilor, atât în privat cât şi la stat, la jumătatea acestui an, cel târziu în septembrie, trebuie discutate şi mărite”, a spus preşedintele PSD.

Potrivit unor surse, președintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD referitoare la renegocierea PNRR pentru pensii. Cu toate acestea, Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat în urmă cu o zi că ministrul Muncii, împreună cu premierul Ciucă, trebuie să meargă la Bruxelles pentru a convinge Comisia Europeană de o renegociere a PNRR-ului. De asemenea, fostul premier le-a amintit social-democraților că PNL a fost  cel care a crescut punctul de pensie cu cea mai mare valoare, nu PSD.

Totodată, Ciolacu a mai spus că partidul său are o soluție cu privire la criza din energie, precizând că trebuie cântărită cu cei de la ANRE.

„Poate că şi ei ar fi trebuit să ia aceste decizii din timp, cu contracte bilaterale şi atunci industria românească nu ar fi avut această problemă, dacă industria românească ar fi avut contracte bilaterale pe termen lung”, a concluzionat liderul PSD.

Florin Cîțu: „PNL este cel care a crescut punctul de pensie cu cea mai mare valoare. Nu a fost PSD-ul niciodată”

Articolul precedentGabriela Firea a anunțat că proiectul FIV „O șansă pentru cuplurile infertile” va fi extins la nivel național
Articolul următorDan Barna, despre modificarea Regulamentului Camerei: „Se încearcă întoarcerea la perioada de dinainte de 2016”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.