Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și Turismului în guvernarea PDL, cea care avea legături strânse cu fostul președinte al țării, Traian Băsescu, mai are câteva luni în care poate spune că e un om liber. Pe 25 octombrie ac, judecătorii vor continua să afle dacă a luat sau nu șpagă în sacoșă și a prejudiciat statul în acest fel.

Este vorba despre dosarul „Hidroelectrica”, instrumentat de DNA. Cercetarea judecătorească se derulează extrem de greu, iar singurul care a „spart” gheața a fost Radu Budeanu, proprietarul site-urilor gândul.ro și cancan.ro. El le-a mărturisit procurorilor că a primit o geantă cu suma de 3,8 milioane de dolari, sumă provenită de la afaceristul Bogdan Buzăianu, cel care ar fi fraudat Hidrolectrica, potrivit susținerilor DNA.

Am luat geanta cu suma de 3,8 milioane de dolari și i-am dat-o Anei Maria Topoliceanu(n.r prietena Elenei Udrea) în sediul PDL. Era pentru Elena Udrea. Nu mi s-a spus direct de ce să-i dau această geantă cu bani. Eu înțelegeam, totuși, pentru ce sunt. Pentru prelungirea contractelor cu Hidrolectrica”, se arată în acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DNA. Budeanu a recunoscut că a intermediat mita și a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Va fi supravegheat de autorități timp de patru ani. Orice comportament nedemn, care intră în sfera penală, îl poate trimite după gratii.

Declarații susținute la recunoașterea acordului de vinovăție

„Era pentru Elena Udrea!”(n.r sacoșa cu bani) Era o sacoșă cu bani, echivalentul a 2,5 milioane de euro în diverse valute. Bogdan Buzăianu mi-a dat sacoșă, să o pun în seif. Domnul Buzăianu mi-a spus să iau sacoșa cu bani și să o dau Elenei Udrea”, este declarația lui Budeanu, în baza căreia a scăpat de cercetare judecătorească și nu a riscat o pedeapsă mai mare.

„Apoi, sumele pentru Udrea s-au suplimentat”, a explicat martorul, referindu-se la perioada de după picarea Guvernului Boc. Udrea a rămas tot la butoane”, s-a exprimat Radu Budeanu.

Martorii au făcut-o pe Elena Udrea „zob”. Influență cât 1% din PIB. Cum ar fi devenit Dan Andronic patronul evz.ro și capital.ro

Elena Udrea este acuzată de DNA că a primit de la Buzăianu o mită de 5 milioane de dolari constând într-o geantă cu 3,8 milioane de dolari cash și o creanță de 900 de mii de euro pe care Buzăianu o avea la Bobby Păunescu, patronul din acte al EVZ, de la acea vreme(n.r 2011).

Din suma promisă, fostul ministru ar fi primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații”, se arată în rechizitoriul DNA. Potrivit acuzațiilor publice, așa a ajuns Dan Andronic să patroneze cele două site-uri. Prejudiciul creat de cei doi a fost stabilit de DNA la 1% din PIB-ul României.

Cum se apără Dan Andronic: „Victima statului paralel”

Potrivit actelor existente în acest dosar, Dan Andronic neagă că Elena Udrea ar fi exercitat influență asupra publicațiilor sale și doar povesteau la telefon „cât de bine le merge”.

Dan Andronic susține că nu a știut că Elena Udrea este beneficiara reală a creanței amintite. În ceea ce privește interceptările procurorilor, în care Udrea îi cerea explicit ce să publice, Andronic spune că „doar verifica informațiile”.

În declarațiile publice, Andronic a lăsat de înțeles că este o „victimă a statului paralel”, făcând referire la binomul Koveși-fost șef al DNA și Florian Coldea-fost șef al SRI. El crede că a intrat în „menghina” DNA din cauza dezvăluirilor pe care le-ar fi făcut despre Coldea.

Evz.ro nu are nicio anchetă jurnalistică susținută cu documente împotriva „statului paralel”. Articolele nu par demersuri jurnalistice

Însă, un simplu search pe Google, arată că evz.ro nu are nicio dezvăluire notabilă despre un om din Justiție. Sunt articole care conțin mai mult opinii, nu situații factuale, cele care s-ar putea încadra la secțiunea „editorial”. Nu există vreo anchetă jurnalistică, susținută cu documente reale, care să „cutremure” sistemul de Justiție. Sunt doar alegații, unele întărite de Ion Cristoiu, pentru a da o oarecare „greutate” articolului. Or, jurnaliștii de investigație care publică anchete serioase sunt cu adevărat amenințați și nici măcar nu sunt susținuți de site-urile „cu brand”. Emilia Sercan este un astfel de caz, cea care scrie pe o platformă modestă, din categoria „jurnalism alternativ”. Cu toate acestea, în urma dezvăluirilor făcute de ea, Florian Coldea și mulți oameni din Justiție au fost declarați definitiv vinovați de fapte de corupție.

Elena Udrea nu a putut fi contactată până la postarea acestui articol. În toate aparițiile publice, neagă acuzațiile DNA.

Evident, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, Elena Udrea și Dan Andronic beneficiază de prezumția de nevinovăție. Cei doi au mai primit condamnare și în alte dosare de corupție. Udrea a primit opt ani cu executare pentru spălare de bani, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale desfășurată de Traian Băsescu. Dan Andronic a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aderare la un grup infracțional organizat. Este vorba despre retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa.

Articolul precedentScindare: USR PLUS a decis să se numească doar USR
Articolul următorRăzboiul cu CAR-ul pentru „ajutoare de decese” din Tecuci intră în prelungiri: Opiniile oamenilor: „Rușine să vă fie! Vă bateți joc de cei morți”
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”