0.4 C
București
sâmbătă, 10 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 165

PMP s-a decis: merge pe mâna unei alianțe politice cu USR şi Forţa Dreptei

Sursă foto: Facebook/Eugen Tomac
Sursă foto: Facebook/Eugen Tomac

Partidul Mișcarea Populară crede într-o relație politică de succes cu USR şi Forţa Dreptei, în perspectiva alegerilor de anul viitor.

Concluzia, însă în alte cuvinte, a fost făcută publică pe pagina de Facebook a formațiunii ieri, după un vot Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară.

Pe scurt, PMP anunță că „polul de dreapta” este „singura soluție pentru România”, motiv pentru care s-a și dat un vot pozitiv „pentru crearea unei alianțe politice cu USR și Forța Dreptei”.

Rămâne de văzut dacă cele trei „forțe” politice și reușesc să se înțeleagă, în condițiile în care nu ar fi pentru prima dată când PMP se arată încrezător în ceea ce privește viitorul politic al unei astfel de alianțe.

După cum se arată pe Facebook, inițial, membrii Consiliului Executiv Naţional au propus discutarea posibilității creării unei alianțe, iar ieri structura naţională din Colegiul Naţional al PMP a votat cu unanimitate pentru crearea respectivei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei. Mai departe, preşedintele PMP Eugen Tomac a fost mandatat să reprezinte formațiunea în relaţia cu cele două partide.

În ciuda încercărilor de a destructura acest partid, PMP nu a dispărut şi nu va dispărea. Am trecut printr-o perioadă plină de atacuri fără precedent, din foarte multe direcţii, dintr-un raţionament simplu – PMP există, într-o scenă politică în continuă schimbare. Nici PSD şi nici PNL nu mai sunt ce au fost, dar noi am rămas o constantă.

O alianţă de dreapta este singura soluţie pentru România. Este un proiect curat, un proiect corect, un proiect care oferă românilor o variantă echilibrată la ceea ce ne oferă alianţa neputinţei, formată din cele două partide de la guvernare”, consideră eurodeputatul Eugen Tomac.

Ministrul Energiei, despre listele comune cu PSD în alegeri: „PNL are cei mai performanți primari din țară”

Sursa: Facebook

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dar și președintele filialei PNL Sector 1, a comentat aseară pe marginea variantei de a propune alegătorilor candidați comuni PSD/ PNL la localele de anul viitor.

Optimist, Burduja a punctat că, din ce vede în teritoriu, PNL are „cei mai perfomanți primari”, astfel că ar fi logic ca formațiunea din care face parte să vină cu candidații săi.

Declarațiile au fost făcute pentru B1 TV, unde Burduja a adus în discuție inclusiv situația din Sectorul 1 al Capitalei, unde Clotilde Armand (USR) a fost susținută și de PNL în alegeri, iar ulterior „dragostea” s-a transformat în …situația de azi. Pe scurt, permanent sunt contre între primarul USR și liberalii din sector și nu de puțin ori s-a ajuns la cuvinte grele, acuzații, ba chiar și cereri de demisii.

Mereu perspectiva mea a fost că PNL e principalul partid de dreapta și sunt convins că va rămâne principalul partid de dreapta în România. Trebuie să ne prezentăm cu candidați proprii, inclusiv la București. Avem cei mai performanți primari din țară. Cred că inclsuiv alte partide vor fi de acord cu noi, că vorbim de Cluj, Oradea, Reșița, Piatra Neamț sau alte orașe.

În plus ne-am mai fript o dată și vă spun pe propria piele. Noi, la Sectorul 1, am susținut un alt candidat care, din momentul în care s-a văzut în scaunul de primar, a spus ”mulțumesc, mai vorbim noi”.

Cred că trebuie să oferim bucureștenilor o variantă liberală de administrație, așa consider eu. Vom vedea ce discuții vor fi, dar ca partid mare, ca partid de dreapta, ca partid cu rezultate în administrație, PNL trebuie să meargă înainte”, a declarat Sebastian Burduja pentru sursa citată.

Pe de altă parte, ministrul a răspuns și la întrebarea legată de o posibilă candidatură a sa la Primăria Capitalei, ipoteză în care ar cam trebuie să renunțe la funcția din prezent:

Nu mi-am pus această problemă și nu-mi fac planuri, în general. Mă duc acolo unde e nevoie de mine. Acum șase luni eram la Ministerul Digitalizării și cred că am făcut câteva lucuri bune acolo.

Acum sunt la Ministerul Energiei, îmi văd de treaba mea de dimineața până noaptea târziu să știți. Și-n weekend-uri”.

400 de lire, mită pentru soluționarea favorabilă a unui dosar penal

Sursa: pixabay.com

Flagrant în județul Neamț zilele trecute, pentru a prinde un șofer care oferise mită unor polițiști.

Bărbatul oferise nu orice fel de bani, ci lire sterline, pentru ca agentul de poliție care îi întocmise dosar penal să îi de o soluție favorabilă.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, persoana în cauză era cercetată de polițiști din cadrul IPJ Neamț pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și pentru refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, numai că a vrut să scape ușor.

Acum, pe lângă dosarul penal privind infracțiunile la regimul rutier, s-a ales și cu noua acuzație, de dare de mită.

Flagrantul a fost reușit la finele săptămânii, când ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, în coordonarea procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, l-au prins în fapt pe bărbatul în vârstă de 54 de ani, în timp ce oferea suma de 400 de lire sterline unui agent de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Săbăoan.

Ce nu știa bărbatul era că, după ce agentul de poliție a refuzat suma de 400 lire sterline cu titlu de mită, a și sesizat SJA Neamț, astfel că, după flagrant, a fost condus la sediul unității de parchet pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Menționăm faptul că, în cursul anului 2023, până în prezent, au fost înregistrate 15 situații în care angajați ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Neamț au refuzat sume de bani cu titlu de mită și au sesizat faptele de natură penală la Serviciul Județean Anticorupție Neamț”, transmite DGA.

Sancțiuni dispuse de primarul Piedone la doi agenți economici: „Nu vă jucați cu sănătatea oamenilor!”

Doi agenți economici care derulau activități de catering în Sectorul 5 al Capitalei au fost sancționați de primarul Cristian Popescu Piedone.

Mai mult, edilul a sesizat și instituțiile cu atribuții de control mai amănunțite, în condițiile în care, din cele constatate la fața locului, agenții economici nu respectau cele mai elementare reguli de igienă.

Verificările pe care Piedone le-a întreprins zilele trecute au venit după ce a existat o sesizare. Așa se face că edilul Sectorului 5 a mers în teren, acolo unde se bănuia că sunt nereguli, descoperind că cele sesizate se confirmă.

Astfel, din ce detaliază primarul Piedone pe Facebook, sesizarea consta în aceea că, în zona Mărgeanului, un agent economic are un spațiu – bucătărie, în care se gătește mâncare pentru grădinițe și centre de bătrâni, deși modul de lucru nu ar fi igienic.

Iar ceea ce s-a găsit l-a făcut pe Piedone să admită că sesizările erau întemeiate: „praful intra prin ușa deschisă (…), pâinea era depozitată laolaltă cu anvelopele de mașină (…) în mașinile insalubre și neconforme care transportau mâncarea la copiii și bătrânii din grădinițe și azile am găsit antigel, truse de scule folosite, ambalaje mizerabile”.

Și nu doar atât: „Spre dezamăgirea mea, în zona Mărgeanului, corpul de control al Poliției Locale Sector 5 a constatat nereguli la încă o societate comercială care gătește mâncare și o livrează la domiciliu! Nici măcar nu era autorizată de primărie, așa că inspectorii poliției au închis-o”.

Sunt dezamăgit și furios pe cei care se joacă de-a alimentația publică! Uneori am impresia că anumiți agenți comerciali sfidează legile și oamenii de bună credință! (…)

Am dispus sancțiuni în ambele situații și am sesizat instituțiile abilitate!
Am o rugăminte pentru toți agenții economici din Sectorul 5 care prepară mâncare și-o livrează populației:
NU VĂ JUCAȚI CU SĂNĂTATEA OAMENILOR!

Cu respect pentru comunitate, primarul Piedone”, transmite edilul.

Conducerea Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară, acuzată de corupție

sursă foto: DNA

Fostul director general al Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), dar și unul dintre actualii directori adjuncți ai instituției sunt acuzați de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție de abuz în serviciu.

Totodată, alături de aceștia va fi judecat în dosar și directorul unei direcții a CENAFER, un expert, doi administratori ai unor societăți comerciale și o firmă. Totul, în legătură cu anumite servicii achiziționate de CENAFER în perioada 2016 – 2019

Din ce precizează DNA, fostul director general Marcel Oțoiu și (încă) adjunctul CENAFER Claudiu Florin Ouțanu vor fi judecați pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în timp ce Vasile Dinut, actual director al Direcției Logistice este acuzat și de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În același dosar va mai fi judecat și Radu Vasile Lehovida – la data faptelor expert 1A în cadrul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și fals intelectual, în formă continuată.

În ceea ce privește unul dintre administratori, procurorii îl acuză de favorizarea făptuitorului, al doilea va fi judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, aceeași acuzație fiind adusă și firmei administrate de acesta din urmă – SC NACA PROJECT SRL.

În perioada 2016 – 2019, inculpații Oțoiu Marcel, Puțanu Claudiu Florin și Dinu Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatului Lehovida Radu Vasile, cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi încheiat cu SC Naca Project SRL trei contracte care ar fi avut ca obiect achiziția unor servicii de reparare și întreținere sisteme de pază electronică, pentru 10 sisteme instalate la imobile ale CENAFER.

Serviciile respective ar fi fost achiziționate de instituția publică în condițiile în care societatea respectivă nu ar fi deținut o licență specială, eliberată de IGPR, pentru efectuarea acelor activități, iar în perioada încheierii primelor două contracte firma nu ar fi avut niciun salariat.

În contextul menționat mai sus, inculpatul Lehovida Radu Vasile, fiind desemnat membru al comisiei de recepție, ar fi întocmit și semnat 26 procese-verbale de recepție prin care ar fi atestat în fals faptul că serviciile ce au făcut obiectul celor trei contracte ar fi fost prestate.
Cu toate acestea, CENAFER a achitat integral către SC Naca Project SRL contravaloarea totală (273.031 lei) a serviciilor contractate deși în realitate acestea nu ar fi fost prestate.

În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține SC Naca Project SRL. CENAFER s-a constituit parte civilă în procesul penal. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză”, detaliază procurorii anticorupție.

Liga Studenților a sesizat CNCD: CTP i-a comparat pe pelerinii de la Iași „cu teroriștii sinucigași Hamas”

Sursa: Captură video

Liga Studenților (LS IAȘI) anunță că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu unele afirmații făcute de Cristian Tudor Popescu.

Analistul/ jurnalist a făcut o comparație recentă despre care LS Iași consideră că este umilitoare, vizavi de cei „peste 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva la Iași”.

Concret, CTP a spus despre aceștia că ar putea fi comparați cu „teroriștii sinucigași Hamas care se aruncă în aer și omoară oameni cu credința că vor întâlni în viața de apoi 72 de fecioare”.

Într-un comunicat al Ligii Studenților se arată că afirmațiile au fost făcute pe 17 octombrie, în cadrul unui podcast realizat de Recorder, care avea ca temă conflictul israeliano-palestinian și actele de terorism ale Hamas și atacul asupra Israelului.

Cristian Tudor Popescu a făcut o serie de declarații controversate între minutele 55 și 57, în care i-a comparat pe pelerinii creștini ortodocși care s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva cu teroriștii sinucigași care se aruncă în aer și omoară oameni cu credința că vor întâlni în viața de apoi 72 de fecioare.

De asemenea, a afirmat că membrii cultului mozaic au o viziune identică despre moarte și viața de apoi cu teroriștii sinucigași, afirmație falsă, de natură să inducă publicul în eroare.

În sensul OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, remarcile lui CTP aduc atingere demnității creștinilor ortodocși, batjocorindu-i, umilindu-i și degradându-i pe aceștia la stadiul de teroriști islamici”, se arată în comunicatul LS Iași.

Pe Facebook, Liga Studenților precizează că apără libertatea religioasă și de conștiință, și că, în condițiile în care majoritatea membrilor sunt creștini ortodocși „pentru care cultul sfinților reprezintă o componentă esențială a credinței”, „astfel de declarații în spațiul public, care sunt de natură să aducă atingere demnității creștinilor, umilindu-i și degradându-i pe pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva la stadiul de teroriști islamici sunt total inacceptabile și trebuie sancționate”.

Libertatea religioasă a fost recâștigată de români cu prețul vieții după jumătate de secol în care puteai face ani grei de pușcărie sau puteai fi trimis în lagăr, deportat sau ucis dacă convingerile tale religioase nu conveneau regimului politic, iar pentru acest fapt nu îl putem lăsa pe domnul Cristian Tudor Popescu să batjocorească credința oamenilor!”, avertizează LS Iași.

La scurt timp, tot pe Facebook a venit și replica din partea lui CTP, o postare cu titlul „Atentat cu moaștele Sf. Parascheva”, în care explică sensul afirmațiilor sale, punctând asupra faptului că „nu mi-am închipuit că unii vor evolua în sens contrar, și asta în România, la Iași, oraș al culturii și inteligenței”:

Pentru orice persoană înzestrată cu rațiune e cât se poate de limpede: compar credința unor oameni în bunătățile care, potrivit Coranului, îi așteaptă în Rai cu credința altor oameni că niște rămășițe umane mumificate pot face minuni pentru ei. Nu spun, potrivit Bibliei, pentru că rolul miraculos al moaștelor nu este povestit acolo, e fabricat ulterior.

Și nu fac altceva decât să râd, căci zic, tot în emisiune: „Să nu râdem de cei care cred în vinul, carnea și fecioarele din Rai, că râdem de noi” – după care fac comparația de mai sus. Cum aș fi putut să compar ACȚIUNILE unora, puțini, dintre cei ce cred în raiul islamic, care se aruncă în aer folosind centuri explozive, cu pelerinajul pașnic al fidelilor Sf. Parascheva, care, după vizita la moaște, se duc pur și simplu acasă?

Am râs de naivitatea ambelor categorii. Atât, măi băieți și fete, am râs, n-am cerut interzicerea cultului Sf. Parascheva sau a celui islamic. Sunt și eu credincios, cred în libertate, și, prin urmare, deși nu sunt religios, cred că oamenii trebuie lăsați să practice religia pe care o doresc, în bună pace. (…)

Mai mult, băieții și fetele de la Ligă se bagă în seamă și în legătură cu evreii religioși, pretinzând că aș fi afirmat că: „membrii cultului mozaic au o viziune identică despre moarte și viața de apoi cu teroriștii sinucigași, afirmație falsă, de natură să inducă publicul în eroare”. Fals e ce ziceți domniile-voastre, ori cu intenție ori n-ați ascultat ce-am spus: atât simplii cetățeni evrei, cât și teroriștii islamici sinucigași, trăiesc nu cu moartea așteptând la sfârșitul vieții, ci cu moartea lângă ei în fiecare zi a vieții lor. Dar din motive total opuse! (…)

Nicidecum că asasinii și victimele ar avea o VIZIUNE identică despre moarte și viața de apoi, domnilor studenți!… Faceți și Logică la facultate?

Închei menționând că toate acuzațiile la adresa subsemnatului înaintate CNCD în ultimii ani s-au soldat cu condamnarea, din partea CNCD, și apoi cu desființarea condamnării de către Justiție – Dăncilă, pavian cu mantie, Patriarhul Daniel, mutarea moaștelor a dat jos comunismul, oamenii Sf. Parascheva își scot masca și ling pepsiglasul… Asta studențească, atentat terorist cu moaștele Sf. Parascheva, în opinia mea nu va trece de CNCD.

Și cu o umbră de tristețe că niște oameni tineri, ținuți a fi deștepți (acum poate săriți că v-am comparat cu teroriștii Hezbollah, despre care Trump a zis că sunt „very smart”) se țin de astfel de prostii în zile ca acestea…”.

Contre între USR și președintele ANPC, după ce instituția a închis zeci de locuri de joacă din Sectorul 1

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis temporar 89 de locuri de joacă din Sectorul 1 din Bucureşti pentru mai multe nereguli, printre care lipsa protecţiei pentru anumite echipamente, tobogane crăpate, balansoare instabile, lipsa avertizării faţă de potenţiale pericole.

Însă președintele USR consideră că totul a fost o comandă politică, pentru ca primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, să fie „executată” în fața electoratului – în special și a opiniei publice – în general.

Oficial, ANPC a aplicat în urma neregulilor constatate sancţiuni în valoare de 12.000 lei, iar pentru toate cele 89 locuri de joacă administrate de ADP Sector 1 şi date în exploatare în perioada 2019 -2020 a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării servicilor şi interzicerea utilizării echipamentelor, până la remedierea deficienţelor.

Ulterior, într-un comunicat de presă al USR, formațiunea acuză că „Marcel Ciolacu crede că și-a luat statul pe nume propriu”, având legătură cu verificările ANPC, mai ales pentru că instituția este condusă de „Horia Constantinescu, șeful ANPC, nașul de cununie al lui Andrei Năstase (fiul cel mare al lui Adrian Năstase), omul de încredere al lui Liviu Dragnea”.

În comunicatul USR se face și o cronologie a „unei acțiuni mafiote care are PSD scris pe ea”, începând cu data de 10 octombrie 2023, când Clotilde Armand „dezvăluia că o parte din încasările teraselor și cluburilor din Herăstrău închise din cauza zgomotului ajungeau în conturile unui offshore din Panama, controlat de familia lui Horia Constantinescu”.

Mai departe, se arată în comunicat, la o zi distanță, „Horia Constantinescu și-a trimis garda ANPC în control la locurile de joacă din Sectorul 1 să găsească „ceva-orice” la Clotilde Armand. Pe 16 octombrie 2023, ANPC a închis 89 de locuri de joacă din Sectorul 1. Pentru că nu au găsit nimic în neregulă au invocat o serie de motive, cum ar fi chipurile vopsea tocită sau șuruburi aparent insuficient înfiletate sau că tartanul ar avea denivelări”.

Și, în acest context, președintele USR, Cătălin Drulă, avertizează că „Marcel Ciolacu trebuie să-și țină hienele în lesă. Funcția de premier nu este un cec în alb pentru abuz de putere. Un șef la ANPC cu afaceri dubioase și interese obscure peste tot în jurul lui trebuie dat afară imediat. Clotilde Armand se luptă pentru binele comunității din Sectorul 1 cu o mafie brutală: de la patroni de cluburi până la operatori de salubritate – toți au legături la partid. Și va continua în ciuda eforturilor lui Ciolacu de a o împiedica”.

Pe Facebook însă, Horia Constantinescu a arătat că s-au stârnit „valuri de ură” din motive neîntemeiate: „Horia Constantinescu nu a ascuns niciodată că este nașul de cununie a lui Andrei Năstase” – a precizat președintele ANPC despre sine, vorbind la persoana a II-a.
Totodată, Constantinescu a subliniat că nu mai are firme în Panama, că a avut, dar le-a împărțit familiei… iar afacerile din parcul Herăstrău le are din anii 96, în acest moment și acestea fiind înstrăinate familiei. Nimic nou sub soare, cum ar veni.

Cei care sunteți politicieni, poate aveți vreo inițiativă inteligentă, parlamentară. Cei care sunteți în administrația publică locală, pogorâți-vă din birourile în care vă sorbiți cafeaua tacticos pe străzi, și vedeți dacă locația pe care ar fi trebuit să o administrați în ultimii – deja – trei ani arată așa cum se așteptau cei ce v-au votat, ce pare că nu au făcut neapărat cea mai bună alegere. (…)”, e sfatul lui Horia Constantinescu, care a mai făcut o dezvăluire în premieră:

Andrei Năstase este nașul fetiței mele, născută în 2007. Această lovitură de imagine, ce-mi este din nou dată, chiar de mine însumi… sunt convins că va așeza lucrurile într-o zonă funcțională.

În momentul acesta, cetățenii Sectorului 1 vor avea mult mai multă liniște, totul în jurul lor se va curăța, negura se va risipi, iar sectSrul 1 va fi comparabil cu cele mai frumoase zone ale capitalelor din Europa.

Iată că această lumină făcută asupra vieții mele probabil va face curat în toate restaurantele, va face lucrurile să funcționeze mult mai bine, iar voi, toți cei pe care i-am sancționat, vă puteți simți ușurați”, a mai transmis președintele ANPC.

Ciolacu anunță că limba română a fost recunoscută ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina

Limba română este, de ieri, limbă oficială în Ucraina, pentru minoritățile române.

Aceasta a anunțat premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită în țara vecină, la finalul şedinţei comune ale guvernelor României şi Ucrainei.

Potrivit acestuia, autorităţile de la Kiev au decis miercuri să ia această măsură, însă hotărârea are de fapt legătură cu obligațiile pe care le are Ucraina de îndeplinit pentru aderarea la Uniunea Europeană, unul dintre criterii referindu-se şi la drepturile minorităţilor naţionale.

Pentru această aderare există şi nişte principii şi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor. (…) Şi România a respectat toate principiile necesare de aderare la Uniunea Europeană. (…)

Relaţia inter-instituţională între mine şi domnul prim-ministru nu mai este la nivelul de a ne face promisiuni. Noi decidem împreună ce este mai bine pentru popoarele pe care le reprezentăm. A existat o şedinţă de guvern în cadrul şedinţei comune între România şi Ucraina şi decizia Guvernului a fost că pe teritoriul Ucrainei limba oficială este limba română. (…)

La fel de important cred că este să ne asigurăm că preoţii români ortodocşi vor oficia în continuare serviciile religioase în limba română. Libertatea religioasă este un drept fundamental, iar păstrarea identităţii religioase şi a limbii de slujire sunt principii fundamentale pentru orice societate”, a explicat Ciolacu, citat de Agerpres.

Pe Facebook, premierul a scris că „din acest moment, la nivel internațional nu mai există decât o singură limbă oficială pentru români: limba română”, iar decizia guvernului ucrainean „duce la îndepărtarea unei nedreptăți”. Totodată, acesta a promis că va exista o colaborare cu Ucraina „și pentru a modifica legislația privind drepturile minorităților, pentru ca românii din Ucraina să beneficieze de aceleași drepturi de care beneficiază cetățenii ucraineni în țara noastră”.

Președintele CJ Vaslui, încă 30 de zile de arest preventiv

Încă 30 de zile de arest preventiv pentru Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, prins cu mită în portbagaj în urmă cu aproape o lună.

Banii pretinși și primiți de președintele CJ Vaslui reprezentau un procent de 10% din valoarea unui contractul de achiziție publică care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui.

Buzatu este arestat preventiv din 23 septembrie, după ce, anterior, primise suma de 1.250.000 lei de la un prieten, om de afaceri, pentru ca un contract încheiat cu CJ Vaslui să se deruleze în bune condiții în ceea ce privea plata facturilor.

Ieri, procurorii anticorupție au solicitat prelungirea măsurii preventive, iar Tribunalul Vaslui a admis solicitarea:

Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului BUZATU DUMITRU, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 24.10.2023 şi până la data de 22.11.2023, inclusiv.

Respinge cererea privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Judele Radu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului JUDELE RADU, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iaşi sau instanţa în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Mun. Iaşi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească raza teritorială a mun. Iaşi, decât cu încuviinţarea prealabilă a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iaşi sau a instanţei în faţa căreia se află cauza. d) să nu se apropie inculpatul Buzatu Dumitru, de martorii P.P., A.B.M., C.R.I, H.A., C.B.A., C.D.D., I.M., O.A.M., M.M., Z.L., M.M.M., T.N., de colaboratorii B.I.şi S.E., sau de numiţii C.V. și T.C.A. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.

Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”.


Cel de-al doilea inculpat este expert administrează o societate al cărui obiect de activitate este realizarea de activități de inginerie și consultanță tehnică, cu care CJ Vaslui încheiase un contract pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate de cel care i-a dat mită lui Buzatu.

Faptele de care îl acuză DNA Iași constau în aceea că în anul 2019, pe când se derula proiectul finanțat din fonduri europene „expertul a primit în datele de 02.03.2023 și 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei. După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului județean Vaslui documentația tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită și acceptată de către factorii decidenți din cadrul instituției publice, printre care și inculpatul Buzatu Dumitru”.

Europol: „La butoanele MAI, respectiv IGPR, există personaje care au impresia că le știu pe toate”

Foto: Facebook/Poliția Română
Foto: Facebook/Poliția Română

Echipa Sindicatului Europol scrie într-un material postat pe site-ul propriu despre ultimile achiziții care urmează a fi făcute pentru structurile din Poliția Română.

Achiziții pe bune, nu între ghilimele, respectiv 7.000 de bastoane cu aproape 1.505.000 de lei, adică 215 lei baston + suport și 800 de etilometre marca Drager, care costă 9.800.000 de lei, respectiv 12.250 de lei/ completul.

Achiziții „salutate” de cei care lucrează la „firul ierbii”, dar Sindicatul Europol atrage atenția că… mai e mult până departe. Adică modificarea legislației, astfel încât polițiștii să aibă cu adevărat competențe conferite de cadrul legislativ din țara noastră. Țara noastră, unde polițiștii așteaptă „în teren și câte 45 de minute pentru sosirea unui aparat de detecție a alcoolului în aerul expirat deținut de către Brigada Rutieră, astfel încât riscul ca rezultatele probelor biologice prelevate ulterior testării cu etilometrul să fie cu mult diminuat”.

Însă punctele slabe sunt nenumărate:

Iar aceasta nu este unica problemă a polițiștilor. Nu am uitat faptul că încă nu avem legislație pentru uzul exclusiv al etilometrului sau faptul că suntem una dintre ultimele țări unde proba de sânge reprezintă unicul mijloc de probă contra unui conducător auto aflat sub influența alcoolului. Și nici nu am uitat faptul că dosarele penale trenează prăfuite pe birourile colegilor de la cercetări penale pentru că nu Poliției nu îi sunt alocate fonduri suficiente pentru a achita contravaloarea buletinelor de analiză și nici resursă umană care să le instrumenteze.

Așa se întâmplă când la butoanele MAI, respectiv IGPR există personaje care au impresia că le știu pe toate, iar dezamăgirea cruntă apare când practica demonstrează că în afara metehnelor comuniste nu există strategii sau viziuni de ansamblu referitoare la resursele necesare de combatere a fenomenului infracțional”.

Revenind la achizițiile despre care am menționat inițial, în textul Europol se arată că „la nivelul I.G.P.R. s-a dat un ordin scurt și clar ,,Cumpărați tot!”, iar colegii din cadrul structurilor de logistică și financiar au executat imediat, fără vreo urmă de ezitare.

Bine, acum e impropriu spus tot, deoarece „tot” înseamnă mult, iar Poliția Română numai bani nu are, cu ale ei bugete secate, încă de prin primăvară. Sau are bani doar la nivel centralizat, pentru că la nivel local bate vântul în conturi. Iar ca un simplu exemplu putem da chiar Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bucuresti unde nu s-a mai reparat o autospecială de mai bine de 6 luni sau dacă s-a reparat, operațiunea a fost făcută ,„caiet” urmând ca prestatorul să încaseze banii când or veni… Dar o să revenim foarte curând la subiectul acesta că abia ce s-au cerut previziunile de achiziții pentru anul 2024.

Revenind la subiectul nostru, Poliția Română rușinată probabil de celebrele bastoane chinezești cu electroșocuri cumpărate pe vremea lui Liviu Vasilescu ce a fost ”recompensat” cu un post cald de director al Direcției Generale Anticorupție de unde s-a și pensionat, achiziționează „dintr-un foc” 7.000 de bastoane telescopice și 800 de etilometre.

Prețul celor 7000 de bastoane este de aproximativ 1.505.000 de lei, adică 215 lei per complet (baston + suport). Știm că este ultimul contract subsecvent cu cei de la Rotman Industries și mai știm că aceștia nu s-au dezis de calitatea produselor furnizate. Gama NexTorch este una de top în zona de poliție, așa că suntem nerăbdători să vedem sosite bastoanele telescopice, deși numărul acestora este insuficient la acest moment, proactiv vom avea un baston la fiecare 3 polițiști, așa cum s-a întâmplat și în cazul vestelor anti-înjunghiere.

Valoarea celor 800 de etilometre este de 9.800.000 de lei, respectiv 12.250 de lei/completul, dar sunt marca Drager, dintre cele mai bune! Acum, nu vrem să fim cârcotași, dar realizarea acestor achiziții după producerea diverselor tragedii pe drumurile patriei și prezentate în spațiul public de către mass-media reliefează în mod direct lipsa de predictibilitate și lipsa unor analize și strategii la nivelul Poliției Române pe termen mediu și lung în ceea ce privește siguranța traficului rutier”.

Tomac, plin de întrebări în fața vicepreședintelui Comisiei Europene

Sursa: Facebook

Liderul PMP Eugen Tomac pare că are întrebări, nu și răspunsuri.

Dacă tot are calitatea de europarlamentar român, Tomac a avut ieri o intervenție în plenul Parlamentului European, pentru a cere explicații privind aderarea țării noastre la spațiul Schengen.

În fața sa, vicepreședintele Comisiei Europene, care însă, după cum singur recunoaște Tomac, nu i-a răspuns concret la ceea ce îl măcina, ci doar a făcut promisiuni.

Într-o postare pe Facebook, liderul PMP arată că a lăsat tot de-o parte și l-a întrebat direct pe vicepreședintele Margaritis Schinas „de ce comisia nu a acționat în judecată Consiliul pentru blocarea dreptului României și Bulgariei de a accede în spațiul Schengen”. „Blocare” care s-a produs însă acum aproape un an, ca urmare a votului dat de Austria.

Comisia are îndatorirea de a asigura respectarea Tratatelor Uniunii Europene, iar acestea sunt călcate în picioare de 12 ani în care țara noastră este ținută pe nedrept în fața unei porți închise.

Domnul Schinas nu a răspuns la întrebare, însă a promis, sub formă de angajament, că, în curând, Consiliul va lua o decizie pozitivă în ceea ce privește intrarea României și Bulgariei în Schengen.

Promisiuni am tot auzit, deocamdată singura speranță reală este procesul pe care l-am deschis la CJUE și care am încredere că va face dreptate pentru români”, scrie Tomac pe Facebook.

Din ce detalia același Tomac cu câteva luni în urmă, în februarie a chemat în judecată Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru a anula „blocajul generat de Austria împotriva României privind accesul nostru în spațiul Schengen”.

Ciolacu: „Vizita la Kiev, două obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante”

Sursa: Facebook

Astăzi, premierul Marcel Ciolacu va participa astăzi la prima ședință comună a Guvernelor României și Ucrainei, însă înainte a ținut să explice, vorba aceea, scopul și durata vizitei.

Chiar dacă potrivit agendei publice a premierului „nu există evenimente publice programate în această zi”, anunțul oficial al Guvernului este că premierul va merge la Kiev împreună cu „mai mulți membri ai Cabinetului și experți din domeniile apărării, agriculturii, transporturilor, energiei, afacerilor interne, sănătății”.

Mai mult, într-un comunicat postat pe pagina Guvernului, se arată că „vizita la Kiev are două obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante”.

Ceea ce s-a anunțat negru pe alb este că în cadrul vizitei, Ciolacu se va întâlni cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal, „alături de care va susține declarații comune de presă”, dar și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.

Vizita la Kiev are două obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante, care să pună bazele unei colaborări mai aplicate în mai multe sectoare.

Ucraina poate conta pe România acum și pe termen lung pentru că avem capacitatea de a deveni un centru de suport logistic pentru reconstrucția acestei țări”, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

Totodată, conform aceleiași surse, Marcel Ciolacu urmează să depună și o coroană de flori la Zidul Apărătorilor Căzuți ai Ucrainei din Kiev și va participa la dejunul de lucru oferit în onoarea delegației române de premierul Denys Shmyhal.

Alături de șeful Executivului, la ședința comună a Guvernelor român și ucrainean, vor participa: vicepremierul Marian Neașcu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul energiei, Sebastian Burduja, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat”, se detaliază în comunicat.

Vizita lui Ciolacu în Ucraina vine la scurt timp după ce Zelenski a fost în România. Pe 10 octombrie, președintele Ucrainei s-a întâlnit cu mai mulți oficiali ai țării noastre, ulterior declarând, printre aletele, că este recunoscător „întregii clase politice și societății românești”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
0.4 ° C
1 °
0 °
81 %
2.1kmh
40 %
S
5 °
D
-2 °
lun
-1 °
mar
-1 °
mie
1 °

Ultimul articol

Anchetă penală și disciplinară la Spitalul Județean Buzău, după moartea unui pacient

Anchetă pe toate planurile la Spitalul Județean de Urgență Buzău după ce, la începutul acestei săptămâni un tânăr de doar 25 de ani a...

Un notar, un executor judecătoresc și un avocat, acuzați de DNA Constanța că ar...

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au finalizat, luna trecută, un dosar în care sunt implicați un notar, un executor...

Ministerul Justiției a început să caute procuror general, plus șefi la DNA și DIICOT

Gata cu mandatele la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție şi ai Direcției de Investigare...