1.8 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 137

30.000 de euro, suma cerută pentru o soluție favorabilă la Curtea de Apel București

sursă foto: DNA

Doi bărbați au fost reținuți ieri de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției sub acuzația de trafic de influență și cumpărare de influență, în legătură cu unele promisiuni pe care le-au făcut privind soluții favorabile la Curtea de Apel București.

Măsurile au fost luate în urma unui flagrant organizat sâmbătă, în condițiile în care, arată procurorii, traficul de influență s-a derulat în perioada 09.02.2024 – 28.02.2024.

Mai mult decât atât, într-un comunicat al DNA se arată că în cauză este implicat chiar un avocat din cadrul Baroului Ialomița, care a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție când ar fi primit 17.000 euro, din care 7.000 euro pentru sine și 10.000 euro pentru alții, plata pentru ca avocatul să intervină asupra judecătorilor din cadrul Curții de Apel București.

La acel moment, avocatul a fost arestat la CA București pentru 30 de zile, instanță unde au fost prezentați și ceilalți doi inculpați cu propunere de luare a acestei măsuri preventive.

Unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, sume de bani cuprinse între 7.000 – 30.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor o pedeapsă neprivativă de libertate (condamnare cu suspendare).

După mai multe „negocieri”, s-ar fi stabilit ca martorul să-i dea inculpatului sumele de 7.000 euro pentru sine și 20.000 euro pentru alții, din care acesta ar fi și primit 1.000 euro de la rudă a martorului, restul banilor urmând a fi remiși la o dată ulterioară.

În contextul menționat mai sus, la data de 09.03.2024, inculpatul ar fi primit de la aceeași rudă a martorului suma totală de 26.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, precizează DNA.

Ziarul de Investigații – 11 martie 2024

Având în vedere apariația în Ziarul de Investigații – zin.ro – a articolelor ”EXCLUSIV. Scandal cu conotații sexuale la Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Instituției i se cer daune morale: 69 600 de lei pentru 69 600 de minute de suferințe la locul de muncă(I)” și ”Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a aflat despre scandalul cu conotații sexuale, de la Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” semnate de Dragomir Georgiana, eu, Sorin PREDA -Senior Partner – cer scuze public domnului General Florin Oancea în numele meu și al Ziarului de Investigații pentru apariția acestora.

Așa cum până în acest moment s-a dovedit, informațiile au fost prezentate părtinitor de către sursă.

Ziarul de Investigații nu a abordat până la momentul apariției primului articol subiecte cu tentă sexuală considerând că pentru acest gen de subiecte sunt alte publicații și, după apariția lor am decis să exclud pentru viitor genul de articole cu conotații sexuale.

Ziarul de Investigații își reafirmă angajamentul față de transparență și corectitudine în toate activitățile sale și recunoaște importanța menținerii unei relații de încredere cu publicul său.

În acest sens, mă angajez să implementez măsuri corective adecvate pentru a preveni recurența unor astfel de incidente.

Acest incident a arătat și partea mai puțin plăcută a faptului că la Ziarul de Investigații articolele sunt publicate de către autor fără a fi nevoie de o altă autorizare.

Ziarul de Investigații își exprimă regretul pentru neplăcerile cauzate domnului General Florin Oancea de conținutul publicat și recunoaște că materialele respective nu au fost în deplină conformitate cu liniile noastre editoriale și standardele etice pe care le susținem.

Mihai Chirica, sfaturi pentru primarii „traseiști”: „Nu cred că aceste plimbări dintr-o parte în alta sunt potrivite pentru electorat”

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, cel care are la activ două mandate – unul drept candidat PSD și al doilea din partea PNL – nu vede cu ochi buni „traseismul” politic, care se traduce prin migrația edililor de la un partid la altul și crede că, cei care o fac „nu au o doctrină” sau „mai bine spus, sunt convins că nu au o morală politică”.

După ce a trecut din PSD în PNL în urmă cu patru ani, acum Chirica atrage tenția că „plimbările dintr-o parte în alta” nu sunt „potrivite pentru electorat”. În ceea ce îl privește, are o scuză: pe când era social democrat, nu era în relații bune cu liderul PSD de atunci, Liviu Dragnea.

„Sunt sigur că sunt greşeli de ambele părţi. Cred că sunt greşeli şi în managementul politic al PNL şi sunt intervenţii nepotrivite în managementul politic al PSD. Ceea ce vreau să le transmit primarilor este că suntem locuitorii aceleiaşi ţări, împărţim acelaşi buget, aproape cu aceeaşi mână. Nu cred că aceste plimbări dintr-o parte în alta sunt potrivite pentru electorat”, a atras atenția Chirica într-o confetință de presă, citat de Agerpres.

Cu această ocazie, primarul Iașiului a subliniat că „am avut un conflict cu Dragnea, care m-a executat politic şi dat afară din PSD şi a trebuit să îmi aleg o altă cale. Am făcut-o în mod responsabil şi voi rămâne în continuare aici”.

Haideţi să facem politică pentru cetăţeni. Nu cred că pomana electorală înseamnă un plus în politica şi democraţia românească. Sper ca lucrurile acestea să înceteze. (…) Nu este potrivit pentru electorat.

Sper ca cele două mari partide, PSD şi PNL, să îşi continue parteneriatul, să dea o şansă României pentru dezvoltare şi în guvernarea care urmează, să câştigăm şi mai mult încrederea instituţiilor internaţionale, inclusiv a celor care ne asigură securitatea naţională la graniţele ţării şi, desigur, să creştem în spatele nostru o generaţie de oameni politici care ar trebui să fie altfel„, a mai pus Mihai Chirica.

În vârstă de 52 de ani, Mihai Chirica conduce Iașiul ca primar din anul 2016. Atunci câștiga din partea PSD, partid în care intrase în 2012, iar după ce între 2018 – 2020 s-a afișat independent, înaintea ultimelor alegeri locale a intrat în PNL, a candidat pe listele acestei formațiuni și a câștigat al doilea mandat.

Mai aplicat, Chirica a intrat în PSD în primăvara anului 2012, an în care a fost ales pe liste consilier local municipal, fiind votat viceprimar al municipiului Iași. La un an distanță, în 2013, devenea președinte al Organizației Municipale a PSD Iași, iar după ce primarul Gheorghe Nichita a fost suspendat pe fondul problemelor penale, din primăvara anului 2015 Chirica a asigurat interimatul funcției de primar. Din postura de primar interimar a fost ales apoi primar la alegerile din 2016.

Rareș Bogdan, după ultimul refuz al Cancelarului Nehammer privind Schengen, chiar la București: „Sunt convins că va ceda”

Sursa foto: Facebook/ captură video ( PNL)

Rareș Bogdan are propriile interpretări asupra evenimentelor care se desfășoară, cea mai recentă interpretare fiind legată de ultimul refuz al Cancelarului Karl Nehammer privind intrarea României cu drepturi depline în Schengen.

Cancelarul a fost prezent la Congresul PPE, desfășurat la București, ocazie cu care a reafirmat că „poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: sistemul Schengen nu funcționează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”.

Sunt convins că va ceda”, a spus însă ieri Rareș Bogdan, într-o intervenție la B1 TV, ocazie cu care s-a arătat dezamăgit că atenția opiniei publice s-a centrat pe poziția lui Nehammer, și nu pe importanța evenimentului organizat chiar de PNL – Congresul PPE, și asupra faptului că „Iohannis și Ciucă au avut două discursuri foarte consistente de care ar fi meritat să se discute mai mult”.

Noi nu am făcut un summit la București pentru Karl Nehammer și pentru a rezolva o chestiune care e negociată. După cum știți, Ministerul Afacerilor Interne, condus de Cătălin Predoiu, și Ministerul Afacerilor Externe, condus de Luminița Odobescu, împreună cu Administrația Prezidențială și Guvenrul României continuă negocierile.

Eu sunt absolut convins că în cele din urmă Nehammer va ceda. Acum, să ținem tot ce s-a întâmplat la București de trei zile – Bucureștiul a fost capitala europeană a politicii – doar cu ce a făcut Nehammer… Manifestul electoral, care e programul electoral al PPE și programul de guvernare al viitoarei Comisii, e unul care conține un paragraf în care România, PNL a insistat extrem de mult să fie cuprins, legat de prioritatea intrării în Schengen terestru și feroviar. (…)

E un strigăt al unei țări care e nedreptățită, e o încercare de a pune presiune pe Austria prin toate formele posibile și imposibile. În paralel, vă garantez că experții MAI și MAE continuă negocierile cu Austria. Eu sunt încrezător că lucrurile se vor regla până la finele anului”, s-a arătat încrezător Rareș Bogdan – nu pentru prima oară, de altfel.

În oglindă, după toate întrevederile avute, inclusiv cu președintele Klaus Iohannis, Cancelarul Nehammer a reiterat pe rețeaua X că Austria se opune în continuare extinderii spațiului Schengen:

România este un partener important al Austriei. Companiile noastre sunt puternic implicate în România și creează multe mii de locuri de muncă acolo. Mulți cetățeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria și sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire. În același timp, am vorbit foarte deschis și despre obiecțiile austriece față de extinderea rapidă a spațiului Schengen.

Poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: sistemul Schengen nu funcționează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”.

Recalcitrant în trafic, un tânăr a amenințat polițiștii din Iași cu bătaia, după care le-a oferit 30.000 de euro

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un tânăr le-a oferit polițiștilor ieșeni pe care îi amenințase cu bătaia chiar în sediu 30.000 de euro pentru a-i trece cu vederea ieșirea.

A sfârșit însă arestat, după ce polițiștii și-au anunțat superiorii, iar conducerea Secției 4 Poliție Urbană Iași a formulat mai departe un denunț la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași.

Ieri, Tribunalului Iași a decis să îl aresteze pentru o lună, pentru o serie de infracțiuni: dare de mită, ultraj și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. „Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Rusu George-Constantin cu datele de stare civilă sus-menţionate. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror”.

Însă tânărul, despre care presa locală arată că are 23 de ani, este originar din Botoșani și studiază la Universitatea de Științe ale Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, ar putea fi cercetat și pentru alte infracțiuni, dat find că se afla în sediul poliției după un scandal provocat anterior în trafic.

Astfel, ancheta ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași are în vedere, pe lângă darea de mită, două fapte de ultraj și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, inclusiv distrugere și amenințare.

Tânărul nici în sediul poliției nu s-a potolit, trecând la amenințări la adresa agenților, după care le-a promis oamenilor legii remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 de lei și 30.000 de euro.

Sumele de bani erau oferite polițiștilor pentru ca aceștia să nu dispună față de persoana în cauză măsurile legale, în legătură cu mai multe infracțiuni săvârșite în urmă cu puțin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi șicanat în trafic, acroșarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall și refuzul de a i se recolta probe biologice).

Concret, în data de 19 februarie 2024, în timp ce se afla în sediul unei secții de poliție din municipiul Iași unde urma să fie cercetat pentru aspectele menționate mai sus, inculpatul ar fi amenințat doi polițiști cu exercitarea unor violențe fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la nici un rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenților sumele de bani menționate mai sus pentru a nu fi tras la răspundere penală”, detaliază DGA.

Paul Anghel, mesaj către Cancelarul austriac Karl Nehammer: „România este Schengen! Sunt cetățean european și am drepturi!”

Paul Anghel, director ANPC. Foto: Facebook

Cancelarul austriac Karl Nehammer se află în România, la Congresul PPE, care are loc în aceste zile la Bucureşti, ocazie cu care Paul Anghel, cel care conduce Direcția generală control și supraveghere piață și armonizare europeană din cadrul ANPC a profitat de ocazie pentru a-i transmite un mesaj.

Nu față în față, dat fiind că Nehammer este, vorba aceea, la câțiva pași distanță, ci pe… Facebook. Adică în mediul virtual, cu tag cu tot, în condițiile în care acest gen de mesaj putea fi transmis de Anghel oricând, nu doar când cancelarul austriac se află în țara noastră.

Una peste alta, Paul Anghel solicită respect, în calitate de cetățean european, în contextul aderării României la Spațiul Schengen:

Stimate domnule Cancelar Karl Nehammer România este Schengen!
Este țara în care companii austriece realizeaza afaceri profitabile, este țara care în iarnă furnizează Austriei schiori pentru pârtiile minunate pe care le aveți, este țara care consumă produse austriece cu plăcere, este țara în care doamnele poartă cristalele de lângă Insbruck și cu toate astea o singură țară, respectiv a domniei voastre, refuză în mod sistematic aderarea României la spațiul Schengen.

Știti cine sunt eu? Sunt cetățean european și am drepturi!”.

După cum se știe, Austria a fost statul care s-a opus vehement intrării României în Schengen. Abia pe finalul anului a existat o concesie, ministrul austriac Gerhard Karner anunțând că țara sa este gata să relaxeze vetoul asupra extinderii Schengen la România și Bulgaria, permițând ridicarea controalelor în aeroporturi.

Între timp, continuă negocierile, după cum a anunțat la sfârșitul anului Klaus Iohannis. Și, de altfel, dacă tot se află în România, astăzi, Cancelarul Nehammer are o întrevedere cu șeful statului, față în față adică, la Palatul Cotroceni.

Piedone, sondaj: peste 70% dintre respondenți îl vor primar general

În urmă cu câteva zile, edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat că s-a dat… start vot.

Adică a fost lansat un sondaj în ceea ce privește o candidatură la Primăria Capitalei, respondenții putând să aleagă.

Cum s-ar zice, „cine trebuie să reprezinte nevoile și interesele bucureștenilor la PRIMĂRIA CAPITALEI?” – Gabriela FIREA, Sebastian BURDUJA, Nicușor Daniel DAN, Cristian Popescu PIEDONE…?

Și nu doar atât, explica primarul Sectorului 5: „Cine să fie primar general dintre Firea sau Piedone, Burduja sau Firea, Piedone sau Nicușor, fotbaliști sau independenți sau afaceriști sau… șamd…”.

De două săptămâni încoace, dinspre PSD & PNL nu se aude nici măcar o singură rețetă favorabilă bucureștenilor cumsecade! Aud doar atât: SONDAJE! FACEM SONDAJE!TESTĂM PE X, ÎL CÂNTĂRIM PE Y… șamd! CE SONDEZI MĂI NENE?

Vrei să afli dacă BURDUJA E MAI POPULAR ÎN BUCUREȘTI CA GABI FIREA? Cheltui bani și timp să afli rezultatul ăsta????? Vrei să afli DE CE VOTANȚII CUMSECADE FAC POZE PE STRADĂ CU PIEDONE? Cheltui bani și timp să afli asta????? Vrei să afli dacă DANIEL BALUȚĂ, PRIMARUL CELUI MAI MODERN SECTOR, ESTE MAI APRECIAT CA FOTBALISTUL ANGELO LUPESCU? SERIOS? Chiar cheltui timp și bani ca să afli asta?

Unde vă aflați măi oameni buni? Filmați vreun episod special în Las Fierbinți și nu ne-ați spus? Trebuie să ne așteptăm să-i testați/ sondați și pe Bobiță și pe Dorel și pe Firicel și pe Celentano cu soacră-sa???? Uitați, domnilor:

SCRIU PATRU NUME AICI, PE FACEBOOK! ȘI LAS CETĂȚEANUL SĂ VOTEZE TIMP DE DOUĂ ZILE! SONDAJ DE LA FIRUL IERBII, de la talpa țării! Și poate înțelegeți cumva pulsul vieții reale!!!!! Oameni cumsecade, VĂ ROG să răspundeți la următoarea întrebare:
Cine trebuie să reprezinte nevoile și interesele bucureștenilor la PRIMĂRIA CAPITALEI?
”, scria Piedone pe pagina sa.

Ei, nici măcar două zile n-au trecut de la invitația de mai sus, că unul dintre candidații menționați a luat un avans considerabil. Cine? Același Piedone.

70%. După o zi și jumătate de la deschiderea sondajului propriu, aici, pe pagina de Facebook, peste 13.500 de cetățeni și-au exprimat opinia! Rezultatul, după cum puteți verifica, ESTE ACESTA: abia, abia am strâns puțin peste 70% din opțiunile cetățenilor!

Vă mulțumesc pentru încredere, oameni cumsecade! Și vă iubesc pe toți așa cum știu!
PS: Dacă aveți drum ocazional prin Kiseleff sau Modrogan, anunțați rezultatul acesta la poartă, vă rog!
Cu respect, Piedone!
”, scrie primarul tot pe Facebook.

Grefier arestat și judecat pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calități oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals

Un grefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a fost trimis în judecată pentru comiterea a 5 infracțiuni.

Acum inculpat, grefierul a fost arestat preventiv și va răspunde în fața judecătorilor de la Judecătoria Baia Mare pentru acuzațiile de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calități oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Ancheta derulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș împreună cu ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș a demarat anul trecut, având legătură cu modul în care grefierul s-a dat drept procuror în fața unei persoane, ba chiar a întocmit în fals un referat de clasare.

Inculpatul, în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în data de 11.11.2023, a sustras un număr de 323 dosare penale si alte înscrisuri oficiale, înregistrate sau aparținând Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și le-a depozitat într-un spațiu aflat în apropierea imobilului în care locuia.

La data de 02.11.2023, în timp ce a fost abordat de către o persoană, martor în cauză, și-a asumat, fără drept, calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și i-a dat de înțeles martorului că va întocmi o soluție de netrimitere in judecată în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, comisă în stare de recidivă postexecutorie, întocmind ulterior, în fals, o ordonanță de clasare, prin contrafacerea semnăturii procurorului, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a acestuia. Totodată, inculpatul i-a înmânat ulterior celui din urmă un exemplar al ordonanței de clasare.

La data de 23.12.2023, polițiști anticorupție din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, cu sprijinul unor echipe de luptători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat un număr de 3 percheziţii domiciliare în județul Maramureș.

În aceeași cauză, la data de 28.12.2023, polițiști anticorupție din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistrița-Năsăud, în baza ordonanţei de delegare emisă de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat o percheziţie domiciliară, în județul Bistrița-Năsăud”, detaliază DGA.

Ciolacu vrea cap de listă la alegerile europarlamentare o femeie „cu o carieră solidă, construită în afara lumii politice”

Sursa: Facebook

O femeie „cu o carieră solidă, construită în afara lumii politice” ar fi candidata ideală pe care liderul social democraților Marcel Ciolacu o vede drept cap de listă la alegerile europarlamentare.

Afirmația a fost făcută de Ciolacu ieri, la Gala CONAF – „Women in Economy”.

Momentan, se știe că alegerile europene care au loc între 6 și 9 iunie 2024 au fost comasate cu cele locale. Însă PSD și PNL merg pe liste comune doar la europarlamentare și, chiar dacă campania practic bate la ușă, nu există încă informații la modul oficial despre persoanele care ar urma să fie trimise în Parlamentul European prin vot.

Se pare însă că au fost discuții, având în vedere afirmațiile liderului PSD. „În viitor, nu vor mai fi femei lider. Vor fi doar lideri!” , a scris Ciolacu pe Facebook, ulterior Galei CONAF – „Women in Economy”.

Chiar dacă sunt, cu siguranță, mulți cărora asta li se pare un moft, eu cred cu tărie că este un semnal important pentru România. Este un pas concret pentru un viitor în care egalitatea de gen și de șanse să nu mai fie deziderate, ci realități!.

(…) Mi se pare corect ca, dacă femeile antreprenor fac profituri mai mari decât bărbații, să aibă și drept de reprezentare egal!”, a afirmat liderul PSD în cadrul evenimentului, subliniind că, de acum, la toate consultările pe care le va avea cu reprezentanții mediului de afaceri va cere ca femeile să fie reprezentate în proporție de 50%.

Şef de post din cadrul IPJ Brașov condamnat definitiv la 6 ani și 4 luni închisoare cu executare, pentru infracţiuni de corupţie

Sursa: Captura video DGA

Condamnare definitivă pentru un om al legii, șef de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov.

Acesta are de executat 6 ani și 4 luni închisoare pentru infracţiuni de corupţie, sentința definitivă fiind pronunțată săptămâna trecută de magistraţii Curții de Apel Braşov, agentul de poliție care la data comiterii faptelor conducea Postul de Poliție Ormenis.

Potrivit procurorilor, în calitate de şef de post la Postul de Poliție Ormenis acesta comisese infracțiuni precum luare de mită și trafic de influență. Totodată, polițistul fusese acuzat și de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, favorizarea făptuitorului și fals intelectual (8 acte materiale).

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, s-a reţinut că agentul de poliție a primit, în luna aprilie 2022, suma de 500 de lei, pentru sine, în legătură cu neindeplinirea unui act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv pentru efectuarea defectuoasă a actelor de urmărire penală într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecatoria Rupea, în care se efectuau cercetări față de o altă persoană, pentru săvârșirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, cu propunerea unei soluții de clasare în cauza respectivă.

În legătură cu acelaşi dosar penal, acesta a pretins şi a primit, pentru altul, suma de 1.300 de euro (echivalentul a 6.500 de lei), lăsând să se creadă că are influenţă asupra procurorului care supraveghea activitatea de urmărire penală. Mai mult, s-a stabilit faptul că, pentru formularea propunerii de clasare în cauza penală instrumentată, agentul de poliţie a întocmit, în fals, un număr de opt declaraţii de martor, în care a consemnat date sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

De asemenea, cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că, în perioada martie-octombrie 2022, agentul de poliţie a administrat în fapt, o societate comercială, efectuând operațiuni financiare, ca acte de comerţ (acte de administrare curentă, spre exemplu negocierea contractelor, ţinerea evidenţei contabile, plata salariilor), incompatibile cu funcţia de poliţist, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, detaliază Direcţia Generală Anticorupţie.

De menționat că fostul șef de post a fost arestat în lipsă, iar instanța a emis chiar un mandatul european de arestare. În octombrie 2023, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința de condamnare, care a fost menținută la CA Brașov:

Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU, la pedeapsa de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de poliţist. Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului. Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (8 acte materiale).

Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 7 ani închisoare, respectiv un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare, stabilind în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare. Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de poliţist, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 4 ani.

Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de poliţist, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe pe numele inculpatului Boltinescu Gabriel Tiberiu. Deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv de la data de 13.09.2022 la data de 22.03.2023. Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin decizia penală nr. 33/C/22.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 3662/62/2022/a8, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Dispune desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri în vederea restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de fals intelectual (…)., dispune confiscarea sumei de 500 lei, primită cu titlu de mită de inculpat, respectiv a sumei de 1.300 euro, echivalentul sumei de 6.500 lei, primită cu titlu de folos necuvenit de inculpat. Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 20.09.2022 asupra conturilor bancare deţinute de inculpatul Boltinescu Gabriel Tiberiu la Raiffeisen Bank S.A., Alpha Bank România S.A. şi Banca Comercială Română S.A. până la concurenţa sumei de 7.000 lei, în vederea confiscării speciale.

Constată că sunt mijloace materiale de probă şi rămân ataşate dosarului cauzei agenda, documentele, mapa din plastic de culoare neagră şi ştampila dreptunghiulară înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov conform procesului-verbal din data de 6.10.2023, precum şi suporturile optice transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov conform procesului-verbal din data de 6.10.2023. Obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 lei este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 1000 lei este aferentă procedurii de cameră preliminară şi fazei de judecată”.

Ursula von der Leyen vine în România; PNL: „Viitorul Europei se decide la București”

Sursa foto: Facebook

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi preşedintele PPE, Manfred Weber, sunt așteptați astăzi la București, unde se va desfășura, timp de două zile, Congresul PPE.

Evenimentul are loc la Romexpo și este găzduit de Partidul Naţional Liberal în parteneriat cu Partidul Popular European.

Vizita și implicit întâlnirea are aerul unei campanii, în condițiile în care Ursula von der Leyen, actuala şefă a Comisiei Europene, este candidata unică pentru a conduce lista Popularilor la scrutinul european din 9 iunie şi, prin urmare, pentru a obţine un nou mandat de cinci ani la şefia executivului comunitar.

Potrivit Agerpres, pe lângă alegerea Ursulei von der Leyen drept candidată pentru şefia CE, congresul PPE va adopta şi manifestul electoral în perspectiva alegerilor europene din luna iunie.

Săptămâna aceasta, PNL a făcut publice câteva date legate de reuniune, transmițând că „viitorul Europei se decide la București, pe 6 – 7 martie”:

Cea mai mare familie politică europeană se va afla în capitala României: 13 șefi de state și guverne, 177 europarlamentari, peste 1.500 de delegați din 44 de țări sunt așteptați la congresul PPE, unde se vor lua decizii cheie pentru viitorul continentului nostru.

Faptul că acest congres are loc la București, găzduit de PNL, arată recunoașterea de care se bucură Partidul Național Liberal în Europa și rolul României în Uniunea Europeană. Tot la congresul PPE, se va decide candidatul pentru președinția Comisiei Europene”.

Pe lângă liderii din UE, la eveniment vor participa însă și șefi ai statelor europene din afara acestui spațiu, membri ai PPE, cum e cazul preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, sau preşedintei Elveţiei, Viola Amherd.

Prima zi a reuniunii va fi deschisă de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi preşedintele PPE, Manfred Weber. Ulterior, este programată o dezbatere despre „vocea satelor, oraşelor şi regiunilor” și discuţii de grup în stil Davos, concentrate pe trei teme: securitatea şi apărarea, solidaritatea între generaţii, economia şi locurile de muncă.

Urmează intervenţiile şefilor de stat şi de guvern europeni din afara UE, precum şi ale liderilor de partide de opoziţie din afara UE, afiliate PPE, printre care şi lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia. Prima zi a reuniunii se va încheia cu prezentarea şi votarea manifestului PPE pentru alegerile europene.

Polițiști din Iași, judecați pentru luare de mită

Trei polițiști din Iași, mai precis din cadrul Postului de Poliţie Lespezi și cel din Cristești sunt acuzați de luare de mită în formă continuată, în legătură cu fapte comise în urmă cu mai puțin de un an.

Cei trei oameni ai legii au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, însă rechizitoriul are ca inculpate și alte șase persoane, care le-ar fi dat mită polițiștilor.

Cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată sub control judiciar, procurorii precizând că, „pentru identificarea şi prinderea autorilor infracţiunilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a beneficiat de sprijinul prompt al lucrătorilor din cadrul DGA Iaşi”.

Practic, polițiștii au fost „filați” chiar de colegii lor de la Anticorupție, așa reieșind că cei trei solicitau sume de bani pentru a trece cu vederea anumite abateri săvârșite de șoferi.

Din ce detaliază procurorii, unul dintre inculpați, A. L., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Lespezi – cu atribuţii pe linia controlului rutier – „a adoptat o rezoluţie infracţională unică, constând în aceea de a pretinde și primi sume de bani de la conducătorii auto pe care-i oprea în trafic pentru a nu-i sancţiona contravenţional”.

Mai precis, polițistul, singur sau împreună cu un alt coleg inculpat, P. G., a primit sume cuprinse între 50 și 150 de lei de la diverși șoferi, iar într-o ocazie a fost „cinstit” chiar cu o sticlă de vin de un conducător auto. La rândul său, inculpatul P. G. – agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Lespezi – este acuzat că a primit mită în diverse rânduri, „împreună cu agentul A. L.”.

Ultimul inculpat polițist – P. O.-P., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Cristeşti, avea de asemenea atribuţii pe linia controlului rutier, iar procurorii arată că, „în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a adoptat o rezoluţie infracţională unică, constând în aceea de a pretinde și primi sume de bani de la conducătorii auto pe care-i oprea în trafic”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
1.8 ° C
2.2 °
0.1 °
62 %
2.6kmh
0 %
mar
1 °
mie
2 °
J
1 °
vin
4 °
S
7 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...