4.4 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1098

Scandalos! Un fost milițian, cu carnet PNL, va coordona activitatea Prefecturilor din funcția de secretar de stat la MAI

George Stângă și Ludovic Orban - Foto Facebook -
George Stângă și Ludovic Orban - Foto Facebook -

Noua gafă vine de la șeful organizației PNL Galați, deputatul George Cătălin Stângă, care recent s-a remarcat și prin numirea extrem de controversată a finului său de cununie, Sorin Adrian Pârvu, în funcția de director executiv al Agenției de Protecția Mediului Galați, caz despre care „Ziarul de Investigații” a relatat zilele trecute.

În noul scandal este vorba de numirea ca secretar de stat la MAI, pentru coordonarea activității Prefecturilor, a lui Aurelian Păduraru, fost milițian, fost polițist, fost șef la „Pașapoarte”, acum pensionar deși are 51 de ani și care, potrivit presei locale, este nașul sorei deputatului PNL George Stângă.

Revoltă în PNL Galați: „E o rușine imensă! Niciodată PNL nu a pus foști milițieni în funcții publice”

Aurelian Păduraru știe

Organizația PNL Galați este în pragul unei noi revolte după ce sâmbătă Biroul Județean a stabilit nominalizările pentru funcțiile care ar trebui să revină organizației în baza rezultatelor obținute la alegeri: un mandat de secretar de stat, o nominalizare la șefia unei agenții naționale și nominalizarea celor doi subprefecți, în condițiile în care funcția de prefect al Galațiului a fost cedată USR-PLUS.

Citește și Prahova gunoaielor! Frumos pe hârtie, hidos în realitate!

Unii dintre liberalii care au participat la ședința Biroului Județean au fost revoltați de faptul că liderul organizației, deputatul George Cătălin Stângă, le-a spus propria variantă despre cum a decurs ședința de la Vila Lac între liderii partidului și șefii organizațiilor județene pentru împărțirea funcțiilor guvernamentale, dar după ce au discutat cu colegi din alte județe și-au dat seama că de fapt Stângă i-a mințit pentru a-și promova încă o rudă într-o funcție publică.

Ne-a spus că la întâlnirea de la Vila Lac a obținut funcția de secretar de stat la MAI, dar că nu poate să ne spună care va fi nominalizarea pentru că e secretă. Că e vorba de siguranța publică! Ne-a spus că trebuie să avem încredere în el.  <<Dați-mi mână liberă>>, așa ne-a spus! Anterior se discutase că ar putea fi nominalizat ca secretar de stat Alexandru Șerban, președintele Organizației Municipale PNL Galați și director general la Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime sau Aurelian Păduraru, fost șef la <<Pașapoarte>>. Dacă am fi hotărât noi, probabil că Alex Șerban ar fi fost nominalizarea, pentru că este tânăr și are experiență din moment ce conduce de un an o companie națională din subordinea Ministerului Transporturilor. I-am dat mână liberă lui Stângă și ne-am trezit că este nominalizat Păduraru, care, o fi fost el și șef la <<Pașapoarte>>, dar înainte de asta a fost milițian. A făcut Școala de Miliție, a lucrat în Miliție. Este primul milițian pe care PNL îl propune demnitar la nivel național! E o rușine imensă! Niciodată PNL nu a pus foști milițieni în funcții publice

a declarat pentru „Ziarul de Investigații” unul din liberalii care au participat la ședința Biroului Județean al PNL Galați

În prezent, Aurelian Păduraru este un pensionar în vârstă de 51 de ani, colonel în rezervă. El și-a început cariera pe vremea Miliției. A fost ofițer instructor în cadrul Serviciului Ordine Publică Galați, ofițer la „Cercetări Penale” și șef al Poliției (sau Miliției) orașului Târgu Bujor.

Păduraru a fost „plantat” de Stângă în Biroul PNL Galați ca președinte al Organizației Pensionarilor PNL din județul Galați

Aurelian Păduraru (51 de ani) renunță la viața de pensionar. Vine la MAI

Alte nemulțumiri ale liberalilor gălățeni sunt legate de faptul că Aurelian Păduraru a fost promovat în ierarhia PNL Galați pentru este rudă cu George Stângă, fiind nașul sorei soției deputatului George Stângă și „cumătrul Stângă” i-a oferit lui Păduraru calitatea de membru al Biroului Județean ca pe un cadou.

„Păduraru nu a ajuns membru în Biroul PNL Galați în baza vreunei prevederi  a statutului PNL, așa cum am promovat fiecare din noi, prin voturile de încredere ale colegilor liberali. El a venit în PNL în urmă cu un an, la alegerile locale a candidat din partea PNL pentru funcția de primar al comunei Foltești și a pierdut lamentabil.

George Stângă l-a băgat pe Păduraru în Biroul Județean pe ușa din dos, ca președinte al Organizației Pensionarilor PNL din județul Galați, fără ca măcar să să fie o adunare a organizației și fără să fie aprobată această decizie într-un for statutar. Practic, domnul Stângă a mai făcut o șmecherie.

De când au făcut anunțul că va fi secretar de stat la MAI, vuiește Facebook-ul că Păduraru este nașul sorei soției lui Stângă, cum a scris Gazeta Galațiului și ne iau toți la mișto pentru că noi, PNL-ul, am făcut iarăși o tâmpenie”, ne-a declarat un alt participant la ședința Biroului Județean al PNL Galați, care a preferat să își păstreze anonimatul pentru a nu risca excluderea din organizație.

Stângă a făcut „troc” cu șefia Agenției Naționale de Mediu pentru a „plăti” numirea finului de cununie

După ce au discutat cu liberali din alte județe în legătură cu modul în care s-au desfășurat lucrurile la ședința liderilor PNL de la Vila Lac, liberalii din Galați au aflat și că președintele organizației, George Cătălin Stângă, i-a mințit și în legătură cu nominalizarea unui președinte al unei agenții naționale, care în baza rezultatelor obținute la alegeri ar fi trebuit să revină PNL Galați, dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că Stângă „a făcut un troc”.

Nouă, la Galați, George Stângă ne-a spus în ședința Biroului Județean că el a vrut nominalizarea șefului Agenției Naționale pentru Arii Protejate. Ne-a îndrugat o poveste, că Orban nu ar vrea să o schimbe pe actuala șefă a agenției. Deci Orban e de vină! De la colegi din alte județe am aflat că Stângă ne-a mințit, pentru că în ședința de la Vila Lac el a optat de fapt pentru Agenția Națională de Protecția Mediului, dar a refuzat să facem nominalizarea noi, cei de la PNL Galați, pentru ca în funcție să rămână actualul președinte al Agenției Naționale de Protecția Mediului, Ioan Eugen Cozma, de la PNL Bihor. Astfel i-a asigurat rămânerea în funcție celui care l-a numit pe finul său de cununie, Sorin Adrian Pârvu, în funcția de director executiv al Agenției de Protecția Mediului Galați. A negociat în avantajul său o funcție care revenea PNL Galați și vă spun că avem în PNL Galați chiar cadre universitare de la Universitatea Dunărea de Jos specializate în Mediu, care lucrează în cadrul Facultății de Mediu. Practic, Stângă a făcut un troc pentru a plăti numirea finului său de cununie la Agenția de Mediu Galați

a mai adăugat liberalul cu care am discutat despre cele întâmplate sâmbătă la ședința Biroului Județean al PNL Galați

Derapaje la INRMFB. Cea mai performantă unitate medicală de recuperare și balneologie, împinsă spre declin de managerul interimar

INRMFB - Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie
INRMFB - Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie

Calitățile vindecătoare ale apelor minerale de la Herculane au fost descoperite de romani, care au construit „Therme Herculi”, dar stațiunea a fost modernizată după 1736 și a fost vizitată de multe capete încoronate, printre care Împăratul Franz Ioszef și Împărăteasa Elisabeta, Sisi, care considerau Herculane „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”. Și stațiunile celebre pentru calitățile nămolului sapropelic, precum Lacu Sărat, erau asaltate de turiști de la 1879, iar nămolul vindecător a stat la baza gamelor de produse „Gerovital” şi „Pell Amar”, foarte căutate de europeni. După 1990, toate acestea au fost distruse, deși turismul balnear este în ascensiune în Europa și stațiuni balneoclimaterice precum Karlovy Vary din Cehia, Baden Baden din Germania, Bagno Vignoni din Italia sau Bath din Marea Britanie, sunt destinații de lux.

Odată cu ascensiunea turismului balnear, în România s-au înființat și unități medicale în acest domeniu. În anul 1924 era înființat la București „Institutul de Balneologie”, al doilea institut de profil din Europa, după cel din Franţa. „Institutul de Balneologie” a devenit unitate spitalicească dedicată recuperării medicale și balneologiei, iar în 1978, a fost înființat și Spitalul Clinic de Recuperare de la Cluj Napoca.

Relansarea acestui domeniu medical a avut loc urmă cu două decenii, odată cu înființarea Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie (INRMFB), în baza Ordonanţei 109/02.09.2000 , aprobată prin Legea 343/18.06.2002. În primii ani, managerii institutului au fost dr. Kiss Iaroslav, dr. Delia Cinteză și economista Stela Lovin. Din luna aprilie 2009, INRMFB a fost condus de dr Horia Lăzărescu, un manager și un doctor de excepție, care anul trecut, pe 3 octombrie, a suferit un atac de cord, lăsând în urma sa o serie de realizări importante în dezvoltarea unei rețele naționale de centre de recuperare și balneologie, dar și alte proiecte ambițioase pentru viitor.

Din păcate, managerul care a preluat conducerea institului nu se ridică la nivelul doctorului Lăzărescu, fiind mai preocupat de lucruri mărunte, decât de continuarea dezvoltării rețelei de centre și modernizarea îmbunătățirea dotărilor cu echipamente performante.

INRMFB, principala unitate de recuperare și balneologie, dar și de cercetare în domeniul balnear

INRMFB – Institutul Naţional de Recuperare, Medicină
Fizică şi Balneoclimatologie

În ultimii ani, au dezvoltat astfel de servicii medicale și spitale publice sau clinici private, dar principala unitate medicală din domeniu este INRMFB, care asigură tratamentul complex al bolnavilor cu multiple aspecte disfuncţionale în afecţiuni locomotorii, neurologice, post-traumatice, reumatologice, vascular-periferice, dismetabolice, etc. Capacitatea unităților medicale ale INRFMB este de peste 300 de paturi, bolnavii beneficiind de tratamente balneofizice şi de kinetoterapie pentru ameliorarea deficitelor funcţionale şi a tabloului clinic caracteristic diferitelor patologii. Institutul are cea mai importantă bază clinică şi personal universitar implicat în programele de învăţămânţ medical de profil la toate nivelele, studenţi, rezidenţi, specialişti, fiziokinetoterapeuţi, kinetoterapeuţi şi cadre medii de specialitate.

Cercetarea științifică e alt important sector de activitate dezvoltat la INRMFB de managerul Horia Lăzărescu. În institut funcționează un Departament de studii şi cercetare a factorilor terapeutici naturali, legislaţie, acreditare şi avizare, care eliberează autorizații de funcționare în domeniul medico-balnear, dar și mai multe laboratoare specializate, Laboratorul de încercări ape minerale şi nămoluri terapeutice, un laborator de studii hidrogeologice şi balneoclimatice și Laboratorul de studii biochimice şi farmacodinamice a factorilor terapeutici naturali. 

Sub conducerea doctorului Lăzărescu, institutul a devenit o unitate medicală de elită

Managerul Institutul Naţional de Recuperare, Medicină
Fizică şi Balneoclimatologie, Horia Lăzărescu

Specialiștii din domeniu au numai cuvinte de apreciere cu privire la aportul managerului Horia Lăzărescu la transformarea institutului într-o unitate de elită, evaluată la „Categoria 1”, prin reorganizarea circuitelor, optimizarea  procedurilor și modernizarea dotărilor prin aducerea unor echipamente de înaltă peformanță.

În cei 11 ani în care a fost managerul INRMFB, Horia Lăzărescu a reușit să realizeze un proiect antreprenorial de succes, de începere a înființării, la nivel național, a unei rețele de centre de recuperare, medicină fizică și balneologie, prin preluarea unor clădiri în care sunt amenajate noi baze de tratament. În 2012, a preluat Sanatoriul Balnear din Slănic Moldova, care funcționa într-o clădire de pe vremea comunismului și pe care l-a transformat intr-o sectie sanatorială ultramodernă, cu saloane cu două paturi, bazin și piscină pentru hidrokinetoterapie, dotată cu aparatură ultramodernă și personal medical foarte bine pregătit.

În 2019, a mărit capacitatea de tratament a INRMFB prin preluarea de la Primăria Capitalei a clădirii Corp B, de la sediul central al institutului de pe Bulevardul Ion Mihalache. În iulie 2020, a preluat un hotel din centrul Moineștiului, din județul Bacău, care va fi reamenajat și transformat într-un centru sanatorial balnear modern.

Tratamente cu echipamente de înaltă performanță. Cea mai modernă cameră hiperbară din Europa

Dotările secțiilor de tratament sunt de înaltă calitate. Institutul deține cea mai performantă cameră hiperbară din Europa, achiziționată din Statele Unite, la care utilizarea oxigenului se realizează în toată capsula, nu doar cu masca de oxigen.

Au fost achiziționați și doi roboți pentru recuperarea membrelor inferioare și implicit a mersului, necesari pentru pacienții suferinzi după accidente vasculare cerebrale, care nu mai pot merge. După intervențiile de recuperare cu acești roboți au fost obținute rezultate spectaculoase.

Noul manager, Augustin Dima, mai interesat de „interacțiunea” cu bolnavii, decât de conducerea institutului

Augustin Dima – Foto Facebook-

Din păcate, după acești ani de dezvoltare performantă a INRMFB, pe viitor se anunță o perioadă ceva mai tulbure, în care lucrurile nu vor mai vor mai merge la fel de bine, pentru că noul manager al instutului pare să aibă o altă listă de priorități. După ce în octombrie doctorul Horia Lăzărescu a decedat prematur, la numai 47 de ani, la conducerea institutului a ajuns medicul Augustin Dima, care a fost medicul Policlinicii Balneare Pucioasa, din Dâmbovița și a fost adus în București de Horia Lăzărescu, care l-a promovat în funcția de șef al Secției Clinice de Recuperare Medicală – Ortopedie și Traumatologie de la sediul de pe strada Sf. Dumitru.

Un medic pensionar, care și-a petrecut mai multe perioade la sediul de pe strada Sf. Dumitru al INRMFB, tratându-se aici, atât pe vremea vechiului manager, cât și după numirea interimară a lui Dima, a remarcat că noul manager este mai interesat de „interacțiunea” cu pacienții, decât de conducerea institutului.

Din câte am observat eu, se ocupă zilnic, cred că în proportie de 90-95%, de activitatea medicală. Cu toate că el, ca manager, ar trebui ca o mare parte din programul său zilnic să o dedice activității administrative, pentru că la un asemenea spital cred că sunt foarte multe de rezolvat, mai ales acum, în plină pandemie, îl vezi mai tot timpul consultând pacienți, care, bineînțeles că nu sunt înregistrați pe numele său, ci pe numele altor medici din aceeași Secție de Recuperare, Alexandru Cristea și Liliana Petrescu. Din câte am înțeles, asta se întâmpă cu acceptul tacit al doctorului Cristea și doctoriței Petrescu, care nu vor să se pună rău cu șeful secției. Cred că e și puțină teroare în relațiile dintre șeful secției și personalul medical. Se vorbește și de poveștile amoroase ale doctorului Dima, în trecut cu doctorița Daniela Avramescu, acum cu asistenta Mihaela Aninoiu, pe viitor cine știe cu cine. Astfel de relații distrug o echipă medicală. E ceva ce n-am mai văzut în toată cariera mea medicală nici la un spital de urbe mică, nu la ditai institutul. <<Șeful>> ocupă cabinete medicale și consultă pacienții în locul celorlalți medici și astfel comite un abuz, pentru că îi sfidează pe toți ceilalți colegi de breaslă, care sunt și ei medici, ca și el. Îi umilește în ultimul hal. Nu e permis așa ceva într-un institut clinic de nivel național. Altă situație incorectă este că acestor pacienți, înregistrati oficial în documentele medicale ale INRMFB ca fiind pacienții doctorului Cristea sau doctoriței Petrescu, li se prescriu proceduri de masaj și sunt îndrumați la maseurul Ionuț Stoica cu care managerul Augustin Dima colaborează și la alte cabinete medicale private. Din câte am înțeles de la personalul medical, managerul Dima mai colaborează și cu un alt medic, Andrei Lungu, la care trimite pacienții văzuți de el, deși acest doctor Lungu nu are nici un fel de contract de muncă încheiat cu INRMFB, fiind din punctul de vedere al institutului un intrus care are grijă de pacienții văzuți inițial, la INRMFB, de managerul Augustin Dima. E binecunoscuta pasare a pacienților, care se mai practică acum, de la spitalul de stat la cabinetul privat, dar nu mă așteptam să aud de asemenea practici la INFRMB

ne-a relatat medicul

Antecedentele managerului interimar: propriul buzunar e mai important decât casieria institutului 

Această pasiune a managerului interimar al institutului pentru micile câștiguri care pot veni de la pacienți nu este o noutate. A mai comis-o și în trecut. Acum, din poziția de manager simte că are posibilitatea să o „instituționalizeze”. Și pe vremea în care institutul era condus de Horia Lăzărescu doctorul Dima făcea mici „ciubucuri”.

„Dacă vrei să afli ce se întâmplă într-un spital întreabă asistentele. Eu de la <<fete>> am aflat că și pe vremea fostului manager doctorul Dima avea micile lui aranjamente. Practic, sabota INRMFB-ul, în sensul că nu respecta tarifele decise de comitetul director pentru proceduri medicale de recuperare nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Muncipiului București pentru toate secțiile INRMFB, în regim Ambulatoriu, respectiv 400 lei de fiecare pacient, pentru 9 zile de tratament, cu proceduri medicale de fiziokinetoterapie. Domnul doctor Dima încasa în buzunarul propriu 300 lei, fără să mai taie chitanța de 400 lei și să depună suma plătită de pacient la casieria INRMFB” a mai adăugat medicul pensionar.

Plus ORTOPLUS!

Dintr-o postare de pe facebook am aflat că aria preocupărilor lui Augustin Dima este ceva mai largă, pentru că își „rupe”din timpul în care ar trebui să se ocupe de manageriatul INRMFB și pentru a se ocupa de infiltații cu acid hialuronic:

Doctorul Augustin Dima colaborează și cu compania farmaceutică ORTOPLUS, de la care procură acid hialuronic pentru a le face infiltrații pacienților săi. Pentru aceste infiltrații încasează de la pacienți importante sume de bani, la negru, fără a le oferi o chitanță. Spre exemplu, tarifele practicate de Dima sunt de 200 de lei pentru o infiltrație cu concentrație 1% de acid hialuronic, iar pentru o infiltrație cu concentrația de 3% pacientul plătește 500 de lei. Acești bani ajung direct în buzunarul doctorului Dima, care nu dă chitanță

Surpriză! Doctorul Dima, „medic primar” la un cabinet care facturează la ROMATSA

În declarația de avere nr 6.375/12.06.2019 a doctorului Augustin Dima, întâlnim la capitolul venituri salariale, pe lângă salariul soției sale, medic primar șef la laboratorul Institutului de boli cardio-vasculare „CC Iliescu”, salariul în valoare 133.584 lei încasat de Dima în calitate de medic-primar șef de secție la INRMFB, dar și un salt salariu, în valoare de 7.200 de lei, încasat de Augustin Dima în calitate de „medic primar” la SC Alex & Adi Medical SRL. În 2018, încasase de la același cabinet medical tot suma de 7.200 de lei. Cum era de așteptat, prezentarea SC Alex & Adi Medical SRL, cu sediul în comuna Ciorogârla, ne clarifică faptul că doctorul Augustin Dima se află într-un mare conflict de interese, încălcând Legea 95/2006, pentru că acel cabinet medical are aceeași activitate ca INRMFB.

„Suntem o unitate protejată de Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități, astfel funcționăm având la bază Legea 448/2006, ceea ce ar permite eventualilor beneficiari să achiziționeze serviciile oferite de noi doar prin redirecționarea unui impozit datorat statului. Firma noastră oferă servicii de fizioterapie, masaj și kinetoterapie, la sediul beneficiarului, aceste servicii putând fi achizitionate într-un pachet sau separat, în funcție de spațiul și suma de bani de care dispune beneficiarul”, se spune în prezentare.

Dar deși este protejată de Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități, ceea ce sugerează austeritate, SC Alex & Adi Medical SRL face afaceri cu una din cele mai risipitoare companii naționale, celebra administrație a serviciilor de trafic aerian ROMATSA SA.

SC Alex & Adi Medical SRL apare sistematic pe lista de plăți a ROMATSA

Potrivit ROGOP 2017 al ROMATSA, compania națională a plătit pe 3 ianuarie către SC Alex & Adi Medical SRL suma de 20.285 lei pentru „servicii fizioterapie și sănătate umană”. Aceleași plăți, de câte 20.285 lei, s-au repetat lunar, pe 1 februarie, pe 1 martie și pe 3 aprilie. Ulterior, facturile au cunoscut o creștere și pe 2 mai, 1 august, 1 septembrie, 1 august și 5 decembrie, ROMATSA a plătit către SC Adi & Alex Medical SRL sume lunare în valoare de câte 25.347 lei.

La una din facturile plătite de ROMATSA către societatea Alex & Adi Medical SRL la care apărea ca „medic primar” doctorul Augustin Dima, explicația despre achiziție, servicii fizioterapie și sănătate umană”, este înlocuită cu alta: „conform contract 340/2009”. Asta sugerează o colaborare de lungă durată a ROMATSA cu Alex & Adi Medical. În declarațiile de avere din trecut ale managerului interimar de la INRMFB nu apar sume încasate de la Alex & Adi Ciorogârla. Să fi fost doar un episod de doi ani? Dar, oricum nu contează, pentru că și aceste încasări ar fi irelevante în contextul celorlalte detalii din declarațiile de avere ale managerului Dima: apartament în București, teren intravilan de 540 mp la Neptun, casă de locuit la Voluntari, casă de locuit la Comarnic, casă de locuit la Sinaia.

Cariera lui Augustin Dima este în „coliziune” cu Legea Reformei în Sănătate


Augustin Dima a fost numit manager interimar pentru 3 luni, respectiv pentru perioada 23.10.2020-22.01.2021. În ianuarie, mandatul i-a fost prelungit cu o lună, până pe data de 25 februarie.
În prima parte a interimatului său, adică de pe 23 octombrie până pe 20 noiembrie, a fost în același timp manager al INRMFB și șef al Secției Clinice de Recuperare Medicală – Ortopedie și Traumatologie, cu încălcarea Legii 95/2006, referitoare la Reforma în Domeniul Sănătății. Era în conflict de interese pentru că deținea simultan două funcții de conducere în aceeași instituție. Dima s-a mai aflat în conflict de interese, tot cu încălcarea Legii 95/2006, pentru că e „medic primar” la Alex & Adi Medical SRL, acel cabinet medical care are aceeași activitate ca INRMFB. O încălcare repetată a acelorași prevederi legale constituie circumstanțe agravante.

Derapajele induse în activitatea INRMFB de managerul interimar sunt la început, încă nu au produs efecte severe, dar e cât se poate de clar că prelungirea acestei situații împinge spre declin cea mai importantă unitate medicală de recuperare, medicină fizică și balneologie, fiind compromisă și strategia de creare a unei rețele naționale a unor centre de tratare a acestor afecțiuni.

Au de pierdut pacienții, au de pierdut cadrele medicale din institut, are de pierdut și statul, singurul care are ceva de câștigat fiind interimarul Augustin Dima.

În urma publicării articolului de mai sus, Managerul interimar Augustin Dima ne-a trimis un drept la replică pe care îl publicăm in continuare exact așa cum acesta a fost primit pe e-mailul redacției. Data publicării dreptului la replică, 22 februarie 2021.

Prahova gunoaielor! Frumos pe hârtie, hidos în realitate!

Gunoi pe strada Chindiei - Ploiești
foto cu caracter ilustrativ

ADI Deșeuri, struțo-cămila care stârnește controverse

În anul 2009, autoritățile județene anunțau cu surle si trâmbițe înființarea Asociației de Dezvoltare Intracomunitară pentru Managementul Deșeurilor (ADI Deșeuri). Era considerat un real succes și promitea rezolvarea problemei deșeurilor într-un județ sufocat nu doar de gropi de gunoi, multe neautorizate, dar și de bataluri neecologizate ale rafinăriilor din zonă.
ADI Deșeuri a fost înființată ca un fel de societate pe acțiuni în care toată lumea votează, iar deciziile se iau cu majoritatea voturilor. De reținut că fiecare localitate care a aderat la ADI are un singur vot în Adunarea Generală.

Cu alte cuvinte, Ploieștiul, care are 200.000 de locuitori, are un singur vot, la fel ca și comune precum Lapoș ( 1500 de locuitori) sau Călugăreni ( 2500 de locuitori).

Astfel, locuitorii din mediul rural decid ceea ce se întâmplă atât cu tariful gunoiului în Ploiești, precum și dacă operatorul de salubritate de pe o anumită zonă este sancționat sau nu.

Această problemă a devenit vizibilă în anul 2019, când Ploieștiul s-a confruntat cu o gravă criză a gunoaielor necolectate la timp. Autoritățile locale ar fi dorit rezilierea contractului cu Rosal și găsirea unui alt operator, dar cu un singur vot în ADI, Ploieștiul nu a putut face nimic. Problema cea mai mare o reprezintă zona foarte mare în care operează Rosal, dar și personalul insuficient al operatorului de salubritate.

Șapte zone – ROSAL colectează din aproape tot județul



Consiliul Județean Prahova a implementat faimosul ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor”, un proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Sectorial ”Mediu” 2007–2013 și prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014– 2020.

Prin acest proiect a fost constituită și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru managementul deșeurilor-Prahova”, din care fac parte Consiliul Județean Prahova și 103 unități administrativ teritoriale din județ. 

Singura localitate care a refuzat să devină parte a acestei asocieri a fost orașul Mizil, care deține propria companie de salubritate.

ADI Deșeuri are în componență două municipii (Ploiești și Câmpina), 11 orașe și 90 de comune. Astfel, ADI Deșeuri oferă (sau mai bine spus ar trebui să ofere) servicii de salubritate pentru 732.000 de cetățeni ai județului Prahova.

Potrivit documentațiilor de atribuire a contractelor, în cadrul acestui proiect sunt deservite un număr de 705.867 de persoane fizice și 11.859 de persoane juridice din județ.

În județul Prahova se ocupă de salubritate cinci operatori: SC Comprest SA Brașov, SC Rosal Grup SA București, SC Floricon Salub SRL, SC Vitalia Servicii pentru Mediu – Tratarea Deșeurilor SRL, Compania de Servicii Publice și Energii Regenerabile Prahova SA.

În cadrul proiectului, Unitățile Administrativ Teritoriale din județul Prahova au fost împărțite în 7 zone de colectare a deșeurilor, astfel:

• Zona 1 – Bușteni, operator COMPREST SA

• Zona 2 – Boldești-Scăieni, operator ROSAL GRUP SA

• Zona 3 – Drăgănești, operator ROSAL GRUP SA

• Zona 4 – Urlați, operator ROSAL GRUP SA

• Zona 5 – Vălenii de Munte, operator ROSAL GRUP SA

• Zona 6 – Valea Doftanei, operator ROSAL GRUP SA

• Zona 7 – Câmpina, operator FLORICON SALUB SA

Gunoaiele prahovenilor pe opt ani costă peste 250 de milioane de euro

Valoarea medie a contractelor, pentru toate cele șapte zone, se ridică la peste 250 de milioane de euro pentru o perioadă de opt ani.

Astfel, pentru zona 1, valoarea medie a contractului atribuit societății Comprest SA este de 22.238.994,63 de lei. Contractul s-a încheiat pentru o perioadă de opt ani, data de începere a acestuia fiind de 01.04.2017.

În zona 1 – Bușteni, în prezent, tarifele calculate la nivelul anului 2020 sunt:

  • 12,44 lei/loc/lună fără TVA pentru colectare în amestec;
  • 10,49 lei/loc/lună fără TVA pentru colectare separată;
  • 337,48 lei/tonă fără TVA persoane juridice.

Cantitatea de deșeuri colectată în această zonă a fost în creștere în ultimii trei ani:

  • 2018 – 7.085,4815 tone;
  • 2019 – 7.377,9749 tone;
  • 2020 – 8.101,2791 tone.

Situația deșeurilor colectate selectiv:

  • 2018 – 304,4778 tone;
  • 2019 – 430,4808 tone;
  • 2020 – 448,8661 tone.


În zonele 2+6, unde operează Rosal Grup SA, valoarea medie a contractului este de 328.634.103,30 lei, încheiat pe o perioadă de opt ani, cu începere de la 1 ianuarie 2017.

Tarifele calculate la nivelul anului 2019 în zonele 2 și 6 în mediul rural:

  • 6,03 lei/persoană/lună fără TVA pentru colectare în amestec;
  • 4,67 lei/persoană/lună fără TVA pentru colectare separată;

Tarifele calculate la nivelul anului 2019 în zonele 2 și 6 în mediul urban:

  • 13,20 lei/persoană/lună fără TVA pentru colectare în amestec;
  • 9,49 lei/persoană/lună fără TVA pentru colectare separată;
  • 310,46 lei/tonă fără TVA pentru  persoane juridice, colectare în amestec;
  • 249,39 lei/tonă fără TVA pentru persoane juridice, colectare separată.

Și în aceste zone operate de Rosal Grup, cantitățile de deșeuri colectate au crescut de la un an la altul:

  • 2018 – 132.512,51 tone;
  • 2019 – 132.643,761 tone;
  • 2020 – 144.040,963 tone.

Situația deșeurilor colectate selectiv:

  • 2018 – 2.122,70 tone;
  • 2019 – 1.943,647 tone;
  • 2020 – 3.256,82 tone.

În zonele 3, 4 și 5 tot Rosal Grup SA este operatorul de salubritate. Valoarea medie a contractului este de 152.317.428,95 lei. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de opt ani, iar data de începere a acestuia este de 01.06.2019.

Tarifele în mediul rural în zonele 3, 4 și 5:

  • 9,25 lei/persoană/lună pentru colectare în amestesc;
  • 6,30 lei/persoană/lună pentru colectare separată.

Tarifele în mediul urban pentru zonele 3, 4 și 5:

  • 14,85 lei/persoană/lună pentru colectare în amestec;
  • 8,63 lei/loc/lună pentru colectare separată;
  • 525,83 lei/tonă fără TVA colectare în amestec persoane juridice;
  • 373,77 lei/tonă pentru colectare separată persoane juridice.

Tarifele pentru zonele 3, 4, și 5 au fost calculate la nivelul anului 2021.

Citește și – Județul Ialomița, între raportările legate de activitatea de salubrizare și realitatea din teren

Cantitatea de deșeuri colectată:

  • 2019 – 17.512,61 tone – pentru că Rosal Grup și-a început activitatea în data de 1 iunie 2019;
  • 2020 – 36.321,49 tone.

Situația deșeurilor colectate selectiv:

  • 2019 – 238,63 tone;
  • 2020 – 924,78 tone.

În zona 7 acționează Floricon Salub SA din data de 01.12.2018. Valoarea medie a contractului încheiat pe o perioadă de opt ani este de 82.844.186,24 de lei.

Tarifele stabilite în zona 7 – mediul rural:

  • 9,60 lei/lună/loc fără TVA pentru colectare în amestec;
  • 8,19 lei/loc/lună fără TVA pentru colectare separată.

Tarifele pentru mediul urban în zona 7:

  • 15,00 lei/persoană/lună pentru colectare în amestec;
  • 133,83 lei/persoanăă/lună pentru colectare separată;
  • 623,11 lei/tonă fără TVA colectare în amestec persoane juridice;
  • 352,85 lei/tonă pentru colectare separată persoane juridice.

Tarifele au fost calculate la nivelul anului 2020.

Cantitatea de deșeuri colectată de Floricon Salub SA în zona 7:

  • 2018 – 1.057,18 tone – operatorul și-a început activitatea în luna decembrie;
  • 2019 – 14.236,272 tone;
  • 2020 – 13.461,016 tone.

Situația deșeurilor colectate selectiv:

  • 2018 – 1,86 tone;
  • 2019 – 1.943,647 tone;
  • 2020 – 3.256,82 tone.

În ciuda promisiunilor siropoase, problema deșeurilor menajere nu a fost încă rezolvată

Rosal Ploiești – Foto myploiesti.ro –

Astfel, Rosal Grup SA pare a fi regina gunoaielor din județul Prahova. Aproape toate contractele au fost atribuite acestei companii, care, surprinzător nu și-a mărit numărul angajaților.

Pentru a face față numărului mare de localități din care ar trebui să colecteze gunoiul, Rosal a găsit mai mulți subcontractanți, dar și așa oamenii se plâng de calitatea slabă a serviciilor de salubritate.

Nici colectarea selectivă nu este punctul forte, deși pe hârtie datele par minunate. În realitate, chiar dacă oamenii colectează selectiv, operatorul de salubritate fie vine să adune deșeurile cu o mașină de gunoi obișnuită, neadaptată colectării selective, fie nu ajunge decât extrem de rar sau chiar deloc pentru a aduna sacii cu selectiv.

Și chiar dacă deține contractele din aproape întreg județul Prahova, Rosalul este o firmă aflată în pragul insolvenței, înregistrând restanțe uriașe la plata salariilor.

Periodic, angajații recurg la greve spontane, fiind disperați că nu sunt plătiți luni întregi.

Mai mult, Rosal Grup SA se zbate la limita procedurii de insolvență, înregistrând datorii uriașe atât la diverși furnizori, cât și la salariați.

În anul 2019, a fost nevoie de intervenția primarului Ploieștiului, Adrian Dobre, și a președintelui Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, pentru ca mașinile ROSAL să fie primite la rampa de gunoi Boldești Scăieni, societatea înregistrând la acea dată facturi neplătite pentru depozitarea gunoiului de câteva luni.



Deșeuri îngropate în pământ la Drăgănești


Autoritățile județene au raportat cu mândrie, inclusiv în răspunsul la o solicitare a Ziarului de Investigații conform legii 544/2001, că au fost închise toate depozitele neconforme.

În funcțiune mai există două depozite conforme în orașele Boldești Scăieni și Vălenii de Munte. Celor două depozite li se adaugă cinci stații de transfer în localitățile: Bușteni (zona 1), Drăgănești (zona 3), Urlați (zona 4), Valea Doftanei (zona 6) și Câmpina (zona 7).


Situația în teren este alta.

Spre exemplu, la stația de sortare de la Drăgănești, construită cu fonduri PHARE, localnicii au semnalat munți de gunoaie depozitate în fața stației, iar pe un câmp din apropiere au fost descoperite tone de deșeuri îngropate sau, mai bine spus, astupate cu pământ.

Situația a făcut ceva valuri în media, dar nimeni nu a mai spus cum s-a ajuns la îngroparea deșeurilor. Din păcate, situația de la Drăgănești nu a fost rezolvată, iar în luna ianuarie, la sesizarea localnicilor, Garda de Mediu Prahova a amendat Rosal Grup SA în luna ianuarie cu 40.000 de lei pentru depozitare neconformă și a trasat mai multe măsuri cu termene precise.

Prefectura Prahova a anunțat că în urma unui control s-a constatat că la Drăgănești erau depozitate deșeuri municipale amestecate, deși conform Autorizației de mediu activitatea de colectare și transport a deșeurilor menajere adunate din zona 3 Drăgănești ar fi trebuit să se desfășoare, în condițiile legii, astfel:

  • deșeurile reziduale cu biodegradabil de pe domeniul public sunt transportate la Stația de Tratare Mecano-Biologică din Ploiești;
  • deșeurile reciclabile, la Stația de Sortare Drăgănești;
  • deșeurile reziduale cu biodegradabil din piețe, la Stația de Tratare Mecano-Biologică din Ploiești;
  • deșeurile menajere și asimilate, provenite din zona 3 Drăgănești, sunt transportate la Stația de Transfer și Sortare Drăgănești, unde, pe cât posibil, se realizează sortarea acestora, ulterior fiind transportate în vederea tratării/eliminării finale, prin unități autorizate din punct de vedere al protecției mediului.

Nereguli și la Vălenii de Munte

Foto Vălenii de Munte

Același dezastru ecologic îl găsim și la groapa așa zis ecologică de la Vălenii de Munte. Rampa de gunoi de la Vălenii de Munte este un focar de infecție și, în același timp, cea mai importantă sursă de poluare dintr-o zonă frumoasă, împădurită, unde localnicii ar trebui să respire aer curat de munte.  

Munții de gunoi depozitați aici șunt uriași, iar deșeurile ajung și în pădurea din apropiere. Primarul orașului Vălenii de Munte, Florin Constantin spune că  „rampa este autorizată și ar trebui monitorizată de Garda de Mediu Prahova. Din păcate, așa arată un obiectiv autorizat”.



Totul este roz la CJ Prahova


Ziarul de Investigații a adresat o solicitare conform Legii 544/2001 și Consiliului Județean Prahova. Răspunsul a venit din partea reprezentanților ADI Deșeuri, fiind semnat chiar în prima zi a mandatului său de către noul director Cristian Mihai Ganea, fost viceprimar al Ploieștiului.   

Conform răspunsului oferit de ADI, în județ nu există probleme legate de colectarea gunoiului menajer și nici nu au fost acordate amenzi. Ba mai mult, contractul se desfășoară în perfectă legalitate. Niciun cuvințel despre problemele de la rampele existente sau despre cele de la stațiile de transfer.

Sunt director executiv al ADI Deșeuri începând cu data de 1 februarie. Cunosc problemele din acest domeniu din timpul activității mele de viceprimar al Ploieștiului și voi încerca să transform această instituție într-un extrem de activă, care va gestiona ca la carte problema deșeurilor din județul Prahova. Mi-am propus să devenim primul județ din România, în care chiar se colectează selectiv deșeurile, nu doar pe hârtie. Spun acest lucru, deoarece familia mea colectează selectiv și de multe ori ne trezim că nu vine nimeni să ridice deșeurile. Vă propun să discutăm despre această problemă peste un an și dacă atunci nu am intrat într-o normalitate să îmi atrageți public atenția

ne-a declarat Cristian Ganea, directorul ADI Deșeuri


Intențiile noului șef al gunoaielor sunt onorabile, dar nu putem uita că o vorbă veche spune că ”drumul spre iad e pavat cu intenții bune”, iar județul Prahova arată în acest moment ca un rai al deșeurilor.

Malurile râurilor sunt pline de peturi, iar în zonele de pădure găsești peste tot saci cu resturi din construcții sau cu gunoaie menajere. Cât despre colectarea selectivă, aceasta este doar o poveste menită să ia ochii reprezentanților Uniunii Europene, realitatea fiind că, deocamdată, în județul Prahova nu prea există noțiunea de colectare selectivă sau cea de management eficient al deșeurilor.

Primul acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorii DNA Constanța

Foto: Cultura la Dubă

Judecătorii din Tribunalul Constanța au admis primul acord de recunoaştere a vinovăţiei unde a fost stabilită și acceptată o pedeapsă cu privare de libertate încheiat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța. Concret, acordul a fost încheiat între DNA Constanța și Eugenia Doina Mănăilescu.

Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpatei la pedeapsa de doi ani și trei luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, la șase ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, la doi ani și trei luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

Instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de șase ani închisoare, la care se adaugă un spor de 18 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute în final o pedeapsă de șapte ani și șase luni de închisoare, cu executare.

 Interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile a de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de administrator sau de a fi asociat la vreo societate comercială. Lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală. Cu drept de apel în termen de zece zile de la comunicare

Potrivit minutei publicate pe portalul instanței

Inculpata este la a doua condamnare pentru evaziune fiscală

Speța a fost disjunsă dintr-un alt dosar, în care inculpații, administratorii unei societăți, au fost trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional. Faptele ar fi fost comise în perioada 2006-2011 și ar fi constat, printre altele, în emiterea fictivă a peste 1.000 de facturi fiscale în domeniul cerealelor, în valoare de peste 100 de milioane de lei. Conform legislației în vigoare, dacă prejudiciul dintr-un dosar de evaziune fiscală depășește 500.000 de euro, pedepsele sunt încadrate între 9 și 15 ani cu executare.

Pe numele Doinei Mănăilescu mai există o condamnare de 7 ani, cu executare, într-un dosar din 2018, astfel că i se vor contopi pedepsele primind pedeapsa cea mai mare la care se adaugă un spor din cealaltă pedeapsă.

Vaccinarea populației ar putea deveni obligatorie

CSID

Proiectul de buget pentru 2021 al Ministerului Sănătății (Anexa 3), aflat pe site-ul Ministerului de Finanțe, are printre măsurile cu privire la sănătatea publică o prevedere potrivit căreia se fac demersuri pentru vaccinarea obligatorie a populației. De altfel, în această lege apare și obligația MS de a desfășura campanii de informare, precum și asigurarea cu vaccinuri.

„Demersuri pentru adoptarea Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populației, dar și obligația autorităților, în primul rând a Ministerului Sănătății, de a desfășura campanii de informare, de a asigura aprovizionarea cu vaccinuri, de a garanta calitatea și siguranța vaccinării conform standardelor europene. În cadrul legii vaccinarii va fi stabilită și obligația Ministerului Sănătății de a elabora și aplica un plan multianual de vaccinări și implicit, un plan multianual de achiziții de vaccinuri”, se arată în proiectul de buget pentru Sănătate.

Anexa 3 din Proiectul de buget pe 2021 al MS

Potrivit acestui proiect, printre măsurile cu privire la sănătatea publică este vizată reducerea incidenței bolilor netransmisibile care constitue cauzele majore de morbiditate, dizabilitate și mortalitate. De asemenea, reducerea mortalității și morbidității cauzate de bolile transmisibile.

Vaccinarea copiilor și a populației generale în situații epidemiologice speciale se dovedeste importantă mai ales astăzi, în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Trebuie să ținem cont că mai exista și alte boli infecto-contagioase care ucid oameni.Ca să luam doar exemplul rujeolei, o boală ce poate fi prevenită prin vaccinare, în primul semestru al anului trecut, în Romania au existat peste 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. Ministerul Sănătății susține existența unei legislații protectoare pentru sănătatea publică în concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și a altor instituții naționale și internaționale

a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății pentru Ziare.com

Vaccinarea anti-Covid, facultativă

În luna noiembrie 2020, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid, medicul Valeriu Gheorghiță a declarat că imunizarea nu este obligatorie. „Vaccinarea va fi gratuită și va fi voluntară, în niciun caz nu va fi condiționată sau obligatorie și din acest punct de vedere cred că fiecare trebuie să aibă un nivel suficient de mare de date corecte și din surse sigure și credibile ca să decidă acest lucru”, a spus Gheorghiță.

Proiectul legii, „blocat” în Cameră

Legea a trecut de Senat, încă din 2017, când a fost inițiată. Prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, chiar după ce a trecut de Senat, proiectul se află în dezbatere, în Cameră, din martie 2020.

Potrivit Art. 6, „vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare, aprobat prin hotărâre a Guvernului, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii ori unor grupuri de populaţie este obligatorie”. Totodată, „situațiile epidemiologice speciale și grupurile de populație ce urmează să fie supuse vaccinărilor obligatorii în aceste situații se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare şi/sau la recomandarea OMS.”

Primarul Cristian Popescu Piedone urmează dispozițiile de la „Mediu”

Captură video

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone este primul edil din țară și din Capitală care a urmat întocmai dispoziția ministrul Mediului, Tanczos Barna, referitoare la depistarea și sancționarea celor care aruncă deșeuri pe domeniul public.

Astăzi, în urma unei acțiuni comune a Poliției Locale și a Gărzii de Mediu, un bucureștean a fost prins aruncând deșeuri pe domeniul public, deși acest lucru este interzis prin lege. El s-a ales și cu amendă, în valoare de 30.000 de lei, dar și cu autobasculanta confiscată. Tot în cursul zilei de astăzi, în Sectorul 6 a fost confiscat un camion ce transporta ilegal deșeuri din construcții, potrivit Poliției Locale, a anunțat Ministerul Mediului pe contul de Facebook.

Astfel de acțiuni, dispuse de ministrul Mediului și reglementate prin decizia Comisarului General din 19.05.2020, vor continua și în perioada următoare pe raza Sectorului 5, „mai ales acolo unde există indicii temeinice că se depozitează deșeuri provenite din construcții și nu numai. Activitatea se va desfășura prin patrulări succesive cu/și din autovehicule, sub directa coordonare a personalului de conducere a Poliției Locale Sector 5”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Sectorului 5.

Așa cum am mai spus, Primăria Sectorului 5, prin Poliția Locală Sector 5 face toate demersurile necesare pentru a stopa acest fenomen care afectează mediul și sănătatea oamenilor. Astăzi avem un prim exemplu care arată clar că nu ne jucăm! Cei care au aruncat deșeuri pe domeniul public au fost sancționați, iar mașinile au fost confiscate. Ne dorim un sector curat și civilizat. Ne pasă de mediul înconjurător și de aerul pe care îl respirăm. Le-am transmis celor de la Poliția Locală Sector 5 că nicio astfel de abatere nu trebuie trecută cu vederea și să acționeze în consecință.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone

Peste o sută de inspecții în sectoarele Capitalei

La nivelul Bucureștiului au fost instituite echipe mixte de la Poliția Locală și Garda de Mediu, iar prin acțiunile lor încearcă să oprească fenomenul tot mai des întâlnit, de aruncare a deșeurilor în spații nelegale..

Doar aplicarea măsurilor dure prevăzute de lege poate opri un fenomen care care a ajuns pentru mulți să devină o normalitate:  depozitarea oriunde în Capitală a resturilor din construcții sau demolări sau chiar a lucrurilor care nu ne mai sunt necesare, inclusiv a deșeurilor din ambalaje. Până acum echipele noastre mixte au organizat peste 100 de inspecții în toate sectoarele Capitalei, fiind aplicate amenzi de peste 200.000 de lei. Acțiunile au descoperit depozite ilegale de deșeuri  pe o suprafață de aproape 300.000 de mp din București. Toate aceste zone ale Bucureștiului vor fi salubrizate și monitorizate în continuare de echipele noastre”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tánczos.

Premierul Cîțu, avertisment pentru miniștri

Florin Cîțu (captură video)

Premierul Florin Cîțu i-a avertizat, public, pe miniștrii cabinetului său că vrea performanță și eficiență.Mai mult, că la jumătatea anului va fi o evaluare cu „mandatele pe masă”. Declarațiile au fost făcute, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă , la Palatul Victoria, când a încercat să demonteze câteva dintre informațiile cu privire la buget.

Vreau performanță și eficiență și anunț miniștrii că la jumătatea anului vom face o evaluare în privința execuției bugetare. Pentru că eu am mai văzut acest film în anii trecuți. Am fost de acord să mărim bugetul, dar vreau să văd și performanță și acea reformă a companiilor de stat”, a spus premierul.

Cîțu a precizat că au fost plafonate cheltuielile salariale la nivelul anului 2020 la toți operatorii economici, iar ministerele au timp până la jumătatea anului să înceapă reformele. Acesta a adăugat că deși a solicitat programe de restructurare pentru companiile de stat, nu a primit niciun răspuns.

Premierul a subliniat că îi „anunţă pe toţi” că nu va aştepta până la jumătatea anului să îi spună că nu au făcut aceste reforme. „Nu, au timp până la jumătatea anului să înceapă programul de reformă pentru a avea bugetele suplimentate”, a susţinut Cîţu.

Vom folosi indicatori intermediari şi la jumătatea anului vom face evaluări în ceea ce priveşte execuţia bugetară. Pentru că eu am mai văzut acest film şi în anii precedenţi. Am văzut că anul acesta au fost discuţii în spaţiul public, nu ştiu cât sunt de adevărate, dar dacă sunt adevărate şi vorbim de susţinerea bugetului în Parlament sau de demisii, vom discuta şi la rectificarea bugetară la jumătatea anului, execuţia bugetară, cu mandatele pe masă atunci.

Premierul Florin Cîțu

Sunt bani mai mulți la Sănătate

Premierul a spus că bugetul se axează pe investiții, pentru care sunt alocați 61,4 miliarde de lei, reprezentând 5,5% din PIB. În privința bugetului Ministerului Sănătății, Florin Cîțu a anunțat că instituția primește 11,4 miliarde de lei. Asta în condițiile în care execuția de anul trecut a fost de 10,7 miliarde de lei. „Nu poți ieși în spațiul public și să spui că sunt bani mai puțini bani pentru Sănătate”, a spus prim-ministrul. Sindicaliștii din sănătate au protestat față de alocarea bugetară acordată sănătății în acest an.

De altfel, în privința salariilor bugetarilor, premierul a precizat că anvelopa salarială este 109,5 miliarde de lei, iar sporurile sunt de 9,8% din această anvelopă.

Parlamentarii PSD, la dispoziția constănțenilor

Captură video CT News

Parlamentarii PSD Constanța, senatorul Felix Stroe și deputații Cristina Dumitrache, Horia Țuțuianu și Lucian Lungoci, și-au prezentat noile cabinete parlamentare, în care „orice cetățean este binevenit”, acestea urmând să fie deschise șapte zile din șapte.  

Cabinetele Parlamentare vor fi deschise șapte zile pe săptămână, orice cetățean este binevenit, va fi ascultat, cineva îi va reține problema, iar dacă dorește să se întâlnească personal cu parlamentarii o va putea face începând cu ziua de joi, când începe activitatea în teritoriu. Aceasta este abordarea corectă, acesta este respectul pe care trebuie să-l arătăm cetățenilor

Senatorul Felix Stroe     

Acesta a precizat, în cadrul conferinței, că în ședința Biroului Permanent s-au luat o serie de măsuri politico-organizatorice, pentru îmbunătățirea activității, dar și în privința alegerilor următoare. „Ne-am propus să câștigăm următorul ciclu de alegeri, din 2024. Întotdeauna este posibilitatea unor alegeri anticipate și atunci noi ne-am pregătit. Nu ne culcăm pe o ureche”, a adăugat senatorul.

Promisiuni neonorate? Amenzi, pe măsură

Senatorul Stroe a dezvăluit și o inițiativă legislativă la care se lucrează, intens, pentru „amendarea” aleșilor care nu își onorează promisiunile electorale.

„Lucrăm la o inițiativă legislativă care sperăm să aibă acceptul unei cât mai mari majorități din Parlament, după modelul unor democrații europene. Aleșii locali sau parlamentarii, să poată fi trași la răspundere, în cazul în care promit ceva în campanie electorală și nu își onorează promisiunile. Cred că este normal ca respectul față de electorat, respectul elementar este să îți onorezi promisiunile electorale.

Așa cum și în alte țări, puține, dar de ce să nu fim cu un pas înainte, cei care promit și ajunge omul primar sau parlamentar și nu își onorează promisiunile, să fie trași la răspundere, măcar contravențional. Se practică în Islanda, de exemplu”, a spus Stroe.

Analizarea bugetului pentru depunerea amendamentelor

Întrebat fiind de bugetul prezentat joi, Stroe a precizat că se fac analize, la nivel de partid, pentru a se depune amendamente la capitolelel unde este necesar acest lucru.

„Bugetul este unul al reducerilor, al tăierilor, al austerității. Tăieri peste tot! Asta ne dorim? Vom aduce amendamente. Noi am declanșat toate organizațiile și centralizăm propunerile pentru amendamente. Vă spun că hotărârea se ia pe voturi. Să dea Dumnezeu că vom avea succes. Este posibil să apară surprize și de la PNL – plăcute pentru unii, neplăcute pentru alții”, a declarat Felix Stroe.

Cinci clădiri de epocă din Constanța vor fi reabilitate și puse în circuitul public

Foto Primăria Constanța (Facebook)

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța a obținut în această săptămână certificatele de urbanism pentru reabilitarea și consolidarea a cinci imobile, aflate în diverse stadii de degradare.

Clădirile au fost construite în perioada 1890 – 1928, însă până la acest moment nici una dintre ele nu a beneficiat de lucrări de punere în siguranță și reabilitare. Intervențiile sunt necesare, cu atât mai mult cu cât unele reprezintă un real pericol, fiind încadrate, în urma expertizei tehnice, în diferite clase de risc seismic, au anunțat reprezentanții Primăriei Constanța.

 Facem primii pași în redarea către comunitate a imobilelor pierdute în negura timpului, care așteaptă de foarte mult timp intervențiile necesare pentru a putea fi salvate. Un exemplu concret este clădirea situată pe str. Mercur nr. 10, construită în urmă cu 120 de ani, care în prezent nu se află sub exploatare, din cauza stării avansate de degradare. Dorim să o reabilităm urgent, respectând proiectul original, pentru ca ea să devină noul sediu admininistrativ al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța. Prin acest demers, Primăria Municipiului Constanța va reuși să economisească anual aproximativ 500.000 de euro, sumă care este utilizată de UAT Constanța pentru plata chiriilor unor investitori privați

a declarat Stere Hira, directorul general al RAEDPP Constanța

Regenerarea urbană a Pieței Grivița

După consolidare și reabilitare, clădirile își vor redobândi farmecul de altădată, specific epocii din care fac parte, și vor fi valorificate ca spații de utilitate publică.

„Împreună, am stabilit etapele privind reabilitarea acestei clădiri istorice și vă putem anunța, în premieră, că acest demers a fost deja demarat. Toate aceste lucruri se datorează unei munci de echipă, unei colaborări care arată că putem face mult lucruri împreună pentru orașul nostru drag. Prin renovarea clădirii istorice de pe Mercur nr. 10 se creează premisele regenerării urbane în zona Pieței Grivița – strada Ștefan cel Mare, arteră ce urmează să între într-un proces de reabilitare prin fonduri europene, dar care va avea nevoie de mult mai mult pentru ca toată zona să pulseze de activitate comercial-economică și socială. Aveți încredere!”, a spus Hira, citat de presa locală.

Numirea prefecților și subprefecților, abia în 8 martie

Lucian Bode (captură video)

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a declarat, la Sălaj, că 8 martie este termenul până la care vor fi finalizate numirile prefecților și subprefecților. Acestea vin după ce guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 27 ianuarie, modificarea OUG 57/2019 privind Codul Administrativ referitor la statutul prefectului și subprefectului, aceste funcții urmând să fie unele de demnitate publică, iar cei care le dețin vor putea fi membri de partid.

Termenul până la care toţi prefecţii şi subprefecţii, mai exact 127 la număr, trebuie să fie numiţi conform reglementărilor din Ordonanţa 3, prin care prefectul este demnitar, este 8 martie. Deci, până în data de 8 martie, toţi prefecţii şi subprefecţii din România vor fi numiţi în baza noilor reglementări legale adoptate de către Guvernul României. Fiind demnitari, clar fiecare formaţiune politică îşi va valida în propriile structuri propunerile le va înainta către structura centrală a partidului, partidul are obligaţia să verifice aceste propuneri, să le valideze în structurile centrale  – în cazul nostru în cadru Biroului Executiv Naţional  – după care ele vor veni la Ministrul Afacerilor Interne.

Lucian Bode, ministrul de Interne

„Noi, la rândul nostru, avem obligaţia să analizăm fiecare propunere în baza criteriilor de integritate, legale, în vigoare, astfel încât pe fiecare funcţie de prefect şi subprefect să numim oameni integri, oameni care să corespundă atât din punct de vedere profesional cât şi al respectării condiţiilor legale.

Acest lucru se va întâmpla până în data de 8 martie când se împlinesc 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei 3”, a declarat Lucian Bode, vineri după-amiază, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Sălaj.

Împărțirea prefecților, pe județe

PNL are, deocamdată, prefecți în 23 de județe, astfel: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova,  Sibiu, Teleorman, Vâlcea și  Vrancea. UDMR va avea prefecți în Arad, Cluj, Covasna, Sălaj și Satu Mare.

Alianța USR PLUS va numi prefecți în județele: Argeș, Băcau, Brăila, București, Buzău, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Suceava, Timiș, Tulcea și Vaslui.

Cea mai vegementă reacție din teritoriu cu privire la „împărțirea” prefecturilor a venit dinspre Cluj, unde președintele CJ Cluj, Alin Tișe a amenințat cu plecarea din PNL, dacă cei de la „centru” nu rezolvă problema numirii prefectului din partea UDMR. Asta în contextul în care PNL deține Primăria Cluj, șefia județului, dar și majoritatea în CL Cluj Napoca.

Adrian Năstase ar dori ca oamenii să se gândească la el când sună la 112, pentru că e „părintele” serviciului

Adrian Năstase
Adrian Năstase

Ieri s-a sărbătorit la nivel național Numărul Unic de Urgență 112, s-au făcut urări, s-a tras linie pe activitatea din ultimii ani, însă se pare că nu s-a spus chiar tot. Fostul premier Adrian Năstase a dorit să sublinieze că ceva s-a scăpat din vedere atunci când s-a vorbit despre acest serviciu, și anume faptul că 112 a devenit funcțional în mandatul său.

V-ați întrebat însă cum a fost el creat? Și când? V-ați întrebat cine a introdus sistemul unificat pentru apeluri de urgență în România? Bănuiesc că nu”, își începe Adrian Năstase textul publicat ieri pe blogul său.

Pe scurt, fostul premier și-ar dori ca acest lucru să nu fie scăpat complet din vedere, iar Guvernul pe care l-a condus să fie totuși pomenit cu această realizare.

Trebuie să mărturisesc, cu modestie, că eu l-am introdus, în 2001..

Numărul unic 112 pentru apelurile de urgență în rețelele de telefonie publică, rețelele de telefonie digitale cu sisteme integrate și serviciile de telefonie mobilă din România a fost introdus prin Hotărârea de guvern nr 617 din 27 iunie 2001 (Hotărârea privind Sistemul național unic pentru apeluri de urgență). Ulterior, prin Ordonanța guvernului nr 18 din 24 ianuarie 2002, a fost reglementată funcționarea acestui sistem național (ordonanța a fost aprobată prin legea 398 din 14 iunie 2002). După intrarea României în Uniunea Europeană, a fost nevoie de anumite ajustări pentru a se face pe deplin compatibil sistemul din România cu sistemul european al apelurilor de urgență.
Aceasta inițiativă am formulat-o, în 2001, în cadrul guvernului, după o vizită în Statele Unite, unde am văzut, într-o situație concretă, cum funcționează sistemul 911. În România, la acea vreme, existau tot felul de numere de telefon speciale, fie pentru pompieri, fie pentru urgențe medicale sau pentru poliție sau… Realizarea unui sistem integrat, național, unic a reprezentat un câștig important pentru persoanele în suferință, pentru bătrâni dar și pentru victimile unor accidente. O componentă a unei societăți civilizate.

Așa încât, sper ca atunci când reușiți a ieșiți dintr-o situație critică, sunând la 112, să vă reamintiți și lucrurile bune ale guvernului pe care l-am condus”, scrie Adrian Năstase.

Constanța: o femeie a predat poliției 10.000 de euro, pe care i-a găsit într-un centru comercial

Foto: IPJ Constanța

O femeie de 55 ani din localitatea Piatra, județul Constanța a predat poliției suma de 10.000 de euro, pe care aceasta îi găsise la intrarea într-un centru comercial din municipiu, situat pe bulevardul Tomis, relatează publicația locală constănțeană CTNews.ro.

Femeia s-a întâlnit cu păgubitul la sediul poliției din Constanța

Imediat după ce a găsit suma de 10.000 de euro, la intrarea în centrul comercial, femeia s-a deplasat către secția 2 de poliției Constanța, pentru a preda agenților banii ce se aflau într-o borsetă. La sediul poliției, binefăcătoarea s-a întâlnit chiar cu păgubit care sosise, la rândul lui, să anunțe lipsa banilor. Anterior, bărbatul sunase la 112 să anunțe furtul borsetei cu bani dintr-un centru comercial situat pe bulevardul Tomis.

DNA Constanța face legătura dintre traficanții de droguri și fostul șef al Poliției Eforie

„Pe această cale, îi mulțumim doamnei pentru spiritul civic de care a dat dovadă. Instituția noastră promovează și apreciază un astfel de comportament, totodată recomandând cetățenilor să aibă grijă de bunurile pe care le au asupra lor”, au menționat reprezentanții IPJ Constanța, potrivit sursei citate anterior.

Impresionați de întâmplare, polițiștii Secției 2 de Poliție s-au fotografiat cu femeia. (fotografia poate fi văzută în antetul articolului)

Dosarul Retrocedărilor din Constanța: Dragoș Săvulescu, liber în Italia

Banii au fost predați victimei în prezența agenților de poliție, gestul acesteia dovedind de asemenea că deși posesorul borsetei anunțase că a fost furat, lipsa banilor este o doar consecință directă a neatenției acestuia.

Nu avem nicio informație cu privire la o eventuală recompensă primită de femeie, în urma gestului frumos pe care aceasta l-a făcut.

Astfel, femeia a dat o lecție de spirit civic tuturor, dovedind că omenia încă există printre semenii noștri. Probabil că dacă astfel de gesturi s-ar întâmpla mai des, oamenii și-ar recăpăta, din nou, încrederea unii în alții.

Animal Society va steriliza, vaccina și microcipa animalele nimănui din Constanța

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
4.4 ° C
5 °
3.1 °
48 %
6.2kmh
0 %
D
3 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
0 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...