Animal Society va steriliza, vaccina și microcipa animalele nimănui din Constanța

„Efort comun pentru un viitor mai bun“ este numele campaniei inițiate de Animal Society, în colaborare directă cu Primăria Municipiului Constanța

Animal Society, în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța va steriliza, vaccina și microcipa animalele fără stăpân de pe raza municipiului. Și poate cel mai important aspect: vor face asta gratuit, relatează o știre apărută inițial în publicația locală constanțeană, CTNews.ro.

Animal Society derulează campania „Efort comun pentru un viitor mai bun“

„Efort comun pentru un viitor mai bun“ este numele campaniei inițiate de Animal Society, în colaborare directă cu Primăria Municipiului Constanța. Aceasta vizează vaccinarea, microciparea și sterilizarea câinilor și pisicilor de rasă comună. În paralel se va face și un recensământ al animalelor nimănui de pe raza municipiului Constanța, ceea ce reprezintă o premieră pentru cei de la Animal Society.

După cum descrie și numele, obiectivul principal al proiectului elaborat de Animal Society și partenerii noștri, îl constituie stabilirea unui plan de acțiune pe termen lung, cu participarea activă a tuturor părților implicate în procesul de luare a deciziilor și implementare a acestui plan. Problema nu se va soluționa peste noapte și este nevoie de implicarea și efortul fiecărui cetățean, pentru că numai împreună putem dezvolta o comunitate sănătoasă

a declarat Anca Tomescu, președintele Animal Society

Prima etapă va avea loc în perioada 16 februarie-12 martie și se va desfășura la Adăpostul pentru Animale Abandonate, din Constanța (Strada Vârful cu Dori, Nr. 5). Constănțenii sunt rugați să se programeze la 0730.583.510, începând cu data de 16 februarie, între orele 9:00-14:00.

Acest proiect vine să facă ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani. Planul de acțiune este unul care aduce într-un parteneriat iubitorii de animale, asociațiile de profil, autoritatea locală în beneficiul animalelor abandonate. Și nu doar atât. Îi așteptăm alături de noi și pe cei care au suferit din cauza animalelor de pe stradă. Trebuie să înțelegem că reacțiile acestor animale sunt datorate instinctului de supraviețuire. Dacă ne vom implica și le vom oferi un cămin atunci vom avea de câștigat cu toții

a spus, la rândul lui viceprimarul Constanței, Ionuț Roșu

De menționat că cei de la Animal Society nu se află la prima lor campanie de acest fel, în trecut organizând binefaceri asemănătoare inclusiv în Galați.

Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Est Constanța se va desființa

Articolul precedentTenis la dublu: PSD, Voiculescu, Clotilde Armand și Nicușor Dan
Articolul următorAna Loredana Predescu susține înființarea comisiilor de monitorizare și control, în contextul reînceperii cursurilor
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.