Gabriel Lavrincic, director comercial al companiei Simex, a fost premiat de Comitetul Organizatoric din Rusia „Pobeda”, primind, de asemenea, inclusiv o diplomă semnată de președintele Vladimir Putin, împreună cu o medalie comemorativă „75 de ani de la Victoria în Marele război pentru apărarea Patriei 1941-1945”, întrucât românul s-a implicat activ în educația patriotică și rezolvarea problemelor social-economice ale veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, contribuind, în egală măsură, la consolidarea relaţiilor diplomatice dintre România și Rusia. Ceremonia de înmânare a premiului a avut loc pe data de 19 februarie 2021, la Ambasada Federației Ruse din București, în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin.
Cine este Gabriel Lavrincic?
Se poate spune că Gabriel Lavrincic este un bun cunoscător al realităţilor economice, sociale şi politice din Rusia unde are la activ un portofoliu amplu de relaţii, pe care le folosește pentru a sublinia importanța menținerii unui climat prietenos între cele două țări (România și Rusia). Cu o experiență de 26 ani în domeniu, acesta militează pentru relansarea relațiilor economice cu piața din Rusia, republicile ex-URSS, China, Africa, Țările Arabe, dar și din America Latină.
Pasiune transmisă din generație în generație
Petru Juca, bunicul lui Gabriel Lavrincic, a luptat în al Doilea Război Mondial, ajungând prizonier în lagărele din Siberia, unde a învățat limba rusă, devenind, peste ani, persoana care i-a inoculat dragostea pentru limba și cultura rusă românului care astăzi duce moștenirea străbunilor mai departe. Juca și-a învățat nepotul limba rusă, fiind convins că, la un moment dat, acest lucru are să-l ajute pe nepotul său – lucru care, de altfel, s-a și întâmplat – chiar dacă nu așa cum a previzionat probabil inițial bunicul acestuia.
În toamna anului 2019, Gabriel Lavrincic era propus consul onorific al Federației Ruse în România.
Recordul Mondial la categoria „Cele mai multe scrisori primite și trimise în toată istoria omenirii” – 2012
Începuturile rețelelor sociale, definite de un român
Gabriel Lavrincic este, de altfel, unul dintre puținii români care au intrat în Cartea Recordurilor, pentru deținerea, conform oficialilor Guinness a unei colecții alcătuite din, nici mai mult, nici mai puțin, 22.018 scrisori primite din URSS în perioada 1986-1991, practică continuată mai apoi prin intermediul poștei electronice. El este singurul om din lume care deține o astfel de colecție de scrisori. O rețea socială (cu scrisori clasice și electronice) construită înainte ca ideea de rețea socială să existe, efectiv, în vocabularul de zi cu zi al omului de rând.
În perioada 1990-1996, fenomenul „rețeaua socială prin scrisori” cuprindea deja evidențe de corespondență cu oameni din Finlanda, Turcia, Mongolia, USA, Olanda, Bulgaria, Polonia, Germania, Danemarca, Marea Britanie.
Prin această corespondență, Gabriel Lavrincic a promovat România de la vârsta fragedă de 11 ani, în spațiul acum ex-URSS: Chișinău, Kiev până în Moscova, Kaliningrad, Novgorod, Leningrad, Arhangelsk, Vilnius, Minsk, Kazani, Syktyfkar, Grozniy, Mahachkala, Erevan, Tbilisi, Baku, Ashgabad, Tashkent, Dushambe, Bishkek, Sverdlovsk, Siberia, Omsk, Chelyabinsk, Novosibirsk, Barnaul, Abakan, Irkutsk, Magadan, Kamchatka, Vladivostok, Birobidjan, Habarovsk, Nahodka, Kazahstan, ajungând până la Cercul Polar in Peninsula Yamal.
Fostul senator USR Mihai Goțiu a dat peste un document asumat de Asociația Foștilor Parlamentari din România, respectiv o petiție adresată Avocatului Poporului, prin care se solicită atacarea la Curtea Constituțională a legii prin care li s-au tăiat pensiile speciale. După cum explică pe Facebook și Goțiu, Asociația nu e foarte cunoscută, singurul lucru public fiind faptul că a fost înființată în 2009 de nouă foşti parlamentari, după modelul foștilor parlamentari din Parlamentul European.
Asociația din România solicită ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a abrogării articolelor 49 și 50 din Legea 96/2006, privind îndemnizația pentru limita de vârstă a parlamentarilor.
„Ar fi discriminatoriu să nu fie luate aceleași măsuri și pentru cei care crează legea, în condițiile unor restricții echivalente aplicate ambelor categorii, prin statutul lor”, se arată în documentul publicat de Mihai Goțiu. Referirea este la pensiile de serviciu ale magistraților, Asociația subliniind că situațiile sunt identice.
„Ce așteaptă acești foști parlamentari de la Avocatul Poporului? Nu e greu de ghicit: să atace la Curtea Constituțională a României (CCR), legea adoptată săptămâna trecută de Parlament, de eliminare a pensiilor ”de parlamentar”.
Pe lângă cele două-trei știri indexate de Google cu privire la înființarea Asociației, în 2009, am mai găsit o singură referință legată de activitatea acesteia. E vorba de o mențiune despre o întâlnire cu fostul Avocat al Poporului Victor Ciorbea, de la sfârșit de august 2014, la care au mai participat și reprezentanții Asociației Funcționarilor Publici Pensionari (altă ”minunăție” de asociație, înființată în anul 2010, despre a cărei activitate am găsit fix această singură mențiune!). Și, din nou, nu e greu de ghicit care a fost obiectul acelei întâlniri: ”În cadrul discuțiilor, membrii delegației au prezentat problemele pe care le întâmpină foștii parlamentari în legătură cu stabilirea drepturilor de pensie” (din comunicatul instituției Avocatului Poporului).
Pensii votate, un an mai târziu de Parlament, dar abrogate, săptămâna trecută, în cadrul aceluiași for legislativ. Asta dacă nu cumva, același Avocat al Poporului și actuala majoritate de la CCR nu pun, iar, piedică.
Pensiile speciale ale parlamentarilor i-au deschis, apoi, pofta și lui Victor Ciorbea să facă lobby și să obțină, din partea fostei majorități toxice din Parlament, pensie specială și pentru Avocatului Poporului. Adică pentru propria persoană. Că doar trebuie să-și plătească din ceva datoria de un milion de euro pentru ditamai vila din Floreasca…”, scrie Mihai Goțiu.
Ministrul Sănătății a oferit aseară o cvasi-explicație pentru demiterea managerului interimar de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, rândurile scrise de Vlad Voiculescu fiind de fapt o lamentare legată de colaborarea cu instituțiile din subordine. Potrivit postării de pe pagina sa de Facebook, relația cu conducerea de la „Matei Balș” a fost doar picătura care a umplut paharul. Pur întâmplător probabil, s-a nimerit ca fostul manager Maria Nițescu să fie cea care i-a stricat ziua lui Vlad Voiculescu, cu bâlbe privind situația transferului unui pacient după incendiul izbucnit la „Matei Balș” la finele lunii trecute.
Medicul Maria Nițescu avea două luni de când fusese numită în urmă manager interimar al Institutului, după ce Adrian Streinu Cercel a demisionat în urma alegerii sale în funcția de senator PSD. De ieri, conducerea Institutului a fost preluată, tot interimar, de medicul Cătălin Apostolescu, fost director medical al spitalului. Infecționistul Cătălin Apostolescu este chiar medicul care a fost de gardă în noaptea incendiului de la Institutul „Matei Balș”.
„Astăzi a fost a nu știu câta oară când am primit informații eronate de la o unitate din subordine. E deja prea mult. Prea mult din ce înseamnă “stat” în țara asta a devenit sinonim cu lipsă de profesionalism, program fix, țâfnă și misecuvenism. Calitatea muncii multora dintre cei din sistem care lucrează în birouri – cei care ar trebui să facă munca medicilor și a personalului medical mai ușoară, mai puțin birocratică, mai cu sens – este pur și simplu din altă epocă. Se produce hârtie, nu valoare.
Pentru fiecare om care muncește pe rupte sunt alți 10-20-30… cine mai știe câți… care au o singura grijă: pasarea responsabilității către alții – în jos sau în sus, la stânga sau la dreapta… nu contează, atât timp cât dânsul/dânsa se ocupă strict cu statul la stat. E momentul ca lucrurile să se schimbe. Cândva era o onoare să lucrezi pentru stat, să îți asumi o responsabilitate publică. Trebuie să facem să fie din nou așa… dacă vrem ca țara asta să nu eșueze lamentabil în doar câțiva ani în toate domeniile care contează. Pericolul este cât se poate de real și ne privește pe toți. De astăzi, eu unul nu voi mai avea răbdare”, avertiza ieri Vlad Voiculescu.
Potrivit comunicatului oferit oficial de Ministrul Sănătății, decizia de demitere a managerului interimar avea legătură cu „multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 și în comunicarea cu Ministerul Sănătății”. Însă în comunicat este detaliat doar parcursul soluționării unei solicitări venite de la minister.
„Ministerul Sănătății a solicitat, în această dimineață (luni, 22 februarie – n.r.), informații cu privire la decesul unui pacient internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov care, potrivit presei, s-a aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” în timpul incendiului. Institutul a răspuns, printr-o notă telefonică, la ora 10.01, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în Pavilionul V în momentul incendiului și nu a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov. La ora 14.17, Institutul a revenit asupra acestei informații și a comunicat Ministerului Sănătății că pacientul s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu înaintea sosirii echipajelor de intervenție și că a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov în data de 29 ianuarie 2021, la ora 16.30”, se arăta în comunicat.
Totodată, se arată și că ministrul Sănătății și-a trimis Corpul de Control la Institut, pentru un raport privind „modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienților internați în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” din București, precum și comunicarea cu toate celelalte autorități implicate”.
Primăria municipiului Constanța a propus un nou regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din oraș. Acesta a fost în consultare publică până pe 15 februarie, urmând ca autoritățile locale, prin consilierii locali, să îl voteze în ședința de CL din această săptămână.
Primarul Vergil Chițac este cel care a inițiat proiectul de hotărâre privind acest nou regulament. Potrivit formei finale, în urma consultății cu cetățenii, s-a stabilit instituirea a trei zone de taxare în Constanța, după ce inițial era vorba de două zone.
Astfel, potrivit proiectului, în Zona 1 se va putea parca doar pentru scurtă durată, maximum trei ore, cu plata tarifului de parcare, fără posibilitatea prelungirii timpului de parcare prin taxare repetată. Tariful va fi stabilit de Consiliul Local. Acesta va putea fi achitat la parcometre sau personalului desemnat de administratorul parcării, ori prin utilizarea sistemului de plată a taxei de parcare prin SMS, la număr scurt, sau prin aplicația informatică de parcare. Tichetul de parcare va fi afișat pe bordul autovehiculului, astfel încât să fie vizibil din exterior.
În Zonele 2 și 3, pentru ocuparea locurilor de parcare publică cu plată, trebuie achitată taxa de parcare curentă pe baza unei viniete sau tariful orar stabilit. Astfel, nu va mai fi obligatoriu ca taxa pentru aceste zone să se plătească anticipat, așa cum se stipula în prima variantă a noului regulament.
„Vinieta anuală sau cu durată limitată (o zi, o săptămână sau o lună) se va putea achiziționa de la Serviciul Public de Taxe și Impozite, stații PECO, de la Poștă sau prin intermediul unei aplicații informatice”, se arată în proiectul noului regulament.
Licitație pentru locurile din fața blocului
În ceea ce privesc parcările de reședință, amenajate la mai puțin de 30m de blocurile de locuințe, rămâne valabilă decizia de a se atribui câte un loc de parcare pentru fiecare apartament, în baza cererilor primite, iar dacă acesta este mai mare decât cel al locurilor de parcare, se va organiza licitație.
Prețul de pornire al acesteia va fi egal cu cuantumul taxei anuale, iar pasul de licitație va fi de 10 lei. Locul se atribuie persoanei care a oferit suma cea mai mare. Sumele obținute în plus față de cuantumul taxei anuale de parcare vor fi acordate asociațiilor de proprietari pentru întreținerea spațiilor verzi ce deservesc comunitatea locală.
Turiștii și „taxa” de vacanță
Turiștti care vor să vină cu mașina la mare și să parcheze în orașul Constanța, vor fi obligați să cumpere o vinietă, potrivit noului regulament. Acesta face referire la locurile de parcare don zonele rezidențiale, aflate în cartiere.
„Persoanele fizice și juridice care nu au domiciliul/reședința/sediul/punct de lucru în municipiul Constanța și care intenționează să utilizeze locurile de parcare publică pot achiziționa vinieta anuală sau vinieta cu durată limitată”, se arată în regulament.
Florin Cîțu a fost prezent în această seară în Camera Deputaților, unde a participat la Ora primului-ministru, care s-a vrut a fi o dezbatere pe Legea bugetului. Cîțu a spus însă de la început că invitația făcută de social democrați, pe care a onorat-o, „nu are nicio legătură cu bugetul României” și că cei din PSD și-au bazat amendamentele exclusiv pe banii care reprezintă contribuția către Uniunea Europeană.
Tema dezbaterii propuse de grupul PSD a fost „Bugetul tăierilor: moartea economică a României”, iar Marcel Ciolacu a atras atenția că țara noastră „este astăzi în derivă”, pentru că Guvernul a alocat cel mai mic pachet financiar din Uniunea Europeană pentru redresarea economiei şi pentru lupta împotriva pandemiei.
La finalul dezbaterii, Cîțu a avut un mesaj către „marii gânditori economici” din PSD. „Cei care au discutat despre buget, nu l-au înțeles. Promit că o să îmi iau eu din timp iarăși să vă educ. Mă gândeam să vă înscriu la școală, domnule Ciolacu. Și pe dumneavoastră și pe domnul Stănescu, la o facultate cu plată. Să vă ajut. Dar în același timp, vă spun ce am tot spus în acești patru ani de când ne tot vedem în Parlamentul României: dragi pesediști, puneți mâna pe carte! Cititul nu a omorât pe nimeni”, a încheiat premierul.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone face un apel la primarul General, Nicușor Dan, referitor la suspendarea HCGMB 242/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – PUZ Coordonator Sector 5.
Astfel, Piedone atrage atenția cu privire la faptul că această decizie, venită fără nicio consultare cu primarii de sector, va „bloca” Bucureștiul în timp, acesta riscând să rămână printre capitalele cel mai puțin dezvoltate din Europa.
Proiectul, care va fi supus la vot, vineri, în ședința CGMB, va avea efecte și consecințe deosebit de grave asupra teritoriului administrativ al Sectorului 5, dar și asupra Bucureștiului din toate punctele de vedere, fie urbanistic, economic și/sau social și cultural.
Domnule Primar General al Municipiului București, lăsați Capitala să se dezvolte! Nu o întoarceți cu 21 de ani în urmă! Într-adevăr este nevoie de o gândire unitară la nivel de București, trebuie să avem un Plan Urbanistic Zonal la nivelul Capitalei, însă nu prin astfel de proiecte puse pe ordinea de zi a Consiliului General din senin, fără consultări cu ceilalți primari de sectoare. La fel ca dumneavoastră și noi suntem aleși de cetățeni, domnule Primar General. Avem o responsabilitate în fața oamenilor care ne-au ales. Un astfel de proiect, adoptat pe repede înainte ar duce la un blocaj, nicidecum la dezvoltarea Bucureștiului. Avem nevoie ca investitorii să aloce fonduri pentru proiectele de aici, nu să fugă în alte țări europene. Fac apel și la colegii mei, ceilalți primari ai sectoarelor. Trebuie să fim uniți când vine vorba de dezvoltarea Bucureștiului, care, să nu uităm, este o capitală europeană!
Cristian Popescu Piedone, Primarul Sectorului 5
Investiții de milioane de euro, în așteptare
Potrivit reprezentanților Primăriei Sectorului 5, „bilanțul investițiilor publice și private ce se află în curs de derulare, dar și noile investiții (pentru următorii doi ani) este următorul:
a. Investiții publice realizare – aproximativ 20 milioane euro;
b. Investiții publice în curs de derulare (din bugetul local și/sau din fonduri bancare/europene) – aproximativ 150-200 milioane euro – extindere/construcții școli, grădinițe, creșe; amenajare de noi parcuri și spații verzi; lucrări de infrastructură rutieră și edilitară; locuințe noi pentru tineri; parcări multi-etajate în zonele aglomerate.
c. Investiții private realizate – aproximativ 125-150 milioane euro (medie – taxe de autorizare în valoare de circa 750.000 euro);
d. Investiții private în curs de derulare – aproximativ 800 milioane – 1 miliard euro (medie – taxe de autorizare în valoare de circa 6 milioane euro)”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 5.
Astfel, impactul asupra dezvoltării sectorului 5, pe care primarul Piedone și-l dorește ca parte dintr-o capitală cu adevărat europeană, va fi unul cu „urme vizibile” pe o lungă perioadă de timp. Iar pierzătorii vor fi cetățeni care au votat pentru un trai decent.
Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat că Guvernul va adopta luni seară, de la ora 19.00, formele finale ale legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an, după ce au fost avizate de către Consiliul Legislativ, „cu observații și propuneri”. Cele două proiecte vor fi trimise, marți, în Parlamentul.
Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 173.749,3 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 326.455,7 milioane lei credite de angajament și în sumă de 261.099,0 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 87.349,7 milioane lei.
„În ceea ce priveşte legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale, Guvernul se va întruni într-o şedinţă în cursul acestei seri pentru a adopta forma finală, după avizul Consiliul Legislativ. Se ştie că a venit abia în cursul zilei de astăzi avizul Consiliului Legislativ şi, procedural, chiar dacă nu există o modificare a legii bugetului de stat în urma avizului Consiliului Legislativ, trebuie practic adoptat bugetul în urma avizului Consiliului Legislativ. Cel mai probabil, legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale de stat vor fi trimise în cursul zilei de mâine către Parlament, imediat ce vor ajunge la Parlament. Împreună cu doamna Anca Dragu, preşedintele Senatului, vom decide convocarea Birourilor permanente reunite pentru stabilirea calendarului de dezbatere a celor două legi extrem de importante pentru România”, a declarat Ludovic Orban, luni la Parlament.
PSD și amendamentele la proiectul de buget
Premierul Florin Cîțu a declarat că amendamentele depuse de către social democrați vor avea un impact de aproape 6% din PIB, iar sursa de finanțare reprezintă contribuția României la Uniunea Europeană.
„Am primit lista amendamentelor, cele care au fost făcute publice. Impactul bugetar este de aproape 6% din PIB, deci asta înseamnă să ajungem la un deficitul de 13% din PIB. M-am uitat la sursa de finanțare și vedem exact ce vrea să facă PSD cu România. Vrea să o scoată din Uniunea Europeană. Adică sursa de finanțare reprezintă contribuția României la Uniunea Europeană. La Ministerul Finanțelor, plătim contribuția la UE. De acolo vrea PSD să ia banii, să ne scoată din Uniunea Europeană”, spune Florin Cîțu.
Managerul Institutului „Marius Nasta”, din Capitală, medicul Beatrice Mahler a declarat că spitalul are un singur pompier angajat, însă că acesta se află în concediu de aproximativ șase luni, potrivit Digi24. Întrebată cum este posibil ca un angajat să se afle în concediu o perioadă atât de lungă, Mahler a declarat că situația este peste puterea ei, pompierul combinând concediul de odihnă cu cel medical. „Aceste persoane sunt foarte greu de sancționat Este nevoie de o reevaluare a legislației în acest sens. Dacă vrei să te implici, trebuie să fii alături de oameni”, a adăugat Beatrice Mahler, notează sursa citată anterior. Medicul a punctat pe necesitatea schimbării legislației, pentru ca, pe viitor, astfel de situații aberante să nu mai aibă loc.
Beatrice Mahler: „Angajații și colegii mei s-au comportat exemplar”
Managerul spitalului „Marius Nasta” a mai spus, de asemenea, că toți din pavilionul Covid au intrat în zona roșie, vorbind, în acest caz, de un efectiv de 24 de persoane, printre care medici, asistente, infirmiere sau brancardieri, adăugând personalul tehnic al spitalului este format din trei angajați.
Ulterior, potrivit declarațiilor lui Beatrice Mahler, medicii de gardă ar fi luat legătura cu aparținătorii pacienților mutați din salonul cu probleme.
În cursul nopții trecute, pompierii ISU au fost alertați pentru a se deplasa către Institutul „Marius Nasta”. Opt autospeciale s-au deplasat la fața locului. Din fericire, incidentul nu s-a soldat nici cu victime și nici cu pagube materiale însemnate.
Cu toate astea, ceea ce s-a întâmplat aseară ridică noi semne de întrebare cu privire la starea în care se află spitalele românești. În cazul spitalului „Marius Nasta”, vorbim despre o clădire veche de peste 100 ani. În plus, echipamentele medicale din instituția spitalicească ar trebui înlocuite, de asemenea, cu altele noi.
Locuitorii din localitatea constănțeană Cernavodă au protestat într-o petiție împotriva relocării autospecialei cu scară în Constanța, scrie Adevărul. Potrivit informațiilor, oamenii susțin că în Cernavodă este mare nevoie de un astfel de utilaj. Astfel, în textul de petiție se notează existența a două reactoare nucleare în imediata apropiere a orașului, prezența multor stâlpi de înaltă tensiune de jur-împrejurul localității, poduri rutiere și feroviare și clădiri înalte. În plus, se invocă existența unei ieșiri rapide către autostradă, astfel că accesul spre alte localități ar fi unul facil.
Textul de petiție, semnat de locuitorii din Cernavordă: Se propune achiziționarea unor utilaja noi, astfel încât să
„Nu dorim relocarea auto-specialelor de pompieri/salvare (scară telescopică) din oraşul Cernavodă.
Motivul:
1) Există foarte multe imobile înalte cu un risc ridicat de incendiu datorită instalaţiilor electrice vechi şi subdimensionate
2) Oraşul Cernavodă are 2 Reactoare Nucleare
3) Oraşul Cernavodă este prevăzut cu 4 poduri rutiere şi feroviare de mare înălţime
4) Oraşul Cernavodă are în împrejurimi foarte mulţi stâlpi de înaltă tensiune
5) Oraşul Cernavodă are cea mai rapidă ieşire la autostradă în caz de necesitate. Cea mai apropiată staţie de pompieri este la 30 de minute de oraşul Cernavodă. Propunem achiziţionarea unor noi utilaje şi echipamente de salvare”, se arată în textul de petiție.
Mihail-Cristian Amarandei, șeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, a declarat, în data de 17 februarie, în cadrul unei conferințe de de presă, că la Detaşamentul Fripis din Constanţa a fost relocată autoscara de la Cernavodă, cea de la Medgidia urmând a fi folosită, de acum încolo, în în beneficiul orașului Cernavodă.
Cercetat într-un dosar penal pentru fapte de corupție, fostul ministru Costel Alexe a răspuns la întrebarea cea mai spinoasă: va face sau nu un pas în spate? Nu surprinde foarte mult poziția actualului președinte al Consiliului Județean Iași, care, chiar cu „sfatul” președintelui Klaus Iohannis, continuă să își vadă nestingherit de politică și comunicate de presă.
Din punctul său de vedere, acuzațiile procurorilor anticorupție sunt o nimica toată față de obligațiile pe care le-ar avea în calitate de ales, pe următorii 4 ani.
Alexe spune că se gândește la viitor și la ceea ce poate face ca președinte al CJ Iași și lasă să se înțeleagă că va rămâne în funcție până în 2024. Atât timp cât se consideră nevinovat, Costel Alexe nu vede de ce ar face un pas în spate, indiferent care va fi finalitatea dosarului deschis de procurori în urmă cu mai bine de o lună.
„Nu există vreun motiv pentru care eu să mă suspend dintr-o funcţie aleasă. Am fost ales prin vot uninominal de către ieşeni. Ieşenii m-au ales ca eu să aduc dezvoltare judeţului împreună cu echipa de la Consiliul Judeţean. Dacă voi fi trimis în judecată voi proba în faţa judecătorilor ceea ce am spus deja, că sunt nevinovat şi că nu am comis nici o ilegalitate, nici cât am fost ministru, nici înainte şi nici după.
În 2024 şi eu şi ai mei colegi va trebui să dăm dovada măsurii noastre prin ceea ce am făcut, iar eu mi-am luat nişte angajamente în faţa ieşenilor în campania electorală. Sunt convins că în 2024 toate acele angajamente le voi onora”, a spus Costel Alexe într-o conferință de presă, citat de News.ro.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că a fost aprobat bugetul pe anul 2021, legea urmând a fi trimisă Parlamentului pentru aprobare. Și, chiar dacă și-a exprimat dorința ca parlamentarii să nu intervină pe ideile sale, social democrații au avertizat deja că au amendamente. În weekend, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că social-democraţii vor depune „câteva mii” de amendamente la Legea bugetului de stat pe mai multe domenii, în timp ce președintele formațiunii a atras atenția că, în cazul în care nu vor fi adoptate la dezbaterile din Parlament, va depune moţiune de cenzură.
Potrivit Știri pe Surse, Marcel Ciolacu este încrezător că social democrații vor avea succes deoarece a observat că la prima moţiune simplă depusă, cea împotriva lui Vlad Voiculescu, au existat câteva voturi în plus în afară de cele exprimate grupurile parlamentare PSD şi AUR.
„Venim cu aceste amendamente poate în ultima clipă acest guvern îşi dă seama că proiectul de buget cu tăieri şi cu austeritate e o tâmpenie”, și-a exprimat speranța Ciolacu la Antena 3, citat de Știri pe Surse.
Printre amendamentele gândite de PSD la Legea bugetului se numără creșterea alocațiilor și a pensiei minime de la 1 martie, majorarea, de la aceeași dată, a salariilor personalului didactic și ale asistenților sociali din sistemul sanitar la nivele stabilite în legea salarizării pentru anul 2022, vouchere de 400 de euro pentru nașterea fiecarui copil sau construcția a 200 de centre medicale comunitare și 50 de centre de asistență medicală de specialitate.
Fostul colaborator al Securității a devenit „influencer” farmaceutic
La fiecare alegeri parlamentare sau locale Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) ne anunță ce foști „turnători” ai Securității încearcă să devină senatori, deputați sau primari. Alții dețin deja funcții importante, cum ar fi aceea de consilier al președintelui Camerei Deputaților și ne referim aici la perioadele în care pe poziția de al III-lea om în stat erau Liviu Dragnea și Marcel Ciolacu, al căror consilier era fostul deputat PSD Florin Pâslaru, dovedit de CNSAS că a colaborat cu Securitatea. Alți foști „turnători” lucrează în funcții importante prin ministere sau dețin funcții de conducere prin administrația locală și le plătim, pe lângă salariile mari, „normă de hrană” și „sporuri pentru condiții vătămătoare”.
Mai ales în condițiile în care Legea Lustrației a fost un eșec, fiind declarată „neconstituțională” de CCR, a devenit desuetă dorința majorității românilor care au trăit acele vremuri ca foștii „turnători” să rămână o prezență discretă în spațiul public.
Acum, „foștii” sunt peste tot, în administrație, în afaceri și mai nou și prin farmacii.
Un fost „turnător” al Securității a devenit „influencer” prin farmacii
De câteva săptămâni, în calupurile publicitare ale televiziunilor este inserat un clip al cărui personaj principal este un bunic ce se destăinuie că „toate-s scumpe, cred că și de asta îmi crește tensiunea”. Ca să rezolve problema intră într-o farmacie de la care își va lua mai ieftin rețeta pentru hipertensiune.
„Bunicul” din clip se numește Vlad Vasiliu, este actor la Galați, a participat la Revoluţie, a obținut certificat de revoluționar și un hectar de arabil, a fost chiar preşedinte al Ligii Naţionale a Luptătorilor din Decembrie ´89 (LNLD ´89) din Galaţi, dar înainte de toate astea, adică în anii ´80, a fost „turnător” la Securitate.
Replica finală din clip este: „Așa mai pun ceva deoparte pentru nepoțica mea”. Așa e, trebuie să chivernisim și „ceva deoparte” pentru noile generații, dar, mai important decât banii, ar fi să le oferim înțelegerea a ceea ce înseamnă demnitate și a faptului că nu este permis să îți trădezi colegii, prietenii sau oameni pe care nu îi cunoști prea bine, nici măcar într-o societate mutilată din punct de vedere moral, cum era aceea din anii ´80.
Viața bate teatrul! E o „performanță” să fii „turnătorul” Securității – „Răzvan”, dar și „revoluționarul” Vlad Vasiliu
Actorul gălățean Vlad Vasiliu a participat la Revoluţie, devenind preşedinte al Ligii Naţionale a Luptătorilor din Decembrie ´89 Galaţi, iar mai târziu a condus filiala din Galați a Confederației Organizațiilor de Revoluționari (CORD). A primit și „hectarul lui Ilici”, adică un hectar de teren arabil, într-o locație de poveste, pe malul Lacului Zătun. După 1990, şi-a confecţionat o imagine de anticomunist din convingere şi regalist prin vocaţie. Calitatea sa de revoluționar a supraviețuit și primelor verificări ale certificatelor fabricate de celebrul Bebe Ivanovici, certificatul de revoluționar fiindu-i reconfirmat în baza dosarului de preschimare a certificatului nr 10.257/03.11.2004.
Însă, potrivit Deciziei nr 1.405/2007 a CNSAS, Vlad Vasiliu a fost și colaborator al Securităţii. Colaborarea sa cu Securitatea a fost dovedită în 2007, când Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) a solicitat la CNSAS verificarea liderilor organizaţiilor de revoluţionari. Pe 17 decembrie 2007, secretarul de stat la SSPR, Nicolae Fesan anunţa la Timişoara că 9 revoluţionari au fost și „turnători”. Primul pe lista SSPR era liderul LNLD ´89 Galaţi, Vlad Vasiliu.
Potrivit CNSAS, acesta si-a turnat colegii din teatru în perioada 1980-1989. Conform Dosarului de Reţea R191550 şi Dosarelor informative nr I42620 şi I49443, actorul Vlad Vasiliu a semnat un angajament cu Securitatea, iar pe 30.09.1980 a devenit oficial colaborator al Securităţii cu numele conspirativ „Răzvan”. Avea misiunea de a furniza informaţii „de interes operativ” din Teatrul Dramatic şi Clubul Tineretului din Galați.
Și-a „turnat” la Securitate prietenii și colegii de scenă
În nota informativă din 21.03.1985, Vlad Vasiliu – „Răzvan” își „turna” o prietenă: „O bună prietenă a ei, măritându-se acum 4 ani cu un redactor de la <<Le Figaro>>, secţia politică, a facilitat familiei scoaterea din ţară a o serie de materiale scrise. (…) Am găsit momentul potrivit să o întreb cum aş putea scoate din ţară o eventuală piesă de teatru. Mi-a relatat că în această vară va veni un medic, prieten cu un oarecare …, din New York, corespondent la <<Vocea Americii>>. (…) Voi fi informat când sosesc persoanele citate”.
În nota din 03.10.1985, „Răzvan” îl turna pe un actor din teatru, oferindu-le securiştilor detalii despre viaţa personală a colegului de scenă: „După 15 septembrie şi-a intensificat drumurile la Bucureşti, întrucât prietena lui a intrat la IATC”. Concluzia CNAS a fost că Vlad Vasiliu a făcut poliţie politică.
Explicație „bombă”! Intră în scenă Farouk, ultimul Rege al Egiptului!
Când a fost descoperită colaborarea sa cu Securitatea, Vasiliu a motivat-o formal, susţinând că era chiar urmărit de securiști pentru că unchiul său era rudă cu Regele Farouk al Egiptului. În concluzie, prin unchiul său și Vasiliu era rudă prin alianță cu Regele Farouk, iar de aici interesul securiștilor de a afla ce se discută la ei în familie!
„Eu având rude în străinătate, sora mamei fiind în Egipt, unchiul meu este neam cu ultimul Rege al Egiptului, Farouk. Sora tatălui meu era fugară în Germania Federală, bunica primea scrisori, tata, militar fiind, trebuia să iasă la raport, iar eu din clasa a V-a am fost chemat la cancelarie să dau declaraţii despre ce ştiu de acasă”, declara Vasiliu pentru cotidianul local, „Viața liberă”. El se jura că n-a „turnat” niciodată: „N-am scris nimic despre nimeni. Le-am spus să caute”.
Ulterior a anunțat că a dat în judecată CNSAS, dar la insistențele presei nu a putut spune niciun număr de dosar, nici instanța la care se judeca procesul său împotriva CNSAS. „Nu ştiu dacă e la Curtea de Apel. Dosarul a fost la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi a plecat mai departe”, explica evaziv Vasiliu. Se știe că toate dosarele în care foștii colaboratori au dat în judecată CNSAS au fost judecate de Curtea de Apel București. După ce a mai trecut ceva timp, și-a nuanțat declarațiile:
E o minciună sfruntată. Am dat CNSAS în judecată, CNSAS nu avea nicio vină şi au dat totul pe secretarul nostru de la SSPR, care a dat publicităţii în 2007, la Timişoara, treaba asta. Procesul se amână, pentru că ăla nu mai este secretar de stat, e plecat cu vaca la păscut la Timişoara, că de acolo era. Scoateţi voi că este adevărat şi vă dau pe voi în judecată
Am încercat o nouă căutare pe portalul Tribunalului București și portalul Curții de Apel din București, și nici pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu am găsit niciun proces în care Vlad Vasiliu să fi dat în judecată CNSAS.
Alexandru Paleologu: „Sunt lucruri de care mi-e rușine, dar am libertatea să le recunosc în loc să le ascund”
În România post-decembristă a existat un caz în care nu a fost necesar un proces cu CNSAS pentru limpezirea principalei probleme a celor care au colaborat cu Securitatea, componenta morală. Fostul scriitor, eseist, critic literar și diplomat, Alexandru Paleologu, a fost un exemplu rar în lumea celor care la un moment dat au fost nevoiți să facă pactul cu diavolul. Conu´ Alecu, cum i se spunea, a fost deținut politic, în detenție a fost racolat de Securitate, dar a recunoscut acea colaborare chiar înainte de 1989.
Paleologu a fost arestat pe 8 septembrie 1959, la ora 2 noaptea și dus cu duba la celebra închisoare „Malmaison”. A fost acuzat „uneltire” contra regimului comunist și a fost condamnat la 14 ani de muncă silnică cu confiscarea averii și 7 ani degradare civică. A fost grațiat în 1964.
Alexandru Paleologu a fost unul dintre puținii intelectuali români care au recunoscut de înainte de 1989 că a colaborat cu Securitatea și în primele luni ale lui 1990 a făcut public acest lucru. Mărturia sa a fost publicată în 1995 în volumul de convorbiri „Sfidarea Memoriei”, al cărui autor este Stelian Tănase. Atunci a explicat că racolarea sa ca informator s-a petrecut în închisoare, în 1963, după patru ani de detenție, sub presiunea șantajului, bătăilor și umilințelor. Prin acea mărturie, Paleologu și-a cerut public iertare pentru ceea ce a numit „o obnubilare a inteligenței”.
Fiind invitat al emisiunii „Profesioniștii”, realizată de Eugenia Vodă la televiziunea națională, Alexandru Paleologu mărturisea: „De multe lucruri din viața mea nu sunt mândru deloc, sunt lucruri care mi-aș fi dorit să nu fi existat. Sunt lucruri de care mi-e rușine, dar am totuși libertatea să le recunosc și să le declar în loc să le ascund”.
Vasiliu a fost 10 ani „turnătorul” colegilor de scenă, iar, după 1990, a fost, tot timp de 10 ani, directorul celor pe care i-a „turnat”
Un CV post-decembrist de invidiat
Vlad Vasiliu a fost director al Teatrului Dramatic din Galați în perioada 1990-1991, în anul 2005 și din ianuarie 2006 până în decembrie 2012. A fost director al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” timp de 10 ani. Adică tot 10 ani, cât a fost și „turnătorul” la Securitate al colegilor de scenă, din 1980 până în decembrie 1989.
Nu știm dacă le-a cerut iertare colegilor de scenă sau dacă, după modelul lui conu´ Alecu Paleologu, și-a acordat libertatea de a recunoaște acel episod stânjenitor, în loc să îl ascundă.
O variantă de răspuns la această întrebare găsim în CV-ul său de pe site-ul teatrului, în care se prezintă în continuare ca „vicepreşedinte Comitet Revoluţionar Provizoriu al Judeţului Galaţi (F.S.N.) pe probleme de propagandă, culte, cultură, învăţământ” pe 22 decembrie 1989, ca preşedinte L.N.L.D. ’89 Galaţi „din 1993 până în prezent”, amintind și „octombrie 1995 – Organizator al vizitei Reginei Ana în Galaţi”.
Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an.
Pe numele său Dani Cek,...
Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies