Iohannis consideră că la un moment dat fostul ministru Alexe ar trebui să facă un pas în spate

Ancheta este în toi în dosarul fostului ministru al Mediului – actual președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Săptămâna trecută, după ce toată lumea importantă și-a dat acordul ca Alexe să fie urmărit penal, procurorii anticorupție au anunțat oficial că au dispus începerea cercetărilor în ceea ce îl privește pe Alexe – pentru luare de mită și instigare la delapidare comise pe când se juca de-a ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, și a unei persoane fizice cu funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită și delapidare.

Ulterior, liniște și pace în tabăra liberală, dar și de la Costel Alexe. Abia săptămâna aceasta au început discuțiile privind fulminanta carieră politică viitoare a lui Alexe, iar unul dintre cei care au fost solicitați să își dea cu părerea a fost și președintele Klaus Iohannis. Până la urmă, vorbim despre un ministru din „Guvernul meu”, iar aseară, Iohannis a opinat că la un moment dat, în funcție de rezultatul anchetei demarate de procurori, Alexe ar putea fi nevoit să facă un pas în spate.

Am spus dintotdeauna că persoane urmărite penal sau penali nu au ce cauta în funcții publice. Nu știu dacă trebuia să discute PNL mai repede sau nu. Însă dacă domnul Alexe va fi cercetat penal, atunci cu siguranță eu m-aș aștepta cel puțin să se auto-suspende din funcțiile pe care le deține”, a fost opinia lui Iohannis.

Momentan doar se discută probabil în spații securizate, iar Alexe are grijă să își promoveze proiectele din CJ Iași și nicio vorbuliță despre acuzațiile oficiale. S-a întâmplat totuși ceva, dar nu cu Alexe. Potrivit Mediafax, Bogdan Grecu – directorul general al Combinatului Siderurgic Liberty Galați, și despre care se spune că ar fi implicat ca denunțător în dosarul lui Costel Alexe, a fost demis. Acesta este cel care i-ar fi dat fostului ministru Alexe drept mită 22 de tone de tablă. Grecu ocupa funcția din 2018.

Până una, alta, oficial rămâne ceea ce a comunicat Direcția Națională Anticorupție: „În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului. Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.
Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă
”.