Sursa: Facebook

Florin Cîțu a fost prezent în această seară în Camera Deputaților, unde a participat la Ora primului-ministru, care s-a vrut a fi o dezbatere pe Legea bugetului. Cîțu a spus însă de la început că invitația făcută de social democrați, pe care a onorat-o, „nu are nicio legătură cu bugetul României” și că cei din PSD și-au bazat amendamentele exclusiv pe banii care reprezintă contribuția către Uniunea Europeană.

Tema dezbaterii propuse de grupul PSD a fost „Bugetul tăierilor: moartea economică a României”, iar Marcel Ciolacu a atras atenția că țara noastră „este astăzi în derivă”, pentru că Guvernul a alocat cel mai mic pachet financiar din Uniunea Europeană pentru redresarea economiei şi pentru lupta împotriva pandemiei.

La finalul dezbaterii, Cîțu a avut un mesaj către „marii gânditori economici” din PSD. „Cei care au discutat despre buget, nu l-au înțeles. Promit că o să îmi iau eu din timp iarăși să vă educ. Mă gândeam să vă înscriu la școală, domnule Ciolacu. Și pe dumneavoastră și pe domnul Stănescu, la o facultate cu plată. Să vă ajut. Dar în același timp, vă spun ce am tot spus în acești patru ani de când ne tot vedem în Parlamentul României: dragi pesediști, puneți mâna pe carte! Cititul nu a omorât pe nimeni”, a încheiat premierul.

Articolul precedentPiedone: „Lăsați Capitala să se dezvolte! Nu o întoarceți cu 21 de ani în urmă!”
Articolul următorTuriștii vor plăti vinietă în Constanța