Angajații ISU Dobrogea vor fi reinstruiți

Decizia ar fi fost luată în urma ordinului emis de inspectoratul general ISU

Aproximativ 800 dintre angajații ISU Dobrogea urmează să treacă printr-un proces de reinstruire, acțiunea având ca zi de start vineri, 19 februarie 2021, anunță publicația locală constănțeană CTNews.ro. La reinstruire vor participa angajați ISU din județul Constanța, între cei 800 numărându-se inclusiv personalul dispeceratului.

Trei ofițeri de la ISU Constanța, cercetați disciplinar

Angajații ISU vor reîncepe reinstruirea în cursul zilei de astăzi

„Începând cu această dimineață, de la ora 08.30, personalul din Dispeceratul ISU a fost reinstruit cu privire la sistemul aplicabil în domeniul de competență. Totodată, aceste reinstruiri urmează să aibă loc în zilele următoare și în dispeceratele din cadrul celorlalte subunități din cadrul ISU Dobrogea al județului Constanța, iar ulterior vor avea loc reinstruiri cu oameni din operativ, din subunitățile de intervenție privind procedurile operaționale în cazul situațiilor de urgență”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”, Anamaria Stoica, pentru sursa menționată anterior.

De asemenea, aceasta a mai spus că decizia ar fi fost luată în urma ordinului emis de inspectoratul general ISU. „„ISU Dobrogea are 954 de angajați din care 800 de oameni lucrează în operativ. Așadar, aproximativ 800 de oameni urmează să fie reinstruiți. Facem mențiunea că personalul inspectoratului era instruit periodic și că această reinstruire, care practic se reaplică de astăzi, este ca urmare a ordinului inspectorului general. (…)Aceștia sunt instruiți lunar, iar colegii din operativ, pompierii, care intervin zilnic în domeniul situațiilor de urgență, fac antrenamente zilnice atunci când nu au intervenții la diverse cazuri”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.

Decizia reintruirii personalului vine după ce s-a constatat că timpul de intervenție, însă nici tehnicile de întreținere a mijloacelor de intervenție nu sunt în conformitate cu necesarul, astfel că s-a identificat că pe timpul acțiunii există mai multe disfuncționalități în ceea ce privește conținutul rapoartelor operative, se încalcă norme procedurale privind echiparea personalului la locul intervenției și există superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor în domeniul logistic prin neasigurarea menținerii în stare de operativitate a tehnicii de intervenție din dotare.

Articolul precedentPiedone face „curățenie” după Florea. Salubrizare Fapte 5 își reintră în drepturi
Articolul următorCiolacu nu cheamă minerii la el, dar a recunoscut că a purtat discuții cu ei și îi sprijină
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.