-0.7 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1041

Circ din nou, în Parlament

Sursă foto: digi24.ro
Sursă foto: digi24.ro

”Pâine și circ”, de atât aveau nevoie romanii pentru a nu se implica în treburile statului. Ca niște urmași vajnici, se pare că și românilor le trebuie tot doar atât: pâine și circ.

Nu de alta, dar prezența la vot, care ar fi putut sugera o vagă implicare în ”treburile statului”, o dovedește cu vârf și îndesat. Dacă e să adaugăm și manifestațiile din ultimul timp, împotriva măștii, medicilor, pandemiei, e posibil să ajungem la concluzia că unii români se mulțumesc și doar cu circul.

Și de ce nu ar fi așa, când inclusiv în Parlamentul României circul e la ordinea zilei? Când cei care ne conduc, care ar trebui să fie un exemplu de conduită și disciplină, par să se ia la întrecere, care ce boacănă mai face.

Episodul de azi

Episodul de azi o are ca pion principal (din nou) pe Diana Șoșoacă. Omniprezentă, revoltată și vocală, Diana Șoșoacă a făcut, și azi, ce face de obicei: scandal.

Dacă românii de rând, pentru drepturile cărora se încăpățânează să spună că luptă, trebuie să se supună legii și să poarte mască în public, Diana Șoșoacă pare să creadă că nu. Că legea nu i se aplică, sau i se aplică doar în interpretarea personală.

A vrut să participe la lucrările Comisiei Juridice a Senatului, i s-a interzis accesul, pentru că purta o mască improvizată, a încercat să forțeze intrarea, a țipat că i-a fost învinețit piciorul, a forțat în continuare, a sunat la 112. Totul, sub camerele vigilente ale jurnaliștilor.

În plus, pentru că nu Diana Șoșoacă trebuie să respecte legea, ci legea trebuie s-o respecte pe Diana Șoșoacă, și-a adus și soțul în Parlament. Soț care nu se dezice de soție, și se comportă la fel de ”jovial”, să zicem.

Tot felul de violențe

Diana Șoșoacă s-a înfipt în ușă. În pragul ușii, mai bine zis și dup-aia a țipat că-i este strivit piciorul.

Soțul Dianei Șoșoacă a dat dovadă de atitudine de bodyguard. Știți, ăia care-și bombează pieptul și se fac spre tine, să pară mai mari și mai impunători.

Tot el trăgea de ușă, poate-poate se pot strecura în sală.

„A, nu vrei? Dar cine ești tu să vrei sau să nu vrei, mă?!”

”Bă, voi pe ăștia i-ați întrebat dacă au legitimație sau nu, că pe mine m-ați întrebat!”

Asta așa, ca exemplu de limbaj civilizat. Tonul, din păcate, nu poate fi redat în scris. Vedeți în video ce și cum.

Circ gratis, circ degeaba

Regulile sunt simple: dacă nu vrei circ, nu faci circ. Dacă ești senator, respecți legea. Dacă ai impresia că ești agresat, nu agresezi. Dacă vrei să ai dreptate, îți îmbunătățești argumentele, nu ridici vocea. Dacă ți se explică ceva cu care nu ești de acord, răspunzi frumos, nu țipi. Dacă ai pretenția să fii respectat, știi că respectul se câștigă, nu se impune. Dacă o ușă vrea să se închidă, nu pui piciorul în prag și dup-aia țipi că te doare.

Mai sunt destule reguli de acest gen. Dar am vaga impresie că trebuie să le respectăm doar noi, ăștia care nu avem statutul de senator al României.


O eroare din procesul de autentificare de pe WhatsApp permite blocarea oricărui utilizator de aplicație

WhatsApp
Imagine via Unsplash

Persoanele rău intenționate pot forța blocarea unui utilizator pe aplicația WhatsApp în cazul în care cunoaște numărul de telefon al presupusei ținte, conform unui articol publicat de News.ro.

O nouă modalitate de atac asupra utilizatorilor aplicației WhatsApp a fost descoperită recent de experți în securitate cibernetică. Astfel, prin intermediul terminalului mobil al victimei, orice persoană poate bloca accesul la respectivul cont. WhatsApp transmite că acest tip de atac este unul banal, prin care se profită de două probleme diferite referitoare la sistemul de autentificare folosit.

Prima problemă face referire la blocarea trimiterii codurilor de confirmare a identității deținătorului de cont. Atacatorul poate încerca să se autentifice cu numărul de telefon al victimei de mai multe ori, iar la fiecare încercare pe numărul de telefon al țintei va fi trimis un cod din șase cifre prin care se confirmă identitatea. După un anumit număr de încercări, aplicația blochează trimiterea codurilor de confirmare pentru o perioadă de 12 ore.

A doua problemă este legată de serviciile de e-mail. Astfel, atacatorul trimite un e-mail către serviciul de suport al WhatsApp și pretinde că nu mai are acces la propriul cont de aplicație, fiindu-i cerut mai apoi numărul de telefon asociat cu respectivul cont. Prin această metodă este declanșat un proces automat de migrare prin care contul este blocat pe telefonul victimei, iar mai apoi activat pe telefonul atacatorului.

Astfel de atacuri pot fi realizate chiar și atunci când este activat sistemul de autentificare în doi pași din cadrul aplicației WhatsApp, însă nu și atunci când utilizatorul are adăugată propria adresă de e-mail. De câteva luni, WhatsApp oferă o nouă metodă de protecție asupra atacurilor, 2FA, prin care activarea unui dispozitiv este condiționată de un cod PIN suplimentar și de o adresă de e-mail proprie, cunoscute doar de către utilizator.

Opțiunea 2FA face posibil procesul de migrare de pe un dispozitiv mobil pe altul doar dacă cererile sunt trimise de pe adresele de e-mail specificate și adăugate în contul de utilizator. O astfel de autentificare de tipul 2FA poate să fie activată din Setări – Cont – Verificare în doi pași, unde se alege un cod PIN format din șase cifre și se adaugă o adresă de e-mail proprie.

ICCJ a decis: Onțanu s-a ales cu trei ani de închisoare cu suspendare

Nicolae Onțanu / Foto: ZF

Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2 pare să nu fi scăpat de achitare, așa cum spera. O decizie de ultimă oră a Înaltei Curți de Casație și Justiție l-a condamnat pe fostul edil la trei ani de închisoare, însă cu suspendare. Cu toate că pedeapsa primită de Onțanu este una cu suspendare, acesta va fi obligat să să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Orice abatere de la aceste obligații ar putea atrage după sine schimbarea datelor problemei și transformarea pedepsei din suspendare în executare.

Neculai Onțanu a fost fost acuzat inițial pentru luare de mită

„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr.4278/2/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând: Constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei cu privire la toţi inculpaţii este Vechiul Cod penal, Legea nr.78/2000 şi Legea nr.656/2002 aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Cu privire la inculpatul Onţanu Neculai : Recalifică fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art.289 alin.1 din Codul penal rap. la art.6 şi art.7 lit a şi c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 din Codul penal în infracţiunea de luare de mită prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal, aşa cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Reprezentanții firmei care a furnizat ventilatoarele la Victor Babeș susțin că acestea funcționau normal

În baza art. art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Onţanu Neculai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani. Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art.64 lit. a,b,c din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art.71 alin.2 din Vechiul Cod penal. În baza art.86 ind.1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Onţanu Neculai pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art.86 ind.2 din Codul penal 1969. În baza art.86 ind.3 alin.1 din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere”, este parte din minuta deciziei definitive a ICCJ, publicată astăzi.

Mafia deșeurilor, controlată din interiorul Ministerului Mediului. Anchetă legată de colectarea și reciclarea fictivă a 38.000 de tone de deșeuri

deșeuri
Imagine via Știrea Verde

Șeful Direcției Schimbări Climatice și Dezvoltare Durabilă din Ministerul Mediului, Florin Răzvan Alecu, este vizat de o anchetă cu privire la colectarea și reciclarea fictivă a 38.000 de tone de deșeuri. Conform informațiilor anunțate de Poliția Română luni, 12 aprilie 2021, ofițeri din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, coordonați de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, desfășoară 24 de percheziții în municipiul București, dar și în județe ca Ilfov, Călărași, Olt, Dolj, Timiș și Prahova.

Informațiile venite din partea Poliției Române, citate de Newsweek România, arată că ancheta vizează în special companiile Utiltrailer SA și Cassano Metal SRL, din Oltenița. Cercetările efectuate de procurori vizează și Reciclad’OR SA, o companie care se pare că ar fi funcționat ca un liant între reciclatori și generatorii de deșeuri.

Florin Răzvan Alecu, vizat de o percheziție la domiciliu

Conform declarațiilor de avere publicate de Ministerul Mediului pe site-ul propriu, Florin Răzvan Alecu este director al Direcției Schimbări Climatice și Dezvoltare Durabilă, fiind în același timp și președintele Asociației Sportive Viitorul Clinceni, dar și vicepreședinte al Asociației Drepturilor și Intereselor Legitime ale Consumatorilor.

„Până în acest moment nu a fost reținută nicio persoană vizată de ancheta în curs. Perchezițiile sunt încă în derulare, inclusiv cele care îl vizează pe Florin Răzvan Alecu”, transmit anchetatorii de caz.

Drumul deșeurilor, de la generatori la firmele de reciclare

Compania Utiltrailer SA este condusă, în acte, de Benonie Victoraș Păun, Liviu Marius Ilievici și Daniela Mihalache, în timp ce firma Cassano Metal SRL, din Oltenița, este patronată de Vasilică Răzvan Stoica, Daniela Mihalache și George Mircea Păun.

Proprietarul Cassano Metal SRL, Păun George Mircea, și proprietarul Utiltrailer SA, Păun Benonie Victoraș, sunt rude ale Mariei Păun, cea care conduce Serviciul de Reglementări din cadrul Agenției de Mediu din Călărași. O serie de articole publicate în presa centrală și locală arată că Maria Păun a eliberat, în mod ilegal, autorizația de mediu pentru Utiltrailer SA, pentru punctul de lucru din Șoseaua Călărași, Oltenița, județul Călărași, de la kilometrul 4, aflat în imediata apropiere a Dunării, dar și a râului Argeș.

Deșeurile care ajung la societățile Utiltrailer SA și Cassano Metal SRL, mai arată Newsweek România, sunt aduse din municipiul București, din mai multe sectoare, dar și din municipiul Giurgiu, din Ilfov și Voluntari, prin intermediul platformelor de transfer controlate de Supercom SA, Salubritate Fapte 5 SA și Salubritate și Deszăpezire S3 SRL.

Ancheta aflată în derulare arată că din municipiile București și Giurgiu sunt transferate sute de tone de deșeuri în fiecare zi, dar și din Ilfov și Voluntari. Astfel, din Sectorul 2 sunt aduse 500 de tone de gunoaie zilnic, din Sectorul 3 câte 450 de tone pe zi, iar din Sectorul 5 în jur de 300 de tone la fiecare 24 de ore. Ilfov și Voluntari aprovizionează cele două societăți cu câte 200 de tone de deșeuri zilnic, în timp ce din municipiul Giurgiu sunt aduse aproximativ 100 de tone de gunoaie de la o zi la alta.

Reciclad’OR SA, o societate controlată de concubina lui Remus Truică

Anchetatorii susțin că firma Reciclad’OR SA reprezintă un intermediar între generatorii de deșeuri și reciclatori, fiind condusă de Daniela Ionela Cîțu, concubina omului de afaceri Remus Truică. Datele din Registrul Comerțului arată că Reciclad’OR SA este deținută de un număr de patru acționari, și anume Maspex România SRL, Colect’OR Glass SRL, Klaus SRL și Unicom Production SRL – Filiala Urlați.

Trei dintre acționarii companiei Reciclad’OR SA dețin câte 1% din acțiuni, în timp ce majoritatea acestora este deținută de Colect’OR Glass SRL, o firmă a cărei adresă corespunde cu cea a Reciclad’OR SA.

În Registrul Comerțului se specifică faptul că societatea Colect’OR Glass SRL este deținută de un număr de șapte persoane fizice, iar șase dintre acestea dețin aproape 19% din acțiuni, în timp ce majoritatea părților sociale, de 81,3%, se află în proprietatea Dianei Ionela Cîțu.

Reprezentanții firmei care a furnizat ventilatoarele la Victor Babeș susțin că acestea funcționau normal

Reprezentanții firmei care a furnizat ventilatoarele ce se aflau în unitatea mobilă de la Spitalul „Victor Babeș” au declarat că acestea funcționau în parametri normali, cel puțin inițial. Ce s-a întâmplat după, nu putem ști. Ceea ce se știe cu siguranță este că, în cursul după amiezii trecute, trei pacienți aflați în tirurile ATI au decedat după ce instalația de ventilare a cedat. În plus, încă cinci pacienți aflați în incintă se află în stare destul de gravă, patru dintre aceștii fiind transferați la alte spitale, în timp ce unul în altă secție aparținând Spitalului „Victor Babeș”.

Firma care a furnizat ventilatoarele pentru instalația mobilă de la spitalul Victor Babeș se numește Medist SRL

„Potrivit cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali. În acest moment este în derulare o anchetă a organelor în drept pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă. Suntem în legătură cu autoritățile implicate în anchetă și vom pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare. Dorim să transmitem condoleanțe familiilor îndurerate”, au spus reprezentanții Medist SRL, într-un comunicat de presă, potrivit G4Media.

Kelemen Hunor îi ia apărarea lui Voiculescu

Sebastian Vlădescu

Societatea este deținuță de fiul fostului ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu

În plus, potrivit sursei citate anterior, firma Medist SRL ar fi deținută de fiul fostului ministru de Finanțe liberal, Sebastian Vlădescu. Informația a fost făcută publică pentru prima oară în cursul serii trecute de către Antena 3, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea.

Reamintim că în momentul producerii tragediei, un resprezentant al firmei se afla deja la spital, fiind chemat să remedieze o altă problemă. Angajatul a refuzat să intre în tirul ATI, de teama infectării cu Covid-19, în ciuda faptului că medicii i-au oferit echipament complet de protecție.

În momentul de față, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Deșeuri ilegale depistate în Portul Constanța

Polițiștii de frontieră constănțeni, în cooperare cu vameși și lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea un container încărcat din Portugalia cu deșeuri inutilizabile, relatează presa constănțeană CT News. O societate comercială de pe raza județului  Călărași, ce se ocupă de importul de deșeuri, este beneficiara acestui container. De altfel, săptămâna trecută, tot în Portul Constanța Sud Agigea, polițiștii de frontieră au descoperit câteva zeci de containere cu deșeuri, ce s-au dovedit nereutilizabile, pentru care nu s-a primit acceptul de intrare în România. Acele containere erau încarcate din Germania și Canada, firmele ce se ocupau de importul acestor deșeuri fiind din județul Prahova, respectiv municipiul București.

Astfel, potrivit Gărzii de Coastă, în urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au descoperit luni, 12 aprilie, un container încărcat din Portugalia, pentru o firma de pe raza județului Călărași care efectua activități de import în România.

„În urma verificărilor s-a stabilit că mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind resturi din material plastic, scrap, neconforme cu documentele prezentate autorității vamale. În cauză a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanța”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă, citați de CT News.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și importul ilegal de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, iar bunurile vor fi returnate la expeditor. Săptămâna trecută se mai aflau în Portul Constanța Sud Agigea aproximativ 50 de containere ce urmau să fie verificate.

Containere încărcate cu deșeuri descoperite în Portul Constanţa

Kelemen Hunor îi ia apărarea lui Voiculescu

Kelemen Hunor

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marți, că presiunea de pe sistemul sanitar este tot mai mare și din lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani, care au dus la tot felul de improvizații. Mai mult, acesta i-a luat apărarea ministrului Sănătății, cel care este considerat de opoziție, dar și de membrii ai coaliției, ca fiind vinovat de cazurile de la Balș, Foișor și Babeș.  

„Nu este o perioadă fericită. Trecem cu toții prin aceasstă pandemie. Presiunea este din ce în ce mai mare și de un an de zile cu toții ne chinuim să asigurăm condițiile în sistemul de sănătate cu toate presiunile existente. Da, sunt multe improvizații pentru că investițiile au lipsit 30 de ani. Pe o infrastructură precară nu ai cum să faci minuni în 3 luni. Ne preocupă o investiție masivă în sistemul de sănătate”, a declarat vicepremierul.

În ceea ce privește cea mai recentă tragedie, cea de la Spitalul „Victor Babeș”, Kelemen Hunor este de părere că acolo este o „chestiune tehnică”, ce nu trebuie politizată, așa se încearcă în acest moment, mai ales în contextul în care, chiar ieri s-a dezbătut menținerea lui Voiculescu la conducerea „Sănătății”, iar PSD a anunțat depunerea unei noi moțiuni simple împotriva ministrului Voiculescu.

Soarta „Sănătății”, în mâinile USR PLUS

Vicepremierul a ținut să precizeze că nu va comenta în public, mai mult decât este necesar, cu privire la situația lui Voiculescu, care a stârnit discuții aprinse între USR PLUS și PNL. „Sperăm să trecem cu responsabilitate prin acest moment. Nu se pune problema să facem acum schimbări. Când și dacă se face o schimbare va fi anunțată de prim-ministru. Criticile din PNL spre USR, nu comentez. Am încredere în Vlad Voiculescu”, a mai spus Kelemn Hunor. De asemenea, acesta a menționat că este nevoie de o comunicare „cu mai multă empatie”, mai ales în momentele critice generate de astfel de situații.

Ciolacu: „Nimeni nu-și asumă nimic de 4 luni de zile”

INS: Producția industrială a scăzut cu 3,1% în februarie 2021, comparativ cu aceeași perioadă din 2020

producția industrială
Imagine via Unsplash

Producția industrială a scăzut cu 3,1% în luna februarie 2021 atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 2,6%, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020, conform informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de publicația News.ro.

Astfel, în luna februarie 2021, față de luna februarie 2020, producția industrială (ca serie brută) a scăzut cu 3,1% ca un efect al scăderilor înregistrate de industria extractivă (-14,9%) și industria prelucrătoare (-4,1%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut în schimb cu 7,5%. Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a fost mai mică cu 2,6% din cauza scăderilor industriei extractive (-16,8%) și industriei prelucrătoare (-2,4%), arată datele prelucrate de INS.

În același timp, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut în luna februarie 2021, comparativ cu luna februarie 2020, cu 8,6%.

Între 1 ianuarie și 28 februarie 2021, față de perioada corespunzătoare din anul 2020, producția industrială (serie brută) a scăzut cu 2,3% ca un efect al scăderilor din industria extractivă (-14,3%) și industria prelucrătoare (-3,1%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 6,4%.

Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în primele două luni din anul 2021, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020, a fost în scădere cu 1,5% ca o urmare a scăderilor înregistrate în industria extractivă (-15,4%) și industria prelucrătoare (-1,6%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 6,8%, se mai arată în comunicatul emis de Institutul Național de Statistică (INS), citat de News.ro.

Japonia anunță deversarea apei contaminate de la centrala nucleară Fukushima în Oceanul Pacific

Fukushima
Imagine via Futurism

Yoshihide Suga, premierul Japoniei, a anunțat recent că guvernul a amânat destul timp subiectul apei contaminate de la Centrala Nucleară Fukushima și transmite că urmează ca apa să fie deversată în Oceanul Pacific. Declarația făcută de prim-ministru vine în contextul în care Centrala Fukushima a rămas fără spațiu de depozitare pentru apa contaminată.

Guvernul Japoniei, prin oficialii săi, dezbate subiectul și încearcă să găsească cea mai bună modalitate de depozitare a apei contaminate de la Fukushima de câțiva ani. Soluțiile găsite până în momentul de față sunt cele de purificare a apei, de diluare a tritiului radioactiv care persistă chiar și după curățare, dar și de deversare a apei în ocean în următorii 30 de ani.

Soluția controversată de golire a bazinelor cu apă contaminată în Oceanul Pacific „nu poate fi evitată”, a mai transmis premierul Japoniei, Yoshihide Suga, conform unui articol apărut în cotidianul Futurism.

Apa contaminată nu reprezintă un pericol pentru oameni

Conform informațiilor transmise de guvern, planul utilizat în această acțiune va fi de diluare a tritiului radioactiv până la valoarea de 2,5% din concentrația maximă permisă de standardele naționale înainte ca apa să ajungă în Oceanul Pacific. Oficialii japonezi afirmă astfel că lichidul rezultat nu va reprezenta un pericol pentru oameni.

Guvernul Japoniei nu mai poate amâna o decizie

Prim-ministrul Yoshihide Suga este așteptat în următoarele zile să anunțe public o decizie oficială și definitivă în legătură cu apa contaminată de la Centrala Nucleară Fukushima, se mai arată în articolul din Futurism.

„Ce anume trebuie făcut cu apa contaminată este o sarcină pe care guvernul nu o mai poate amâna fără să stabilească o politică concretă”, a afirmat ministrul Comerțului din Japonia, Hiroshi Kajiyama.

Cu toate că guvernul consideră aceste măsuri ca fiind cele mai potrivite pentru a fi aplicate în viitorul apropiat, opinia publică consideră planul oficialităților ca fiind exagerat și dăunător pentru cei care trăiesc din pescuit în apele oceanului, dar și pentru cei care locuiesc în apropierea celui mai mare ocean din lume, cu o suprafață acoperită de aproximativ 33% din suprafața planetei.

„Nimeni nu va mai dori să cumpere pește prins în apele radioactive” este una din declarațiile făcute de pescarii din zonă, apărute în spațiul public. Temerile comunității de pescari de la malul oceanului sunt rezonabile având în vedere că 15 țări și regiuni au restricționat importurile din Prefectura Fukushima.

Gabriela Firea: „TIR-uri de ATI care omoară, în loc să salveze”

Senatorul PSD, Gabriela Firea susține că TIR-urile ATI sunt o improvizație, ce nu pot fi folosite pe o perioadă foarte mare de timp, în același timp arată spre Ministerul Sănătății, care ar fi trebuit să organizeze concursuri pentru extinderea secțiilor ATI. Asta deși, nu numărul de paturi din terapie este cu adevărat problema, ci mai ales a resursei umane.

„TIR-uri de ATI care omoară, în loc să salveze, pentru că sunt o improvizație! Acestea sunt gândite să fie folosite câteva ore, în cazul unor accidente rutiere, de muncă sau alte evenimente grave. Nicidecum zile în șir, în curtea spitalelor, cu același personal medical hăituit, supra-solicitat, obosit, și pe baza acelorași instalații electrice care deservesc un spital. Cine îi oprește de peste un an, pe cei de la putere, să organizeze concursuri pentru secțiile ATI, pentru a le extinde?  Personalul calificat este cel mai important! Aceasta este responsabilitatea directă a Ministerului Sănătății”, a scris Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.

Moțiunea trecea, într-o lume normală

Fostul edil a menționat că dotările după extinderea secțiilor ATI pot veni de la primării, Consilii Județene sau sponsori, însă „cadrele medicale sunt baza”, precum și instalațiile necesare (electricitate, apă, gaze medicale). Totodată a făcut trimitere și la situația lui Vlad Voiculescu, pe numele căruia va fi depusă o nouă moțiune simplă. „Într-o țară normală, moțiunea depusă de noi ar trebui să fie votată de toți parlamentarii!  E vorba despre viața românilor! Nu se mai poate continua în actualul stil amatorist și cinic! Treziți-vă, până nu e prea târziu!”, a concluzionat Firea.

Presiune pe întregul sistem sanitar din România

Din martie 2020, de când ne confruntăm cu pandemia, sistemul sanitar românesc s-a aflat sub o presiune continuă, în special în secțiile de Terapie Intensivă, unde au ajuns cele mai grave cazuri ale bolnavilor infectați cu noul coronavirus. De altfel, atât premierul Cîțu, cât și șeful DSU, Raed Arafat au precizat care ar fi soluțiile cele mai bune pentru a nu se mai ajunge la această presiune asupra sistemului. Florin Cîțu a recomandat vaccinarea, pentru imunizarea în masă a cât mai multor persoane, în timp ce Arafat consideră că neprezentarea la spital încă de la primele semne de infectare, în special la persoanele vulnerabile, este cea mai mare greșeală, care ar putea plăti chiar cu viața.

Trei pacienți au decedat la Victor Babeș, din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen a unității mobile

Ciolacu: „Nimeni nu-și asumă nimic de 4 luni de zile”

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu / Captură video

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat la B1TV că deși Florin Cîțu este premierul României, acesta da impresia că este premierul coaliției, în care „nimeni nu-și asumă nimic de patru luni de zile”. Dar și că este necesar ca Iohannis, cel care a girat Guvernul Cîțu, să iasă și să pună piciorul în prag în această situație, de viață și de moarte.  

Ciolacu s-a arătat foarte înverșunat cu privire la modul în care Voiculescu nu a gestionat pandemia în aceste patru luni de când conduce portofoliul Sănătății, mai mult, l-a acuzat că ar fi boicotat și vaccinarea, trimitere subtilă spre discuțiile aprige dintre Voiculescu și Valeriu Gheorghiță (coordonatorul campaniei naționale  de vaccinare).  

„Îi amintesc lui Cîțu că e premierul României, nu a coaliției lui sau a coaliției pe care și-a dorit-o Iohannis. Voiculescu de 4 luni de zile și-a bătut joc și de morți și de vii. N-a făcut nimic, a boicotat și vaccinarea. N-a plătit pe responsablii cu vaccinarea, n-a testat, n-a testat în școli. Știa că vine valul trei și are intensitate dublă față de valul doi. Zilnic stau de vorbă o oră – două cu domnul Rafila și-mi explică. Dar care sunt specialiștii lor? Câți oameni mai trebuie să moară până se oprește această mascaradă de guvernare, de coaliție?”, a declarat Ciolacu, la B1TV.

Raed Arafat: „România a făcut toate eforturile posibile”

Unde este Iohannis?

Ciolacu a trimis „săgeți” și spre președintele Iohannis, cel care a girat Guvernul Cîțu, despre care spune că nu prea a fost vizibil în ultima vreme, cu câteva mici excepții, la plantarea de păduri. În același timp se întreabă, cine coordonează întreaga operațiune împotriva pandemiei, cu excepția șefului DSU. „Suntem la un an și jumătate de când a început pandemia și nu știm cine coordonează, cine răspunde. Moare lumea și ei stau și hăhăiesc pe la televizor… Lucrurile nu mai pot continua așa. Cine a pus acest guvern? Dl. Iohannis! L-ați mai văzut de o lună de zile? Eu l-am văzut că a pus doi copaci…”, a mai spus liderul social democraților.

PNL, pe un butoi de pulbere: „USR se urcă cu picioarele”

Diana Șoșoacă știe cine este vinovat pentru tragedia de la „Victor Babeș”

Foto: B365

Diana Șoșoacă, senatorul exclus din PAUR, a declarat la România TV că se așteaptă la demisii în urma tragediei de la Spitalul „Victor Babeș”, ca „măcar o singură persoană din spectrul politic să-și asume crimele, genocidul”, dar în același timp a arătat spre secretarul de stat în MAI, șeful DSU Raed Arafat, pe numele căruia ar fi deja câteva dosare penale, inclusiv de genocid.

„Cât mai suportă aceste familii? Cât mai suportă rudele lor umilinţă, bătaia de joc şi încălcarea drepturilor constituţionale? Oamenii mor cu zile, iar domnul Cîţu va anunţa că va face conferinţă de presă şi ne va spune opinia sa. Eu aştept o demisie. Nu vi s-ar părea corect ca măcar o singură persoană din spectrul politic să-şi asume crimele, genocidul?”, a spus Diana Şoşoacă, în direct la România TV.

Aceasta s-a arătat uimită de faptul că deși există ordine prin care la ATI este obligatoriu să fie în permanență, 24 de ore din 24, o asistentă și un medic, aceștia nu ar fi fost prezenți și la Babeș: „unde sunt toţi cei care trebuie să intervină când pacienţii au nevoie de ajutor?”

Raed Arafat: „România a făcut toate eforturile posibile”

În cârca lui Arafat

Diana Șoșoacă îl consideră vinovat pe Raed Arafat, pentru toate relele din România, căci fără acordul acestuia nu s-ar lua nicio hotărâre în ceea ce privesc măsurile de restricții, cu care ne confruntăm de mai bine de un an. Mai mult, aceasta a precizat că există o scrisoare deschisă, semnată de peste 100 de medici, prin care se menționează faptul că protocoale lui Arafat, aplicate în spitale, sunt preluate din SUA și Europa, dar că în același timp, România nu este capabilă să facă anchete epidemiologice. „Dânsul a preluat mot a mot şi primeşte 25.000 de euro pe lună ca să omoare peste 25.000 de oameni. Puneţi-i în cârcă pentru că este şeful DSU, pentru că fără dânsul nu se hotăreşte nimic. El s-a opus relaxării şi schimbării protocoalelor. S-a opus la orice tip de schimbare. El dispune”, a mai spus Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă, acuze grave la adresa premierului Cîțu

Cazul „Victor Babeș”

Trei persoane au murit luni la spitalul bucureștean „Victor Babeș” în urma unei defecțiuni a instalației de oxigen, iar alți cinci pacienți au fost transferați, unul într-o altă secție din spitalul „Victor Babeș” și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.7 ° C
0 °
-1.8 °
69 %
4.6kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...

Noul ministru al Economiei, previziuni: 2026, anul în care „punem cărămizile viitoarei dezvoltări”

Abia numit - prin rocadă - ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău a vorbit, zilele acestea, despre previziunile economice pentru România. Într-un interviu acordat Digi...

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...