Trei pacienți au decedat la Victor Babeș, din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen a unității mobile

Alți cinci pacienți au fost transferați rapid: unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni" și Spitalul Floreasca.

Ministerul Sănătății a informat, în urmă cu foarte puțin timp, că trei pacienți și-au pierdut viața la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, de la Institutul Național „Victor Babeș”. Motivul decesului celor trei pacienți, intubați la stațiile de oxigen, este defecțiunea unei instalații a unității mobile. Mai mult decât atât, alți cinci pacienți, conectați la aceleași dispozitive, au fost transferați de urgență.

Comunicatul Ministerului Sănătății, despre pacienții decedați

Ministerul Sănătații a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, că trei pacienți și-au pierdut viața la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaționalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Institutului Național Victor Babeș (PMB / ASSMB).

Din primele informații transmise Centrului Operativ Pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, defecțiunea a avut loc la instalația de oxigen a unității mobile.

Cinci pacienți au fost transferați rapid: unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca.

Ministrul Sănătații a fost la fața locului și s-a informat despre starea pacienților și asupra cauzelor incidentului”, a declarat Ministerul Sănătății, într-un comunicat recent.

Ministrul Bode: „Nimeni nu e de neînlocuit. Nici eu”

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Omoruri a început cercetările

În acest moment, mai mulți polițiști criminaliști s-ar afla acum în unitatea medicală pentru a afla detalii despre producerea tragediei.

„Astăzi, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Omoruri, sub coordonarea unității de parchet competente teritorial, a declanșat cercetări cu privire la decesul a trei persoane, pacienți, în cadrul unei unități spitalicești din sectorul 3.
Cercetările vizează stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul. Trupurile neînsuflețite urmează a fi ridicate și transportate la INML în vederea efectuării necropsiei”, au declarat reprezentanții poliției.

Ulterior, a reacționat și DSU

„Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:

Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.

Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș

– 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș

– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)

– 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni

– 1 pacient la Floreasca

-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator”, au declarat reprezentanții DSU.

Edilul Capitalei, Nicușor Dan își dorește identificarea vinovaților

„În această seară, din nefericire, au decedat în condiții neclare trei pacienți de la Spitalul Victor Babeș din Capitală. E o tragedie, un moment dramatic în care vieți omenești au fost pierdute. Prezint condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi astăzi. Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu această situație, fiindcă vinovații trebuie identificați și pedepsiți. Am solicitat colaborarea deplină a personalului acestui spital în cadrul cercetărilor care vor avea loc. Voi reveni cu detalii”, a scris Nicușor Dan pe Facebook, imediat după aflarea veștii tragediei.

Articolul precedentFost polițist din Mureș, condamnat la închisoare cu suspendare pentru o faptă comisă în urmă cu 5 ani
Articolul următorFlorin Cîțu: „Reprezentanții statului fug în aceste momente, fug de comunicare”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.