5.1 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1013

Aglomerația din minivacanță, un risc asumat

Minivacanța de 1 mai/Paște a atins o bornă pe care mulți români și-au dorit-o, aceea a relaxării unora dintre restricțiile cauzate de pandemie. Însă acest lucru a adus cu sine, pe lângă libertatea de mișcare și o responsabilizare. Iar în următoarele două săptămâni vom putea vedea cât de responsabili au fost tinerii, care au luat cu asalt cluburile de pe litoral, în ciuda recomadărilor făcute de medici, premier sau de ministrul de Interne.

Medicul Radu Țincu a precizat, la Antena3, că se așteaptă la o oarecare creștere a numărului de cazuri, dar că în același timp se își dorește ca această creștere să nu fie substanțială, mai mult, să nu creeze probleme pentru sistemul de sănătate publică.

„În continuare trebuie să avem grijă, și mai ales dacă discutăm de cluburi, discutăm de persoane tinere. Mulți dintre ei nu au apucat să se imunizeze și pot să se transforme în vectori de transmitere a virusului către persoanele vulnerabile, pe care le întâlnesc ulterior. Discutăm de părinți, bunici, care pot avea anumite boli cronice și, în acest context, există un risc foarte mare de transmitere a virusului către cei care pot dezvolta o formă severă”, a spus medicul Țincu, specialist în ATI.

Distanța fizică și regulile sanitare, recomandate în continuare

Medicul a recomandat ca în continuare să fie respectate măsurile de respectare a distanței fizice, dar și regulile sanitare, tocmai pentru a limita răspândirea bolii.

„Ceea ce știm cu siguranță este că aglomerarea în spații închise, unde se cânta, se dansează și există o activitate fizică care predispune la o vehiculare mai intensă a particulelor virale, crește riscul de transmitere a virusului. De aceea recomandarea este, în continuare, pentru aceste zone, să respectăm distanțarea fizică și regulile sanitare”, a mai spus medicul.

În acest moment, niciun județ din țară nu se mai află în scenariul roșu (peste 3 cazuri la mia de locuitori), 13 din total fiind pe scenariul galben (între 1 și 3 cazuri la mie), doar trei județe având peste 2 cazuri la mia de locuitori, astfel: București – 2,42, Ilfov – 2,32 și Cluj – 2,17, în timp ce la nivel național se înregistrează 1,56 cazuri la mia de locuitori. În baza acestor cifre, sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele s-au redeschis începând de astăzi, luni, 3 mai, la 30% din capacitatea lor de funcționare, restricțiile de circulație pe timp de noapte fiind menținute în intervalul 22-05.

Constanța, plină de cluburi, turiști și amenzi

Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor

Zi de zi Mureș

Un copil de 5 ani, din județul Mureș, a fost împușcat mortal de fratele său, în vârstă de 8 ani, cu arma unui angajat de la Ocolul Silvic. Tragedia s-a petrecut la un picnic, unde se aflau mai multe familii, printre care și familia celor doi copii.

Potrivit Poliției, tragicul eveniment a avut loc, după orele prânzului, când poliţiştii au fost sesizaţi prin Apel 112, cu privire la faptul că, la marginea unei păduri dintre localităţile Pănet şi Mădăraş. „Un minor ar fi fost împuşcat cu o armă cu aer comprimat, fiind în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş în vederea efectuării de cercetări şi stabilirii situaţiei de fapt. Din primele cercetări efectuate, a reieşit faptul că un minor, de 8 ani, în timp ce se afla, cu familia şi alte persoane, la o cabană situată între localităţile Pănet şi Mădăraş, ar fi manevrat o armă neletală, cu aer comprimat, care ar fi fost lăsată nesupravegheată, şi l-ar fi rănit în mod accidental pe fratele acestuia, de 5 ani. Echipajul medical aflat la faţa locului i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate, însă, din nefericire, a fost declarat decesul minorului”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, relatează presa locală.

Din primele date ale anchetatorilor, arma este deținută în mod legal, de un bărbat, de 49 de ani. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment. În acest moment, se consideră că bărbatul nu ar fi respectat regimului armelor și munițiilor.

Constanța: Minore crescute în condiții mizere și abuzate sexual

Ludovic Orban le mulțumește jurnaliștilor, de ziua lor

Președintele PNL, Ludovic Orban le-a mulțumit jurnaliștilor, care în ultimul an, unul pandemic au avut o misiune dificilă, aceea de a transmite știri cât mai clare despre ceea ce înseamnă pandemia, dar și despre campania de vaccinare. Aceștia au fost, deopotrivă, huliți sau felicitați pentru modul în care și-au făcut datoria.

„Le mulțumesc astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a libertății presei, tuturor jurnaliștilor care, de mai bine de un an de zile au ajutat la informarea corectă privind evoluția epidemiei cu noul coronavirus și, prin exemplele date, au ajutat ca populația să respecte măsurile autorităților.

Le transmit respectul meu, pentru munca făcută cu pasiune și profesionalism, uneori cu riscul de a se îmbolnăvi, în interesul public și pentru apărarea sănătății românilor”, a scris Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.

Orban, premier în pandemie

Fostul premier, ce a guvernat într-o perioadă cu restricții, ce nu au fost pe placul multora, fie români simpli, fie adversari politici, a reamintit că libertatea de exprimare este un drept garantat de Constitiție.

„Libertatea de exprimare și libertatea presei reprezintă un drept garantat de Constituție și o garanţie a democrației din țara noastră.  Le urez tuturor reprezentanților mass-media succes în misiunea lor de a informa corect”, a concluzionat Ludovic Orban.

Cîțu, despre libertatea presei, „vitală acum”, în pandemie

ÎPS Teodosie exclude intrarea sa în politică

Potrivit sondajelor de opinie, în orice vreme au fost făcute acestea, Biserica ocupă primul loc în încrederea românilor, motiv pentru ca cei de la CURS să îl iau în calcul pe ÎPS Teodosie ca un potențial candidat la alegerile prezidențiale, relatează Antena3, citând sondajul realizat de sociologul Bruno Ștefan, la DC News.

„Este imposibil. Eu sunt slujitor al lui Dumnezeu. Nu m-aș amesteca în politică chiar dacă mi-ar spune Dumnezeu. Eu asta vreau să rămân, ce sunt acum, slujitorul lui Dumnezeu. Aceasta ipoteza (n.r. – de a candida la prezidențiale) este ori glumă, ori ceva neserios. Nu se poate gândi așa ceva”, a declarat ÎPS Teodosie, la Antena3.

Ideea acestui sondaj a pornit după modelul cipriot, din anii 60-70, când Cipru era condus de arhiepiscopul Makarios.

„Biserica Ortodoxă slujește pe Dumnezeu, iar Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. Dumnezeu ne trimite lumina, avem atâtea repere în care ni se arată că Dumnezeu rămâne cu noi și ne ocrotește și ne ajută (…) În Vechiul Testament este bine delimitat, Moise și Aron, Moise a fost conducătorul politic al poporului, Aron conducătorul religios. Nu îi stă bine unui slujitor al lui Dumnezeu să se amestece în politică și să devină o figură politică. Își pierde tot rostul său! De aceea am socotit că e o glumă!”, a mai adăugat ÎPS Teodosie.

ÎPS Teodosie îl „taxează” pe purtătorul de cuvânt al BOR

Arhiepiscopul Tomisului l-a „taxat” pe Vasile Bănescu, care a avut curajul de a face aprecieri la adresa clericilor anti-vacciniști, considerându-l doar un „laic”, care nu înțelege.

„Sigur că Hristos este doctorul suprem, iar cel care comentează este un laic care nu poate să înțeleagă ceea ce trăiește un slujitor care are grijă de păstoriții săi. Este un joc de cuvinte care nu își găsește locul. Am citit și m-am mirat. Mi-a fost student, dar cred că, vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurcă în ele”, a declarat ÎPS Teodosie, citat de DC News. Totodată, acesta a precizat că preoții trebuie să rămână neutri în campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid.

„Aceasta este treaba medicilor, ei să se implice. Sunt și medici care sunt împotrivă. Noi ce să înțelegem? Noi nu ne amestecăm. Noi vorbim despre adevărul curat, nu despre aceste lucruri care nu sunt sigure și care le contestă chiar cei din breasla medicilor. Sunt departe de menirea noastră. Mai mare protecție ca cea a lui Dumnezeu nu poate să o aibă nimeni. Avem chiar din viața Sfântului Vasile cel Mare un medic iscusit care îi spunea că moare și nu a murit când a zis medicul ci a murit când a vrut Dumnezeu. Să nu amestecăm lucrurile. Nu este treaba noastră. Noi suntem neutri”, a mai spus ÎPS Teodosie.

Diana Șoșoacă, binecuvântată de ÎPS Teodosie

Spectacole-experiment în România

După succesul înregistrat de concertul test, de la Barcelona, dar mai ales în contextul relaxării unora dintre restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei, la București se anunță primele spectacole-experiment, unde biletul de intrare va fi dovada de vaccinare. De altfel, cu o rată de infectare de sub 3 cazuri la mia de locuitori, activitățile culturale se pot relua la o capacitate de 30% din capacitatea sălilor de spectacol.

Prefectul Alin Stoica a precizat, la Digi 24, că în weekendul 14-15 mai, împreună cu Ministerul Culturii, vor fi organizate spectacole experiment, un fel de programe-pilot, la Opera Română și la Teatrul Național din București, prezența fiind la o capacitate de aproape 100 la sută, însă cu anumite condiții, principala fiind ca spectatorii să fie vaccinați anti-Covid.

Se insistă pe vaccinare

Totodată, Alin Stoica a anunțat și că vor fi deschise, în următoarele zile, centre de vaccinare drive-thru în toate sectoarele Capitalei. El a mai spus că dacă s-ar menține ritmul de descreștere a ratei de infectare în Capitală, sunt speranțe că în luna mai să se ajungă la 1,5 la mie rată de infectare și atunci să se poată lua și alte măsuri de relaxare. În același timp a atras atenția asupra faptului că o relaxare prea rapidă poate avea efecte negative în următoarele două săptămâni, mai ales în contextul că ridicarea unora dintre restricții a avut loc în perioada minivacanței, când mulți lasă garda jos. De altfel, în această săptămână urmează să aibă loc și revenirea în bănci a elevilor, fapt ce trebuie luat în calcul pentru o eventuală creștere a numărului de cazuri.

„Există, din păcate, și scenarii mai puțin optimiste. Am văzut o relaxare destul de accentuată în această perioadă de minivacanță și de acolo am putea să avem niște efecte negative peste două săptămâni”, a avertizat prefectul Capitalei. Încă o dată, Alin Stoica a menționat necesitatea vaccinării într-un ritm aler a cât mai multor persoane.

În acest moment, niciun județ din țară nu se mai află în scenariul roșu (peste 3 cazuri la mia de locuitori), 13 din total fiind pe scenariul galben (între 1 și 3 cazuri la mie), doar trei județe având peste 2 cazuri la mia de locuitori, astfel: București – 2,42, Ilfov – 2,32 și Cluj – 2,17, în timp ce la nivel național se înregistrează 1,56 cazuri la mia de locuitori.

București: primul pas spre relaxare, de azi
 

O comunitate din Germania, fără cazuri Covid de la începutul pandemiei

O comunitate cu 400 de suflete, din Germania, a reușit performanța notabilă de a nu avea vreun caz de infectare cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei. Și asta, în ciuda faptului că aproape 90% dintre locuitorii satului Lieg fac naveta spre marile orașe, unde aceștia lucrează, relatează Deutcshe Welle.

La nivelul întregii țări au fost înregistrate peste 3,4 milioane de cazuri (la o populație de puțin peste 84 de milioane), astfel că situația din Leg poate fi privită ca un „miracol”, dar mai ales ca pe o formă de „disciplină nemțească”.

Primarul localității, Heinz Zilles este la fel de uimit ca toți ceilalți. „Am avut un noroc incredibil până acum. Desigur, nu există garanții, dar poate undeva acolo sus, în ceruri, există un înger păzitor care veghează asupra noastră”.

De altfel, acesta a precizat că povestea comunității sale transmite un mesaj pozitiv tuturor. „Există un adevărat spirit comunitar în satul nostru, o mulțime de oameni implicați în munca voluntară”, a precizat Zilles. Acesta a amintit de „echipa tinerilor”, care a creat un serviciu de cumpărături pentru cei în vârstă, în timp ce o altă echipă îi vizitează pe aceștia din urmă. Mai mult, părinții elevilor din localitate au „pus mână de la mână” și au schimbat filtrele de aer de la școală, astfel încât cei mici să poată urma cursurile, în siguranță.

Fără negare

Dar cel mai important lucru, mai precizează primarul Zilles, este faptul că nimeni din comunitate nu neagă existența acestui virus. „Sunt lucruri pe care politicienii le promit, dar nu le îndeplinesc. Și acolo intrăm noi”, a spsu primarul.

De altfel, acesta a reamintit modul după care funcționează comunitățile mici, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, Ziller oferind un plan și pentru comunitățile mai mari. „Oamenii se cunosc și se îngrijesc. Și probabil este ceea ce se află în spatele ratei noastre zero de infecție. Nimeni nu este suficient de naiv pentru a crede că virusul nu este acolo. Nu există sceptici de coronavirus în Lieg. Nici unul”, a mai spus Zilles. Acesta a completat cu o vorbă cunoscută nouă, românilor, dar nepusă în aplicare – disciplina nemțească.

„Oamenii respectă regulile. sunt sensibili, disciplinați. Și acceptă că ceea ce ne confruntăm este un fenomen global cu o acoperire imensă”, a concluzionat Zilles.  

Afacerile, „în stand by”

Un motiv important al „miracolului din Lieg” ar putea fi tocmai faptul că niciun localnic nu vrea ca el să fie primul care se îmbolnăvește și astfel să fie considerat vinovat de aducerea virusului în sat.

Unul dintre localnici, om de afaceri, Martin Weil spune că a evitat până acum să redeschidă apartamentele de vacanță pe care de obicei le închiria turiștilor.

„Chiar nu pot să mă decid. Pe de o parte, apartamentele de vacanță sunt ideale, deoarece reduc contactul și țin oamenii la distanță unul de celălalt. Dar vreau oare să aduc oameni din alte regiuni cu incidență mare a virusului în vacanță aici?”, se întreabă el.

Viața unui român plecat în Germania. INTERVIU cu Iulia Brădeanu, femeia care a dat contabilitatea pe munca fizică

Testarea apei din canalizări: o măsură necesară pentru detectarea coronavirusului

Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Apa din canalizări: potabilă, de evitat sau un risc major pentru sănătate? Comisia Europeană vine cu informații noi, insistând ca statele membre să testeze aceste ape reziduale.

Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, a făcut un apel la statele membre să testeze și să monitorizeze apa reziduală din canalizări în următoarele șase luni, în vederea detectării urmelor de coronavirus, relatează Politico.

Într-un interviu publicat în ziarul german Welt am Sonntag, Sinkevicius a declarat că este crucial ca țările UE să stabilească sisteme de monitorizare a apei uzate cât mai repede cu putință pentru a ne asigura că datele relevante sunt obținute și folosite de autoritățile sanitare.

De asemenea, este important de menționat faptul că, în Europa, există un număr de orașe și țări care au ales deja să își testeaze apa reziduală. Această acțiune a venit ca măsură de combatere a pandemiei de coronavirus.

Din canalizări sau de la robinet, apa ar trebui să fie un lichid inodor, insipid și incolor

Agenția pentru Sănătate din Irlanda folosește deja un program de urmărire a apei reziduale pentru a depista circulația virusului în diferite regiune.

În riviera franceză, o analiză recentă a apei reziduale a arătat că prevalența virusului a scăzut în regiune, precizează Digi 24.

Mai mult, comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, a adăugat că monitorizarea apei uzate trebuie să fie integrată sistematic în strategiile naționale de testare, pentru a detecta mai ușor circulația virusului. Ea poate fi un instrument adițional pentru a urmări evoluția pandemiei.

Comisarul a mai recomandat ca eșantioanele să fie analizate de două ori pe lună în marile metropole europene pentru a vedea cum evoluează pandemia și care este prevalența virusului în diferite regiuni, mai arată sursa citată.

Cîțu, despre libertarea presei, „vitală acum”, în pandemie

Florin Cîțu (foto Guvernul României)

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, premierul Florin Cîțu a ținut să le transmită jurnaliștilor un mesaj, mulțumindu-le, deopotrivă, pentru seriozitatea cu care au tratat pandemia de Covid-19, într-o perioadă dificilă în care propagarea informațiilor false se produce cu rapiditate. „Lupta jurnaliştilor pentru adevăr este vitală mai ales acum, pentru a combate tot ce înseamnă fake-news despre Covid-19 şi vaccinare în pandemie”, a scrie premierul Florin Cîțu, pe Facebook.

Florin Cîțu: „De ziua libertăţii presei, le mulţumesc jurnaliştilor pentru munca lor din timpul pandemiei, în aceste vremuri dificile, şi pentru ei”

Mai mult, premierul Cîțu este de părere că informaţia verificată şi corectă despre efectele Covid-19 trebuie să ajungă la public, cu scopul de a proteja sănătatea românilor. „Iar lupta jurnaliştilor pentru adevăr este vitală mai ales acum, pentru a combate tot ce înseamnă fake-news despre Covid-19 şi vaccinare în pandemie”, a completat premierul, pe pagina sa de socializare.

Cât de liberă e presa, de Ziua Mondială a Libertății Presei?

Apelul premierului către jurnaliștii din toată țara

În încheierea mesajului său, oficialul le-a cerut jurnaliștilor să nu renunțe la luptă și să continue să fie susținători ai adevărului și ai informării corecte. „Vă doresc să rămâneţi mereu liberi, de partea adevărului şi binelui public, independenţi, să informaţi corect opinia publică. La mulţi ani tuturor celor care lucrează în mass-media”, a mai spus Florin Cîțu.

Ce ne facem cu fake news-us?

Dacă înainte, informațiile false se propagau mai greu, în lipsa internetului care transformă orice știre neverificată în adevăr absolut, iată că astăzi situația devine cu atât mai greu de controlat, întocmai din pricina celor expuse anterior. Ba mai mult decât atât, în 2021, orice persoană poate deveni lider de opinie în bula sa, cea care se poate extinde cu o repeziciune uluitoare. Lor li se alătură publicațiile „la kilogram”, cele create cu un singur scop: de a crea haos și de a răspândi agende politice camuflate în bune intenții. Rămâne, astfel, ca cititorul să discearnă ce este adevărat… sau nu. O misiune grea, însă nu imposibilă!

Românul cumpără, pentru a arunca, după: jumătate din mâncarea de Paște ajunge la gunoi

Foto: dw.com
Foto: dw.com

Paște, Crăciun, Revelion sau o banală zi de naștere: mâncarea cumpărată, gătită și lăudată ajunge, a doua zi, la gunoi.

Ne confruntăm cu risipa de mâncare zilnic și nu există excepții.

Ne-am obișnuit să aruncăm ceea ce este în termen, comestibil și ”în plus”. Motivele sunt diverse, dar obișnuința rămâne argumentul principal pentru umplerea coșului de gunoi cu mâncare.

Ne-am obișnuit să ”scăpăm” de ceea ce nu mai încape în frigider, intervine sațietatea sau un termen de garanție care bate la ușă.

Îți comanzi un meniu care poate sătura 3 familii? Nu, nu ești interesant. Ești doar țăran. Nu, nu cel care muncește pământul. Alt gen de țăran

Memorie scurtă, foame de lup urban sau o obișnuință nocivă: cetățeanul român cumpără mai mult decât poate consuma, gătește mai mult decât încape într-un stomac decent și umple coșul de gunoi cu ”bucate alese”.

Își face provizii pentru că nu concepe o masă fără abundență și opulență, uită cât a aruncat, uită cât a risipit și o ia de la capăt, cu proxima ocazie.

Cele mai simple acțiuni devin cele mai complicate când vorbim de mândria națională: la restaurant, un singur român va alege un meniu din care se pot sătura lejer patru persoane. Ajungem, iar, la capitolul opulență și abundență, prin refuzul constant de a cere la pachet mâncarea rămasă în farfurie.

Mâncarea, aruncată la gunoi: o ”tradiție” și în România săracă

Fiecare cetățean român aruncă zilnic aproape jumătate de kilogram de mâncare la gunoi. În perioada sărbătorilor, cantitățile cresc semnificativ”, precizează Declic.

De asemenea, reprezentanții au ales prima zi de Paște pentru a informa, a educa și a combate fenomenul de food waste.

Food Waste Combat dă 10 sfaturi care o să ne ajute să reducem risipa alimentară. Te încurajăm să le pui în aplicare chiar de acum”, au mai precizat cei de la Declic, pe pagina de Facebook.

Cumperi jumătate de magazin pentru că te hipnotizează reducerile? Nu, nu ești econom. Ești doar repetent la matematică

Soluțiile există și sunt la îndemâna oricui: oricine poate face o banală listă de cumpărături înainte să ajungă la magazin. Oricine poate învăța să evite promoțiile, pentru a nu cumpăra mai mult decât este nevoie.

Da, este fascinant să descoperi reduceri la mere, pere, salam și brânză proaspătă, dar e și mai fascinant să faci un calcul simplu: un produs care expiră mâine, chiar expiră mâine. Asta doar dacă nu mănânci cu două guri și ești posesorul unui stomac din subordinul rumegătoarelor.

Alte soluții: alegerea produselor locale și în sezon și o depozitare corectă a alimentelor. Adică, nu uita carnea pe balcon, nu lăsa cartofii în zone cu umezeală, că devin pădure și ia în calcul și frigiderul când vine vorba de fructe.

În loc de concluzie: sărbătorile nu ar trebui să însemne doar mâncare. Iar frigiderul nu ar trebui să se transforme în coș de gunoi. Termenul de valabilitate nu este doar un număr pe ambalaj, iar dacă te-ai născut cu un singur stomac, poți cumpăra doar pentru un singur stomac.

E simplu, e econom și rămâi și în formă. În formă umană, nu în formă de cozonac.

Ciucu, luat „la mișto” de un polițist de la Brigada Rutieră a Capitalei

Sursa Foto: Facebook

Edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a povestit cum i s-a râs în nas, în momentul în care a sunat la dispeceratul Brigăzii Rutiere a Capitalei, pentru a reclama o cursă ilegală de mașini, „din categoria Lamborghini”. „Absolut rușinos serviciul Brigăzii Rutiere din București! Chiar dacă sunt primar, dacă e vreo neregulă în orașul acesta și chiar dacă nu este în Sectorul 6, mi se pare normal să umblu cu papucii de cetățean și să semnalez când ceva nu este în regulă. Sun la telefonul de serviciu, nu direct la ministru”, a scris Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Primarul Ciucu a raportat incidentul ca un cetățean, nu ca un primar

Potrivit relatărilor, o plimbare cu familia prin Centrul Bucureștiului l-a dus pe edil inclusiv pe lângă Guvern, dar și pe Bulevardul Aviatorilor, unde a remarcat o cursă de mașini din „categoria Lamborghini”. „Motoare turate la maxim, viteze foarte mari de peste 150 km”, a completat Ciucu.

Theodor Paleologu: „Patologia puterii afectează pe toată lumea”

„Moment în care, na, zic să sun la Brigada Rutieră București să le spun oamenilor să știe, am zis ca ajut”. Însă cum socoteala de acasă nu se prea potrivește cu cea din târg, tot potrivit relatărilor acestuia, Ciprian Ciucu s-ar fi izbit de ironia polițistului, fiind întrebat de unde știe cu cât turau motoarele respectivelor mașini și dacă are radar.

Rezultatul a fost că ofițerului de serviciu, pe care l-am deranjat de Paște, a fost să mă ia la mișto.

Ciprian Ciucu

În concluzie, primarul Sectorului 6 a anunțat că marți, în prima zi de lucru, va face o plângere administrativă, întrucât deține înregistrarea apelului. În plus, acesta i-a sfătuit pe locuitorii Sectorului 6 să nu toloreze astfel de reacții din partea polițiștilor locali, cei care îi sunt primarului în subordine, iar dacă totuși acest lucru se întâmplă, să fie raporat. „Vreau să știu”, a conchis Ciucu.

Prima zi din luna mai, sinonimă cu prima zi a gunoiului estival

Foto: Gândul
Foto: Gândul

Data de 1 mai a deschis, în mod oficial, sezonul estival, dar și sezonul mizeriei: gunoiul este aruncat la voia întâmplării, responsabilitatea lipsește cu desăvârșire, iar autoritățile dau indicații prețioase și întorc spatele.

În cursul săptămânii trecute, comisarul-șef al Gărzii de Mediu le adresa românilor o ”rugăminte instituțională”: aceea de a fi cât mai responsabili față de natură, limitând deșeurile pe care le aruncă.

 Ajungem în data de 1 mai când, în cadrul unui control pe litoral, Octavian Berceanu găsește nu doar gunoaiele ”clasice”, ci și deşeuri, mizerie și nenumărate conglomerate de materiale de construcţii, puse peste deşeuri.

Aflat în zona Năvodari, șeful Gărzii Naţionale de Mediu a declarat că, în calitate de comisar general, se află la prima ieşire și primele verificări în judeţul Constanţa.  

1 mai: autoritățile au venit, au vorbit și au plecat. Gunoiul rămâne

La televizor am văzut 20 de ani cum autorităţile au venit pe malul mării, au dat indicaţii, au plecat şi lucrurile au rămas la fel. Cu timpul rămas la dispoziţie vom lua staţiunile la rând să vedem ce este de făcut şi în lunile care vin vom fi permanent pe litoral să sancţionăm orice fapte cu caracter contravenţional sau infracţional care ţin de mediu”, a precizat Octavian Berceanu.

Acesta a adăugat că, în perioada următoare, vor fi realizate verificări foarte dese în staţiunile de la malul mării.

Năvodari, stațiunea de sub deșeuri

Concediul înseamnă mizerie, chit că vorbim despre cele trei săptămâni tradiționale, un citybreak sau o simplă zi: ziua de 1 mai.

Cu tristeţe spun că am găsit foarte multe gunoaie, deşeuri, conglomerate de materiale de construcţii puse peste deşeuri, părăsite pe terenuri, dezvoltări imobiliare în expansiune cu munţi de deşeuri lângă, multă mizerie şi asta este ceea ce vedem la prima vedere”, a declarat comisarul-șef al Gărzii de Mediu.

Va urma o analiză, dar previzibilul rămâne cuvântul cheie. Berceanu a mai adăugat că este conștient că vor fi găsite și alte nereguli cu ajutorul colegilor din Constanţa de la Garda de Mediu şi al celorlalte instituţii.

Acesta a mai precizat că, ajutat de colegii din zona de sud a ţării, se vor face multiple controale pe litoral.

Acțiunile vor fi săptămânale şi se va încerca o presiune pe autoritatea publică locală și pe instituţiile care ar trebui să cureţe litoralul românesc.

Theodor Paleologu: „Patologia puterii afectează pe toată lumea”

Foto: Wall-Street

Fostul candidat la prezidențiale din partea PMP, Theodor Paleologu sugerează că puterea poate deveni „contagioasă”, astfel că nimeni, indiferent de statutul său social ori de gradul de „moralitate” avut sau dobândit, nu scapă de această „boală”, oricât ar susține, în prealabil, că nu se va lăsa afectat.

Theodor Paleologu, cel care și-a dorit, la rândul său, puterea, despre Guvern și oamenii din el

Uitând că, la un moment, dat, și-a dorit să fie președintele țării, candidând la alegerile prezidențiale din 2020, Theodor Paleologu a vorbit despre legătura nescrisă dintre putere și componenta „psihologică”, dacă nu chiar „psihiatrică”. „Sunt foarte mulţi, majoritatea. Nu uitaţi, am fost ministru timp de un an de zile. Să fii membru într-un guvern timp de un an de zile este ca un stagiu în spital psihiatric”, a amintit Paleologu.

Becali, despre Șoșoacă: „a căzut puțin în derizoriu pentru că unei femei nu-i stă bine să facă așa ceva”

„Cam mare parte erau atinşi în vreun fel”, a continuat acesta, adăugând că „mai e ceva”. În opinia fostului prezidențiabil, atunci când te afli într-o funcție ce presupune putere trebuie să fii conștient de acest lucru și să fii „vigilent cu tine”, astfel încât să nu devii tentat să aluneci în extrema cealaltă. „Dar să ştiţi ceva, că patologia puterii afectează pe toată lumea.Orice meserie care are legătură cu puterea este susceptibilă să dezvolte patologii ale puterii, inclusiv jurnaliştii, episcopii, oamenii de afaceri, avocaţii, medicii, profesorii. Deci patologia puterii e foarte răspândită”, a mai spus acesta la Antena 3.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
5.1 ° C
5.6 °
4.9 °
57 %
6.3kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...