Cât de liberă e presa, de Ziua Mondială a Libertății Presei?

Independența presei - condiționată de audiență

Presa. A patra putere în Stat.

Cea care ar trebui să fie obiectivă, să informeze, să fie ochii și vocea majorității, nu a câtorva actori politici.

Cea care ar trebui să educe, să dea informația pură, să te lase să-ți formezi o opinie, nu să-ți bage pe gât opinii deja formate, mestecate, transformate.

Azi e Ziua Mondială a Libertății Presei.

Dar cât de liberă e presa, de ziua libertății ei?

Am crescut (puțin) într-o perioadă în care presa nu era liberă, ci aservită Marelui Conducător.

În care nu se afla decât ceea ce voiau unii să se afle, în care ziaristul era mai mult un creator de ode, în care adevărul era ori ascuns, ori coafat atât de bine, că nu mai semăna cu originalul.

După `89, a început abundența de informații. Se scria și se consuma presă cu sete. Lumea citea. Lumea era avidă după buletinele de știri. Lumea voia să afle. Tot. Tot ce i-a fost ascuns, tot ce a ratat, tot ce trebuia să știe, timp de mai bine de 30 de ani.  

Presa părea că e liberă din nou. Ieșeau la iveală adevăruri supărătoare, secrete murdare, acte oribile. Jurnaliștii criticau, tăiau în carne vie, nu prea se uitau la cine e persoana despre care scriu. Dacă greșea, era taxată. Era, din nou, a patra putere în stat, de-adevăratelea.

Anii au trecut. Odată cu ei, a scăzut setea de cunoaștere și a crescut setea de bani.

Presa și-a pierdut obiectivitatea

Jurnaliștii idealiști de la începutul anilor `90 au început să-mbătrânească. Să vadă că banii se fac mai ușor dintr-un adevăr puțin distorsionat, de-o parte sau de alta. Generațiile noi de jurnaliști au pornit, probabil, cu idealuri. Care s-au transformat în nevoia de bani, pentru a-și plăti facturile.

Publicațiile s-au înmulțit, posturile de radio și de televiziune, la fel. Goana după adevărat s-a transformat în goana după audiență. Publicul a devenit mai leneș. Bombardat de informații din toate părțile, a început să nu mai caute. Să ia de bun adevărul care-i convenea. Care se mula, mai mult, pe propriile convingeri. Presa a început să-i dea adevărul care-i convenea. Ăla care crea audiență, nu ăla foarte adevărat.

Verifică-ți informația din măcar trei surse

E unul din principiile de căpătâi ale jurnalistului. Sau ar trebui să fie. Și, la fel de bine, ar trebui să fie și principiul de căpătâi al consumatorului.

Momentul în care nici jurnalistul, nici consumatorul nu mai folosesc acele trei surse, e momentul în care libertatea presei începe să pălească.

Mai există jurnaliști obiectivi în România? Cel mai probabil. Problema e că trebuie să-i cauți. Să vrei să ajungi la ei și la miezul adevărului. Să nu-ți fie lene să sapi, adânc de tot, pentru a vedea dacă îți spune adevărul adevărat, sau dacă-ți pune pe tavă adevărul lui.  

Pentru ca presa să continue să fie independentă, nu e de ajuns să se declare așa. Trebuie s-o dovedească. Iar cei care respectă nu acest principiu, să fie taxați. Acolo unde-i doare cel mai tare: la audiență.

Presa nu poate fi independentă, dacă publicul nu-și dorește asta.

De Ziua Mondială a Libertății Presei, ”La mulți ani!” celor care și-au păstrat independența. Celorlalți – numai bine și poate vor reuși să-și regăsească calea. Nu de alta, dar un jurnalist care nu e independent, nu e decât un scrib.

Advertisement
Articolul precedentBotoșani: un bărbat și-a incendiat casa, după o ceartă cu soția
Articolul următorÎn fiecare an, 11 milioane de tone de deșeuri ajung în oceanele lumii
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.