0.1 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 980

Orban întoarce obrazul atacurilor din partid

Ludovic Orban, președintele PNL și candidat pentru un nou mandat

Ludovic Orban și Florin Cîțu sunt de astăzi, pe lângă președintele Camerei Deputaților, respectiv premierul României, adversarii în cursa pentru șefia Partidului Național Liberal, competiție ce se va încheia în 25 septembrie.

După ce Cîțu, înconjurat de mulți dintre liderii liberali, a precizat în fața sediului PNL că este nevoie de „suflu nou”, de pe scena Consiliului Național, Orban a ținut să îi răspundă oponentului său, menționând că de fiecare dată când a luat o palmă, a întors obrazul.

„Au fost care au avut alte păreri și care de multe ori au luat decizii sau au influențat comunicarea publică cu efecte negative asupra PNL. La fiecare palmă peste obraz pe care am primit-o am întors și celălalt obraz. Oameni care nu au fost cu mine, pe care i-am susținut în funcții publice sau în funcții de conducere în continuare. Pentru că nu am ținut cont de un factor subiectiv, dacă cineva e sau nu e cu mine. Am făcut lucrul ăsta din nou. Vreau să vă explic de ce. Pentru că noi toți suntem PNL”, a spus Ludovic Orban.

PNRR-ul este al românilor, nu doar al susținătorilor PNL

Totodată, Ludovic Orban consideră că această competiție va fi una interesantă, de proiecte, care vor face bine partidului, mai mult, este de părere că membrii PNL vor avea de unde alege. De asemenea, a precizat că apelul lui Cîțu către aleșii locali este unul firesc, iar pentru dezvoltarea comunităților locale este nevoie de sprijin de la nivel central, în special pentru a obține fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare locală.

Acesta a ținut să precizeze că premierul nu poate să își facă campanie pe banii din PNRR, „alocările de fonduri fiind făcute în baza unor regulamente foarte stricte”, eliminând astfel orice suspiciune.   

O vară fierbinte

Alegerile din PNL vor avea loc la Congresul Național din 25 septembrie.  Între 1 iunie și 15 iulie vor avea loc adunările generale ale organizațiilor locale, în perioada 1 iulie – 10 august vor fi organizate conferințele județene de alegeri, iar între 10 august și 25 septembrie va fi perioadă de 45 de zile pentru campania pentru congres. De altfel, comisia care se va ocupa de organizarea Congresului PNL va fi condusă de Theodor Stolojan, iar din echipă fac parte atât susținătorii lui Ludovic Orban cât și cei ai premierului Cîțu.

Florin Cîțu, oficial în cursa pentru șefia PNL

Florin Cîțu, oficial în cursa pentru șefia PNL

Captură video

Premierul Florin Cîțu, vicepreședintele PNL, și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al partidului chiar înainte de Consiliul Național, în cadrul căruia se va aproba calendarul alegerilor interne, dar și detaliile pentru Congresului din 25 septembrie.

„Colegi liberali, dragi români. Mulțumesc că sunteți astăzi alături de mine, când fac acest anunț important, pentru partid, pentru România și pentru mine.

Am decis să mă înscriu în competiția pentru președinția PNL. Le mulțumesc și liderilor politici puternici din PNL  care au crezut în mine, din primul moment în care m-am înscris în partid  și care, și astăzi, mă susțin și fac parte din echipa mea. În octombrie 2016 m-am hotărât să intru în politică. Liberal convins, singura variantă pentru mine a fost PNL. Sunt liberal convins, un om  care am trăit toată viața după principiile liberale. Le-am aplicat, le-am respectat, oriunde am muncit în lumea asta”, a declarat Cîțu, la sediul PNL, unde era înconjurat de o parte din echipa cu care a pornit în acest drum. Acesta a fost „flancat” în dreapta de primarii Clujului și Constanței, Emil Boc și Vergil Chțac, iar în stânga de vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan și ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

Cîțu, la conducerea PNL, vrea să câștige toate alegerile din 2024

Contracandidat al lui Orban, Florin Cîțu consideră că „PNL are nevoie de un suflu nou”, de o conducere care să vină cu elemente de noutate, dar care să ducă mai departe tradițiile și principiile liberale. „Nu cred că acum este nevoie să vorbesc despre mine, despre ce voi face. Bilanțul mandatului meu de ministru de Finanțe, și acum, al celui de premier, demonstrează mai mult decât aș putea să vă spun eu. Mesajul meu pentru voi este clar și simplu. Mă voi asigura că PNL va fi cel puțin 8 ani la guvernare. Vom transforma România într-o țară liberală, de care să se bucure toți românii”, a mai declarat Cîțu.

Totodată, acesta le-a cerut colegilor liberali să se alăture echipei sale, câștigătoare, pentru a putea transforma țara într-o „Românie liberală”, în care „proprietatea privată este sfântă”, iar „antreprenorul este un erou”. Mai mult, acesta este convins că va câștiga alegerile din septembrie, dar mai ales, că împreună cu echipa sa, PNL va câștiga „toate cele patru rânduri de alegeri din 2024, împreună facem România liberală”, și-a încheiat anunțul candidaturii la șefia PNL.

De partea cealaltă, Orban a dat asigurări că anunțul lui Cîțu nu va afecta nici activitatea partidului, dar a Coaliției de guvernare.

Orban îl vrea pe premierul Cîțu în echipa sa

Marea Britanie, pe lista țărilor din „zona roșie”

DW

Marea Britanie va intra în categoria țărilor din „zona roșie” pe lista României cu zonele evaluate cu risc epidemiologic crescut, din cauza tulpinii indiene, relatează Digi24.  Decizia a fost luată, sâmbătă, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și va intra în vigoare de pe 1 iunie. Astfel, toate persoanele care sosesc din Marea Britanie vor intra în carantină pentru două săptămâni, cu excepția celor vaccinate.

Inițial, joi, 27 mai,  Marea Britanie se afla pe lista „zonei galbene”, însă creșterea numărului de infecții cu tulpina indiană a dus la această schimbare „zonală”. De altfel, această tulpină, descoperită inițial în India, este considerată mult mai contagioasă decât cele care circulă prin Europa.

În Hot. CNSU se pecizează de asemenea că în cazul unui test PCR negativ, persoanele carantinate pot ieși din aceasta după 10 zile.

Totodată, cetățenii străini și apatrizi care sosesc în Româna din țări terțe, indifenet de zona în care este încadrată țară din care sosesc,  vor sta în carantină, cu câteva excepții.  

Astfel, CNSU a aprobat sâmbătă Hotărârea nr. 35 prin care se propune:

• Modificarea clasificării țărilor/teritoriilor aprobată prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 33 din 27.05.2021, în sensul trecerii Marii Britanii din zona galbena în zona roșie, începând cu data de 01.06.2021 din cauza creșterii rapide a infecțiilor datorate unor variante de virus, în special cu B.1.617.2. (o variantă identificată pentru prima dată în India)

• Instituirea măsurii carantinei, pentru o perioadă de 14 zile, pentru cetățenii străini și apatrizi care sosesc în România din țările terțe, indiferent de zona în care este încadrată țara din care sosesc, cu anumite excepții. Condiționarea intrării în România în funcție de statusul vaccinal, întrucât în lista verde figurează state terțe pentru care situația infecțiilor covid nu este pe deplin cunoscută la nivel internațional.

• Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate pentru cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare contactului.

Marea Britanie intră pe lista galbenă

În aceeași zi în care un om de afaceri moare într-o explozie, în mașina sa, Orban sugerează că România este o țară sigură

Foto: Facebook

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi, aflat într-i vizită în județul Mureș, că România este o țară sigură, iar instituțiile veghează. Cu toate acestea, tot astăzi, în Arad, un cunoscut om de afaceri a murit într-o explozie, în mașina sa, în timp ce ieșea dintr-o parcare. „România a fost ferită o lungă perioadă de timp de astfel de atentate. Avem instituţii care veghează la apărarea vieţii şi siguranţei cetăţenilor români şi este, din punctul meu de vedere, o ţară sigură”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

Conferința de presă susținută de Ludovic Orban, în județul Mureș

Omul de afaceri Ioan Crișan a murit, după ce mașina sa a explodat

În această dimineaţă, în jurul orei 7:00, mașina omului de afaceri de 66 ani, pe nume Ioan Crişan, a explodat, în momentul în care acesta ieşea din parcarea unui supermarket în cartierul Vlaicu, din Arad. Explozia a distrus câteva ferestre ale unor apartamente aflate în imediata vecinătate, însă a avariat și câteva autoturisme din preajmă. Anchetatorii au, de asemenea, în vedere varianta existenței unui dispozitiv exploziv plasat intenționat în mașina lui Crișan. Omul de afaceri este deținătorul uneia dintre puținele ferme de somn african din Europa de Est.

„Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Române.

Social democrat migrat de la USR, prins cu filme pentru adulți în computer

Social democrat migrat de la USR, prins cu filme pentru adulți în computer

Ioan Sorin Ceacâr - Foto Facebook

Dacă până nu demult, social democratul Sorin Ioan Ceacâr era cunoscut numai în perimetrul Sectorului 4, fiind purtătorul de cuvânt al PSD S4, lucrul acesta avea să se schimbe în urma unui anunț publicat de acesta pe contul său de socializare. Mai exact, Ceacâr a publicat o captură a ecranului computerului său în care încerca să exemplifice, cu ajutorul unei fotografii, ce pățesc cei care parchează pe locurile de reședință.

Consecința neglijenție: o situație rușinoasă

După cum se poate vedea în imaginea de mai jos, social democratul Ceacâr a uitat să-și înlăture celelalte site-uri din bara browser-ului, ceea ce l-a pus pe acesta într-o situație deloc plăcută, întrucât toți urmăritorii săi au putut observa faptul că politicianul pare a fi mare amator de filme pentru adulți, însă și de jocuri de noroc. Toate aceastea, lângă singla partidului.

Social democrat, fost membru USR, cu mici simpatii pentru partidul lui George Simion

Cu toate că drumul politic al lui Ceacâr a trecut, la un moment dat, pe la USR, ulterior acesta și-a găsit locul alături de social democrați. Ba mai mult, în perioada când era consilier USR, bărbatul l-a susținut pentru primăria Sectorului 4 pe Antonio Andrușceac, actualmente deputat din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, informează Newsweek.ro. Așadar, devine destul de greu de înțeles după ce doctrină politică se ghidează, de fapt, Sorin Ioan Ceacâr.

Barna se alătură campaniei de conștientizare pro-vaccin

Barna se alătură campaniei de conștientizare pro-vaccin

Captură video

Așa cum a promis cu câteva zile înainte, vicepremierul Dan Barna, totodată lider al USR PLUS, a lansat o campanie video cu scopul de a-i impulsiona, pe ultima sută de metri, pe români, ca să se vaccineze. În campania sa de conștientizare, Dan Barna l-a cooptat inclusiv pe interpretul în limbaj mimico-gestual, Bogdan Anicescu, cel cunoscut publicului larg încă de la începutul pandemiei. Anicescu a interpretat toate intervențiile autorităților din ultima perioadă.

Dan Barna: „Pentru mine, vaccinul conţine bucuria de a spune lucruri simple: Mi-a fost dor de tine, tată! Ce mare ai crescut, nepoate! sau Mulţumesc

Campania ce conștientizare a lui Dan Barna vine după ce premierul Florin Cîțu i-a provocat pe miniștri să promoveze utilitatea vaccinului anti-Covid, astfel că mulți dintre aceștia au răspuns provocării, filmându-se ba pe câmpuri, ba pe ulițe de sat, în birouri sau chiar în săli de spectacole.

„Ne vaccinăm şi scăpăm”, mai spune vicepremierul Dan Barna, în clipul prezentat de acesta pe contul său de Facebook. În același clip, atât el, cât și Bogdan Anicescu, își dau, la un moment dat, măștile jos, încercând să sublinieze faptul că am putea să scăpăm totalmente de purtatul măștii de protecție dacă ne vaccinăm, într-un număr cât mai mare.

Romașcanu, despre campania de vaccinare: „dezastruos”

Pe de altă parte, cei din PSD se declară nemulțumiți

În ciuda eforturilor mai mult sau mai puțin susținute ale autorităților de a promova campania de vaccinare, social democrații se declară împotriva așa-zisei discriminări a celor nevaccinați, solidarizând, direct sau indirect, cu Partidul AUR. În plus, parlamentarul Lucian Romașcanu a blamat evoluția campaniei de vaccinare, pe care acesta a catalogat-o ca fiind deficitară, susținând că până nu se va atinge baremul de 60% – persoane vaccinate, nu ar trebui să se vorbească despre avantaje pentru cei vaccinați, de vreme ce vaccinul nu ar fi disponibil pentru toată lumea, în acest moment – susține Romașcanu.

Romașcanu, despre campania de vaccinare: „dezastruos”

Lucian Romașcanu / Foto: Mediafax.ro

Senatorul PSD, Lucian Romașcanu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă în Buzău, la sediul partidului: „A ieşit domnul Cîţu astăzi şi a spus că PSD este de vină din nou că nu se vaccinează lumea Domnul Cîţu a promis şi guvernanţii au promis că vom avea 70 % din populaţie vaccinată până în septembrie, iar noi în acest moment suntem pe locul 24 din 27 în Uniunea Europeană”, a spus senatorul ieri, adăugănd că aceste procente reale, din acest moment, i se par dezastruoase.

Romașcanu: „Dezastruos stăm la numărul de vaccinaţi şi asta doar cu o singură doză”

Lucian Romașcanu amintește, de asemenea, și despre comunicatele emise de Guvern, unde s-ar adăuga la vaccinaţi şi cei care au trecut prin boală doar, „doar vom ajunge cu numărul de imunizaţi acolo pe unde au spus ei. Deci este un dezastru în ceea ce priveşte vaccinarea, iar de aici vine şi inacceptabilitatea unui certificat de vaccinare din partea noastră a PSD”, a mai spus acesta ieri, la Buzău.

UDMR crede că moțiunea lui Ciolacu nu va trece

Romaşcanu a mai declarat, de asemenea, că ar fi o singură cale prin care acesta ar putea fi de acord cu facilitățile acordate celor vaccinați: dacă toată țara va avea acces la vaccin, iar rata de vaccinare va atinge 60%. „Poate fi o variantă, dar în niciun caz acum. Când tu nu dai acces la vaccinare oamenilor, când împarţi ruralul şi urbanul în două sectoare total diferite, iar cei din rural aproape că nu au acces la vaccinare, când nu prezinţi încrederea că oamenii să vină să vaccineze nu poţi să segreghezi România în două categorii de populaţie. În contextul în care foloseşti acest tip de acţiune, aberantă de altfel, pentru a impulsiona vaccinarea, întâi asigură condiţiile, du vaccinarea la 50-60% din populaţie şi pe urmă poţi să te gândeşti să dai beneficii celor vaccinaţi. Dar când tu ai atât de puţin din ţară vaccinate, nu ai cum să vii cu aşa ceva acum, la acest moment”, a mai spus Lucian Romașcanu.

UDMR crede că moțiunea lui Ciolacu nu va trece

Kelemen Hunor (Facebook)

Președintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat, într-o conferință de presă, susținută la Cluj, că nu este nicio problemă cu privire la moțiunea de cenzură pe care PSD a anunțat că o va depune la jumătatea lunii viitoare. Mai mult, acesta consideră că demersul este unul democratic și constituțional, și se declară încrezător că moțiunea va pica.

„E un instrument constituţional, şi noi am depus în fiecare sesiune parlamentară câte o moţiune şi dacă nu aveam şanse. Eu înţeleg acest lucru, e aproape obligatoriu pentru opoziţie să depună o moţiune de cenzură, indiferent dacă sunt sau nu sunt şanse. Este o modalitate de a controla majoritatea, de a critica Guvernul. Deci, din acest punct de vedere, nu există nicio problemă. Va pica, mergem mai departe”, a spus Kelemen Hunor.

Vine toamna cu o nouă moțiune

Indiferent de rezultatul pe care îl va avea moțiunea de cenzură anunțată de PSD, Kelemen Hunor este ferm convins că în toamnă va exista o nouă moțiune.  

„Dar va exista o moţiune de cenzură şi în sesiunea de toamnă. Acum putem anunţa deja că va exista undeva spre sfârşit de noiembrie, început de decembrie, cum ştiam încă din ianuarie că va exista în iunie o moţiune de cenzură, şi în fiecare sesiune va exista o moţiune de cenzură. Nu e nicio problemă, e corect, e democratic, e constituţional. Va pica şi mergem mai departe”, a menţionat preşedintele UDMR.

Moțiunea, doar un exercițiu de imagine pentru PSD

Într-o postare făcută pe Facebook, co-președintele PAUR, Claudiu Târziu a scris că formațiunea sa este singura care face opoziție, exemplificând prin gestul pe care social democrații l-au făcut miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, când au votat alături de putere ratificarea Tratatului EURATOM, de care depinde Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Moțiunea de cenzură nu are cum să fie adoptată. Prin urmare, nu are rost. Dacă PSD făcea o opoziție reală, ar fi ieșit din sală alături de AUR – așa cum l-am și invitat – miercuri, 26 Mai.  PSD nu este în opoziție, ci, așa cum a fost și anul trecut, într-o susținere de facto a guvernului liberalo-pluseristo-udemerist. Este o anexă a PNL”, a scris Târziu.

Pe de altă parte, celălalt co-președinte al PAUR, George Simion dă de înțeles că susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, dar plusează, vrea și suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis.

George Simion spune „Da” moțiunii de cenzură, dar plusează: vrea și suspendarea lui Iohannis

„În sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas”

Raluca Turcan (Facebook)

Ministerul Muncii, Raluca Turcan, a precizat la Sibiu că deficitul bugetului de pensii este în prezent de 16,7 miliarde de lei, un sistem de pensii ca o „bombă cu ceas”, dar și că pe viitor puterea de cumpărare a celor care au pensii medii să fie una foarte scăzută.

„În sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas, pe care dacă noi nu o dezamorsăm, riscăm ca la un anumit moment puterea de cumpărare a pensiei medii în România să scadă atât de mult încât, practic, în loc de 1.500 de lei cât este acum o pensie medie, să se poată cumpăra cu o pensie medie în România echivalentul a 500 de lei”, a adăugat Raluca Turcan, într-o conferință de presă.  Potrivit acesteia, 5 milioane de dosare de pensii urmează să fie digitalizate.

Totodată, Raluca Turcan a precizat că există un studiu care arată că dacă „nu este corectat deficitul cronic de finanţare la bugetul de asigurări sociale”, puterea de cumpărare a pensiilor în România va scădea dramatic, adăugând că în acest moment, deficitul la bugetul de pensii este de 16,7 miliarde de lei.

Stagiul minim de cotizare va rămâne la 15 ani

Ministrul Turcan a ținut să desființeze dezinformările care au circulat în ultimele zile în spațiul public cu privire la creșterea vârstei de pesnionare, dar și al stagiului minim de cotizare.

„În privinţa pensionării, noi ne-am asumat în PNRR să reformăm acest sistem, întrucât este gravat de inechităţi în sensul în care există condiţii diferite de pensionare în funcţie de anul de pensionare. Există clivaje uriaşe între pensia minimă socială şi cea mai mare pensie în plată, în sistemul public. Există milioane de lei plătite anual pentru procese câştigate de pensionari împotriva statului în ceea ce priveşte calculul pensiei”, a spus Turcan.

De asemenea a precizat că stagiul minim de cotizare va rămâne la 15 ani, precum și menținerea posibilității de pensionare anticipată, dar așa cum este prevăzută în legislația în vigoare. Concret, orice persoană se poate pensiona anticipat, înainte de îndeplinirea vârstei legale de pensionare, dar doar cu încă opt ani de muncă peste stagiul maxim de cotizare, care în acest moment este de 35 de ani.

Turcan dezminte zvonurile referitoare la presupusa creștere a vârstei de pensionare

Trei religii sub același acoperiș

DW

În mijlocul Berlinului, creștini, evrei și musulmani construiesc o casă comună a religiilor – House of One, care este un proiect unic în lume, relatează DW.

Imamul, pastorul şi rabinul unei  „Casei Religiilor” au pus, joi, piatra de temelie pentru acest lăcaș de cult, ce vine într-un context de tensiuni între comunitățile religioase exacerbate de conflictul israeliano-palestinian.

La zece ani de la conceperea acestui proiect, lucrările de construcţie pentru acest vast edificiu, situat pe Insula Muzeelor din centrul Berlinului, ar urma să dureze patru ani. Lansarea lucrărilor, prevăzută anul trecut, a fost amânată din cauza pandemiei.  Construit pe locul unei vechi biserici distruse în timpul RDG comuniste, clădirea a fost proiectată astfel încât fiecare grup de credincioşi să se poată ruga separat.

Dar moscheea, sinagoga şi biserica protestantă vor fi legate între ele printr-o mare sală comună unde evenimente şi festivaluri vor putea fi, de asemenea, sărbătorite împreună. „Bucuria legată (…) de acest proiect de pace unic al religiilor creşte odată cu fiecare piatră care va fi pusă”, a afirmat pastorul Gregor Hohberg, înainte de ceremonie.

„Pentru noi este un pas înainte plin de simbolism”, a afirmat imamul viitoarei moschei Kadir Sanci. „În aceste vremuri de polarizare a opiniilor şi atitudinilor” care „aruncă o mare umbră asupra lumii, lăcaşul întruchipează spiritul constructiv al credinţei şi spiritualităţii”, a adăugat el, apreciind că acest lăcaş de cult a trei religii monoteiste este „un loc de pace şi securitate”, „un elogiu al diferenţei” în timp ce tensiunile dintre evrei şi musulmani au fost amplificate în Germania în ultimele săptămâni din cauza recrudescenţei conflictului armat israeliano-palestinian.

„Respect reciproc”

Președintele Bundestagului Wolfgang Schäuble, cel care a organizat în 2007, ca ministru de Interne, prima conferință islamică din Germania, a vorbit la așezarea pietrei de temelie de un „loc al toleranței și deschiderii”.  House of One are un standard teologic înalt: „Acceptarea cu respect a unor perspective spirituale diferite, fără a avea pretenția, simultan, de a se prezenta drept reprezentanți generali ai iudaismului, creștinismului și islamului”, citează DW.

Ceremonia de joi, la care, din cauza pandemiei, nu au putut participa mii de persoane, cum s-ar fi dorit, a fost urmărită prin livestream inclusiv de oameni din Republica Centralafricană și Georgia. În ambele țări amintite există planuri de proiecte similare comune ale celor trei mari religii aflate adesea în conflict.

Preoții catolici din Germania sfidează Vaticanul

George Simion spune „Da” moțiunii de cenzură, dar plusează: vrea și suspendarea lui Iohannis

George Simion
George Simion / Foto: Facebook

Liderul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor este încântat de ideea social democraților de a arăta Guvernului Cîțu cartonașul roșu al moțiunii de cenzură.

George Simion dă de înțeles că va susține moțiunea sanunțată de PSD, însă ar vrea mai mult, anume ca în paralel, să fie făcute și demersurile necesare pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

Cu toate acestea, Simion pare totuși conștient că partidul său, împreună cu PSD, mai au nevoie de ceva sprijin prin Parlament pentru a aduna voturile necesare pentru a trece orice moțiune.

Mai ales după ultimele evenimente guvernul Cîțu trebuie să plece cât mai repede!
Vom căuta susținerea și a altor parlamentari pentru că doar voturile noastre și ale PSD nu sunt suficiente pentru o moțiune de cenzură(jumătate plus unu din voturi). Nici jocurile de imagine de-a moțiunea făcute de PSD nu ajută:

Miercuri în Parlament guvernarea putea fi oprită din implementarea PNRR printr-o treime din parlamentari, dar PSD a votat pentru.
De asemenea revenim cu solicitarea către PSD să susțină suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis printr-un referendum național
”, scrie Simion pe Facebook.

PSD a tot depus moțiuni simple de-a lungul acestui an, împotriva mai multor miniștri. De ceva timp, social democrații anunță că pregătesc o moțiune împotriva Guvernului în ansamblul său, însă au așteptat să treacă de discuțiile legate de Planul Național de Redresare și Reziliență din Parlament.

Moțiunea de cenzură are suficiente motive de a fi depusă, și cu PNRR și fără PNRR, știți foarte bine cât de rău o duc IMM-urile din România, cât de greu le este pensionarilor, celor aproape 1,7 milioane de oameni cu salariul minim pe economie. Puterea de cumpărare a românilor a scăzut, iar acest lucru este un motiv mai mult decât întemeiat ca acest guvern să plece”, spunea Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD,

Lucrare de amploare la Sarmizegetusa Regia

Gazeta de dimineață

Sarmizegetusa Regia va avea parte de prima investiție de amploare din ultimii 40 de ani. Concret, Institutul Național de Arheologie „Vasile Pârvan” și o firmă din București vor realiza proiectarea și asistența tehnică pentru zidurile cetății – sit UNESCO, relatează Ziarul Hunedorean.

 Investiția vizează, în principal, refacerea incintei militare și amenajarea traseelor de vizitare din situl UNESCO și este estimată la circa trei milioane de euro. Potrivit Consiliului Județean Hunedoara, valoarea contractului pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului se ridică la 612.850 de lei, cu TVA.

Proiectul derulat de Institutul Naținal al Patrimoniului, CJ hunedoara, care este administratorul sitului UNESCO, în colaborare cu o fundație românească și un partener norvegian prevede restaurarea a aproape o mie de metri de ziduri antice (cumula interior și exterior). Proiectul a fost lansat în 2020 şi va dura 43 de luni, iar lucrările sunt estimate la 2,75 de milioane de euro şi vor fi finanţate prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, al Ministerului Culturii şi de CJ Hunedoara (30%).

„Etapele de restaurare includ: cercetări arheologice, taluzări și amenajări ale terenului, refacerea incintei militare, care are circa 1 km lungime, și a porților de acces, refacerea și îmbunătățirea infrastructurii de vizitare prin introducerea unui traseu nou, signalectică, amenajare lapidariu și adăpost pentru vizitatori, precum și amenajarea finală a sitului prin plantarea de vegetație și finisarea suprafețelor de teren. Cât privește revitalizarea cetății, se are în vedere digitizarea monumentului patrimoniu UNESCO. Pe baza digitizării, utilizatorul va avea acces la imagini ce reconstituie diverse locații din Cetate din perioada daco-romană”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Investiția, necesară (și) pentru creșterea numărului de vizitatori

Reprezentanții CJ Hudedoara, citați de Historia,  anunțau în toamna anului 2020 că obiectivul proiectului este acela de a avea un monument istoric restaurat şi revitalizat, valorificat cultural şi economic, care să atragă după sine creşterea cu cel puţin 30% a numărului de vizitatori şi să readucă în atenţia publicului o serie de activităţi interactive, printre care şi reînvierea unor meşteşuguri tradiţionale (fierăria dacică, prin amenajarea unui atelier mobil).

Totodată, se are în vedere restaurarea întregului zid al cetăţii şi transformarea incintei militare într-un „muzeu viu”, completată cu cercetări arheologice, taluzări şi amenajări ale terenului, refacerea şi îmbunătăţirea infrastructurii de vizitare.

Hunedoara: s-a ales praful și pietrișul de promisiunile autorităților. Șosele turistice, din ce în ce mai degradate

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
0.1 ° C
0.6 °
-1.1 °
74 %
2.2kmh
0 %
mar
3 °
mie
2 °
J
1 °
vin
3 °
S
7 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...