Orban îl vrea pe premierul Cîțu în echipa sa

Mai bine alături, decât în postura de contracandidat

Președintele liberalilor, Ludovic Orban ar prefera să îl aibă pe premierul Cîțu în echipă, nu ca adversar în cursa pentru șefia partidului. Declarația a fost făcută de Orban în aceeași zi în care a anunțat data Congresului PNL, pentru 25 septembrie.

„A fost în echipa mea. A fost ales senator în 2016, a fost ales vicepreședinte economic în echipa mea, l-am susținut pentru funcția de lider de grup la Senat, ulterior ministru al finanțelor și după alegeri pe poziția de premier. Între mine și Florin Cîțu e o relație de colaborare, de parteneriat. Comunicăm, luăm decizii împreună. Mi-aș dori să fie în echipa mea, dar decizia îi aparține”, a declarat Ludovic Orban.

Susținerea lui Boc îl onorează, dar și responsabilizează

Deși nu și-a prezentat, în mod oficial, intenția de a candida pentru funcția de președinte al PNL, fiind de părere că mai sunt și alte „funcții supreme”, Florin Cîțu consideră că opinia lui Boc, cel care și-a arătat susținerea față de el, îl onorează, dar și responsabilizează în același timp.

De altfel, din declarațiile de până acum ale lui Florin Cîțu, o concluzie ce se poate trage este cea cu privire la faptul că premierul și-ar putea dori funcția de președinte sau pe cea de prim-vicepreședinte al partidului, confirmând astăzi, însă că nu ar fi luat nicio decizie oficială în acest sens, dar că este firesc să fie o competiție pentru șefia partidului.

„Florin Cîțu a preluat ștafeta de premier și confirmă în fiecare zi. Acesta este avantajul PNL, că are oameni care pot prelua ștafeta și pot merge mai departe. Florin Cîțu este viitorul, din punctul meu de vedere. Voi susține o echipă care să ducă România la nivelul următor. Cîțu are multe argumente care conving că poate duce și partidul și România spre Europa”, a declarat Boc la Digi24.

PNL a stabilit data congresului: 25 septembrie

Articolul precedentPensie sau salariu? De ce nu amândouă? La Galați, se poate!
Articolul următorPNRR și Tratatul EURATOM, pe ordinea de zi a Parlamentului