PNL a stabilit data congresului: 25 septembrie

Cu toate că Ludovic Orban este, în acest moment, singurul candidat anunțat, mulți dintre liberali îl susțin, oficial sau neoficial, pe Florin Cîțu

Foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Conducerea PNL a stabilit astăzi, în cadrul ședinței Biroului Executiv, data la care va avea loc congresul partidului. Astfel, potrivit surselor din sânul partidului, acesta ar urma să fie organizat pe 25 septembrie, informează G4Media.ro.

Actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, este cel care a propus această dată

La propunerea lui Orban, a fost votată data de 25 septembrie. Mai mult, tot președintele PNL este cel care ar fi propus ca la congres să participe 5.000 de delegați care să voteze pentru noul lider al partidului, fie el Ludovic Orban, ori Florin Cîțu.

Florin Cîțu se declară stăpân pe situație: România, pregătită de valul patru

Până în momentul de față, Orban este singurul candidat oficial

Cu toate că zvonurile, însă și afinitățile anumitor primari de municipii sugerează faptul că premierul Florin Cîțu ar putea să ajungă să se „lupte” cu Orban pentru șefia partidului, până în momentul de față, actualul lider este singurul candidat oficial, Cîțu refuzând să dea un verdict în ceea ce privește o eventuală candidatură a sa. Din declarațiile lui Florin Cîțu s-ar putea trage totuși concluzia că premierul și-ar putea dori funcția de președinte sau pe cea de prim-vicepreședinte al partidului, confirmând astăzi, însă că nu ar fi luat nicio decizie oficială în acest sens.

Orban pierde teren în rândul liberalilor

După ce edilul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a anunțat „pe față” susținerea pentru Florin Cîțu, astăzi Marian Petrache, fostul președinte al organizației PNL Ilfov, a declarat, de asemenea, că nu îl va susține pe Ludovic Orban pentru un nou mandat în fruntea partidului. Disputa dintre cei doi este una mai veche, din timpul alegerilor parlamentare, când Petrache a fost scos de pe lista PNL pentru Senat chiar de Ludovic Orban.

Articolul precedentFlorin Cîțu se declară stăpân pe situație: România, pregătită de valul patru
Articolul următorTurcan dezminte zvonurile referitoare la presupusa creștere a vârstei de pensionare
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.