PSD a anunțat când va depune moțiunea de cenzură

Cu sau fără prezentarea PNRR, social democrații au motive să dea jos Guvernul

Mult invocata moțiune de cenzură, cu care PSD încearcă să sperie Cabinetul Cîțu, va fi depusă în această sesiune, indiferent dacă prezentarea Planului Național pentru Redresare și Reziliență va fi prezentat în Parlament.

Dacă până de curând subiectul unei posibile moțiuni de cenzură era legat de gestionarea pandemiei, de data aceasta social democrații par că au schimbat direcția. Potrivit lui Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, este necesară o descentralizare a fondurilor europene, pe modelul ADR. Mai mult, acesta a declarat într-o conferință de presă, că așteaptă să vadă dacă există o repartizare corectă între diversele regiuni ale țării și că acest PNRR va face ca inegalitățile să dispară.

„Când introduci un criteriu politic, când doar semnătura ministrului decide ce proiect se face și care nu, nu cred că trebuie să existe o politizare. Trebuie o depolitizare, prin descentralizarea fondurilor europene și credem că mecanismul ADR este cel care funcționează corect”, a precizat Radu Oprea.

Cât privește moțiunea de cenzură, social democrații merg înainte cu această idee, chiar dacă par să fi schimbat puțin direcția față de ce declarau în urmă cu câteva luni, cât o posibilă temă era legată de gestionarea pandemiei.

„Moțiunea de cenzură va fi depusă în această sesiune, așa cum a declarat președintele Marcel Ciolacu, după ce PNRR va fi prezentat în Parlament. Moțiunea de cenzură are suficiente motive de a fi depusă, și cu PNRR și fără PNRR, știți foarte bine cât de rău o duc IMM-urile din România, cât de greu le este pensionarilor, celor aproape 1,7 milioane de oameni cu salariul minim pe economie. Puterea de cumpărare a românilor a scăzut, iar acest lucru este un motiv mai mult decât întemeiat ca acest guvern să plece”, a concluzonat Radu Oprea.

Specialiștii PSD, în vizită la ministrul Ghinea

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunțat, duminică, la Antena 3, că va trimite specialiștii partidului la sediul Minsiterului Fondurilor Europene, pentru a avea acces detaliat la întregul PNRR.

„Am văzut anumite obiective din el, anumite finanţări, nu ştim care sunt granturi, care sunt împrumuturi. De mâine (luni – n.r.) specialiştii PSD se vor deplasa la Ministerul Fondurilor Europene şi acolo împreună cu domnul ministru şi cu specialiştii din minister vor avea acces la întregul plan care este încă în negociere cu Uniunea Europeană”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

De altfel, Ciolacu este de părere că un posibil ajutor pe tema aceasta nu îl vizează pe premierul Cîțu, ci este „un ajutor pentru români”. Reamintim că termenul limită până la care PNRR trebuie trimis către Bruxelles este 31 mai.

Ciolacu vrea să îl scoată pe Cîțu din impasul PNRR-ului

Articolul precedentFoștii șefi ai Academiei de Poliție, buni de plată
Articolul următorDirectorul Ryanair susține că agenți KGB s-au aflat în avionul deturnat