Directorul Ryanair susține că agenți KGB s-au aflat în avionul deturnat

Din Minsk, aeronava a decolat cu șase persoane mai puțin

Directorul Ryanair Michael O’Leary susține că la bordul aeronavei deturnate duminică de regimul Lukașenko pentru arestarea disidentului Roman Protasevici s-ar fi aflat agenți ai KGB-ului din Belarus, relatează The Guardian. Potrivit sursei, la aterizarea pe aeroportul din Minsk, poliția din Belarus l-a arestat pe Roman Protasevici, dar și pe iubita acestuia, Sofia Sapega, ce se afla în avion.

Michael O’Leary CEO al Ryanair spune că „pare că intenția autorităților a fost reținerea jurnalistului și persoanei care îl acompania. Noi credem că din avion s-au debarcat și agenți ai KGB”.

Afirmațiile acestuia reprezintă prima confirmare oficială a informațiilor conform cărora alți patru pasageri au coborât din avion la Minsk, după aterizarea de urgență a aeronavei. Se crede, din acest motiv, că Protasevici era urmărit de serviciile din Belarus înainte ca avionul să fie deturnat.

Mai mult, pasagerii de la bord au declarat că Protasevici și-a lăsat telefonul și celelalte obiecte personale în grija iubitei, câna a aflat că zborul va efecta o aterizare forțată.

Nici Minsk, nici Moscova nu au confirmat public arestarea lui Sapega și nu este clar dacă a fost acuzată de vreo infracțiune. Mai mult, Universitatea din Lituania, unde Sapega este studentă, a cerut eliberarea acesteia, spunând că a fost reținută de Comitetul de anchetă de la Minsk în „condiții nefondate și inventate”. Se pregătea să-și apere teza de masterat la Vilnius, a spus universitatea.

Deturnarea, în atenția Consiliului European

Deturnarea cursei Ryanair va fi discutată luni, la reuniunea Consiliului European. De asemenea, Uniunea Europeană (UE) cere o anchetă internaţională în această privință, relatează Reuters. „Prin acest act coercitiv, autorităţile belaruse au pus în pericol securitatea pasagerilor şi echipajului. O anchetă internaţională cu privire la acest incident este necesar să fie efectuată, pentru a se verifica orice încălcare a reglementărilor aviaţiei internaţionale”, a denunţat luni, într-un comunicat, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate, Josep Borrell.

Cine este Roman Protasevici

Roman Protasevici este fondatorul unui canal pe Telegram – sursa de informare despre reprimarea manifestațiilor împotriva lui Lukașenko. Din octombrie 2020  se afla pe lista persoanelor căutate după protestele din stradă din 2020, în urma alegerilor prezidențale în care Lukaşenko a fost declarat câştigător, în timp ce adversarii s-au plâns de fraudă electorală. Protasevici riscă  acum pedeapsa cu moartea, potrivit Svetlanei Tihanovskaia, lidera opoziției belaruse aflată în exil în Lituania.

Reacții internaționale după deturnarea avionului la Minsk

Articolul precedentPSD a anunțat când va depune moțiunea de cenzură
Articolul următorOrban a sărbătorit de unul singur. Iohannis și Cîțu, marii absenți de la ceremonia de implinire a 146 ani de liberalism