5.9 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 937

ANFP-ul lasă Ploieștiul fără arhitect-șef!

Veronica Rădună, actualul arhitect-șef al municipiului Ploiești a fost declarată incompatibilă cu funcția ocupată. Tribunalul Prahova a admis solicitarea formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, împotriva Primăriei Ploiești și a Primăriei Mizil. 

Judecătorii au constatat că Veronica Rădună a fost transferată de la  Mizil la Ploiești, în funcția de arhitect-șef, fără a fi respectate prevederile legale. În anul 2020, fosta conducere a Primăriei Ploiești a semnat transferul Veronică Rădună de la Mizil la Ploiești. Adrian Dobre, fostul primar al Ploieștiului a trimis o adresă către Primăria Mizil prin care solicita transferul Veronicăi Rădună în interes de serviciu în funcția de arhitect-șef. 

Primarul de la Mizil a fost de acord cu transferul arhitectei.  Veronica Rădună a fost detașată timp de șase luni, iar apoi a fost numită definitiv pe postul de arhitect-șef al municipiului Ploiești.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici a demarat acțiune în instanță, reclamând că transferul de la orașul Mizil la municipiul Ploiești a fost efectuat nerespectându-se prevederile legale. 

Hotărârea Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Ciolacu consideră că Guvernul Cîțu a îngenunchiat statul de drept

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a dat replici premierului Cîțu, la dezbaterea moțiunii de cenzură depusă de social democrați, cu privire la campania de vaccinare, dar și PNRR, precizând că „în cancelariile europene se vorbește despre România ca ultimul stat”.

„Domnule Orban, ați pierdut alegerile! Domnule Barna, vă anunț că domnul Cioloș e în căutarea bărbatului care naște! Domnule Cîțu, mai aveți tupeul să stați cocoțat acolo și să le spuneți românilor cât de bine o duc? Cât de bine le e copiilor cu alocațiile tăiate, pensionarilor cât de bine le e cu 2 lei pe zi, agricultorilor care aruncă recolta pe câmp sau antreprenorilor care nu au văzut niciun leu de la guvern? Știți cât va plăti fiecare nou născut pentru împrumuturile făcute de voi? 2500 de euro e datoria cu care pornesc în viață”, a spus Ciolacu, în ropotele de aplauze ale parlamentarilor.

Totodată, liderul social deocraților i-a transmis lui Orban că este „căutat” de DNA. „Un an de zile ați patronat cel mai mare furt din istoria pandemiei, iar dl Cîțu se dovedește un demn urmaș. În urmă cu un an jumate nu era zi ca actuala coaliție să nu se bată cu pumnii în piept. Ați ajuns să îngenunchiați statul de drept, voi, apostolii dreptății. Ați revocat ilegal Avocatul Poporului! Azi, în cancelariile europene se vorbește despre România ca ultimul stat. Ați încălcat dreptul la educație al copiilor, ați încălcat dreptul bolnavilor la tratamente. Ați acuzat românii că nu vor să se vaccineze, dar ați oprit vaccinul la marginea marilor orașe. Veți desființa Parlamentul și veți instaura dictatura? E prea mult! Acest guvern a mers prea departe, e suficient răul făcut, acest guvern trebuie să plece astăzi”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Cîțu: „Aţi dezvoltat o obsesie personală la adresa mea”

Cîțu: „Aţi dezvoltat o obsesie personală la adresa mea”

Florin Cîțu (captură video)

Premierul Florin Cîţu le-a răspuns celor de la PSD, în plenul Camerelor reunite, la dezbaterea moţiunii de cenzură, spunând că PSD a dezvoltat o obsesie personală, dar și că social-democraţilor le e frică în timp ce guvernarea e puternică şi unită.

„Sunteţi pregătiţi, nu? Două moţiuni simple depuse de PSD împotriva mea ca ministru. Românii au înţeles. Social-democraţii văd în mine cel mai mare inamic al lor, cea mai mare ameninţare. De  ce? Pentru că sunt singurul care s-a opus sistematic la orice colaborare cu PSD. Ştiţi deja ce fel de politician sunt şi ştiţi că nu aş susţine nici măcar în glumă să dau jos propriul guvern pentru a face apoi guvernare cu PSD. Sunt liberal convins. După 25 septembrie, va fi şi mai rău pentru dumneavoastră. Am tranşat alegerile din PNL, de cine vă e cel mai frică, nu scăpaţi. Aţi dezvoltat o obsesie personală la adresa mea. Ştiu că nu pricepeţi, dumneavoastră mai mult cu stratagemele decât cu munca. Guvernarea merge foarte bine, coaliţia e unită şi pregătită să guverneze cel puţin 8 ani de zile de acum încolo. Vă spun ca să aveţi timp să pregătiţi toate moţiunile până în 2028. Românii sigur nu mai cred nimic din ceea ce spuneţi, mai ales după ce au citit textul jalnic, penibil al moţiunii”, a afirmat Cîţu de la tribuna Parlamentului.

El i-a acuzat pe social-democraţi  că au panicat românii şi atât, reamintind de faptul că potrivit Eurostat, România este pe drumul cel bun.

„Cereţi-vă scuze românilor! I-aţi manipulat. Uite că economia României merge foarte bine. Rata inflaţiei e mai mică decât în orice altă perioadă când România era guvernată de pesedişti. Aşa se face o guvernare de succes, de centru dreapta. Pe 21 iunie 2021 Eurostat a arătat că puterea de cumpărare e mai mare decât în Grecia. Domnule Ciolacu, cred că e momentul să vă cereţi scuze faţă de românii care au credite. I-aţi manipulat. Îi încurajez pe toţi românii care au plătit rate mai mari la bancă să meargă la sediul PSD şi să ceară diferenţa. Sigur au bani de unde să dea”, a declarat premierul.

În vociferările din sală, președintele de ședință, Ludovic Orban a cerut să se comporte civilizat, nu ca pe stadion.

Ciolacu compară moțiunea cu meciul Franța-Elveția: „Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi”

Sintagma ”Doamnelor și domnilor” – considerată lezantă și discriminatorie

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Și nu, nu e sintagma singulară considerată discriminatorie, pe care autorii unui studiu le recomandă spre a fi ”evitate”, ”înlocuite”, șterse din vocabular și din cultura populară.

Autorii sunt cinci experți în genetică, inclusiv oameni de știință de la Universitatea Cambridge și University College London.

Pe același principiu s-a axat și o universitate din statul american Massachusetts, care a întocmit o listă cu termeni care ar trebui să nu mai fie folosiți, pentru că ar putea, cumva, cândva, să lezeze pe cineva.

Inițiativele vin în contextul în care, să fii caucazian pare să fie, din ce în ce mai mult, o povară.

”Caucazian”, în sine, ar trebui să fie interzis. Dar și ”american nativ,” ”hispanic” și ”irlandez alb” sau ”european.” Cu alte cuvinte, orice denumire care ne-ar putea diferenția, în vreun fel sau altul, unul de celălalt.

De ce această atitudine drastică?

Pentru că niște persoane au avut cam mult timp liber și-au luat la puricat dicționarul. Așa au ajuns ei la concluzia că foarte multe cuvinte/expresii sunt învechite, nu mai reprezintă realitatea științifică, sau ar putea fi ofensatoare. Nu știu cum sintagma ”realitate științifică” nu i-a pus pe gânduri.

Reluăm: câțiva inși s-au apucat să decidă ce ar putea fi ofensator, pentru restul lumii.

”Caucazian” e rasist, ”doamnelor și domnilor” nu e inclusiv, ”nebun”, ”victimă”, ”supraviețuitor” sunt termeni inadecvați, iar ”transsexual” ar trebui să fie menționat drept ”persoană trans și gen non-conformă”.

Asta, în condițiile în care europenii se numesc, ei pe ei, europeni, pentru că stau în Europa. Persoanele trans se auto-intitulează așa, pentru că au trecut printr-o tranziție, iar un supraviețuitor se mândrește cu statutul său.

Sintagma ”altă treabă n-aveți” nu le-a spus-o nimeni?

Să ne înțelegem: sunt total de acord că anumite cuvinte, spuse în anumite situații, pot răni. Dar de aici până la a reinventa dicționarul și istoria pentru că n-ai avut altceva mai bun de făcut, e cale lungă. Și totul a început cu o dorință dusă la extrem de a fi ”politically correct”.

Nu e vina mea, român din România, european din Europa, caucazian prin geografie, că în Statele Unite ale Americii s-a practicat sclavia. Nici că discriminarea rasială e în floare, încă. Nu e vina mea că mulți dintre ei nu-și cunosc sau nu-și acceptă istoria. La fel cum nu întotdeauna e vina prezentului, pentru trecut.

Să te apuci să ștergi câteva sute de ani de fapte și cuvinte nu înseamnă că repari. Înseamnă doar că n-ai nici ideile, nici toleranța, nici spiritul necesare pentru a nu mai repeta istoria.

Cu alte cuvinte, că nu ești îndeajuns de deștept și de uman încât să nu faci din diferențe bariere, ci să te bucuri de ele.

Bine, europenii sunt cei care cred în unitate prin diversitate. Și-ncearcă să accepte diversitatea, fără să șteargă individualitatea.

Prea multă corectitudine politică duce la aplatizare

Cel puțin în stilul în care creatorii listei înțeleg corectitudinea politică.

Mi se pare normală egalitatea de șanse, indiferent de rasă, gen, credință, orientare sexuală. La fel și dreptul la un tratament corect și egal în fața legii. Dar egalitatea aia de șanse a venit tocmai prin prisma diferențelor.

Chit că mă numesc (și aici introduceți și restul de opțiuni) alb, femeie, heterosexual, român, negru,ungur, ortodox, catolic, evreu, bărbat,musulman, machedon, blond, tătar, homosexual, basarabean – ceea ce sunt, mă definește. La fel ca istoria, cultura și experiențele personale. Dacă mă ștergi, mă reduci la zero.

Și, oricât de bune intenții ar fi avut creatorii listei, ce e extrem, e nociv.

Sintagma ”Notă personală”

Tot din prea multă corectitudine politică, următoarea Alba ca Zăpada va fi interpretată de o actriţă metisă.

Alba ca Zăpada este o poveste populară germană. Îmi vine greu să cred că, în momentul în care s-a născut basmul, nemții cunoșteau foarte multe persoane de culoare (sper să fie termenul corect politic). De unde rezultă că încerci să le schimbi folclorul, doar pentru că nu-ți convine ție, personal, în prezent.

Dar, pentru egalitatea de șanse, în următorul film despre Nelson Mandela, actorul ar trebui să fie ”caucazian”. Sau așa nu merge, pentru că deformăm istoria?

CCR consideră neconstituțională revocarea Renatei Weber

Renate Weber (preluare Realitatea TV)

Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat, marţi, neconstituțională revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului. Sesizarea a fost făcută de Partidul Social Democrat.

Potrivit comunicatului de presă al CCR, „în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat și din Camera Deputaților și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului”, se arată în comunicat.

Totodată, Curtea a reținut „că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea și să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție”, au mai transmis cei de la CCR.

Astfel, Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) și (5) care consacră principiul statului de drept și principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum și dispozițiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

De asemenea, Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. „Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu și efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019.”

Ciolacu jubilează la această victorie

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a reacționat la această veste și printr-o postare făcută pe pagina sa de Facebook le-a transmis celor care, încă, se află la putere că sunt niște „loseri”.

„CCR a confirmat azi, în unanimitate, că PNL și USR au pus la cale un abuz îngrozitor și au atacat însăși esența statului de drept! La sesizarea PSD, Avocatul Poporului a fost repus în drepturi, spre disperarea lui Cîțu, Orban, Barna și a restului găștii anti-corupților de carton”, a scris Ciolacu, adăugând că salută decizia CCR, „care consolidează astfel poziția acestei instituții în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești față de abuzurile puterii.”

Mai mult, acesta a anunțat că Orban și Barna continuă delirul, nefiind raționali. „Vor o nouă procedură de revocare a doamnei Renate Weber. Chiar nu mai au niciun pic de rațiune! Nu-și dau seama că orgoliul lor prostesc va pune România în cea mai proastă poziție în fața întregii Europe! Îi somez să renunțe la aceste manevre sinucigașe, care fac un rău enorm țării! P.S. Mă bucur că Avocatul Poporului este în măsură să-și reia exercitarea deplină a atribuțiilor sale. La câte abuzuri pregătește această guvernare, Renate Weber va avea mult de lucru în continuare… sper că va începe cu OUG privind tăierea alocațiilor și cu OUG privind privatizarea sănătății”, a mai scris Ciolacu.

Parlamentul, în așteptare privind numirea lui Gyula

LIVE: Guvernul Cîțu dă testul moțiunii

Foto: PS News

Începând de la ora 14.00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, are loc dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, intitulată România EȘUATĂ. Recordul ”fantastic” al Guvernului Cîțu.

Semnatarii moțiunii consideră actuala putere că duce „economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare! România trăiește de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice”, potrivit textului ce se dezbate astăzi.

Mai mult, că aceasta este cea mai proastă guvernare din ultimii 30 de ani, iar efectele guvernării tripartide (PNL-USR PLUS-UDMR) sunt crunte. „creșterea preturilor la alimente de bază, medicamente și utilități este de peste 10%, în timp ce salariile și pensiile au înghețat. Aceasta înseamnă MINUS 10% scădere a puterii de cumpărare pentru 90% dintre salariați și pensionari!”

Totodată, PSD acuză guvernul de faptul că direcționează banii publici exclsiv administrațiilor locale conduse de partidele puterii, astfel încât se crează o prăpastie între județele sau regiunile României.

„Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a readus austeritatea pentru a ține românii blocați în cercul vicios al salariilor mici. S-a revenit la munca pe 2 lei, așa cum le indica românilor numărul 2 în ierarhia puterii de azi. Guvernul Austerității a lovit, în primul rând, în cei mai năpăstuiți dintre români. Salariul minim brut a fost mărit în batjocură, cu nici 70 de lei, ceea ce înseamnă 2 leinet în plus, pentru munca pe o zi. O creștere ”fantastică”, nu-i așa ??! O tremie din contractele de muncă din România sunt pe salariu mimin, domnule Cîțu! V-ați bătut joc de milioane de oameni, aruncându-le ”fantastica” mărire de 2 lei pe zi ! Și, pentru asta, trebuie să plecați!”, se mai arată în moțiune.

De altfel, social democrații au nevoie de 234 de voturi pentru ca moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu să treacă. În momentul de față, PSD speră că va avea susținerea minorităților din Parlament, în contextul în care, în prezent, doar cei de la AUR și-au manifestat disponibilitatea votului „pentru”. Împreună, cele două partide întrunesc 201 voturi, adică sub necesar. Mai mult, ieri, Ciolacu i-a sugerat lui Orban să îl trădeze pe Cîțu și să voteze moțiunea, chiar dacă președintele PNL, dar și premierul au spus clar că parlamentarii partidelor de la guvernare vor participa la dezbatere, dar nu vor vota.

Gândurile lui Negrescu, înaintea moțiunii de cenzură. Sau cum ar arăta țara fără Cîțu, în viziunea PSD

Gândurile lui Negrescu, înaintea moțiunii de cenzură. Sau cum ar arăta țara fără Cîțu, în viziunea PSD

Foto: Clubul Feroviar

Europarlamentarul social democrat, Victor Negrescu, sare la atac înaintea votului moțiunii de cenzură împotriva Executivului condus de Florin Cîțu. Potrivit lui Negrescu, moțiunea de cenzură nu ar avea ca punct central interesele social democraților, ci mai degrabă pe cele ale țării, afirmând că atât premierul, cât și miniștrii săi, ar fi ratat să-și îndeplinească îndatoririle, atât în contextul PNRR, cât și în contextul măsurilor luate în pandemie, pentru limitarea numărului de infectări.

Social democratul Victor Negrescu enumeră „cinci lucruri care se pot schimba dacă acest guvern ar pica”

Așadar, conform mesajului postat pe pagina sa de Facebook, Victor Negrescu afirmă că, în lipsa actualului guvern, alocațiile ar putea crește anul acesta. Ba mai mult, acesta amintește și de „întoarcerea din drum” a PNRR-ului care, tot în lipsa lui Florin Cîțu și a ministrului Ghinea, ar putea fi refăcut și aprobat vara aceasta, incluzând fonduri pentru agricultură, IMM-uri, seniori și tineri și mai multe resurse pentru educație și sănătate.

„Am putea reveni la un calendar normal agreat cu partenerii sociali pentru implementarea legii pensiilor și a salarizării unitare”, a mai scris Negrescu.

Campania de vaccinare ar putea fi relansată

Social democratul crede că prin adoptarea moțiunii, s-ar putea lua măsuri pentru a combate riscul unui al patrulea val și pentru menținerea școlilor deschise și ar putea ieși la suprafață datele reale despre pandemie.

„S-ar putea verifica toate împrumuturile luate de actuala guvernare și unde au ajuns banii alocați în contextul pandemiei. Dacă ar fi maturitate politică de partea parlamentarilor puterii, atunci ar analiza lucrurile obiectiv și ar înțelege că prin decizia lor de a nu vota astăzi susțin de fapt practici politice care pun în pericol România”, a concluzionat Victor Negrescu.

Citește și: Ciolacu compară moțiunea cu meciul Franța-Elveția: „Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi”

Astăzi, în jurul orei 14:00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatului se va vota moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat. Conform unor informații, PSD-ului i-ar lipsi, în momentul de față, 18 voturi pentru ca moțiunea să treacă, bazându-se pe colaborarea minorităților din Parlament. PNL și USR PLUS nu vor vota însă se vor afla în bănci.

Un tir a luat foc pe A1, în județul Hunedoara!

Foto: preluare România TV

Un tir a fost cuprins de flăcări, astăzi, în jurul orei 6:30 dimineața, pe Autostrada A1, în imediata apropiere a localității Orăștie din județul Hunedoara, pe sensul de mers Orăștie-Deva. Traficul în zonă a fost restricționat temporar. Pompierii din cadrul ISU Orăștie s-au deplasat, de urgență, la fața locului, reușind să stingă incendiul într-un timp destul de scurt. Ulterior, în jurul orei 8:10, a fost reluată circulația pe autostradă.

Șoferul de tir se află în siguranță

Din informațiile pe care le avem, șoferul de tir a reușit să iasă la timp din cabina autovehicului, astfel că incidentul nu s-a soldat, din fericire, cu victime. Tirul pe care acesta îl conducerea era încărcat cu băuturi, informează Servus Press. Imediat după ce a acroșat parapetul, tirul s-a răsturnat pe banda de urgență. La scurt timp a început încendiul care a fost, însă stins de pompieri.

„În această dimineață, la ora ora 06:33 a fost anunțat prin serviciul 112 un incendiu puternic la un autocamion ce se deplasa pe autostrada A1 pe direcția de mers Orăștie- Deva. Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Orăștie au intervenit rapid cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile, autocamionul transportând produse alimentare și băuturi alcoolice. Circulația a fost reluată în jurul orei 08:10”, a declarat căpitan Cristian Morar, reprezentant al ISU Hunedoara, coform sursei citate anterior.

Citește și: Protest la Ministerul Transporturilor. George Simion s-a infiltrat și el printre protestatari

Demisie în filiala condusă de Ilie Bolojan. Vicepreședintele PNL Bihor pleacă după 23 de ani de activitate politică

Sursa Foto: Facebook

Vicepreședintele PNL Bihor și prim-vicepreședinte al PNL Oradea, Sebastian Lascu, și-a anunțată astăzi demisia din partid, pe fondul unor nemulțumiri care se pare că durează de ceva timp.

De profesie medic stomatolog, Lascu a fost consilier județean până pe 20 mai 2020, când și-a dat demisia, ca urmare a faptului că președintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor, refuzase să facă un pas în spate și să renunțe la funcție după ce fusese prins la pescuit în plină stare de urgență.

Dacă atunci Sebastian Lascu își anunțase demisia imediat după ședința CJ, acum acesta a scris pe Facebook, scurt și cuprinzător, însă detalii a dat pentru presa locală, cu referire la câteva momente cheie din interiorul filialei.

Azi, după 23 de ani de activitate în PNL și după ce am încheiat mandatul de 4 ani în care am fost Vicepreședinte PNL Bihor și Prim-Vicepreședinte PNL Oradea, mi-am depus demisia din PNL !
Mâine am să detaliez pe scurt decizia demisiei”, a anunțat acesta.

Potrivit Ebihoreanul, Lascu a vorbit pe larg de mulţumiri, satisfacţii, dar și despre nemulţumiri. Și, din ce se arată în declarația sa, demisia a fost doar amânată până la acest moment. „Consider că nu am reușit să punem meritocraţia pe primul loc în PNL, ci am pus norocul… Şi de aceea unii ajung senatori în ziua în care s-au înscris în PNL, nu în urma unei activităţi graduale bazate pe muncă, idei şi proiecte…, ci ajung senatori că au noroc!

Momentul retragerii mele trebuia să fie momentul când a fost preferat în cursa internă pentru senat, pentru un loc semieligibil la acel moment, o persoană nou înscrisă în PNL faţă de o persoană cu o vechime şi activitate incontestabilă…, dar eu, fiind membru PNL de 23 de ani şi Vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, nu puteam să fac acest lucru pentru a nu afecta imaginea PNL chiar atunci, la momentul alegerilor parlamentare. Am decis să îmi duc până la final mandatul de Vicepreşedinte PNL Bihor şi Prim-Vicepreşedinte PNL Oradea.

Norocul poate fi util în dragoste, dar nu e sănătos în politică, unde se cere evoluţie si afirmare treaptă cu treaptă, cu implicare şi iniţiativă.

Presupunând că demisia mea va ridica curiozităţi, vreau să precizez că sunt mai multe chestiuni cumulate. Probleme şi provocări apar mereu, perfecţiunea nu există, iar ideile şi proiectele trebuie dezbătute, mai ales dacă sunt din banii noştri, ai contribuabililor. Este adevărat că noi, liberalii, am reușit să susţinem în poziţii importante persoane care au reuşit, la rândul lor, să întrerupă furtul, delăsarea, risipa banului public şi să susţină proiecte mari de dezvoltare, un lucru foarte bun pentru competiţiile politice viitoare datorită faptului că prin această muncă am ridicat nivelul politicii de la vorbe la fapte”, a explicat Lascu pentru sursa citată.

Protest la Ministerul Transporturilor. George Simion s-a infiltrat și el printre protestatari

George Simion
George Simion / Foto: Facebook

CFR-iștii organizează, în acest moment, un protest în fața Ministerului Transporturilor. Printre cerințele angajaților Căilor Ferate Române se numără aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru compania la care lucrează, însă și condiții mai bune de muncă.

La protest se strigă: „Vrem o cale ferată modernă”

Cei care participă, în acest moment, la protest, suflă din vuvuzele și scandează mesaje ca: „Nu vrem înghețarea salariilor!”, „Trădătorii!” sau „Vrem material rulant nou, locomotive, vagoane, rame electrice, automotoare”. Oamenii au adus cu ei inclusiv pancarte pe care se află scrise aceste mesaje.

Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, împreună cu sindicatele afiliate.

George Simion profită de ocazie și se alătură protestatarilor

Așa cum era de așteptat, liderul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, George Simion, nu a putut sta departe, așadar s-a alăturat sindicaliștilor care protestează, în acest moment, în fața Ministerului Transporturilor. De altfel, nu este prima oară când liderul politic se alătură protestelor împotriva actualului Executiv, partidul său făcând parte din opoziție, alături de PSD.

„Protestăm până când România va respecta strategia europeană şi în domeniul feroviar. Protestăm pentru că la jumătatea anului 2021, ce este declarat de Uniunea Europeană ca fiind anul Căilor Ferate Europene, în România nu există aprobat prin Hotărâre de Guvern Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al SNTCF ‘CFR Călători’ SA pe anul 2021. Protestăm pentru că SNTCF ‘CFR Călători’ SA nu face solicitare la CENAFER pentru a începe şcoli/cursuri de mecanici locomotivă pentru asigurarea schimbului de generaţii. Protestăm contra subfinanţării infrastructurii feroviare care micşorează viteza trenurilor de călători. Protestăm contra subcompensării operatorilor de transport feroviar de călători din România, deoarece aceasta menţine în circulaţie trenurile vechi, cu saună vara şi cu răcoare iarna”, a anunţat sindicatul.

Citește și: Ciolacu compară moțiunea cu meciul Franța-Elveția: „Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi”

Ciolacu compară moțiunea cu meciul Franța-Elveția: „Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi”

Sursa Foto: Facebook

Liderul PSD Marcel Ciolacu s-a numărat aseară printre spectatorii meciului Franța-Elveția, postând de atunci pe Facebook o poză în care apare inclusiv alături de Sorin Grindeanu.

Azi, după ce lucrurile s-au mai liniștit și a trecut euforia, Ciolacu a revenit tot pe Facebook, nu doar cu impresii despre meci, ci chiar făcând o paralelă între ceea ce s-a întâmplat cu ceea ce va urma la votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Pentru cei care încă nu știu, Franța a fost eliminată de la EURO 2020 de Elveția, după ce meciul s-a decis la loviturile de departajare. Și, potrivit liderului social democrat, partidul pe care îl conduce va fi la fel de spectaculos ca Elveția.

Aseară, alături de alte zeci de mii de spectatori, am văzut ce înseamnă să lupți până în ultima clipă. Să fii epuizat, dar să crezi până la capăt în șansa ta.

Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi la moțiunea de cenzură. Dar ne vom bate până la ultimul vot. Evident, contăm și pe ratangiul de serviciu Cîțu. Hai că se poate!”, a scris Ciolacu.

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD va fi supusă într-adevăr astăzi la vot și, din ce a calculat Ciolacu, „România EŞUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”, ar mai avea nevoie doar de 18 voturi pentru a trece. Aceasta în condițiile în care toți parlamentarii vor fi prezenți astăzi la vot, PSD contând pe grupul minorităților, cel care nu și-a manifestat încă intențiile pentru astăzi.

Polițist din Argeș, trimis în judecată după ce a falsificat un proces verbal

Ziua de Constanța

Fals intelectual şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Acestea sunt acuzațiile pentru care a fost trimis în judecată un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș – Biroul Rutier Pitești, pentru fapte comise în toamna anului trecut.

Alături de acesta, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au trimis în judecată și o altă persoană, pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, toate faptele fiind săvârşite în concurs real.

Pe scurt, polițistul este acuzat că a favorizat o femeie aflată la volan, care fusese suprinsă cu o viteză peste limita legală. Cu sprijinul polițistului, femeia a scăpat de amendă și de sancțiunea suspendării dreptului de a conduce, după ce omul legii a întocmit un proces-verbal din care reieșea că altcineva ar fi fost la volan.

La data de 20 septembrie 2020, agentul de poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic persoana inculpată, care conducea un autoturism cu o viteză ce a depăşit cu peste 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv. Pentru a nu-i întocmi acestuia procesul – verbal de contravenție și a nu-i aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, agentul de poliție ar fi falsificat procesul – verbal, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și ar fi consemnat, în fals, faptul că şoferul autoturismului a fost o altă persoană, aplicându-i acesteia sancţiunea amenzii în cuantum de 1.305 lei şi suspendarea dreptului de a conduce.

Totodată, prin falsificarea procesului – verbal de contravenție prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, s-a cauzat o pagubă bugetului Primăriei Piteşti în cuantum de 1.305 lei şi o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei care a fost sancţionată pentru o contravenţie pe care nu a comis-o şi care a fost privată, pe nedrept, de dreptul de a conduce autovehicule timp de 90 de zile. De asemenea, pentru inculpat s-a obţinut un folos necuvenit, respectiv nesancţionarea contravenţională a acestuia şi neaplicarea măsurii suspendării dreptului de a conduce”, au comunicat polițiștii Direcției Generale Anticorupție.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
5.9 ° C
6.6 °
3 °
86 %
2.1kmh
1 %
vin
5 °
S
9 °
D
10 °
lun
9 °
mar
9 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...