Sursa Foto: Facebook

Liderul PSD Marcel Ciolacu s-a numărat aseară printre spectatorii meciului Franța-Elveția, postând de atunci pe Facebook o poză în care apare inclusiv alături de Sorin Grindeanu.

Azi, după ce lucrurile s-au mai liniștit și a trecut euforia, Ciolacu a revenit tot pe Facebook, nu doar cu impresii despre meci, ci chiar făcând o paralelă între ceea ce s-a întâmplat cu ceea ce va urma la votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Pentru cei care încă nu știu, Franța a fost eliminată de la EURO 2020 de Elveția, după ce meciul s-a decis la loviturile de departajare. Și, potrivit liderului social democrat, partidul pe care îl conduce va fi la fel de spectaculos ca Elveția.

Aseară, alături de alte zeci de mii de spectatori, am văzut ce înseamnă să lupți până în ultima clipă. Să fii epuizat, dar să crezi până la capăt în șansa ta.

Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi la moțiunea de cenzură. Dar ne vom bate până la ultimul vot. Evident, contăm și pe ratangiul de serviciu Cîțu. Hai că se poate!”, a scris Ciolacu.

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD va fi supusă într-adevăr astăzi la vot și, din ce a calculat Ciolacu, „România EŞUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”, ar mai avea nevoie doar de 18 voturi pentru a trece. Aceasta în condițiile în care toți parlamentarii vor fi prezenți astăzi la vot, PSD contând pe grupul minorităților, cel care nu și-a manifestat încă intențiile pentru astăzi.

Articolul precedentPolițist din Argeș, trimis în judecată după ce a falsificat un proces verbal
Articolul următorProtest la Ministerul Transporturilor. George Simion s-a infiltrat și el printre protestatari