21.7 C
București
marți, 12 mai 2026
Acasă Blog Pagina 860

Și-a asigurat dosarul penal după ce a strecurat mită în portiera mașinii de poliție

Un șofer din Teleorman a găsit o metodă inedită pentru a oferi o „mică atenție” polițiștilor rutieri care îl prinseseră în ofsaid.

Acesta fusese tras pe dreapta după ce, grăbit fiind, tăiase calea unei ambulanțe SMURD și, pentru a-i convinge pe oamenii legii să îi treacă abaterea cu vederea, s-a gândit să le dea niște bani. Suma oferită de șofer a fost de 100 de lei, bani pe care acesta i-a strecurat în portiera mașinii de poliție.

Șoferul nu doar că nu a scăpat nepedepsit pentru abaterea din trafic, ci situația i s-a agravat: a fost acuzat de dare de mită, iar zilele trecute a fost trimis în judecată. Totodată, procurorii i-au aplicat măsura controlului judiciar, asupra căreia se va pronunța instanța zilele acestea.

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Teleorman au finalizat cercetările într-o cauză penală, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În fapt, ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Teleorman au fost sesizați de către lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman cu privire la faptul că o persoană, care a fost oprită în trafic pentru neacordare de prioritate de trecere unui echipaj SMURD, a dat, cu titlu de mită, suma de 100 lei, pe care i-a pus în portiera autospecialei de poliție, pentru a nu fi dispuse măsurile legale ce se impuneau, respectiv aplicarea unei sancțiuni contravenționale și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

La finalizarea cercetărilor efectuate de către ofițerii de poliție judiciară ai D.G.A. – S.J.A. Teleorman, delegați în cauză, față de inculpat s-a dispus efectuarea, în continuare, a urmării penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind totodată dispusă și măsura controlului judiciar”, a transmis DGA.

Încă un concurs suspendat după ce Bode a venit interimar la Justiție

Ministerul Justiției s-a răzgândit și a decis că nu mai este nevoie ca penitenciarele din țară să aibă directori numiți prin concurs.

După suspendarea procedurii de selecție la Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost pus pe pauză și concursul pentru selecția directorilor din unitățile de detenție din țară. Motivul ar fi același în ambele cazuri: Ministerul Justiției nu mai are ministru plin, ci interimar, în persoana lui Lucian Bode, care are și portofoliul Ministerului Administrației și Internelor.

Săptămâna trecută abia ce fusese publicat rezultatul verificării dosarelor, astfel că urma interviu și proba practică. Nu a mai fost să fie, pentru că Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut public că „având în vedere interimatul instalat la conducerea Ministerului Justiţiei, se suspendă procedura de concurs promovată prin Anunţul nr. 14/27504/10.08.2021. Etapele de concurs vor fi reluate/ comunicate după desemnarea în funcţie a ministrului justiţiei pe perioadă nedeterminată”.

Anunțul de suspendare îi este atribuit directorului general al ANP, fără să apară vreun nume sau vreo semnătură. Deși nu există o semnătură, ceva, numele șefului ANP nu este secret, acesta fiind Dan Halchin, „doctor” al Academiei Naționale de Apărare Carol I. În vârstă de 42 de ani, acesta a fost numit în funcție pe 15 aprilie 2021, după ce anterior, din iunie 2017, fusese director al Penitenciarului Arad.

La vremea în care Ministerul Justiției anunțase concursul, sistemul penitenciar recruta 32 de directori, prin concurs din sursă internă: 8 opt posturi vacante de director penitenciar/ centru educativ la Centrul regional Iași (penitenciarele Bacău, Botoşani, Brăila, Focşani, Galaţi, Iaşi, Vaslui și Centrul Educativ Târgu Ocna), 7 posturi vacante de director penitenciar la Centrul regional Cluj (penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Gherla, Miercurea Ciuc, Oradea și Satu Mare), 5 posturi vacante de director penitenciar-spital la Centrul regional București II (penitenciarele spital Bucureşti-Rahova, Constanţa-Poarta Albă, Dej, Mioveni și Târgu Ocna), 12 posturi vacante de director penitenciar/ centru de detenţie la Centrul regional București I (penitenciarele Bucureşti-Jilava, Bucureşti-Rahova, Constanţa-Poarta Albă, Craiova, Craiova-Pelendava, Găești, Giurgiu, Mărgineni, Ploiești, Slobozia, Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul Nou și Centrul de detenție Craiova).

Cioloș, după debarcarea secretarilor de stat din funcții: „Am trăit și eu frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi”

Foto: Facebook

Premierul Florin Cîțu nu mai vrea să „vadă picior” de secretar de stat USR PLUS prin ministere, așa că aseară a semnat un calup de demiteri din funcții, decizii publicate mai apoi în Monitorul Oficial.

Motivarea acestuia a fost aceea că exista riscul ca secretarii de stat să „influențeze negativ activitatea oamenilor”, dat fiind că USR PLUS s-ar fi poziționat alături de PSD și AUR.

Evident, în perioada următoare vor urma încă o serie de demiteri similare, însă Dacian Cioloș, co-președintele USR PLUS, este convins că aceasta este o situație de moment.

Aseară, Cioloș le-a transmis un mesaj de încurajare colegilor săi de partid, calificând atitudinea premierului Cîțu drept un abuz de funcție. Dacian Cioloș atrage atenția voalat că PNL este la guvernare datorită sprijinului USR PLUS, iar partidul pe care îl conduce va renaște cumva ca Pasărea Phoenix… din cenușă.

Aș vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administrație care au fost sau vor fi demiși de premierul Cîțu în aceste ore.
Am trăit și eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, știu ce ați făcut în aceste luni, cu ce dedicare și speranțe v-ați început mandatele și de ce greutăți v-ați lovit. Știu și că nu v-a fost simplu să renunțați la alte angajamente pentru a intra într-o administrație care se opune reformelor și stilului nostru de lucru.

Nu ați făcut nimic greșit! Dimpotrivă, sunteți victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă și cu voturile noastre și cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetățenilor.

Credința mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare și voi veți face ce ați început cu profesionalism.
Vă mulțumesc și sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeași coaliție, dar cu un alt premier
”, scrie europarlamentarul pe Facebook.

Cât vor mai rămâne prefecții USR PLUS în funcție?

Foto: preluare EVZ

În acest moment, devine destul de greu de estimat cât vor mai rămâne în funcție prefecții USR PLUS. Dacă într-o situație normală, viitorul acestora în fruntea prefecturilor din țară ar fi ușor de prezis, în situația actuală, cea în care evenimente se succed cu viteza luminii, orice se poate întâmpla, oricând. „Prefecţii USR PLUS îşi vor face treaba până la momentul la care se va lua o decizie, fie de către partid, fie de către guvern”, a spus Alin Stoica, prefectul Capitalei.

Ionuț Moșteanu, șeful deputaților USR PLUS a confirmat că prefecții nu își vor da demisia, asemenea miniștrilor

„Colegii mei rămân acolo”, a spus Ionuț Moșteanu, adăugând că acesta nu ar fi guvernul lui Florin Cîțu. Mai mult, sugerează deputatul USR PLUS, Cîțu ar fi pus să conducă guvernul, nu să îl acapareze. „A dovedit că nu poate, însă nu este guvernul dânsului. Colegii mei rămân acolo. Dacă vrea să îi dea afară, să îi dea afară. La câte abuzuri a făcut Florin Cîţu în perioada asta, nu m-ar mira să mai facă încă unul”, a mai spus acesta.

În contrapartidă, premierul Florin Cîțu susține, la rândul lui, că USR PLUS ar trebui să decidă dacă este la guvernare sau în opoziţie. „Eu vă spun că sunt îngrijorat pentru români, atunci când aduce la guvernare AUR şi PSD, pentru că a menţine aceşti oameni la guvernare înseamnă să menţii la guvernare AUR şi PSD. Astăzi, în România, avem o coaliţie AUR-PSD-USR, o coaliţie toxică, care s-a format, care vrea să-şi pună un premier nou, înţeleg că domnul Ciolacu se erijează în noul premier al coaliţiei USR – PSD – AUR; se duc negocieri pentru această majoritate. Cred că trebuie să ne răcorim cu toţii, să luăm o pauză de câteva zile şi să revenim la masa discuţiilor. Încă putem să discutăm de coaliţia de guvernare pe care o avem astăzi”, a adăugat premierul.

Citește și: Claudiu Năsui inventează #NoapteaCaCîțu, după ce premierul a „debarcat” secretarii de stat USR PLUS

Astăzi, la ora 16:00, va fi citită moțiunea de cenzură împotriva premierului. Pe de-o parte, șeful Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a favorizat ședința comună a camerelor, împreună cu Anca Dragu, pe de altă parte, tot el le-a transmis „colegilor mai înfierbântați” din PNL să nu participe astăzi la citirea moțiunii.

Claudiu Năsui inventează #NoapteaCaCîțu, după ce premierul a „debarcat” secretarii de stat USR PLUS

Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

Fostul ministru USR PLUS al Economiei, Claudiu Năsui, îi acuză pe Florin Cîțu că ar fi dat afară trei secretari de stat USR PLUS din ministerul Economiei din răzbunare, în opinia politicianului, această acțiune fiind complet inutilă, de vreme ce respectivii și-ar fi făcut meseria „ca la carte”. „Impresia lui este probabil că USR-PLUS funcționează precum alte partide. În celelalte partide intrarea la guvernare înseamnă practic re-împânzirea statului cu activul de partid. Și, evident, îmbogățirea personală prin contracte cu statul ale firmelor de partid, așa cum se întâmplă cu PNDL-urile”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Claudiu Năsui: „Domnul Cîțu crede că dacă dă afară secretari de stat, aceștia vor reveni în partid și vor pune presiune pe conducere să revenim într-un guvern condus de el”

Fostul ministru subliniază că USR PLUS nu ar funcționa așa. „La ministerul economiei toți cei trei secretari de stat de au muncit enorm și și-au sacrificat oportunități importante pentru a veni să ajute la modernizarea României. Doi dintre ei nu erau membri USR-PLUS, deci domnul Cîțu se răzbună pe cine nu trebuie”, a mai scris Claudiu Năsui, adăugând că Simona Fătu ar fi dus tot greul reformei companiilor de stat în ministerul economiei, Valentina Saygo și-ar fi lăsat toate afacerile pentru activa în minister, iar Paul Ene, singurul membru USR PLUS, ar fi muncit din greu încă de dinainte să fie numit în această funcție.

Acesta și-a încheiat mesajul publicat pe pagina sa socializare cu un hashtag pe măsură: #NoapteaCaCîțu

Citește și: Ședința de plen, de astăzi, posibilă și datorită lui Orban

Astăzi, la ora 16:00, moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu va fi citită în Plenul Camerelor Reunite.

Ședința de plen, de astăzi, posibilă și datorită lui Orban

Foto: PS News

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, împreună cu președintele Senatului, Anca Dragu, au convocat astăzi o ședință de plen în care va fi citită moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Mai mult, începând cu ora 10:00, Birourile permanente se vor reuni, la rândul lor, pentru a stabili proiectul ordinii de a zi, dar și programul de lucru al ședinței de plen reunit de astăzi.

Ludovic Orban: „Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite, împreună cu preşedintele Senatului”

Ludovic Orban a ținut, de asemenea, să facă și câteva precizări, „ca să fie înțeles foarte bine”: „convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei”, a mai spus acesta.

Mai mult, Ludovic Orban a subliniat că parlamentarii PNL vor fi mandatați să nu participe nici la citire, însă nici la votul moțiunii de cenzură împotriva premierului Cîțu, în celelalte cazuri neavând de ales decât să respecte modul în care o astfel de acțiune trebuie desfășurată în Parlament. conform „fișei postului”.

Citește și: Surse. Parlamentarii PSD pot participa la prezentarea moțiunii de cenzură, dacă vor

Gabriela Firea a răbufnit în legătură cu eliminarea subvenției la gigacalorie

Gabriela Firea

Senatoarea Gabriela Firea a reacționat la anunțul făcut de ministrul Muncii, Raluca Turcan, cu privire la anularea subvenției la gigacalorie, care numai pentru Capitală reprezintă aproximativ 63% din prețul de producție. Mai mult, fostul edil consideră că liberalizarea prețurilor nu va veni deloc în ajutorul consumatorilor, ci dimpotrivă, va face o gaură considerabilă în bugetul tuturor gospodăriilor, nu doar în cele vulnerabile, care sunt protejate de legea aprobată, marți, în Camera Deputaților.  

„Facturile vor sări în aer! Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat anularea subvenției la gigacalorie! Asta în contextul în care prețul energiei a explodat, fiind semnalate creșteri cuprinse între 300% și 500%! Toate acestea înseamnă o iarnă foarte grea pentru bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire, și nu doar pentru ei, ci și pentru locuitorii marilor orașe ale României”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Totodată, aceasta i-a acuzat pe liberali că au anulat Ordonanța de Urgență  114, cea care plafona prețul la energie, doar pentru că era o prevedere legislativă dată de către PSD. „Mai mult, a liberalizat piața energiei, susținând că asta va aduce scăderea prețurilor, prin stimularea concurenței! S-a întâmplat exact invers, așa cum PSD a semnalat de la bun început! Dragi bucureșteni, Doamne ajută! Atât a mai rămas”, a concluzionat fostul edil al Capitalei.

De partea cealaltă, premierul Cîțu nu a afirmat, cu subiect și predicat, eliminarea subvenției la gigacalorie, mai ales în contextul creșterii foarte mari a prețului la energie. Însă, a precizat că Legea consumatorului vulnerabil, care a fost votată marți, în Camera Deputaților, după ce a stat câteva luni prin Parlament, nu este suficientă pentru a trece cu bine de această iarnă, care va afecta nu doar consumatorii vulnerabili, ci și o serie de alte categorii de populație.

„Sunt resurse, dar nu ajunge doar Legea consumatorului vulnerabil. Legea nu este îndeajuns pentru această iarnă. Mai sunt și alte măsuri pe care le luăm în calcul pentru perioada următoare”, a afirmat Florin Cîțu, la Ploiești. Cât privește eliminarea subvenției gigacaloriei, din acest an, premierul a precizat că trebuie să vadă toate deciziile, tot pachetul, pentru această iarnă. „Este o situație importantă, iar românii trebuie să știe că guvernarea merge mai departe”, a mai spus Cîțu.  

Ajutoare de la 16 de lei pe lună la 500 de lei, în funție de sursa de încălzire, dar și de venituri

Proiectul privind stabilirea măsurilor de protecţie socială îl definește pe consumatorul vulnerabil  ca „persoană singură/familie, care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

Astfel, ajutoarele de încălzire pot varia astfel: pentru gaze, de la 25 lei/lună la 250 lei/lună; pentru energie electrică, de la 50 lei/lună la 500 lei/lună; pentru lemne, de la 16 lei/lună la 160 de lei/lună. Vor primi ajutoare financiare pentru încălzire: persoanele singure cu venit mediu net lunar mai mic de 2.053 de lei, respectiv familiile în care venitul mediu lunar în cazul fiecărui membru al familiei este mai mic de 1.386 de lei/lună (salariul minim pe economie, „în mână”), invers proporțional cu veniturile acestora.    

Legea consumatorului vulnerabil, adoptată de Camera Deputaților

CNCAV a reacționat după scandalul făcut de către Diana Șoșoacă la Iași

Diana Șoșoacă (captură video)

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) a reacționat după ce senatoarea Diana Șoșoacă a blocat procesul de vaccinare dintr-o localitate din județul Iași, faptă pe care autoritățile o consideră nu doar regretabilă, dar mai ales una care aduce campania de vaccinare în zona speculațiilor. De altfel, Diana Șoșoacă este una dintre cele mai vocale contestatare în privința pandemiei, a restricțiilor impuse de autorități, precum și a vaccinării anti-Covid.

„Este regretabil faptul că se încearcă aducerea campaniei de vaccinare într-o zonă a speculațiilor, a răspândirii de informații false, acuzații nefondate și calomnierea cadrelor medicale implicate în procesul de vaccinare a populației. Astfel de fapte se produc în contextul creșterii considerabile a ratei de infectare în rândul populației și a efortului depus în tot acest timp pentru susținerea ritmului de vaccinare la nivel național“, a transms, miercuri, CNCAV

Totodată, CNCAV dezaprobă ferm acțiunile care blochează procesul de vaccinare, act medical care „trebuie derulat într-un mediu favorabil și sigur, în beneficiul cetățenilor, a sănătății publice”.

„Încă de la începutul pandemiei, personalul angrenat în procesul de vaccinare și-a concentrat eforturile dedicate asigurării sănătății publice, constant, iar preocuparea pentru asigurarea indicelui de acoperire vaccinală necesar limitării răspândirii maladiei COVID-19 reclamă recunoaștere, respect și apreciere din partea tuturor celor care beneficiază de serviciile publice de sănătate. În acest sens, ne manifestăm întreaga susținere și încurajăm sesizarea imediată a instituțiilor abilitate asupra actelor care pot aduce atingere procesului de vaccinare și siguranței personalului care încadrează centrele de vaccinare, la nivel național. Aceste situații pot genera reale prejudicii morale și profesionale specialiștilor din domeniul sănătății, dar și cetățenilor care aleg vaccinarea, soluția sigură și eficientă pentru ajungerea la normalitate“, potrivit comunicatului CNCAV.

„Îi țin pe oamenii ăștia, degeaba, în carantină”

Diana Șoșoacă a lansat o serie de acuzații la adresa autorităților ieșene, care au decis să treacă localitatea Răchiteni în scenariul roșu, ca urmare a incidenței de infectare de peste 5 cazuri la mia de locuitori (5,47 la mie), respectiv carantinarea acesteia.

Diana Șoșoacă arătând spre cameră prospectul vaccinului anti-Covid (captură video live Facebook)

„Totul este pe hârtie.  (…) Din pix, este carantină. Este cea mai mare minciună a secolului. Totul este din pix. Și vă rog, dacă știți că sunt sate, comune, orașe, în carantină, duceți-vă peste ei și filmați-i. Apropos, cum faceți voi vaccinare într-o localitate carantinată, când nu ai voie să fi bolnav sau infectat ca să poți să îți faci vaccinul? La asta v-ați gândit, băi, nemernicilor care distrugeți România? Deci, Cîțu, Iohannis, Tătari, Rafile, Mihăile, toți useriștii globaliști, toți peneliștii, cu Iohannis în frunte și cu toți nemernicii, cu Raed Arafat în frunte, totul este cea mai mare mascaradă. Îi țin pe oamenii ăștia, degeaba, în carantină, de fapt, nici nu au carantină. E doar scris pe hârtie”, a susținut Diana Șoșoacă într-un live de pe Facebook.

Beatrice Mahler avertizează: „De mai bine de trei zile, suntem cu secția plină și numărul de pacienți COVID care au nevoie de asistență este în creștere, cu forme extrem de severe”

Surse. Parlamentarii PSD pot participa la prezentarea moțiunii de cenzură, dacă vor

Foto: PS News

Prezența parlamentarilor PSD la ședința din cadrul plenului reunit al celor două Camere va fi facultativă, susțin surse parlamentare, citate de HotNews.

De altfel, în cursul dimineții de joi va avea loc o nouă ședință a Birourilor Permanente, în cadrul căreia ar trebui să fie stabilit calendarul moțiunii de cenzură depusă vineri seară de USR PLUS și AUR.

Însă social democrații au decis să spună „pas” acestei ședințe, fapt ce a dus la diverse speculații cu privire la un posibil blat între PSD și PNL. De vineri seară au avut loc patru astfel de ședințe, însă în niciuna nu a fost cvorum.

 „La BPR-uri ne menținem linia. Nu ne amestecăm în ciorba lor. Prezența noastră acolo cu vot de abținere se contabilizează la cvorum, deci ne-am situa de partea unei tabere. Așa nu ne asociem cu nimeni. E treaba lor”, au precizat sursele citate.

De altfel, USR PLUS și AUR nu pot decide un calendar în privința dezbaterii moțiunii de cenzură deoarece nu au majoritate în Birourile Permanente Reunite, pentru acest lucru fiind nevoie de votul a 50% plus 1 din cei prezenți la ședința  BPR.

Reamintim că șefii celor două Camere, Ludovic Orban (PNL) și Anca Dragu (USR PLUS) au convocat pentru joi, de la ora 16.00, o ședință de plen reunit a Parlamentului în care se va citi moțiunea de cenzură.

Care sunt „pașii” unei moțiuni de cenzură

Potrivit Regulamentul Camerei Deputaților, moțiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data la care a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură este respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituţia României.

În cazul respingerii moțiunii de cenzură a celor de la USR PLUS și AUR, social democrații au la rândul lor pregătită o moțiune de cenzură, aceasta având deja semnăturile celor 157 de parlamentari PSD. De altfel, Ciolacu a transmis o invitație acelor parlamentari care consideră că Guvernul Cîțu „trebuie să plece acasă” să semneze alături de ei moțiunea de cenzură împotriva Executivului condus de premierul Florin Cîțu.

Anca Dragu: „Aceste tergiversări reprezintă atacuri la democrație și la statul de drept”

CSM e în aer. Bogdan Mateescu se ia la trântă cu judecătorii care l-au reclamat

foto: MainNews

Judecătorul Bogdan Mateescu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), se ia la trântă cu judecătorii care l-au reclamat la Inspecția Judiciară(IJ)

Potrivit surselor noastre autorizate, a participat, astăzi, 8 septembrie ac, la primul termen în care sunt judecați disciplinar trei magistrați de la Tribunalul Călărași, pentru presupuse fapte care aduc atingere imaginii Justiției. Anterior, cei trei „acuzați” au formulat plângere la IJ împotriva lui Mateescu, deoarece le-ar fi prefabricat dosarele de cercetare disciplinară.

Suspiciuni de fals la CSM

Judecătorii Ileana Alexandru, Petronel Alexandru și Neluța Tudorache au fost acuzați în baza unui memoriu semnat de fosta președinta a Tribunalului Călărași, Cornelia Iordache. Este absolut dubios cum aceasta trimite la CSM acte oficiale, semnate în calitatea de președinte al instanței, după ce a ieșit din magistratură prin pensionare. Mai exact, la data de 1 mai ac a fost eliberată din magistratură prin pensionare, iar la data de 04 mai ac trimite adresă oficială, semnată „președinte al Tribunalului Călărași”(foto)

De ce au ajuns să fie reclamați cei trei judecători la Inspecția Judiciară

În fapt, cei trei judecători de la Tribunalul Călărași au ajuns să fie cercetați disciplinar, după ce au contestat și au câștigat în instanță mai multe Hotărâri ale Colegiului de Conducere din perioada în care George Șerban, actualul secretar al CSM, se afla la cârma instanței. Cel din urmă i-ar fi amenințat pe judecători cu ieșirea din sistem în mod abuziv, doar pentru a se răzbuna.

Iată ce declară Neluța Tudorache, cea care a ieșit din magistratură prin demisie:

Susțin că împotriva mea domnul Roșu Petre a început nelegal și abuziv cercetarea disciplinara doar pentru a acoperi abuzul săvârșit de domnul judecător Mateescu, care a dorit să fiu nelegal suspendata din funcția de judecător, caz în care, în ipoteza în care se conturează și indicii de natura penala, solicit Inspecției Judiciare să trimiță la SIIJ aceasta sesizare. (…) Consider că se impune verificarea președintelui CSM pentru a se stabili daca și-a exercitat funcția cu rea-credință, dacă fapta nu este considerata infracțiune, întrucât inscrsurile anexate lucrării (n.r. – lucrarea disciplinara în care tintă sunt”

Mateescu nu s-a abținut

Deși a fost reclamat la IJ, iar această instituție nu s-a sinchisit să facă un act de cercetare față de „greul” din CSM, Mateescu avea obligația de a se abține de la judecarea celor trei magistrați. O spune Codul Civil, nu presa. Potrivit articolului 43 alin2 Cod Procedură Civilă, “Judecătorul care stie că există un motiv de incompatibilitate în privința sa este obligat să se abțină de la judecarea pricinii”.

Tuturor le e teamă de Mateescu?

De altfel, toți judecătorii din plenul CSM se fac vinovați de această situație, deoarece au ignorat cererea de recuzare a președintelui CSM, Bogdan Mateescu. Este greu de crezut că magistrații nu au sesizat incompatibilitatea în acest caz. Cât de imparțial mai poate fi președintele CSM când a fost acuzat de fabricarea dosarelor de cercetare disciplinară, pe care-culmea, acum le are spre analiză(?)

Modul în care a acționat șeful CSM ridică multe semne de întrebare cu privire la echitatea în Justiție. Anterior, magistrații anchetați disciplinar au fost suspendați din funcție abuziv, lucru hotărât definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Până la postarea acestei informații, oficialii CSM nu au putut fi contactați, însă, Ziarul de Investigații a pregătit o listă lungă de întrebări.

Tătaru revine la Sănătate, în funcția de consilier onorific

recomadare nelu tataru masca trecere pietoni
Nelu Tătaru / Foto: Cursdeguvernare.ro

Premierul Florin Cîțu a afirmat, la Ploiești, că este dezamăgit de „fuga” Ioanei Mihăilă de la conducerea ministerului Sănătății în plin val patru al pandemiei, considerând că este oportună cooptarea lui Nelu Tătaru, în minister, în funcția de consilier onorific, tocmai în vederea gestionării situației sanitare din acest moment. Interimatul de la Sănătate este asigurat de Cseke Attila, de la Dezvoltare, care a fost ministrul al Sănătății în Guvernul Boc 2, din decembrie 2009 până în august 2011.

„Este o situaţie importantă, românii trebuie să ştie foarte bine că guvernarea merge mai departe, avem de gestionat o pandemie. Şi aici sunt foarte… sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere în plină pandemie, când avem deja două mii de cazuri de infectare şi sunt peste patru sute de persoane la ATI. Dar asta este, mergem mai departe. L-am rugat pe domnul Nelu Tătaru să fie consilier onorific, ca să preia şi să meargă să gestioneze această situaţie”, a declarat Florin Cîţu, la Ploiești.
Nelu Tătaru a fost ministru al Sănătății, în perioada 26 martie – 23 decembrie 2020. Tătaru a preluat portofoliul după ce Victor Costache și-a dat demisia, chiar la începutul pandemiei, în plină stare de urgență, iar după alegerile parlamentare a fost înlocuit de Vlad Voiculescu. Acesta a fost remaniat în aprilie, în locul său a fost numită Ioana Mihăilă.

Potrivit raportării de miercuri, 8 septembrie, în ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 2.079 de noi cazuri de infectare Covid, în timp ce în secțiile de Terapie Intensivă se află internate 470 de persoane infectate. Aceasta a fost a doua zi consecutivă cu peste 2.000 de cazuri din ultima vreme. De altfel, specialiștii estimaseră pentru jumătatea lunii septembrie la 1.500 de îmbolnăviri.

Cât privește vaccinarea anti-Covid, potrivit datelor CNCAV, de la începutul campaniei, au fost vaccinate 5,3 milioane de persoane, din care peste 5,1 milioane de persoane cu schema completă.

Beatrice Mahler avertizează: „De mai bine de trei zile, suntem cu secția plină și numărul de pacienți COVID care au nevoie de asistență este în creștere, cu forme extrem de severe”

Anca Dragu: „Aceste tergiversări reprezintă atacuri la democrație și la statul de drept”

Anca Dragu
Anca Dragu (captură)

Șefa Senatului, Anca Dragu a afirmat că Birourile Permanete Reunite ale Parlamentului sunt cele care subminează parcursul moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR, vineri seară, mai mult, că acest fapt este un atac la democrație și stat de drept.

Reaminitim că încă de vineri seară, repezentanții USR PLUS, cel care a anunțat acest demers, ca urmare a demiterii unilaterale a ministrului Stelian Ion (Justiție), precum și cei ai AUR, se „chinuie” să pună pe ordinea de zi moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, fără succes însă, în niciuna dintre dăți nefiind întrunit cvorumul necesar.  

„De cinci zile, Birourile Permanente Reunite subminează parcursul moțiunii de cenzură prin neprezentare la ședințe și, astfel, prin neconstituirea cvorumului necesar. Aceste tergiversări reprezintă atacuri la democrație și la statul de drept.  Refuzul dezbaterii moțiunii de cenzură este o încălcare a principiului statului de drept și, implicit, a Constituției. Eu, ca președintă a Senatului, am obligația de a respecta legea fundamentală, Constituția, mai presus de orice”, a scris Anca Dragu pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a ținut să sublinieze că joi, de la ora 16.00, va fi convocat plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților, în vederea citirii moțiunii de cenzură. „Am făcut apel la Constituție și la deciziile CCR. În cel mult 5 zile de la data depunerii, moţiunea de cenzură trebuie prezentată în şedinţa comună a celor două Camere, iar după 3 zile de la prezentare trebuie dezbătută și votată (art.113 alin.(3) din Constituţie). Dezbaterea și votul nu pot avea loc oricând pentru că astfel ar atrage caracterul iluzoriu al unui instrument prevăzut de Constituție, respectiv moțiunea de cenzură”, a mai scris al doilea om în stat.

Guvernul Cîțu a mai avut parte de o moțiune de cenzură în acest an, în luna iunie, „România EȘUATĂ. Recordul „fantastic” al Guvernului Cîţu”, ce a fost un demers al social democraților, respinsă. Au fost înregistrate 201 voturi „pentru” din cele 202 exprimate, în situația în care pentru trecerea acesteia erau necesare 234 de voturi „pentru”.

Orban apără Guvernul PNL și nu va vota moțiunea de cenzură

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
21.7 ° C
22.8 °
21 °
62 %
5.7kmh
0 %
mar
25 °
mie
16 °
J
17 °
vin
21 °
S
25 °

Ultimul articol

Ex-primarul Vanghelie, trimis în judecată în dosarul Economat Sector 5

Anchetă finalizată în dosarul fostului primar Marian Vanghelie legat de activitatea Economat Sector 5.Nici nu a durat mult, dat fiind că, în urmă cu...

Nicușor Dan crede că am putea avea un guvern cu premier tehnocrat

Premier tehnocrat - pare să fie principala calitate a potențialului viitor șef al Guvernului, varianta aceasta fiind tot mai des adusă în discuție. Până și...

Deținut eliberat după un omor, arestat preventiv pentru uciderea unei tinere de 18 ani

Un an în libertate a rezistat un bărbat din județul Bihor, care ieșise din penitenciar în aprilie 2025, până să comită o faptă extrem...