Sursa: presidency.ro

Premier tehnocrat – pare să fie principala calitate a potențialului viitor șef al Guvernului, varianta aceasta fiind tot mai des adusă în discuție.

Până și președintele Nicușor Dan consideră că varianta unui premier tehnocrat este „un scenariu care are șanse”, în condițiile în care până acum nu au fost discuții concrete cu reprezentanții formațiunilor politice.

Zilele următoare, șeful statului ar putea să îi cheme pe liderii formațiunilor politice la consultări privind variantele de formare a unui guvern, însă, vorba aceea, nu este chiar grabă.

Nicușor Dan pare implicat în cu totul alte chestiuni momentan, așa că eventuale consultări formale ar putea avea loc joi sau chiar luni.

Probabil că următoarea rundă va fi de consultări formale. O să chem toate partidele, așa cum spune Constituția”, a precizat Nicușor Dan, fără a da și alte detalii.

Însă aceasta înseamnă că la consultări vor fi convocați și reprezentanți ai AUR, dat fiind că formațiunea a dat mâna cu PSD pentru a da jos Guvernul Bolojan, încă interimar.

Cu titlul general, solicitarea mea pe care o s-o am la toate delegațiile de partide cu care ne vom întâlni, pentru oricare din propunerile de guvern, întrebarea mea va fi dacă are sau nu are deja negociată o majoritate. Ăsta este răspunsul general.

Și, așa cum văd eu din discuțiile preliminare, dacă partidele – și mă aștept să-și păstreze opțiunile pe care le-au expus deja în spațiul public, de fapt de variante de guvern sprijinit de majoritate în Parlament sunt relativ puține și eu nu o să fac experimente.

Și nu cred că e util pentru România să facem experimente în care să propunem premieri și să-i lăsăm pe ei să vadă dacă strâng sau nu o majoritate”, a explicat Nicușor Dan.

Articolul precedentDeținut eliberat după un omor, arestat preventiv pentru uciderea unei tinere de 18 ani
Articolul următorEx-primarul Vanghelie, trimis în judecată în dosarul Economat Sector 5