Ședința de plen, de astăzi, posibilă și datorită lui Orban

Se anunță circ, astăzi, în Plenul reunit al celor două camere. De la 16:00 va fi citită moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu

Foto: PS News

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, împreună cu președintele Senatului, Anca Dragu, au convocat astăzi o ședință de plen în care va fi citită moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Mai mult, începând cu ora 10:00, Birourile permanente se vor reuni, la rândul lor, pentru a stabili proiectul ordinii de a zi, dar și programul de lucru al ședinței de plen reunit de astăzi.

Ludovic Orban: „Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite, împreună cu preşedintele Senatului”

Ludovic Orban a ținut, de asemenea, să facă și câteva precizări, „ca să fie înțeles foarte bine”: „convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei”, a mai spus acesta.

Mai mult, Ludovic Orban a subliniat că parlamentarii PNL vor fi mandatați să nu participe nici la citire, însă nici la votul moțiunii de cenzură împotriva premierului Cîțu, în celelalte cazuri neavând de ales decât să respecte modul în care o astfel de acțiune trebuie desfășurată în Parlament. conform „fișei postului”.

Citește și: Surse. Parlamentarii PSD pot participa la prezentarea moțiunii de cenzură, dacă vor

Articolul precedentGabriela Firea a răbufnit în legătură cu eliminarea subvenției la gigacalorie
Articolul următorClaudiu Năsui inventează #NoapteaCaCîțu, după ce premierul a „debarcat” secretarii de stat USR PLUS
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.