-3.3 C
București
joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 855

295 de elevi care au obținut 10 la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat vor primi bani de la Guvern

Dacă unele comunități locale din țară și-au premiat zeciștii de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, nici Guvernul nu se lasă mai prejos, astfel că este oficial: vor fi acordate stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională sau la examenul național de bacalaureat, în sesiunea iunie – iulie 2021.

În acest sens a fost publicată ieri o Hotărâre de Guvern în Monitorul Oficial, după ce anterior propunerea a fost discutată în ședința Guvernului din 19 august.

Din ce se detalia după ședința de Guvern de la acea dată, ar fi vorba despre 163 de elevi care au luat nota 10,00 la bacalaureat şi care vor fi premiați cu 3.000 de lei per elev, şi de 132 de elevi care au luat nota 10,00 la evaluarea naţională, care vor primi fiecare câte 1.000 de lei.

Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2021. (…) Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2021.

Sumele necesare acordării stimulentelor financiare se alocă din bugetul aprobat pe anul 2021 Ministerului Educației, titlul 57 „Asistență socială”, cap. 65.01 „Învățământ”. Lista beneficiarilor stimulentelor financiare și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației”, se arată în hotărârea semnată de premierul Florin Cîțu și contrasemnată de ministrul educației Sorin Mihai Cîmpeanu și se secretarul de stat Mihnea-Claudiu Drumea, din partea ministrului muncii și protecției sociale.

Ministrul Drulă propune ca CFR Călători să primească un ajutor de stat de peste 43 milioane de euro

Cătălin Drulă (Captură video)

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a pus pe masa Guvernului un Memorandum privind acordarea unui ajutor de stat CFR Călători, pentru a compensa pierderile suferite de societate ca urmare a pandemiei COVID-19 și cauzate
direct de această pandemi.

Documentul va fi analizat în ședința de Guvern de astăzi, explicația fiind aceea că, „în contextul instituirii stării de urgenţă pe întreg teritoriul României și aplicarea măsurilor pentru limitarea infectării cu COVID-19 în rândul populaţiei prin restrângerea circulației persoanelor, carantinarea unor localităţi etc., s-a produs o diminuare substanţială atât a cererii la nivelul pieţei de transport feroviar de călători cât şi a prestaţiei și, implicit, a veniturilor CFR Călători”.

Ajutorul de stat, acordat pentru acoperirea pierderilor generate de răspândirea coronavirusului, ar urma să fie acordat pentru perioada aprilie – august 2020, până la 31 decembrie, însă numai dacă va trece de Guvern și va fi emis un act normativ în acest sens.

Concret, din ce se arată în Memorandum, este vorba despre 210,35 milioane lei (echivalentul a 43,63 milioane euro), în limita prevederilor bugetare, bani care ar urma să fie utilizați „pentru finanțarea rezultatului negativ din activitatea de exploatare”.

În Memorandum se arată că România nu ar fi prima pe harta Uniunii Europene care ar da o mână de ajutor de acest fel, fiind date ca exemplu state ca Germania (unde au fost acordate 6 miliarde de euro), Lituania (5 milioane de euro pentru a
sprijini întreprinderile mijlocii (IMM-uri) active în transportul rutier de mărfuri), Olanda (160 milioane euro) și Croația (80
milioane euro).

Totodată, ministrul Transporturilor mai arată în document că măsura propusă se încadrează în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român și este în concordanță cu legislația națională și europeană privind ajutorul de stat, urmând ca ajutorul de stat să fie supus notificării Comisiei Europene.

Având în vedere condițiile excepționale generate de criza noului coronavirus COVID-19, precum și în considerarea efectelor negative semnificative pe care pandemia COVID-19 le are asupra sectorului transportului, în temeiul prevederilor din cuprinsul Cadrului Temporar adoptat la nivel european, Comisia Europeană a acordat o serie de îndrumări și a abilitat în mod expres Statele Membre să adopte cele mai eficiente măsuri de sprijinire a economiei, menționând printre industriile afectate în mod special de epidemia de COVID-19 și sectorul transporturilor.

Finanțarea CFR Călători este absolut necesară pentru asigurarea funcționării Societății pe perioada pandemiei COVID-19 dar și pe perioada imediat următoare, până la relansarea totală a operațiunilor de transport feroviar, ajustarea nivelului de activitate la noile niveluri ale cererii și stabilizarea situației financiare ale CFR Călători.

Ajutorul de stat nu va depăși valoarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 și cauzate direct de efectele pandemiei asupra CFR Călători, evaluate de către companie și stabilite în conformitate cu normele europene aplicabile. În acest sens, Societatea va depune situațiile financiare aferente anului 2020 care vor reflecta impactul prejudiciului și va prezenta analize economico-financiare din care să reiasă valoarea reală a pagubei cauzate direct societății de pandemia COVID-19, în perioada 01.04.2020 – 31.08.2020. Analiza economico-financiară va fi pregătită/revizuită de către un auditor financiar independent, în linie cu cerințele cadrului temporar european”, se detaliază în Memorandum.

Întârziată două luni, ordonanța anti-plastic se află pe ordinea de zi a Guvernului

Foto: Pixabay.com

Astăzi, pe ordinea de zi a Guvernului, se află o ordonanță care ar putea să interzică oficial anumite produse de unică folosință, din plastic. Trebuie amintit că această ordonanță este discutată cu două luni mai târziu decât ar fi trebuit, conform directivei europene antiplastic.

Produse de unică folosință, din plastic, care ar putea să fie interzise, odată cu intrarea în vigoare a noii ordonanțe

  • Bețișoare pentru urechi;
  • Tacâmuri – furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești;
  • Farfurii;
  • Paie pentru băuturi;
  • Agitatoare pentru băuturi;
  • Bețe care se atașează baloanelor sau care sprijină baloane, cu excepția baloanelor de uz industrial sau pentru alte utilizări și aplicații profesionale, care nu sunt distribuite consumatorilor, inclusiv mecanismele acestor bețe;
  • Recipiente pentru alimente, fabricate din polistiren expandat, cum ar fi cutiile cu sau fără capac, utilizate pentru a conține produse alimentare care: (a) sunt destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet; (b) sunt de regulă consumate din recipient; (c) sunt gata de consum fără a necesita o pregătire suplimentară precum gătirea, fierberea sau încălzirea, inclusiv recipiente pentru alimente utilizate pentru meniuri de tip fast food sau alte meniuri gata pentru consum imediat, cu excepția recipientelor pentru băuturi, a farfuriilor, a pachetelor și foliilor din material flexibil care conțin produsele alimentare;
  • Recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv dopurile și capacele acestora;
  • Pahare pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv capacele acestora.

Cu toate astea, există și o serie de excepții de la regulă. Vorbim, în acest caz, de anumite produse din plastic folosite exclusiv în domeniul medical, după cum urmează: paie din plastic, bețișoare de urechi, agitatoare de băuturi sau bețișoare din plastic folosite în scop științific.

Schimbarea s-a putea produce în etape

Marea schimbare nu se va produce brusc, ci etapizat, după cum urmează: agenții economici vor fi obligați să reducă comercializarea acestor produse din plastic cu 5% până în 2023, cu 15% până în 2025 și cu 20% până în 2026. Normele vor intra în vigoare începând 2022.

În tot acest timp, etichetele produselor vor fi și ele schimbate. Pe acestea ar putea sta scrise avertismente despre impactul pe care respectivul produs îl are asupra mediului. Produsele vizate sunt: absorbantele, tampoanele, șervețelele umede, filtrele produselor din tutun, pahare pentru băuturi, etc.

Ordonanța poate fi consultată aici.

Citește și: Acţiune dificilă de coborâre a unui turist care s-a accidentat pe munte, în Prahova

Rareș Bogdan îi ține spatele lui Vîlceanu: „Nu suntem la Cine Știe Câștigă”

Rareș Bogdan (Sursa: Facebook)

Rareș Bogdan, prim vicepreședintele PNL, i-a luat apărarea noului ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, după ce acesta s-a arătat incapabil de a spune cât este valoarea salariului minim pe economie, la ora actuală. „Nu suntem la Cine ştie câştigă sau la Roata Norocului”, a declarat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan le cere oamenilor „puțină răbdare”

„Colegilor mei le spun, am destul de multă experienţă în comunicare, pentru că am lucrat 15 ani în presă”, a menționat Rraeș Bogdan, la B1 TV, asăugând că atât cetățenii, cât lși politicienii, trebuie „să înţeleagă că sunt miniştri şi miniştrii răspund la întrebări, fac, dar nu trebuie să vină să ne spună acuma toate detaliile. Sigur că acolo sunt convins că s-a încurcat, nu e o chestie de rea voinţă, sau că nu ştia cât e salariul minim pe economie”, a mai spus Rareș Bogdan, în cadrul aceleiași emisiuni.

De precizat că Rareș Bogdan este unul dintre susținătorii lui Florin Cîțu, la șefia partidului, iar Dan Vîlceanu este, la rândul său, un apropiat al premierului.

De unde a început totul

Întrebat, în cursul zilei de ieri, cât este salariul minim pe economie, ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, nu a știut să spună cu exactitate care este valoarea acestuia. „Cred că este 1.600 lei”. Ulterior, Vîlceanu a încercat să glumească și a afirmat că este optimist și că vede în viitor.

Precizăm că, la ora actuală, valoarea salariului minim pe economie „în mână” este de 1.386 lei.

Reamitim că într-o dilemă asemănătoare s-a aflat și premierul Florin Cîțu, cel care nu a știut să zică care este prețul unei franzele, motivându-și neștiința cu faptul că nu mănâncă pâine.

Citește și: Cristina Prună (USR PLUS) despre „Cutia Pandorei” invocată de Vîlceanu

Acţiune dificilă de coborâre a unui turist care s-a accidentat pe munte, în Prahova

Patru ore a durat operațiunea de coborâre a unui turist accidentat pe munte. Operațiunea a avut loc în stațiunea prahoveană Bușteni, iar turistul s-a accidentat pe Valea Caraimanului. Salvamontiștii au plecat în căutarea turistului, dar acțiunea a fost una dificilă

Turistul din București urca pe munte împreună cu familia şi a alunecat, în zona superioară a Văii Caraimanului. A suferit o luxaţie cu deformare a gleznei. Pentru că nu s-a mai putut deplasa, el a cerut sprijinul Salvamont. Doisprezece salvatori montani de la serviciile Buşteni şi Prahova au intervenit pentru a-l prelua pe bărbat cu targa. 

„După mai bine de 4 ore de muncă, bărbatul a fost coborât cu bine de pe munte şi predat unui echipaj de la ambulanţă”, au scris salvatorii montani pe Facebook.

Document. Compania de transport public din Cluj îi umilește pe studenți. Cum s-a trezit o tânără amendată-Update

UPDATE. Compania de Transport Public din Cluj susține că nu au fost defectate validatoarele. Cu toate acestea, nu au rămas punctual la întrebările noastre.

  • Când vor fi schimbate validatoarele pe ruta mai sus menționată?
  • De ce agentul constator a semnat în locul studentei procesul verbal de contravenție?
  • Menționăm că aceste aspecte ne-au fost semnalate de mai mulți studenți. Traseul Florești-Cluj Napoca pare unul cu probleme. Studenții spun că nu primesc nici chitanță atunci când își cumpără bilet și vor face sesizări în acest sens.

Știre inițială

O studentă din Cluj s-a trezit amendată de agentul constatator al CTP Cluj Hoca Ștefan(n.r-foto document proces verbal de contravenție) în timp ce era în autobuzul care face legătura între Florești-Cluj Napoca, linia M26.

Tânăra are abonament gratuit, fiind studentă la Universitatea Babeș Bolyai(UBB Cluj Napoca). Cu toate acestea, angajații firmei au scris în procesul verbal de contravenție că „a călătorit fără bilet de transport” și au stabilit o amendă în valoare de 200 de lei. Mai mult decât atât, au semnat în dreptul ei, deși nu a fost de acord cu aspectele inserate în procesul verbal.  

Cum s-a trezit o tânără din Cluj amendată și cu semnătura falsificată

Ulterior, a mers la sediul CTP și a cerut explicații. I s-a cerut pe un ton agresiv  „să nu mai aibă pretenții, deoarece acele aparate nu se schimbă bătând din palme” .

Cu alte cuvinte, angajații companiei au recunoscut că e vina lor pentru faptul că oamenii nu își pot valida cardurile de transport. În astfel de condiții, de ce mai fac controale, dacă nu remediază situația. Este una dintre întrebările la care așteptăm răspuns de la CTP Cluj.

 „ Au refuzat să se legitimizeze, au vorbit urât și au tras o mâzgălitură în dreptul meu. Au zis că e același lucru și dacă nu îl semnez.

În acel autobuz nu functionează aparatele de validat cardurile de transport, au mai dat două amenzi din motivul ăsta. O persoană a plătit 50 de lei pe loc, ca să nu îi facă proces verbal de contravenție. Unde se duc banii ăștia?!” , ne mărturișeste studenta, dezgustată de lipsa de profesionalism a agenților constatatori.

Compania de transport public din Cluj îi umilește pe studenți. Întrebări scrise pentru o situație cunoscută de angajați

Angajații CTP Cluj au fost contactați de reporterul zin.ro, însă, după mai multe direcționări telefonice, ni s-a precizat că nu au competențe de a răspunde la întrebările noastre. Pentru a ajunge la conducerea CTP Cluj vor întrebări scrise. Bâlbele reprezentanților CTP ne face să credem, însă, că nu suntem primii care întreabă de ce nu funcționează aparatele pe linia M26 și de ce se mai fac controale, câtă vreme nu sunt schimbate.

Ziarul de Investigații a formulat solicitare chiar și către edilul Emil Boc, cel care nu ezită să se fotografieze în mijloacele de transport, mândru de calitatea acestui serviciu.

Orban: „Ne-am înțeles asupra propunerii de rectificare bugetară”

Ludovic Orban (captură video)

Liderul PNL, Ludovic Orban a afirmat, marți, după ședința de coaliție, că s-a ajuns la un consens cu privire la rectificarea bugetară, ce va fi adoptată prin OUG, dar și în privința poziției pe care o are URS PLUS în legătură cu programului de investiții „Anghel Saligny”.

„Am avut mai multe puncte în discuție, în cadrul ședinței coaliției de astăzi. În primul rând, vreau să anunț că ne-am înțeles asupra propunerii de rectificare bugetară, care urmează să fie adoptată de Guvern prin ordonanță de urgență. Practic, au fost îndepărtate ultimele puncte în care mai existau discuții și solicitări, pe diferite teme, și practic am convenit în această seară asupra formulei de rectificare bugetară”, a declarat președintele PNL.

AUR vrea rectificarea bugetară în Parlament, nu prin OUG

USR PLUS a venit cu propuneri legate de „Anghel Saligny”

De altfel, Ludovic Orban a precizat că au fost discuții cu privire la programul Anghel Saligny, contestat de către cei de la USR PLUS, recent aceștia chiar anunțând faptul că nu vor susține programul de investiții pe care îl considerau ca fiind urmașul PNDL-ului lui Dragnea. „Cu siguranță, pentru a putea include creditele de angajament necesare pentru a demara programul, este necesară adoptarea ordonanței de urgență privind PNDL 3, sau planul național de investiții Anghel Saligny, înainte de rectificarea bugetară pentru că la baza rectificării bugetare trebuie să stea acte normative astfel încât să poată fi prevăzute creditele de angajament necesare. Întâi trebuie să se adopte ordonanța de urgență privind planul de investiții. Cu siguranță, vom încerca să adoptăm toate actele normative, inclusiv rectificarea bugetară, într-un termen cât mai scurt posibil”, a mai precizat Ludovic Orban.

Acesta a afirmat că USR PLUS a formulat propuneri privind standarde de cost, procedura transparentă, precum și o platformă digitală pentru a urmări fiecare proiect de la semnare până la execuție. „Mai sunt și alte, neincluderea proiectelor care au fost în PNDL 1 și PNDL 2, de asemenea, dacă nu se depun documentele solicitate în doi ani, cel care le-a depus pierde dreptul de a primi finanțare”, a mai explicat liderul PNL.

Orban, despre comparația dintre Crimeea și Tratatul de la Trianon

Președintele PNL și-a exprimat opinia și în privința afirmației făcute de președintele Ungariei, care a comparat anexarea Crimeei de către Rusia cu pierderea Transilvaniei de către Ungaria, în urma Tratatului de la Trianon. Orban este de părere că această declarație trebuie taxată prompt de reprezentanții de la București. „Este o declarație belicoasă. Nu are legătură cu realitatea istorică. E o declarație făcută într-un context nepotrivit. Să faci o asemenea legătură este o jignire la adresa României. Nu poate fi lăsată fără răspuns”, a menționat Orban.

Ciolacu: „România nu are oameni de stat care să ia poziție”

Cristina Prună (USR PLUS) despre „Cutia Pandorei” invocată de Vîlceanu

Cristina Prună (USR PLUS)

Deputatul USR PLUS, Cristina Prună a afirmat că ministrul Finanțelor Dan Vîlceanu ar trebui nu doar să cunoască valoarea salariului minim pe economie (în mână) ci și să fie preocupat de acesta, în contextul în care România are aproximativ 1,6 milioane de angajați „captivi” plătiți cu doar 1.386 de lei lunar. Afirmația Cristinei Prună vine ca urmare a declarației făcute de Vîlceanu, potrivit căreia aplicarea programului „Zero Taxe” pe salariul minim este o „Cutie a Pandorei”, existând pericolul ca și celelalte categorii de angajați să își dorească scutirea de la taxe.

„Îmi doresc ca noul ministru al Finanțelor Publice să ajungă să fie cât mai rapid la curent cu realitatea economică a României, ca și cu programul de guvernare al Cabinetului din care face parte. Nivelul scăzut al salariului minim net din România reprezintă o problemă pe care ar trebui nu doar să o cunoască, ci care să îl și preocupe.

România este pe rușinosul loc 1 în Europa la impozitarea muncii pe salariul minim, ca și la sărăcia în muncă. Adică oameni care muncesc 8h/zi în fiecare lună și la final nu își pot plăti facturile. Introducerea Zero Taxe pe salariul minim va răspunde nu unui ”moft” al USR PLUS, ci unei realități dureroase, care nu mai trebuie să fie perpetuată”, a scris deputatul Cristina Prună pe pagina sa de Facebook.

Totodată, aceasta a ținut să precizeze faptul că introducerea de anul viitor a măsurii Zero Taxe pe salariul minim într-un domeniu, care urmează să fie stabilit, a fost asumată nu doar de USR PLUS, dar și de întreaga Coaliție de guvernare. 

Ce spune Dan Vîlceanu

Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, consideră că neimpozitarea salariului minim, chiar şi pentru anumite categorii de contribuabili, este o măsură greu de aplicat în acest moment

„Vorbeam de consolidare fiscală, de acoperirea cheltuielilor, dacă venim cu această măsură o să avem o mare problemă bugetară. (…) Mi-e greu să cred că odată ce deschidem cutia Pandorei, vom mai putea opri generalizarea unui asemenea proiect.  Odată ce ai creat o categorie care nu plăteşte taxe, toate celelalte vor dori să fie în aceeaşi situaţie. Să vedem ce se va întâmpla, suntem cu ochii pe deficit, pe execuţia bugetară. În funcţia de ministru de finanţe sunt cel criticat în permanenţă, pentru că nu trebuie să fiu mână largă”, a explicat Dan Vîlceanu, în prima sa conferință de presă în calitate de ministru al Finanțelor.

Vîlceanu (Finanțe) nu știe valoarea salariului minim pe economie

Percheziții în Constanța, într-un dosar de înșelăciune

PlayTech

Polițiștii de la Biroul de Investigare a Criminalității Economice din Mangalia au efectuat 7 percheziții domiciliare, în Vama Veche, Brașov, București și Sibiu, la persoane bănuite de înșelăciune, relatează presa locală Replica Online.

Potrivit polițiștilor, din cercetări a reieșit că, „în perioada 2020 – 2021, un bărbat, de 31 de ani, din Brașov și o femeie, de 42 de ani, din București, ar fi indus în eroare 4 persoane, care dețineau imobile în județul Constanța, prin aceea că ar fi încheiat contracte de închiriere, în numele unei societăți comerciale din Brașov, fără a achita contravaloarea chiriei convenite și a utilităților”, se arată în comunicatul Poliției Române.

În acest caz, prejudiciul cauzat persoanelor vătămate este de 66.000 de euro, respectiv aproximativ 16.000 de lei, contravaloarea facturilor pentru utilități.

Înșelăciune cu închirierea camerelor în scop turistic și deținere de droguri

Totodată, în perioada 2020-2021, cei doi ar fi indus în eroare 13 persoane, de la care ar fi încasat sume de bani, cu titlu de avans, în vederea închirierii unor camere, în scop turistic, fără ca aceștia să mai fi deținut în folosință imobilele, cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu total de peste 13.000 de lei.

Poliția Română

De asemenea, în urma percheziției efectuate la unul dintre imobilele din Vama Veche, „într-o cameră închiriată de un tânăr, de 17 ani, au fost găsite 10 grame de substanță vegetativă de culoare verde olive, 5 grame de substanță cristalină, 3 grame de substanță pulverulentă de culoare albă, un cântar de mare precizie, precum și alte obiecte și accesorii folosite la consumul de substanțe cu efect psihoactiv”, au mai transmis reprezentanții Poliției Române.

Acestea au fost ridicate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Brașov și Sibiu, precum și al polițiștilor din cadrul Poliției Sectorului 5 București.

Percheziții la Cluj, într-un dosar de fals electronic

Polițist din Galați, prins cu mită de 400 de euro. Judecătorii au considerat neîntemeiată propunerea de arestare

Control judiciar timp de 60 de zile pentru un polițist din Galați, care a fost prins luni în flagrant, pe când lua mită de la o persoană pe care o cerceta pentru furt.

În schimbul banilor – 400 de euro, agentul șef din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați – Poliția Municipiului Galați – Secția 5 Poliție Galați, îi promisese unui suspect că îl va scăpa de dosarul penal, urmând ca în dosarul respectiv să apară o altă persoană ca fiind vinovată.

În continuare, nefiindu-i soluționat dosarul până la această dată, în urma discuțiilor dintre cele două persoane, s-a stabilit o nouă întâlnire pentru a discuta modul cum va fi soluționat cazul penal. Cu această ocazie, polițistul a acceptat suma de 400 de euro în vederea tergiversării cercetărilor în cadrul dosarului penal, în ideea de a indica un alt făptuitor față de care să se continue cercetările”, au detaliat polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați.

Potrivit aceleiași surse, suma totală pe care o solicitase agentul pentru „serviciul” său este de 3.000 de euro. Chiar dacă a fost prins în flagrant cu 400 de euro, pe când era chiar în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul a scăpat momentan destul de ușor, deși procurorii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore și au solicitat astăzi arestarea preventivă.

Respinge ca nefondată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul Morozan Ovidiu Dorin, începând cu data de 24.08.2021 și până la data de 22.10.2021 inclusiv, perioadă în inculpatul va respecta următoarele obligații: (a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; (b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; (c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; (d) să nu depăşească o limita teritorială a județului Galați, decât cu încuviinţarea prealabilă a organul judiciar în faţa căruia se află cauza; (e) să nu ia legătura cu martorul Donciu Auraş Ciprian.

Dispune ca în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri inculpatul Morozan Ovidiu Dorin să consemneze o cauţiune în cuantum de 20.000 lei la dispoziţia Tribunalului Galaţi şi să depună originalul dovezii de consemnare la instanţa menţionată. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Morozan Ovidiu Dorin”, se arată în încheierea tribunalului.

Ciolacu: „România nu are oameni de stat care să ia poziție”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că „este sfidător și inadmisibil ca președintele Iohannis să tacă mâlc”, după ce președintele Ungariei a făcut o comparație deplasată  între anexarea Crimeei și pierderea Transilvaniei. Mai mult, că se aștepta ca „un mărunt țepar penal”, cum l-a catalogat pe premierul Cîțu să fie lipsit de reacție la declarația făcută de János Áder, la Kiev.

„România nu are premier! România nu are președinte! România nu are oameni de stat care să ia poziție atunci când țara lor este umilită la cel mai înalt nivel.

De la un mărunt țepar penal blocat mental în numărătoarea delegaților la congres mă așteptam să fie complet paralizat și lipsit de reacție în fața declarației revoltătoare a președintelui Ungariei.

Dar este sfidător și inadmisibil ca președintele Iohannis să tacă mâlc de 24 de ore și să nu spună nimic față de comparația total deplasată între anexarea Crimeei de către Rusia și pierderea Transilvaniei de către Ungaria”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Ciolacu a ținut să precizeze că nu există nicio comparație între cele două situații istorice, mai ales că anexarea prin forță a Crimeei este contestată și nerecunoscută oficial de nicio țară democratică.  „În schimb, Unirea Transilvaniei cu România este rezultatul voinței unanime a românilor, consemnată în rezoluția oficială a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 și recunoscută în tratatele internaționale – inclusiv în Tratatul de pace de la Versailles de după Primul Război Mondial”, a mai afirmat liderul social democraților.

Ciolacu: „Nu le pasă”

Marcel Ciolacu își explică această tăcere a președintelui Iohannis, respectiv a premierului Cîțu prin faptul că acestora nu le pasă de România. Mai mult, Ciolacu afirmă că „istoria nu uită și nu iartă” și i-a amintit lui Iohannis o vorbă spusă în urmă cu un an, într-un alt context.

„Asta trebuia să afirme clar și răspicat Cîțu și Iohannis, ca oameni de stat și ca români. Să apere interesul național și să restabilească adevărul istoric. Dar ei tac, pentru că nu le pasă și pentru că au jucat întotdeauna patriotismul la ruleta politică. Acum un an, Klaus Iohannis acuza aberant PSD că vinde ungurilor Ardealul. Azi, tăcerea prezidențială în față acestui afront al Ungariei la adresa statului roman este echivalentă cu o trădare națională. Iar fiindcă istoria nu uită și nu iartă, îi spun atât președintelui: Jo napot kivanok, Iohannis!”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

Fostul diplomat Cristian Diaconescu, deranjat de afirmațiile președintelui Ungariei

Potrivit unui comunicat de presă, Partidul Mișcarea Populară (PMP) consideră că România are obligația de a reacționa la astfel de afirmații și să respingă, hotărât, aceste comparații nefericite. „Este, mai mult decât evident, că Ungaria profită de fiecare eveniment internațional pentru a redeschide subiectul Trianon, deși Europa are acum o cu altă construcție politică, Uniunea Europeană, fără imperii, fără «închisoarea popoarelor», fără asuprirea unor nații. Având în vedere nivelul ridicat instituțional și cadrul internațional în care s-au făcut aceste afirmații, PMP consideră că Ungaria are obligația de a prezenta explicații la un nivel diplomatic corespunzător”, se arată în comunicatul PMP, semnat de președintele Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.

Realitatea l-a lovit în față pe Viktor Orban! Cunoscut pentru politicile sale anti-imigranți, caută acum lucrători din afara Ungariei

Într-un stat laic, BOR nu are de ce să-și dea cu părerea, decât în biserică

Sursă foto: www.g4media.ro

Stat laic. Asta e România.

Dacă repetăm cu toții, în cor, poate-poate pricepe și BOR acest lucru. Și prin ”stat laic” înțelegem că nu există religie de stat, că religia nu e nici susținută, nici combătută și că toți cetățenii săi sunt tratați în mod egal, indiferent de ce religie au sau nu au.

La fel de bine, prin ”stat laic” se înțelege și neamestecul religiei în probleme politice sau administrative.

Sunt noțiuni elementare, pe care le studiezi începând cu ciclul primar. Elementare pentru noi, dar nu și pentru BOR.

BOR nu concepe noțiunea de ”stat laic”

Sau se face că n-o pricepe, așa că insistă să-și dea cu părerea asupra unor probleme care n-au nici o treabă nici cu slujba, nici cu cădelnița, anafura sau Biblia în sine.

Nu se poate obișnui că e doar una dintre religiile unui stat fără religie oficială.

Nu vrea să accepte că trecute sunt vremurile în care se putea amesteca, fără bariere, în problemele de stat. Că nu e treaba BOR-ului (sau a oricărei alte religii din cele 18 culte existente în România) ce face Ministerul de Interne, Ministerul Educației sau orice alt minister.

Că puterea ei se oprește unde se termină și clădirea aia, care se cheamă ”biserică”.

BOR – acest expert în materie de conduită morală, gramatică și drepturile omului

Prin vocea lui Bănescu, BOR se declară (din nou) deranjată de cuvântul ”gen”, prezent pe noile cărți de identitate. Că ei voiau musai să scrie acolo ”sex”.

”Termenul de gen utilizat pe noile cărți de identitate ar avea legătură cu recenta ideologie a transgenderismului care începe să pătrundă ca un gaz toxic și în interstițiile spațiului public românesc”, susține Bănescu.

Inutil să-i explicăm că ideologia nu e ”nouă” și că prea puțin o interesează pe o persoană transgender dacă pe buletin scrie ”sex” sau ”gen”, atât timp cât apare acolo M sau F, în funcție de cum se simte. Dar e un nou mod de a face gargară și a băga spaima-ntre găini.

Ciudat. BOR parcă nu e la fel de moral când susține că Eva a ieșit din coasta lui Adam și, dup-aia, întreaga seminție omenească a ieșit din Adam, Eva și cei doi fii ai lor, Cain și Abel. Dar aia e povestea lor. Morală sau nu, basm sau culegere de texte literare, trebuie s-o acceptăm. Când vine vorba să accepte realitatea, încep să-și pună probleme de moralitate.

Ce ar trebui să facă BOR într-un stat laic?

Simplu: să-și vadă de treaba ei. Să ajute suflete pierdute, să mântuiască oi rătăcite, să dea speranță, să țină slujbe religioase, să bată clopote, să ridice rugăciuni, să împartă iertare și, mai ales, să-și iubească aproapele.

În niciun caz să instige la ură, să se amestece în treburi politico-administrative sau să ridice prima piatră. Am mai spus-o: se pare că Biserica e prima care nu face ceea ce predă. Și prima care-și uită învățătura de căpătâi, înaintea celor care aleg să creadă, fără să se bată cu pumnul în piept.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-3.3 ° C
-2.8 °
-4 °
78 %
4.9kmh
75 %
J
-3 °
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...