-2 C
București
joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 825

Șoșoacă a pus Senatul pe „mute” pentru o săptămână

Diana Șoșoacă (captură video Senat)

Senatoarea Diana Șoșoacă a blocat contul de YouTube al Senatului, pentru o săptămână, după declarațiile anti-vacciniste făcute de aceasta, fiind astfel încălcate condițiile canalului YouTube. Concert, timp de 7 zile nu vor putea fi făcute transmisiuni în sistemul „live streaming”. Dar nu e nicio problemă, câtă vreme senatoarea independentă face live-uri pe Facebook.   

Senatul a mai trecut printr-o astfel de situație și în luna aprilie, când pagina YouTube a Senatului a fost închisă pentru anumite înregistrări video cu luări de cuvânt ale Dianei Şoşoacă, „pentru că instigă, contrar politicii asumate de canalul respectiv, la nepurtarea măştii. Pentru prima sesizare transmisă Senatului, a celor care gestionează politica YouTube online, s-a acordat un avertisment şi au fost şterse acele înregistrări video care figurau pe pagina YouTube a Senatului”, declara, la acel moment, președinta Comisiei Juridice a Senatului, Iulia Scântei.

De altfel, pe numele senatoarei Diana Șoșoacă a fost deschis un dosar penal de către Parchetul general, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în urma scandalului de la centrul de vaccinare din Răchiteni (județul Iași), când aceasta a blocat accesul în respectivul centru.

Diana Șoșoacă: „Dacă vor să avem cel mai mare proces internațional împotriva Guvernului României și al Președintelui României, nu au decât să vină să mă aresteze”

Reacția Dianei Șoșoacă nu s-a lăsat așteptată, aceasta amenințându-i pe cei care vor să o închidă. „Pentru ei ar fi minunat să mă închidă, că ar scăpa de gura mea. Numai că ei nu știu că în momentul ăla își dau foc la valiză, s-a terminat, și național și internațional. Eu am anunțat în niște organizații internaționale de ceea ce s-a întâmplat. Sunt peste 50 de avocați la nivel internațional în alertă, în acest moment, nu au decât să facă acest lucru (n.r. să o aresteze), dar dacă vor să avem cel mai mare proces internațional împotriva Guvernului României și al Președintelui României, nu au decât să vină să mă aresteze. Să știți că pe mine mă iubesc pușcăriașii, am ajutat destul de mulți în pușcărie. Și sunt sigură că vom îndeplini planul marelui Eminescu”, a declarat Diana Șoșoacă săptămâna trecută.

Diana Șoșoacă amenință tot spectrul politic românesc

Compensarea facturilor, în funcție de consum

Virgil Popescu (captură video)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a prezentat, în ședința de guvern de miercuri, un proiect de ordonanță ce prevede facturi mai mici la electricitate pentru aproximativ 5,7 milioane de gospodării, adică aproximativ 13 milioane de români, care au un consum lunar între 30 de kWh și 200 de kWh. În timp ce la gaze, factura va scădea cu 25% pentru aproximativ două treimi din gospodăriile din România.

„Am prezentat astăzi în Guvern în primă lectură proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru compensarea facturilor românilor la electricitate şi gaze”, a anunțat ministrul Popescu, după ședința de guvern.

În privința energiei electrice, ministrul Virgl Popescu a explicat că va fi compensată diferența dintre prețul cel mai mic de pe piață (64 de bani/kWh, cu toate taxele incluse) și cel mediu (82 de bani/kWh), compensarea fiind făcută în totalitate din bugetul statului.

„Această diferenţă de 18 bani pe kWh va fi subvenţionată în totalitate din bugetul statului. De această măsură vor beneficia aproape 13 milioane de români”, a spus Popescu. Mai mult, aceasta va fi aplicată atât consumatorilor de pe piața reglementată, cât și celor de pe piața concurențială.

În privința facturilor la gaze, reducerea va fi de 25%, iar de această măsură vor beneficia 2,3 milioane de gospădării, care au un consum anual între 100 și 1.200 de metri cubi de gaz. „Trebuie să știți că dintr-un consum anual la gaze naturale, vorbim de 60-70%, se consumă pe perioada de iarnă, restul, în perioada de vară, consumul este foarte mic, spre deosebire de energie electrică, unde vorbim de consum cât de cât liniar. (…) Toate aceste tipuri de locuințe, unde locuiesc români care au veniturile, zicem noi, până în plaja medie, vor beneficia de un ajutor în sumă procentuală fixă de 25% din valoarea facturii”, a mai declarat ministrul Energiei.

Fără birocrație, reducerile vor fi direct pe facturile lunare

Modul în care se vor aplica aceste reduceri va scoate totodată și birocrația cu care ne-am obișuit, concret, consumatori vor primi direct facturile cu sumele subvenționate care vor apărea ca discounturi ori stornări. „Nu dorim ca cineva să fie pus pe drumuri, nu dorim ca românul să fie pus să se ducă după adeverințe ca să demonstreze că are un venit mediu sau un consum mediu, automat toți cei care sunt încadrați între această plajă de consum între 30 și 200 kW, vorbim de 13 milioane de români vor beneficia de această subvenție”, a explicat ministrul în legătură cu facturile la energie electrică, adăugând că a încercat cea mai  debirocratizată soluție, „în așa fel încât totul să se poată face cât mai ușor”.

Totodată, ministrul Energiei a subliniat că prezentul OUG nu va mai ține cont de veniturile oamenilor, așa cum se discutase inițial, pentru că se presupune că cei ce au un consum mediu au și un venit mediu. Mai mult, Popescu a precizat că îți dorește intrarea în vigoare a acestui OUG de la 1 noiembrie, aceeași dată de la care se va pune în aplicare și Legea consumatorului vulnerabil.

Virgil Popescu lipsește nemotivat de la „Ora Ministrului”

Părerea Papei Francisc despre căsătoriile dintre persoane de același sex

Întrucât, în cursul zilei de ieri, Parlamentul European a cerut Comisiei să penalizeze țările care nu recunosc căsătoria dintre persoane de același sex, Papa Francisc și-a manifestat, din nou, părerea despre acest subiect. Un pic mai puțin tranșant ca BOR-ul românesc, Papa a insistat totuși că biserica ar trebui exclusă din propoziție, atunci când se vorbește despre căsătoriile din interiorul comunității LGBTQ+.

Papa Francisc crede că persoanele LGBTQ+ ar trebui să primească protecție din partea statului, însă nu și din partea bisericii

Cu toate că este de părere că două persoane de același sex nu se pot căsători în biserică, întrucât Biserica Catolică este destul de strictă în această privință, invocând tradiția milenară, Papa Francisc nu se arată atât de categoric atunci când vine vorba despre protejarea drepturilor civile ale persoanelor LGBTQ+, aflate într-o relație. Ba chiar din contră, acesta a subliniat că nu ar trebui să existe discriminare și nici înjumătățirea drepturilor pentru aceștia, rugând statele să le faciliteze ceremoniile civile.

Atunci când vine vorba despre avorturi, Papa Francisc are o poziție mult mai fermă, fiind de părere că un avort este crimă, întrucât am vorbi, în acest caz, despre o viață de om.

Citește și: Intrarea în restaurant, condiționată, de asemenea, de certificatul verde

Iohannis, adevăratul vinovat pentru criza politică, crede Teleman

Sursa: Facebook

Fostul ministru USR PLUS al Cercetării, Ciprian Teleman, a comentat situația politică actuală în care este implicat atât partidul său, cât și aripa PNL condusă de Florin Cîțu. „Dependența relațională dintre PNL și președintele Klaus Iohannis a rămas o constantă de-a lungul celor aproape șapte ani de mandat prezidențial”, a declarat fostul ministru, Ciprian Telemen.

Ciprian Teleman: „O parte a electoratului, care spera la o echilibrare a scenei politice după perioada Dragnea, a întors privirea de la acest nefiresc al funcției prezidențiale, fiind obișnuită cu derapajele predecesorilor președintelui Iohannis, dar sperând la o așezare normală și nouă pentru politica românească”

Teleman este de părere că promisiunile nu au fost îndeplinite, „PNL fiind copilul lăudat din coaliția de guvernare. Oricine știe că într-o familie, atunci când părinții privilegiază pe unul dintre copii, cu toată bunătatea, ceilalți îl vor urî”.

Fostul ministru pare, de asemenea, convins că ieșirile publice împotriva unor miniștri USR PLUS, mai exact „afișarea cu zâmbete alături de miniștrii PNL anulează orice șansă de succes a coaliției, ridicând ziduri între parteneri și alimentând cu putere tabăra favorizată”, a adăugat acesta”, punctând pe ideea că adevăratul vinovat pentru această criză politică ar fi, în realitate, președintele Klaus Iohannis, cel care ar fi preferat să „afișeze siguranță de sine”, în schimbul medierii acestui conflict.

Citește și: Intrarea în restaurant, condiționată, de asemenea, de certificatul verde

„Copiii nimănui”. Mărturisiri din „Infernul căminelor de copii”

foto: PresaSm

„ Copiii nimănui”, așa se pot numi cei care sunt abandonați în maternitate, imediat după naștere. Statul a dat, astăzi, 15 septembrie o statistică rece, după mai multe insistențe ale jurnaliștilor.

În primele trei luni ale anului curent,  83 de copii au fost abandonați în maternităţi, 21 au fost părăsiți în secțiile de pediatrie, iar alți doi au fost lăsaţi în alte secţii ale spitalelor din țară. Dintre aceștia, numai 35 au fost „reîntorși acasă”, în brațele părinților. Șapte copii au fost duși de autorități în centrele cu regim special, de urgență.

Ziarul de Investigații a dorit să afle cum se transformă un copil părăsit într-un adult care își caută cu ardoare identitatea, „rădăcinile”.

Așa am întâlnit-o pe Elena Stoiculescu, care a pus anunțuri pe toate rețelele de socializare:„ vă rog, orice informație mi-ar fi de ajutor!”. Elena își caută părinții de aproape patru decenii.

În primii șapte ani de viață a aflat că s-ar numi „ Matei”, însă, în dreptul părinților este trecută o bară, după un nume scris de mână, de nedescifrat, tăiat.

În prezent, locuiește în Austria. Pandemia a prins-o în plin elan profesional. E educatoare la o grădiniță privată și spune că statul le-a oferit tot ce era nevoie pentru a se adapta strict cursurilor on-line. A avut chiar seminare de fericire, cuvânt cu greutate în România. Ne răspunde prin Skype și spune că are un gest pe care nu îl poate controla: verifică mailul din 10 în 10 minute, poate-poate, a primit vreun răspuns de la autoritățile române sau de la firma de detectivi particulari, angajată să-i afle cine i-au fost părinții.

„ Mă văd pe jos, cu pâinea aruncată ca la câini!”

 E născută pe 9 decembrie 1981(n.r avem acordul  de a publica datele cu caracter personal, în scopul de a o ajuta să găsească indicii). Nu știe cât a rămas în maternitatea din Sibiu. Primii ani din viață sunt aproape șterși. A fost adoptată la vârsta de 7 ani, de o familie de profesori.

„ Am fost la singurul cămin de stat din Sibiu, la acea vreme. Nu pot să-mi amintesc mai nimic până la 7 ani. Încă mă văd pe jos, ghemuită, tunsă la 0, cu pâinea aruncată pe podea.

Ce rol a avut Ceaușescu în adopția copiilor

” Tot ce știu era că se primise ordin de la Ceaușescu să se înfieze copii”. Ori să fie cărați în străinătate ori luați de familiile fără copii. Cea mai mare problemă a noastră este că noi nu avem acte complete. Ni s-au modificat certificatele de naștere, sunt ștersături, modificări, nume date din burtă. E foarte greu să îți cauți părinții naturali când nu ai siguranța că știi măcar cum îi cheamă. Mie, asistentele mi-au spus că mama era soția unui marinar.  De atunci, o văd cu ochii minții. Brunetă, înaltă, frumoasă, ținându-mă în brațe”, povestește Elena, ca și când ar descrie un tablou.

Comunicarea cu instituțiile statului când pleci de la zero

Elena ne spune că a tot purtat corespondențe cu instituțiile statului, însă, nu au avut niciun rezultat. Astfel, a decis să delege o firmă de detectivi care, la acest moment, se tot confruntă cu protecția datelor cu caracter personal(GDPR)

Am cerut verificare la maternitatea Sibiu, am făcut adrese la Ministerul Justiției. Inițial, în dreptul părinților sunt trecute niste nume indescifrabile, apoi tăiate. Mie gândul ăsta nu îmi dă pace!”, explică Elena. Susține că își amintește o conversație cu una dintre asistentele căminului din Sibiu în urma căreia ar fi aflat că datele pe certificatul de naștere ar fi fost tăiate în mod intenționat.

Am contactat o asociație de investigații private de aici(n.r Austria) pentru a mă ajuta să deslușesc încâlceala din România. Urmează să scriu și celor de la The never forgotten romanian childeren. Sunt și cazuri fericite, în care își găsesc părinții, se întregesc familii. Dar, eu plec de la nimic”, a precizat pentru zin.ro, Elena Stoiculescu, născută Matei.

Zeci de adulți vor să-și cunoască măcar mama

În situația Elenei sunt câteva sute de persoane din România. În primii ani de democrație, adopțiile din România nu erau monitorizate strict. Sunt sute de copii care au ajuns rapid în familiile din străinătate fără niciun act, fără nicio mărturie, recunosc chiar oficiali ai direcțiilor de asistență socială.

Statul român, prin instituțiile abilitate, spune că totul s-a făcut pe baza documentelor existente la acea vreme. Mai mult decât atât, ne-a oferit și o statistică rece, optimistă în viziunea reprezentanților lor.

În Sibiu, spre exemplu, numărul copiilor înscriși pentru adopție a crescut cu 35% în primul trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 4.249 la 31 martie 2021, menționează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

„ Pe unii nu îi ia nimeni! Se uită la ei ca la jucării. Care sunt mai drăgălașe, mai pufoase”

Surse autorizate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului București au declarat pentru zin.ro, că românii nu se înghesuie să adopte copii. Procedura a fost puțin simplficată, însă, românii vin, se uită și cam atât. Pe unii nu îi vrea nimeni.

„ Îi privesc ca pe niște jucării. Care sunt mai drăgălașe, mai pufoase!”, au menționat sursele noastre. Copiii părăsiți, deveniți ulterior adulți, ajung să-și pună speranța în diverse ONG-uri care îi ajută să-și mediatizeze povestea. O astfel de comunitate este „The Never Forgotten Romanian Children”.

Sunt sute de mesaje pe această pagină de Facebook, unde copiii abandonați din România scriu cu ardoare: „ mamă, vreau să te cunosc!”

Intrarea în restaurant, condiționată, de asemenea, de certificatul verde

Foto: Profimedia Images / preluare Digi24

Așa cum se putea bănuit încă de acum câteva luni, certificatul verde urmează să devină sinonim cu intratul în restaurante, pub-uri și alte locuri de petrecere a timpului liber. „Direcţia în care mergem este următoarea: nu vreau să mai închidem activităţile economice peste 3 la mie şi atunci, ca să rămână deschise aceste activităţi, trebuie să avem o formă de monitorizare”, a spus premierul Florin Cîțu, astăzi.

Florin Cîțu: „Certificatul verde, mai ales că acum se poate verifica şi prin acel cod QR, foarte simplu, este una dintre propuneri ca aceste activităţi să rămână deschise, dar pe baza unui certificat verde”

Această metodă ar fi una care le-ar permite restaurantelor să își continue, totuși, activitateea, cu toate că, în acest moment, vorbim despre „o propunere, vedem dacă va fi aprobată în CNSU. Ideea este, bineînţeles, vorbim după aceea de personalul din restaurante; de exemplu, trebuie să poarte mască tot timpul, deci sunt câteva condiţii, dar pornim de la ideea de bază că nu vrem să mai închidem activitatea economică peste 3 la mie”, a mai spus Florin Cîţu.

Premierul a mai spus, de asemenea, că săptămâna aceasta va mai avea discuţii cu INSP și Ministerul Sănătăţii. „Să vedem care este cea mai bună formulă. Eu vă spun preferinţa mea, aşa cum am spus şi în ceea ce priveşte şcoala, vreau să fie cu prezenţă fizică, să găsim măsurile să avem şcoală cu prezenţă fizică, aşa vă spun că nu vreau să închidem economia. (…) Cât mai curând trebuie să venim cu această decizie, pentru ca oamenii să ştie exact care sunt măsurile pentru a depăşi un anumit prag, 3 la mie”, a conchis premierul, într-o declarație de presă susținută după ședința de Guvern.

Citește și: Cîțu confirmă: dovada vaccinării sau testul negativ, cu un pas mai aproape de obligativitate

Dominic Fritz și corupția din Primăria Timișoara

Dominic Fritz
Dominic Fritz

Primarul Timișoarei scrie pe Facebook că a făcut o descoperire în instituția pe care a câștigat-o în toamna anului trecut, legată de concursurile derulate în timp.

Din ce explică Dominic Fritz, ceea ce a remarcat el ar fi de competența procurorilor anticorupție, descoperirea fiind făcută în timp ce căuta anumite documente solicitate chiar de DNA.

Fritz are și o concluzie, chiar dacă anunță că a sesizat DNA: în primărie erau fraudate concursurile de angajare, dat fiind că a găsit „aceeași caligrafie (…) prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane”. În acest context, primarul Fritz concluzionează că e vorba inclusiv despre luare/ dare de mită.

Suntem în fața unui posibil sistem de fraudare, premediat și sistematic, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, cu complicități potențiale, cel puțin la vârful serviciului de resurse umane. Putem doar bănui că este și mită la mijloc, dar acest lucru trebuie să-l stabilească procurorii.

(…) sunt sigur că cele 7 cazuri pe care le-am descoperit la o verificare punctuală sunt doar vârful icebergului. Sper că DNA va lua la puricat toate dosarele de concurs din ultimii ani.
Fără să facem curățenie în instituție nu o putem moderniza. Nu ne putem aștepta ca un sistem care, timp de atâția ani, a produs rezultatele pe care le vedem în oraș să se schimbe peste noapte. Ca oameni care au participat la comiterea unor abuzuri sau chiar ilegalități să devină cinstiți și competenți doar pentru că a venit un nou primar.

De aici și rezistența la noua organigramă, pierderea unor funcții nu înseamnă doar că unii nu-și mai iau un salariu bun de la stat, ci destructurarea acestui sistem corupt, care i-a făcut puternici și bogați.
Se pare că miza încercărilor de a suspenda sau anula noua organigrama în instanță este să se întoarcă corupții pe post înainte să putem descoperi toate aceste mizerii penale. (Unii m-au întrebat de ce am dat organigrama ca un blitzkrieg, de ce nu am făcut dezbatere publică și așteptat, cuminte, 30 zile înainte s-o votez în Consiliul Local, chiar dacă oricum nu ar cere legea. Iată unul dintre motive – unora nu trebuie să le dai ocazia să-și acopere urmele).

Dacă vrem o primărie europeană, trebuie să o construim și nu cu acest tip de aranjamente penale. Noua organigramă schimbă procedurile, întărește controlul intern, dar și colaborarea între structuri și încurajează recrutarea de profesioniști, cu etica muncii și a responsabilității față de comunitate. Mulți funcționari cinstiți și profesioniști lucrează deja în primărie, și îmi pare rău că incorectitudinea colegilor lor îi pune și pe ei într-o lumină proastă.

În primăria pe care o conduc nu există niciun fel de toleranță față de abuz sau corupție. De fiecare dată când voi da peste astfel de fapte nu voi avea nicio ezitare să mă adresez justiției. Și să fie clar: lupta o vom câștiga noi, indiferent de ce se va arunca în mine sau în cei care vor să facă curățenie”, scrie Dominic Fritz.

Firea, ironie la adresa lui Cîțu: „Totul e bine în țară, românii o duc wow!”

Gabriela Firea (Captură video)

„Disperarea oamenilor obișnuiți în privința scumpirilor de nesuportat se lovește de geamurile Palatului Victoria”, a scris Gabriela Firea, pe contul său de socializare, evidențiind că puterea de dreapta nu ar vedea și nu ar auzi adevăratele nevoi ale cetățenilor. „Totul e bine în țară, românii o duc wow!”, a mai scris aceasta, amintind că adevărul e cu totul altul, unul care s-ar simți printre oameni. „Cel pe care îl simt românii când merg la cumpărături sau plătesc facturi”.

Gabriela Firea, despre proiectul PSD care presupune plafonarea prețurilor la energie: „Propunem măsuri care să-i protejeze pe toți românii în fața acestor scumpiri exagerate. Asta face un partid responsabil”

Gabriela Firea mai este, de asemenea, de părere că oamenii sunt sătui de circ și de lupte politice cu interese meschine. Așadar, PSD declară că are soluția pentru ca prețurile la energie să revină la normal.

Propunerile PSD:

  • Oprirea facturilor exagerate prin plafonarea prețului la gaze și energie electrică – pentru următoarele șase luni, după intrarea în vigoare a legii, prețul să fie plafonat la nivelul mediu al perioadei martie-septembrie 2021.
  • Acordarea unui ajutor financiar – statul va suporta până la jumătate din diferența de preț pentru consumatorul final.3. Taxarea profiturilor producătorilor de gaze și energie – jumătate din profiturile companiilor producătoare să meargă în Fondul Național pentru compensarea pierderilor la furnizori. Acest proiect de lege trebuie susținut de toate formațiunile politice din România, iar parlamentarii PSD vor discuta cu toate grupurile politice înaintea votului.

Fostul edil al Capitalei a criticat actualul guvern, scoțând în evidență faptul că „doar niște politicieni iresponsabili vor putea respinge o asemenea inițiativă menită oprească aceste creșteri de preț, multe de nesuportat pentru bugetul unei familii obișnuite din România. Am ajuns aici pentru că guvernul condus de PNL s-a grăbit cu liberalizarea pieței energiei. Au făcut asta pe genunchi, fără să ia toate măsurile de siguranță pentru români. Dublarea facturilor înseamnă aproape 1.200 de euro în plus pe an pentru fiecare familie. Din ce să mai trăiască o familie cu venituri reduse sau un pensionar dacă venituri pentru 4 sau 6 luni se vor duce doar pe utilități? Și, oricum, scumpirile sunt în lanț. Creșterea prețului la gaze și energie electrică înseamnă până și scumpirea pâinii. Nu putem să ne jucăm cu viețile oamenilor!Este o perioadă în care statul trebuie să întindă o mână de ajutor. Plafonarea temporară a prețurilor și determinarea companiile furnizoare să participe cu o parte din profiturile extraordinare la susținerea consumatorilor sunt singurele soluții, momentan”, a mai spus senatorul social democrat, Gabriela Firea, pe Facebook.

Citește și: Cîțu confirmă: dovada vaccinării sau testul negativ, cu un pas mai aproape de obligativitate

Cîțu confirmă: dovada vaccinării sau testul negativ, cu un pas mai aproape de obligativitate

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Într-o conferință de presă susținută astăzi, imediat după ședința de Guvern, premierul Florin Cîțu a spus că în cadrul ședinței s-a „discutat despre un proiect de ordonanță care stabilește că angajații din instituțiile publice, din zona asistenței sociale, vor trebui să facă dovada vaccinării. În caz contrar să facă dovadă unui test negativ sau dovadă trecerii prin boală”, a declarat premierul Cîțu, după ședința de Guvern de astăzi.

Florin Cîțu a vorbit, de asemenea, și despre certificatul digital

Mai mult, premierul a confirmat ceea ce bănuia deja toată lumea, certificatul digital va intra în vigoare „cel mai târziu săptămâna viitoare. Săptămâna aceasta vom avea discuții și cu INSP. Vreau ca școala să fie cu prezență fizică. E una din variante, vreau să ținem economia deschisă. Soluția în acest moment este ca testarea să se facă pe banii românilor, însă e proiectul în primă lectură. Vom vedea ce se va întâmpla”, a mai declarat Florin Cîțu.

La conferință a fost prezentă inclusiv Raluca Turcan, Ministrul Muncii, care a susținut cele relatate de premier, adăugând că, în cazul în care angajatul care nu va vrea să se vaccineze, va trebui să prezinte un test negativ săptămânal, pe cheltuiala acestuia. Există și excepții de la regulă, în cazul în care medicul de familie confirmă faptul că, din diferite motive explicate medical, respectivul nu se poate vaccina, să-i fie plătite testele de către Casa de Asigurări de Sănătate.

Citește și: Virgil Popescu lipsește nemotivat de la „Ora Ministrului”

Virgil Popescu lipsește nemotivat de la „Ora Ministrului”

Virgil Popescu (Foto: Calea Europeană)

Ministrului Energiei, Virgil Popescu, i-a fost solicitată prezența astăzi, la „Ora Ministrului”. Cu alte cuvinte, ministrul ar fi trebuit să se prezinte în fața Parlamentului pentru a răspunde întrebărilor deloc comode ale parlamentarilor (firește, alții decât cei din partidul din care face parte acesta). Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat, însă.

Virgil Popescu pare să se ascundă de parlamentari

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, pare să nu vrea să le răspundă parlamentarilor la întrebări, de vreme ce ministerul său se află, în acest moment, în atenția publică, în contextul creșterii masive a prețurilor la energie.

Acesta a invocat că ar avea alt program, însă a promis că va onora invitația (cea obligatorie, de altfel), în data de 27 septembrie, adică după congresul PNL în care va fi ales noul lider al partidului. Există posibilitatea ca până atunci să aibă, de asemenea, loc inclusiv schimbări în vârful ministerului Energiei, iar ministrul să fie conștient de acest lucru. Însă teoria din urmă rămâne, până la proba contrarie, doar o supoziție.

Mai exact, articolul 111, alineatul 2, spune în felul următor: „Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie”. Astfel, cuvântul cheie devine „obligatorie”, din care rezultă faptul că ministrul Popescu tocmai a încălcat Constituția.

Citește și: Virgil Popescu, chemat la „Ora Ministrului”

Nu există vaccin împotriva cruzimii: Cel mai mare masacru de delfini din istoria Insulelor Feroe (Video)

Captura Video Youtube
Captura Video Youtube

Dacă România se împarte între vacciniști și cei care militează anti vaccin, dacă Afganistanul luptă cu terorismul, foametea și drepturile încălcate ale omului, dacă politica se mănâncă pe pâine veche, iar americanii își plâng victimele, Danemarca ucide.

Ca amuzament. Ca tradiție. Și ca să facă titlurile știrilor.

”Mare de sânge” în Insulele Feroe: aproape 1.500 de delfini au fost masacrați în vânătoarea tradițională.

Tradiția rămâne tradiție, într-un stat care se bate cu pumnul în piept că e civilizat, ca membru fondator al ONU, NATO și al OECD. Un stat care te plătește doar ca să-nveți daneză. Un stat din spațiul Schengen. Un stat care are pretenția că e o monarhie constituțională, cu un sistem parlamentar reprezentativ.

15 septembrie 2021: Cel mai mare masacru de delfini din istoria Insulelor Feroe

Desigur, Insulele Feroe se declară autonome și departe de UE, insistând pe această independență, de fiecare dată când apar discuții politice.

Pozează în spirite libere, dar pozele din 15 deptembrie 2021 sunt însoțite de sintagma ”puternic impact emoțional”.

Au scandalizat mediul on line, distrugând mediul. Au primit eticheta de ”cel mai mare masacru de delfini din istoria Insulelor Feroe”. Au ”celebrat” tradiția, printr-un masacru crud și inutil, în condițiile în care, la polul opus, activiștii pentru mediu încearcă să oprească ”vânătoarea tradițională”.

Grupul Sea Shepherd, care încearcă să oprească vânătoarea tradițională ”Grind” din Feroe, încă din anii 1980, susține că vânătoarea de duminică este ”cel mai mare masacru de delfini sau balene din istoria insulelor”.

Grind: sau sângerosul eveniment în care sunt măcelărite balenele și delfinii pentru a onora tradiția, deși localnicii ridică din umeri: ”Nu consumăm atât de multă carne de delfin”

Nu, locuitorii din Insulele Feroe nu trăiesc în triburi, și nici nu stau foarte prost la capitolul agricultură. În momentul în care ești crud, nu poți fi decât rău, iar răutatea se naște doar din prostie. Rezultă, fără prea multe examene psihiatrice, că băștinașii stau prost doar la capitolul intelect.

Vânarea balenelor pentru hrană este o tradiţie transmisă de la primele aşezări omeneşti din regiune. Da, vânătoarea continuă și în 2021, deși cei care spintecă afirmă cu lejeritate că: ”Nu consumăm atât de multă carne de delfin”.

Grind are însemnătate pentru mulți feroezi, iar spectatorii vin să vadă vânătoarea de delfini și balene. Carnea este împărțită apoi familiilor care au participat la Grind, restul ajungând la localnici. Pe de altă parte, un localnic a declarat, pentru ziarul danez Ekstra Bladet, că sub nicio formă localnicii nu consumă o cantitate atât de mare de carne de delfin, notează The Guardian.

Nu există un vaccin împotriva cruzimii. Și nici pentru pentru criza climatică: ”Este absolut abominabil să vezi un atac asupra naturii, de o asemenea amploare”

Căpitanul Alex Cornelissen, CEO-ul Sea Shepherd, care militează împotriva vânătorii de mamifere marine, a declarat că, în apogeul unei pandemii globale, este ”absolut abominabil să vezi un atac asupra naturii, de o asemenea amploare, precum cel din Insulele Feroe”.

România continuă să se împartă între pro vaccin și anti vaccin. Statele Unite își plâng morții de acum 20 de ani. Grecia a ars, Spania arde. ”Sănătatea este deja afectată de temperaturile globale tot mai crescute și distrugerea lumii naturale”, arată un editorial publicat în peste 220 de jurnale prestigioase. Criza climatică lovește cele mai vulnerabile grupuri (minoritățile, copiii și comunitățile sărace).

Politicenii se smiorcăie pentru o felie de pâine în plus. Activiștii de mediu scriu manifeste care ar trebui să devină acțuni.

Danemarca ucide. Din plăcere. Pentru tradiție. Și cu cruzime. Iar pentru cruzime nu există vaccin.

Anca Dragu îi cere demisia lui Cîțu, dacă CCR nu îi dă dreptate

Anca Dragu (USR PLUS)

Preşedintele Senatului, Anca Dragu cere demisia premierului, într-un mod voalat, ca urmare a sesizării făcute la CCR, pe tema depunerii moțiunii de cenzură, demers al parlamentarilor USR PLUS și AUR. Astfel, în cazul în care CCR nu îi va da dreptate lui Cîțu, Anca Dragu consideră necesar ca premierul să plece de la Guvern.

Florin Cîțu cere demisia șefilor de la Senat și Camera Deputaților

Săptămâna trecută, premierul Florin Cîțu le-a cerut demisia președinților celor două Camere în cazul în care CCR va considera că sesizarea sa privind depunerea moțiunii de cenzură ce îl vizează. Dacă răspunsul public oferit de Orban, care îi este contracandidat la șefia PNL a fost că „ar trebui să se abțină de la comentarii împotriva președintelui PNL”, Anca Dragu a fost ceva mai directă și i-a cerut să spună dacă își va da el demisia din funcția de premier.

„Dacă eu am dreptate în faţa Curţii Constituţionale, cine îşi dă demisia? Mai mult decât atât, noi vorbim aici de dreptul unei pătrimi din parlamentari de a depune o moţiune de cenzură conform Constituţiei. Premierul consideră ca sunt anumite aspecte mai degrabă administrative care fac ca această moţiune de cenzură să nu îşi urmeze parcursul. Deci rolul preşedinţilor celor două Camere nu văd care ar fi unul direct legat de parcursul acestei moţiuni. Ei consideră că semnăturile nu sunt în regulă. Eu explic (n.r. în punctul de vedere adresat CCR) că nu este un element pe care preşedinţii Camerelor să îl verifice şi să îl legitimeze într-un fel”, a declarat Anca Dragu.

Totodată, șefa Senatului a explicat parcursul moţiunii de cenzură de la depunere, pe 3 septembrie, şi până în prezent şi a spus că „nu vede niciun fel de temei” în solicitarea premierului.

„Mai degrabă, să ne spună şi dumnealui dacă îşi dă demisia dacă nu are dreptate în această cerere formulată”, a subliniat Anca Dragu.

Anca Dragu se simte hărțuită de aripa liberală Cîțu

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-2 ° C
-1 °
-2.3 °
87 %
12.9kmh
100 %
J
-1 °
vin
1 °
S
2 °
D
1 °
lun
2 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...