Virgil Popescu, chemat la „Ora Ministrului”

Lecția la care va fi ascultat: „Situaţia creşterii explozive a facturilor la energie"

Ministrul Energiei Virgil Popescu a fost convocat, pentru miercuri (ora 12.00), la „Ora ministrului”, în Camera Deputaților, iar tema pe care va avea de dat explicații are legătură cu creșterea energiei electrice și a gazelor naturale. Dezbaterile politice, solicitate de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, au ca temă „Situația creșterii explozive a facturilor la energie”. Joia trecută, plenul reunit al Parlamentului a aprobat, cu 339 de voturi „pentru” și o abținere, proiectul de hotărâre privind înființarea unei comisii de anchetă pentru stabilirea cauzelor creșterii substanțiale a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice.

Creșterea prețului la energie și gaz va fi subiectul unei anchete parlamentare

De altfel, chiar Virgil Popescu a declarat, la acel moment, că a votat pentru înființarea comisiei, mai mult, că își dorește să se stabilească cauzele pentru care prețul la energie electrică și gaze a crescut, Totodată, a ținut să dea asigurări că este la Ministerul Energiei, mai mult, că își va duce mandatul până la capăt, „astfel încât cei peste 20 de ani de energie, de sistem energetic în care nu s-a mai construit nimic nou, va fi dat uitării. Acesta este adevărul, nu s-a mai pus nimic nou în funcție din 2015, de la regenerabile. Ori acesta este unul dintre motive. M-aș uita în urmă cine au fost miniștrii Energiei. Sunt întru totul de acord cu această comisie și îi asigur că voi veni, și în calitatea mea de deputat, dar voi veni și din calitatea de ministru, să explic și din perspectiva Ministerului, ce se întâmplă în sistemul energetic național”, a declarat Virgil Popescu, printr-o intervenție telefonică.

Tot săptămâna trecută a fost adoptată Legea consumatorului vulnerabil, cu aplicare de la 1 noiembrie. De altfel, ministrul Energiei a precizat că această lege nu este suficientă în contextul actual, motiv pentru care la Ministerul Energiei se află deja în lucru o ordonanță de urgență care să vină în sprijinul a aproximativ 10 milioane de persoane, pe perioada acestei ierni. „Sunt convins că alături de toți colegii din Parlament vom găsi soluții ca și românii să fie protejați. La Minister, în momentul de față, lucrăm la o ordonanță pentru a proteja milioane de români la creșterea prețului la energie. Nu vorbim numai de consumatorul vulnerabil”, a mai spus Virgil Popescu.

Consumurile estimate la energie fac gaură în bugetul românilor

Articolul precedentCioloș, despre cum i s-a propus să fie președinte și de ce a refuzat
Articolul următorDirectorul general al ANPC despre sezonul estival: „Tarife mari și foarte mari. Prețuri comparative cu orice stațiune de lux de pe glob”