Sursa: Facebook

Paul Silviu Anghel, cel care conduce Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, face un scurt bilanț asupra a ceea ce a descoperit pe litoralul românesc și în Deltă în sezonul estival din acest an.

Nu că ar face cine știe ce dezvăluri, ci practic subliniază ceea ce știm cu toții: serviciile lasă de dorit, însă prețurile sunt la nivelul celor din țările unde turismul este unul civilizat, cu aplecare înspre consumatori. În plus, Paul Anghel mai arată și că stațiunile de pe litoralul românesc sunt aproape toate într-o stare deplorabilă.

În cele câteva luni de sezon estival, inspectorii ANPC au desfășurat 1.250 de acțiuni de control la operatorii economici care desfășoară activități comerciale pe întreg litoralul și în Delta Dunării, fiind aplicate circa 1.100 de avertismente și 490 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane de lei.

Totodată, pentru neregulile constatate au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de circa 950.000 lei, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de aproximativ 450.000 lei, în același timp fiind oprită temporar prestarea serviciului în 84 de unități, iar în cazul a 3 operatori economici a fost propusă închiderea temporară a unității, până la 6 luni.

Ca în fiecare an, ANPC a fost un apărător al drepturilor consumatorului român, atât pe litoral sau în Delta Dunării, cât și în zonele care sunt vizitate de un număr mare de turiști.

Anumite “metehne” ale unei categorii – este adevărat mică de operatori economici – nu se schimbă și, tot ca în fiecare an, alungă și nu apropie, prin actul de comerț pe care îl fac, turistul.
Am sesizat tarife mari și foarte mari la cazare, la parcarea autovehiculelor și chiar și la mâncare. Prețuri comparative cu orice stațiune de lux de pe glob poate chiar cu stațiunile renumite pentru tarifele exorbitante. Mi s-a spus că piața ține…până când?

Este adevărat faptul că anumite prețuri/costuri au crescut (vezi transport etc.), sezonul s-a scurtat , dar… aceleași servicii care lasă de dorit. Costuri nejustificate. Personal nepregătit, extenuat și irascibil. Atitudine sfidătoare. Patroni care nu înțeleg relația serviciu/ cost/ respect. Dughenizare, aplecătoare pe post de spații comerciale (unele ar vrea să deservească chiar și alimentație publică).

Despre stațiuni, cu excepția Constanței și a Stațiunii Mamaia: trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi. Fără locuri de parcare sau locuri de parcare plătibile la preț de camera de 3 stele

Evident, nu generalizez. Probabil există și excepții (ghinionul meu că nu le-am întâlnit).
Îmi pare rău, în continuare, pentru cei care înțeleg ce înseamnă TURISMUL, pentru cei care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, pentru cei care au investit și depus eforturi enorme. Se pare că aceștia au rămas și ei tot excepții!

Cum apropii turistul consumator de litoralul românesc?
Cum îl faci sa petreacă măcar o vacanță în țară?
Sunt întrebări la care sperăm, ca TOȚI operatorii economici din domeniu să găsească unrăspuns cât mai repede.
Se încheie sezonul 2021, începe sezonul 2022, în care greselile trecutului se vor remedia. Sperăm
”, scrie Paul Anghel pe Facebook.

Articolul precedentVirgil Popescu, chemat la „Ora Ministrului”
Articolul următorRosal ar putea părăsi gunoaiele din Prahova!