-1 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 804

Simion le arată susținătorilor că știe să deseneze în Paint și-i desenează lui Cîțu o mustăcioară de nazist

Foto: Facebook George Simion

Liderul AUR, George Simion, a postat de curând pe pagina sa de socializare o imagine în care premierului Florin Cîțu îi este desenată o mustață (cel mai probabil în Paint), cu scopul de a-l face să semene cu Adolf Hitler, liderul nazist. Cu această imagine, politicianul trage speranță că îi va mobiliza pe susținători să participe la protestul de mâine, de la Piața Universității.

George Simion vrea, cu toată ardoarea, ca premierul Florin Cîțu să pice și ar face orice pentru asta

Inclusiv să publice o imagine care, cel mai probabil ar putea să intre sub incidența CNCD. Mai mult, potrivit G4Media.ro, săptămâna trecută, același Simion ar fi făcut un tur al teraselor din centrul vechi al Capitalei, încercând să-și racoleze adepți care, ulterior, să participe la protestul de mâine, de la ora 17:00.

Cu toate că suntem în plină pandemie, George Simion, un împătimit al anti-vaccinismului, va organiza acest protest, impulsionat de congresul PNL, unde au participat peste 5.000 de persoane, săptămâna trecută. Ba chiar, acesta a și menționat acest lucru într-un live pe Facebook: „dacă ei pot, pot și eu”, ar fi sugerat el.

Citește și: Cîțu i-a cerut primarului Chițac s-o demită pe managera Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța

Tragedia de la Constanța se poate repeta în fiecare zi. Fost manager de Spital: „La spitalele de psihiatrie oricând pacienții pot arde de vii”

Așa arată secția ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. foto-ISU Dobrogea

România este la al treilea incendiu izbucnit în spitale, soldat cu morți și la al 14-lea fără morți, în mai puțin de un an. Reacția după tragedie o știm deja: mesaje de condoleanțe, demiteri pripite și declarații politice. „Toți și nimeni” sunt de vină.

Ziarul de Investigații(zin.ro) a analizat cifrele pe care le-a solicitat de urgență de la Ministerul Sănătății și a ajuns la concluzia că autoritățile se încurcă în minciuni, inclusiv în adresele oficiale.

ISU Dobrogea a menționat că a făcut recomandări pentru remedierea deficiențelor de la instalația electrică. Este instituția care pune ștampila pentru avizele de securitate de incendiu.

Managera Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, Stela Halichidiș:„ Dacă nu eram în regulă, de ce ne-au dat avize?”. O întrebare pertinentă, în ciuda unei atitudini sfidătoare pe care a avut-o imediat după incendiu. „ Mie îmi e rău, vreți să mor aici?”

Șapte, nouă? „Ne bucurăm că sunt numai șapte morți”. Se poate plânge și dacă un fir de păr al unui pacient arde în spital din vina statului

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență(DSU), Raed Arafat, a mai făcut o glumă macabră. Crede că a făcut comunicare specifică unei crize: „ne bucurăm că sunt doar șapte morți, nu nouă”. În cazul ăsta, orice pacient din România ar trebui să-i spună că e o dramă și dacă un fir de păr e ars în spital din vina statului”. Pe lista spitalelor fără autorizație de incendiu nu figurează Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Potrivit surselor noastre autorizate, sunt foarte multe spitale din țară despre care se știe că pot arde din temelii.

Un fost manager al unui spital de psihiatrie din țară ne-a menționat: „Să spună domnul Arafat când au fost ultimele controale la spitalele de pishiatrie. Acolo, dacă ia foc, pacienții ard toți, pentru că sunt supradimensionate și nici nu pot fi evacuați”

Ministerul Sănătății:„ Dar(…) am dat amenzi”

La solicitarea noastră, oficialii Ministerului Sănătății recunosc dezastrul din spitalele de psihiatrie. Până în prezent, au fost efectuate 40 de controale la spitalele de psihiatrie și secțiile de psihiatrie din cadrul spitalelor generale. Au fost aplicate amenzi în valoare de 143 900 de lei și s-au dat și 67 de avertismente. Principalele abateri constatate au fost supradimensionarea secțiilor, inexistența planurilor de evacuare în caz de incendiu.

Ultimul control a fost ianuarie ac. De atunci, nimeni nu s-a mai interesat să vadă dacă s-a remediat ceva.

La secțiile ATI din unitățile sanitare au fost identificate 1.921 deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor. Pe timpul verificărilor au fost remediate 138 dintre acestea.

Florin Cîțu:„Sunt bani pentru spitale!”. De ce nu se face nimic

Nonșalant, Florin Cîțu a declarat, astăzi, că „sunt bani pentru remedierea deficiențelor din spitale”. Și cu toate astea, ISU i-a dat o listă lungă cu ce găsește la controale. De ce nu se face nimic? Pentru că politicienilor români le place drama. Dacă nu ar mai fi dramă, nu ar mai avea pe ce să-și fundamenteze declarațiile politice agramate.

Iată ce ne-a transmis ISU, în ceea ce privește neregulile din spitale, Ultimul punct, deși pare cel mai banal, arată lipsa de interes a oamenilor care se ocupă de sănătatea noastră: verificarea instalațiilor de personal neautorizat.

– nefuncționarea, neasigurarea mentenanței instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor ori neasigurarea echipării construcțiilor cu astfel de sisteme de protecție la incendiu;

– funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu;

– lipsa dotării, neasigurarea mentenanței ori nefuncționarea instalațiilor de hidranți interiori/exteriori de incendiu;

– nedotarea sau neasigurarea verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare de incendiu);

– neverificarea instalațiilor electrice cu personal atestat/autorizat, utilizarea instalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații ori suprasolicitarea acestora

USR PLUS și-a ales noul lider. Dacian Cioloș este câștigător

USR, PLUS, USR-PLUS, Dacian Cioloș, Dan Barna, Guvern
Foto: Facebook

Spre deosebire de liberali, cei de la USR PLUS au mizat pe votul online, în contextul pandemiei, însă și a incidenței care, pe zi ce trece, e tot mai mare. Așadar, timp de aproape două săptămânii, membrii cu drept de vot din partid și-au exprimat opțiunea. În cursă au intrat Dacian Cioloș (fost lider PLUS), Dan Barna (fost lider USR) și Irineu Darău. În turul doi au rămas, însă numai Dacian Cioloș și Dan Barna.

Primul tur al alegerilor USR PLUS, câștigat de Dacian Cioloș

În primul tur al alegerilor, Dacian Cioloş a obţinut 15.111 voturi (46%), Dan Barna 14.404 voturi (43,9%), iar Irineu Darău 3.300 de voturi (10,1%), cel de-al treilea fiind, astfel, eliminat din cursă. Așadar, au votat online, prin intermediul unei platforme securizate, 32.815 dintre cei 44.114 membri cu drept de vot (reprezentând 74,4% din total).

Al doilea tur, câștigat tot de Dacian Cioloș

Noul lider al formațiunii politice este Dacian Cioloș. El a obținut 50.9% din voturi.

Pe 2 și 3 octombrie va fi organizat un congres la Romexpo.

„La congres participă doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Naţional, dar în având în vedere situaţia epidemiologică şi restricţiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS îşi asumă respectarea regulilor şi a decis organizarea congresului în sistem hibrid”, a scris partidul, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Citește și: Dacian Cioloș știe cine e vinovatul pentru incendiul de la spitalul din Constanța

Viața merge înainte: premierul Cîțu și-a numit un consilier onorific

Sursa: Facebook

Premierul Florin Cîțu își vede de guvernare, indiferent de situația din țară, așa că azi a mai semnat o decizie pentru interesul suprem, anume pentru acordarea calității de consilier onorific unui deputat cu state vechi de plată în PNL, în persoana lui Ben Oni Ardelean.

Potrivit actului publicat azi în Monitorul Oficial, liberalul a fost numit consilier onorific al prim-ministrului, în decizie menționându-se că „activitatea domnului Ben Oni Ardelean este neremunerată”.

Ardelean a fost unul dintre liberalii echipei Cîțu, chiar dacă mai low profile. Cert este că în ultima perioadă era clară spre cine merge susținerea sa la șefia PNL, iar pe 26 septembrie a punctat cu o poză pe Facebook în care apare cu Florin Cîțu, alături de alți liberali, cu o explicație: „În așteptarea votului pentru noua echipă de conducere a Partidului Național Liberal. Unitate!”.

Până să-și descopere vocația de politican, Ardelean a fost, timp de 10 ani (1998 – 2008), pastor al Uniunii Bisericilor Baptiste din România. Culmea, chiar dacă a lăsat în urmă cariera de pastor, Ardelean a devenit în 2010 doctor în Teologie, la Universitatea București, iar în 2012 a obținut un prim mandat în Parlament, ca senator, pentru ca acum să fie la al doilea mandat de deputat.

Și, ca un adevărat credincios ce este, și mai ales cu iubire de semeni, Ben Ardelean este cel care anunța cu satisfacție zilele trecute că parlamentarii au respins, „printr-un vot covârșitor, legiferarea parteneriatului civil, în fapt legiferarea căsătoriilor între persoane de același sex, dar ambalat frumos”.

Felicit și mulțumesc colegilor care s-au alăturat demersului și s-au opus acestui proiect de lege. Bineînțeles, ghiciți care a fost partidul care s-a declarat total pentru adoptare. Aveți o variantă. Mergem înainte! Dumnezeu să binecuvânteze România!”, scria acesta pe Facebook.

Deputatul – consilier onorific a avut totuși un episod mai puțin ecleziastic în aprilie anul acesta, când a fost oprit de polițiști pe când dădea o tură cu mașina, a fost testat și a reieșit că înainte de a urca la volan consumase ceva alcool. Explicația sa de atunci a fost că a luat pastile pentru tensiunea mică, care în schimb i-au ridicat alcoolemia. Sau și alcoolemia, motiv pentru care Ardelean s-a simți nedreptățit că i-a fost suspendat dreptul de a conduce, așa că a anunțat că va contesta măsura. Cert e că în atâtea luni nu a apărut niciun astfel de proces, care să îl aibă pe Ben Oni Ardelean reclamant.

Pe lângă toate cele de mai sus, chiar și cu așa experiență politică vastă și cu un comportament ireproșabil, Ardelean a fost bănuit la un moment dat că el ar fi fost „„cârtița” care imortalizat momentul micii petreceri de anul trecut din biroul lui Ludovic Orban, de ziua acestuia. Atunci, în spațiul public a apărut o imagine în care, deși în plină pandemie și cu măsuri restrictive, Orban le fusese gazdă Ralucăi Turcan (vicepremier la acea dată), miniştrilor Lucian Bode, Bogdan Aurescu, Virgil Popescu, Adrian Oros, și celui care era şeful Cancelariei, Ionel Dancă, parte din aceștia nepurtând mască în interior.

Ardelean a ținut să infirme la acel moment, pe un grup intern, că ar fi avut vreo legătură: „Dragi colege si colegi, sunt sigur că au ajuns si la voi bârfele care circulă pe net, cum că eu as fi autorul fotografiei care circulă. Nu am răspuns presei că nu am de ce să reactionez la bârfe si nici nu vreau să intrețin atmosfera prin dezmintiri la ceea ce apare pe „surse”. Dar, din respect față de voi, colegii mei, vă spun clar si răspicat: nu am nicio legătură cu ceea ce a apărut in spațiul public”.

Cîțu i-a cerut primarului Chițac s-o demită pe managera Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

În urmă cu foarte puțin timp, premierul Florin Cîțu a ieșit public pentru a face câteva declarații cu privire la tragedia momentului, cea întâmplată azi de dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. În urma acestei tragedii, 7 pacienți internați la secția ATI Covid au decedat. „Există o evaluare și aș vrea că Ministerul Sănătății să prezinte cum au fost implementate acele măsuri”, a spus premierul Cîțu, astăzi.

Florin Cîțu: „L-am sunat pe domnul primar Chițac din Constanța să o demită pe doamna manager. Și șeful de la AMCS o să fie demis, care de când a intrat în funcție nu a făcut nimic, mai ales că acest spital au fost mai multe nereguli”

Premierul a dat asigurări că, imediat ce va avea rezultatele complete ale anchetei (probabil luni, a menționat acesta), capetele vor începe să pice. Mai exact, acesta se referă la managerul spitalului, însă și la șeful AMCS. „Domnul președinte nu a făcut nimic. S-a bazat pe declarații pe proprie răspundere. Este în subordinea SGG și pot să fac acest llucru. Nu și-a dus la îndeplinire sarcinile”, a spus acesta.

„Cei responsabili o să plătească! Vom avea rezultatele anchetei, iar indiferent de funcție o să plătească”

Premierul a mai spus, de asemenea, că banii ar fi fost alocați de la buget, însă a sugerat că de la alocare până la folosirea acestora efectiv în procesele de reabilitare a spitalelor, e cale lungă. „Cei care invocă lipsa de bani: bugetul alocat la început de an pentru Ministrul Sănătății pentru sănătate a fost de 58,3 miliarde de lei, iar la rectificare au mai fost adăugate 4,5 miliarde de lei. Miercuri, am mai adăugat încă 400 de milioane de lei ditre care 70 de milioane s-au dus către secțiile AȚI, iar restul pentru medicamente. În ceea ce privește Spitalul de la Constanța au fost fonduri europene în valoare de 22,6 milioane de lei alocate pentru gestionarea crizei sanitare. Deci bani au existat dar se pare că nu au fost foloiți cum trebuie”, a declarat premierul.

Citește și: Raed Arafat confirmă: în spital nu existau senzori de incendiu

Raed Arafat confirmă: în spital nu existau senzori de incendiu

Foto: Facebook

Șeful DSU, Raed Arafat, a confirmat ceea ce deja se bănuia: în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nu existau senzori de incendiu, cu toate că legislația în vigoare impune tuturor intituțiilor, cu atât mai mult spitalelor, să aibă astfel de dispozitive instalate. „În cadrul ultimului control au fost constatate anumite nereguli care au fost trecute în raportul ISU Constanța”, a spus, într-o primă instanță, Raed Arafat.

Raed Arafat: „Unele nereguli se referă la instalațiile electrice și unele improvizații, la siguranțe dezechilibrate și s-a constatat nefuncționalitatea instalației de semnalizare a incendiului”

Acesta a mai spus, de asemenea, că în spital ar fi existat un senzor pentru oxigen, inclusiv în saloane, însă nu și un senzor pentru detectarea fumului. „Există în spital senzor pentru oxigen, există în saloane, dar instalația de detectare a incendiului nu există. Sunt explicații care ni s-au zis. Rămâne că spitalul să dea aceste explicații. Aici nu putem trage la răspundere. Există un procuror care investighează cazul”, a spus șeful DSU, Raed Arafat.

Reamintim că, la Spitalul de Boli Infecționease din Constanța au murit 7 persoane, în urma unui incendiu, azi dimineață. Inițial s-a vehiculat că numărul real ar fi de 9 persoane, însă informația a fost dezmințită de ministrul de Interne, Lucian Bode, cel care a semnalat că s-a făcut o greșeală în raportări.

Citește și: Dacian Cioloș știe cine e vinovatul pentru incendiul de la spitalul din Constanța

Bode insistă că, de fapt, au murit numai 7 oameni la Constanța

Foto: Universul.net

Cu toate că presa a spus, în repetate rânduri, că numărul real al deceselor de la Constanța este de 9, Lucian Bode, ministrul de Interne, susține că realitatea ar fi cu totul alta. Mai exact, acesta a declarat că la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța ar fi decedat 7 persoane și nu 9, așa cum s-a vehiculat în presă.

„Vă comunic oficial azi cifra corectă, vorbim de 7 persoane care și-au pierdut viața, 5 în spital și 2 după ce au fost transferați. Inițial, cei care au comunicat au greșit spunând că 7 sunt în spital și 2 relocați, acesta este motivul pentru care au greșit”, a spus Lucian Bode, astăzi.

Prioritățile lui Bode

„Prioritatea zero a noastră a fost să ne asigurăm că toți pacienții evacuați sunt în siguranță. Au fost transferați la 3 spitale”, a mai spus Lucian Bode.

Ministrul Bode a transmis, de asemenea, condoleanțe familiilor celor decedați.

Precizări oficiale ISU

„La momentul acesta centralizăm datele. Cert este că după apel inspectorul a implementat planul roșu. A fost apelat la un dispozitiv pe mai multe laturi din clădire, iar mai apoi prin evacuarea paciențior. 350 de mp au fost afectate de incendiu. În ceea ce privește cauza, suntem în curs de cercetare, A fost deschis un dosar penal. După ce pacienții au fost evacuați au fost transferați la alte unități medicale. Nu mai avem arsuri grave sau leziuni grave”, a spus Cristian Radu, primul adjunct al Inspectoratului pentru situații de urgență, în cadruș unei conferințe de presă.

Citește și: Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Crește numărul persoanelor decedate

Dacian Cioloș știe cine e vinovatul pentru incendiul de la spitalul din Constanța

Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, pare să știe cine este principalul vinovat pentru tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța. „Dincolo de bani, aici este şi o problemă a asumării responsabilităţii politice”, a declarat Dacian Cioloș, astăzi, la DigiFM. Cu alte cuvinte, „peștele de la cap se strică”, iar în acest moment, „capul” este PNL.

Dacian Cioloș, tranșant: „Eu nu aş mai vota primarul ăla care ştiu că omoară oameni pentru că nu numeşte manageri competenţi, ci îi pune pe criterii politice”

În opinia politicianului, principalul vinovat pentru tragedia de la Constanța este PNL, pentru că a tratat această problemă, a siguranței spitalelor din România, cu indiferență, cu toate că existau atâtea precedente (Matei Balș, Piatra Neamț).

Cioloș a explicat cum, în luna februarie, foștii miniștri USR PLUS, Vlad Voiculescu și Cristian Ghinea ar fi mobilizat 50 de milioane de euro pentru investiții în spitalele din România. Cu toate astea, autoritățile locale s-ar fi arătat incapabile să folosească resursele existente pentru prevenirea unor tragedii. „În cazul de faţă, vina nu e pasată, pentru că banii au fost alocaţi pentru investiţii de urgenţă… doar că nu au fost solicitaţi banii respectivi”, a punctat Dacian Cioloș.

Citește și: Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Crește numărul persoanelor decedate

„Răspunsul este la autorităţile locale”

Acesta a mai spus că, în această primăvară, partidul său ar fi cerut depolitizarea anumitor funcții manageriale din spitalele din țara noastră, lucru care nu s-ar fi întâmplat. „Ne-au spus colegii, domnule, nu o putem face acuma, pentru că noi avem congres în toamnă şi dacă ne apucăm să dăm afară oameni pe care i-am numit pe posturi, riscăm să avem o problemă la congres”, a mai spus Dacian Cioloș, la DigiFM.

Gorghiu nu pricepe ce caută USR PLUS alături de PSD și AUR

Captură Video

Senatorul liberal, Alina Gorghiu, nu poate să priceapă presupusă alianță de ocazie dintre USR PLUS, AUR și PSD. În opinia acesteia, dacă PSD și AUR ar avea puncte în comun, din punct de vedere al doctrinei (vorbim, în acest caz, de doctrina neoficială), alăturarea acestora cu USR PLUS ar fi de neimaginat. Singura concluzie firească, totuși: Florin Cîțu a reușit performanța de a izola PNL pe scena politică românească. O concluzie care, oricât de evidentă ar fi, e refuzată de susținătorii premierului.

Alina Gorghiu: „Firească alianța PSD cu AUR pentru votarea acestei moțiuni. Ambele partide sunt anti-vaccin, anti-europene și anti-măsuri de siguranță”

Așadar, senatoarea se declară stupediată de „cârdășia” celor trei partide. „Dar mai au timp până marți să conștientizeze că vor deconta aspru. Oamenii nu i-au votat ca să se alăture PSD, cel mai mare inamic al românilor”, a mai scris Alina Gorghiu.

Mai mult, aceasta se întreabă dacă USR PLUS a citit măcar textul moțiunii de cenzură. „Cel mai tare sunt atacate domeniile gestionate de foștii miniștri ai USR: fonduri europene, gestionarea programelor de sprijin pentru IMM, situația din transporturi și mai ales dezastrul din domeniul transportului feroviar de persoane (cu reacțiile sfidătoare ale fostei conduceri a CFR), problemele din sănătate”, a mai spus aceasta, adăugând că, în cazul în care USR PLUS „încearcă să minimalizeze importanța politică a alianței cu PSD și AUR, considerând că este doar un demers conjuctural, ‘tehnic’, o moțiune de cenzură este un act profund politic. Pe care îl faci alături de niște parteneri cu care ai valori comune, care te definesc ca partid politic”.

Citește și: Deputat USR PLUS: „Sunt convins anti-Cioloș, mai ales de la momentul în care am văzut câți oameni din servicii au intrat în PLUS”

YouTube elimină videoclipurile activiștilor anti-vaccin

Sursa foto: mic.com
Sursa foto: mic.com

YouTube a decis să elimine mai multe canale video asociate cu activiștii anti-vaccin.

Militanții, din lipsă de ocupație sau de dramă, au devenit virali, printre aceștia numărându-se și ”avocații anti-vaccin” Joseph Mercola și Robert F. Kennedy Jr. Da, cel din familia Kennedy.

Mai mult, numeroși experți au declarat că respectivii doi sunt parțial responsabili pentru că ajută la propagarea scepticismului care a contribuit la încetinirea ratelor de vaccinare în mai multe state.

Youtube vs. Kennedy, acel Kennedy încă viu, care inistă că vaccinul are legătură cu Bill Gates

Să ne amintim de Kennedy. Nu, nu de președinte, ci de Robert, o rudă mai îndepărtată și, în mod ciudat, încă vie. Robert a promovat dezinformarea despre vaccinul COVID-19. Pe Youtube. Și pe Instagram. Și oriunde a reușit.

De asemenea, același Robert a sugerat, în mod fals, că vaccinul a contribuit la moartea lui Hank Aaron, în vârstă de 86 de ani și a altor persoane. Desigur, toate afirmațiile s-au dovedit a fi false. S-a oprit? Nu.

În februarie 2021, contul său de Instagram a fost blocat pentru ”împărtășirea în repetate rânduri a afirmațiilor demontate despre coronavirus sau vaccinuri”. Centrul pentru combaterea urii digitale l-a identificat pe Kennedy drept unul dintre principalii propagatori ai teoriilor conspirației despre Bill Gates și telefonul cu tehnologie 5G.

Dezinformarea despre vaccinul împotriva rujeolei sau varicelei: la ordinea zilei, pe orice platformă media

Ca parte a unui nou set de politici care vizează reducerea conținutului anti-vaccin pe site-ul deținut de Google, YouTube va interzice orice videoclipuri care susțin că vaccinurile utilizate în mod obișnuit, aprobate de autoritățile sanitare, sunt ineficiente sau periculoase.

Compania a blocat anterior videoclipuri care făceau aceleași afirmații despre vaccinurile împotriva coronavirusului, dar nu și pentru alte vaccinuri, cum ar fi cele pentru rujeolă sau varicelă.

Diferența între ”Nu mă vaccinez” și ”Prin vaccin vor să ne implanteze CIP-uri în piele!”

Undeva prin 2005, mai mulți auto-intitulați experți au stabilit și promovat ideea discreditată științific, conform căreia vaccinurile provoacă autism.

Au trecut 16 ani și am ajuns în 2021, când vaccinul anti Covid ar conține cipuri, coduri, ar modifica ADN-ul, ar provoca impotență, sterilitate, ar comunica cu extratereștrii sau (de ce nu?) cu furnalele din Iad.

Oamenii continuă să asocieze vaccinul cu Bill Gates și, paradoxal, postează teorii ale conspirației de pe computerul personal, folosind Windows. Da, Windowsul lui Bill Gates.

Violeta Alexandru: „Nu avem nicio scuză. Încă ne mai putem trezi”

Violeta Alexandru

Fostul ministru al Muncii din Cabinetul Orban, Violeta Alexandru a reacționat după tragedia de la Constanța, un incendiu izbucnit la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase în urma căruia nouă pacienți au decedat. Violeta Alexandru a afirmat, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, că există bani publici, dar că nu sunt gestionați bine. Mai mult, că guvernării liberale, care este de aproape doi ani de zile, ar trebui să îi fie rușine să se găsească scuze toate neregulile, „în sistemul public, mereu e de vină altcineva”.

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Crește numărul persoanelor decedate

„Dacă aud, din nou, că s-a trimis Corpul de control după care se așterne tăcerea, înnebunesc. Ca să o spun pe românește.

Nu se întâmplă nimic serios. Asta cred. Nu dorim să deranjăm sistemul public, în profunzimea problemelor acestuia. Unul se acoperă pe altul. Nimeni nu răspunde, de fapt. Dar Șefi, de spitale, de orice, se bat să fie. Fără pic de abilități manageriale. După care, atunci când se întâmplă ceva, e de vină oricine altcineva. Noi nu avem simțul răspunderii individuale în România, în sistemul public e jale. Peste toate acestea, să nu uităm deciziile luate din presiunea pilelor/relațiilor. Când se întâmplă o tragedie, pe moment e mare agitație (ai zice că se schimbă ceva, în fond trăim cu speranțe), pe urmă presa se mută la alt subiect și, de fapt, nu se schimbă nimic pe fond. În sistemul public, mereu e de vină altcineva”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Totodată, fostul ministru a precizat că bani publici sunt în România, dar că sunt gestionați prost. „Se anunță mari și sofisticate achiziții de noi tehnologii și nu se găsesc bani de prize, de clanțe, de becuri. Țara asta se duce de râpă pentru că ne credem sofisticați, ne jignește să facem curățenie, ordine la nivelul lucrurilor simple. Am intrat la guvernare de ceva vreme. Nu avem nicio scuză. Încă ne mai putem trezi. Cu intenții și orgolii, cu răutate și fudulie, nu se va face treabă. Mor oameni sub guvernarea noastră. Ce rușine să ne tot găsim scuze”, a mai scris Violeta Alexandru, care le-a transmis „Condoleanțe!”, celor ce trec prin această dramă.

PSD îi cere demisia lui Cîțu după incendiul de la Constanța

PSD îi cere demisia lui Cîțu după incendiul de la Constanța

Florin Cîțu (captură video)

Incendiul de la Constanța, în care au decedat 9 pacienți interbați în secția ATI Covid, arată încă o dată presiunea pusă pe sistemul sanitar, în plin val patru al pandemiei.

PSD, prin vocea liderului, Marcel Ciolacu, dar și a fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog trag un semnal de alarm, mai mult, cer demisia de onoare a premierului Florin Cîțu, pe care îl consideră la fel de vinovat de tragedia din această dimineață, ca și pe Tătaru, Voiculescu și Mihăilă, care au condus ministerul de la începutul pandemiei.

„De când ați fost puși de Iohannis la conducerea României ați știut doar să dați din gură, doar să aruncați responsabilitatea pe alții, doar să promiteți iluzii. Nimic concret! 12 incendii și zeci de decese în spitalele de la Piatra Neamț, Spitalul de Psihiatrie Socola, Matei Balș și, acum, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța – toate în guvernarea Dreptei. Miniștrii PNL și USR ai Sănătății, Tătaru, Voiculescu și Mihăilă, plus premierul Cîțu – voi sunteți principalii vinovați pentru toate dramele la care asistăm. Românii mor zilnic pentru că tot anul voi, PNL și USR, v-ați certat pe bani și pe funcții!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

În același ton au venit acuzele și din partea fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, care face apel la onoarea lui Florin Cîțu de a pleca de la conducerea guvernului.

„Din nefericire, pacienții internați în spitalele din România continuă să moară cu zile din cauza incompetenței Guvernului Cîțu, care nu a făcut nimic pentru a pregăti așa cum trebuie noul val al pandemiei. Secțiile ATI sunt supraaglomerate, iar spitalele abia mai fac față. În tot acest timp, (încă) premierul Cîţu nu are altceva mai bun de făcut decât să găsească țapi ispășitori pentru propria sa incapacitate. Când toți se pricep la toate, iată rezultatul!Dacă ar avea un pic de onoare, Cîțu și-ar da deja astăzi demisia! Oare câți mai trebuie să moară până vom scăpa de acest criminal?”, a scris și Florian Bodog.

În ultimul an, acesta a fost al treilea incendiu al unui spital suport Covid, după cel de la Piatra Neamț, din 14 noiembrie 2020, respectiv cel de la Institutul Matei Balș, din 29 ianuarie 2021. Un incident care a dus la decesul a trei persoane a avut loc la unitea mobilă ATI a Spitalului Victor Babeș, în luna aprilie 2021.

Guvernul a anunțat activarea celulei de criză la MAI în cazul incendiului de la Constanța

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-1 ° C
-0.6 °
-2.7 °
80 %
2.7kmh
0 %
mar
3 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °
S
0 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...