-0.1 C
București
sâmbătă, 24 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 773

Timișoara ar putea rămâne fără apă caldă și căldură

Termoficarea Colterm
Sursa foto: Opinia Timișoarei

Municipiul Timișoara riscă să rămână fără apă caldă și căldură după ce E.On a anunțat că va sista furnizarea de gaze naturale din cauza datoriilor pe care compania de termoficare din Timișoara le are. Mai exact, 50 de mii de gospodării, școli și spitale riscă să rămână fără căldură și apă de luni, 25 octombrie.

„Primăria Timişoara şi Colterm depun eforturi imense pentru ca acest lucru să nu se întâmple”, se arată în comunicatul de presă transmis de municipalitatea Timișoara, relatează g4media.ro. Primarul Timișoarei a precizat că s-au transferat, din bugetul local, peste 132 de milioane de lei către Colterm.

„Nu am acumulat niciun leu de datorie nouă la E.ON de când am preluat mandatul şi am reuşit să plătim deja aproape 10 milioane din cele 70 milioane de datorii acumulate în perioada 2013-2016” a precizat Dominic Fritz.

Colterm are datorii istorice de 320 de milioane de lei

Chiar dacă reprezentanții primăriei au declarat că s-a achitat o parte din datorii, ajutorul de la bugetul de stat este necesar pentru a se putea livara agent termic în această iarnă.

„Este un scenariu pe care încă încercăm din răsputeri să îl evităm”, a mai precizat primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Primaria Timişoara a mai precizat că a luat măsuri urgente pentru  continuarea funcţionării Colterm și că vor continua negocierile cu E.On pentru a găsi o formulă de a continua colaborarea. Mai exact, termoficarea Colterm ar putea trece producția pe bază de cărbune. Dominic Fritz a cerut alocarea de fonduri de la bugetul de stat și amânarea plăţilor pentru certificate de emisii care să sprijine companiile de termoficare și locuitorii. Totodată, una dintre soluții ar reprezenta creșterea tarifului pentru populație.

„Din păcate, Colterm va trebui să crească şi tariful pentru populaţie, tarif care de ani buni a rămas neschimbat şi care între timp acoperă doar o mică parte din preţul real de producţie”, se mai arată în comunicatul transmis de  Primăria Timişoara.

La începutul săptămânii, Dominic Fritz a anunțat intrarea în insolvență a companiei de termoficare Colterm. Societatea are datorii de peste 300 de milioane de lei, iar în luna mai a fost amendată cu 21 de milioane de lei pentru că nu a cumpărat certificatele de poluare impuse de Uniunea Europeană.

Societatea de termoficare Colterm din Timișoara a intrat în insolvență

Dacian Cioloș, atac dur la PNL: „Este de neînţeles ce doreşte acest partid”

Dacian Cioloș (captură video)

Liderul USR, Dacian Cioloș, a lansat un atac la adresa PNL. Demnitarul e de părere că nu se poate îndepărta de la putere și nu înțelege de ce liberalii dau vina pentru criza sanitară ce a cuprins întreaga țară pe Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

„Este de neînţeles ce doreşte acest partid care ne trimite mesaje de împăcare, în timp ce în public continuă cu dezinformări” a transmis Cioloş pe pagina sa de Facebook. Mai mult, Cioloș acuză Partidul Național Liberal că dezinfomrează publicul.

„Este pur şi simplu de neînţeles ce doreşte în realitate acest partid care, pe de-o parte, ne trimite mesaje de împăcare, în timp ce în public continuă cu dezinformări de cea mai joasă speţă”, a mai precizat liderul USR.

Cioloș: „Florin Cîțu, un om care nu se poate dezlipi de putere”

Parlamentul nu a acordat votul de încredere guvernului propus de Cioloș, motiv pentru care astăzi, 21 octombrie, președintele Iohannis așteaptă partidele parlamentare la negocieri. Cioloș îl acuză pe premierul demis Florin Cîțu de folosirea banilor publici pentru campanii „otrăvite”.

„De la demiterea sa și până de curând, am făcut pur și simplu terapie cu un om care nu se poate dezlipi de putere. Și nu sunt singurul. Dar să te contrazici de la o zi la alta și să ajungi să faci campanii otrăvite din bani publici împotriva celor cu care spui că ai vrea să mai lucrezi nu are nici un sens. Nici nu mai comentez latura morală.”, a scris Dacian Cioloș.

Conform decizie Bex al PNL, partidul va merge la consultările de la Cotroceni cu Florin Cîțu ca propunere pentru funcția de prim-ministru. Dan Vîlceanu a precizat că singura variantă pentru a scoate țara din criză e formarea unui guvern în jurul Partidului Național Liberal.

Astăzi, 21 octombrie, președintele Klaus Iohannis așteaptă partidele parlamentare la consultări.

Programul consultărilor de la Cotroceni

Ora 11.00 – Partidul Național Liberal

Ora 11.30 – Partidul Social Democrat

Ora 12.00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România

Ora 12.30 – Uniunea Salvați România

Ora 13.00 – Alianța pentru Unirea Românilor

Ora 13.30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale

Cioloș: ”Prețul trezirii va fi plătit de cetățeni: în decese, facturi umflate, școli fără căldură”

Vlad Voiculescu, despre intervenția președintelui: „prea târziu”

Foto: Aktual 24

Imediat după intervenția președintelui Klaus Iohannis, de aseară, fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, a reacționat, spunând că măsurile anunțate au venit prea târziu, acestea fiind, deopotrivă, insuficiente situației grave în care se află acum țara noastră.

Vlad Voiculescu: „Too little, too late. Dintre măsurile anunțate de președinte, vacanța copiilor este singura care ar putea avea efect pe termen scurt. Prea puțin”

Vlad Voiculescu a ținut să puncteze că măsurile anunțate de Klaus se vor lua abia de peste cinci zile. „Nu am mai văzut nicăieri și nu este de înțeles cum măsuri atât de urgente sunt pregătite de ieri, anunțate azi, aplicate abia peste 5 zile. Prea târziu. Prea puțin, prea târziu.Mii de familii în plus își vor pierde mamele, tații, bunicii, copiii din cauza acestei lașități.Fără exagerare, nu știu cum dorm oamenii ăștia. Din fotografia de mai jos nu este unul singur care să nu înțeleagă ce se întâmplă și ce e de făcut. Mi-aș dori ca măcar unul să fi avut curajul să fi spus ceva la acea masă. Măcar pentru propria conștiință”, a mai scris Vlad Voiculescu, pe Facebook.

În cursul serii trecute, în urma unei ședințe la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a anunțat că de luni se vor introduce noi restricții care, în mare parte, îi vor viza pe nevaccinați.

Vlad Voiculescu, despre intervenția președintelui: „prea târziu”
Foto: presidency.ro

Citește și: Ludovic Orban cere demisia lui Florin Cîțu

Moise Guran: ”Suntem vinovați. Eu, tu și toți cei care i-au votat pe acești ticăloși”

Sursă foto: www.capital.ro
Sursă foto: www.capital.ro

Într-un top al erorilor, într-un clasament al celor vinovați de ceea ce traversează România, Moise Guran îi atribuie locul 1 lui Klaus Iohannis.

Rata mortalității din țară este printre cele mai mari din lume, patrurile ATI sunt complet ocupate, morgile sunt depășite de numărul de morți.

Jurnaliști din întreaga lume scriu că un infectat cu coronavirus din România moare la fiecare 5 minute. Totuși, aceeași Românie refuză să se deștepte, în ciuda versurilor din imn.

Jurnalistul consideră că, deși Cîțu a greșit în repetate rânduri, Iohannis rămâne marele vinovat, amintind că președintele este (alături de guvern, nu de prim-ministru) a doua latură a executivului bicefal, potrivit Constituției României.

Clasamentul celor vinovați pentru faptul că România este pacientul lumii, un pacient aflat în stare gravă

Conform jurnalistului, vina pentru criza cu care se confruntă românii se împarte, gradual, în felul următor:

10. Eroarea de a nu înțelege că oamenii nu înțeleg nimic din ce se întâmplă;

9. Eroarea de a nu combate nicicum teoriile conspirației;

8. Biserica și alți influenceri anti-vaccin;

7. Medicii de familie lipsiți de etică;

6. Medicul colonel Valeriu Gheorghiță și CNCAV;

5. Ministerul Sănătății;

4. Ministerul Educației;

3. Ministerul de Interne;

2. Guvernul României;

1. Președintele Klaus Iohannis.

Președintele are atribuții subliniate în special în situații de criză, ceea ce implică și prevenirea acestora. Dar dl Iohannis a jucat un rol activ în antivaccinare, și unul pasiv, adică n-a făcut, în neadoptarea unor măsuri de gestionare a valului IV”, a precizat Moise Guran în postarea intitulatăSă înțelegem cine și cât a greșit, ca să nu mai repetăm la infinit aceleași prostii”.

414 persoane au murit în ultimele 24 de ore. 414. Independent de clasa politică, de partide sau de afilieri. 414, din care 390 erau nevaccinați și 33 vaccinați, iar 32 dintre cei vaccinați prezentau comorbidități. Doar 33 din cei 414 și-au făcut datoria morală, civică. Atât. 414 au invocat, cel mai probabil, motive, au găsit scuze, au militat împotriva sănătății și au plătit un ultim preț. Prețul locului de la morgă care, paradoxat, este gratuit.

Când politicul nu știe ce să decidă

Suntem vinovați eu, tu și toți cei care i-au votat pe acești ticăloși? Probabil că da, eu mai mult decât tine (pentru că am mulți urmăritori pe facebook) dar să fim atenți cu vinovățiile astea colective, pentru că ele nu trebuie să devină un scut după care pot fi ascunse aceste zece vinovății expuse mai sus și pe care eu le consider bine determinate”, mai arată Guran.

Oricât i-am învinovăți pe Cîțu, Iohannis, Ciolacu, Vlad Voiculescu sau vreo față bisericească, 390 români au spus ”nu” vaccinării. Doar azi. More to come.

Și, cu morții proaspăt îngropați, România continuă un delir verbal absurd, nu-și recunoaște greșelile și urează ”moarte medicilor”. Pe străzi, prin proteste, cu pancarte.

E vina clasei politice? Posibil. E vina celor care refuză vaccinarea? Probabil. Dar, într-un final, nu politicul ar trebui să dicteze.

Poți vota politicianul. Dar nu poți vota pentru viață și avea siguranța că vei câștiga.

Autobuz pe hidrogen, testat în mai multe orașe din România

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Autobuzul pe hidrogen reprezintă un produs al Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public.

Autobuzul Urbino 12 va fi testat în cadrul unui tur național, desfășurat pe o perioadă de două luni. Turul va acoperi douăsprezece orașe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea.

Hidrogenul: o sursă de energie care diminuează emisiile de carbon

Urbino 12 va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului. Astfel, va fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie.

Mai mult, se va urmări și a conștientizarea eficienței folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată și a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon, precizează Radio Eco Natura.

Solaris Urbino 12 cu hidrogen este, fără nicio îndoială, soluția viitorului. Este deja disponibilă, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.

Autobuzul pe hidrogen: o soluție sustenabilă pentru mediul înconjurător, dar și experiență plăcută de călătorie pentru pasageri

Autobuzul a fost lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm. Conform experților, el reprezintă avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public. Practic, este o alternativă fără emisii nocive, dar și o soluție pentru orașele care doresc să investească în calitatea mediului.

Alimentat cu hidrogen, vehiculul oferă o autonomie de până la 400 km. Cu toate acestea, păstrează toate avantajele unui motor electric.

De asemenea, prezintă un nivel scăzut de zgomot în timpul deplasării. În plus, garantează o experiență plăcută de călătorie, atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri.

Autobuzul este echipat cu un sistem de climatizare, camere de supraveghere, iar pasagerii își pot reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile.

În ceea ce privește persoanele cu mobilitate redusă, acestea vor avea la dispoziție o rampă și un compartiment pentru scaune cu rotile.

Partidele, convocate la consultări pentru ieșirea din criza politică

Foto preluare Digi24

Președintele Klaus Iohannis a convocat, pentru joi, partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui alt premier, după ce lista propusă de către Dacian Cioloș a primit numai 88 de voturi „pentru”, în timp ce „împotrivă” au votat 184 de parlamentari. Potrivit Administrației Prezidențiale discuțiile ar urma să înceapă de la ora 11.00, însă până la acest moment nu au fost anunțate și orele stabilite pentru fiecare partid și formațiune în parte.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a luat act de faptul că, în urma votului exprimat, Parlamentul nu a acordat încrederea Guvernului propus de Dacian Cioloș. În consecință, în temeiul prevederilor art. 85 alin.(1) și ale art. 103 alin.(1) din Constituția României, Președintele României convoacă consultări cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament în vederea desemnării unui nou candidat pentru funcția de Prim-ministru, în data de 21 octombrie 2021, începând cu ora 11:00”, a transmis Administrația Prezidențială.

„Din acest moment mingea se întoarce în terenul președintelui Klaus Iohannis”, a declarat Dacian Cioloș, după votul din Parlament. Totodată acesta consideră că varianta refacerii coaliției în jurul PNL, condus de Florin Cîțu, nu este una fezabilă. „Cîțu e non-soluție”.

De partea cealaltă, liderul PNL Florin Cîțu a scris, miercuri, un mesaj pe Facebook, imediat după respingerea Guvernului Cioloș în Parlament, în care spune că „România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline”, mai mult, că soluția este un nou guvern format în jurul Partidului Național Liberal. „Asigurăm deja guvernarea interimară a țării, împreună cu partenerii de la UDMR, iar trecerea spre un guvern cu puteri depline, având în continuare PNL ca forță principală, se poate face foarte rapid și fără nicio perioadă de adaptare”, a mai scris Florin Cîțu.

Situația este una foarte delicată în contextul actual, cu o criză sanitară fără precedent, în care este nevoie de o guvernare care să ia cele mai bune decizii pentru depășirea valului 4 al pandemiei. De alfel, o a doua respingere a unui premier desemnat de președinte deschide calea alegerilor anticipate, și chiar dacă toți liderii politici și-au arătat deschiderea pentru acest demers, cu toții sunt de acord că este greu de ajuns la anticipate.

Cioloș nu va fi premier. 184 de parlamentari au votat împotrivă

Ludovic Orban cere demisia lui Florin Cîțu

Sursa foto: Facebook

Într-o conferință de presă, Ludovic Orban i-a cerut demisia lui Cîțu pentru că a ajuns să reprezinte „o frână pentru negocierile în care poate să fie implicat PNL”. Mai mult, fostul președinte al Partidului Național Liberal îl acuză că nu a ținut cont de nimic în lupta pentru câștigarea funcției în partid.

„Solicit demisia din funcţie a preşedintelui PNL, Florin Cîţu, că e executat orbeşte toate ordinele primite, fără să ţină cont de consecinţele drastice pentru România, iar azi este o frână pentru negocierile în care poate să fie implicat PNL”, a spus, miercuri, Ludovic Orban, relatează Antena3.

Totodată, Orban îi cere demisia și președintelui Klaus Iohannis, dar știe că nu are niciun efect. „Azi ar fi potrivit să cer şi demisia preşedintelui Klaus Iohannis, dar nu o fac pentru că ştiu că o fac degeaba. Îl somez să-şi aducă aminte că e preşedintele României. Iohannis să înceteze bătaia de joc la adresa românilor”, a mai precizat Ludovic Orban.

Ludovic Orban consideră că Cioloș a fost umilit de președintele Iohannis

După ce guvernul propus de Cioloș nu a trecut de Parlament, Ludovic Orban e de părere că președintele României a vrut să pedepsească USR pentru aruncarea țării într-o criză politică fără precedent.

„Nu e vina lui Cioloş că nu a luat voturile pentru guvern, nu şi-a dat seama că Iohannis nu l-a desemnat ca să găsească o soluţie pentru criză, ci ca să-l pedepsească şi să-l umilească. Răspunderea pentru prelungirea crize aparţine preşedintelui Iohannis şi slugilor din conducerea PNL care au ascultat orbeşte de porunca lui Ioahnnis de a nu desemna un candidat de premier”, a conchis Orban.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a precizat în repetate rânduri că cea mai bună soluție pentru rezolvarea crizei politice sunt alegerile anticipate. Mai mult, social-democratul susține că președintele Klaus Iohannis ar trebui suspendat din funcție după ce criza politică va fi rezolvată. Pe lângă asta, liderul AUR, George Simion, a precizat la începutul lunii octombrie că dacă președintele îl va propune tot pe Cîțu premier, va iniția procedurile de suspendare din funcția de președinte.

„Am văzut că acum găsim susținere în Parlament. Nu am discutat, dar am văzut în spațiul public că oameni din mai multe formațiuni politice încep să fie deschiși la propunerea noastră”, a spus George Simion în acea perioadă.

Florin Roman îl acuză pe Ludovic Orban că ar fi trădat PNL pentru USR

Iohannis, ședință pe tema restricțiilor, la Palatul Cotroceni

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, de la ora 17.30, la Palatul Cotroceni, responsabilii în gestionarea pandemiei şi a anunţat clar că se pregătesc restricţii pentru limitarea răspândirii virusului.

La această ședință vor participa Prim-ministrul Florin Cîțu, ministrul interimar al Sănătății, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol, și coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat Administrația Prezidențială.

Este necesară luarea unor măsuri nepopulare

Șeful statului a precizat, marți, în ziua în care România a atins un triplu record al pandemiei, cu 18.863 de persoane infectate cu Covid, 574 de decese din cauza Covid, respectiv 1.805 de pacienți aflați în stare gravă în secțiile ATI, că este alarmantă lipsa de acţiuni concrete din partea autorităţilor, subliniind că aceste cifre confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit pentru gestionarea valului 4.

„Am decis să convoc mâine (n.r. miercuri) o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor (…) În acelaşi timp, pentru a opri acest val pandemic foarte agresiv, sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă şi este nevoie de ele acum. Fie că vorbim de Certificatul verde adoptat în regim de urgenţă de către Parlament sau de alte măsuri capabile să reducă pe termen scurt mobilitatea şi interacţiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma şi pune în aplicare, indiferent cât de nepopulare ar părea. Orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte dramatice pentru noi toţi, ca societate”, a declarat, marţi seară, preşedintele. 

În raportarea CNSU de miercuri au fost confirmate 17.158 de noi cazuri de infectare cu Covid, precum și 423 de decese, din care 358 sunt din rândul celor cu vârste de peste 60 de ani.

Între timp, în fața Palatului Cotroceni un grup de persoane protestează cu privire la introducerea certificatului verde.

Cioloș nu va fi premier. 184 de parlamentari au votat împotrivă

Cioloș: ”Prețul trezirii va fi plătit de cetățeni: în decese, facturi umflate, școli fără căldură”

Sursa Foto: Antena 3
Sursa Foto: Antena 3

Guvernul Cioloș a fost respins la votul din Parlament, Dacian Cioloș precizând, pe contul de Facebook, că toate partidele au vorbit despre soluții în Parlament, dar votul final a fost dat împotriva soluțiilor propuse de USR.

Referitor la propuneri, USR a propus măsuri clare de criză pentru un guvern cu un mandat scurt.

Dacian Cioloș, despre PSD: ”Sunt politicieni rupți de realitate care nu înțeleg ce rău le fac celor care i-au votat”

De asemenea, Cioloș a precizat că România are nevoie disperată de măsurile de criză propuse de USR și este o dezamăgire că partidele au ales să-și urmărească propriile ambiții.

Mai mult, politicianul a menționat că, împreună cu USR, va continua să caute soluții pentru toate aceste crize suprapuse.

Parlamentul avea ocazia să le arate astăzi cetățenilor României că pot conta pe clasa politică. S-a mai ratat o șansă, din păcate. Am auzit la PSD că eu, cel care am venit cu o soluție, sunt cel care blochează soluția pe care ei nu au prezentat-o niciodată. Sunt politicieni rupți de realitate care nu înțeleg ce rău le fac celor care i-au votat.

Noi suntem aici și vom continua să luptăm indiferent cât de dificilă e această luptă. Mai devreme sau mai târziu, se vor trezi și ei, dar din păcate prețul trezirii lor va fi plătit de cetățeni: în decese, facturi umflate, școli fără căldură”, a scris politicanul pe contul de Facebook.

Referitor la parlamentarii PNL, Cioloș a ținută să-și exprime dezamăgirea, explicând că național-liberalii nu au venit cu o propunere de prim-ministru, ”dar au ales să stea în bănci atunci când USR a propus una”.

În plus, Dacian Cioloș a ținut să reamintească faptul că președintele este așteptat să vină cu o nouă decizie, iar USR se va pronunța asupra situației după ce vor ști cu exactitate ce propune Klaus Iohannis.

184 de parlamentari au votat împotrivă

Guvernul Cioloș a reușit să strângă 88 de voturi „pentru” din necesarul de 234 de voturi pentru învestitură. Potrivit unor surse, în afară de cei 78 de parlamentari ai USR (doi au fost absenți) ar fi votat zece parlamentari de la PNL și minorități. 

Florin Cîțu, soluție pentru criza politică: guvern format în jurul PNL

Sursa foto: Facebook

Florin Cîțu e de părere că singura soluție pentru ieșirea din criza politică e formarea unui guvern în jurul Partidului Național Liberal. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele PNL a precizat că Cioloș nu a avut nici o șansă în ceea ce privește guvernul pe care l-a propus.

„Votul de azi al Parlamentului a arătat că majoritatea parlamentară care a demis un guvern n-a reușit să și construiască unul. Majoritatea din 5 octombrie a avut ocazia să demonstreze că are o soluție pentru țară, dar ea a demonstrat că n-are niciuna.Țara se află într-o situație pandemică foarte grea, cu un număr record de noi infecții și de decese. O astfel de situație reclamă responsabilitate și compromisuri pentru rezolvarea crizei politice”, a scris liderul PNL, Florin Cîțu.

Cîțu: „PNL își asumă guvernarea”

Mai mult, Cîțu e ferm convins că partiul pe care îl conduce, împreună cu UDMR, va scoate țara din criza în care se află.

„România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, iar soluția este un nou guvern format în jurul Partidului Național Liberal. Asigurăm deja guvernarea interimară a țării, împreună cu partenerii de la UDMR, iar trecerea spre un guvern cu puteri depline, având în continuare PNL ca forță principală, se poate face foarte rapid și fără nicio perioadă de adaptare”, se mai arată în mesajul postat pe Facebook.

Liderul PNL a mai precizat că va negocia cu partidele politice, cu excepția AUR, în vederea creării unei majorități și a unui guvern. „Vom acționa cu maturitate și cu responsabilitate, fără vanități și fără orgolii, ținând cont de configurația politică a Parlamentului și căutând în mod insistent soluția care să scoată România din criză”, a conchis Florin Cîțu.  

Guvernul propus de Dacian Cioloș a fost respins în Parlament cu 184 de voturi, iar 88 au votat pentru validarea acestuia. În plenul Parlamentului au fost prezenți 272 de parlamentari. Klaus Iohannis, după rezultatul votului, va desemna un alt candidat de prim-ministru.

Dacian Cioloș, liderul USR, după ce Parlamentul nu i-a acordat votul de încredere a declarat că partidul pe care îl conduce și-a făcut datoria față de români.

„USR și-a făcut datoria. (…) E important ca și celelalte forțe politice să își asume responsabilitatea pentru că au stat pe margine, pentru că caută variante care să aranjeze problemele interne din partid și nu să răspundă crizelor cu care se confruntă România. Mingea se întoarce în terenul domnului președinte.”, a declarat Dacian Cioloș.

Cioloș nu va fi premier. 184 de parlamentari au votat împotrivă

Șeful Pentagonului, la București: „Regiunea Mării Negre este vulnerabilă la agresiunea Rusiei”

Miercuri, 20 octombrie, șeful Pentagonului a declarat, într-o conferință de presă alături de Nicolae Ciucă, că securitatea din regiunea Mării Negre sunt în interesul național al SUA. De asemenea, Lloyd J. Austin III a avertizat de agresivitatea Rusiei în zonă.

„Este evident că regiunea este vulnerabilă la agresiunea Rusiei şi am văzut asta din acţiunile ce au loc în estul Ucrainei, ocupaţia mai multor părţi ale Georgiei, militarizarea Mării Negre şi acţiunile provocatoare din aer şi de pe mare. Aş continua spunând că activităţile destabilizatoare din zona Mării Negre reflectă ambiţiile sale de a recâştiga o poziţie dominantă în regiune şi pentru a opri crearea unei Europe întregi, libere şi în pace. Din nou, regiunea Mării Negre face parte din interesul naţional al SUA şi vom fi concentraţi asupra ei şi vom continua să lucrăm cu partenerii noştri din regiune”, a precizat secretarul american al Apărării, relatează Agerpres.

Șeful Pentagonului s-a întâlnit cu președintele României

Klaus Iohannis l-a primit pe Lloyd J. Austin III, în jurul orei 11.00, la Palatul Cotroceni. Vizita în țara noastră a secretarului american al Apărării face parte dintr-un turneu înaintea participării la reuniunea NATO de la Bruxelles ce va avea loc pe 21 octombrie.

Mai mult, Lloyd J. Austin III va vizita și Georgia și Ucraina. Mai mult, șeful Pentagonului va vizita baza aeriană Mihail Kogălniceanu, ce este folosită din 2014 de forțele SUA pentru facilitatea tranzitului către Afganistan. De asemenea, ea a devenit foarte importantă în cadrul misiunilor NATO.

Lloyd James Austin III a fost numit cel de-al 28-lea secretar al apărării Statelor Unite pe 22 ianuarie 2021. El este primul afro-american care ocupă această funcție. Austin a fost anterior al 12-lea comandant al Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM) în perioada 2013-2016. Austin a fost numit primul comandant negru de CENTCOM de către președintele Barack Obama.

Relațiile dintre țara noastră și SUA au început să se îmbunătățească din 1960, după distanțarea de Uniunea Sovietică. De la Revoluţia din decembrie 1989, din România, care a detronat regimul comunist, Statele Unite şi România au avut o relaţie mai strânsă.

Primul Acord diplomatic dintre Statele Unite şi România a fost o convenţie privind drepturile, privilegiile şi imunităţile ofiţerilor consulari şi a fost semnat la Bucureşti, pe 17 iunie 1881.

SUA solicită cetățenilor americani să evite călătoriile în România

Cioloș nu va fi premier. 184 de parlamentari au votat împotrivă

Așa cum era de așteptat, liderul USR, Dacian Cioloș, nu a primit votul de încredere din partea Parlamentului, în ciuda faptului că fost acceptat de șeful neoficial al liberalilor, președintele Klaus Iohannis.

Dacian Cioloș a picat „istoric”. 184 de voturi împotriva desemnării sale

Cu toate că respingerea lui Dacian Cioloș a fost una previzibilă, nu același lucru se poate spune și despre numărul de parlamentari care au votat împotriva acestuia: 184. De menționat că 88 au votat pentru numirea acestuia. Nu au existat abțineri. Din 343 de parlamentari prezenți au votat votat 272.

Numărătoarea paralelă, de dinaintea numărătoarei oficiale, indica un număr de 200 de voturi împotrivă.

Mingea e din nou în terenul lui Klaus Iohannis

Următorul pas este ca președintele Klaus Iohannis să reia consultările cu partidele politice parlamentare, astfel încât acestea să revină cu noi propuneri de premier.

În cazul în care, în urma consultărilor și a alegerii unei noi propuneri, nici cea de-a doua nu va trece de filtrul parlamentar, se deschide poarta către alegeri anticipate, astfel, președintele Klaus Iohannis va avea posibilitatea de a dizolva Parlamentul și de a convoca un nou set de alegeri parlamentare.

În paralel, încă din momentul în care Dacian Cioloș a fost acceptat de președinte, s-a vehiculat ipoteza unei mutări de șah de cursă lungă, astfel încât, în urma respingerii inevitabile a acestuia în Parlament, să se revină la varianta „Florin Cîțu”.

Citește și: Kelemen Hunor le reproșează celor de la USR că au renunțat la guvernare

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-0.1 ° C
0.1 °
-0.1 °
94 %
2.1kmh
100 %
S
3 °
D
2 °
lun
9 °
mar
6 °
mie
7 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...