-0.7 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 733

Nadia Comăneci, decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer

Foto: Newsweek.ro
Foto: Newsweek.ro

În cursul zilei de azi, 12 noiembrie, președintele României a semnat decretul de decorare a Nadiei Comăneci.
Nadia Comăneci a împlinit astăzi vârsta de 60 de ani.

Sportiva a publicat și un scurt mesaj pe contul de Twitter, în care le mulțumește fanilor pentru urări.

Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru urări, în această zi de 12 noiembrie, în care am ajuns la o anumită vârstă. Vă doresc tot binele din lume, rămâneți sănătoși. Mulțumesc”, a fost mesajul Nadiei Comăneci, în ziua în care a împlinit 60 de ani.

Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer Nadiei Comăneci

În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obţinute în calitate de reprezentantă a României, precum şi pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generaţii, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer doamnei Nadia Comăneci”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Timbrul românesc onorează excelența Nadia Comăneci

De asemenea, Romfilatelia, societatea emitentă a timbrelor și efectelor poștale românești, a emis o ediție specială de timbre, cu un mesaj aniversar pentru Nadia.

Pentru a onora pe marea campioană a gimnasticii mondiale și o frumoasă aniversare, Romfilatelia i-a dedicat sportivei emisiunea de mărci poștale “La mulți ani, Nadia!”.
Emisiunea este alcătuită dintr-un timbru, cu valoarea de 9 lei, o coliță nedantelată, cu valoarea de 31,50 lei și un plic „prima zi”.

Performanțele Nadiei Comăneci

La 14 ani, Nadia a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect la Jocurile Olimpice, nota 10, la Montreal, în 1976.

Jocurile Olimpice

1976: 3 de aur (individual compus, paralele, bârnă), 1 de argint (echipa), 1 de bronz (sol);

1980: 2 de aur (bârnă, sol), 2 argint (individual compus, echipa).

Campionatele Mondiale

1978: 1 aur (bârnă), 2 de argint (echipa, sărituri);

1979: 1 aur (echipa).

Campionatele Europene

1975: 4 de aur (individual compus, paralele, bârnă, sărituri), 1 argint (sol);

1977: 2 de aur (individual compus, paralele), 1 argint (sărituri);

1979: 3 de aur (individual compus, sărituri, sol), 1 bronz (bârnă).

Firea: „Primarului general Nicușor Dan nu-i pasă de oameni”

Gabriela Firea

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea l-a criticat în termeni foarte duri pe actualul edil, Nicușor Dan, pe care îl consideră vinovat de faptul că bucureștenii au rămas fără ajutor de la Guvern pentru căldura din această iarnă. De altfel, ministrul Dezvoltării Cseke Attila a afirmat că cererea venită din partea lui Nicușor Dan va face obiectul unei analize ulterioare împreună cu Ministerul Finanțelor.

„Facturile vor fi mari pentru că Nicușor Dan a trimis TÂRZIU și SCRISĂ GREȘIT cererea către Guvern. Capitala nu se află pe lista localităților care au primit bani din fondul de rezervă al Guvernului. Doar locuitorii din 31 de orașe vor răsufla ușurați la iarnă, nu și bucureștenii. Printre cele 31 de orașe care vor primi aproape 300 de milioane de lei de la Guvern sunt Timișoara, Iași, Constanța sau Drobeta Turnu Severin”, scrie Gabriela Firea pe contul său de Facebook.

Senatorul social democrat susține că Bucureștiul, orașul cu cei mai mulți locuitori racordați la sistemul centralizat de termoficare, nu a primit vreun leu, în prag de iarnă. „Primarului general Nicușor Dan nu-i pasă de oameni, nu-i pasă de bucureșteni. Sunt 600.000 de apartamente racordate la sistemul de termoficare și aproape 10.000 de instituții”, mai spune Gabriela Firea.

De câteva săptămâni, primarii din țară trimit solicitări de ajutor către Guvern. De două săptămâni știm că bucureștenii vor plăti facturi duble la căldură și Nicușor Dan a stat cu mâinile în sân. Cererea de ajutor din fondul de rezervă al Guvernului a fost trimisă de Nicușor Dan cu doar o zi înainte de ședința în care au fost aprobate sumele. Și poate că ar fi fost luată în seamă dacă nu era complet greșită. Nicușor Dan a cerut 968 de milioane de lei în AVANS pentru acoperirea creșterii la energia termică. Total greșit și de neluat în seamă de specialiștii din ministere.

a scris Gabriela Firea

Banii din Fondul de Urgență, doar pentru a susține o parte din subvenție

Gabriela Firea, afirmă în aceeași postare că legal, pot fi ceruți bani din fondul de rezervă al Guvernului „doar pentru restanțe sau plata în avans a gazelor. Așa cum am făcut eu în ultimele două-trei ierni. Nici un Guvern nu va plăti pentru estimări sau sume scoase din burtă. Nicușor Dan declară, în documentul oficial, că nu sunt restanțe și nici gaze de plătit în avans. Acesta e motivul pentru care Bucureștiul a primit ZERO lei ajutor financiar, iar bucureștenii vor scoate bani din buzunar pentru a acoperi tarifele crescute la gigacalorie. Facturile vor fi duble și încă nu s-a aprobat creșterea tarifului de distribuție a căldurii”, a mai scris Gabriela Firea, care a subliniat că aceasta este încă „o dovadă de habarnism” din partea lui Nicușor Dan, dar mai ales că cei care vor suferi cu adevărat sunt bucureștenii.
Potrivit premierului Florin Cîțu, banii alocați din Fondul de Urgență al Guvernului sunt „pentru a susține această subvenție la gigacalorie, nu pentru amenzi, plăți restante, pentru a susține o parte din subvenție, pentru a trece această iarnă”, după cum a declarat în urma unei video-conferințe avute cu primarii din cadrul Asociațiilor Municipiilor din România.

Peste 310 milioane de lei alocați pentru subvenția energiei termice

Reamintim că Executivul a aprobat, în ședinta de joi, alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică, în sistem centralizat, a populației.

Alocarea sumelor pentru cele 31 de UAT-uri (captură Ministerul Dezvoltării)

Astfel, 310.426.000 lei au fost alocați pentru 31 de unități administrativ-teritoriale (UAT), în funcție de solicitările acestora înregistrate la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Asigurăm continuitatea furnizării de energie termică în localități. Am asigurat resursele financiare necesare pentru acoperirea facturilor datorate către furnizori de autoritățile locale”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, potrivit unui comunicat de presă.

Subvenția la căldură, cu bani din Fondul de Rezervă al Guvernului

Un refugiu din Munţii Făgăraş a fost reconstruit de voluntari

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Un refugiu situat în Munţii Făgăraş a fost reconstruit de o echipă de voluntari, membri ai Asociaţiei Montane Carpaţi.

Vechiul adăpost a fost vandalizat, şuruburile au fost demontate, iar vântul a dus la deteriorarea totală a locului.

Pentru a preveni astfel de incidente, şuruburile de prindere ale platformei au fost șlefuite.

Noul refugiu va fi supravegheat şi cu camere video ascunse, pentru a preveni alte incidente sau acte de vandalism

Inițiativa derulată de Salvamont Argeş, Asociaţia Montană Carpaţi din Bucureşti şi Asociaţia Implicat pentru Munte din Braşov, a strâns zeci de voluntari care au montat noua platformă a viitorului refugiul. Materialele au fost aduse cu un elicopter pus la dispoziţie de către Inspectoratul General de Aviaţie.

Am făcut săpături de fundaţie pentru cei nouă stâlpi de susţinere, dar şi de taluzare în partea de nord a platformei, pentru a reduce pe cât posibil înălţimea podelei faţă de sol. Stâlpii au fost îngropaţi la adâncimi între 100 şi 120 centimetri. Sondarea a presupus, cel puţin pentru stâlpii de sus, dislocarea şi îndepărtarea a zeci de pietre şi bolovani de diferite dimensiuni. A fost şi etapa care ne-a mâncat cea mai mare parte din energie”, precizează reprezentanţii Asociaţiei Montane Carpaţi.

Cu toate acestea, munca va continua, deoarece pentru reconstruirea refugiului sunt necesari 20.000 de euro. Până acum au fost strânşi aproximativ 5.000 de euro. Pentru donaţii a fost realizat şi un site dedicat.

Adăpostul va fi funcţional în primăvara anului viitor

Viitorul adăpost va avea, printre altele, luminator şi 14 locuri și va fi gata în primăvara lui 2022. Refugiul este foarte util pentru cei peste 1.000 de oameni ce traversează anual traseul de creastă din Făgăraş.

Şaua Scara, locul unde va fi poziţionat refugiul, se află în apropiere de vârful Negoiu şi Custura Sărăţii. Este una dintre cele mai sălbatice şi greu accesibile zone din întregul masiv. În plus, existenţa refugiului poate ajuta decisiv în acţiunile Salvamont de intervenţie în cazul unor accidente, notează G4 Media.

PNL discută excluderea lui Ludovic Orban

Ludovic Orban și Florin Cîțu

Biroul Executiv al PNL se reunește în ședință vineri, de la ora 11.00, pentru a discuta pe lângă negocierile cu PSD și UDMR și excluderea lui Ludovic Orban, cel care în ultima vreme a avut o serie de critici atât la adresa președintelui Iohannis, cât și a actualului lider al PNL, Florin Cîțu, anunță Digi24.

Orban, care a pierdut alegerile în fața lui Cîțu și care și-a anunțat deja plecarea, în cazul în care PNL va merge la guvernare cu social democrații, va cere demisia lui Florin Cîțu.

„E o ruşine pentru conducerea PNL simplul fapt că a angajat discuţii cu PSD, în loc să facă ceea ce aşteptau românii de la noi şi anume să refacem coaliţia de centru-dreapta”, spunea Orban, după ședința BEX, care a avut loc la Vila lac, și unde s-a stabilit negocierea cu social democrații.

Orban afirma, atunci, că, „dacă se face o alianţă de guvernare cu PSD, drumurile noastre se vor despărţi”, referitor la plecarea sa din partid. În şedinţă, mai mulţi lideri PNL au cerut excluderea din partid a lui Ludovic Orban, iar preşedintele partidului, Florin Cîţu, a susţinut această propunere.

„Nu poţi să-ţi ataci în spaţiul public colegii de partid”

De altfel, fostul vicepremier din Guvernul Orban, Raluca Turcan afirma că va vota pentru excluderea lui Ludovic Orban din PNL, deşi este o decizie pe care o ia „cu mare greutate”, dar că „în mod normal, ar trebui să-şi dea singur demisia, aşa ar fi un gest de onoare”

Pe aproape toată perioada campaniei interne a PNL au fost fost aruncate vorbe grele între cele două tabere, cea pro Cîțu și cea pro Orban. „Din păcate, Ludovic Orban s-a delimitat singur de Partidul Naţional Liberal şi e o decizie pe care o iau cu mare greutate, dar, pe fond, pentru mine ca om politic statutul prevalează şi nu pot să-l interpretez, pentru că dacă eu îl interpretez în privinţa lui Ludovic Orban, după aceea va trebui să-l interpretez şi pentru alte persoane. Şi statutul prevede foarte clar: nu poţi să-ţi ataci în spaţiul public colegii de partid, să aduci atingere imaginii partidului ş.a.m.d.”, a adăugat Turcan, întrebată fiind dacă va vota pentru excluderea din PNL a lui Ludovic Orban.

Raluca Turcan va vota pentru excluderea lui Orban din PNL

Răzvan Cherecheș, despre testarea în școli. „Un instrument suficient de bun pentru a fi identificate cazurile pozitive din colectivitate”

Foto: G4Media.ro

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș a explicat, într-un interviu pentru Școala 9, că rata de vaccinare în rândul profesorilor, de minimum 60%, este irelevantă pentru siguranța elevilor, atât timp cât în școli nu sunt respectate măsurile de protecție necesare.

Totodată, acesta susține că testele rapide nu sunt la fel de precise ca cele PCR, putând sa rezultate fals negative, dar efectuate periodic, chiar și în rândul celor vaccinați, pot duce la identificarea focarelor comunitare.

„Nu sunt la fel de precise ca un test PCR, dar dacă se aplică periodic și în număr extrem de mare, precizia e suficient de bună. Problema ar fi că unele dau rezultate fals negative. Repet, dacă testarea e periodică, atât în rândul celor vaccinați, cât și în rândul celor nevaccinați, este un instrument suficient de bun pentru a fi identificate cazurile pozitive din colectivitate”, afirmă expertul.

Cât privește revenirea elevilor la școală, fizic, condiționată de gradul de vaccinare (60%) al cadrelor didactice și nedidactice, Răzvan Cherecheș consideră că aceasta este irelevantă, neavând la bază nimic științific. „Este o decizie care este convenabilă Ministerului din punct de vedere politic, pentru că media vaccinării în rândul profesorilor, la nivel de țară, era deja peste 60%. Să ții cont, într-adevăr, de rata de vaccinare ar însemna ca școlile să se deschidă atunci când se atinge imunitatea de grup”, mai explică expertul, subliniind că tinând cont de rata de transmitere a tulpinii Delta, „ar fi trebuit să avem o rată de vaccinare de 86%, elevi și personal, căci și elevii fac parte din același ecosistem. Abia aceasta ar fi fost o decizie bazată pe știință.”

Reamintim că Sorin Cîmpeanu a anunțat la începutul săptămânii, chiar la revenirea elevilor din vacanța forțată, că a făcut o solicitare pentru prezența fizică în școlile care, deși nu au atins acest prag de vaccinare, se află în comunități cu o incidență a cazurilor de infectare cu Covid de sub 3 cazuri la mia de locuitori. De altfel, astăzi se așteaptă o decizie în acest sens, însă primele semnale arată că solicitarea lui Cîmpeanu este posibil să fie respinsă.

„În pofida propunerii susținute și argumentate de Ministerul Educației, Ministerul Sănătății nu a putut fi de acord cu excepția de decuplare de rata de vaccinare acolo unde rata de incidența este mai mică de 3/1000, din motive epidemiologice”, a afirmat Sorin Cîmpeanu pentru HotNews.

Cîțu, testele non-invazive și certificatele verzi

Președintele PNL Argeș și alți lideri liberali din județ, suspecți într-un dosar penal legat de angajări pe pile în funcții de conducere

sursă foto: DNA

Președintele PNL Argeș, dar și alți colegi din organizații ale județului sunt suspecți într-un dosar penal de corupție, în legătură cu mai multe angajări la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și la Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Suspect în cauză este și un beneficiar al unui post de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș.

Faptele s-ar întinde pe mai multe luni, au comunicat procurorii anticorupție, fiecare dintre suspecți trăgând sfori, după puteri, pentru a angaja persoanele „potrivite” pe diverse posturi.

Concret, Direcția națională Anticorupție îi are în vizor pe Gheorghe Adrian Miuțescu, președintele Organizației Județene Argeș a PNL și totodată deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, Gelu Tofan – președinte PNL Pitești și viceprimar al municipiului Pitești, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, Cristian Mitrofan – vicepreședintele PNL Argeș, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, și Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș, pentru instigare la una dintre infracțiunile reținute în sarcina primului suspect menționat.

În perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.
În aceeași manieră, Miuțescu Gheorghe Adrian ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.

În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.

În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid”, se arată în comunicatul DNA.

Rafila îl consideră potrivit pe Arafat la DSU

Sursa foto: Antena 3
Sursa foto: Antena 3

Medicul Alexandru Rafila (deputat PSD), una dintre opțiunile pe care le au social democrații pentru portofoliul de la Sănătate a afirmat, la B1 TV, că îl consideră potrivit pe Raed Arafat în calitate de coordonator al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), însă vrea ca strategia de sănătate publică să fie făcută de către Ministerul Sănătății.

Totodată, deputatul susține că în cadrul negocierilor cu PNL s-a discutat despre programul de guvernare, dar că mai sunt trei elemente care trebuie discutate foarte clar după stabilirea acestui plan comun, subliniind că nu au fost divergențe majore. Astfel, cele trei „condiții” sunt: asigurarea resurselor financiare pentru gestionarea pandemiei, posibilitatea de a veni la Ministerul Sănătății o echipă de profesioniști care să poată ajuta la realizarea strategiei de reacție rapidă, precum și modul de restructurare al ministerului, în opinia sa fiind inadmisibil faptul că la nivelul MS nu există o nicio structură de sănătate publică, în contextul în care avem o criză majoră de sănătate publică.

Cât privește poziția PSD față de medicul Raed Arafat, deputatul social democrat a afirmat că acesta își face bine treaba în calitate de coordonator al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). „Însă este un lucru pe care trebuie să-l discutăm și să-l spunem foarte clar: dacă Ministerul Sănătății are responsabilitate pe sectorul de sănătate, deciziile trebuie să le ia Ministerul Sănătății, nu altă structură guvernamentală”, a declarat Alexandru Rafila, la B1 TV.

Anul 2021, an cu haos în Sănătate

Fostul reprezentant al României la OMS consideră că atribuțiile legate de sănătatea publică trebuie restabilite, astfel încât să poată fi stabiliți responsabilii, atât pe partea de succes, cât și pe eșec, în această privință.

„Faptul că la Ministerul Sănătății a fost un haos nemaipomenit în ultimele 9-10 luni a permis această bicefalie sau chiar multicefalie în ceea ce privește sectorul de sănătate. E clar că DSU are o contribuție esențială la transport, coordonarea intervenției , dar strategia de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății, pentru că acolo există responsabilitatea. Nu poate altcineva să-ți facă strategia și tu să fii responsabil”, a mai transmis Rafila.

În cei 7 ani de când se află la conducerea DSU, lui Raed Arafat i s-a cerut de mai multe ori demisia pentru proasta gestionare a unor situații de urgență: tragedia din Munții Apuseni, din 2014, Colectiv (2015), dar și seria de incendii din spitale, soldate cu victime, cel mai recent fiind cel de joi, 11 noiembrie, de la Spitalul de Urgență din Ploiești.  

Ciolacu vrea Ministerul Sănătății pentru Alexandru Rafila

Cătălin Drulă, despre Florin Cîțu: „Omul e un produs politic expirat, are 7 la sută popularitate ”

Cătălin Drulă (PressAlert)

Ex-ministrul Transporturilor pe vremea în care membrii PNL și USR PLUS se tolerau unii pe alții în coaliția de guvernare, Cătălin Drulă l-a catalogat aseară pe Florin Cîțu, încă premier interimar, drept „un produs politic expirat”.

Referirea lui Drulă are legătură cu popularitatea în cădere liberă pe care o are în acest moment Cîțu și pe care fostul ministru o pune pe seama apropierii de PSD.

De altfel, nu ar fi pentru prima oară când Drulă face aprecieri asupra lui Cîțu. În aprilie, după ce Florin Cîțu a luat discreționar decizia de a-l demite pe Vlad Voiculescu de la Sănătate, Cătălin Drulă considera că Florin Cîțu este „un zombie politic”. Chiar dacă la acel moment schimbarea premierului era văzută ca singura soluție pentru „reașezarea” coaliției de guvernare, cei care au dispărut au fost ulterior miniștrii USR PLUS.

La acest moment, Drulă a punctat că îi consideră vinovați pentru criza în care se află țara atât pe președintele Klaus Iohannis cât și pe premierul Florin Cîțu și că nu mai e cale de întoarcere pentru USR.

Noi am anunţat că am trecut în opoziţie, nu există o variantă în care negociezi ministere, programe de guvernare. Am citit undeva că lucrurile merg extrem de bine.

După ce PSD a fost demonizat timp de trei, patru ani de preşedintele României, de liderii PNL, şi-au construit o întreagă înşelătorie electorală pe acest discurs şi acum, cum a spus domnul Cîţu, ne-am găsit multe lucruri în comun, culmea e că e adevărat”, a spus Cătălin Drulă, citat de Știri pe Surse.

Or tocmai aceste „lucruri în comun” pe care le au PNL cu PSD au dus la un procent de 7% popularitate pentru Cîțu, a mai arătat Drulă. Aceasta în condițiile în care fostul ministru a recunoscut că a fost la un moment dat cel care l-a creditat pe șeful Guvernului, pentru că l-a văzut ca pe un om nou în politică, „pe imaginea pe care şi-a construit-o, a făcut studii în America, eu am făcut studii în Canada, mi s-a părut că suntem cumva colegi de generaţii şi am avut ceva speranţe”. În schimb, din ce a declarat Cătălin Drulă, acesta a fost o dezamăgire.

Tot o ţineau langa cu Florin Cîţu. Omul e un produs politic expirat, are 7 la sută popularitate şi ar fi putut să ajungă pe nedrept la 7 la sută, ar fi putut să fie un om care a luat măsuri de reformă nepopulare, există metode prin care să nu judeci un om doar pentru asta (…).

E complet nepotrivit şi comportamentul pentru a conduce un guvern. Un lider al unui guvern de coaliţie trebuie să fie al tuturor partidelor şi să înţeleagă un echilibru al negocierii, să aibă tact, calm, să nu ameninţe”, a explicat Drulă.

Virgil Popescu, despre normele de aplicare a legii privind compensarea și compensarea la energie și gaze: „În câteva zile vor fi publicate”

Ministrul interimar al Energiei Virgil Popescu a afirmat, la Realitatea Plus, că normele de aplicare a legislației care prevede compensarea și plafonarea facturilor la energie electrică și gaze vor fi publicate în zilele următoare, chiar dacă au intrat în vigoare de la 1 noiembrie. De altfel, explicația lui Popescu, privind această întârziere, este că facturile aferente lunii noiembrie vor fi emise abia la începutul lunii decembrie. Asta deși, sunt furnizori care au intervalele de citire a consumurilor chiar în mijlocul lunii.  

„Lucrurile sunt clare, factura din octombrie vine in noiembrie, nu are cum să vină in aceeași lună a consumului. A fost o tentativă nelalocul ei de a factura câteva zile din noiembrie chiar în noiembrie. Le-am atras atenția că nu e în regulă și mi-au spus că nu știau ordinul privind aplicarea discounturilor. Noi avem normele gata, în câteva zile vor fi publicate, ne-am luat o marjă mai mare de timp tocmai considerând că acest consum pe noiembrie se facturează în decembrie”, a declarat ministrul Energiei, la Realitatea Plus.

Virgil Popescu a precizat că dacă furnizorii de energie vor încerca să speculeze situația de pe piața energetică riscă să se blocheze și chiar să fie trași la răspundere, de altfel, chiar și premierul interimar Cîțu susținea la momentul anunțării acestor plafonări că se va face la „prețul actual”, tocmai în ideea ca furnizorii să nu profite de situația creată.

„Dacă mint cu prețuri mai mari la achiziționare, nu vor primi compensații din partea statului, dacă consideră că pot păcăli o persoană fizică, poate vor reuși, dar nu pot păcăli Ministerul Energiei și Guvernul. Cred că ar trebui să fie mult mai atenți și cei de la ANRE și Consiliul Concurenței, pentru că urma controalelor ANPC, unii furnizori au renunțat la astfel de practici”.

Reamintim că potrivit legii privind compensarea facturilor, respectiv plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, aplicabilă pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, astfel, prețurile vor fi plafonate la cel mult 1 leu/kWh pentru energia electrică (pentru un consum de cel mult 300 kWh, plus o marjă de 10%) și la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale (până la 200 mc, cu o marjă de 10%). De asemenea, facturile vor fi compensate cu cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și cu cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale.

Pe parte „civilă”, compensarea vine în sprijinul a 5,2 milioane de gospodării la energie electrică, aproximativ 13 milioane de români şi de 2,2 milioane de gospodării conectate la reţeaua de gaze, aproximativ peste 65 la sută din totalul populaţiei. În plus față de această categorie, legea se aplică  și spitalelor, creșelor și grădinițelor, precum și ONG-urilor ori unităților de cult.

Klaus Iohannis a promulgat legea privind plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz

Dan Tudorache: ,,Madamarmand a „înfrânt” din nou”

Dan Tudorache / Clotilde Armand

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dan Tudorache nu a ezitat să îi  amintească  actualului primar al Sectorului 1 că banii primiți în plus de polițiști la începutul pandemiei au fost acordați legal. Clotilde Armand a susținut că 2 milioane de lei au fost risipiți pe sporurille oferite în mod ilegal polițiștilor locali. Ea a mai precizat în aceea perioadă că polițiștii erau apropiați de „vechea administrație”.  

Cu toate acestea însă, Dan Tudorache îi aduce la cunoștiință că atât Curtea de Conturi, cât și Justiția au clasat cazul, lăudând astfel „încă o „victorie” marca Armand”.

Dan Tudorache: „Primarul validat a încercat prin toate mijloacele  să anuleze sporurile primite de polițiștii locali”

În continuarea mesajului său, Dan Tudorache amintește cum actualul primar a acționat în justiție pentru recuperarea banilor acordați ilegal. „Ba, mai mult, a reclamat acordarea sporurilor ca fiind abuz în serviciu, în urma sesizării constituindu-se un dosar penal”, a mai scris fostul primar al Sectorului 1.

Cu toate acestea, Justiția și Curtea de Conturi a clasat dosarul, iar „madamarmand a „înfrânt” din nou”, concluzionează Dan Tudorache în mesajul postat pe Facebook.

Conflictele dintre actualul primar al Sectorului 1 și Dan Tudorache nu reprezintă o noutate. În urmă cu două luni, Clotilde Armand l-a acuzat pe fostul primar al Sectorului 1 că a pus Poliția Locală să fie urmărită și filată. Mai mult decât atât, ea a susținut că în cadrul Poliției Locale s-a înființat un departament secret pentru urmărirea ei.

Într-un mesaj transmis tot pe Facebook, Dan Tudorache a spus clar că toate acuzațiile aduse de Clotilde Armand sunt false. „Știți povestea lansată de Madamarmand, cum că poliția locală o urmărea, chipurile la indicațiile mele? Din păcate, mulți au crezut-o”, a scris Dan Tudorache pe Facebook. De asemenea, el a amintit că 19 mașini ale instituției au fost cedate Primăriei Sectorului 1 pentru ca aliații primarului să le folosească după bunul plac.

La alegerile de anul trecut, Clotidle Armand a câștigat cu 40,94% funcția de primar al Sectorului 1. Daniel Tudorache, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) a întrunit 39,81% din voturi.

Membru în Partidul Social Democrat, Dan Tudorache a precizat în urmă cu o zi că nu va vota pentru certificatul verde.

„Vă spun acest lucru din postura unui om care s-a vaccinat, care respectă regulile impuse de pandemie și care este beneficiarul unui asemenea document”, a precizat fostul Primar al Sectorului 1.

Dan Tudorache solicită Consiliului Local Sector 1 să controleze Poliția Locală

EMA a aprobat două noi medicamente împotriva COVID-19

Sursa Foto: MedicHub

În cadrul Strategiei UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19, Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a aprobat două noi tratamente : Ronapreve și Regkirona. Ambele se vor putea folosi în stadiile de început ale infecției și sunt pe bază de anticorpi monoclonali antivirali.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a anunțat că până la sfârșitul anului vor fi autorizate cinci tratamente noi în Uniunea Europeană împotriva COVID-19. De asemenea, comisarul a amintit că vaccinarea rămâne, în continuare, cea mai bună soluție pentru combatarea pandemiei de coronavirus.

Două noi tratamente promițătoare în lupta cu pandemia

Chiar dacă Uniunea Europeană are una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare la nivel mondial, numărul cazurilor de COVID-19 este într-o continuă creștere.

„Cetățenii au nevoie de tratamente sigure și eficace pentru a combate infecția și a îmbunătăți nu numai perspectivele de recuperare mai rapidă, ci și cele de supraviețuire”, a precizat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, relatează Digi24.

În prezent, statele membre Uniunii Europene au posibilitatea să recurgă la 55 de mii de tratamente cu Ronapreve. Mai mult decât atât, Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) evaluează șase medicamente ce ar putea fi folosite pentru tratarea infecției cu Sars-CoV-2.

Vaccinarea, cea mai bună variantă de a stopa pandemia

Comisarul Stella Kyriakides a mai adăugat că e esențial ca toți cetățenii statelor membre UE să aibă acces la tratamente sigure și eficare împotriva COVID-19. Cu toate acestea, Kyriakides a atras atenția că în statele unde vaccinarea este scăzută e nevoie de o mai bună informare a populației cu privire la beneficiile imunizării împotriva noului coronavirus. Singurul tratament împotriva Covid-19 aprobat de EMA de la începutul pandemiei este antiviralul remdesivir al companiei Gilead.

În urma ședinței de guvern de miercuri, 10 octombrie, ministrul interimar al Sănătății Cseke Atilla a anunțat că țara noastră va achiziționa 70 de mii de flacoane de Remdesivir. Banii necesari achiziționării flacoanelor provin din Fondul de Rezervă Bugetară pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății.

Reamintim că Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a aprobat vaccinarea cu a treia doză Pfizer-BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 18 ani şi a lăsat statele membre UE să aleagă populaţia eligibilă.

O nouă formulă Pfizer a fost aprobată de EMA

Incendiu la Centrul de recuperare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta

Foto: preluare G4 Media

Trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 au intervenit în stingerea unui incendiu ce a izbucnit joi, 11 octombrie, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Alin Găleată, pompierii militari au reușit să salveze o clădire administrativă. De asemenea, o casă de locuit a proprietății învecinate a fost ferită de flăcări.

La fața locului au fost mobilizați militari de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc şi lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pojorâta.

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime

De asemenea, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o anexă a centrului. Focul a cuprins și o un foișor, de la o proprietate învecinată. Pompierii au reușit să lichideze focul, iar în urma incendiului nu s-au înregistrat victime. Din nefericire, anexa centrului și un perete al construcției a fost mistuit de flăcări.

Din primele cercetări ale pompierilor, incendiul ar fi izbucnit din cauza fumatului în locuri nepermise. Reamintim că la fața locului au fost mobilizate trei autospeciale stingere și o ambulanță SMURD B2, relatează g4media.

Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Pojorâta, este instituție de interes public pentru persoanele adulte cu dizabilități, fără personalitate juridică, aflat în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Suceava.

Tot astăzi, 11 octombrie, un incendiu a cuprins Secția Movila (fostul Spital de Boli Infecţioase) a Spitalului Judeţean de Urgență Ploieşti. Focul a izbucnit într-un salon la parterul spitalului unde se aflau doi bărbați. Din nefericire, cei doi pacienți în vârstă de 74 și 75 de ani au decedat. Restul pacienților au fost transferați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Totodată, o infirmieră a suferit arsuri pe 40% din suprafața corporală Ea a încercat să-i salveze pe cei doi pacienți aflați în salonul unde a izbucnit incendiul.

Reamintim că în ultimele 14 incendii ce au avut loc în spitale, peste 40 de români și-au pierdut viața. Incendiile din unitățile medicale au devenit un lucru „normal”, într-o țară unde sistemul medical este la pământ. Iar investițiile lipsesc cu desăvârșire.

Când, cum și de ce a eșuat „statul eșuat”? Răspunsul e sugerat de seria neagră a celor 14 incendii produse în spitale în ultimul an

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-0.7 ° C
-0.6 °
-1.1 °
88 %
3.6kmh
99 %
J
-1 °
vin
-2 °
S
-2 °
D
-3 °
lun
-2 °

Ultimul articol

Mai mulți bani pentru hrana copiilor, persoanelor cu dizabilități și a celor vârstnice

Alocația zilnică de hrană pentru copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice și alte categorii vulnerabile va crește de la 22 lei la 32 lei/zi. Aceasta...

Avertismentul de călătorie pentru Iran a fost crescut la nivelul maxim

9 din 9. Acesta este nivelul maxim al avertismentului de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Republica Islamică Iran. Iar MAE explică și...

Explozie puternică în sediul Poliției Rutiere Lugoj; doi polițiști au fost răniți

Incident deosebit de grav ieri, în județul Timiș, în sediul Poliției Rutiere din municipiul Lugoj. Mai precis, într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj, unde...