Campionatul Național Baia Mare, 2018. Ansamblu - CS Olimpia București
Campionatul Național Baia Mare, 2018. Ansamblu - CS Olimpia București

Gimnastica ritmică este un sport frumos, complex, un sport care aduce nu doar renume și medalii, fiind sportul ce nu poate fi descris în câteva cuvinte.

Se spune că, pentru a înțelege sportul, trebuie să-l practici, să fie parte din tine.

Să devină, în timp, nu doar un program, ci un scop, un stil de viață, o amprentă și, oricât de mult ai privi sportivii de renume, trebuie să iei în calcul un risc: este posibil să nu ajungi niciodată pe podium.

Marinela Jipa – Foto arhivă personală-

Așa începe povestea Marinelei Jipa, antrenoare de gimnastică ritmică la Clubul Sportiv Olimpia, expert și arbitru internațional.

A cunoscut gimnastica la vârsta de 5 ani, a fost îndrumată de Sabina Macovei, a întâlnit-o pe Nadia Comăneci și, în prezent, antrenează fetițe cu vârste între 4 și 12 ani, care practică atât sport de masă, cât și sport de performanță.

Nu doar antrenează, ci descrie fiecare oră petrecută alături de sportive ca pe un nou pas în viață, afirmând că gimnastica ritmică presupune mult mai mult decât mișcare: este dezvoltarea calităților psihice, este voință pe ritm de dans, perseverență și răbdare.

Părinții mei nu au vrut niciodată să devin gimnastă

Am întrebat-o de copilărie, de primul contact cu noțiunea de sport și a răspuns că își amintește doar partea frumoasă, că vrea să păstreze doar partea frumoasă.

Părinții mei nu au vrut niciodată să devin gimnastă. Inițial, am mers la antrenamente doar câteva luni, îmi amintesc că eram cu cheia de gât.

Părinții sunt părinți și vor insista mereu că școala este importantă, refuzând, cumva, să înțeleagă pasiunea mea. Dar această pasiune m-a făcut să colaborez cu ei. Nu, nu doar să colaborez, ci să-i manipulez pentru a-mi urma visul. În timp, m-am îndrăgostit de acest sport, dar am ajuns tot la liceul economic. Mai târziu, am terminat Academia Națională de Educație Fizică și Sport”.

Marinela Jipa, Locul 2, Târgu Mureș, 1984 – Foto arhivă personală

Nu și-a dorit niciodată să devină campioană olimpică, și, contrar muncii zilnice, insistă pe faptul că a vrut să vadă cât de departe poate ajunge.

Este vorba de frumusețea sportului, cred că gimnastica ritmică este cel mai frumos sport. Aveam modele, le priveam mereu la televizor, o priveam pe Nadia Comăneci pe care am întâlnit-o mai târziu la Ploiești, la Internaționale, în 2001. În familia mea era o regulă nescrisă: ne uitam la sport, ne uitam la competiții sportive. Vedeam turnee de tenis, meciuri de handbal, era un program nelipsit care mă fascina și continuă să mă fascineze. Am devenit gimnastă, am muncit, mi-am întreținut pasiunea din copilărie. Când am ajuns la 13 ani mi-am spus că, dacă am ajuns pe locul doi sau pe locul trei, pot obține și locul 1.”

Și-a dorit să devină antrenor, iar în 1996 a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport. În 2003 preia ansamblul de juniori și lucrează atât în țară, cât și în străinătate, ca antrenor, coordonator, coregraf sau director tehnic.

Din anul 2002 este arbitru internațional, parte însemnată din viață antrenând în America de Sud, în aria panamericană, participând la competiții și câștigând numeroase premii. Cu toate acestea, spune că mereu a început ”de sus”:

”Nu a fost bătut în cuie să rămân în străinătate”

Marinela Jipa – Foto arhivă personală

Am învățat să pun baze, să construiesc cărămidă cu cărămidă, scopul meu ca director tehnic a fost mereu să schimb mentalități. Din păcate, nu am început de jos, de la prima treaptă. După facultate, Victoria Tiron, a doua antrenoare, m-a contactat să ajung în Venezuela. În 2001 am ajuns la Lotul Olimpic de la Deva unde am lucrat alături de Octavian Bellu și Mariana Bitang.

În 2003 am preluat ansamblul de juniori, iar  în 2005 m-am întors în aria panamericană unde am pus bazele gimnasticii ritmice în Guatemala. Mi-a fost imposibil să găsesc un post în România, ajungi, în timp, la anumite hopuri, bani nu sunt…

Am preferat să fac pionierat, să mă axez pe rezultate, pe cele mai bune rezultate. Așa am obținut titlul de campion panamerican la Ansamblu in 2000”.

Am început ”să cresc” sportivi

Nu spune că antrenează, preferă verbul ”a crește”.

Este provocată de părinți și, între 2015 și 2016, își formează o echipă la Clubul Sportiv Olimpia din București. Își amintește de lipsa condițiilor, dar insistă pe faptul că a rămas mereu orientată pe rezultate. Iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Un copil, un exemplu

Sofia Preda, Cupa Olimpia, 2017

Sofia este și a fost un exemplu. Avea doar 4 ani. Da, un copil de 4 ani cu o personalitate puternică, un caracter care se vede în fiecare minut. Știe și a știut mereu ceea ce vrea să facă. Și asta contează cel mai mult, că a știut ce vrea de la ea însăși.

Am început prin a face selecții în școli și, da, nebunia mea a început să aducă lumea în sală. O numesc nebunie, deși e pasiune, e o pasiune constantă. Au existat momente când aveam 25 de fetițe în sală, 25 de copii cu care îmi formam o nouă echipă… eram panicată că nu mai avem locuri.

Dar fix acele momente au fost cele frumoase. Începând cu primele competiții, copiii au intrat în finală…iar finala înseamnă primii opt copii.

Maria Elena Frăsinescu, Mazovia, Polonia

În 2018 am avut iar rezultate: din șapte copii, șase s-au calificat la Cupa României. În 2019 am mers la Campionatul Național de la Cumpăna. Am ajuns până în turneul din Polonia unde Maria Elena Frăsinescu a obținut locul 1.

Anul în care am luat-o de la zero

Spune despre pandemie că a venit ca un bumerang, spune că a rămas cu 8 copii din 15 la performanță și cu câțiva la inițiere din 40 copii și cu un coregraf/antrenor voluntar care vine de 1-2 ori pe săptămână. Sunt din ce în ce mai puține persoane care caută ca specializare gimnastica ritmică, în București au rămas doar patru cluburi, iar cluburile private abia supraviețuiesc.

Adelina Stoian – CS Olimpia București

Sunt fostă gimnastă și antrenez de peste 25 de ani, sunt obișnuită cu riscul, dar incertitudinea îmi displace. Anul 2020 a fost anul în care a trebuit să o iau de la zero. Nu pot să explic cum se face gimnastica ritmică în mediul on-line. E inimaginabil. Nu puteam lucra ora de inițiere, care este foarte importantă, am pierdut mult pentru că doar la sală se poate lucra cu adevărat. După Starea de Urgență am început, cât de cât, să ne antrenăm și afară. Abia în lunile iunie-iulie ne-am întors la sală. Începând cu luna august nu am mai avut competiții, s-au retras câteva sportive și închiderea școlilor și a grădinițelor a făcut ca selecțiile să devină imposibile.”

Gimnastica ritmică presupune sport de masă și sport de performanță, de asemenea este un sport individual și de echipă/ansamblu. Marinela Jipa spune că în oricum s-ar împărți un sport, distanțarea distruge activitatea și distruge rezultatul.

Anul 2020 a venit ca un antrenor mediocru care a distrus încrederea gimnastelor în sine. Și tot anul 2020 a distrus partea psihologică

Trebuie motivație și trebuie să-l înveți pe copil să aibă încredere în sine. Copilul simte când antrenorul nu se mai coordonează cu el, iar antrenorul simte incertitudinea din pandemie ca pe o armă. În sală intră foarte puțini copii din cauza distanțării sociale. Am momente în care simt că am pierdut tot și am momente în care simt că trebuie să fac tot. Fac tot și aștept să se termine starea de alertă. Completez declarații, le spăl pe mânuțe, dezinfectez și sunt atentă la această distanță. Părinții nu mai au încredere să-și aducă copilul la sală, la sport de masă. Panica a devenit o constantă, iar panica duce la pierderea interesului. Un exemplu: una dintre fetițe a avut Covid. Medicul de la DSP ne-a spus să avem în permanență grijă. Și, da, fac totul, dar uneori devine un proces complicat”.

Paradox: Gimnastica ritmică nu are nevoie de bani, dar are nevoie de condiții

Este o ramură a gimnasticii și este considerată ca fiind singura disciplină sportivă exclusiv feminină. A devenit probă olimpică și a devenit o probă zilnică, în momentul în care te confrunți cu lipsuri. Ca antrenor sau ca părinte, ca sportiv de performanță sau ca începător.

Marinela Jipa spune că banii nu contează atât de mult pe cât contează condițiile. Dar condițiile se plătesc scump.

Cupa României, 2019. Ansamblu, CS Olimpia București

Ai nevoie de un covor, obiectele pentru concurs, un costum, mingea, panglica, papuceii de gimnastică. De asemenea, sala de pregătire reprezintă o mare problemă.

Dacă nu ai o sală cu toate condițiile necesare, nu poți lucra. E nevoie de o sală cu o înălțime de 10 metri, este nevoie de spațiu. De exemplu, după noi vin cei care practică arte marțiale, karate. Vin seara pentru că sunt adulți, sunt oameni care muncesc. Împărțim spațiul și cu cei de la baschet sau volei.

Ariana Stoica – CS Olimpia București

În România sunt 17 asociații sportive/cluburi la nivel național, sunt lipsuri peste tot și e trist. Ar trebui să ne mărim baza, dar ne trebuie mai mulți antrenori și condiții decente. Este greu doar cu pasiune și cu dragostea pentru mișcare. Ne simțim limitați și totul devine mult prea greu”.

Un ajutor rămâne Federația de Gimnastică ritmică, organizatoarea Campionatelor Naționale (3 anual), a Cupei României și recent a Festivalului Național adresat sportului de masă. Irina Deleanu este președintele Federației și încă reușește să aducă sponsorizări, astfel încât să organizeze un Turneu Internațional cu tradiție și o Cupă Mondială, anual.

De asemenea, nu trebuie uitat aportul Clubului Olimpia București care alocă un buget prin Ministerul Tineretului și Sportului pentru competițiile oficiale naționale la nivelul Federației, echipament de prezentare sau condiții de pregătire, limitate ce-i drept, dar încearcă în ultimul timp să ajute.

Părinții: sponsorii viitorului în gimnastica ritmică

Marilena Jipa afirmă că baza o constituie părinții. Mocheta este cumpărată de părinți, echipamentul de antrenament este cumpărat de părinți și tot părinții sunt aceia care suportă costurile deplasărilor internaționale. Părinții sunt baza și sponsorii acestui sport, plătind absoult totul, de la transport la hotel, la masă, la obiecte.

Pe lângă aspectul financiar, insistă pe deschidere, pe deschiderea managerilor, a adulților, a părinților sau a bunicilor pentru acest sport. Este baza, este ceea ce contează, este atitudinea fără de care nu se obține pasiunea și nici performanțele.

Nu există sport de imagine, există doar sportul mediatizat. Oamenii care ne conduc trebuie să înțeleagă asta, dar refuză. Partea mea de muncă nu are limite. Partea mea de muncă presupune și latura psihologică, iar fără implicarea, fără deschiderea părinților îmi este foarte greu.”

Copiii visează să ajungă ca fetele de la televizor

Și eu mă visam la fel. Dar trebuie să te autoeduci și să te lași educat în același timp. Copilul vine doar dacă îi place antrenorul și copilul își cunoaște și îndrăgește antrenorul doar cu implicarea părintelui”.

Nu te frustra. Ai încredere în tine. Ai răbdare.

Sunt cuvintele pe care le repetă, dar aceste cuvinte nu se aplică doar fetelor. Se aplică și părinților. Fără deschiderea părintelui, copilul nu-și cunoaște antrenorul, nu cunoaște un ritm, o disciplină, o rigurozitate.

De asemenea, Marinela Jipa insistă pe faptul că fetele se pot plictisi dacă nu există o disciplină, dacă nu au o noțiunea de disciplină, de rigoare. Totul se face prin muncă, prin sacrificiu:

Pe vremea mea se făceau 50 de sărituri, 50 de abdomene, 100 de sărituri peste coardă. Acum, dacă le-am spus de 50, le sperii. Așa că le spun: hai să învățăm să numărăm până la 50, hai să învățăm cuvântul o sută. Și mai este o problemă: copiii care vin o dată, de două ori pe săptămână nu pot avea rezultatele dorite. Nu poate exista acea disciplină, acea dezvoltare armonioasă fără disciplina din familie, fără disciplina părinților.”

”Nu m-a adus mami/Mami nu s-a trezit”

Un arbitru internațional, un om care a lucrat atât cu sportivi, cât și cu antrenori se lovește de disciplina părinților. Sau, mai exact, de lipsa de disciplină a părinților.

Părintele este o posibilă salvare a gimnasticii ritmice. Dacă eu, ca părinte, nu mă organizez, nici copilul și nici antrenorul nu se pot organiza pentru mine. Le spun mereu să nu renunțe, să găsească soluții, pentru că mereu sunt soluții. Pot apela la bunici, la cunoscuți, oricine are alături un om de încredere. Disciplina este cuvântul cheie și la sală, dar și în familie, în organizarea familiei. Dacă spui că ”Nu m-a adus mami/ Mami nu s-a trezit”, nu poți face performanță, nu poți evolua. Și nu este vorba doar de sport. Nu poți evolua în relația de familie, în viață, dacă tot amâni”.

Gimnastica ritmică nu înseamnă parada modei

Am spus că nu doar antrenez, ci cresc sportivi. Fac asta zilnic, sunt și antrenor, și părinte. E o problemă cu echipamentul sportiv și cu confuzia părinților. Pentru că unii privesc acest sport ca pe o activitate feminină, iar fetițele parcă vin pregătite pentru parada modei. Da, e normal ca fiecare părinte să se mândrească, dar sala nu este loc pentru defilări. Trebuie să le învăț să-și prindă părul, să nu se accidenteze, să se aranjeze pentru exerciții. Unele fetițe vin cu părul despletit, cu cercei, cu brățări.

Ariana Stoica, CS Olimpia București

Și, tot legat de disciplina despre care vorbeam: nu este neaparat nevoie să continui cu gimnastica ritmică. ”Este doar un început și poate fi o bază pentru alte sporturi. E adevărat, dezvoltă lucrul cu obiecte portative dar poate duce spre atletism sau către scrimă. Îi văd, îi cunosc și îi îndrum spre alt sport acolo unde este cazul”.

Gimnastica ritmică este mai mult decât un sport, este arta care a devenit, în 1984, o probă olimpică. Și, totuși, această artă cu rigori sportive rămâne nepromovată în România, reducându-se la un sport pe cale de dispariție.

Gimnastica ritmică nu e o afacere. Este fraza cu care am cunoscut-o pe Marinela Jipa și fraza cu care am încheiat apelul. Pentru antrenorul internațional, gimnastica ritmică este pasiune, este plăcere și este bucurie. O numește bucuria de a simți că trăiești prin pași, prin muzică și bucuria care îți dă încrederea în tine, în propriile forțe. O bucurie constantă.

Pe copilul de 4 ani îl ghidezi, îl orientezi, ca după 2-3 ani să intre singur pe covor, mereu cu încrederea în sine, mereu cu fruntea sus, mereu pregătit. Pe acel covor, copilul arată tuturor o muncă depusă în ani. Se reprezintă pe sine, ca sportiv și te reprezintă pe tine, ca antrenor. Deja nu mai are modele, ci are obiective, nu mai admiră, nu mai visează, ci câștigă”.

Social media – Facebook- Gimnastică Ritmică – CS Olimpia București

Instagram – gimnastica.ritmica.olimpia

Articolul precedentCîțu, la Ora primului-ministru: „Dragi pesediști, puneți mâna pe carte! Cititul nu a omorât pe nimeni”
Articolul următorTuriștii vor plăti vinietă în Constanța
Jurnalist part-time / Pesimist full-time