Rafila îl consideră potrivit pe Arafat la DSU

Însă vrea ca strategia de sănătate publică să fie făcută de Ministerul Sănătății

Medicul Alexandru Rafila (deputat PSD), una dintre opțiunile pe care le au social democrații pentru portofoliul de la Sănătate a afirmat, la B1 TV, că îl consideră potrivit pe Raed Arafat în calitate de coordonator al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), însă vrea ca strategia de sănătate publică să fie făcută de către Ministerul Sănătății.

Totodată, deputatul susține că în cadrul negocierilor cu PNL s-a discutat despre programul de guvernare, dar că mai sunt trei elemente care trebuie discutate foarte clar după stabilirea acestui plan comun, subliniind că nu au fost divergențe majore. Astfel, cele trei „condiții” sunt: asigurarea resurselor financiare pentru gestionarea pandemiei, posibilitatea de a veni la Ministerul Sănătății o echipă de profesioniști care să poată ajuta la realizarea strategiei de reacție rapidă, precum și modul de restructurare al ministerului, în opinia sa fiind inadmisibil faptul că la nivelul MS nu există o nicio structură de sănătate publică, în contextul în care avem o criză majoră de sănătate publică.

Cât privește poziția PSD față de medicul Raed Arafat, deputatul social democrat a afirmat că acesta își face bine treaba în calitate de coordonator al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). „Însă este un lucru pe care trebuie să-l discutăm și să-l spunem foarte clar: dacă Ministerul Sănătății are responsabilitate pe sectorul de sănătate, deciziile trebuie să le ia Ministerul Sănătății, nu altă structură guvernamentală”, a declarat Alexandru Rafila, la B1 TV.

Anul 2021, an cu haos în Sănătate

Fostul reprezentant al României la OMS consideră că atribuțiile legate de sănătatea publică trebuie restabilite, astfel încât să poată fi stabiliți responsabilii, atât pe partea de succes, cât și pe eșec, în această privință.

„Faptul că la Ministerul Sănătății a fost un haos nemaipomenit în ultimele 9-10 luni a permis această bicefalie sau chiar multicefalie în ceea ce privește sectorul de sănătate. E clar că DSU are o contribuție esențială la transport, coordonarea intervenției , dar strategia de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății, pentru că acolo există responsabilitatea. Nu poate altcineva să-ți facă strategia și tu să fii responsabil”, a mai transmis Rafila.

În cei 7 ani de când se află la conducerea DSU, lui Raed Arafat i s-a cerut de mai multe ori demisia pentru proasta gestionare a unor situații de urgență: tragedia din Munții Apuseni, din 2014, Colectiv (2015), dar și seria de incendii din spitale, soldate cu victime, cel mai recent fiind cel de joi, 11 noiembrie, de la Spitalul de Urgență din Ploiești.  

Ciolacu vrea Ministerul Sănătății pentru Alexandru Rafila

Articolul precedentCătălin Drulă, despre Florin Cîțu: „Omul e un produs politic expirat, are 7 la sută popularitate ”
Articolul următorPreședintele PNL Argeș și alți lideri liberali din județ, suspecți într-un dosar penal legat de angajări pe pile în funcții de conducere